Sari la continut

Iisus Hristos
Omul care vietuieste in evlavie nu ingaduie pacatului sa i se furiseze in suflet. Iar lipsind pacatul, nici primejdia, nici vatamarea nu sunt in sufletul acela. Pe unii ca acestia nu-i stapaneste nici dracul intunecat, nici soarta. Caci Dumnezeu ii izbaveste pe acestia de rele si ei petrec nevatamati, ca unii ce au ajuns intocmai ca Dumnezeu. Daca pe un atare om il lauda oamenii, el rade in sine de cei ce-1 lauda; daca-1 graiesc de rau, nu se apara fata de cei ce il defaima, nici nu se manie impotriva ocarilor (Sf.Antonie Cel Mare -- Filocalia vol.1)

Traficul site-ului nostru este monitorizat si promovat de:

Inima ca locaș de taină


  • Nu puteti initia un nou topic
  • Nu puteti raspunde la acest topic
Nici un post la acest topic

#1 | pid:13100 | tid:6023
L. G. Sorin

    De al casei

  • cruce Membri
  • 25 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:Ortodox

Inima ca locaș de taină


Inima noastră este organul de legătură dintre suflet şi corp, „centrul” iubirii și al dăruirii de sine. Ea este un „adânc necuprins”, „locaşul” unde se sălăşluieşte harul divin care pătrunde apoi în tot corpul.
Inima este „locul de taină” unde Dumnezeu se revelează ca Iubire şi Lumină, unde are loc comuniunea şi unirea cu Dumnezeu. După cuvântul Domnului Iisus: „Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru” (Lc. 17, 21), se poate spune că inima este „sălaşul” lui Dumnezeu și „taina” lui Hristos Cel întrupat. Inima este „biserică” şi „altar” unde Mântuitorul este slăvit şi unde ni se împărtăşeşte în chip tainic.
Dumnezeu poate să încapă doar în inimă, ea fiind „cupa sacră” și „cerul nemărginit” unde strălucește „Soarele Dreptății”. Numai în inima omului Dumnezeu odihneşte, iar sufletul „înţelegător” îşi află odihna doar în Dumnezeu. Fără iubirea de Dumnezeu și de aproapele, inima se îmbolnăveşte și cade din iubire în ură, duşmănie şi chiar ucidere. De asemenea, o inimă rea şi egoistă trimite un sânge toxic la toate organele, ducând la îmbolnăvirea lor.
De aceea, orice creștin trebuie să facă din inima sa „biserică”, unde să curgă ca într-un „potir” Sângele Mântuitorului nostru, prin Taina Sf. Împărtășanii. În felul acesta, credinciosul adevărat devine un „donator” de iubire, de pace și de lumină, contribuind la însănătoșirea celorlalte mădulare ale Trupului lui Hristos. Cea mai mare milostenie pe care un om poate să o facă, este propria lui sfințire prin Sfintele Taine ale Bisericii.





1 User(i) citesc acest topic

0 memberi, 1 vizitatori, 0 useri anonimi