Sari la continut

Iisus Hristos
Daca esti cumva stapanitor cu mare putere, sa nu ameninti lesne cu moartea pe cineva, cunoscand ca dupa fire si tu esti supus mortii si sufletul se dezbraca de trup ca de cea din urma haina. Aceasta cunoscand-o lamurit, lucreaza cu blandete si facand bine multumeste neincetat lui Dumnezeu. Caci cel ce nu se milostiveste, nu are virtute intru sine (Sf.Antonie Cel Mare -- Filocalia vol.1)

Traficul site-ului nostru este monitorizat si promovat de:

Prigoana împotriva creștinilor. Martiriul Sfântului Arhidiacon Ștefan


  • Nu puteti initia un nou topic
  • Nu puteti raspunde la acest topic
Nici un post la acest topic

#1 | pid:13054 | tid:6016
L. G. Sorin

    De al casei

  • cruce Membri
  • 25 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:Ortodox

Prigoana împotriva creştinilor. Martiriul Sfântului Arhidiacon Ştefan


La puţin timp după răstignirea Mântuitorului Iisus, Saul (numele iudeu al Apostolului Pavel) revine în Ierusalim. Crescut şi educat în spiritul fariseic al acelor vremuri, şi el vedea în Mesia Cel proorocit în „Cărţile Sfinte”, un exponent al poporului iudaic, menit să înlăture stăpânirea romană şi să reîntemeieze regatul de odinioară al împăratului David. Întrucât Iisus Nazarineanul nu a împlinit această aşteptare, atunci El nu putea fi Mesia cel așteptat. De aceea, pentru Saul condamnarea şi răstignirea Mântuitorului era justificată, deoarece a îndrăznit să hulească pe Dumnezeu.
De asemenea şi cei care s-au lăsat amăgiţi de Iisus trebuiau prinşi şi uciși. Astfel, Saul, care era un iudeu zelos şi un fariseu convins, apărător al Legii, revine în Ierusalim hotărât să participe activ la nimicirea ucenicilor lui Hristos. El uită de sfaturile înţelepte ale învăţătorului Gamaliel şi începe o intensă activitate de apărare a Legii iudaice, arătând mult zel ca prigonitor al Bisericii lui Hristos. Mai târziu, Apostolul Pavel avea să recunoască greşeala făcută: „Căci aţi auzit despre purtarea mea de altădată întru iudaism, că prigoneam peste măsură Biserica lui Dumnezeu şi o pustiam” (Gal. 1, 13); „Eu unul am socotit, în sinea mea, că faţă de numele lui Iisus Nazarineanul trebuia să fac multe împotrivă; ceea ce am şi făcut în Ierusalim, şi pe mulţi dintre sfinţi i-am închis în temniţe cu puterea pe care o luasem de la arhierei. Iar când erau daţi la moarte, mi-am dat şi eu încuviinţarea. Şi îi pedepseam adesea prin toate sinagogile şi-i sileam să hulească şi, mult înfuriindu-mă împotriva lor, îi urmăream până şi prin cetăţile din afară” (F. A. 26, 9-11). Aceste mărturisiri arată că ura lui împotriva creştinilor era atât de mare, încât deşi îi schingiuia, îi întemniţa, îi acuza în faţa judecătorilor şi îi condamna la moarte, totuşi lui i se părea că în felul acesta slujeşte lui Dumnezeu.
În anul 35 d. Hr. persecuţia din partea fariseilor ajunge la o furie neobişnuită, culminând cu uciderea arhidiaconului Ştefan. Acesta era un „bărbat plin de credinţă şi de Duh Sfânt” (F. A. 6, 5), recunoscut de ceilalţi credincioşi din Ierusalim ca om virtuos şi cu viaţă sfântă. De aceea, împreună cu Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena şi Nicolae – prozelit din Antiohia, a fost hirotonit diacon. Pătruns de dragoste şi dreptate, şi fiind plin de înţelepciune, cuvântul lui avea multă putere, mărturisind pe Hristos cu îndrăzneală.
Din acest motiv, Sfântul Ștefan este târât cu forţa în Sinedriu, unde i se aduc grele şi mincinoase acuze, între acuzatori fiind şi Saul. „ Cuvântarea în care Ştefan se apără, biciuieşte până la sânge pe prigonitorii săi. Cu adevărurile Legii le arată cât de nedreaptă este îndârjirea împotriva creştinilor, care este de-a dreptul o prigoană împotriva lui Dumnezeu şi a planurilor Lui în lume. Ura acestora aprinsă şi mai mult prin această cuvântare smulge sentinţa de moarte. Saul care a susţinut acuza, vrea să participe direct şi la execuţie, păzind hainele ucigaşilor: << Iar ei, strigând cu glas mare, şi-au astupat urechile şi s-au năpustit asupra lui. Şi scoţându-l afară din cetate, îl loveau cu pietre. Iar martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr numit Saul >> (F. A. 7, 57-58)” (L. G. Munteanu, „Viaţa Sfântului Apostol Pavel”, Edit. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2004, pp. 22-23). Astfel, la uciderea arhidiaconului Ştefan, primul mucenic creştin, Pavel era şi el prezent, după cum avea să mărturisească în faţa iudeilor, atunci când povesteşte întâmplarea convertirii lui la creştinism: „Şi când se vărsa sângele lui Ştefan, mucenicul Tău, eram şi eu de faţă şi încuviinţam uciderea lui şi păzeam hainele celor care îl ucideau” (F. A. 22, 20).
După uciderea arhidiaconului Ştefan persecuţia s-a extins. Toţi cei care se închinau lui Hristos, în Ierusalim, erau închişi ca răufăcători. Cei mai mulţi au suferit fără a se lepăda de credinţă sau au luat drumul pribegiei, răspândindu-se prin oraşele şi satele Samariei şi Galileei, trecând chiar graniţele Palestinei, astfel că Damascul a devenit un oraş al refugiaţilor creştini. Dar nici aşa n-au putut scăpa de prigoana iudaică, întrucât puterea de stăpânire a Sinedriului din Ierusalim trecea dincolo de graniţele Palestinei, iar creştinii iudei, nefiind încă rupţi de sinagoga iudaică, erau judecaţi tot după legile Sinedriului.
Saul, care era în fruntea persecutorilor, dorea să-i prindă pe creştinii fugiţi în afara graniţelor ţării. De aceea, auzind că mulţi s-au refugiat în Damasc, a cerut arhiereilor împuternicirea să-i urmărească şi acolo. „Iar Saul, suflând încă ameninţare şi ucidere împotriva ucenicilor Domnului, a mers la arhiereu şi a cerut de la el scrisori către sinagogile din Damasc ca, dacă va afla acolo pe vreunii, atât bărbaţi cât şi femei, că merg pe calea aceasta, să-i aducă legaţi la Ierusalim” (F. A. 9, 1-2). Pentru aceasta, Saul pregăteşte o adevărată expediţie, alegându-şi câţiva însoţitori la fel de zeloşi ca şi el. Dumnezeu însă a voit ca, la reîntoarcerea lui în Ierusalim, Saul să fie un om întru totul schimbat. Ceea ce s-a și întâmplat, în timp ce călătorea spre Damasc.





1 User(i) citesc acest topic

0 memberi, 1 vizitatori, 0 useri anonimi