Sari la continut

Iisus Hristos
Precum iese omul din pantecele maicii sale, asa si sufletul, gol iese din trup: unul curat si luminos, altul avand petele greselilor, iarasi altul, negru de multimea pacatelor. De aceea sufletul rational si iubitor de Dumnezeu, aducandu-si aminte si gandindu-se la relele de dupa moarte, vietuieste cu evlavie ca sa nu fie osandit pentru acelea. Iar cei ce nu cred, fiind nepriceputi cu mintea, nu se poarta cu evlavie si pacatuiesc, nesocotind cele de dincolo. (Sf.Antonie Cel Mare -- Filocalia vol.1)

Traficul site-ului nostru este monitorizat si promovat de:

Viața și scrierile Sf. Diadoh al Foticeei


  • Nu puteti initia un nou topic
  • Nu puteti raspunde la acest topic
Nici un post la acest topic

#1 | pid:12944 | tid:6002
L. G. Sorin

    De al casei

  • cruce Membri
  • 25 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:Ortodox

Viața și scrierile Sfântului Diadoh al Foticeei


Cu toate că nu se cunosc amănunte despre viaţa acestui ierarh, Sf. Diadoh este identificat cu episcopul Foticeei din Epir, autorul „Capetelor gnostice” şi al altor câteva lucrări de spiritualitate. Așa-zisele „Capete gnostice” sunt incluse în „Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii”, vol. I, cu titlul „Cuvânt ascetic, despre viaţa morală, despre cunoştinţă şi despre dreapta socoteală duhovnicească, împărţit în 100 de capete”.
Un alt reper biografic este legat de participarea Sf. Diadoh la Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon (451), el fiind unul dintre semnatarii scrisorii adresate împăratul Leo I, scrisoare care arată că era un mare ascet şi un cunoscător al tainelor vieţii mistice. Prin această scrisoare, semnată de către episcopul Diadoh, împreună cu alţi ierarhi, în anul 458, împăratul Leo I era înștiințat de moartea patriarhului Proterie din Alexandria, ucis de monofiziţi.
În afara „Capetelor gnostice”, Sf. Diadoh a mai scris „Vedere” sau altfel spus „Viziunea” lui Diadoh, concepută ca un dialog purtat în vis între autor și Sf. Ioan Botezătorul, despre vederea lui Dumnezeu pe pământ şi în viaţa viitoare. Tot de la el ne-a rămas o predică „Despre înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos” şi „Cuvântare contra Arianilor”. „Capetele gnostice” rămâne cea mai importantă lucrare a sa, fiind „un tratat complet asupra vieţii duhovniceşti, scris de un om care a practicat-o. Ea ne lămureşte mai bine decât multe volume groase despre duhul în care se trăia în lumea monahală. Ea ne arată că în vremea sinoadelor ecumenice şi a marilor certe hristologice, nici învăţătura despre trăirea creştină nu era lipsită de dispute. Scrierea aceasta are şi o parte polemică, în care respinge învăţături greşite” (Sf. Diadoh al Foticeei, „Viața și scrisul lui”, în „Filocalia”, vol. I, traducere, introducere și note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Edit. Harisma, Bucureşti, 1993, p. 405).
Meritul deosebit al Sf. Diadoh al Foticeei constă în faptul că, pentru întâia oară, a arătat că mistica ortodoxă înseamnă comuniunea cu Dumnezeu, ca trăire personală a prezenței dumnezeiești în lumina slavei Sale, nicidecum în interiorul ființei Lui. La Sfântul Diadoh „mistica minții” și „mistica inimii” se unesc, deschizând calea spre o spiritualitate care angajează întreaga persoană umană în unirea cu Dumnezeu, prin iubire.
La fel ca și Macarie Egipteanul, Sf. Diadoh susține că orice creștin trebuie să simtă prezenţa Duhului în inimă, nu doar cu mintea. Astfel, credința creștină este definită ca trăire personală a comuniunii cu Dumnezeu. Învăţătura sa despre rugăciunea neîncetată, preluată de la Evagrie Ponticul şi de la Macarie Egipteanul, presupune o invocare constantă a numelui Domnului Iisus. „Această orientare esenţială a spiritualităţii către Persoana Logosului Întrupat, cu revitalizarea rolului jucat în teologia biblică de conceptul de nume al lui Dumnezeu, înlocuieşte astfel mult mai abstracta şi mai spiritualista înţelegere a rugăciunii aflată la Evagrie Ponticul” (John Meyendorff, „Teologia Bizantină”, EIBMBOR, Bucureşti, 1996, p. 94).
În epoca noastră postmodernistă, „Rugăciunea lui Iisus” poate fi soluția salutară, care să ne ajute să ieșim din cercul vicios al patimilor și care să ne elibereze totodată, prin puterea numelui Mântuitorului, de stresul permanent, de egoism și singurătate. Rugăciunea este cea care poate să ne deschidă ochii sufletului, oferindu-ne astfel posibilitatea de a sesiza sensul duhovnicesc al evenimentelor cotidiene și de a simți prezența lui Dumnezeu în viața noastră.





1 User(i) citesc acest topic

0 memberi, 1 vizitatori, 0 useri anonimi