Sari la continut

Iisus Hristos
Pofta din amintire este radacina patimilor, care sunt rudeniile intunericului. Iar sufletul zabovind in amintirea poftei nu se cunoaste pe sine ca este insuflarea lui Dumnezeu. Si asa-e dus spre pacat, nesocotind relele de dupa moarte, lipsitul de minte. (Sf.Antonie Cel Mare -- Filocalia vol.1)

Traficul site-ului nostru este monitorizat si promovat de:

SFINȚII ZILEI +


77 postari la acest topic

#41 | pid:12022 | tid:5942
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3646 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
1. Sfânta Mare Muceniță Eufimia -Această mult slăvită Muceniţă a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian Galeriu (305-311). Ea s-a născut şi a crescut la Calcedon, în ţinutul Bitiniei, lângă Bosfor, fiind fiica unui oarecare Filofron şi a Teodosianei, şi era în rânduiala fecioarelor Bisericii, îndeletnicindu-se cu duhovniceştile nevoinţe, întrucât îşi închinase viaţa lui Hristos.

Deci, a ieşit poruncă de la dregătorul Prisc să se adune tot poporul şi fiecare, după puterea sa, să aducă jertfă lui Ares, zeul Calcedonului. Şi s-a adunat popor mult; iar unii dintre creştini, nevrând să jertfească idolului, de frica chinurilor, se ascundeau pe unde puteau. S-au găsit însă trădători, şi au fost descoperiţi. Printre cei ce n-au primit să jertfească lui Ares a fost şi Sfânta Eufimia fecioara.

Deci, prinzând-o pentru mărturisirea lui Hristos, a fost supusă la chinuri cu foc şi cu roata şi cu alte pătimiri, apoi, la urmă, au dat-o fiarelor sălbatice ca să o sfâşie. Fiarele sălbatice s-au îmblânzit, numai o ursoaică i-a făcut o rană la picior, iar Sfânta Eufimia, rugându-se, şi-a dat sufletul său către Domnul, în anul 307, în 16 septembrie.

Biserica Ortodoxă o cinsteşte ca pe o Mare Muceniţă. Creştinii au îngropat cu cinste moaştele ei, apoi, încetând persecuţiile, au zidit o mare biserică deasupra moaştelor ei la Calcedon. Şi în Constantinopol erau patru biserici ridicate în cinstea ei.

În zilele binecredincioşilor împăraţi Marcian şi Pulheria (450-457), în anul 451, s-a adunat la Calcedon Sinod mare, de 630 de Sfinţi Părinţi din toată lumea.

Ei au osândit erezia lui Dioscor şi al lui Eutihie, care învăţau că Hristos, Mântuitorul lumii, este o persoană numai cu o fire şi o lucrare, şi nu primeau dreapta credinţă ortodoxă, care învaţă că Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, este Fiul lui Dumnezeu, Unul din Sfânta Treime, Care după întrupare are două firi: dumnezeiască şi omenească, unite între ele în chip neîmpărţit şi nedespărţit, neamestecat şi neschimbat.

Părinţii de la Calcedon au arătat că izbânda hotărârilor Sinodului se datora şi mijlocirilor Sfintei Eufimia. Astfel, de vreme ce ereticii nu voiau să primească dogmele dreptei credinţe, Sfinţii Părinţi ai Sinodului au zis către eretici: „Scrieţi, într-o carte, mărturisirea credinţei voastre şi vom scrie şi noi mărturisirea noastră.

Amândouă scrierile să le pecetluim şi să le punem în racla cu preacinstitele moaşte ale Marii Muceniţe Eufimia. Apoi, să ne rugăm, cu post, lui Dumnezeu, ca prin ea să ne descopere credinţa cea dreaptă”. Şi, pecetluind racla cu pecete împărătească, au pus păzitori. Iar după trei zile de post şi rugăciune, deschizând racla, au găsit scrierea dreptcredincioşilor în mâna dreaptă a Sfintei, iar pe cea a ereticilor răucredincioşi la picioarele ei.

Spre aducerea aminte de această preaslăvită minune din timpul Sinodului, Sfânta Mare Muceniţă Eufimia este înfăţişată pe icoane cu o scrisoare sau carte în mână. Pentru această minune, Muceniţa este prăznuită şi la 11 iulie, iar duminica următoare acestei date este închinată Sfinţilor Părinţi de la Sinodul al patrulea Ecumenic.

Pentru rugăciunile Sfintei Mari Muceniţe Eufimia, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.

2. Sfânta Muceniță Meletina – era originară din orașul Marcianopolis (Tracia). A suferit moarte martirică în timpul persecuției împăratului Antonim cel Pios (138-161) din porunca lui Antioh, guvernatorul Traciei.

3. Sfânta Muceniță Ludmila – s-a născut în Boemia în a doua jumătate a secolului al IX-lea. Contele Melnik, tatăl ei, era un om bogat, unul dintre marii dregători ai țării. Ludmila s-a căsătorit cu prințul Borzivoi al Boemiei. Cu prilejul unei călătorii în Moravia au cunoscut pe cei doi frați Metodie și Chiril, apostolii slavilor.

În urma acestei întâlniri, Ludmila și Borzivoi, soțul ei, au primit Sfântul Botez împreună cu mulți dintre slujitorii lor. Astfel a apărut prima Biserică creștină în Boemia. Dumnezeu a binecuvântat căsătoria lor cu un fiu pe nume Vratislas, căruia, după ce s-au retras la Castelul Tetin, i-au lăsat conducerea tronului Boemiei.

Vratislas s-a căsătorit cu prințesa păgână Dragomira și au avut un fiu pe nume Venceslas. Acesta a fost crescut în credința creștină de către Ludmila, bunica lui, spre deosebire de celălalt copil al Dragomirei, Boleslav, care a rămas păgân, iar după moartea lui Borzivoi și a fiului său Vratislas, cei doi copii au rămas sub conducerea regentă a Dragomirei.

Deoarece Boleslav și Dragomira urau pe Venceslas și Ludmila pentru că erau creștini, au complotat, omorându-i în timp ce se aflau în biserică rugându-se. Dar împăratul Germaniei, Otto I, a invadat Boemia ca să pedepsească pe cei care l-au omorât pe vasalul său. Învingând pe Boleslav și Dragomira, le-a impus să restabilească religia creștină și să plătească un tribut anual.


"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#42 | pid:12034 | tid:5942
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3646 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
Sfinții Mucenici Trofim, Savatie și Dorimedont (+278) – Acești sfinți au trăit în timpul împăratului Probus (276-282), care a fost un persecutor al creștinilor. Când păgânii îl serbau pe zeul Apolo, creștinii Trofim și Savatie au refuzat să-i cinstească cu păgânii.

Savatie a fost dus în fața guvernatorului la Antiohia și a fost bătut crunt, apoi a fost aruncat în temniță și așa și-a dat sufletul lui Dumnezeu. Trofim și Dorimedont au fost decapitați.


"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#43 | pid:12050 | tid:5942
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3646 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
Biserica Ortodoxă sărbătorește în 22 septembrie pe Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi, și pe Sfântul Sfințit Mucenic Foca, făcătorul de minuni, Episcopul Sinopiei († 117).

1. Sfântul Ierarh Teodosie s-a născut în ţinutul Vrancei, în prima jumătate a veacului al XVII-lea şi, iubind din tinereţe viaţa călugărească, s-a lepădat de lume şi a primit sfântul chip îngeresc la Schitul Brazi.

Cugetând ziua şi noaptea la Legea lui Dumnezeu şi deprinzând de la dascălii încercaţi din mănăstirile Ţării de Jos a Moldovei învăţăturile cele folositoare, a fost ales egumen al Mănăstirii Bogdana din ţinutul Bacăului, reconstruind în vremea stăreţiei sale acest sfânt locaş. Pentru vrednicia sa şi pentru bunele sale obiceiuri, a fost hirotonit episcop de Rădăuţi în anul 1670, iar peste un an a fost trimis să păstorească Episcopia Romanului.

Iubind cu adevărat sfintele lui Dumnezeu locaşuri, a cercetat şi a ajutat cu multă râvnă schiturile şi mânăstirile din eparhia sa, sprijinind totodată şi pe binecredincioşii creştini aflaţi în felurite necazuri sau cuprinşi de sărăcie. În anul 1674, Sfântul şi preaînvăţatul mitropolit Dosoftei, silit de vitregia vremurilor, s-a retras în Polonia, împreună cu domnitorul Ştefan Petriceicu, iar Moldova a fost asuprită de cetele de turci şi de tătari, care au adus la cârma ţării pe Dumitraşcu, din neamul Cantacuzinilor.

Acesta, văzând că moldovenii au fost lipsiţi de păstorul lor, a cerut arhiereilor să-şi pună mitropolit. Ierarhul Teodosie, deşi nu voia, mai mult fiind silit, a luat conducerea Mitropoliei Moldovei în acele vremuri greu de îndurat, când turcii şi tătarii intraseră ca lupii înfometaţi în smerita lui turmă.

De aceea, bunul păstor nu a răbdat mult a vedea în toate zilele cum sunt nedreptăţiţi creştinii, ci, punându-şi sufletul pentru oile sale, a mers la domnitor şi i-a cerut să pună capăt asupririi poporului şi să alunge dincolo de hotare pe păgâni.

Mâniat, Dumiraşcu Vodă nu a voit să audă mustrările cele drepte ale mitropolitului, ci, fără judecată, l-a silit să-şi părăsească scaunul, pe care nu stătuse decât vreme de un an, şi să fie pus sub pază în Mănăstirea „Sfântul Sava”, din Iaşi. Răbdând cu mult curaj nedreapta prigonire, ierarhul mărturisitor al dreptăţii a stat închis acolo până la revenirea în ţară a blândului mitropolit Dosoftei, care l-a scos pe ierarhul Teodosie din surghiunul său.

Acesta s-a retras în părţile Ţării de Jos, vieţuind când la Focşani, când la Bogdana. În acest răstimp s-a îngrijit îndeosebi de reconstruirea Schitului Brazi, unde a ridicat o nouă biserică şi chilii, aşezând acolo monahi şi punându-i sub ascultarea egumenului Zaharia, care vieţuise o vreme în Sfântul Munte Athos.

În anul 1688, pe când se afla la Focşani, a fost răpit şi dus în Ţara Românească, unde a îndurat, vreme de 10 săptămâni, închisoare şi chinuri din partea rudeniilor lui Dumitraşcu Vodă, fostul domnitor al Moldovei. Scăpând cu viaţă şi din această dureroasă încercare, ierarhul Teodosie a continuat să se ocupe de sfintele locaşuri din ţinutul Vrancei, pregătind toate cele necesare pentru ridicarea a încă trei schituri.

În toamna anului 1694, tătarii au năvălit din nou în Moldova, jefuind pe creştini şi distrugând bisericile. Cunoscându-şi mai înainte sfârşitul, mitropolitul Teodosie s-a pregătit duhovniceşte. Curând, la Schitul Brazi a venit o ceată de tătari, care l-au schingiuit pe bătrânul arhiereu, cerându-i să le predea agoniseala mănăstirii şi odoarele sfântului locaş.

Acesta a refuzat, preferând mai degrabă să fie chinuit, decât să dea în mâinile păgânilor puţinele bunuri ale mânăstirii şi sfintele vase. În cele din urmă, tătarii i-au tăiat capul. Noaptea a fost îngropat în grabă de câţiva credincioşi. Aşa a luat cununa muceniciei mult-pătimitorul ierarh, primindu-şi prin sabie sfârşitul şi suferind pentru dragostea de Dumnezeu şi de Biserică.

Prin minune, în anul 1842, s-au aflat cinstitele sale moaşte, de faţă fiind şi Sfântul Antipa de la Calapodeşti. Astăzi, moaştele Sfântului se află tot la Mănăstirea Brazi, lângă oraşul Panciu din Vrancea, fiind izvor de vindecări şi de alinare sufletească pentru toţi cei ce vin să-l cinstească.

Viaţa Sfinţitului Mucenic Teodosie, râvna lui pentru ridicarea de sfinte locaşuri şi pentru cinstirea celor sfinte, smerenia sa adâncă, dragostea pentru buna rânduială şi chivernisire a obştilor monahale, grija părintească faţă de păstoriţii săi, răbdarea tuturor suferinţelor şi prigonirilor nedrepte la care a fost supus, precum şi lucrarea lui, încununată de jertfa martirică, au făcut ca să fie întotdeauna cinstit cu evlavie de dreptslăvitorii creştini, fiind canonizat de către Biserica Ortodoxă Română în anul 2003.

Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeu nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.

2. Sfântul Sfințit Mucenic Foca, făcătorul de minuni, Episcopul Sinopiei († 117) – S-a născut în orașul Sinopi, iar părinții săi au fost Pamfil și Maria. Încă din tinerețe s-a învrednicit de darul Duhului Sfânt, făcând minuni. A fost ales Episcop al orașului Sinopi. În timpul împăratului Traian (98-117), a suferit moarte martirică din porunca dregătorului African.



"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#44 | pid:12064 | tid:5942
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3646 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
1. Sfânta Mare Muceniță, întocmai cu Apostolii, Tecla (sec. I) – S-a născut în orașul Iconium, capitala Licaoniei, la 420 de km de Constantinopol. Aici au propovăduit Onisifor și Sfinții Apostoli Pavel și Barnaba. Sfânta Tecla este numită întocmai cu Apostolii datorită râvnei de care a dat dovadă în propovăduirea Mântuitorului Iisus Hristos și a dragostei pentru El.

Tecla era fiica unor oameni bogați păgâni. La vârsta de 18 ani era logodită cu Tamir, fiul unui guvernatorului orașului, iar despre ea Sfântul Metodie, Episcopul Patarelor – Liciei ( 311) spunea: „era știutoare de filozofie și de arte frumoase și când vorbea cu putere și elocință, blândețe și ușurință, atrăgea pe toți prin farmecul cuvintelor sale”.

Ajungând în orașul Iconium, Sfântul Apostol Barnaba și Sfântul Apostol Pavel au rămas în casa lui Onisifor pentru a propovădui cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos și în acest oraș. Auzind despre ei, Sfânta Muceniță Tecla s-a oprit la geamul casei unde propovăduiau și a rămas timp de trei zile ascultând cuvântul Apostolilor.

Sfântul Apostol Pavel este întemnițat datorită învinuirilor aduse de mama Sfintei Tecla. Noaptea, Sfânta Muceniță se duce la temniță și dă un ban de aur gardianului care o lasă să intre la Sfântul Apostol Pavel, acesta botezând-o în numele lui Hristos.

Aflând despre aceasta, mama Muceniței Tecla, insistă ca Sfinții Apostoli să fie alungați din cetate, iar Tecla să fie arsă pe rug. În timp ce se ruga Sfânta Muceniță, ploaia a stins focul și așa a putut fugi din oraș.

Împreună cu Sfinții Apostoli a plecat și au propovăduit pe Domnul Iisus Hristos prin Listra, Derbe și până la Antiohia. Și alte chinuri a mai suferit Sfânta Mare Muceniță Tecla pe parcursul propovăduirii sale, însă aceasta a trăit până la vârsta de 90 de ani într-un munte lângă orașul Seleucia.

2.Sfântul Cuvios Siluan s-a născut în anul 1866 într-o familie modestă de țărani ruși, alcătuită – pe lângă părinți – din cinci băieți și două fete. El a primit la botez numele de Simeon. Tatăl lui, un om plin de credință, blândețe și înțelepciune, i-a fost cea dintâi pildă de viaţă creştină. Încă de mic copil, Simeon și-a pus în gând ca, atunci ,,când va fi mare, să-L caute pe Dumnezeu în tot pământul”.

Auzind mai apoi de viața sfântă și minunile săvârșite de Ioan Zăvorâtul (un sfânt rus din acea vreme), tânărul Simeon și-a dat seama că ,,dacă există Sfinți, înseamnă că Dumnezeu e cu noi și n-am nevoie să străbat tot pământul ca să-L găsesc.”

La vârsta de 19 ani, Simeon, înflăcărat de dragostea lui Dumnezeu, a simţit o schimbare lăuntrică și dorinţa pentru viața monahală, dar tatăl său i-a cerut să facă întâi stagiul militar. Această stare de har a durat trei luni, după care l-a părăsit. Tânărul Simeon, viguros și chipeş, a început să ducă o viață asemenea celorlalți tineri de vârsta lui.

Dotat cu o fire robustă și cu mare forță fizică, el a trecut prin multe ispite ale tinereții; într-o zi l-a lovit pe un flăcău din sat atât de puternic, încât acesta de-abia a rămas în viață. În vâltoarea acestei vieți de păcat, prima chemare la viața monahală a început să se stingă. Într-o zi, însă, a fost trezit dintr-un coșmar de glasul blând al Maicii Domnului, care i-a povăţuit sufletul tulburat.

Până la sfârşitul vieții, Cuviosul Siluan i-a mulțumit Preasfintei Fecioare pentru că a binevoit să-l ridice din căderea sa. Această a doua chemare, cu puțin timp înaintea serviciului militar, a avut un rol hotărâtor în alegerea căii pe care avea să meargă.

Simeon a simțit o adâncă rușine pentru trecutul său și a început să se pocăiască fierbinte înaintea lui Dumnezeu. Şi-a îndeplinit serviciul militar la Sankt Petersburg, în batalionul de geniu al gărzii imperiale. Soldat conștiincios, cu o fire pașnică și purtare ireproșabilă, a fost foarte prețuit de camarazii săi.

Dar gândul său era mereu la pocăință, la Sfântul Munte Athos, unde trimitea uneori pomelnice și donaţii. În timpul serviciului militar, sfaturile sale au salvat de la destrămare tânăra familie a unui soldat căzut în ispite. Puțin înainte de eliberare, s-a dus să ceară binecuvântarea Sfântului preot Ioan din Kronștadt († 20 decembrie 1908), dar, negăsindu-l, i-a lăsat o scrisoare.

Întors în cazarmă, Simeon a simţit însă puterea rugăciunii Sfântului. Ajuns mai apoi acasă, a plecat îndată spre Muntele Athos, numit şi ,,Grădina Maicii Domnului”. În vârstă de 26 de ani, el a intrat în Mănăstirea rusească a Sfântului Mucenic Pantelimon, numită și Russikon.

Cunoscând tradiția atonită: rugăciunea la chilie, lungile slujbe în biserică, posturi, privegheri, deasa mărturisire și împărtăşire, citirea, munca și ascultarea – fratele Simeon a primit negrăită bucurie mai ales din rugăciunea lui Iisus: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”.

Într-o seară, pe când se ruga înaintea icoanei Maicii Domnului, a dobândit – ca un dar neprețuit – rugăciunea inimii, ce se rostea de la sine, fără încetare. Lipsit de experiență, tânărul frate i-a împărtăşit această trăire unui monah neiscusit, care, prin cuvintele lui, i-a adus ispita mândriei, iar Simeon a căzut pradă unor încercări sufleteşti.

După 6 luni de sfâșieri lăuntrice, într-o după-amiază, cuprins de deznădejde, s-a dus la Vecernie în paraclisul Sfântului Ilie și, abia șoptind „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”, a avut o vedenie. Atunci, în dreapta ușilor împărătești, în locul icoanei Mântuitorului, L-a văzut pe Iisus Hristos Cel Viu.

Întreaga sa făptură s-a umplut de focul harului Duhului Sfânt, o lumină dumnezeiască l-a învăluit, răpindu-i mintea la cer. Câteva zile după arătarea lui Hristos, Cuviosul a trăit o stare de fericire pascală. A trecut apoi un răstimp. Într-o zi de sărbătoare, același har l-a cercetat a doua oară, dar cu mai puțină intensitate, după care treptat lucrarea sa simțită a început să slăbească; iar el se străduia să păstreze în sine adânca pace a lui Hristos.

Păstrându-și ascultarea de iconom (responsabil administrativ) al mănăstirii cu peste 2.000 de viețuitori, a sporit şi mai mult în rugăciune.

A început pentru el o lungă perioadă, de 15 ani, de alternări continue între cercetări ale harului și părăsiri însoţite de atacuri demonice. După 15 ani de la prima arătare a Domnului Hristos, într-o înfricoșătoare noapte de luptă spirituală împotriva demonilor, Siluan, descurajat, cu inima îndurerată, s-a rugat fierbinte. Atunci a auzit glasul Domnului: „Cei mândri suferă pururea din pricina demonilor”.

„Doamne, a zis Siluan, învață-mă ce să fac pentru ca sufletul meu să ajungă smerit”. Și, în inima sa, a primit acest răspuns de la Dumnezeu: „Ține mintea ta în iad și nu deznădăjdui.”

Începând din acel moment sufletul său a înțeles că locul de bătălie împotriva răului se găsește în inima noastră; că rădăcina ultimă a păcatului stă în mândrie – care-i smulge pe oameni de lângă Dumnezeu și cufundă lumea în nenorociri și suferințe; mândria – această adevărată sămânță a morții care face să apese asupra întregii omeniri întunericul deznădejdii.

De atunci înainte, Cuviosul Siluan s-a străduit, din toate puterile sufletului, pentru a dobândi smerenia lui Hristos: deşi „se socotea nevrednic de Dumnezeu, totuşi, fiind sigur de iubirea Domnului său, stătea în chip înțelept pe marginea adâncului, dar nu deznădăjduia”.

Timp de încă 15 ani, Cuviosul Siluan a urmat această cale duhovnicească. Harul nu l-a mai părăsit ca mai înainte, iar el a început să înțeleagă marile taine ale vieții duhovnicești. Puțin câte puțin, în rugăciunea sa a cuprins şi pe cei ce nu-l cunosc pe Dumnezeu.

Duhul Sfânt îi îngăduie să trăiască aievea iubirea pentru „întreg Adamul” – iubirea lui Hristos pentru toată omenirea. Aceeași iubire îl îndeamnă pe Siluan să-și aștearnă în scris experiența interioară, necunoscută aproape cu totul de confrații săi monahi.

În această perioadă a vieții sale îl descoperă Arhimandritul Sofronie Saharov († 11 iulie 1993), cel care avea să publice însemnările sale, şi-i devine ucenic. Sfârșitul pământesc al Cuviosului Siluan de la Athos a fost la fel de blând, liniștit și smerit ca întreaga sa viața de călugăr.

După o scurtă suferință, de 8 zile, împărtăşit cu Sfintele Taine, adâncit în rugăciune, se stinge ușor – fără ca vecinii de infirmerie să audă ceva – între orele 1-2 din noaptea de 24 septembrie a anului 1938, în timp ce în paraclisul infirmeriei se cânta Utrenia.

Prin viața sfântă și însemnările Părintelui Siluan Athonitul, Hristos a reamintit omenirii, strivite de absurditatea experiențelor moderne, de durere și deznădejde, ceea ce ne-a spus în Sfânta Evanghelie: ,,Învăţaţi-vă de la Mine, că Eu sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre”(Matei 11, 29).

Cuviosul Siluan a fost trecut în rândul Sfinţilor de Patriarhia Constantinopolului în anul 1987 şi este cinstit în ziua adormirii sale, la 24 septembrie. O parte din moaştele sale se găseşte la biserica paraclis universitarSfântul Nicolae-Ghica (Rusă)din Bucureşti.


"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#45 | pid:12073 | tid:5942
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3646 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
1. Mutarea la Domnul a Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan -Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan era născut în Betsaida Galileei, fiu al lui Zevedeu, care era pescar, şi al Salomeei. Ioan avea un frate numit Iacob. Pe când Zevedeu pescuia odată la Marea Tiberiadei cu fiii săi, a venit Iisus şi, stând pe ţărm, a chemat pe fiii lui Zevedeu, zicând: „Iacob şi Ioan, veniţi după Mine şi vă voi face pe voi pescari de oameni” (Matei 4, 19).

Deci, îndată, lăsând ei pe tatăl lor în corabie, au mers după Iisus. Acest Ioan a fost, mai întâi, ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul şi învăţase de la acela să creadă în Iisus, că El esteMielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatele lumii.

Şi aşa, cunoscându-L pe Iisus, împreună cu Andrei, au vorbit amândoi, pentru prima dată cu Domnul. Sfântul Ioan Evanghelistul a fost unul din cei doisprezece ucenici, aleşi de Iisus, şi era cel mai tânăr dintre ei.

Drept aceea, tradiţia Bisericii arată că el a trăit până în jurul anului 100. Sfântul Ioan era unul din Apostolii cei mai apropiaţi şi mai iubiţi ai Domnului Iisus, încât, în Evanghelia sa, el se numeşte „ucenicul pe care îl iubea Iisus” (Ioan21, 20), întrucât Mântuitorul Hristos, cu Care se înrudea, îi preţuia dorirea după cele cereşti, ataşamentul, ascultarea şi râvna de a se păstra feciorelnic.

Este ucenicul care la Cină s-a rezemat pe pieptul Domnului şi aşa s-a adăpat din Tainele lui Hristos. El este singurul Apostol care a mers cu Iisus până pe Golgota, marele martor credincios care a scris Evanghelia a patra.

Este ucenicul căruia Domnul, când era răstignit pe Cruce, i-a încredinţat pe Preacurata Sa Maică, iar, după Învierea şi Înălţarea Domnului la cer, Ioan era unul din stâlpii Bisericii lui Hristos, împreună cu Petru şi cu Iacov, ruda Domnului.

La rândul ei, Tradiţia Bisericii ne dă ştirea că, după Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Apostol Ioan a mers la Efes, în Asia Mică, propovăduind credinţa creştină, apoi, din porunca împăratului Domiţian (81-96), „Apostolul iubirii” a fost surghiunit în insula Patmos şi acolo a vieţuit multă vreme.

Tot acolo a scris Evanghelia sa, cele trei Epistole şi cartea Apocalipsei. Apoi, murind Domiţian şi venind împărat Nerva (96-98), Sfântul Ioan s-a întors la Efes şi, aşezând episcopi şi preoţi, i-a învăţat să păzească toate câte le-au auzit de la el şi să ducă pe oameni la Hristos.

Fericitul Ieronim istoriseşte că Sfântul Ioan, ajuns la adânci bătrâneţi, la vârsta neputinţelor, cerea să fie dus la toate adunările creştinilor şi, în loc de lungi cuvântări, se mulţumea să repete mereu: „Fiilor, iubiţi-vă unii pe alţii.

Aceasta este porunca Domnului. Împliniţi-o şi este de-ajuns”. Sfântul Ioan s-a mutat la Domnul în al treilea an al împărăţiei lui Traian (98-117), în Efes. Tradiţia Bisericii arată că, la scurt timp după îngroparea sa, trupul nu i-a fost găsit în mormânt, astfel încât există credinţa că el a fost mutat în chip minunat la cer, de unde va veni ca martor al celei de a doua veniri a lui Hristos, alături de Ilie şi Enoh.

De aceea, pomenirea sa din 26 septembrie se numeşteMutarea Sfântului Ioan. În 8 mai, Biserica cinsteştepomenirea semnului minunat care avea loc în fiecare an la Efes: cu puterea lui Hristos, din mormântul Sfântului Ioan ieşea o pulbere albă, pe care creştinii din acele locuri o numeau „mana” şi cu aceea credincioşii se tămăduiau de toate neputinţele, slăvind pe Dumnezeu şi pe Ioan, Apostolul lui Hristos.

Acest semn, dăruit de Dumnezeu, a avut loc în fiecare an până la cotropirea Efesului de către necredincioşi şi până la nimicirea creştinilor din acele locuri.

Pentru înălţimea învăţăturilor înfăţişate în scrierile sale, insuflate de Duhul Sfânt, Evanghelistul Ioan mai este numitCuvântătorul de Dumnezeusau Bogoslovul, adicăTeologul.

Pentru rugăciunile Apostolului Tău Ioan, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.

2. Sfântul Domnitor Neagoe Basarab a fost vlăstar domnesc, născut într-o familie evlavioasă. Tatăl său era din neamul Basarabilor, iar mama sa, temătoare de Dumnezeu, era din familia Craioveştilor. Neagoe a fost unul dintre cei patru copii ai părinţilor săi.

Înrâurit de credinţa mamei sale, el a deprins din fragedă vârstă învăţăturile mântuitoare şi virtuţile creştine. Mănăstirea Bistriţa Vâlcii, ctitorie a străbunicilor săi, a devenit şcoală duhovnicească pentru evlaviosul Neagoe. Voia lui Dumnezeu a făcut ca în acele vremuri la Mănăstirea Bistriţa să fie retras marele între patriarhi, Sfântul Nifon al Constantinopolului, chemat în Ţara Românească pe la anul 1502, de voievodul Radu cel Mare pentru a reorganiza şi întări viaţa bisericească.

De la Sfântul Ierarh Nifon, Neagoe a deprins taina rugăciunii isihaste, evlavia şi trezvia sufletului, învăţătura şi înţelepciunea Evangheliei lui Hristos, dobândind înaltă sporire duhovnicească.

Înzestrat cu o adâncă putere de cunoaştere, el şi-a agonisit mai toată ştiinţa şi cultura teologică a vremii sale. De aceea, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, în anul 1512, iubitorul de Hristos, Neagoe a fost chemat la vrednicia de Domnitor şi Voievod al Ţării Româneşti, deşi el a refuzat această cinste cu smerite cuvinte: ,,Puneţi pe altul pe care-l veţi vrea dimpreună şi cu sfatul nostru, iar pe mine mă iertaţi, că nu voi fi”.

Poporul însă, cunoscând vrednicia lui, l-a rugat să primească dregătoria, şi numai după multe stăruinţe fericitul Neagoe, după spusele cronicarilor, ,,se plecă glasului lor şi luă coroana şi sceptrul a toată Ţara Românească. Şi îndată făcu judecată şi dreptate între oameni”.

Domnia Sfântului a fost un răstimp de linişte şi prosperitate, într-o vreme când greutăţile apăsau asupra ţării şi asupra Bisericii Ortodoxe din Balcani. Pentru ca toate să fie lucrate după voia Domnului, Sfântul Neagoe a iubit pacea, precum spuneau cronicile: ,,Cu toţi vecinii a fost împăcat”.

Sfântul Voievod Neagoe Basarab, în credinţă şi iubire de Dumnezeu, în dreptate şi smerenie, cinstind pomenirea învăţătorului său, Sfântul Ierarh Nifon, a adus în Ţara Românească sfintele sale moaşte de la Mănăstirea Dionisiu din Muntele Athos, împăcându-l în chip minunat cu prigonitorul său, Radu cel Mare.

Sfântul Neagoe a rămas în amintirea poporului român şi a tradiţiei ortodoxe prin scrierea sa, intitulatăÎnvăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie. Ea este un ,,testament duhovnicesc, pedagogic, filosofic şi enciclopedic” şi, în acelaşi timp, o adevărată culegere de sfaturi creştine, scripturistice şi patristice.

Dar nu numai aceste învăţături ni le-a lăsat moştenire măritul voievod, ci şi multe mănăstiri, biserici şi aşezăminte în ţara peste care a domnit timp de nouă ani, între care cea mai strălucită este Mănăstirea Argeşului, pe care Gavriil, Protul Sfântului Munte din acea vreme, a numit-o pentru măreţia ei ,,Sionul Românesc”.

Pentru marea sa dărnicie, domnitorul Neagoe Basarab a fost socotit de toată lumea urmaşul împăraţilor mărinimoşi ai Imperiului Bizantin, iar în această calitate a ajutat toate popoarele ortodoxe aflate sub stăpânirea semilunei, plătindu-le datoriile, reparând multe mănăstiri şi biserici şi înzestrându-le cu cele necesare.

În ziua de 15 ale lunii septembrie, anul mântuirii 1521, Sfântul Voievod Neagoe Basarab s-a mutat la veşnicele locaşuri ale lui Dumnezeu, unde a primit cununa cea neveştejită a slavei Sale.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#46 | pid:12084 | tid:5942
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3646 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
1. Cuviosul Hariton Mărturisitorul († 274) s-a născut în orașul Licaonia – Asia Mică. A fost prins în timpul împăratului Aurelian (270-275), supus supliciilor și întemnițat. Abia după moartea împăratului Cuviosul Hariton și-a redobândit libertatea.

Retrăgându-se în pustie, aici este prins de către tâlhari, din mâna cărora scapă în mod miraculos. În timp ce tâlharii beau vin, ei mor otrăviți de șarpele care intrase în vasul în care se afla vinul. Cu aurul pe care Cuviosul Hariton îl găsește în peștera tâlharilor, face o biserică chiar din acea peșteră, iar mai târziu întemeiază o mănăstire.

Lăsând stareț aici pe unul dintre călugări, s-a retras în sihăstrie, însă alți călugări și credincioși au venit la el, întemeind astfel alte două mănăstiri. În cele din urmă s-a retras pe o stâncă înaltă, iar când a simțit că i se apropie sfârșitul s-a întors la prima mănăstire unde a murit.

2. Sfântul Proroc Baruh († 583 î. Hr.) – Era fiul lui Neria și provenea dintr-o familie însemnată din regatul Iuda. A fost ucenicul și prietenul Prorocului Ieremia (a prorocit înainte și după începutul robiei babilonice: 629-585 î.H.).

În anul 605, Prorocul Ieremia a trimis pe Baruh cu o scrisoare la Ierusalim prin care vestea pedepsele ce urmau să vină asupra iudeilor și robia babilonică. Baruh și Ieremia au fost întemnițați până după cucerirea Ierusalimului. Nabucodonosor le-a dat voie să rămână în Sfânta Cetate.

Aici Ieremia a scris ‘Plângerile’ sale, iar după răscoala lui Godolia este dus în Egipt, unde a murit. Baruh este luat ca și rob și dus în Babilon, unde continuă să le vestească iudeilor împlinirea marilor promisiuni, eliberarea din robie, refacerea Ierusalimului și întâlnirea tuturor în templul Domnului (Baruh IV, 4-6; IV, 36-37; V, 1-3).


"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#47 | pid:12106 | tid:5942
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3646 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian mai era numit șiMagul sau Vrăjitorul. În timpul împăratului Deciu (249-251) locuia în Antiohia (între Siria și Arabia). Părinții lui erau păgâni și oameni superstițioși. Încă de mic a fost inițiat în tainele păgânismului, iar la vârsta de 10 ani lua parte la aducerea jertfelor pe Muntele Olimpului (Grecia) unde se credea a fi și locuința zeilor.

De aici a mers în Argos (Grecia), în Frigia (Asia Mică), în Egipt și Chaldeia unde a învățat științele magiei și astrologiei, ajungând un cunoscut vrăjitor al timpului său.

În același oraș, Antiohia, se afla și Sfânta Muceniță Iustina, fiica preotului păgân Edesis și a soției sale Kleonida. Iustina auzind pe diaconul creștin Prailie vorbind despre Hristos unor oameni, a crezut și s-a alăturat Bisericii lui Hristos, mai pe urmă și părinții ei, primind în cele din urmă botezul.

Un tânăr din Antiohia, Aglaid, văzând frumusețea Iustinei încerca în orice fel să o ia pe aceasta de soție.

Însă iubirea Iustinei pentru Domnul nostru Iisus Hristos era prea mare ca Aglaid să reușească să o convingă. Atunci, tânărul Aglaid a cerut ajutorul vrăjitorului Ciprian care a încercat toate mijloacele prin care ar fi putut-o ispiti pe Iustina, însă au fost în zadar.

Ciprian și-a dat seama de puterea Crucii Mântuitorului Iisus Hristos și de faptul că s-a înșelat și luând cărțile vrăjitorești ca să le ardă, s-a dus la Episcopul Antim și căindu-se a fost botezat de către acesta și ridicat în treapta de diacon, preot și chiar Episcop. Sfânta Muceniță Iustina a fost ridicată în treapta de diaconiță.

Fiind aduși de către păgâni în fața guvernatorului Evtolmie, sunt supuși supliciilor, scăpând de fiecare dată nevătămați. De aceea, guvernatorul îi trimite în Nicomidia la împăratul Diocleția care îi condamnă la moarte prin sabie, osânda fiind împlinită pe malul râului Galus de lângă Nicomidia.


"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#48 | pid:12117 | tid:5942
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3646 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
Sfântul Sfințit Mucenic Ierotei, episcop al Atenei, a fost unul dintre slujitorii Areopagului care după propovăduirea Sfântului Apostol Pavel a primit botezul creștin. Tot Sfântul Apostol Pavel l-a așezat ca episcop al Atenei. Sfântul Mucenic Ierotei a fost de față și la Adormirea Maicii Domnului. A pătimit pentru Domnul nostru Iisus Hristos și a suferit moarte martirică.

 


"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#49 | pid:12125 | tid:5942
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3646 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
Sfinţii Cuvioşi Daniil şi Misail s-au născut în a doua jumătate a secolului al 16-lea în părţile Olteniei. Amândoi au lăsat casă, părinţi, fraţi, rude şi prieteni şi au intrat în Mănăstirea Cozia, unde vieţuiau în ascultare, smerenie şi aspre nevoinţe. Nu după mult timp au fost tunşi în monahism, iar Cuviosul Daniil s-a învrednicit de harul preoţiei, devenind duhovnicul mănăstirii. Dascăli ai rugăciunii neîncetate şi ai luptelor duhovniceşti, Daniil împreună cu Misail au plecat să vieţuiască în pustie, dincolo de „Turnul lui Traian”, în ţinuturile Muntelui Cozia. În pustnicie fiind, posteau şi se rugau, ajungând să cunoască Psaltirea pe de rost. Acolo au ridicat o biserică din lemn care s-a numit Schitul Turnu. La Cuviosul Daniil se spovedeau toţi pustnicii din împrejurimi, chiar şi Sfinţii Neofit şi Meletie. Sfinţii Cuvioşi Daniil şi Misail au fost înmormântaţi lângă altarul bisericuţei lor, iar în 1676, Mitropolitul Varlaam al Ţării Româneşti le-a mutat sfintele moaşte la temelia bisericii din piatră zidită acolo de el. Sfântul Sinod al Bisericii noastre i-a canonizat pe aceşti sfinţi români în anul 2016.
"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#50 | pid:12146 | tid:5942
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3646 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
Biserica Ortodoxă sărbătorește astăzi pe Sfinții Mari Mucenici Serghie și Vah, Sfinții Mucenici Iulian Preotul și Chesarie Diaconul († 303 – 305), Sfântul Mucenic Polihronie (sec. IV).

Sfinţii Serghie şi Vah au trăit pe vremea împăratului Maximian (286-305), de neam fiind romani şi dregători de frunte în armata împărăţiei. Ei se bucurau de mare cinste în faţa împăratului pentru priceperea şi vitejia lor în războaie, precum şi pentru credincioşia lor în slujiri. În taină, însă, ei erau creştini, crezând în Domnul nostru Iisus Hristos şi sârguindu-se să-I placă Lui, prin viaţa lor cea sfântă.

Deci, pârâţi fiind că se închină lui Hristos şi că se leapădă de cinstirea zeilor, au fost poftiţi de împărat să aducă, împreună cu dânsul, jertfă în templul lui Zeus. Dar, când a intrat împăratul, robii lui Hristos Serghie şi Vah au rămas afară şi n-au intrat cu el.

Văzând aceasta, împăratul a poruncit slujitorilor să-i aducă în templu cu sila şi le-a dat poruncă să se închine idolilor. Dar ei, nevrând să facă aceasta, au zis împăratului: „Avem un Dumnezeu în cer, nemincinos, adevărat şi viu. El nu este nesimţitor ca idolii voştri; noi Aceluia ne închinăm”.

Deci, nevrând ei să lepede dreapta credinţă, li s-au luat toate însemnele dregătoriei lor şi podoabele cele de preţ, îmbrăcându-i în haine femeieşti, fiind purtaţi în lanţuri pe uliţele cetăţii, în semn de batjocură.

Au fost trimişi apoi la dregătorul Antioh, în cetatea Varvalisos din Siria şi acolo, fiind bătuţi aproape de moarte, Sfântul Vah şi-a dat sufletul său Domnului, din pricina bătăii, iar Sfântului Serghie i s-a pus încălţăminte de fier având cuie în tălpi şi a fost purtat până la cetatea Resafa, unde i s-a tăiat capul, după ce a îndurat multe chinuri, dar nu şi-a lepădat credinţa.

Cinstitele lor trupuri au fost îngropate de creştini. Prin rânduiala lui Dumnezeu, capetele acestor Sfinţi Mucenici se află astăzi la Mitropolia din Craiova, aduse de la Curtea de Argeş, iar părticele din moaştele lor se găsesc şi la biserica Palatului Cotroceni din Bucureşti.

Sfinții Mucenici Iulian Preotul și Chesarie Diaconul († 303-305)  au suferit moarte martirică în timpul împăratului Dioclețian. Diaconul Chesarie a refuzat să aducă jertfă zeului Apollo și prin rugăciunile sale s-a dărâmat templul zeului.

Atunci, consulul Leontie a crezut în Hristos și s-a botezat, fiind împărtășit de către preotul Iulian. Conducătorul Luxorie a aruncat în mare pe preotul Iulian și pe diaconul Chesarie, trecând astfel la Domnul.

Sfântul Mucenic Polihronie(sec. IV) A fost fiul unui plugar pe nume Vardanie din Ganifavita. Fiind hirotonit diacon și apoi preot, a suferit moarte martirică în timp ce slujea Sfânta Liturghie, în timpul persecuției ariene după moartea împăratului Constantin cel Mare.


"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro





1 User(i) citesc acest topic

0 memberi, 1 vizitatori, 0 useri anonimi