Sari la continut

Iisus Hristos
Cei intelepti trebuie sa-si aminteasca necontenit ca rabdand mici si scurte necazuri in viata, dupa moarte, se vor bucura de cea mai mare placere si de fericire vesnica. Drept aceea cel ce se lupta cu patimile si vrea sa fie incununat de Dumnezeu, de va cadea sa nu scada cu sufletul si sa ramana in cadere, lipsit de nadejde. Ci sculandu-se, iarasi sa lupte si sa se straduiasca sa fie incununat, ridicandu-se din cadere, pana la ultima suflare. Caci ostenelile trupului sunt arme ale virtutilor si se fac mantuitoare sufletului. (Sf.Antonie Cel Mare -- Filocalia vol.1)

Traficul site-ului nostru este monitorizat si promovat de:

DUMINICA ĪNFRICOȘĂTOAREI JUDECAȚI

- - - - -

2 postari la acest topic

#1 | pid:13080 | tid:6022
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 4317 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
Matei 25 ( 31-46)
Evanghelia Duminicii Infricosatei Judecati : "Cand va veni Fiul Omului intru slava Sa, si toti sfintii ingeri cu El, atunci va sedea pe tronul slavei Sale. Si se vor aduna inaintea Lui toate neamurile si-i va desparti pe unii de altii, precum desparte pastorul oile de capre. Si va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stanga. Atunci va zice imparatul celor de-a dreapta Lui: Veniti, binecuvantatii tatalui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine. Atunci dreptii Ii vor raspunde, zicand: Doamne, cand Te-am vazut flamand si Te-am hranit? Sau insetat si Ti-am dat sa bei? Sau cand Te-am vazut strain si Te-am primit, sau gol si Te-am imbracat? Sau cand Te-am vazut bolnav sau in temnita si am venit la Tine? Iar Imparatul, raspunzand, va zice catre ei: Adevarat zic voua, intrucat ati facut unuia dintre-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut. Atunci va zice si celor de-a stanga: Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui. Caci flamand am fost si nu Mi-ati dat sa minanc; insetat am fost si nu Mi-ati dat sa beau; strain am fost si nu M-ati primit; gol si nu M-ati imbracat; bolnav si in temnita, si nu M-ati cercetat. Atunci vor raspunde si ei, zicand: Doamne, cand Te-am vazut flamand, sau insetat, sau strain, sau gol, sau bolnav, sau in temnita si nu Ti-am slujit? El insa le va raspunde zicand: Adevarat zic voua: Intrucat nu ati facut unuia dintre acesti prea mici, nici Mie nu Mi-ati facut. Si vor merge acestia la osanda vesnica, iar dreptii la viata vesnica."
Predica la Duminica Infricosatei Judecati - Sfantul Nicoale Velimirovici
Unul, numai Unul singur ne-a vorbit limpede si desavarsit despre tot ceea ce se va intampla la sfarsitul veacurilor: Domnul nostru Iisus Hristos. Daca cineva ar spune ceea ce a spus El despre sfarsitul lumii, nu l-am crede, chiar daca ar fi cel mai mare intelept. Daca ar vorbi din intelegerea sa omeneasca si nu din descoperirea dovedita a lui Dumnezeu, nu l-am crede. Pentru intelegerea si socotinta omeneasca, oricat de inalta ar fi aceasta treapta, noi suntem prea mici ca sa ajungem la inceputul si sfarsitul lumii . Intelegerea nu-si gaseste rostul acolo unde trebuie viziune. Avem nevoie de un vazator cu duhul, tot asa de limpede cum vedem soarele - pentru a vedea lumea intreaga de la inceputuri pana la sfarsitul ei, cat si inceputul si sfarsitul veacurilor. A fost numai unul singur in stare sa faca aceasta: Domnul Iisus Hristos.
Numai in El putem si trebuie sa credem, atunci cand ne spune ce se va intampla la sfarsit. Pentru ca tot ceea ce a proorocit El a ajuns sa se intample atat persoanelor ca Petru si Iuda si altor Apostoli, anumitor popoare, cum ar fi evreii, si anumitor locuri, cum ar fi Ierusalim, Capernaum, Betsaida si Corazin, si Bisericii lui Dumnezeu, intemeiata pe sangele Lui. Numai proorocia Lui asupra intamplarilor ce vor avea loc la sfarsitul lumii, despre sfarsitul ei si Judecata de Apoi nu s-a implinit inca. Dar cel ce are ochi sa vada poate sa vada limpede ca, in zilele noastre, au inceput deja sa se arate in lume acele intamplari despre care ne-a vorbit El, ca vor fi semne ale apropierii sfarsitului lumii. N-a aparut o multime de fabricanti de fericire, cautand sa-L inlocuiasca pe Hristos si invatatura Lui, prin ei dimpreuna cu teoriile lor? Nu s-a ridicat neam peste neam si imparatie peste imparatie? Nu se cutremura pamantul, si inimile noastre dimpreuna cu el, de multe razboaie si revolutii care ne cuprind planeta? Nu-L tradeaza multi pe Hristos si nu sunt multi, cei care pleaca din Biserica Lui? Nu s-a inmultit faradelegea si dragostea multora s-a racit?
Si nu s-a propovaduit in lume Evanghelia lui Hristos, spre marturie la toate neamurile (Matei 24:3-14)? Este adevarat ca vine toata rautatea, si ea vine cu graba si fara intarziere. Este adevarat ca Antihrist inca nu a venit, dar fiecare neam are inaintemergatori si prooroci de-ai lui. Este adevarat ca de la inceputul lumii si pana acum inca nu ne-a cuprins cea mai mare stramtorare, nici horcaitul mortii de neindurat, dar se poate vedea limpede nenorocirea adusa de toti oamenii spirituali, care asteapta venirea lui Hristos. Este adevarat ca soarele inca nu s-a intunecat, nici luna nu a ramas fara lumina, nici stelele nu au cazut de pe cer - dar, cand toate acestea se vor dezlantui, nu se va mai scrie nici nu se va mai vorbi nimic despre aceasta. Inimile oamenilor se vor umple de frica si cutremur, limbile oamenilor vor ingheta si ochii oamenilor vor privi, cu privirea adunata, stiind acum ca nu mai au nici o scapare, intunericul infricosator de pe pamant, fara sa mai existe zi si cerul fiind lepadat de stele. Dintr-odata, in acest intuneric, se va arata semnul Fiului Omului, o Cruce stralucitoare se va intinde de la rasarit pana la apus si de la miazanoapte pana la miazazi, de o stralucire pe care soarele de deasupra capetelor noastre nu a dobandit-o niciodata. Si atunci, toti oamenii de pe pamant Il vor vedea pe Domnul Iisus venind pe norii cerului, cu putere si cu slava multa. Si multimile de ingeri vor suna din trambita si toate neamurile de pe pamant se vor strange inaintea Lui; trambitele vor suna pentru o adunare, asa cum nu a mai fost niciodata de la intemeierea lumii si va vesti Judecata cea de Apoi.
Toate aceste semne si intamplari, care vor avea loc la sfarsitul lumii si al veacurilor, sunt povestite si in alt loc din Sfanta Evanghelie. Cu toate acestea, Evanghelia de astazi arata asezarea cea din urma a raporturilor dintre timp si vesnicie, intre cer si pamant, intre Dumnezeu si omenire. Ea descrie Judecata de Apoi si in ce chip se va arata aprinderea maniei Domnului (Sofonie 2:2). Aceasta ne arata noua clipa cea infricosatoare - cea mai plina de bucurie pentru cei drepti - cand mila lui Dumnezeu va lasa locul
judecatii lui Dumnezeu . Atunci va fi prea tarziu pentru fapte bune si prea tarziu pentru pocainta. Cand plangerea nu va mai primi nici un raspuns si cand lacrimile noastre nu vor mai cadea in mainile ingerilor.
Cand va veni Fiul Omului intru slava Sa, si toti sfintii ingeri cu El, atunci va sedea pe tronul slavei Sale. Asa cum in pilda Fiului risipitor , Dumnezeu Se arata cu chip de om, aici Hristos este numit Fiul Omului. El este si nimeni altcineva decat El. Cand El va veni in lume a doua oara, atunci nu va mai veni necunoscut si umil, asa cum a facut de data cea dintai, ci va veni pe fata si intru slava mare. Prin aceasta slava se intelege, mai intai, slava pe care Hristos a avut-o din vesnicie, mai inainte de a fi lumea (Ioan 17:5) si, in al doilea rand, slava biruintei asupra lui Satan, asupra lumii celei vechi, si asupra mortii. El nu va veni singur, ci insotit de toti sfintii ingeri, al carui numar este de necuprins, si El va veni impreuna cu ei pentru ca ei, ca slujitori si razboinici ai lui Dumnezeu, au luat parte atat la lupta impotriva diavolului, cat si la biruinta asupra lui. De aceea El are bucuria de a impartasi cu ei slava. Si, pentru a intregi chipul minunat al acestei intamplari, se arata lamurit faptul ca, toti ingerii vor veni cu Domnul. Nu se mai spune ca ingerii lui Dumnezeu au fost de fata si la alte intamplari. Ei s-au aratat intotdeauna in numar mai mare sau mai mic, dar la Judecata de Apoi vor fi prezenti cu totii, stransi in jurul Imparatului slavei.
Multi vazatori cu duhul au vazut tronul slavei atat in zilele cele dintai, cat si in zilele cele de pe urma (Isaia 6:1; Daniel 7:9; Apocalipsa 4:2, 20:4). Acest tron semnifica puterile ceresti peste care stapaneste Domnul. Este tronul slavei si al biruintei, pe care sade Tatal ceresc si pe care S-a asezat Domnul Hristos dupa biruinta Sa (Apocalipsa 3:21). O, ce mareata va fi venirea Domnului, insotita de asemenea intamplari nestiute si infricosatoare! In judecata sa limpede, proorocul Isaia a proorocit: "Caci Domnul vine in vapaie si carele Lui sunt ca o vijelie" (Isaia 66:15); la venirea Lui, Daniel a vazut ca un rau de foc se varsa si iesea din El; mii de mii Ii slujeau si miriade de miriade stateau inaintea Lui! Judecatorul S-a asezat si cartile au fost deschise. (Daniel 7:10)
Si cand Domnul va veni intru slava si va sedea pe tronul Sau, atunci se vor aduna inaintea Lui toate neamurile si-i va desparti pe unii de altii, precum desparte pastorul oile de capre. Si va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stanga. Multi Parinti au pus intrebari despre locul in care Hristos va judeca toate neamurile. Citind pe Proorocul Ioil, ei au socotit ca Judecata va avea loc in valea Iosafat, unde Imparatul Iosafat, fara nici un fel de lupta sau folosire de arme, a avut o biruinta intreaga asupra moabitilor si amonitilor, ca nu a ramas viu nici un vrajmas (II Cronici 20). Si proorocul Ioil a spus: "Sa se trezeasca toate neamurile si sa vina in valea lui Iosafat, caci acolo voi aseza scaun de judecata pentru toate popoarele din jur" (Ioil 3:12).
Poate ca tronul Domnului se va aseza in acea vale, dar nu exista in toata lumea nici o vale in care sa se poata aduna toate neamurile si popoarele, viii si mortii de al inceputul pana la sfarsitul lumii, care vor ajunge pana la multe bilioane. Intreaga suprafata a pamantului, impreuna cu toate oceanele, nu au spatiu destul pentru toti oamenii care au trait vreodata pe pamant, ca sa poata sta laolalta. Daca aceasta ar fi doar o adunare a sufletelor, atunci este posibil ca valea lui Iosafat sa-i poata cuprinde pe toti la un loc, dar cum adunarea oamenilor va fi in trup - deoarece mortii vor invia in trupurile lor - atunci cuvintele proorocului trebuie intelese in sens figurat. Valea lui Iosafat este lumea intreaga, de la rasaritul cel mai indepartat pana la apusul cel mai indepartat; si, precum Dumnezeu Isi aratase odinioara puterea si judecata Sa in valea lui Iosafat, tot asa Isi va arata si in ziua cea de pe urma, aceeasi putere si judecata asupra intregii omeniri.
Si-i va desparti pe unii de altii. Intr-o clipa vor fi despartiti toti cei adunati laolalta - asa cum pastorul, cu glasul sau, isi trimite oile intr-o parte si caprele in cealalta - unii la stanga si altii la dreapta, ca printr-o forta magnetica fara putere de impotrivire, in asemenea chip ca nimeni nu se va putea muta de la stanga la dreapta sau de la drepta la stanga.
Atunci va zice Imparatul celor de-a dreapta Lui: Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mosteniti Imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. La inceput, Hristos Se numeste Fiul Omului - adica Fiul lui Dumnezeu - si aici El Se numeste Imparat, intrucat Lui Ii sunt date imparatia si puterea si slava. "Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu". Ei sunt cu adevarat binecuvantati, pe care Hristos ii numeste binecuvantati, caci binecuvantarea lui Dumnezeu are in sine toate lucrurile bune si toata bucuria si harul cerului. De ce nu spune Domnul "Binecuvantatii Mei", ci "Binecuvantatii Tatalui Meu"? Pentru ca El este numai Fiul Cel Unul Nascut si nefacut, din vesnicie si pentru vesnicie, si dreptii sunt, prin binecuvantarea lui Dumnezeu, adoptati, si se fac astfel ca frati ai lui Hristos. Dumnezeu cheama pe cei drepti sa primeasca imparatia pe care le-a pregatit-o El de la intemeierea lumii. Aceasta inseamna ca Dumnezeu, chiar inainte de intemeierea lumii, pregatise imparatia pentru acestia. Inainte de a-l face pe Adam, Dumnezeu pregatise pentru el totul in Rai. O imparatie intreaga, stralucind in lumina, care doar isi astepta imparatul. Atunci Dumnezeu l-a dus pe Adam in aceasta imparatie si imparatia era desavarsita. Asadar, Dumnezeu a pregatit imparatia pentru cei drepti chiar de la inceput. Aceasta isi astepta stapanitorii, avandu-L in frunte chiar pe Imparatul Hristos.
Chemand dreptii in imparatie, Judecatorul i-a lamurit de indata, de ce El le dadea imparatia lor: "Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa minanc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine." La aceasta lamurire minunata, dreptii au intrebat sovaielnic si cu sfiala, cand L-au vazut pe Imparatul flamand si insetat, gol si bolnav, si cand au facut ei toate astea pentru El. La acestea, Imparatul a dat inca un raspuns minunat: "Adevarat zic voua, intrucat ati facut unuia dintre-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut."
Toata aceasta lamurire are doua intelesuri: unul de suprafata si unul de adancime. Intelesul de suprafata este limpede pentru toti. Cel care hraneste pe cel flamand, da sa bea celui insetat, imbraca pe cel gol si da adapost celui strain, a facut aceasta Domnului. Cel care cerceteaza pe cei bolnavi sau pe cei din inchisoare, a facut aceasta Domnului. Pentru ca se spune in Vechiul Testament: "Cel ce are mila de sarman imprumuta Domnului si El ii va rasplati fapta lui cea buna." (Pilde 19:17). Domnul ne incearca inimile noastre prin cei care cauta ajutorul nostru. Domnul nu foloseste nimic pentru El de la noi: El nu are nevoie de nimic. Cel care a facut painea nu poate flamanzi, nici Cel care a facut apa nu poate inseta. Cel care imbraca intreaga Sa zidire nu poate fi gol, nici Cel care este izvorul sanatatii nu poate fi bolnav, nici Cel care este Domnul domnilor nu poate fi lipsit de libertate.
Dar El cauta ca noi sa facem milostenie, pentru ca, in felul acesta, sa ne inmuiem si sa ne innobilam inimile. In atotputernicia Sa, Dumnezeu poate intr-o clipa sa-i faca pe toti oamenii bogati si indestulati, imbracati si multumiti. Dar El ii lasa pe oameni sa cunoasca foamea si setea, boala, suferinta si saracia pentru doua pricini: mai intai, pentru ca cei care rabda aceste lucruri, isi inmoaie si isi innobileaza inimile si se vor intoarce la Dumnezeu, slavindu-L cu credinta si rugaciune; si in al doilea rand, pentru ca omul poate suferi pentru altii, se poate smeri pentru altii si poate ajunge la intelegerea fratietatii si unitatii tuturor oamenilor de pe pamant, prin Dumnezeul Cel viu, Ziditorul si Facatorul a toate cate se afla pe pamant. Domnul doreste sa avem mila - mila mai presus de orice. Deoarece El stie ca mila este calea prin care se poate reface credinta in Dumnezeu, nadejdea in Dumnezeu si dragostea pentru Dumnezeu.
Acesta este intelesul de suprafata. Intelesul de adancime priveste spre Hristos, care se afla in launtrul nostru. In fiecare gand curat din mintea noastra, in fiecare simtire aleasa din inima noastra si in fiecare nazuinta inalta a sufletului nostru spre implinirea lucrurilor celor bune, Hristos Se dezvaluie in noi prin puterea Duhului Sfant. El numeste toate aceste ganduri curate, simtiri alese si nazuinte inalte, fratii Sai mici, sau cei mai mici frati ai Sai. El ii numeste astfel, pentru ca acestia se afla in noi intr-o masura foarte mica, fata de masura mare de spurcaciuni lumesti, si de rau care se afla in noi. Daca mintea noastra flamanzeste dupa Dumnezeu si noi o hranim, noi L-am hranit pe Hristos din launtrul nostru; daca inima noastra este lipsita de orice lucru bun si de orice lucru ales, adica este lipsita de Dumnezeu, si noi o imbracam, pe Hristos L-am imbracat, Cel care se afla in noi; daca sufletul nostru este bolnav si incatusat de fiinta noastra cea rea, de faptele noastre cele rele, si suntem constienti de aceasta, si il cercetam, noi L-am cercetat pe Hristos care se afla in noi.
Pe scurt, daca cealalta fiinta care se afla in noi, care odinioara se mandrea ca se salasluieste acolo, si care este omul cel drept din noi, este stapanit si umilit de diavol, si de omul pacatos din noi, si il ocrotim pe omul cel drept, noi Il ocrotim pe Hristos care se afla in noi. Omul acesta drept care se afla in noi este mic, mic de tot, iar pacatosul din noi este un adevarat Goliat. Dar acest om drept din launtrul nostru este fratele mai mic al lui Hristos, iar pacatosul din noi este vrajmasul lui Hristos, ca un urias, precum Goliat. Atunci, daca noi il ocrotim pe omul cel drept din noi, daca il slobozim, il intarim si il aducem la lumina; daca il ridicam deasupra celui pacatos, asa incat sa-l stapaneasca in chip desavarsit pe cel pacatos, si am putea spune impreuna cu Apostolul Pavel: "Si eu nu mai traiesc, ci Hristos traieste in mine" (Galateni 2:20) - atunci ne vom numi binecuvantati si vom auzi cuvintele Imparatului la Judecata de Apoi: "Veniti, binecuvantatii tatalui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii."
Dar celor de la stanga, Judecatorul le va zice: "Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui." Judecata este infricosatoare, dar este dreapta. Si astfel Imparatul cheama pe cei drepti la El, si lor le da Imparatia, pe cand pe pacatosi ii izgoneste de la El si ii trimite in focul cel vesnic, in tovarasia rea a diavolului si a slujitorilor sai. (Sfantul Vasile cel Mare, in lucrarea sa Despre Judecata de Apoi [nr. 14], spune: "Daca chinul cel vesnic are vreun sfarsit, atunci inseamna ca viata vesnica are sfarsit. Dar, cum nu este cu putinta de inchipuit ca viata vesnica ar avea un sfarsit, atunci cum se poate inchipui un sfarsit al chinurilor celor vesnice?") Ceea ce nu spune Domnul este foarte important: faptul ca focul cel vesnic este pregatit pentru cei pacatosi de la intemeierea lumii, tot asa cum si Imparatia este pregatita pentru cei drepti. Ce inseamna aceasta? Este foarte limpede faptul ca Domnul a pregatit focul cel vesnic numai pentru diavol si ingerii aceluia, si ca El a pregatit Imparatia pentru toti oamenii de la intemeierea lumii. Pentru ca Dumnezeu voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca (I Timotei 2:4; cf. Matei 18:14; Ioan 3:16; II Petru 3:9; Isaia 45:22) si pentru ca nici macar unul sa nu piara.
De aceea, Dumnezeu nu i-a sortit pe oameni sa piara, ci sa se mantuiasca; Dumnezeu nici nu a pregatit pentru ei dinainte focul diavolului, ci, El Si-a pregatit Imparatia Sa, si numai pe aceasta a pregatit-o. De aici este limpede faptul ca gandesc gresit, cei care spun despre pacatos: "el este sortit sa fie pacatos". Daca omul ar avea o astfel de sortire, aceasta nu ar fi de la Dumnezeu, ci numai de la omul insusi. Faptul ca nu este sortire de la Dumnezeu, se vede din faptul ca Dumnezeu nu a pregatit dinainte nici un loc anume pentru chinurile oamenilor, ci numai pentru diavol. De aceea, la Judecata de Apoi, Judecatorul cel drept nu va avea nici un loc anume unde sa-i trimita pe pacatosi, decat numai imparatia intunecata a diavolului. Si faptul ca aceasta este dreptatea Lui, ca Judecatorul sa-i trimita acolo, este limpede din faptul ca acestia, in timpul vietii lor pamantesti, au cazut de la Dumnezeu si s-au pus in slujba diavolului.
Rostind pedeapsa asupra pacatosilor si punandu-i la stanga Sa, Imparatul ii lamureste de indata de ce ei sunt blestemati si de ce ii trimite in focul cel vesnic: "Caci flamand am fost si nu Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si nu Mi-ati dat sa beau; strain am fost si nu M-ati primit; gol si nu M-ati imbracat; bolnav si in temnita, si nu M-ati cercetat." Ei nu au facut nici unul dintre aceste lucruri, pe care le-au facut dreptii, de la dreapta Sa. Auzind aceste cuvinte ale Imparatului, pacatosii au intrebat, intocmai ca si cei drepti: "Doamne, cand Te-am vazut flamand sau insetat..." Domnul a raspuns: "Intrucat nu ati facut unuia dintre acesti prea mici, nici Mie nu Mi-ati facut."
Toata aceasta lamurire pe care a dat-o Imparatul pacatosilor, are de asemenea doua intelesuri - unul de suprafata si unul de adancime - la fel ca si in prima situatie, cand era vorba de cei drepti. Pacatosii si-au intunecat mintea, si-au invartosat inima si aveau ganduri rele fata de fratii lor de pe pamant, care erau flamanzi si insetati, goi, bolnavi si lipsiti de libertate. Cu mintile lor greoaie, ei nu erau in stare sa inteleaga faptul ca Hristos ii chema la milostenie prin fratii lor saraci si care se aflau in suferinta. Inimile lor invartosate nu se puteau inmuia de lacrimile altora. Nici exemplul lui Hristos si cel al sfintilor Sai nu le puteau schimba sufletele lor cu scopurile cele rele, in suflete cu scopurile cele bune, si sa savarseasca binele. Si astfel, fiind nemilostivi fata de Hristos prin fratii lor, ei erau nemilostivi fata de Hristos. Ei dinadins nimiceau toate gandurile curate de indata ce se formau, inlocuindu-le cu ganduri necurate si hulitoare; ei taiau de la radacina toate simtamintele alese din inimile lor, de indata ce se infiripau, inlocuindu-le cu nemilostivire, patima si iubirea de sine; cu graba si cu hotarare ei si-au inabusit fiecare dorinta de a face un lucru bun, care s-a infiripat in sufletele lor - urmand poruncile lui Dumnezeu - si in locul lor si-au starnit dorinta de a face rau oamenilor, si de a pacatui spre manierea lui Dumnezeu. Si astfel fratele cel mai mic al lui Hristos, care se afla in ei - cu alte cuvinte, omul cel drept din ei - a fost rastignit, omorat si ingropat si Goliat cel intunecat la culoare, pe care il hranisera ei - adica omul cel nedrept din ei, sau chiar diavolul insusi - a ramas biruitor pe campul de lupta.
Ce poate face Dumnezeu cu unii ca acestia? Ii poate primi in Imparatia Sa pe unii ca acestia, care au izgonit cu totul aceasta Imparatie din ei? Ii poate chema la El pe cei care au smuls din radacina toata asemanarea cu Dumnezeu si care s-au aratat, atat in ascuns in inimile lor, cat si deschis in fata lumii, a fi vrajmasii lui Dumnezeu si slugile diavolului? Nu; prin libera lor alegere, ei s-au facut supusii diavolului si, la Judecata de Apoi, Judecatorul ii va trimite sa tina tovarasie celor cu care, in timpul vietii s-au intovarasit in chip deschis - in focul cel vesnic, pregatit pentru diavol si slujitorii sai. Indata dupa aceasta, acea judecata care va fi cel mai mare si totusi cel mai scurta din istoria lumii zidite, va ajunge la capat. Si vor merge acestia (pacatosii) la osanda vesnica, iar dreptii la viata vesnica. Viata si chinuirea se impotrivesc aici una celeilalte. Acolo unde se afla viata nu se afla chinuire; acolo unde se afla chinuire nu se afla viata. Cu adevarat, implinirea vietii inlatura chinuirea. Imparatia cea cereasca da implinire vietii,in timp ce existenta diavolului aduce chinuire si numai chinuire, fara viata, care vine de la Dumnezeu. Vedem in aceasta viata pamanteasca, cum sufletul omului celui pacatos, care are in el putina viata (adica putina Dumnezeire), este plin de mai multa chinuire decat sufletul omului celui drept, care are mai multa viata in el (adica mai multa Dumnezeire). Dupa cum s-a spus bine in vremuri stravechi: "Nelegiuitul se chinuieste in toate zilele vietii sale... glasuri ingrozitoare fac larma in urechile lui... el nu mai nadajduieste sa iasa din intuneric si isi simte capul mereu sub sabie... zbuciumul si tulburarea il strang la mijloc si se arunca asupra-i gata de impresurare, fiindca a indraznit sa-si indrepte mana impotriva lui Dumnezeu." (Iov 15:20-25). Asadar, la vremea aceea, va fi pe pamant marea chinuire pentru pacatos. Si pacatosul indura greu pina si suferinta cea mai mica din viata aceasta, fata de omul cel drept, caci numai cel care are viata in sine poate indura chinuirea, poate nesocoti suferinta si poate trece peste tot raul din lume, si se poate bucura. Viata si bucuria nu se pot desparti. Chiar Iisus Hristos spune celor drepti, pe care lumea ii osandeste, ii prigoneste si le aduce ocari: "Bucurati-va si va veseliti!" (Matei 5:12).
Toata viata noastra pamanteasca este numai o umbra palida a vietii - a vietii adevarate, a vietii intregi - in Imparatia lui Dumnezeu, tot asa cum intreaga suferinta de pe pamant este numai o umbra stearsa a chinuirii ingrozitoare a pacatosilor din iad. (In Apophtegmata Patrum - colectia in ordine alfabetica a zicerilor Parintilor Pustiei], am citit: Ei au intrebat pe un oarecare batran mare: "Parinte, cum rabdati asemenea munci cu atata rabdare?" Batranul a raspuns: "Toata munca mea din viata aceasta nu este nici macar cat o singura zi de chinuire.") Viata pe pamant - oricat de minunata ar putea fi - este amestecata cu suferinta, pentru ca aici nu exista nici o implinire a vietii; intrucat suferinta de pe pamant - oricat de mare ar putea fi - este amestecata cu viata. Dar, la Infricosatoarea Judecata, viata va fi separata de chinuire. Si una si cealalta vor fi vesnice. Intelegerea noastra omeneasca nu poate sa priceapa ce inseamna aceasta vesnicie. Cel care va avea bucuria de a vedea o clipa fata lui Dumnezeu, i se va parea ca si cum ar fi durat mii de ani; si cel care va fi chinuit o clipa de catre diavolul in iad, i se va parea ca sunt mii de ani. Pentru ca timpul nu va mai fi asa cum il cunoastem noi - zi dupa noapte si noapte dupa zi - ci atunci va fi o zi deosebita pe care Domnul singur o stie (Zaharia 14:7; cf. Apocalipsa 22.5). Nu va mai fi nici un alt soare decat numai Dumnezeu, si acest soare nu va rasari si nu va apune, ca vesnicia sa se numere in zile, asa cum se socoteste timpul acum. Binecuvantatii vor socoti vesnicia in termenii bucuriei lor si pacatosii chinuiti vor socoti timpul in termenii chinuirilor lor.
Prin urmare, Domnul nostru Iisus Hristos a vorbit in felul acesta despre ultimul si cel mai mare eveniment care urmeaza sa aiba loc in timp, la capatul veacurilor si in vesnicie.si noi credem ca toate acestea se vor intampla intocmai, mai intai pentru ca toate celelalte preziceri pe care le-a facut Hristos s-au intamplat intocmai si, in al doilea rand, pentru ca El este cel mai mare prieten al nostru si adevarat Iubitor al omenirii - si in iubirea desavarsita nu exista falsitate sau eroare. Iubirea desavarsita contine adevarul desavarsit. Daca toate acestea nu urmau sa se intample, El nu ne-ar fi spus despre acestea. Dar El nu ne-a spus despre aceasta pentru a-Si demonstra cunostintele Sale in fata oamenilor. Nu; El nu a cautat marire la oameni (Ioan 5:41).
El a spus totul pentru mantuirea noastra. Cel ce are intelegere si care Il marturiseste pe Domnul Hristos isi poate da seama ca trebuie sa stie aceasta pentru a se mantui. Pentru ca Domnul nu a facut nimic, nici nu a rostit vreun cuvant, nici nu a ingaduit sa I se intample ceva in timpul vietii Sale pe pamant care sa nu fie pentru mantuirea noastra.
De aceea sa fim intelepti si cu dreapta socoteala, pastrand intotdeauna inaintea ochilor nostri duhovnicesti chipul Infricosatoarei Judecati. Acest chip a intors deja multi pacatosi de pe calea pierzarii pe calea mantuirii. Vremea noastra este scurta si cand se va sfarsi nu va mai exista pocainta. In acest timp scurt, prin viata noastra, noi trebuie sa luam o hotarare care va fi hotaratoare pentru noi in vesnicie: vom fi asezati la dreapta, sau la stanga Imparatului slavei? Dumnezeu ne-a dat o sarcina mica si simpla, dar rasplata si pedeapsa sunt imense, mergand dincolo de puterea omului de a spune aceasta prin cuvinte.
Atunci sa nu mai pierdem nici macar o singura zi, pentru ca fiecare zi poate sa fie ultima si poate fi hotaratoare; fiecare zi poate aduce pierirea acestei lumi si zorile Zilei celei indelung asteptate. (Sfantul Grigorie Dialogul spune: "Sta scris: 'Nu stiti, oare, ca prietenia lumii este dusmanie fata de Dumnezeu?" (Iacov 4:4). Inseamna ca cel care nu se bucura la apropierea sfarsitului lumii, arata ca el este prietenul acesteia, si de aceea el este vrajmasul lui Dumnezeu. Dar aceste ganduri sunt departe de credinciosi, de cei ce stiu prin credinta ca mai exista si o alta viata si pe care o doresc cu adevarat." (Omilii la Evanghelie, Cartea I, Omilia 1: Despre semnele sfarsitului lumii). Poate ca nu ne vom rusina in Ziua Maniei Domnului; inaintea Domnului si inaintea multimilor de ingeri ai Sai si a multor bilioane de oameni drepti si sfinti. Poate ca nu vom fi alungati pentru vesnicie de Domnul si de ingerii si sfintii Sai si de rudeniile si prietenii nostri, care se vor afla de-a dreapta. Dar, impreuna cu multimile nenumarate si stralucitoare de ingeri si de oameni drepti, sa cantam laude de bucurie si de biruinta: "Sfant, Sfant, Sfant Domnul Savaot! Aliluia!" Dimpreuna cu toate cetele ceresti sa-L slavim pe Domnul si Mantuitorul nostru, Fiul, Cel Unul nascut, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant - Treimea cea deofiinta si nedespartita, in vecii vecilor. Amin.
"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#2 | pid:13088 | tid:6022
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 4317 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
RUGĂCIUNE DIN RÂNDUIALA LITURGICĂ
A DUMINICII ÎNFRICOŞĂTOAREI JUDECĂŢI
Când va fi să vii să faci Judecată dreaptă, Prea-dreptule Judecător, şezând pe scaunul slavei Tale, râu de foc înfricoşând, va trage înaintea divanului Tău pe toţi, stând înaintea Ta puterile cereşti, şi oamenii cu frică vor fi judecaţi, fiecare precum a lucrat; atunci, să-Ţi fie milă de noi, şi să ne învredniceşti, Hristoase, de partea celor mântuiţi, ca un Indurat.
Cărţile se vor deschide şi se vor arăta faptele oa­menilor, înaintea divanului Tău celui de neîndurat; şi va răsuna toată valea plângerii cu groaznică scrâşnire, văzând pe toţi cei ce au păcătuit trimişi în chinurile cele veşnice, cu dreaptă judecata Ta, şi fără de folos plângând, Indurate. Pentru aceasta Te rugăm pe Tine, Bunule, să-Ţi fie milă de noi, cei ce Te lăudăm, Unule, mult-Milostive.
Trâmbiţele vor suna, şi mormintele se vor deşerta, şi se va scula toată firea omenească, cutremurându-se; cei ce au făcut bine, cu bucurie se vor bucura, aşteptând să ia plată; iar cei ce au păcătuit, vor tremura cumplit văitându-se, fiind trimişi la chinuri şi de cei aleşi despărţindu-se. Doamne al slavei, milostiveşte-te spre noi, ca un Bun, şi ne învredniceşte pe noi de partea celor ce Te-au iubit pe Tine.
Plâng şi mă tânguiesc, când îmi vine în simţire focul cel veşnic, întunericul cel mai din afară şi tartarul, viermele cel cumplit şi scrâşnirea dinţilor cea neîncetată, şi durerea ce va să fie celor ce au greşit peste măsură, şi pe Tine, Cel preabun, cu vicleană voie Te-au mâniat, dintre care unul şi cel dintâi sunt eu, ticălosul. Ci, Judecatorule, ca un îndurat, mântuieşte-mă cu mila Ta.
Când se vor aşeza scaunele şi se vor deschide cărţile şi Dumnezeu va şedea la Judecată, o, ce frică va fi atunci! Ingerii stând înainte cu frică şi râul de foc curgând; ce vom face atunci, noi, oamenii cei vinovaţi de multe păcate? Şi când îl vom auzi chemând pe cei binecuvântaţi ai Tatălui întru Impărăţie, iar pe cei păcătoşi trimiţându-i la chinuri, cine va suferi acea înfricoşătoare hotă­râre? Ci Unule, Iubitorule de oameni, Mântuitorule, Impărate al veacurilor, mai înainte până ce va sosi sfârşitul, prin pocăinţă, întorcându-mă, miluieşte-mă.
Cunoscând poruncile Domnului, aşa să vieţuim: pe cei flămânzi să-i hrănim, pe cei însetaţi să-i adăpăm, pe cei goi să-i îmbrăcăm, pe străini să-i aducem în casă, pe bolnavi şi pe cei din temniţă să-i căutăm; ca să zică şi către noi Cel Ce va sa judece tot pământul: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi Impărăţia ce s-a gătit vouă.
Vai mie, înnegritule suflete! Până când de la răutăţi nu te mai curmezi? Până când zaci în lene? De ce nu-ţi aduci aminte de înfricoşătorul ceas al morţii? De ce nu te cutremuri cu totul de Infricoşătoarea Judecată a Mântuitorului? Oare, ce vrei să răspunzi, sau cum vrei să dai seamă? Lucrurile tale stau de faţă, spre mustrarea ta, fap­tele te vădesc, pârându-te. Deci, o, suflete! Vremea a sosit, aleargă, apucă înainte şi cu credinţă strigă: Greşit-am, Doamne, greşit-am Ţie; dar ştiu, Iubitorule de oameni, bunătatea Ta; Păstorule Cel bun, nu mă despărţi pe mine de la starea cea de-a dreapta Ta, pentru mare mila Ta
La ziua cea înfricoşătoare a Judecăţii şi a slavei Tale celei negrăite gândind, mă îngrozesc cu totul, Doamne, şi tremurând, strig cu frică: Când vei veni, Hristoase Dumnezeule, cu slavă pe pământ, ca să judeci toate câte sunt, atunci să mă izbăveşti de toată pedeapsa pe mine, ticălosul, învrednicindu-mă a sta de-a dreapta Ta.
Iată vine ziua Domnului Atotstăpânitorului, şi cine va suferi frica Venirii Lui? Căci cuptorul arzător şi ziua mâniei este, întru care Judecătorul va şedea, dând fiecăruia după vrednicia faptelor.
La ceasul cercetării şi al Venirii celei înfricoşătoare a Stăpânului Celui iubitor de oameni gândind, cu totul mă cutremur şi, întristându-mă, strig către Tine, preadrepte Judecătorul meu şi Unule, mult-îndurate: Primeşte-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu.
Gândesc la ziua aceea şi la ceasul când avem să stăm toţi goi ca nişte osândiţi, înaintea nemitarnicului Judecător; că atunci trâmbiţa va suna tare, şi temeliile pământului se vor clătina, şi morţii din morminte vor învia, şi toţi de o vârstă se vor face; şi cele ascunse ale tuturor vor sta de faţă înaintea Ta. Şi vor plânge, şi se vor tângui, şi în focul cel mai din afară vor merge cei ce nici odinioară nu s-au pocăit; iar ceata drepţilor va intra, în bucurie şi în veselie, în cămara cerească.
Daniil Proorocul, bărbatul doririlor fiind, dacă a văzut puterea lui Dumnezeu, aşa a strigat: Judecătorul a şezut şi cărţile s-au deschis. Vezi, suflete al meu, de posteşti, nu defăima pe vecinul tău. Fereşte-te de bucate, dar nu osândi pe fratele tău; ca nu cumva fiind trimis în foc, să te topeşti ca ceara; ci fără împiedicare să te ducă Hristos întru împărăţia Sa.
O, ce ceas va fi atunci, şi ce zi înfricoşătoare, când va şedea Judecătorul pe scaunul cel înfricoşător! Cărţile se vor deschide, şi faptele se vor vădi, şi cele ascunse ale întunericului se vor arăta; îngerii vor alerga împrejur, adunând toate neamurile. Veniţi de auziţi, împăraţi şi domni, cei robiţi şi cei liberi, păcătoşii şi drepţii, bogaţii şi cei săraci, că vine Judecătorul, Cel Ce va să judece toată lumea. Şi cine va putea sta înaintea feţei Lui, când îngerii vor sta vădind lucrurile, cugetele şi gândurile cele din noapte şi cele din zi? O, ce ceas va fi atunci! Ci mai înainte de sosirea sfârşitului, sârguieşte-te, suflete, strigând: Dumnezeule, întoarce-mă şi mă mântuieşte ca un Indurat. Amin.
"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#3 | pid:13091 | tid:6022
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 4317 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus că Evanghelia Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi a inspirat în mod deosebit lucrarea filantropică a Bisericii prin care s-a dezvoltat o civilizație creștină a carității. ‘Cei care au fost milostivi față de oameni în istorie vor fi binecuvântaţi de Dumnezeu în eternitate’, a subliniat duminică Preafericirea Sa și a atras atenția asupra faptului că ‘nimeni nu poate intra în Împărăţia lui Dumnezeu ocolind pe aproapele său’.

„Evanghelia de astăzi a motivat atât milostenia credincioşilor ca persoane individuale, cât şi apariţia instituţiilor de caritate ale Bisericii din primele veacuri, începând mai întâi în Răsărit şi apoi în Apus, când Biserica a organizat case pentru străini, cămine pentru copii orfani şi cămine pentru bătrâni, spitale pentru bolnavi şi cantine pentru săraci”, a adăugat Părintele Patriarh.

Biserica Ortodoxă Română este un actor principal în sprijinirea celor aflați în suferință. Peste 700 instituții sociale funcționează în Eparhiile Patriarhiei Române. Tot în cadrul Bisericii există 45 instituţii de tip medical şi farmaceutic care oferă servicii gratuite sau compensate, în funcţie de caz.

Numai în Arhiepiscopia Bucureștilor valoarea totală a ajutoarelor materiale şi financiare acordate în anul 2017 a fost de aproximativ șapte milioane lei.

Despre această operă caritabilă desfășurată în Biserică, Patriarhul Daniel a spus că „dacă nu este alimentată de rugăciune, ca relaţie a omului cu Dumnezeu Cel milostiv, riscă să fie redusă la o etică socială secularizată, lipsită de perspectiva iubirii şi a bucuriei eterne din Împărăţia Preasfintei Treimi şi a tuturor sfinţilor”.

„Chiar şi statele europene moderne, unele fiind azi foarte secularizate, deşi au uitat în mare parte că Evanghelia iubirii milostive a fost sursa solidarităţii sociale, au preluat, de fapt, din lumina Evangheliei mesajul responsabilităţii pentru oamenii care se află în suferinţă, în nevoi, în boală şi în singurătate”, a precizat Patriarhul.

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a participat la Sfânta Liturghie oficiată în Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” al Reședinței Patriarhale.

Referitor la Judecata Universală, prezentată în evanghelia Duminicii lăsatului sec de carne (Mt. 25:31-46), Părintele Patriarh a spus că este „completă, definitivă și înfricoşătoare”. Ea este înfricoșătoare prin contextul, forma şi conţinutul ei:

„Mai întâi, este înfricoşătoare prin tulburările din univers care o preced: «Soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor se vor zgudui»” (Matei 24, 29).

„În al doilea rând, este înfricoşătoare prin forma ei, adică prin solemnitatea şi universalitatea ei, deoarece Mântuitorul Iisus Hristos vine în slavă şi cu putere multă, împreună cu sfinţii îngeri ca să judece toate neamurile, adică toate generaţiile şi toate popoarele”.

„În al treilea rând, această judecată este înfricoşătoare şi prin conţinutul ei neprevăzut pe care-l descoperă. Nimeni, nici cei milostivi, nici cei nemilostivi, nu se aştepta să afle că în oamenii flămânzi şi însetaţi, în oamenii străini şi săraci, în oamenii bolnavi şi în oamenii întemniţaţi era tainic prezent Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul”.

Deși va fi înfricoșătoare pentru toți, „iubirea va reprezenta criteriul ultim al Judecăţii Universale”, de aceea, „câtă iubire milostivă a arătat un om în viaţa sa pe pământ, atâta binecuvântare va primi el în bucuria iubirii veşnice a Preasfintei Treimi din Împărăţia cerurilor”. Mântuirea ține de felul cum folosim libertatea:

„Evanghelia de astăzi ne pune în faţă problema libertăţii noastre. Şi anume, cum folosim libertatea noastră în timpul vieţii pământeşti? Am folosit libertatea noastră ca să cultivăm iubirea milostivă ori am confundat libertatea cu indiferenţa şi nepăsarea, cu autosuficienţa şi egoismul? Deci, numai când săvârşim binele suntem cu adevărat liberi şi trăim viaţa ca fiind binecuvântare de la Dumnezeu”.

În același context, al pregătirii pentru a doua venire a Mântuitorului prin iubire, milostenie și fapte bune, Preafericirea Sa a avertizat că „Nu e suficient să nu faci rău nimănui, ci trebuie să faci bine multora”, deoarece „Hristos este tainic prezent în fiecare om care suferă”.

„Sfântul Ioan Gură de Aur ne arată că Mântuitorul nu a spus: «Am fost bolnav şi nu m-aţi vindecat sau am fost în temniţă şi nu m-aţi eliberat, ci am fost bolnav şi în temniţă şi nu m-aţi cercetat». Adică, Dumnezeu nu ne cere să facem ceea ce întrece puterile noastre, nu ne cere să îl vindecăm pe cel bolnav, ci să îl cercetăm, să fim alături de el în singurătatea şi suferinţa lui, chiar dacă nu putem schimba imediat situaţia în care se află”, a explicat Patriarhul.

Patriarhul României a spus că în multe feluri şi în multe ocazii putem arăta iubire milostivă semenilor care au nevoie de ajutorul nostru, iar „când arătăm iubire milostivă şi smerită în jurul nostru, devenim mâinile iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru oameni, spre slava Lui, bucuria celor ajutaţi şi mântuirea noastră”.


"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro





1 User(i) citesc acest topic

0 memberi, 1 vizitatori, 0 useri anonimi