Sari la continut

Iisus Hristos
Dumnezeu este bun, fara patima si neschimbacios. Iar daca cineva gaseste ca e rational si drept ca Dumnezeu sa nu se schimbe, dar tocmai de aceea intreaba nedumerit cum se bucura, de cei buni si se intoarce de catre cei rai, sau se manie pe cei pacatosi, iar slujit fiind se milostiveste, sa i se raspunda ca Dumnezeu nici nu se bucura, nici nu se manie, caci bucuria si intristarea sunt patimi; nici nu primeste daruri, caci atunci s-ar birui de placere. Nu e ingaduit sa socotim pe Dumnezeu bun sau rau, din lucruri omenesti. El este numai bun si numai folositor si nu vatama niciodata, in felul acesta El este totdeauna la fel. Iar noi ramanand buni, pentru asemanare ne unim cu Dumnezeu si facandu-ne rai, pentru neasemanare ne despartim de Dumnezeu. Traind intru virtute suntem ai lui Dumnezeu,iar facandu-ne rai ne facem noua vrajmas pe Acela ce nu se manie in desert. Pacatele noastre sunt acelea care nu lasa pe Dumnezeu sa straluceasca in noi, ci ne leaga cu demonii ce ne chinuiesc. Iar cand, prin rugaciuni si faceri de bine, primim dezlegare de pacate, prin aceasta nici nu slujim, nici nu schimbam pe Dumnezeu,' ci prin faptele si intoarcerea noastra spre Dumnezeu, vindecand pacatul nostru, ne bucuram iarasi de bunatatea Sa. incat este totuna a zice ca Dumnezeu isi intoarce fata de la cei rai, sau ca soarele se ascunde de catra cei lipsiti de vedere. (Sf.Antonie Cel Mare -- Filocalia vol.1)

Traficul site-ului nostru este monitorizat si promovat de:

[VIDEO] Pilda Fiului Risipitor DVD

- - - - -

  • Nu puteti initia un nou topic
  • Nu puteti raspunde la acest topic
Nici un post la acest topic

#1 | pid:1077 | tid:635
BogdanO

    Avansat

  • cruce Operator
  • 1251 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Cu gandul in iad
  • Preocupari:invatatura ortodoxa a sfintilor parinti
  • Confesiune:crestin-ortodox

Imagine Postata

Denumire Fisier: Pilda Fiului Risipitor DVD
Cel care a publicat Fisierul: BogdanO
Fisierul Publicat: 18 May 2008
Fisier Actualizat: 18 May 2008
Categoria Fisierului: Teme Religioase
Format Video: DVD-iso, MPEG-2
Calitate Video: 720x576
Durata: 01:24:00 + 00:10:00
Calitate Sunet: 48kHz; Dolby Digital 2.0; 192Kbs; 2 channels
Dimensiunea: 4.23 GB
Regia: Nici o Informatie
Rolurile Principale: Nici o Informatie
Produs de: Nici o Informatie
Limba vorbita: greaca
Traducere: titrat romana

Descriere
Este un film grecesc facut dupa pilda fiului risipitor din Sfanta Scriptura, transpus in format DVD.Il puteti face cadou celor dragi care nu au posibilitatea sa-l vada pe calculator, fiind necesar pt vizionare doar un DVD-player.DVD-ul mai contine secventa Pilda Fiului Risipitor din filmul" Iisus din Nazaret" si un meniu, in care se deruleaza fraze din Sf.Scriptura si Sfintii Parinti.

Click aici pentru a descarca acest fisier
† ....Nu stii că, de ti-ai vărsa sângele tău pentru El, nici asa n-ai făcut ce erai dator să faci că altul e sângele Stăpânului, si altul sângele robului! Pocăieste-te si întoarce-te înainte de iesirea sufletului, ca nu cumva să vină moartea si tot leacul pocăintei să fie fără de folos. Că aici, pe pământ, are putere pocăinta;si numai aici; în iad n-are nici o putere. Să căutăm pe Domnul, cât avem timp! ...† (Sf.Ioan Gura de Aur)
"Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui" (Sfantul Siluan Athonitul)
"învatarea de vorbe nu foloseste nimic, daca lipseste purtarea sufletului cea placuta lui Dumnezeu. Dar pricina tuturor relelor este amagirea si ratacirea si necunostinta lui Dumnezeu † (Sf.Antonie Cel Mare)
"Credinţa dreaptă nu ne foloseşte cu nimic, atunci când avem o viaţă stricată"(Sf.Ioan Gura de Aur)
"283. Cunostinta fara lucrare, nu va mîntui pe nimeni în ziua mortii si a dreptei judecati a lui Dumnezeu.
284. Vai de noi, cei de azi, care ne silim sa învatam teorie multa si nu luam aminte la sudoarea cea din lucrare si la filosof ia cea din traire."





1 User(i) citesc acest topic

0 memberi, 1 vizitatori, 0 useri anonimi