Sari la continut

Iisus Hristos
Mintea vede toate, chiar si cele din Ceruri. Si nimic nu o intuneca fara numai pacatul. Prin urmare celui curat nimic nu-i este neinteles, iar cuvantului sau nimic nu-i este cu neputinta de exprimat (Sf.Antonie Cel Mare -- Filocalia vol.1)

Traficul site-ului nostru este monitorizat si promovat de:

POSTUL PAȘTELUI +


20 postari la acest topic

#1 | pid:10963 | tid:5887
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3619 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
Părintele Constantin Necula îi sfătuiește pe cei care doresc să țină Postul Paștelui să nu considere că acesta este o cură de slăbire și nici o obligație, ci o bucurie.



„A posti înseamnă a vorbi mai puțin, a munci mai atent, a ne iubi cu mai mare grijă, a fi mai atenți la tot ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit”, a explicat, preotul Constantin Necula, consilier misionar și de imagine al Mitropoliei Ardealului.



Potrivit acestuia, „postul nu e un post vegan în modul vegan al acțiunii”. „Dincolo de a nu mânca și a nu bea, înseamnă a te așeza în liniștea lui Dumnezeu. Nu în ultimul rând nu este o obligație de serviciu, postul este o bucurie. Este un mod al lui Dumnezeu de a se face cunoscut oamenilor și de a-i face pe oameni să înțeleagă adevăratul ritm al vieții. Apoi, una dintre propunerile pe care putem să o facem liniștiți în timpul postului este să vorbim mai puțin, să muncim mai atent, să ne iubim mai cu grijă, să fim un pic mai atenți la tot ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit, pentru că, până la urmă, nu vine chiar totul din construcția financiară a lumii, ci și din partea morală a lumii”, a spus părintele.

El a adăugat că postul nu trebuie fie confundat cu o obsesie a mâncării.
„Trebuie să fim atenți ca să nu facem din a nu mânca o obsesie și nici din a mânca o obsesie. Trebuie să învățăm să trăim într-un echilibru așa cum ni-l îngăduie Dumnezeu. Sunt convins că cei care au munci foarte grele pe șantier sau în alte condiții au micile lor derogări dumnezeiești. Nu cred că Hristos stă cu o carte de rețete să controleze oamenii, dar răstignirea Mântuitorului ne obligă la un pic mai multă atenție și să înțelegem că nu asta trebuie să fie principalul scop al postului. Noi nu mâncăm, ca să ne împărtășim. Noi nu mâncăm, pentru ca să putem să mâncăm în noaptea de Înviere trupul și sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, a afirmat Constantin Necula.

Întrebat cât de mult contează Postul Paștelui pentru el ca preot, părintele Necula a răspuns: „Foarte mult, pentru că mă ajută să-mi întăresc relația cu toți credincioșii, pentru că vezi încă o dată sute de oameni, în Postul Mare spovedești, chiar tu ca preot te reașezi în normalitatea preoției tale. Postul este un exercițiu pe care trebuie să îl avem tot timpul, pentru că niciodată nu trebuie să mâncăm pe săturate, niciodată nu trebuie să facem niciun abuz. Cred că a posti înseamnă a refuza să te prostești”.

#2 | pid:10970 | tid:5887
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3619 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
Timpul Postului Mare ne așază în fiecare an altfel înaintea noastră înșine, propunându-ne cărarea virtuților dumnezeiești și a lepădării de sine prin slujbele și popasurile duhovnicești ale duminicilor sale. Preț de câteva săptămâni bune, viața noastră ia o intensitate liturgică cu totul aparte, fiecare dintre noi fiind călăuziți către un optimism hristic de nezdruncinat. Înaintea acestei perioade unice a anului bisericesc stau trei săptămâni pregătitoare, iar despre specificul lor duhovnicesc am stat de vorbă cu părintele profesor Florian Boitan, de la Biserica „Sfânta Treime”-Delea Veche din Capitală.
Părinte profesor, care este sensul perioadei Triodului în cadrul anului bisericesc?
Perioada Triodului urmează perioadei învățătorești a Mântuitorului pentru că a venit întâi să învețe, ca oamenii să cunoască pe Dumnezeu. Primele cuvinte cu care Mântuitorul începe activitatea învățătorească sunt: „Pocăi­ți-vă, căci s-a apropiat Împărăția Cerurilor” (Matei 4, 17). Toți sunt chemați la mântuire, la Împărăția Cerurilor, la viața veșnică. În rugăciunea arhierească, Mântuitorul spune: „Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (Ioan 17, 3).

N-ar putea oamenii să-L cu­noască pe Dumnezeu dacă n-ar fi propovăduitori, dacă n-ar fi învă­țători. De aici reiese importanța aceasta a activității învățătorești a Mântuitorului Hristos, pentru că prin ea cunoaștem pe Dumnezeu, cunoaștem voia lui Dumnezeu și prin cuvântul pe care îl primim în sufletele noastre noi putem să ne apropiem de Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu este îndreptat spre sufletele noastre, ale oamenilor, ca să rodească rod însutit, ca sămânța care a căzut în pământul cel bun. Sigur, rodul cunoașterii lui Dumnezeu, al activității învățătorești a Mântuitorului, este determinarea fie­căruia dintre noi de a ne apropia de Dumnezeu. Mântuitorul, prin activitatea învățătorească, chea­mă sufletele la mântuire, le chea­mă la Dumnezeu, le apropie de Dum­nezeu, le leagă de Dumnezeu, pentru că cine cunoaște pe Dumnezeu nu poate să se lepede ușor de El.

Sunt mulți oameni înduhov­niciți care au explicat Sfânta Liturghie și au arătat că noi în timpul Sfintei Liturghii ne împărtă­șim mai întâi de cuvântul lui Dum­nezeu, de activitatea Sa învă­țătorească. Abia apoi ne împărtă­șim real cu Trupul și Sângele lui Hristos. Dacă, din anumite pricini, nu suntem vrednici să-L primim pe Hristos Euharistic, Îl primim sub forma aceasta învățătorească, prin cuvântul Său. Așadar, chiar dacă nu ne împărtășim euharistic, avem această împărtășire cu Hristos prin cuvântul Lui, avem îm­păr­tășirea Cuvântului lui Dumnezeu.
Mântuirea însă o primim prin activitatea arhierească a lui Hristos, prin Jertfa pe care Mântuito­rul, ca arhipreotul cel mare, Păs­torul cel Mare, a adus-o Tatălui, o dată pentru totdeauna, pentru mântuirea lumii. Chemarea Mântuitorului Hristos făcută la începutul activității învățătorești („Po­căiți-vă, căci s-a apropiat Împă­răția Cerurilor”) unește aceste două perioade, pentru că Mântuitorul Se jertfește pentru mântuirea noastră, iar noi trebuie să primim această jertfă prin pocăință.
Care este pedagogia duhovnicească a perioadei pregătitoare dinaintea Postului cel Mare?

Sfinții Părinți au avut o logică tainică și au lucrat pedagogic în această perioadă a Triodului prin orânduirea pericopelor evanghelice care să se citească în duminicile acestea. Perioada Triodului începe cu Duminica Vameșului și a Fariseului, care ne dă în mod expres exemplul rugăciunii adevărate, al rugăciunii pline de pocă­ință. Prima treaptă a pocăinței este venirea la biserică pentru a ne ruga.

Lucrul acesta este atât de frumos redat și atât de mișcător sufletește în cântarea de la Utrenie, care acum începe să se cânte: „Ușile pocăinței deschide-mi mie, Dătătorule de viață, că mânecă duhul meu la Biserica Ta cea sfântă, purtând locaș al trupului cu totul întinat...” Aici vedem rezumată toată lucrarea de mântuire și de pocăință din Biserică din perioada aceasta a Triodului pe care am început-o.

Prin cele două feluri de rugăciuni, Mântuitorul Hristos ne arată care este rugăciunea bineprimită, mântuitoare pe care trebuie s-o facem. El ne dă exemplul ru­găciunii vameșului, care s-a întors din biserică mai îndreptat la casa sa. Prin expresia „s-a întors mai îndreptat la casa sa”, Mântuitorul dorește să dea răspuns și celor care spun: „Dar de ce să mergem să ne rugăm în biserică? Nu putem să ne rugăm și acasă? Dumnezeu nu este pretutindeni? Pretutindeni trebuie să ne rugăm!” Așa este, însă noi trebuie să venim și să ne rugăm în biserică pentru că biserica este casa lui Dumnezeu, este casă de rugăciune, aici ne întâlnim cu Hristos, iar noi trebuie să fim cât mai aproape de locul în care este Hristos.

Orice lucrare de pocăință a omului se începe în Biserică și prin Biserică, nu izolat. Sfinții Părinți spun că noi nu ne mântuim singuri, izolați unul de altul, ci ne mântuim în comuniune, în Biserică și prin Biserică, Trupul lui Hristos. Ea ne naște spre Hristos pentru a fi împreună cu El și fii ai lui Dumnezeu. Ea ni-L dăruiește pe Hristos Euharistic.
Care este sensul mântuitor al pocăinței fiului risipitor?

După Duminica Vameșului și a Fariseului urmează Duminica Întoarcerii Fiului risipitor. În casa părintească din pildă trebuie să vedem tot Biserica. Cine părăsește casa părintească, Biserica, acela rătăcește. Numai în Biserică ai siguranța că te mântuiești.

Pocăința nu înseamnă numai o recunoaștere a păcatelor, căci, dacă ar fi doar o părere de rău, nu ar aduce mântuirea. Pocăința este recunoașterea păcatelor, este hotărârea de a nu mai greși și întoarcerea. Poți să ai hotărâre, dar, dacă nu te întorci și rămâi acolo, iarăși greșești: „Mă voi întoarce la tatăl meu...” Acum putem să înțelegem și mai bine importanța perioadei Triodului. Aici, Mântuitorul Hristos este vițelul cel în­grășat, înjunghiat de Părintele Ceresc și pus în prorocii de Psalmistul David, în Psalmul 50: „Atunci vor pune pe altarul Tău viței”. Vițelul este cel care depă­șește mielul, este jertfa deosebită de celelalte. De aceea bucuria pe care o are Părintele Ceresc pentru întoarcerea noastră în Bi­serică este mare. La ea par­ticipă și puterile cerești. La întoarcerea fiului, părintele s-a veselit cu toată casa. Mântuitorul Însuși spune: „Mare bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăiește”. Este bucuria îngerilor, bucuria puterilor cerești, bucuria Cerului.

Firea omenească, prin ispita vrăjmașului, cade de multe ori în deznădejde. Vrăjmașul îl duce la această stare de deznădejde ca să nu se îndrepte, să nu se pocăiască, să nu se întoarcă la Hristos.

Prin pilda Fiului rătăcitor, Mântuitorul caută să înlăture și această mare ispită a deznădejdii. Oricât ai fi de păcătos, există prin pocăință o cale să te întorci la viața cea adevărată. Dumnezeu te așteaptă cu brațele deschise. Bunătatea Lui este aceea care te primește, te iartă. Brațele Sale părintești sunt deschise și astăzi prin Taina Spovedaniei pentru cei care vin la pocăință. Avem în acest sens două exemple: pe Iuda, care a greșit, s-a căit, i-a părut rău de greșeală, dar nu s-a pocăit, ci a căzut în deznădejde și a făcut actul disperării spânzurându-se și pierzând astfel mântuirea; și pe Petru, care s-a lepădat, dar s-a pocăit, a plâns, și Hristos l-a primit. Mai mult decât atât, Mântuitorul, cunoscând slăbiciunea lui omenească, înainte de patimă, îi spune: „Simone, Simone, iată satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu; Iar Eu M-am rugat pentru tine să nu piară credinţa ta. Şi tu, oarecând, întorcându-te, întăr­eşte pe fraţii tăi” (Luca 22, 31-32). Prin cuvântul „întorcându-te”, Mântuitorul arată întoarcerea lui Petru prin pocăință și întărirea fraților, pentru a nu-i lăsa să cadă în deznădejde. Dez­nă­dejdea este moarte, este ruperea de Dumnezeu, este pierderea mântuirii. Avem, de asemenea, pilda tâlharului de pe cruce, care s-a pocăit într-o clipă crezând, iar celălalt s-a osândit pentru că n-a crezut. Bunătatea lui Dumnezeu ne însoțește chiar până la sfâr­șitul vieții noastre, nu ne pă­răsește niciodată. De aceea noi trebuie să avem această nădejde a mântuirii.

De aceea Se jertfește Hristos. Jertfa Sa este expresia dragostei lui Dumnezeu față de om, care este chipul Lui. Potrivit Sfinților Părinți și mai apoi marilor trăitori ai patimilor lui Hristos, pe Mântuitorul Hristos nu L-au ținut pironit pe Cruce piroanele care I-au fost bătute în mâini și în picioare, ci dragostea Lui de oameni, ca să-i mântuiască.
Cum ne pregătesc sufle­tește cele trei săptămâni de dinaintea pășirii în Postul cel Mare?

Perioada Triodului are trei săptămâni pregătitoare și după aceea șapte săptămâni ale Postului. Unii dintre liturgiști consi­deră perioada aceasta pregăti­toare de trei săptămâni ca un exercițiu pedagogic pentru a intra mai pregătiți în post, care este o perioadă aspră de ajunare. Perioada aceasta pregăti­toare este vremea în care, de-a lungul a trei săptămâni, ni se atrage atenția asupra stării noastre în care ne aflăm sufletește. N-am putea să intrăm în perioada de pocăință a postului dacă n-am fi pregătiți.

Perioada aceasta, prin pilda Vameșului și a Fariseului, prin pilda Fiului risipitor, prin Înfri­coșătoarea Judecată, ne face pe fiecare dintre noi să începem să ne recunoaștem unde suntem du­hovnicește, cât de aproape sau cât de departe suntem. Ea ne aten­ționează că la sfârșitul vieţii pământești vine înfricoșătoarea judecată. Aceste trei săptămâni pregătitoare ne determină să începem pocăința. Ea a început prin a ne arăta în ce stare suntem, dar ne spune că este o zi când vom da seamă înaintea lui Dumnezeu. Înfricoșătoarea judecată este înfricoșătoare pentru cei care n-au luat seama să se îndrepte, să-I urmeze lui Hristos. Pentru cei care I-au urmat lui Hristos și sunt cu Hristos e prilej de bucurie, nu mai este înfricoșătoare. Pentru cei care se pregătesc cum se cuvine este momentul de maximă bucurie în care ei se întâlnesc cu Hristos, Căruia I-au slujit, pe Care L-au iubit, pe Care L-au dorit, Căruia I-au urmat. Este ca și când ai vedea pe cineva care-ți vine de departe și te pregătești ca să-l întâmpini, să-l primești cu toată bunăcuviința.

Pentru cei care au stat și n-au vrut să ia seama, ea este cu adevărat înfricoșătoare, pentru că ei vor primi după faptele lor. Mustrarea lor de conștiință este extrem de puternică. Acesta este viermele cel neadormit, mustrarea de conștiință pe care o ai și care nu dispare niciodată. Așa cum pentru cei drepți fericirea veșnică nu e statică, ci crește pe măsură ce ei cunosc mai mult pe Dumnezeu, tot așa mustrarea de conștiință a celorlalți devine tot mai puternică. În iad se măresc chinurile, iar în Rai se mărește bucuria prin cunoașterea lui Dumnezeu.
Ce stare sufletească ar trebui să ne călăuzească în toată această perioadă de înfrânare?

Perioada aceasta a Triodului, care culminează cu pătimirile și cu Jertfa de pe Cruce a Mântuitorului Hristos, este perioada care caută, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, să întipărească în inimile fiecăruia dintre noi chipul Mântuitorului răstignit.

În ‘49, când am venit la facultate, la Sfânta Ecaterina, care atunci era biserică de enorie, iar paroh era părintele George Teodorescu, un preot deosebit, se afla, în partea stângă a bisericii, în naos, un tablou mare cu răstignirea Mântuitorului. Cum intrai în biserică, îți atrăgea atenția, iar jos pe ramă era scris frumos pe o tăbliță: „Iată ce am făcut Eu pentru tine. Tu ce faci pentru mine?” Lucrul acesta este grăitor pentru credincioși. Să-L purtăm pe Hristos Cel răstignit în inimile noastre. Lucrul acesta ne face pe noi să înțelegem Sfânta Liturghie, care este viața, drama și biruința lui Hristos. Nu putem să înțe­legem Sfânta Liturghie dacă nu-L avem pe Hristos întipărit în inimile noastre. Cântăm frumos, vorbim frumos, dar nu pătrundem, dacă nu avem chipul lui Hristos răstignit în sufletele noastre și nu-L vedem atunci pătimind pentru noi. „Iată ce am făcut Eu pentru tine...”
Ce sens are evoluția ascezei alimentare din această perioadă pregătitoare?

Pregătirea duhovnicească, cum spune Sfântul Vasile cel Mare, este și trupească, și sufletească, pentru că omul este trup și suflet. El se mântuiește cu trupul. La Înviere, el primește atât fericirea, cât și osânda veșnică în trup. Nu poți să ai o pregătire sufletească corespunzătoare dacă ea nu este susținută de pregătirea trupească. Cea din urmă dă aripi fiecăruia dintre noi să ne pregătim duhov­nicește mai mult. Ambele au la bază înfrânarea, smerenia, răbdarea și dragostea. Nu putem să ne înfrânăm sufletește dacă nu ne-am înfrânat trupește. După ce te-ai îmbuibat, nu poți să te rogi cu smerenie și cu pocăință lui Dumnezeu. Ne înfrânăm de la anumite alimente care ar ispiti trupul și în felul acesta n-ar da posibilitatea sufletului să se pregătească. Înfrânându-te trupește, te înfrânezi și sufletește, căci n-ar avea nici un sens să te înfrânezi numai trupește și să nu te înfrânezi și sufletește și invers. De aceea, Postul, așa cum este rânduit în perioada Triodului, are tocmai scopul de a da sufletului posibilitatea să aibă această pregătire duhovnicească pentru a fi cu Hristos. Este ceea ce cântăm: „Cămara Ta, Mântuitorule, o văd împodobită. [...] Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule de viață...” Este curățirea și împodobirea sufletului în haina aceasta de lumină a nevinovăției pentru a intra împreună cu Hristos în cămara cea cerească.

Prin înfrânarea de la anumite bucate, la care se adaugă înfrânarea sufletească, care are o valoare deosebită, această perioadă ne face să fim, pe de o parte, în starea de pocăință, de smerenie, iar pe de altă parte, să anticipăm starea de dincolo, când trupul nu va mai avea nevoie de atâtea alimente, ci de hrana duhovnicească, pentru că după perioada aceasta a Triodului vine o perioadă de slavă, perioada Învierii, perioada de bucurie, de trăire cu Hristos, când „nimeni nu se mai teme de păcat”, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Este perioada Împăratului împăraților, a Domnului domnilor și a Stăpânului tuturor.
"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#3 | pid:10985 | tid:5887
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3619 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
Perioada Postului Mare

Perioada Postului Mare este un timp al bucuriilor duhovniceşti şi al speranţei pentru întreaga Biserică. Aşteptăm această perioadă timp de un an întreg, cu sete lăuntrică, cu multe vise, de multe ori nedesluşite, care, însă, sunt atât de concrete, fiindcă Dumnezeu ajută să se concretizeze, atât în această perioadă, cât şi în întreaga noastră viaţă.

Scopul pe care trebuie să îl urmărim este ca sufletul nostru să urce la ceruri, şi să devenim oameni îndumnezeiţi. Zilele acestea, care ne sunt puse înainte, ne oferă această şansă, cu ajutorul sfintei nevoinţe a pocăinţei. Să vedem, aşadar, câteva caracteristici pe care trebuie să le îndeplinească această luptă duhovnicească a noastră.

Prima dintre acestea este iertarea. Iertarea, este, prin excelenţă, expresia dragostei, sentimentul comuniunii şi al împărtăşirii de celălalt, al legăturii dintre noi, toţi, într-un singur cuget, în această călătorie, în acest efort, spre această aşteptare a binecuvântărilor Lui Dumnezeu. Părăsim spaţiul nostru şi intrăm în spaţiul Lui Dumnezeu, acolo unde toţi au loc şi sunt bine primiţi, şi unde nu ne mai separă absolut nimic.

A doua caracteristică este că intrăm, nu doar în spaţiul Lui Dumnezeu, ci şi în timpul Lui, acolo unde doar Dumnezeu este Stăpân, acolo unde cele lumeşti nu îşi mai au locul, acolo unde şi istoria noastră personală are însemnătatea ei, dar îşi pierde importanţa – dacă putem spune aşa – în faţa Lui Dumnezeu şi a modului în care El lucrează pentru fiecare dintre noi.

A treia caracteristică este bunăvoinţa de a lucra virtuţile, acelea de care sufletele noastre au nevoie în viaţa aceasta. Trebuie ca fiecare dintre noi să se concentreze în lucrarea propriilor sale virtuţi, acelea care îl vor elibera, cele care constituie ferestrele prin care vor pătrunde razele dumnezeieştii prezenţe.

Există şi o a patra caracteristică. Este aşteptarea şi pregătirea pentru a înfrunta ispitele. În această perioadă, în care ne propunem să realizăm lucruri înalte, să gustăm desfătările duhovniceşti, să primim binecuvântări pe care nu le-am mai întâlnit, nu trebuie să ne mirăm absolut deloc dacă vor veni asupra noastră ispite neaşteptate, la care nu ne gândisem deloc până atunci. Ce mare bogăţie este aceasta, adică ajutorul pe care îl primim de la Dumnezeu în lupta împotriva diavolului şi a feluritelor ispite, nu doar împotriva patimilor, pe care fiecare dintre noi trebuie să le înfrunte şi să le biruiască!

Pătrundem, aşadar, în spaţiul Lui Dumnezeu şi iertăm. Pătrundem în timpul Lui Dumnezeu şi dobândim liniştea. Lucrăm virtuţile cu bunăvoire şi mărinimie. Ne pregătim să întâmpinăm ispitele şi ne rugăm şi primim semn de la Dumnezeu, ajutor de Sus.

Să începem, deci, Postul cel Mare având în suflet sentimentele cele mai curate, care să se reflecte şi în exterior în dragoste nemărginită pentru ceilalţi, în năzuinţele noastre şi în gândurile noastre generoase, aşteptând ca Dumnezeu să se coboare în sufletele noastre, ca să putem toţi, împreună, la sfârşitul acestei perioade să ne bucurăm pe deplin şi de Darurile Învierii Domnului, care nu sunt pentru îngerii din ceruri, ci sunt oferite, prin intermediul Bisericii, fiecărui credincios şi, prin urmare, fiecăruia dintre noi.

Mă rog pentru toţi ca Dumnezeu să ne dăruiască în acest Post luptă bună şi binecuvântată, dătătoare de roade duhovniceşti şi bucurie, şi să ne învrednicească, după cele şapte săptămâni, să fim părtaşi şi Învierii Lui. Amin.

Nicolae, Mitropolit al Mesoghiei şi Lavreoticii
"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#4 | pid:10988 | tid:5887
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3619 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
„Doamne şi Stăpânul vieţii mele,
duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.
Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.
Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.
Această rugăciune este citită de două ori la sfârşitul fiecărei slujbe din timpul Postului Mare, de Luni până Vineri (nu şi Sâmbetele şi Duminicile), căci, după cum vom vedea mai târziu, slujbele acestor zile nu urmează celor săvârşite de obicei.
"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#5 | pid:10996 | tid:5887
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3619 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
PĂRINTELE SIFIAN BOGHIU - CUCINTE DE FOLOS DESPRE POSTUL PAȘTELUI !

Unii nu postesc deloc, altii postesc o saptamana sau cateva zile, iar altii, o saptamana la inceput si o saptamana la sfarsit. Fiecare isi va lua plata dupa ostenelile sale. Dar cei care postesc, adeseori se mai si incurca in intelegerea postului. Unii postesc ajunand mai ales vinerea – si e foarte bine. Pentru ca postul si ajunarea dau bun prilej organelor noastre celor dinlauntru sa se repare – aceasta „uzina” care suntem noi insine si care merge asa, ca un automat: de pilda, nu ne dam seama cand se transforma painea in energie. Si cand postim, se bucura tot launtrul nostru, ne spune „mersi”, pentru ca se reface aievea. Asadar, cine tine post cu regularitate isi face el insusi foarte mult bine.

Este la cate unii aceasta panica: „Daca nu mananc, mor, ametesc!” Nu-i adevarat. Postul armonizeaza si invioreaza tot launtrul nostru. Postul crestin, supravegheat si tinut cu intelepciune, este recomandat de sfintii Parinti, iar unii din ei aveau studii de medicina inalta si ei urmareau sa ne faca noua bine, nu sa ne chinuiasca. Asa ca toate au fost randuite cu foarte multa luciditate si pricepere.

Postul trebuie sa fie luminat, consimtit de buna voie, nu cu ciuda, ci sa fie ca o bucurie. Nu un post cu ciuda sau tinut de frica, pentru ca atunci stomacul resimte postul ca o mare suferinta, iar mintea culege numai matraguna si numai rautati. Dumnezeu nu vrea un astfel de post. Este un post netrebnic, cu adevarat, atunci cand posteste aceasta aparatura fizica, iar sufletul se revolta. Nu asa! Dumnezeu vrea ca totul sa fie global, armonios; sa posteasca si trupul, dar sa posteasca si sufletul, si atunci e postul cu adevarat binefacator. Sa se bucure si cele dinlauntru si sa nu se revolte gura si limba ca le-am pus la post.

Sfantul Timotei, ucenicul sfantului apostol Pavel, nu stia cum sa se chinuiasca mai mult, ca sa-si stapaneasca patimile. Manca numai paine, apa si fructe – nu numai in post, ci tot timpul – si slabise foarte rau. Sfantul Pavel, care stia suferinta lui, ii scrie sa bea si putin vin, nu numai apa, din pricina deselor sale slabiri. Desigur, sfantul Pavel ii scria putine cuvinte, insa Timotei intelegea foarte mult din ele, din aceste cuvinte putine. Sunt in biblioteci carti mari, volume groase, cu foarte multe pagini si pe masura ce le parcurgi, te atrag intorsaturile de fraze, cuvintele frumoase, dar cand strangi in mana, vezi cum curge tot, nu ramai cu nimic -adica ai foarte putin folos din aceasta literatura profana. Sfanta Scriptura insa este intelepciunea cea mai inalta si deseori, un singur loc, un singur cuvant din Biblie ne poate lumina pe deplin. Sunt mari sfinti care au urmat un singur cuvant din Biblie: „Vinde tot ce ai si urmeaza-mi Mie” – sfantul Antonie cel Mare, de pilda, sau sfanta Paraschiva. Le-a ramas in minte si in inima un text sau o frantura de text din sfanta Scriptura si acest text a „ars” in inima lor, ca unjaratec, toata viata – si pe acesta l-au urmat si s-au mantuit.

In epistola sa catre Timotei, sfantul Pavel scrie cuvinte de o gingasie rara. Ce poate fi mai dragastos decat faptul ca sfantul Pavel, care era asa de prins cu atatea treburi, se ingrijeste de sanatatea ucenicului sau? Si ii scrie cu multa delicatete si curatie launtrica. Timotei era bolnavicios din firea sa si isi stricase stomacul si sfantul Pavel ii scrie: „Nu bea numai apa” – asta inseamna ca pana atunci bause cu adevarat numai apa. Altadata spune: „Eu am trimis la voi pe Timotei, iubitul si credinciosul meu fiu” – aceste cuvinte arata vredniciile lui Timotei. Si Timotei n-ar fi fost asa vrednic, daca ar fi fost robit de trup; dar el, tanar cum era, in chilia lui, intiparea in sine toate faptele bune pe care le facea sfantul Pavel. Desi era foarte tanar, purta acelasi jug cu sfantul Pavel. „Nimeni sa nu-l dispretuiasca pe Timotei, caci el urmeaza Legea Domnului, ca si mine; si ca un tata cu fiul sau, asa impreuna cu mine a slujit el” – spune sfantul Pavel. Timotei insa continua sa posteasca inainte, cu toata asprimea. Si nu facea ca aceia care, dupa ce postesc, incep sa zica: „Ce sa mai postesc de-acum? Mi-am omorat trupul si l-am biruit pe diavolul. De-acum de ce sa mai postesc?” Timotei nu zicea asa, ci cu cat erau mai mari meritele sale, cu atat mai mult se nevoia; si aceasta, desigur, a invatat tot de la sfantul Pavel.

Va atrag atentia asupra unui cuvant. Sfantul Pavel nu-i scrie: „bea vin”, ci „putin vin”, adica numai cat e de trebuinta pentru a alunga boala trupului, si nu pentru a ingadui boala sufletului, nici pentru a intarata patimile. Caci vinul, frati crestini, sfarseste energia organismului. Vinul e lasat de Dumnezeu sa-l intrebuintam cu masura, nu oricum. Betivul e un mort viu, are cerul cu desavarsire inchis. Betivii nu pot mosteni imparatia cerurilor, sfantul Pavel ne spune asta.

Frati crestini, din cele spuse in seara aceasta, as vrea sa ramaneti macar cu doua ganduri si anume: un post cumpatat; si dupa un post aspru, sa mancati putin. Unii postesc toata ziua, ajuneaza, si seara mananca cat ar fi mancat toata ziua si apoi toata noaptea le e rau. Este si un cuvant in popor: „Craciunul satulului, Pastele fudulului” – adica acum se taie bietii porci si mancam si ne imbuibam cu toate dupa post, mancam pentru tot postul cu un fel de razbunare si ne vatamam trupul (…). E nevoie de post cu adevarat, frati crestini.

Dar un post aspru se impleteste cu rugaciunea si cu meditatia, si mai ales sa-ti posteasca si gura in timpul postului. Sunt oameni care fac din aceasta ravna a postului un ideal. Si ferice, cu adevarat, de cei ce merg pe aceasta cale frumoasa si cu adevarat vrednica, calea postului! Numai sa fie dusa cu statornicie si rabdare, pentru ca este o cale spinoasa, frati crestini, si totdeauna veti avea de suferit pe aceasta cale. Si sfintii au suferit foarte mult, toti, fara nici o exceptie. Iar daca cineva ajunge la varful faptelor bune si apoi se ademeneste si cade, caderea lui e mare, pentru ca ii tulbura pe toti. Sfantul Timotei stia ca are nevoie de un frau pentru tineretea lui – caci tineretea aceasta de multe ori se preface intr-un fel de flacara si cuprinde totul in jur. De aceea, sfantul Timotei se ingradea din toate partile, ca sa stinga aceasta flacara a pacatului. Si el nu parasea nicicum lucrul lui Dumnezeu, ci cu tot postul lui aspru, acum era la Efes, acum la Corint, sau pe mare, sau in alta parte, oriunde era invatatorul sau, sfantul apostol Pavel. Toti matii sfinti au fost bolnavi, frati crestini. Incepand de la sfantul Pavel, care avea mereu nevoie de sfantul Luca, sau sfantul Ioan Gura de Aur care vomita mereu si nu putea manca niciodata cu altcineva la masa, din pricina acestei slabiciuni… sfantul Nicolae care avea picioarele ranite si um­flate, de la minele de plumb din Asia Mica, unde a fost deportat…

Toti sfintii, fara exceptie, au primit suferinta in trupul lor, ca pe un ghimpe care ii ajuta sa fie mereu cu mintea la Bunul Dumnezeu; de aceea ei primeau cu foarte mare bucurie aceste suferinte. Iisus insusi a suit acest drum al suferintei, a calatorit pe drumul Crucii si picioarele Lui au netezit asprimea caii, au facut-o mai lesnicioasa celor ce vor merge dupa El.

Tineti seama de toate acestea, frati crestini. Luati-va in serios propria viata, pentru ca o data ii este dat omului sa traiasca si dupa moarte vine judecata – spune sfantul Pavel. Daca noi vorbim numai despre aceste lucruri si le laudam cu gura, dar nu le facem, e ca si cum am vedea in vitrina unui magazin o mancare foarte buna, dar nu o putem lua, pentru ca este un geam intre noi. Asa este si cu aceasta ne-aplecare spre poruncile lui Dumnezeu, spre lucrarea lor. Sa facem, frati crestini. Dumnezeu sa ne ajute sa facem, si negresit, ne vom bucura de roadele si sporul cel duhovnicesc. Amin.

Postul e inainte de toate, infranare, frati crestini. Pentru ca daca nu mananci de dulce, dar mananci de post mai mult decat trebuie si mananci si o mancare foarte bine gatita, acela nu mai este post.

Noi astazi nici nu mai bagam in seama poruncile lui Dumnezeu, dar pentru acest dispret grozav fata de poruncile Lui, fara indoiala ca vom fi aspru judecati. Noi, cei de azi, ne-am obraznicit, suntem „evoluati”…

In post conteaza foarte mult sa va iertati unul pe altul. Postul n-are nici o valoare cand ai necaz pe cineva si nu te poti impaca cu el. Poti sa mori de foame, nu are nici un rost postul tau, pana cand nu te impaci cu celalalt. Dar nu asa, o impacare de politete, ci iertare din inima. Nu asa, ca „da, eu n-am nimic cu nimeni”. Asta nu e iertare. Sa va iertati unul pe altul din toata inima, numai atunci postul va fi cu adevarat de folos. Unii nu-si vorbesc cu anii, dar postesc fiecare post. Vai de postul lor… Asemenea persoane trec pe deasupra gurii iadului, duc cu ei un fel de zbucium cumplit si dincolo ii asteapta acest foc cumplit al constiintei vinovate.

Nu va temeti de post. Postul nu e lasat sa omoare omul, ci sa potoleasca patimile din noi. Daca esti bolnav si postesti, de cele mai multe ori te vindeci prin post. Si dimpotriva, daca mananci prea bine, poti fi oricat de sanatos, indata te distrugi. Si apoi sa nu uitati ca postul nu inseamna numai post de mancare, ci sa te abtii de la tot ceea ce simti ca nu-ti este de folos: de la o placere vinovata, de la un roman nepotrivit.

In comunitatile in care traim, cand pleaca unul afara, toti ceilalti tabara pe el si ii spun toate greselile si uita ca, oricat de rau ar fi cineva, are si niste lucruri bune. Dar se uita acest amanunt si se spun numai cele rele. Si gresim osandind pe altul, si spurcam postul nostru cu acest pacat, si ne adunam pacate grele in fata lui Dumnezeu. Pentru ca atunci cand judeci pe altul, intri cu obraznicie in drepturile lui Dumnezeu, El e judecatorul. „Cine esti tu, sa judeci sluga straina?” Ce folos ca nu mananci carne, dar mananci cinstea fratelui tau? Sau dai averea la saraci, dar tu esti plin de ura?

Sa avem grija, asa cum v-am spus, sa postim si cu limba, frati crestini. Noi avem gura, cu care facem foarte multe greseli de neiertat. Sfantul Iacov spune asa: „Cine-si pazeste limba si nu spune lucruri gresite, acela e barbat desavarsit”. Mare e razboiul purtat de limba – limba aceasta cu care vorbesc si eu acum. Si apoi nu uitati ca vom da seama de orice cuvant desert – asa ne avertizeaza Mantuitorul. E cumplit: vom fi pusi in fata cu toate cuvintele noastre. De aceea spun sfintii Parinti ca limba are doua garduri in fata, ca s-o poti stapani: dintii si buzele. Cand spune prostii, musc-o in asa fel incat sa curga sange. Pedepseste-ti limba, ca sa scapi tu de pedeapsa cea vesnica. Ar trebui sa ne controlam fiecare cuvant pe care-l spunem, pentru ca fiecare are rostul lui in viata noastra sau in viata altora. Nu-ti invinui numai limba, ca si cum ea ar merge fara cap si fara minte… S-o strunim noi, sa-i poruncim noi ce sa spuna, nu sa ne scuzam ca „am scapat din vedere ceea ce am spus”, nu dati vina numai pe limba. Inca o data, nu uitati ca postul este si al gurii. Sunt vorbe de aur, vorbe de argint, dar cele mai multe sunt vorbe goale. Nu uitati indemnul:. „Cuvantul vostru sa fie dres, cu sare.. .”. Asa ca aveti grija la capitolul „barfa”. La noi, asa se procedeaza. Cand lipseste cineva din birou, chiar pentru o clipa, in urma e anulat cu totul de ceilalti, nu mai e bun decat de scuipat cand se intoarce… Sa nu fie, frati crestini.

Marile calatorii sunt intotdeauna cele interioare. Pentru ca in calatoriile exterioare, in timpul nostru, sunt foarte multe inlesniri – de pilda putem merge foarte comod si putem parcurge drumuri mari intr-un interval de timp foarte scurt. Sunt insa calatorii interioare in care avem de luptat cu noi insine, asa cum, de pilda, in Athos, ca sa mergi de la o manastire la alta, te strecori pe niste cararui si cararuile astea [au] de o parte si de alta niste arbusti mici, cu foarte multi spini – si daca mai si ploua, pe de o parte te uda ploaia sau roua, iar pe de alta parte te zgarie spinii care te intampina pe toate cararuile acestea inguste. La Athos nu prea calatorim, insa calatorim cu totii pe o cale foarte ingusta, plina de spini, cu piedici de tot felul. Sa ne gandim cate piedici avem cand vrem sa facem o fapta buna, cate targuieli nu facem noi cu noi insine, cand vrem sa facem o milostenie: cat ii dam? Mai putin, ca avem si noi nevoie… Sau cat trebuie sa ne luptam ca sa ne stapanim de la niste patimi! Cat de greu ne vine sa ne hotaram la aceasta calatorie, fara sa stam pe loc, ci sa mergem numai inainte! De aceea spun ca marile calatorii sunt cele interioare – mai ales aceste targuieli cu noi insine, pentru fapta cea buna.

Aceasta randuiala a postului este tot o calatorie pentru fiecare din noi, un timp de lupta cu noi insine. Pentru ca cea mai cumplita lupta este cu noi insine, nu cu altii, frati crestini. Noi pe altul il biruim repede sau il inlaturam, mai ales daca suntem mai voinici – il desfiintam repede pe dusmanul nostru, insa cu noi insine suntem tare delicati, ne este tare mila de noi si gasim toate argumentele ca sa ne crutam pe noi insine. Postul este lasat ca o arena in care trebuie sa ne luptam cu fiarele din noi, cu spinii din noi, cu rautatea din noi – si e foarte greu sa te biruiesti pe tine insuti.

Si intr-o asemenea calatorie launtrica, ne este absolut de trebuinta o fapta buna care, daca o implinim, este egala cu eliberarea noastra launtrica: adica sa ne iertam unii pe altii. Pentru ca in aceasta calatorie spre inviere, avem noi insine nevoie de multa iertare de la Dumnezeu. Si daca nu iertam, nici noua nu ni se iarta si vai de sufletul nostru! Ne merg toate impotriva, chiar daca ni se pare ca mergem pe drumulcel bun; vai de sufletul nostru, daca nu ne iarta si pe noi Dumnezeu! Cand stii ca seful tau e suparat pe tine si urmeaza sa te sanctioneze, te temi si cauti sa faci tot ce poti, ca sa te ierte si sa te pui bine cu el. Dar marele Stapan al universului, cand il stim suparat pe noi, la cine putem mijloci sa ne ierte? Iar conditia iertarii Lui, e sa iertam si noi. Este conditia pe care acest mare Stapan o pune pentru fiecare dintre noi: „iertati si vi se iarta”; „nu iertati, nu vi se iarta”. Aceasta este problema iertarii – foarte grea de multe ori, dar si foarte luminoasa, pentru ca ea ne ajuta la sporul cel duhovnicesc si „ne pune bine” cu acest mare si bun Stapan al universului intreg. Ierti – ti se iarta.

Orice truda pentru luminare si mantuire presupune aceasta conditie a pacii interioare. Caci asta inseamna iertarea: pacea ta. Si nici nu se poate face rugaciune cu ciuda. Cand te chinuie gandul ca celalalt ti-a facut rau, n-ai liniste in suflet si nu te poti ruga. Praful acesta care ustura si doare, stergeti-l de pe suflet si aruncati-l la caini… iertati, fratilor, ca sa puteti veni aici la rugaciune cu inima deschisa si sa va intoarceti acasa cu pace in suflet. Si nu asteptati sa va ceara celalalt iertare. Nu, incepeti prin a cere dumneavoastra iertare, pentru ca este imposibil ca, oricat ar fi si celalalt de vinovat, sa nu aveti si dumneavoastra o vina cat de mica… e imposibil…


"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#6 | pid:10999 | tid:5887
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3619 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
Zece cuvinte ale Patriarhului despre post
Patriarhul Daniel - citate despre post
Postul este ofrandă a iubirii omului față de Dumnezeu.
Iertarea este începutul bun al perioadei de post. Nimeni nu poate intra în post, ca luptă duhovnicească pentru curățirea de păcate și de luminare a sufletului, fără iertare.
Postul are la bază evlavia și iubirea față de Dumnezeu. Postim pentru că Îl iubim pe Dumnezeu mai mult decât darurile Lui materiale pe care le consumăm.
Postul este semnul dorinței omului credincios de a se elibera de lăcomia după bunuri materiale limitate și trecătoare, spre a se uni prin rugăciune mai intensă cu Dumnezeu Cel Nelimitat și Netrecător, Izvorul Vieții și al Bucuriei veșnice.
Postul susţine rugăciunea omului credincios care consideră legătura sa cu Dumnezeu ca fiind centrul, lumina şi hrana sufletului său.
Cine postește, dar nu se roagă, nu adună lumină spirituală în suflet, ci realizează doar un exercițiu biologic și psihologic, motivat igienic sau estetic.
Postul adevărat nu este numai abținere de la bucate de origine animală, ci și înfrânare de la orice lăcomie materială și poftă de stăpânire egoistă asupra altora, înfrânare de la orice gând, cuvânt sau fapte care diminuează iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele.
Postul adevărat trebuie să fie unit cu smerenia și cu bucuria, spre a fi o lucrare interioară, intimă, sufletească, de comuniune personală a omului cu Dumnezeu, care vede tainic și tăcut sufletul și faptele omului credincios și jertfelnic, rugător și postitor.
Prin post participăm tainic la postul de patruzeci de zile al Mântuitorul în pustie. Nimeni nu se poate lupta cu duhurile rele și cu patimile întunecate, egoiste, dacă nu a dobândit mai întâi lumina harului divin prin post și rugăciune.
Mai ales în această perioadă a Postului Sfintelor Paști suntem chemați să îndreptăm comportamentul sau atitudinea lui Adam cel vechi din noi, nu dând vina pe alții pentru păcatele noastre, ci recunoscând și plângând propriile noastre păcate, judecându-ne pe noi înșine în Taina Pocăinței sau a Spovedaniei, pentru a primi iertarea păcatelor și a ne împărtăși de iubirea sfântă a lui Hristos, dăruită nouă în Sfânta Euharistie.
"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#7 | pid:11004 | tid:5887
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3619 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
Postul Mare este un timp de rugăciune mai intensă, o perioadă în care trebuie să unim rugăciunea smerită şi pocăinţa sinceră cu iubirea milostivă.

În acest răstimp, cântările liturgice îndeamnă la mai multă căinţă şi la întristarea cea după Dumnezeu, deoarece aceste lacrimi ard păcatul și spală sufletul păcătos, precum focul curăță fierul de rugină.

Cântările bisericești din timpul Postului Mare, spune Patriarhul Daniel, ne antrenează în interioritatea pocăinței.

Ele ne cheamă să privim nu atât la solemnitatea slujbelor exterioare, cât la sărăcia sufletului nostru slăbit de păcate pentru a aduna, prin smerită rugăciune, comori de lumină în inimă, aminteşte Preafericirea Sa.

O astfel de cântare, specifică Postului Mare, este Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române evidenţiază faptul că acest imn liturgic se cântă în timpul Postului Păresimilor pentru a se arăta că toți oamenii au nevoie de pocăință și de iertare a păcatelor pentru a ajunge la mântuire.

Canonul este citit în patru părţi în primele patru zile ale Postului Mare, în cadrul Pavecerniţei Mari, şi integral în Joia din săptămâna a cincea a Postului Sfintelor Paşti.

Despre acest imn liturgic, Patriarhul Daniel spune că este un dialog al omului păcătos cu propria conștiință, luminată de citirea Sfintei Scripturi. El numeşte canonul drept medi­tație biblică și rugăciune de pocăință.

Potrivit cuvintelor Patriarhului nostru, Canonul cel Mare ne arată durerea și puterea pocăinței – leac și lumină a învierii sufletu­lui din moartea păcatului.

Păcatul pe care îl descrie Canonul cel Mare nu este al unui singur om, ci al firii omenești căzute, începând cu Adam și Eva. De aceea, Canonul cel Mare îmbină pocăința cu meditația la căderile în păcat sau biruința asupra păcatului, așa cum se văd acestea în Sfânta Scriptură.

Sufletul care se pocăiește plânge pentru că nu a urmat pilda luminoasă a drepților virtuoși, ci robia patimilor arătate în mulți păcătoși, dintre care unii nu s-au pocăit, iar alții s-au mântuit tocmai fiindcă s-au pocăit, spune Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Referitor la conţinutul canonului, Patriarhul României ne învaţă că marii păcătoși care s-au pocăit și s-au ridicat din păcat și patimi devin nu numai dascăli ai pocăinței pentru întreaga Biserică, ci și rugători pentru cei ce se luptă cu păcatul sau se curăță de el prin pocăință.

Să Îl rugăm pe Hristos Domnul și pe toți sfinții Lui, ne îndeamnă Patriarhul nostru, să ne ajute cu rugăciunile lor și să ne dăruiască puterea de a simți în suflet roadele pocăinței din Postul Mare, adică sfințirea vieții, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur: Noi dăruim ceea ce avem, postirea, ca să primim ceea ce nu avem, nepătimirea.
"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#8 | pid:11022 | tid:5887
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3619 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
Postul ocroteşte orice virtute. Este Începutul Luptei Spirituale, Cununa celor Cumpătaţi, Frumuseţea Fecioriei şi Sfinţeniei, strălucirea Cuminţeniei, Începutul Vieţii creştine, Mama Rugăciunii, Izvorul Smereniei.

POSTUL TE ÎNVAŢĂ LINIŞTEA ŞI EL PRECEDE CELELALTE FAPTE BUNE

(Sfântul Isaac Sirul).
"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#9 | pid:11042 | tid:5887
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3619 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
În această perioadă a Postului Sfintelor Paști suntem chemați să îndreptăm comportamentul sau atitudinea lui Adam cel vechi din noi.

Putem face acest lucru dacă evităm să dăm vina pe alții pentru greşelile noastre, dacă recunoaştem și ne plângem propriile păcate, dacă ne judecăm pe noi înșine în Taina Pocăinței sau a Spovedaniei, pentru a primi iertarea păcatelor și a ne împărtăși de iubirea sfântă a lui Hristos, dăruită nouă în Sfânta Euharistie.

Având în vedere acest îndemn al Patriarhului Daniel de a înainta duhovniceşte spre bucuria Învieri Domnului, am pregătit o listă de cărţi pe care le recomandăm spre lectură în Postul Mare. Aceste lucrări cu tematică duhovnicească devin mijloace de pregătire pentru parcurgerea cu folos spiritual a Postului Paştelui.

Sfânta Scriptură este prima scriere pe care o recomandăm. Aceasta este fundamentul de la care se porneşte în lucrarea duhovnicească din Postul Mare, fiind, după cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur, scrisoarea solemnă a lui Dumnezeu trimisă pe pământ.

Sunt dumnezeieşti şi duhovniceşti cuvintele Scripturii şi pot să nască în sufletele noastre multă bucurie duhovnicească, spune Sfântul Ioan.

Operele recomandate sunt următoarele:

Foame și sete după Dumnezeu. Înţelesul şi folosul postului (autor: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României)

Volumul cuprinde, aşa după cum se menţionează în titlu, mai multe învăţături referitoare la post.

Cartea urmărește trei direcții principale:

mai bună cunoaștere a vechimii postului în istoria umanității și în viața Bisericii;
sublinierea importanței postului în pregătirea credincioșilor pentru marile sărbători ale Bisericii, mai ales pentru Sfintele Paști;
redescoperire mai sigură a postului ca izvor de bucurie și de sfințire a vieții creștine.
În același timp, această carte este o călăuză spirituală în urcușul duhovnicesc interior al credincioșilor ortodocși spre lumina Sfintelor Paști, spre bucuria Învierii lui Hristos, întrucât acest urcuș este el însuși înviere sau ridicare a omului din moartea și mormântul păcatului ca existență posesivă și egoistă, pentru a redobândi libertatea de a iubi pe Dumnezeu în rugăciune și pe oameni în fapte bune, notează Patriarhul Daniel în prefaţa lucrării.

Scara raiului (autor: Sfântul Ioan Scărarul)

Opera Sfântului Ioan, egumenul Mănăstirii Sinai, intitulată Scara, este practic un manual duhovnicesc care are drept scop călăuzirea omului spre viaţa veşnică. Chiar dacă au fost redactate pentru a îndrepta monahii spre o îngerească vieţuire, învăţăturile sfântului pot îndruma viaţa oricărui creştin spre Împărăţia cerurilor.

Lucrarea a fost alcătuită la cererea egumenului Ioan al Mănăstirii Raith, aflată la 97 km de Mănăstirea Sinai, lângă Marea Roşie.

Acesta s-a adresat Sfântului Ioan Scărarul rugându-l să aştearnă ca un adevărat mare învăţător, fără preget şi în chip limpede pe hârtie, după o bună rânduială, datoriile vieţii călugăreşti, spre mântuirea celor ce au ales această îngerească vieţuire care să le fie ca o scară rezemată pe porţile cerului, care să-i urce pe cei ce voiesc, nevătămaţi şi fără păgubire, ajutându-i să treacă neîmpiedicaţi peste duhurile răului şi peste stăpânitorii lumeşti ai întunericului şi peste căpeteniile văzduhului.

Opera este alcătuită de smeritul monah în 30 de cuvinte, fiecare cuvânt reprezentând câte o treaptă în dobândirea mântuirii.

În această perioadă a Postului Mare, cuvintele Sfântului Ioan Scărarul pot fi un îndreptar spiritual, pot aduce limpezimea minţii şi deşteptarea sufletului, iar îndemnul următor poate fi purtat în cuget pentru toată perioada postului pentru o bună raportare faţă de Mântuitorul Hristos:

Şezând la masa cu bucate, adu-ţi aminte de moarte şi de judecată. De abia aşa vei împiedeca puţin patima. Bând băutura nu înceta să-ţi aduci aminte de oţetul şi de fierea Stăpânului. Şi, negreşit, sau te vei înfrâna, sau, suspinând, îţi vei face cugetul mai smerit. Nu te amăgi: Nu te vei izbăvi de faraon şi nu vei vedea Paştile de sus, de nu vei mânca neîncetat ierburile amare şi azima, sila şi greaua pătimire a postului.

Opera integrală poate fi găsită în vol. 9 al Filocaliei româneşti, în traducerea Părintelui Dumitru Stăniloae.

Omul cel tainic al inimii (autor: Arhim. Zaharia Zaharou)

Părintele Zaharia se înscrie într-o aleasă școală de spiritualitate monahală ortodoxă fiind fiu duhovnicesc al vrednicului de fericită pomenire Arhi­mandrit Sofronie Saharov (1896-1993), el însuși ucenic al Sfân­tului Siluan Athonitul (1866-1938).

Din râvna misionară a Părintelui Zaharia a rodit și conținutul acestei cărți, care cuprinde cuvântările duhov­nicești rostite de Preacuvioșia Sa în timpul unei vizite pe con­tinentul american, în anul 2007. Și, probabil, nu s-ar greși dacă s-ar spune că „inima”, în calitatea ei de insondabil centru al persoanei umane și al vieții ei duhovnicești, reprezintă pre­ocuparea esențială a cugetării teologice a Părintelui Zaharia. De aceea și titlul acestui volum conține grăitoarea formulare a Sfântului Apostol Petru, Omul tainic al inimii, se menționează în Cuvântul înainte semnat de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Despre viața în Hristos (autor: Sfântului Nicolae Cabasila)

Sfântul Nicolae Cabasila, una dintre personalitățile majore ale teologiei ortodoxe din spațiul cultural bizantin al secolului XIV, este unul dintre cei mai prețuiți autori duhovnicești, a cărui operă teologică a marcat spiritualitatea ortodoxă până în zilele noastre.

Teolog profund și erudit, personalitate cu o bogată și adâncă trăire religioasă, Nicolae Cabasila rămâne unul dintre reperele cele mai luminoase ale Bisericii Ortodoxe de pretutindeni. Diplomat important al Imperiului Bizantin, orator strălucit, tâlcuitor de seamă al Sfintelor Taine ale Bisericii, Nicolae Cabasila este, de asemenea, un exemplu concret de sfințenie în rândul laicilor, cinstirea sa ca sfânt fiind statornicită în anul 1983.

Chiar dacă nu a fost hirotonit niciodată, alegând discreția de a rămâne un simplu laic, Sfântul Nicolae Cabasila și-a împlinit vocația teologică, scriind tratate esențiale, precum Tâlcuirea dumnezeieștii Liturghii sau Despre viața în Hristos, opere ce au cunoscut ulterior o largă răspândire, atât în Răsărit, cât și în Apus.

Cartea Despre viața în Hristos, apărută într-o nouă ediție la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă și tipărită cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ne arată cum putem înlătura distanța dintre noi și Dumnezeu.

Pe de o parte, Sfântul Nicolae Cabasila ne deschide în fața ochilor minții un izvor de daruri dumnezeiești, în stare de a naște, întări și hrăni pe om în chip nepieritor, iar pe de alta, ne îndeamnă să primim și să păstrăm aceste daruri. Prima condiție o împlinește Dumnezeu prin harul Sfintelor Taine, a doua o realizăm noi prin întoarcerea minții și voii, întruchipată în faptele noastre bune.

Iubirea mai tare decât moartea. Înțelesul și folosul pomenirii morților (autor : Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Patriarhul României)

Lucrarea, însumând 64 de pagini, face mai accesibile semnificația și folosul rugăciunilor și slujbelor de pomenire a celor decedați.

Volumul cuprinde o serie de reflecții teologice (o cuvântare pastorală și un studiu biblico-patristic) ale Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, precum și un extras din Învățătura de credință creștină ortodoxă, text care a fost diortosit recent de Întâistătătorul Bisericii noastre.

Cultul morților, mai precis cinstirea cu evlavie și respect a celor adormiți în Domnul nostru Iisus Hristos, adică în nădejdea învierii și a vieții veșnice, face parte din manifestarea credinței creștin-ortodoxe și exprimă dragostea și respectul pentru cei care au murit cu trupul, dar sunt vii cu sufletul, potrivit cuvintelor Mântuitorului: „Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac” (Ioan 11, 25-26).

Repere spirituale pentru omul de azi (autor: Olivier Clement)

Această lucrare, născută în urma unor prelegeri susținute de Olivier Clement se dorește a fi un fel de îndreptar pentru creștinii de astăzi, în special pentru cei care trăiesc în această lume urbanizată, profund marcată de secularism și afectată de ideologii născute din nihilism, ateism și mercantilism exacerbat.

Puternic ancorat în credința Sfinților Părinți, autorul, prin cuvintele și reflecțiile sale, ne invită la a ne orienta într-o epocă complexă, în lumina Evangheliei, și a redescoperi sensul rugăciunii și al Sfintei Liturghii.

Pe lângă eseul teologic central care oferă un răspuns edificator întrebării „Cum să fim creștini astăzi?”, cele 124 de pagini ale cărții mai prezintă și alte contribuții ale sale, scrise sau rostite cu diferite prilejuri, între care și trei meditații.

Abordarea unor teme de actualitate, cum ar fi: ospitalitatea față de aproapele, iubirea absolută a lui Dumnezeu în vremurile noastre și misiunea comună a creștinilor în orașul de azi, atrag în mod cert atenția și interesul tuturor.

Colecţie de studii dedicate Spovedaniei şi Euharistiei

În contextul Anului omagial euharistic, Editura BASILICA a Patriarhiei Române a publicat lucrarea „Spovedania şi Euharistia, izvoare ale vieţii creştine“, în două volume care reunesc studii de teologie privitoare la cele două Sfinte Taine. Primul volum este intitulat „Sfânta Spovedanie – Taina pocăinţei şi a iertării păcatelor“, iar volumul al doilea, „Sfânta Euharistie – arvuna vieţii veşnice“.

Lucrarea „Spovedania şi Euharistia, izvoare ale vieţii creştine“ oferă preoţilor, profesorilor de teologie, studenţilor şi credincioşilor interesaţi de viaţa Bisericii Ortodoxe o importantă bază de documentare şi studiu pentru cunoaşterea celor două Sfinte Taine. Cele două volume cuprind studii mai vechi, precum şi unele alcătuite recent, reprezentative pentru teologia ortodoxă românească.

În total sunt 52 de studii, alcătuite de 34 de autori şi structurate în două volume, de câte 26 de studii fiecare. Lucrarea doreşte să prezinte Sfintele Taine ale Spovedaniei şi Euharistiei din mai multe perspective: dogmatică, istorică, liturgică, pastoral-misionară, canonică, biblică, patristică. Ambele volume sunt deschise de studii semnate de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, intitulate: „Luminile pocăinţei şi iertării păcatelor“ şi „Liturghie euharistică şi filantropie socială“.

Cea mai prodigioasă contribuţie la această lucrare revine reputatului teolog român, părintele prof. dr. Dumitru Stăniloae, care semnează 9 studii de teologie privitoare la cele două Taine. Dintre autorii de studii amintim pe: pr. prof. dr. Petre Vintilescu, pr. prof. dr. Ene Branişte, pr. prof. dr. Constantin Galeriu, arhiereul Irineu Crăciunaş. De asemenea, volumele conţin şi studii ale unor cunoscuţi profesori de teologie din spaţiul ortodox: pr. prof. dr. Alexander Schmemann, prof. dr. Olivier Clément, prof. dr. Jean-Claude Larchet.

Despre post (autor: Sfântul Vasile cel Mare)

Perioada Postului Mare este una de înnoire duhovnicească, o perioadă a pocăinței, a curățirii inimii și minții, precum și de reîntoarcere către aproapele nostru. Printre Sfinții Părinți care au scris despre post, Sfântul Vasile cel Mare este cel care a învățat în chip neîntrecut despre nevoia de vindecare și întărire a firii omenești.

La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a apărut broșura „Despre post”. Omiliile Sfântului Vasile despre această practică a cumpătării, precum și cele împotriva patimii beției, ne arată numeroasele foloase ale ascezei: împăcarea cu Dumnezeu, tămăduirea de patimi și de suferințe, sfințirea cugetului, a cuvântului și a simțirii și, nu în ultimul rând, restabilirea comuniunii cu semenii.

Volumele pot fi achiziţionate de la Librăria Cărţilor Bisericeşti (Intr. Miron Cristea nr. 6), Magazinul Ortodoxia (Calea Victoriei nr. 45, lângă biserica Kreţulescu), Magazinul Daruri pentru pelerini (Piaţa Gării de Nord, nr. 1-3, ieşire Calea Griviţei), Magazinul Librăria Ortodoxă (B-dul Regina Maria, Nr. 1).

De asemenea, pot fi vizualizate pe site-ul www.colportaj.ro şi comandate la adresele: magazin@colportaj.ro, magazin@editurapatriarhiei.ro sau la numărul de telefon 0737. 145. 184.
"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#10 | pid:11052 | tid:5887
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3619 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
CUVÂNT DUHOVNICESC :

"Decalogul postului"

• Nu ţine ură, vrăjmăşie sau invidie. Calcă-ţi pe inimă, mergi şi te împacă cu toată lumea, şi mai ales cu cei cărora le-ai greşit. Iartă din toată inima ta, pentru ca şi Dumnezeu să te ierte pe tine.
• Spovedeşte-te cât mai grabnic la preotul tău duhovnic şi nu-l schimba. Mărturiseşte toate greşelile şi patimile, gândurile şi intenţiile rele.
• Nu te certa, nu blestema, nu înjura. Cei care înjură se aseamănă celor care au scuipat faţa Domnului nostru Iisus Hristos în timpul Pătimirii Sale.
• Roagă-te cu smerenie în fiecare zi, dimineaţa, seara şi de câte ori poţi. Roagă-te şi pentru binele duşmanilor, împlinind astfel porunca Domnului, şi El îţi va da pace în suflet, bucurie şi înţelegere duhovnicească.
• Fă milostenie după puterile tale, adică ai milă de alţii, ca şi Hristos să aibă milă de tine. Ajută orfanii, văduvele, săracii, familiile nevoiaşe sau cu mai mulţi copii, fără a-i judeca pentru lipsurile lor.
• Întoarce la credinţă pe cel căzut ori neştiutor, dăruindu-i un sfat bun, o carte de zidire sufletească, o candelă sau o icoană.
• Mergi şi vizitează un bolnav, un suferind, un infirm sau un neputincios. Uşurează suferinţa şi vei putea să auzi şi tu, la Judecată, chemarea Mântuitorului de a moşteni Împărăţia Cerurilor.
• Pomeneşte şi fă milostenie pentru cei adormiţi, după rânduielile Bisericii, în semn de iubire, recunoştinţă şi neuitare faţă de ei.
• Ai grijă să nu te mândreşti cu postul tău şi cu nimic din ceea ce faci bun, ci în fiecare zi să spui: „ Slugă netrebnică sunt, pentru că am făcut numai ceea ce eram dator să fac ” (Luca 17, 10).
• Postiţi pentru că aţi păcătuit, postiţi pentru a nu mai păcătui, postiţi pentru a primi darurile Duhului Sfânt şi a păstra ceea ce vi s-a dăruit!
Acesta să fie îndemnul: să postim cu folos! Fă din ziua împărtăşirii tale cu Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului Hristos cea mai fericită sărbătoare a vieţii tale, trăind bucuria Învierii .
(Părintele Nicolae Tănase )
"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro





1 User(i) citesc acest topic

0 memberi, 1 vizitatori, 0 useri anonimi