Sari la continut

Iisus Hristos
Omul cel rau si nedrept poate sa ucida, dar Dumnezeu nici celor nevrednici nu inceteaza a le darui viata. Caci fiind bun si imbelsugat prin fire a voit sa fie lumea si s-a facut. Si toate se fac pentru om si pentru mantuirea lui. (Sf.Antonie Cel Mare -- Filocalia vol.1)

Traficul site-ului nostru este monitorizat si promovat de:

SFINȚII ZILEI +


75 postari la acest topic

#71 | pid:12469 | tid:5942
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3626 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
Sfântul Apostol Filip s-a născut în Betsaida Galileei, de unde erau și Sfinții Petru și Andrei. A fost chemat la apostolat chiar a doua zi după chemarea acestora și a celor doi frați Iacob și Ioan, fiii lui Zevedei. Filip era căsătorit. Avea patru fete care prin propovăduirea lor au ilustrat apostolatul și chipul femeii creștine.

Sfântul Apostol Filip și-a păstrat în tot timpul propovăduirii înflăcărarea din clipa chemării sale la apostolat și a împodobit-o cu mucenicia. El însuși a primit darul Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii. El însuși a săvârșit minuni în numele Domnului nostru Iisus Hristos. Astfel, în Galileea a înviat copilul unei femei.

De aici, a trecut în Grecia vindecând multe neputințe, apoi a plecat spre Parți, în orașele reginei Candace din Etiopia, apoi în Arabia și la Azot. Mai departe, Sfântul Apostol Filip a ajuns în orașul Ierapoli din Siria unde a săvârșit alte minuni precum învierea tânărului Teofil, spre încredințarea lui Aristarh, conducătorul orașului.

După ce a zidit aici o biserică și l-a așezat episcop pe Ir, a plecat mai departe în Lida și Misia. Acolo s-a întâlnit cu Sfântul Apostol Bartolomeu sau Natanail, prietenul său și cu Mariam sora lui Filip și propovăduind împreună pe Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-au întors din nou la Ierapolis. În acest oraș eu tămăduit și pe Nicanora, soția guvernatorului orașului, care fusese mușcată de un șarpe și era pe moarte.

Au omorât prin rugăciune o viperă pe care păgânii din oraș o considerau drept zeiță a lor și i se închinau. În urma acestei întâmplări păgânii i-au prins pe sfinți și i-au osândit la moarte prin răstignire. Apostolul Filip a fost spânzurat cu capul în jos chiar deasupra ușii templului unde fusese vipera, iar Bartolomeu lângă peretele templului. În timp ce mulțimea de păgâni arunca cu pietre a avut loc un cutremur.

Păgânii s-au speriat și i-au dezlegat, însă Filip trecuse la Domnul așa cum îi fusese rânduit să își pecetluiască apostolia cu mucenicia. Sfântul Bartolomeu a botezat pe toți cei care au crezut în Hristos și le-a pus episcop pe Stahie, a îngropat trupul Sfântului Apostol Filip și s-a dus în orașul Albana din Armenia Mare, unde a sfârșit și el răstignit. Sfânta Mariam, sora lui Filip s-a dus în Licaonia, unde a botezat mulți păgâni, după care s-a mutat cu pace la Domnul.


"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#72 | pid:12477 | tid:5942
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3626 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
Sfântul Paisie (†1794) s-a născut în oraşul Poltava din Ucraina în anul 1722 într-o familie preoţească. Din botez a primit numele Petru. A fost dat să înveţe la Academia Teologică din Kiev, întemeiată de Petru Movilă, iar după patru ani a intrat în viaţa monahală la Mănăstirea Medvedeski, pe când avea 19 ani. Aici este făcut rasofor, primind numele Platon. După o scurtă şedere la Mănăstirea Pecerska, vine în Moldova în 1745 şi se stabileşte la mănăstirile Cârnu şi Dălhăuţi, sub povaţa Sfântului Vasile de la Poiana Mărului. În vara anului 1746 se duce la Muntele Athos, unde se nevoieşte ca sihastru patru ani. În 1750 este tuns în monahism de Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului, duhovnicul său, primind numele de Paisie. Apoi, este hirotonit ieromonah şi întemeiază o obşte monahală în Schitul „Sfântul Proroc Ilie”, unde se nevoieşte până în vara anului 1763, adunând în jurul său 64 de călugări români, ucraineni şi ruşi. În 1775 s-a stabilit la Mănăstirea Secu, apoi la Neamţ. Timp de 15 ani cât a fost stareţ al celor două mănăstiri unificate, Secu şi Neamţ, Sfântul Paisie i-a îndrumat duhovniceşte pe cei peste 1.000 de călugări. O atenţie deosebită a acordat traducerii din limba greacă a scrierilor patristice filocalice, continuând astfel şirul traducerii de la Dragomirna şi Secu. Cuviosul Paisie era şi un bun organizator şi înnoitor al vieţii monahale, întemeind în jurul Muntelui Ceahlău câteva sihăstrii de călugăriţe, pe care le îndruma duhovniceşte, rânduindu-le duhovnic pe Cuviosul Iosif Pustnicul. În 1794, îmbolnăvindu-se, şi-a dat sufletul curat în mâinile Domnului, la vârsta de 72 de ani. Mormântul lui se află la Mănăstirea Neamţ.
"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#73 | pid:12485 | tid:5942
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3626 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
Sfântul Apostol Matei era evreu de neam şi a fost unul din cei 12 Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos. Înainte de a fi chemat de Hristos-Domnul să-I fie ucenic, Matei fusese vameş în Capernaum, lângă Lacul Galileii, şi se numea Levi. Vameşii erau dispreţuiţi de evrei, pentru că strângeau biruri şi le aminteau conaţionalilor că sunt sub stăpânire romană. Din acest vameş, Hristos Şi-a făcut un dumnezeiesc Apostol, care cel dintâi a scris ca martor de aproape o istorie a vieţii şi faptelor Învăţătorului său. Sfântul Apostol Matei a scris Evanghelia sa în două limbi: întâi în evreieşte, adică în limba aramaică pe care a vorbit-o şi Iisus, şi în greceşte (prin anii 62-63). Eusebiu şi Sfântul Epifanie ne spun că după Înălţarea la cer a Mântuitorului Hristos şi după ziua Cincizecimii, Sfântul Apostol Matei, primind puterea Duhului Sfânt, a scris Evanghelia sa, la rugămintea iudeilor veniţi la credinţă. Sfântul Apostol Bartolomeu a dus această Evanghelie și a lăsat-o în India. Sfântul Apostol Matei s-a îndreptat și spre alte locuri ale Răsăritului, străduindu-se să aprindă credința în Hristos printre perși, etiopieni și nubieni. Tradiţia spune că el a primit moarte martirică în Etiopia, fiind ars pe rug de necredincioşi.
"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#74 | pid:12489 | tid:5942
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3626 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
Sfântul Grigorie Taumaturgul  a trăit în timpul împăratului Aurelian (270-275) şi s-a  născut în Neocezareea  Pontului, aproape de Armenia, din părinţi bogaţi. După  moartea tatălui său, pe când Grigorie avea 14 ani, mama  sa l-a trimis la dascăli de  seamă, unde a învăţat limba latină şi arta oratoriei, încât mulţi ajunseseră să se  minuneze de darurile sale. Sfântul Grigorie a studiat și în Alexandria Egiptului, unde a fost ucenicul lui Origen (185-254), împreună cu fratele său, Atinodor. Tot aici a  învăţat şi medicina. După ce s-a convertit la creştinism,  fiind botezat în numele  Preasfintei Treimi, a părăsit toate măririle şi s-a retras  într-un loc singuratic, vieţuind în rugăciune şi în adâncirea dumnezeieştii înţelepciuni a Sfintelor Scripturi. Pentru calităţile sale deosebite, Grigorie a fost ales şi hirotonit Episcop al Neocezareei, împotriva voii sale. Pentru credinţa lui puternică şi viaţa curată, Dumnezeu l-a înzestrat pe Sfântul Grigorie cu darul facerii de minuni şi de aceea a primit numele Taumaturgul, adică făcătorul de minuni. A trecut la Domnul în anul 275. Pe patul de moarte fiind i-a întrebat pe cei  apropiaţi ai săi: Câţi păgâni se mai află în cetatea Neocezareei? I s-a răspuns: Se mai află 17 necredincioşi, care ţin la  închinarea la idoli, dar cetatea întreagă crede în Hristos. Atunci Sfântul Grigorie a zis: Slavă lui Dumnezeu că numai 17 creştini am aflat când am venit aici episcop, iar acum, când merg la Domnul, atâţia necredincioşi rămân, câţi  credincioşi am aflat întâi!”  
"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#75 | pid:12520 | tid:5942
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3626 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul s-a născut şi a crescut în sud-estul Asiei Mici, în Irinopole, una dintre cele 10 cetăţi din Decapole, din părinţi dreptcredincioşi, Serghie şi Maria, pe vremea luptătorilor împotriva sfintelor icoane, sub domnia lui Leon Armeanul (813-820). A fost dat să înveţe carte din fragedă vârstă şi, având aplecare spre cele dumne­zeieşti, Grigorie citea pe la biserici. Ajungând la vârsta tinereţii, părinţii săi doreau să îl însoare, dar el s-a despărţit de cele lumeşti, mergând la o mănăstire, unde se afla egumen Sfântul Simeon Mărturisitorul, unchiul său după mamă, care i-a fost un adevărat părinte duhovnicesc. În acea mănăstire a vieţuit fericitul Grigorie 14 ani, iar după ce s-a pregătit cu sârguinţă a început a umbla din loc în loc, prin mijlocul credin­cio­şilor, prin sate şi oraşe, îmbărbă­tându-i spre mărturisirea dreptei credinţe în lupta pentru sfintele icoane. Lungă şi plină de primejdii a fost călătoria aceasta a Sfântului Grigorie, în care s-a arătat şi mare făcător de minuni. A trecut prin Efes, Enos, Hrisopole, Corint, ajungând până la Roma, unde a zăbovit mai multă vreme. Apoi a mers în Siracuza Siciliei şi a ajuns şi la Biserica Sfântului Mina din Tesalonic, unde a primit darul preoţiei. Mergând către Bizanţ, a ajuns în cele din urmă la mun­te­le Olimp. Acolo, îmbolnăvindu-se, a înţeles că i s-a apropiat sfârşitul şi plecând la Constan­ti­nopol, unde se afla unchiul său Simeon închis în temniţă, după ce s-a reîntâlnit cu el, s-a săvârşit cu pace. Trupul Sfântului Grigorie nu a putrezit, ci s-a dovedit purtător de mari daruri şi s-a păstrat în cinste, multă vreme, în mănăstirea unde se mutase în pace la Domnul. În anul 1497, Banul Barbu Craio­vescu, rezidind din temelie Mănăstirea Bistriţa din judeţul Vâlcea, a adus cu multă chel­tuială moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul şi le-a aşezat la această mănăstire, unde se află şi astăzi, fiind făcătoare de minuni, atât pentru bolile trupeşti, cât şi pentru cele sufleteşti. Racla de argintîn care se păstrează sfintele sale moaşte a fost dăruită în 1656 de Constantin Voievod.
"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#76 | pid:12523 | tid:5942
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3626 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
Sfântul Grigorie Decapolitul

Născut la Irinopolis, oraş în Decapolea Isauriei, Asia Mică, în jurul anilor 780-790, într-o familie înstărită, a iubit de mic locurile liniştite, unde stăruia în rugăciunea către Dumnezeu. Rănit cu dumnezeiasca dragoste, a părăsit lucrurile cele veselitoare ale lumii şi a alergat la limanul de mântuire al sihăstriei. Apărător al credinţei ortodoxe, Sfântul Grigorie i-a mustrat pe călugării iconoclaşti şi, chiar în faţa acestora, pe egumenul mănăstirii unde se stabilise între timp. Din această cauză, Sfântul Grigorie a fost bătut crunt. Liniştea trupească şi sufletească le-a găsit într-o mănăstire din Decapole, unde egumen era unchiul său după mamă, Simeon, sub a cărui îndrumare duhovnicească a stat timp de 14 ani. Râvnind către o viaţă desăvârşită, s-a retras într-o peşteră unde, după lungi nevoinţe de despătimire, s-a învrednicit de harul Sfântului Duh. Îndemnat de Dumnezeu, sfântul a făcut mai multe călătorii: la Efes, Constantinopol, Hristopolis, Tesalonic, Roma. În toate aceste locuri pe mulţi a izbăvit din necazuri şi nevoi prin rugăciunile lui, precum demonizatul întâlnit la Roma. Deşi ducea o viaţă smerită şi întru ascuns, vindecarea acelui demonizat a răspândit vestea prin împrejurimi cu privire la puterea sa tămăduitoare, iar pentru a nu fi cinstit ca sfânt, monahul Grigorie a fugit în Siracuza Siliciei, unde a dus numeroase lupte împotriva ispitelor şi duhurilor diavoleşti, care luau diferite înfăţişări pentru a-l scoate din locul unde se ascunsese, un turn. Între timp, o femeie de moravuri uşoare s-a stabilit în vecinătatea turnului pentru a atrage în păcatul desfrâului atât pe sfânt, cât şi pe trecători sau pe marinari. Însă Sfântul Grigorie, prin îndemnuri duhovniceşti, a reuşit să-i îndepărteze de păcat pe acei bărbaţi şi, mai mult, chiar pe femeie a convins-o să se căiască de viaţa păcătoasă în care trăia.

Părăsind turnul, iubitorul de Hristos a ajuns la Hydros, unde a pătimit din cauza ereticilor iconoclaşti. După ce a fost eliberat de episcopul locului, sfântul a trebuit să treacă printr-o regiune locuită de păgânii mauri, iar unuia dintre ei, vrând să-l împungă cu suliţa, mâna i-a paralizat şi numai după rugăciunile sfântului a fost tămăduit. Stabilit apoi în Tesalonic, la Mănăstirea 'Sfântul Mina', Sfântul Grigorie a devenit foarte cunoscut prin harul de a prevedea viitorul şi de a scruta conştiinţele. Pentru a nu pierde cugetarea la cele dumnezeieşti, în apropierea sfârşitului său, mult răbdătorul şi iubitorul de nevoinţe Grigorie a primit o boală grea, cea a dropicii. După un an de îndurare a bolii, în luna noiembrie, ziua a 20-a, sufletul sfântului, slăbit 'întru bună bătrâneţe şi post sufletesc', a trecut la Domnul.

'Multă folosinţă şi ajutor are cine merge la sfântul cu smerenie şi cu credinţă'

Datorită neîntreruptei trezvii, potrivit numelui care-l poartă, neobositul rugător a biruit duhurile rele, fapt văzut în vindecările numeroşilor demonizaţi. Puterea asupra acestor duhuri s-a arătat chiar şi la distanţă, când un călugăr stăpânit de demon a fost vindecat, iar demonul părăsindu-l, a mărturisit că a ieşit din monah din cauza puternicelor rugăciuni ale Sfântului Grigorie, care în acel timp se afla la slujbă în biserică.

Considerat sfânt încă din timpul vieţii pământeşti, mormântul Sfântului Grigorie a devenit într-un timp foarte scurt loc de pelerinaj pentru credincioşi. Osemintele sfântului au fost depuse în mănăstirea întemeiată de ucenicul său, Iosif Imnograful, în Constantinopol. În acest lăcaş de cult au rămas moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul, probabil până în 1453, când capitala Bizanţului a fost cucerită de turci. Potrivit tradiţiei, aflându-se de cinstirea de care se bucura Sfântul Grigorie Decapolitul în rândul credincioşilor, boierii Craioveşti, Barbu, Pârvu, Danciu şi Radu, ctitorii Mănăstirii Bistriţa Olteană, 'au adus cu multă cheltuială sfintele moaşte ale Cuviosului Grigorie la ctitoria lor, în ultimul deceniu al secolului al XV-lea. Până astăzi se află făcător de minuni, precum şi sfânta mănăstire de multe primejdii este ferită şi pământul acesta multă folosinţă şi ajutor are, iar cine merge la sfântul cu smerenie şi cu credinţă, află folos şi tămăduire, atât trupeşte, cât şi sufleteşte' (Vieţile Sfinţilor pe luna Noiembrie). Mai târziu, banul Barbu Craiovescu s-a călugărit în ctitoria sa, primind numele de Pahomie.

În vremuri de primejdie, moaştele erau ascunse într-o peşteră din apropiere, precum s-a întâmplat în iarna anului 1610-1611, când ungurii lui Gabriel Bathory au pătruns în Ţara Românească, iar mitropolitul Matei al Mirelor, refugiat la noi din cauza turcilor, s-a îndreptat spre Mănăstirea Bistriţa, unde stareţul Teofil l-a primit şi l-a adăpostit în peştera unde se aflau moaştele. Cu acest prilej, mitropolitul Matei al Mirelor a fost rugat să scrie viaţa, acatistul şi paraclisul sfântului pentru că monahilor din aşezământul de la Bistriţa le era necunoscută viaţa ocrotitorului lor.

Tămăduitor şi izbăvitor de ciumă, secetă sau holeră

De-a lungul timpului, generaţii de voievozi, boieri şi credincioşi au îngenuncheat la racla Sfântului Grigorie, pentru ca acesta să mijlocească înaintea Preasfintei Treimi izbăvirea de neputinţele trupeşti şi sufleteşti. În anul 1765 a izbucnit o mare ciumă în Bucureşti, iar domnul Ţării Româneşti, cunoscând puterea tămăduitoare a moaştelor Sfântului Grigorie Decapolitul, a mers la mitropolie pentru a-l ruga pe ierarh să le aducă. La 1 mai au fost aduse la mitropolie moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul, de unde, împreună cu Domnul, cu înaltele feţe bisericeşti şi boierii, au pornit în procesiune prin Bucureşti, rugându-se toţi şi nădăjduind că-i va scăpa de ciumă. Timp de doi ani, episcopul Râmnicului era obligat ca în Săptămâna Luminată să aducă racla Sfântului Grigorie şi să fie lăsate în Bucureşti până la Înălţarea Domnului. În vara anului 1779, fiind în ţară secetă mare şi lăcuste, episcopul Chesarie al Râmnicului şi numeroşi clerici au însoţit până la Craiova moaştele sfântului într-o procesiune. Dacă un bolnav pierdea nădejdea în vindecare, singura-i scăpare era să vină la Mănăstirea Bistriţa şi să rămână mai mult timp în apropierea sfintelor moaşte, aşa cum a făcut Hagi Stan Jianu, care în 1791 şi-a trimis fiul, bolnav de friguri, la mănăstire, 'să-l las acolo câtăva vreme, fiind şi alte sfinte moaşte şi sfetii Grigorie... doar va face Dumnezeu vreo minune', se arată într-un studiu închinat minunilor Sfântului Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistriţa Olteană, de către Dragoş Petroşanu, căzut pe câmpul de luptă de la porţile Odessei, în 16 octombrie 1941, în războiul pentru reîntregirea pământului românesc.

Între anii 1812 şi 1813, în timpul ciumei lui Caragea, s-au adus la Bucureşti moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul 'şi s-a cunoscut în faptă ajutorul, că au început boala a scădea până s-au şi contenit mai de tot'. Mai târziu, în anul 1831, a izbucnit la Craiova epidemia 'cholera morbus', necunoscută în acele vremuri pe meleagurile româneşti. Pentru aceasta s-au chemat moaştele sfântului de la Bistriţa pentru mântuirea oraşului, procesiune pe care credincioşii craioveni au întâmpinat-o cu mare bucurie, iar toată oştirea română a făcut o mare paradă.

Un călător străin, vizitând în 1859 Ţara Românească, a trecut şi pe la Mănăstirea Bistriţa, unde între altele menţiona că în aşezământul monahal se află 'sântele relici (moaşte) ale sântului Grigorie Decapolitul, ce sunt în mare veneraţiune în toată Oltenia. La marile calamităţi le scoate cu o deosebită pompă, spre a potoli mânia cerească'.

Descrierea unei procesiuni pentru încetarea secetei

În vara anului 1904, moaştele Sfântului Grigorie au fost purtate în procesiune prin oraşele şi satele vâlcene pentru potolirea secetei care bântuia ţinutul, procesiune la care a luat parte şi episcopul Râmnicului. 'Ne adunasem noi mazilii Gorjului la isprăvnicie, să ne ducem întru întâmpinarea sfintelor moaşte ale Sfântului Grigorie de la Bistriţa, care fuseseră cerute de popor stăpânirei, căci dase Dumnezeu o secetă cumplită. Pământul căscase crăpături înspre măruntaiele lui, livezile şi holdele începuseră a se usca supt vipia de foc a soarelui, iar pădurile se aprindeau din te miri ce. Am făcut rost de un car mai frumos şi de patru juncani tineri, porumbaci în păr şi de curând învăţaţi la jug, ca să putem căra racla cu sfântul. Am luat pe sfânt în primire de la Mănăstirea Polovragilor, cea aşezată la cheia Olteţului. Patru călugări bătrâni şi stareţul străjuiau racla, pe de lături mergeam noi mazilii, călări, făcând gardă de cinstire sfântului, mai pe alăturea cu noi mergeau călugării ceilalţi, iar pe urmă tot poporul. Aşa treceam din sat în sat. Când am ajuns la câmpul Cărbuneştilor, după ce trecusem de conacul Bengeştilor, a început a se îngreuna din ce în ce racla cu sfântul, parcă cineva nevăzut, dar greu, se tot urca în car. Juncanii se opinteau din răsputeri, apoi au stat obosiţi şi fără puteri. Oamenii au căutat prin împrejur ceva necurat şi au găsit într-un puţ un om mort, căruia i s-au făcut legiuitele slujbe şi a fost îngropat, după care juncanii au urnit carul cu racla sfântului care le părea acum uşoară, căci jugul sta la jumătatea grumazului ca şi cum n-ar fi avut vreo greutate. Aşa l-am dus pe Sfântul Grigorie la Târgu Jiu şi l-am băgat în Biserica Domnească din Piaţa Mare, unde i s-a făcut priveghiu şi slujbă mare zi şi noapte. După asta s-a îndurat Dumnezeu şi a deschis jghiaburile, căci a plouat trei zile încheiate. (...) Şi a ascultat Dumnezeu rugăciunile cuvioşilor călugări şi ale poporului obidit şi în mare lipsă pentru slăvirea fericitului său ales întru aleşi, Sfântul Grigorie de la Bistriţa, care a cerut îndurarea Celui prea slăvit în veci', a notat scriitorul oltean Nicolae al Lupului despre o astfel de procesiune din judeţul Gorj.

O singură dată s-a încercat strămutarea moaştelor Cuviosului Grigorie de la Mănăstirea Bistriţa. Aceasta s-a întâmplat în vara anului 1948, când membrii Sfântului Sinod au hotărât ca sfintele moaşte să fie strămutate la Catedrala episcopală din Râmnicu Vâlcea. Dar credincioşii din apropierea Mănăstirii Bistriţa, fiind foarte legaţi duhovniceşte de sfântul lor drag, s-au opus cu multă îndârjire, unii ţineau post şi înălţau rugăciuni la racla sfântului, iar alţii se aşezau de-a lungul drumului.

Controverse cu privire la anul morţii Sfântului Grigorie Decapolitul

În literatura hagiografică românească, viaţa Sfântului Grigorie Decapolitul a fost cercetată mai mult cu privire la aducerea moaştelor Sfântului Grigorie la mănăstirea vâlceană Bistriţa sau cu privire la minunile săvârşite de sfânt şi mai puţin cu privire la cercetarea vieţii sale. Sfântul Grigorie a avut un rol important în ultima fază a luptelor iconoclaste.

A fost părintele duhovnicesc al lui Iosif Imnograful, care s-a dus la Roma pentru a-i arăta papei situaţia Ortodoxiei şi pentru a-i cere ajutorul în disputa iconoclastă.

Există în literatura de specialitate mai multe controverse cu privire la datarea exactă a trecerii la Domnul a Sfântului Grigorie Decapolitul. De exemplu, 'Biographical Dictionary of the Saints', London, 1924, Enciclopedia Catholica, vol. VI, arată că anul trecerii la Domnul este 817, sau alţi cercetători dau alţi ani, precum 826. Un studiu amplu despre viaţa Sfântului Grigorie Decapolitul a fost publicat în anul 1926 de către savantul catolic ceh Francis Dvornik, care a demonstrat că în afară de biografia Sfântului Grigorie scrisă de Ignatie Diaconul, mai sunt câteva surse care vin să completeze puţinele date istorice. Lacunele din biografia realizată de Ignatie Diaconul sunt completate de 'Viaţa Sfântului Iosif Imnograful', pe care a compus-o unul dintre ucenicii lui, Ioan, în care se precizează ziua şi anul trecerii la Domnului a Sfântului Grigorie Decapolitul: 20 noiembrie 842.
"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro





1 User(i) citesc acest topic

0 memberi, 1 vizitatori, 0 useri anonimi