Sari la continut

Iisus Hristos
Daca esti cumva stapanitor cu mare putere, sa nu ameninti lesne cu moartea pe cineva, cunoscand ca dupa fire si tu esti supus mortii si sufletul se dezbraca de trup ca de cea din urma haina. Aceasta cunoscand-o lamurit, lucreaza cu blandete si facand bine multumeste neincetat lui Dumnezeu. Caci cel ce nu se milostiveste, nu are virtute intru sine (Sf.Antonie Cel Mare -- Filocalia vol.1)

Traficul site-ului nostru este monitorizat si promovat de:

LA MULȚI ANI PE 2017 !


2 postari la acest topic

#1 | pid:10757 | tid:5882
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3136 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
Oamenii nu trebuie să plângă singuri. Dacă vrei să plângi, o să plângem împreună. Dacă stau bine şi mă gândesc, aveam aşa o poftă de plâns, dar nu puteam… parcă mi-ar spune Hristos. Uneori plâng de dor, alteori plâng de ciudă că nu pot face mai mult bine, nu pot ajuta pe cei ce suferă, nu pot să… şi atunci plâng pentru ei, pentru mine. Ştiu că atunci când eu plâng mai sunt şi alţi oameni în întreaga lume care plâng şi nu plâng singur. La fel e şi când râd. Niciodată nu râdem sau nu plângem singuri. Unii plâng de durere, alţii plâng de singurătate, alţii plâng de
bucurie, alţii plâng de boală, alţii plâng din mândrie, alţii plâng din tăceri apăsătoare, alţii plâng din cuvinte nepotrivite, alţii plâng din neplânsul plâns, alţi plâng de… Sunt plânsuri şi plânsuri. Toţi râdem şi plângem la fel, în aceeaşi limbă.
Nu te îneci dacă pici în apă. Te îneci dacă rămâi acolo. Soare m-a ars. Luna s-a ascuns de mine. Ploaia am confundat-o adeseori cu lacrimile mele. Grele, uşoare. Aburi ies din pământ. Nu ştiam unde să Te găsesc. Nu ştiam cum să ajung la Tine. Eu am greşit, Tu m-ai iertat şi iubit şi nu mai conta nimic. Vântul îmi aducea vocea Ta. Iarba mă atingea cu atingerea Ta. Şi în sufletul meu erai Tu. În noaptea inimii mele Te căutam. Vroiam să Te văd şi să Te mângăi. Să Te pipăi, să Te iau în braţe şi să urlu de durere că eşti cu mine. Sau de bucurie. Să mă topesc în îmbrăţişarea Ta în clipa potrivită a mântuirii mele. Nu eu Te căutam pe Tine, ci Tu mă căutai şi eu trebuia să mă las găsit. Doamne, mi-e sete de Tine!...
Călugărul care ştie că se roagă cu rugăciunea inimii, încă nu a ajuns la rugăciune, darămite să mai scarpine limba despre asta... Rugăciunea e o stare de prezenţă continuă în care eu sunt în Doamne şi Doamne este în mine, într-o comuniune dincolo de cuvinte... Sunt un urât acum, dar pot fi om frumos. Te caut în amurgul norilor, în asfinţitul lacrimilor, în privirile lăsate pe icoane, într-o binecuvântare sau în tăcere… Omul fără Dumnezeu nu este fericit. Dacă Dumnezeu nu este pe primul loc în viaţa mea, nu este pe nici un loc.
Ţi-am încredinţat ale mele surâsuri, ale mele secrete, ale mele dureri. Tu ştii tot şi mă iubeşti aşa. Închid ochii, inspir şi expir adânc şi Te găsesc iarăşi în tăcerea de după rugăciune. Nu îmi ceri rugăciuni, viaţa mi-a fost o rugăciune. Inima îmi este jertfelnic. Mă aduc Ţie ca o prescură. Fără explicaţii, doar dăruire. Nu uit nimic-nimic. Lira. Vioara. Pianul. Inima. Insula. Absolutul. Grădina. Pacea. Iubirea. Taina. Îmi amintesc poemul tău ce mi l-ai scris cu o pană de libertate în amurgul căutărilor mele. Suntem cu toţii vase prin care Dumnezeu lucrează…
Cerul se apropie foarte mult de pământ. Adeseori se amestecă. Chiar dacă eu nu vreau, nu ştiu, nu pot, Tu, Doamne, mântuieşte-mă! Doamne când e nevoie tună în fiinţa mea şi taie cu ascuţişul cuvintelor lutul ce nu mai are temelie bună. Fără de Tine mă voi înstrăina de tot binele. Aproape fii de mine, când mor şi înviez şi strânge-mi cioburile vieţii risipite pe Psaltirea din chilie la lumina tăcutei candele, ce doar ascultă suspine şi gânduri trimise în fum de tămâie. Doamne, izbăveşte-mă de această suferinţă sau mai bine vino şi tu în această suferinţă ca să o împărţim cinstit la doi! Dă-mi şansa să trăiesc bucuria adevărată. În frica adevărată nu mai este drum înapoi, ci ajung până la porţile morţii. Sunt la capătul inimii și privesc viața ca și cum nu aș fi plecat niciodată. Straşnică imagine. Nu mai înmulţesc vorbele. Arunc toate cuvintele. Și pe cele ce nu s-au spus încă…
Eu știu și simt că ești aici, acum! Doamne, când săruţi cerul, el plânge pentru mine. Când săruţi marea, ea îmi cântă balade. Când săruţi vântul, timpul se opreşte şi plângem amândoi!…
"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#2 | pid:10758 | tid:5882
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3136 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
Slavă ție Dumnezeul nostru, Slavă Ție !
Împărate Ceresc, Preabunule Mângâietorule, Duhule al adevărului, Cel ce din Tatăl mai înainte de veci purcezi şi întru Fiul pururea Te odihneşti; nepărtinitorule Izvor al darurilor celor dumnezeieşti, pe care le împărţi precum voieşti; prin care şi noi nemernicii ne-am sfinţit şi ne-am uns în ziua botezului nostru. Caută spre rugăciunea robilor Tăi, vino la noi şi Te sălăşluieşte întru noi şi curăţeşte sufletele noastre, ca să putem a ne face locaş Preasfintei Treimi.
Aşa, o Preabunule, nu Te scârbi de necurăţia noastră, nici de rănile păcatelor; ci le tămăduieşte pe ele cu ungerea Ta cea atotvindecătoare. Luminează mintea noastră, ca să cunoaştem deşertăciunea lumii şi a celor ce sunt în lume; înviază ştiinţa noastră, ca neîncetat să vestească nouă ceea ce se cuvine, a face şi ce se cuvine a lepăda; îndepărtează şi înnoieşte inima noastră, ca să nu izvorască mai mult ziua şi noaptea gânduri rele şi pofte necuvioase. Îmblânzeşte trupul şi stinge cu insuflarea Ta cea dătătoare de rouă văpaia patimilor, prin care se întunecă în noi Chipul cel preascump al lui Dumnezeu.
Iar duhul lenevirii, al mâhnirii, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert goneşte-l de la noi. Și ne dă nouă duhul dragostei şi al răbdării, duhul blândeţii şi al dreptăţii, ca îndreptând inimile cele slăbite şi genunchii, fără de lenevire să călătorim pe calea sfintelor porunci. Și aşa, ferindu-ne de tot păcatul şi împlinind toată dreptatea, să ne învrednicim a primi sfârşit creştinesc şi neruşinat şi a intra în Ierusalimul cel Ceresc, iar acolo a ne închina Ţie, împreună cu Tatăl şi cu Fiul, cântând în vecii vecilor: Treime Sfântă, slavă Ţie!
"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#3 | pid:10759 | tid:5882
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3136 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
La mulți ani tuturor forumistilor :)
Mereu cersim vietii ani multi, asa-n nestire,
Ne razvratim, ne plangem de piericiunea noastra,
Si inca nu-ntelegem ca fara de iubire
Se vestejeste Timpul in noi ca floarea-n glastra;
Rupt din eternitate, el vrea taram asemeni
Din care-altoiul subred sa-si traga seva noua;
Noi il primim cu gheata si-l rasadim in cremeni
Cand Dragostea-i unica vecie data noua. (…)
(Vasile Voiculescu, fragment din: Sonet CLXXXIII)
Să fie 2017 anul lepădării noastre de lume şi de omul cel vechi!
LA MULTA IUBIRE SI…. MANTUIRE!
"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro





1 User(i) citesc acest topic

0 memberi, 1 vizitatori, 0 useri anonimi