Sari la continut

Iisus Hristos
Cunostinta si frica de Dumnezeu aduc tamaduire de patimile trupului. Caci aflandu-se in suflet necunostinta lui Dumnezeu, patimile ramanand nevindecate fac sufletul sa putrezeasca ca printr-un puroi indelungat. Iar pentru aceasta sa nu invinovatim pe Dumnezeu, care a dat oamenilor pricepere si cunostinta. (Sf.Antonie Cel Mare -- Filocalia vol.1)

Traficul site-ului nostru este monitorizat si promovat de:

Cuvinte de folos despre razboiul nevazut duhovnicesc,armele cu care sa luptam, ispite,trezvie etc.

trezvie razboi nevazut ganduri ispite

96 postari la acest topic

#21 | pid:2244 | tid:977
emil

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 884 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti
  • Preocupari:cunoasterea credintei in care m-am nascut
  • Confesiune:crestin ortodox
Despre rolul ispitelor - Cuviosul Gheron Iosif
Suferinta ne smereste si ne învată a striga la ajutorul lui Dumnezeu.(Pr.Paisie de la Sihla)

#22 | pid:2385 | tid:977
emil

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 884 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti
  • Preocupari:cunoasterea credintei in care m-am nascut
  • Confesiune:crestin ortodox
Cuviosul Ilarion , ucenicul staretului Nazarie
Că bine este, învaţă Avva Dorotei, a răspunde la orice învinuire: „Iartă-mă!".
De te mustră cineva, te necăjeşte sau te ocărăşte în vreun fel, nu te mânia pe el, ci plecând, roagă-te pentru el lui Dumnezeu aşa: Doamne, iartă-l;şi pune acea ocară pe seama diavolului, că diavolul este cel ce ne învaţă să ne ocăram unii pe alţii.
Suferinta ne smereste si ne învată a striga la ajutorul lui Dumnezeu.(Pr.Paisie de la Sihla)

#23 | pid:2387 | tid:977
emil

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 884 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti
  • Preocupari:cunoasterea credintei in care m-am nascut
  • Confesiune:crestin ortodox
Cuviosul Ilarion , ucenicul staretului Nazarie - Despre Rabdare
[..]Cuviosul Ilarion le spunea fraţilor săi călugări că: "Chilia duhovnicească: smerenia - afirmarea, fundamentul; răbdarea - îngrădirea, pereţii; dragostea -acoperământul, acoperişul."
Ispitele sunt vremelnice, dar plata este veşnică.[..]

Acest post a fost editat de emil: 23 September 2009 - 10:38 AM

Suferinta ne smereste si ne învată a striga la ajutorul lui Dumnezeu.(Pr.Paisie de la Sihla)

#24 | pid:2422 | tid:977
BogdanO

    Avansat

  • cruce Operator
  • 1251 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Cu gandul in iad
  • Preocupari:invatatura ortodoxa a sfintilor parinti
  • Confesiune:crestin-ortodox
Despre tainele gândurilor - Pr.Tadei de la Vitovnita
Din gânduri izvorăsc toate, şi bine şi rău. La fel se împlinesc şi gândurile noastre. Şi astăzi vedem, cum tot ceea ce este creat aici pe pământ şi în cosmos, este gândul lui Dumnezeu înfăptuit în timp şi în spaţiu. Şi noi suntem creaţi după chipul lui Dumnezeu. Mare dar a primit neamul omenesc, iar noi nu înţelegem aceasta. În noi este energie dumnezeiască, viaţă dumnezeiască şi noi nu înţelegem asta. Şi nu înţelegem că prin gândurile noastre îi influenţăm pe ceilalţi. Poate fi un bine mare sau un rău mare: totul depinde de gândurile şi de dorinţele noastre.
Prin gândurile noastre virtuoase, paşnice, liniştite şi desăvârşit bune, ne influenţăm şi pe noi înşine, şi răspândim această pace pretutindeni în jur, şi în familii, şi în societate, şi oriunde. Acestea lucrează nu numai pe pământ, ci şi în univers.
Aşadar, aici suntem lucrători pe ţarina Domnului, şi înfăptuim armonia cerească, armonia dumnezeiască, iar acolo pacea şi liniştea domnesc pretutindeni. Dacă ne preocupă gânduri negative, acela ne este un mare rău. Când în noi este sălăşluit răul, el se răspândeşte şi în jur, în familie, în mediul în care ne aflăm. Iată, putem fi un bine mare sau un rău mare. Şi cât e de bine să fii om bun, pentru binele tău, omule!
Căci gândurile nimicitoare, rele ne nimicesc pacea, şi atunci numai avem pace şi nici linişte.
Noi întotdeauna începem greşit. În loc să începem de la noi înşine, noi dorim întotdeauna să-i îndreptăm pe ceilalţi, iar pe noi ne lăsăm mai la urmă. Când fiecare va începe cu sine, atunci va fi pace pretutindeni! Iar Sfântul Ioan Gură de Aur, spune: „Dacă omul nu se va vătăma pe sine însuşi, nimeni nu-i poate face nici un rău, nici măcar diavolul. Vedeţi, noi suntem cei care ne croim viitorul. Neamul nostru omenesc prin gândurile sale strică (tulbură) întreaga ordine (a lucrurilor). Neamul omenesc dintâi a şi fost nimicit prin potop pentru gândurile şi dorinţele sale rele. Iată, şi acum avem la fel gânduri rele şi nu avem roade bune,trebuie deci să ne schimbăm. De fapt, fiecare persoană trebuie să se schimbe, dar este mare păcat că nu am avut un exemplu în viaţă, nici în familie, nici în societate.
† ....Nu stii că, de ti-ai vărsa sângele tău pentru El, nici asa n-ai făcut ce erai dator să faci că altul e sângele Stăpânului, si altul sângele robului! Pocăieste-te si întoarce-te înainte de iesirea sufletului, ca nu cumva să vină moartea si tot leacul pocăintei să fie fără de folos. Că aici, pe pământ, are putere pocăinta;si numai aici; în iad n-are nici o putere. Să căutăm pe Domnul, cât avem timp! ...† (Sf.Ioan Gura de Aur)
"Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui" (Sfantul Siluan Athonitul)
"învatarea de vorbe nu foloseste nimic, daca lipseste purtarea sufletului cea placuta lui Dumnezeu. Dar pricina tuturor relelor este amagirea si ratacirea si necunostinta lui Dumnezeu † (Sf.Antonie Cel Mare)
"Credinţa dreaptă nu ne foloseşte cu nimic, atunci când avem o viaţă stricată"(Sf.Ioan Gura de Aur)
"283. Cunostinta fara lucrare, nu va mîntui pe nimeni în ziua mortii si a dreptei judecati a lui Dumnezeu.
284. Vai de noi, cei de azi, care ne silim sa învatam teorie multa si nu luam aminte la sudoarea cea din lucrare si la filosof ia cea din traire."

#25 | pid:2424 | tid:977
BogdanO

    Avansat

  • cruce Operator
  • 1251 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Cu gandul in iad
  • Preocupari:invatatura ortodoxa a sfintilor parinti
  • Confesiune:crestin-ortodox
Parintele Tadei de la Vitovnita
- Care este cel mai important lucru în viaţa duhovnicească?
- Cel mai important lucru, cred că este paza păcii inimii. Să nu vă tulburaţi sub nici un chip. În inimă trebuie să domnească pacea, liniştea, tăcerea, liniştirea.
Haosul gândurilor este starea duhurilor căzute – (demonii, duhurile căzute de la Dumnezeu). Mintea noastră, între altele, trebuie să fie adunată, unită, atentă. Numai în mintea unită se poate sălăşlui singurul Dumnezeu.

Cum stăm înaintea lui Dumnezeu
- Pe lângă păzirea liniştii (păcii) inimii deprindeţi-vă şi cu chipul în care şedeţi înaintea lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă: să ai neîncetat în minte că Domnul ne priveşte. Pe El trebuie să-L avem în minte când ne trezim, când mergem la culcare, la muncă, la masă, sau mergem. Domnul este pretutindeni şi în toate.
De sub umbrarul sub care stăteam (unde ne aflam) o privelişte minunată se întindea înaintea ochilor noştri. Părintele T. ridică mâna în direcţia câmpiei şi a muntelui zicând:
- A Domnului este puterea care sprijină viaţa fiecărei făpturi (întregii făpturi), care pune rânduială în cosmos (univers), care dă frumuseţe făpturii create, cugetă în toate şi petrece în inima omului, Împăratul Slavei (părintele T. îl numeşte cel mai adesea pe Domnul cu acest nume) petrece în făpturile Sale şi în fii Săi.

Comuniunea cu Dumnezeu
Omul care află împărăţia lui Dumnezeu în sine. „Coboară în inima ta şi vei afla acolo scara pe care să urci în împărăţia lui Dumnezeu”, ne povăţuieşte Cuviosul Isaac Sirul. Sfânta Scriptură ne învaţă că Împărăţia lui Dumnezeu este „dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt.” Pasul cel dintâi către comuniunea cu Dumnezeu este deplina încredinţare de sine în mâinile lui Dumnezeu.
Apoi, Dumnezeu este Acela care lucrează, iar nu omul.
Comuniunea cu Dumnezeu înseamnă: Dumnezeu să se sălăşluiască în noi, El să lucreze în noi; cu El să se înveşmânteze sufletul nostru şi El să ne călăuzească mintea (cugetul), voinţa şi simţirile noastre.
Atunci, noi vom fi, de bunăvoie, armă în mâinile Sale – vom fi mişcaţi de El în gândurile, dorinţele, simţămintele, în cuvintele şi lucrarea noastră.

Cum vom birui răul? Cu dragoste?
Când eram tânăr monah, mă chinuia întrebarea: „De ce acela care îl caută sincer pe Dumnezeu suferă atât de mult? De ce se chinuie atât de mult? Nu mai pot, Doamne!” Mă culcam. În vis, mă aflam pe un loc înalt. Vedeam cum vine o oaste dinspre Răsărit înspre Apus.
Nu era oaste pământească, ci cerească. Toţi ostaşii erau de un fel. Numai unul păşea cu un pas înaintea tuturor. Cântau:
Pentru Împăratul Slavei,
Pentru al Cerurilor Împărat,
La luptă mergem,
Răul să-l biruim.
Cânt şi eu împreună cu ei.
Pentru Împăratul Slavei,
Pentru al Cerurilor Împărat,
La luptă mergem,
Răul să-l biruim.
Cum vom birui răul? Cu dragoste!
Pentru Împăratul Slavei,
Pentru al Cerurilor Împărat,
La luptă mergem,
Răul să-l biruim.

Acest post a fost editat de BogdanO: 02 October 2009 - 08:59 AM

† ....Nu stii că, de ti-ai vărsa sângele tău pentru El, nici asa n-ai făcut ce erai dator să faci că altul e sângele Stăpânului, si altul sângele robului! Pocăieste-te si întoarce-te înainte de iesirea sufletului, ca nu cumva să vină moartea si tot leacul pocăintei să fie fără de folos. Că aici, pe pământ, are putere pocăinta;si numai aici; în iad n-are nici o putere. Să căutăm pe Domnul, cât avem timp! ...† (Sf.Ioan Gura de Aur)
"Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui" (Sfantul Siluan Athonitul)
"învatarea de vorbe nu foloseste nimic, daca lipseste purtarea sufletului cea placuta lui Dumnezeu. Dar pricina tuturor relelor este amagirea si ratacirea si necunostinta lui Dumnezeu † (Sf.Antonie Cel Mare)
"Credinţa dreaptă nu ne foloseşte cu nimic, atunci când avem o viaţă stricată"(Sf.Ioan Gura de Aur)
"283. Cunostinta fara lucrare, nu va mîntui pe nimeni în ziua mortii si a dreptei judecati a lui Dumnezeu.
284. Vai de noi, cei de azi, care ne silim sa învatam teorie multa si nu luam aminte la sudoarea cea din lucrare si la filosof ia cea din traire."

#26 | pid:3042 | tid:977
emil

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 884 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti
  • Preocupari:cunoasterea credintei in care m-am nascut
  • Confesiune:crestin ortodox
ÎN LUPTA CU ISPITELE TREBUIE SĂ AI CURAJ - Sf.Ignatie Briancianinov
În războaiele din lumea aceasta, unul dintre cele mai mai mari merite pentru un comandant militar este să nu se lase descurajat, oricâte furtuni s-ar abate asupra lui şi să rămână neclintit, ca şi cum inima lui ar fi de piatră. Fermitatea îi ajută să ia dispoziţiile cele mai înţelepte şi mai favorabile; în plus, cu această atitudine îşi demobilizează duşmanii, le slăbeşte curajul, iar trupelor sale le dă încredere. Un general cu asemenea caracter este capabil de victorii extraordinare; în acelaşi timp, cu toate eşecurile şi adversităţile, până la urmă se încununează cu biruinţă. Aceasta ar trebui să fie starea de spirit a călugărului, acest luptător împotriva păcatului. Nimic, nici o ispită venită de la oameni sau de la draci, sau de la firea căzută, n-ar trebui să-l tulbure. Căci tăria şi fermitatea noastră îşi găsesc izvorul în Atotputernicul Dumnezeu, în slujba căruia ne-am angajat. Laşitatea şi tulburarea se nasc din lipsa de credinţă; dar de îndată ce călugărul recurge la credinţă, acestea se împrăştie, ca şi întunericul la revărsatul zorilor. Dacă vrăjmaşul îţi sugerează tot felul de gânduri şi pofte păcătoase, sau ele însele apar din pricina firii Tale căzute, nu te speria ca de un lucru extraordinar. Spune-ţi ţie însuţi: “M-am zămislit întru fărădelegi şi m-am născut în păcate. Firii mele căzute îi este imposibil, contaminată fiind de otrava păcatului, să nu-şi manifeste contaminarea sa”, îi este imposibil firii noastre căzute să nu-şi producă fructele sale, mai ales atunci când începem s-o defrişăm şi s-o cultivăm cu poruncile Evangheliei. Când începi să ari pământul, rădăcinile neghinei încep sa iasă la suprafaţă; dacă stăruieşti cu arătura sfârşeşti prin a le distruge şi încet, încet ogorul devine bun. în acelaşi fel când sufletul s-a curăţat prin împlinirea poruncilor, gândurile şi simţămintele cele mai adânc înrădăcinate, de la care pornesc tot soiul de păcate, sunt aduse la suprafaţă şi astfel, fiind mereu puse în lumină, sunt încet, încet distruse. Să presupunem că pofta trupească se naşte dintr-o dată în tine: nu te tulbura. La fel dacă mânia, ura, zgârcenia sau tristeţea încolţesc în tine, nu fi descurajat. Toate acestea trebuie să vină. Dar orice patimă ar aparea, fără cea mai mică întârziere, tai-o cu poruncile evanghelice. Dacă nu te vei arăta indulgent cu patimile şi nu le vei ceda, vei vedea distrugerea lor. Dar dacă te vei arăta slab faţă de ele, dacă vei intra în dialog cu ele, dacă le vei cultiva in tine şi te vei delecta cu ele, te vor duce la moarte. Gândurile şi simţămintele păcătoase se ivesc în firea noastră căzută; dar dacă ele ne hărţuiesc mereu şi cu insistenţă, este semn că ele ne sunt sugerate de către vrăjmaşul, de către îngerul căzut, acesta determinând firea noastră căzută să le înmulţească. Aceste gânduri şi simţăminte trebuie mărturisite părintelui nostru duhovnicesc aşa de des cum apar, chiar dacă el este un om obişnuit şi fără faimă de sfinţenie. Credinţa ta în Sfânta Taină a Spovedaniei te va scăpa; harul lui Dumnezeu, prezent în taină, te va vindeca.
Prin atacurile constante şi violente împotriva noastră, spiritul căzut intenţionează să semene şi să facă să crească în noi sămânţa păcatului, să ne obişnuiască cu un oarecare fel al păcatului, chemându-l mereu să nască în noi o înclinaţie specială pentru el, şi să se transforme această formă de păcat în obişnuinţă, ca şi cum ea ne-ar aparţine în mod natural. Obişnuinţa de a păcătui se numeşte patimă; patima îl privează pe om de libertate, face din el un prizonier, un sclav al păcatului şi al îngerului căzut. Împotriva atacurilor repetate şi persistente ale gândurilor şi simţămintelor păcătoase - atac numit în limba călugărească “asalt” - nu există pentru un începător o altă armă mai bună ca mărturisirea; mărturisirea este, astfel spus, unica sa armă în momentul asaltului. In orice caz este arma cea mai puternică şi mai eficace. Să recurgem la ea cât mai des posibil, atunci când diavolul ne chinuieşte; să apelăm la ea până ce diavolul şi şicanele suscitate de el se vor îndepărta. Diavolului îi place ca răul să se facă în secret; lui îi place să treacă neobservat, să rămână în umbră. “Pândeşte din ascunziş, ca leul din culcuşul său; pândeşte ca să apuce pe sărac, pândeşte pe sărac ca să-l tragă pe el” (Ps. 9, 29), pândeşte pe călugărul fără experienţă şi fără putere. El nu suportă să fie demascat şi adus la lumină: când este descoperit şi vădit, îşi abandonează prada şi se duce. Gândurile, chiar păcătoase, dar care trec fără să invadeze sufletul, nu cer o spovedanie imediată. Alungă-le, nu le da nici o atenţie, înăbuşă-le, amintindu-ţi poruncile evanghelice care le sunt potrivnice; la spovedania ce o faci înainte de cuminecare, enumără-le în general, fără a insista scrupulos asupra amănuntelor. Spune că, pe lângă păcatele grele pe care le-ai făcut - şi pe care trebuie să le mărturiseşti precis - tu ai păcătuit cu gândul, cu cuvântul şi cu fapta, cu ştiinţă sau fără ştiinţă.
(fragment din Faramiturile ospatului - Sf.Ignatie Briancianinov)
Suferinta ne smereste si ne învată a striga la ajutorul lui Dumnezeu.(Pr.Paisie de la Sihla)

#27 | pid:3196 | tid:977
emil

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 884 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti
  • Preocupari:cunoasterea credintei in care m-am nascut
  • Confesiune:crestin ortodox
RĂZBOIUL NEVĂZUT - Pr.Arsenie Boca

„Omul, în întregimea lui, are a doua însemnătate, după Dumnezeu; un singur suflet e mai de preţ decât toată materia lumii. Omul nu e o făptură închisă în lumea de aici. El nu se mulţumeşte numai să creadă în existenţa unei lumi nevăzute, sau să deducă existenţa ei din cea văzută, ci urmăreşte să se afle într-o legătură cu ea. Dar chiar dacă n-ar urmări, el suferă o înrâurire necontenită de la acea lume, chiar când nu are cunoştinţă actuală a acestui fapt. Destinul omului nu se desfăşoară influenţat numai de factori materiali şi biologici, sau cârmuit numai de voinţa proprie, ori a celorlalţi oameni, ci asupra lui stau aplecate în fiecare clipă puterile Cerului, cât şi ale iadului, încercând să-1 înrâurească în sensul urmărit de ele.
Omul nu e o fărâmă uitată în spaţiul lumii, ci tot ce există îi poartă un palpitant interes. însemnătatea omului se arată nu numai prin faptul că a fost creat după chipul lui Dumnezeu, ci şi în aceea că pentru fiecare şi în jurul fiecărui ins, se dă o neîntreruptă luptă nevăzută. In jurul fiecărui om e concentrată întreaga existenţă creată şi necreată, văzută şi nevăzută." (D. Stăniloae, „Elemente de antropologie ortodoxă").
Sunt deosebit de semnificative, în Evanghelia de astă seară, cuvintele lui Iisus că: „duhul rău caută odihnă", pe care n-o găseşte prin pustii, ci numai în inima omului.
Şi iarăşi semnificative sunt şi cuvintele din rugăciunea Liturghiei, din timpul Heruvicului: „Că Sfânt eşti Dumnezeul nostru şi întru sfinţi Te odihneşti".
Mintea şi inima, iubirea şi cunoaşterea sunt „locul" lui Dumnezeu în om. Dar şi „urâciunea pustiirii" poate să cuprindă „locul cel sfânt", -cum zice proorocul Daniil.
Deci după texte, inima şi mintea omului pot să fie: sau „odihnă" duhurilor rele şi chinuire lui Dumnezeu, sau „odihna" lui Dumnezeu şi chinuirea duhurilor rele.
Avem două conştiinţe paralele: e fapt important acesta şi aproape necunoscut. Subliniem: „conştiinţa religioasă" şi „conştiinţa eului".
„Adesea «conştiinţa religioasă» apare ca întunecată, pentru că duşmana sa, «conştiinţa eului», cu o forţă extremă, o ţine în nemişcare. Ea continuă totuşi chiar aşa să dea mărturie.
O inversare a situaţiei - mântuirea - nu poate avea loc decât sub acţiunea conştiinţei religioase, normative, revelată în Iisus Hristos.
In «conştiinţa eului» omul se înţelege ca centru al lumii şi reduce la el toate elementele existenţei, de care se ştie conştient.
In sfera «conştiinţei religioase», dimpotrivă, se descoperă în întregime dependent de o Putere care-1 depăşeşte, îl pătrunde şi-1 atrage spre Ea" (Pfenigsdorf).
Iată la ce adâncimi se dă războiul nevăzut.
Pe «conştiinţa eului» se grefează trufia, căpetenia răutăţilor.
Pe «conştiinţa religioasă» se altoieşte smerenia, mama tuturor virtuţilor. Şi una şi alta au expresia lor exterioară, văzută: una, dragostea ascultării desăvârşite (Filipeni 2,8) şi alta îndărătnicia şi toată răzvrătirea.
Văpaia acestui război n-o stinge decât „smerenia - dulama lui Dumnezeu".
- Şi e mai bine a fi smerit decât a şti ce este smerenia.

Prislop.27.X.49 Vineri XXIII Luca 11,22-26


Suferinta ne smereste si ne învată a striga la ajutorul lui Dumnezeu.(Pr.Paisie de la Sihla)

#28 | pid:3238 | tid:977
Mihaitza77

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 593 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti
  • Preocupari:literatura duhovniceasca a sfintilor parinti
  • Confesiune:ortodox
Despre trezvie si ce inseamna ea - Sf.Teofan Zavoratul
Fara luare aminte nu faci nimic nici in treburile lumesti, iar in cele duhovnicesti, ea e pe primul loc. Ea baga de seama lucrurile rele, supunandu-le judecatii launtrice; tot ea e straja camarii launtrice in care se hotaraste ce si cum trebuie facut, iar apoi apara si pe implinitorii hotararilor. Drept aceea, nu este de mirare ca viata duhovniceasca, in toata cuprinderea sa, se cheama ''viata de trezvie'', iar in scrierile Sfintilor Parinti vedem ca cel mai mult se vorbeste despre ''trezvie'' sau ''luare aminte'': e vorba despre acelasi lucru. Ca atare, ce pretios lucru este a deprinde trezvia! Primele osteneli ale celor ce incep sa poarte grija de suflet spre asta, de obicei, se si indreapta: si lucrarea lor incepe sa aduca a lucrare duhovniceasca numai atunci cand luarea aminte incepe sa se adune in sine, fiindca de obicei ea este indreptata cu totul spre cele din afara, nu spre inlauntru. Din acea clipa, ia nastere viata launtrica, ce se parguieste si se intareste o data cu luarea aminte. Dar ce inseamna luarea aminte? inseamna a sta cu mintea in inima inaintea Domnului si inaintea fetei Lui a cerceta si a intreprinde toate cu intelegere. Evident, lucru complicat. Luarea aminte se parguieste o data cu rugaciunea; si pe cat este intarita de aceasta, pe atat o intareste la randu-i.
Oricat am invata, e cu neputinta sa cunoastem pe Domnul daca nu vom vietui dupa poruncile Lui, pentru ca nu prin stiinta, ci prin Duhul Sfant se face cunoscut Dumnezeu.A crede ca Dumnezeu exista e un lucru si a-L cunoaste e altceva(Sf.Siluan Athonitu

#29 | pid:3391 | tid:977
emil

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 884 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti
  • Preocupari:cunoasterea credintei in care m-am nascut
  • Confesiune:crestin ortodox
Sf.Teofan Zavoratul
Dinauntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfranarile, hotiile, uciderile, adulterul, lacomiile, vicleniile, inselaciunea, nerusinarea, ochiul pizmas, hula, trufia, usuratatea.'' Aici sunt insirate pacatele obisnuite, insa si toate celelalte, mari si mici, ies din inima, iar chipul sub care ies este gandul rau. Prima samanta a raului este gandul de a face cu tare si cutare lucru. De unde si cum vine ea? O parte a acestor ganduri poate fi explicata prin legile stiute ale asociatiilor si inlantuirilor ideilor si formelor, insa acestea sunt numai o parte. Altele, mai insemnate ca numar, iau nastere in urma rascolirii autointretinute a patimilor. Atunci cand patima traieste in inima, nu poate sa nu ceara hrana. Aceasta cerinta se vadeste prin inclinarea de a face una si alta, iar inclinarea e legata de cutare si cutare lucru. De aici gandul: ''iata ce trebuie facut''. Se intampla acelasi lucru ca, de pilda, cand flamanzesti: cel ce a simtit foamea simte pofta de a manca; o data cu pofta, apare in gand mancarea insasi; urmeaza gandul de a face rost de cutare si cutare lucru pentru a manca. Cea de-a treia (si poate cea mai cuprinzatoare parte) vin de la puterile necurate. Vazduhul este plin de ele, si ele se invart cu roiurile in jurul oamenilor si fiecare, precum ii este soiul, isi intinde lucrarea asupra oamenilor cu care vine in atingere. Raul zboara din ei precum scanteile din fierul incins. Unde gaseste loc potrivit, acolo se incuibeaza scanteia si gandul rau o data cu ea. Aceasta, si nu alta, este explicatia gandurilor rele care se ivesc nu se stie de unde, in timp ce noi ne indeletnicim cu lucruri care n-au nici o legatura cu ele. Faptul ca gandurile rele au felurite pricini nu inseamna ca trebuie sa ne purtam altfel in privinta lor. Pentru asta e o singura lege: taie-le si gata. Daca nu le tai din prima clipa, in cea de-a doua va fi mai greu s-o faci, in a treia inca si mai greu; si fara sa bagi de seama se vor naste incuviintarea, dorinta si hotararea de a pacatui si indata ce se va ivi prilejul, gata pacatul... Cea dintai impotrivire fata de gandurile rele este trezvia si privegherea insotita de rugaciune.
Suferinta ne smereste si ne învată a striga la ajutorul lui Dumnezeu.(Pr.Paisie de la Sihla)

#30 | pid:3658 | tid:977
sergiu.c

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 521 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti
  • Preocupari:credinta stramoseasca crestin-ortodoxa
  • Confesiune:ortodox
Sf.Ioan Gura de Aur
Daca ai deprindere la pacate, pune-ti asupra ta frica lui Dumnezeu si chinurile cele vesnice si vei birui cu adevarat. Ca nu este nici o osteneala a lasa mania fata de cel ce te-a intristat pe tine. Ca osteneala sau durere este a se ruga lui Dumnezeu, Celui ce ne da si a cere multime de bunatati cu osardie? Ce osteneala este a nu vorbi urat nici unui om? Ce impiedicare este a lepada invidia si vrajba? Ce osteneala este a iubi, adica, pe aproapele tau? Ce greutate este a nu grai cuvinte de rusine, a nu vorbi de rau si a nu defaima pe nimeni? Ce impiedicare este a milui pe saraci? Iar daca postesti, arata numai cu fapta. Daca vezi un sarac, miluieste-l. De ai vrajmas, smereste-te. De vezi pe aproapele sporind in bine, nu-l invidia. De vei vedea femeie frumoasa la chip, intoarce-ti ochii de la dansa, ca nu numai gura sa flamanzeasca, ci si ochiul si auzul si picioarele si mainile si toate madularele trupului tau; si aceasta facand, te vei mantui, intru Iisus Hristos Domnul nostru, Caruia se cade slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Caci toate le poate Dumnezeu fara tine, dar ca sa te mantuiască din lumea aceasta nu poate fara tine. Nici tu nu te mântuiesti fara mana lui Dumnezeu si nici Dumnezeu nu te ridica daca nu-I întinzi si tu mana. Destul este ca te cercetează mereu si atat de mult te roaga (Pr.Arsenie Boca)





1 User(i) citesc acest topic

0 memberi, 1 vizitatori, 0 useri anonimi