Sari la continut

Iisus Hristos
Dupa cum vei sluji sufletul pana ce este in trup,. asa si el te va sluji pe tine dupa ce vei iesi din trup. Caci cel ce si-a slujii aici trupul bine si cu desfatari s-a slujit pe sine rau pentru dupa moarte. Fiindca si:a osandit sufletul ca un lipsit de minte (Sf.Antonie Cel Mare -- Filocalia vol.1)

Traficul site-ului nostru este monitorizat si promovat de:

SFATURI DUHOVNICESTI!


311 postari la acest topic

#21 | pid:10825 | tid:5878
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3010 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
Rugăciunea care se face în acelaşi timp, în mai multe locuri şi de către mai mulţi creştini, ne va curăţa, va sfinţi şi va schimba duhul ţării. Înainte de a dormi, să spunem „Rugăciunea lui Iisus” pe respiraţie, să spunem Crezul şi să ne însemnăm cu Sfânta Cruce. În acest fel, darul Duhului Sfânt şi Îngerul păzitor ne vor acoperi şi sfinţi.
Cei care vin şi se roagă la Sfintele Mănăstiri, vor reaprinde mai tare focul Duhului Sfânt în inimile lor. Trebuie să ne rugăm neîncetat, pentru că neîncetat suntem ispitiţi de patimile trupului şi ale sufletului, de către oameni şi de către diavoli. Când ne rugăm, Harul Duhului Sfânt vine şi îndepărtează ispitele care vin asupra noastră.
(Ierodiacon Cleopa Paraschiv, Rugăciunea lui Iisus, Unirea minții cu inima și a omului cu Dumnezeu, Editura Agaton, Făgăraş, 2002, p.24)
"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#22 | pid:10827 | tid:5878
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3010 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
PARINTELE PAISIE AGHIORITUL: Simplitatea, primul vlastar al smereniei

Primul vlastar al smereniei este simplitatea. Iar cand in om exista simplitate, exista si dragoste, jertfa, bunatate, marinimie, evlavie. Omul sim­plu are curatie sufleteasca si o incredere neiscoditoare in Dumnezeu.

“Este foarte obositor atunci cand nu exista sim­plitate si incredere! In vremea noastra insa, cu cat se raspandeste politetea lumeasca, cu atata se pierde bucuria adevarata si zambetul firesc”
"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#23 | pid:10828 | tid:5878
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3010 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
Luptă cu egoismul din toate puterile; învaţă smerenia…

Nu există vreun rău mai mare decât egoismul. El dă naştere la toate ispitele şi necazurile şi vai de cel atins de el – îl va deforma! Doar bunul ucenic îşi va face sufletul îngeresc împodobit cu frumuseţe duhovnicească. Nu lăsa să treacă timpul fără roadă, pentru că firul e înfăşurat şi de îndată vei auzi: Fă-ţi ordine în casă căci vei muri şi nu vei mai trăi (Is. 38, 1). Luptă cu egoismul din toate puterile; învaţă smerenia. Lucrează cu frângere de inimă, cu întristare duhovnicească, cu mireasma smereniei. Doar faptele care au smerenie vor fi recompensate. Faptele înveninate de egoism şi voia proprie vor fi aruncate în cele patru zări şi împrăştiate ca gunoiul şi vom fi lăsaţi cu mâna goală. Să ne venim în fire. Să ne bucurăm cu dragostea neîntinată a lui Hristos, căci sufletele împătimite nu vor intra în Ierusalimul cel ceresc. Doar sufletele curate vor intra acolo cu bucurie.
Dar, prea iubiţii mei copii, cu adevărat ne lipseşte această întru-tot sfântă virtute, smerenia. Egoismul, acest mare rău, a provocat toate suferinţele omului. Într-adevăr, smerenia înseamnă sfinţenie! Cel ce are smerenie alungă necazurile. Fără adevărata smerenie, necazurile rămân aceleaşi şi cresc, aşa încât orice nădejde de îndreptare e pierdută. Un om smerit nu-şi aminteşte vreun rău din trecut pe care aproapele său i l-a făcut, ci din toată inima iartă şi uită totul pentru dragostea lui Dumnezeu. Rugaţi-L pe smeritul nostru Iisus în rugăciunile voastre să vă dăruiască un duh de smerenie şi de umilinţă.
(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem)
"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#24 | pid:10829 | tid:5878
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3010 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
Cărarea vieții noastre este plină de suferințe și lacrimi, de spini și pălămidă. Peste tot sunt înfipte cruci, agonie și durere. Fiecare pas este o grădină Ghetsimani, fiecare urcuș, o Golgotă, și fiecare moment, o suliță. Dacă am putea să absorbim pământul cu un burete, din el ar curge după aceea sânge și lacrimi - omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului, așa va înflori, spune Psalmistul (Psalmul 102,15).
Cele frumoase se adună cu durere, dar durerea, după aceea, aduce bucuria. Trandafirul scoate spini și aceștia, la sfârșit, florile. De obicei, curcubeul se înalță după ploaie, iar cerul înstelat este precedat de furtuni. Discernământul credinței și al filosofiei creștine, ajutat de inspirație, are capacitatea să pătrundă dincolo de fenomene. Prin suferință, el vede bucuria și nădejdea, ca și biruința lui Hristos, care a izvorât din durerea patimilor și a crucii.
Statuile cele mai minunate primesc cele mai multe lovituri, iar sufletele mari datorează măreția lor loviturilor grele ale suferinței. Podoabele de aur trec mai întâi prin focul cuptorului. Suferința zdruncină existența omenească, ea este focul, căminul care arde și topește, este vijelia și furtuna. Măruntaiele mele și marea niciodată nu se liniștesc, zice dreptul Solomon. Sunt momente când încercările vin una după alta, sau toate împreună, și atunci, crucea este foarte grea, iar lupta se duce la vârf. Sufletul se încarcă până într-atât, încât este gata să se îndoaie. Toate par negre, întunecate, peste tot este întuneric și nici o cale de ieșire. Sfântul Grigorie Teologul spune: "Cele bune au plecat, iar cele înfricoșătoare sunt seci și provocatoare; călătoria urmează în noapte, farul nu apare nici unde, iar Hristos pare ca doarme".
Suferințele vieții sunt cuțite și spini care sfâșie fără milă, înțeapă inimile și le paralizează până la istovire. Ceea ce rămâne în aceste momente este strigătul care, ca o durere rugătoare, se îndreaptă către Dumnezeu: "Miluiește-mă, Doamne, (…) sufletul meu s-a tulburat foarte, (...) am istovit în suspinarea mea, (...) inima mea s-a topit în mine ca ceara. (...) Miluiește-mă, Doamne, că nenorocit sunt, (...) s-a scurs în durere viața mea și anii mei în suspine, (...) arătatu-m-am ca un mort, (…) lacrimile mele s-au făcut pâinea mea ziua și noaptea, (…) căci suspină sufletul meu în mine și este tulburat" (Psalmi).
Omul este împăratul creației, dar coroana lui este împletită din spini. Mersul lui este uneori cântec și împletire de bucurie, iar de cele mai multe ori, un marș de jale, îndurerat și fără oprire.
Problema suferinței este mare și veșnică, la ea au cugetat filosofii, sociologii, psihologii și mulți alții. Răspunsul cel mai autentic îl dă creștinismul, credința, legea lui Dumnezeu. Și acesta este dublu. Teologic, suferința este urmare a căderii, ca toate celelalte rele, consecința relei folosiri a libertății. Ea este rodul neascultării. Moral, ea este prilejul și mijlocul virtuții și al dăsăvârșirii. "Voi cinsti întotdeauna pe Dumnezeu", spune Sfântul Grigorie Teologul. "cu toate cele potrivnice pe care le îngăduie să mi se întâmple. Durerea pentru mine este medicamentul mântuirii".
Sfântul Vasile cel Mare spune: "Deoarece Dumnezeu ne pregătește coroana împărăției Lui, suferința să fie un pretext pentru virtute".
Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune la rândul lui: "Necazurile ne aduc mai aproape de Dumnezeu. Și când ne gândim la câștigul veșnic din suferințe nu ne vom mai tulbura".
Sfântul Apostol Pavel, cel atât de prigonit, de suferind, care a purtat semnele Domnului, ne învață că Dumnezeu ne lasă pe noi, oamenii, să suferim necazuri spre folosul nostru, ca să ne împărtășim de sfințenia Lui (Evrei 12, 10).
Dumnezeu are mii de moduri ca să te facă să vezi iubirea Lui. Hristos poate să schimbe nefericirea într-un cântec melodios de preaslăvire. Tristețea voastră va naște bucurie, a zis Domnul (Ioan 16, 6). Cine se luptă, acela și biruiește, căci în "piața" cerului nu sunt lucruri ieftine. Momentele de suferință și de jertfă sunt clipe de binecuvântare, căci lângă fiecare cruce se află și o înviere. Și ce dacă acum suferim și plângem neîncetat, căci necazul nostru de acum, usor și trecător, ne aduce nouă, mai presus de orice măsură, slava veșnică covârșitoare (II Corinteni 4, 17). Omul suferinței este atletul cel mai bun al vieții, cu biruință slăvită care va fi răsplătită scump, cu premii veșnice: Cele ce ochiul n-a văzut și urechea n-a auzit, și la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El (I Corinteni 2, 9). Cel care primește și înfruntă durerea prin prisma veșniciei este de pe acum biruitor, cel ales, care prin credință nezdruncinată în Dumnezeu a ajuns la fericire, a gustat din bunătatea Domnului și este candidat la încoronare. El poate să repete strigătul biruitor al Apostolului Pavel: Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârșit, credința am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptății pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea (II Timotei 4, 7-8). Cu asemenea trăiri duhovnicești, depășirea suferinței și transformarea ei în bucurie izbăvitoare devine realitate. Aceasta este prefacerea datorată puterii lui Dumnezeu, nebunie pentru omul rațional, dar urmare firească pentru creștinul credincios. Întoarcerea aceasta, dacă pentru ateul existențialist rămâne o problemă nedezlegată sau o nălucire în vis, pentru omul biologic, pentru omul credinței este o minune mare a prefacerii lui Dumnezeu. Experierea duhovnicească a suferinței duce la dezlegarea unei mari probleme, călăuzește pe calea de la întuneric la lumină.
Prin urmare, suntem datori să primim suferința care vine asupra noastră ca pe o binecuvântare de la Dumnezeu. Bobul de grâu este acoperit și putrezește în pământ, dar atunci rodește viața. Recolta suferinței este bogată și binecuvântată. Binecuvântarea lui Dumnezeu pe ogorul lacrimilor este mare și o trăiesc cei care cred cu adevărat în harisma discernământului. Harul lui Dumnezeu să fie asupra celor care au trecut prin cuptorul multelor suferințe, ajutați de puterea și cunoașterea divină. Pe aceștia îi așteaptă odihna nemuritoare, veșnică și prea fericită în Dumnezeu. Amin!
(Ne vorbește Strarețul Efrem Filotheitul. Meșteșugul mântuirii, Editura Egumenița, pp. 312-315)
"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#25 | pid:10830 | tid:5878
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3010 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
Iubiţii mei fraţi,
Dumnezeu este iubire si cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el, glăsuieşte cu putere apostolul iubirii, Sfântul Evanghelist Ioan (I Ioan 4, 17).
Iubirea este floarea cea mai frumoasă din gradina feluritelor virtuţi, culoarea cea mai puternică a curcubeului ceresc, mărgăritarul cel mai scump din coroana credinţei, cheia care deschide toate porţile existenţei omeneşti, medicamentul care vindecă toate bolile sufletului şi ale trupului, cântarea evanghelică a raiului.
Un sfânt spunea: "Doamne, dă-mi să ajut şi să nu fiu ajutat, să iubesc şi să nu fiu iubit, să înţeleg şi să nu fiu înţeles". Iubirea, aşa cum ne-a învăţat Domnul, nu cea falsificată de oameni, este expresia jertfei, "miros de bună miresmă duhovnicească", rodul inimii şi al jertfei de bunăvoie.
Iubirea nu se vede din ceea ce dai, ci din modul cum dai. Dragostea nu este întinderea mâinii, ci dăruirea inimii. Dacă ştii să te împarţi pe tine însuţi, atunci ştii să iubeşti.
Dumnezeu iubeşte pe cel care dă de voie bună (II Corinteni 9, 7), ne spune Apostolul Pavel.
El iubeşte pe cel milostiv, care dă cu faţă veselă şi de bunăvoie, dar şi în deplină libertate. Milostenia care se aduce "la tristeţe sau la nevoie" nu este primită şi nici folositoare. Rădăcina milosteniei se află în inimă, începe de aici şi se încheie în mână. Ea se încălzeşte de focul iubirii şi fără iubire este rece şi tristă, ca un trup mort, fără soare şi lumină, floare fără miros şi frumuseţe. Când dăruieşti fără iubire ofensezi, pentru că ce valoare are darul cel mai scump şi cel mai frumos, când îl oferi fără zâmbet?
Iisus ne-a cerut sa luăm aminte la milostenie şi a osândit milostenia ostentativă şi din mândrie. Cât de multe ne învaţă şi sfinţii despre acest lucru! Minunat şi vestit a rămas în istorie ajutorul dat celor trei fete sărăce de către Sfântul Nicolae, nu atât prin cantitatea banilor - deşi este important şi acest aspect -, ci mai mult prin discreţia gestului. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că "sărăcia este înfricoşatoare", ea îl orbeşte pe om şi face fapte necuviincioase. Cele trei fete erau în pericol să fie împinse la desfrâu. Tatăl lor ajunsese la disperare, dar Sfântul Nicolae, plin de iubire şi de discreţie, se grăbeşte şi ajunge la momentul potrivit. Îşi ia toate măsurile ca fapta lui să rămână necunoscută şi ascunsă oamenilor, punând în practică cuvintele Domnului: să nu ştie stânga ce face dreapta ta (Matei 6, 3). Fără să întârzie, ia o pungă plină cu monede de aur şi vine târziu în noapte, pe furiş, aruncă preţiosul dar pe fereastră şi se îndepărtează în grabă. Tatălui celor trei fete nu-i venea să-şi creadă ochilor. Când Sfântul Nicolae a aflat că tatăl şi-a căsătorit prima fată, s-a dus şi a aruncat altă pungă cu bani, în acelaşi mod. Mulţumirile şi laudele părintelui sărac erau fierbinţi faţă de bunul Dumnezeu şi aşa a căsătorit-o şi pe cea de-a doua. Trebuia, însă, să nu-i scape printre mâini binefăcătorul. El presimte că va reveni şi rămâne treaz, încât la auzul celui mai mic zgomot care-i va trăda prezenţa să alerge, să-l prindă, să vadă cine este acest om atât de bun, care l-a salvat pe el şi pe fetele lui. Aşa s-a şi întâmplat. Sfântul iubitor de oameni şi de săraci n-a reuşit în a treia lui încercare tainică, căci tatăl, alergând, l-a recunoscut şi i-a mulţumit că a salvat prin fapta lui trei suflete de la pieire. Sfântul Nicolae i-a vorbit cu multă iubire poruncindu-i să nu mai spună nimănui cele întâmplate.
Sfântul Ioan cel Milostiv, acest mare lucrător fără seamă al iubirii, a cercetat mult vieţile sfinţilor şi o impresie deosebită i-a făcut viaţa Sfântului Serapion din Sidonia, încât deseori povestea următoarea întâmplare din viaţa lui.
Odată, Sfântul Serapion, cunoscut prin nevoinţa şi neagoniseala lui, a întâlnit un om foarte sărac. Atât de mult i-a fost milă de el, încât şi-a scos haina şi i-a dat-o. Înaintând mai încolo, l-a văzut pe altul că tremura de frig şi, ce să facă? Fără să întârzie, şi-a scos şi cămăşa şi i-a dat-o. Atunci a rămas gol ţinând în mână Sfânta Evanghelie. Când l-a văzut gol, un cunoscut oarecare l-a întrebat:
- Cine te-a dezbrăcat, sfinte al lui Dumnezeu?
- Acesta de aici, i-a răspuns Serapion, arătându-i Sfânta Evanghelie.
N-a trecut mult, însă, şi a vândut şi această Evanghelie, iar banii i-a dat săracilor. Un ucenic l-a întrebat:
- Părinte, unde este mica Evanghelie pe care o aveai?
El i-a raspuns:
- N-a zis Domnul: "Vinde toate câte ai şi împartă-le săracilor?". Acestei porunci m-am supus şi eu, m-am gândit că nu trebuie să mă întristez nici de aceasta carte în care sunt scrise poruncile Domnului, ci s-o vând spre folosul săracilor. Un om al lui Dumnezeu a zis: "Fiecare suflet câştigat prin iubire este deja raza de lumină a lui Dumnezeu". Iubirea are lumină şi răspândeşte lumină, iar cel ce iubeşte pe fratele său rămâne în lumină (I Ioan 2, 10).
Cu cât te apropii de Dumnezcu, cu atât te luminezi şi străluceşti, şi cu cât Îl iubeşti pe Dumnezeu, cu atât mai mult îl iubeşti pe om. "L-ai văzut pe fratele tău? Pe Dumnezeu L-ai văzut!", spunea Avva Isaac Sirul. Ce folos, într-adevăr, dacă am cuceri lumea, dar n-am caştigat pe fraţii noştri cu iubirea? La ce folos studiul şi descoperirea noilor galaxii, dacă n-am reuşit să descoperim "steaua" din Betleem, pe Dumnezeul iubirii. Ce lumi noi aşteptam să ne arate telescoapele, când ignorăm "Legea cea nouă a iubirii"? Fără dragoste toate sunt zadarnice, urâte şi nefericite. "Suferinţa noastră este fără iubire", striga Sfântul Tihon din Zadonsk. Toate lucrările şi reuşitele omului dobândesc valoare doar prin ea. Dar iubirea este şi discernământ, care la rândul lui este o artă. Dacă nu ştii arta iubirii, nu ştii să iubeşti. Iubirea trece cu vederea capriciile fratelui, îi iartă greşelile, îi suportă scăpările, cedează la invidie, ignoră ironia, risipeşte suspiciunile, nu ia seama la înjurături, nu osândeşte şi nu bârfeşte în public. Ea acoperă toate lipsurile într-un mod nobil şi cu largheţe sufletească. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţa, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul (I Corinteni 13, 4-5), glăsuieşte Sfântul Pavel. Iubirea, prin simplitatea şi sinceritatea ei, nu ştie ce este răul, este curată şi limpede ca apa cristalină a unui lac pe care n-o tulbură nici un val sălbatic, de răutate şi viclenie. Omul iubirii este cel mai mare învingător în lupta duhovnicească. El biruieşte prin zâmbet şi bunătate şi, dacă în alte situaţii cedarea este înfrângere, prin iubire ea devine biruinţă. "Prin iubirea de oameni învingem", ne spune Sfântul Grigorie Teologul.
Trofeele iubirii sunt strălucitoare, iar coroana iubirii de oameni este nepreţuit de scumpă. De altfel, să nu uitam că orice iubire mare este una răstignită. Ea urcă cu nobleţe pe toate treptele Golgotei, simte durerea, ca Cel care a suferit pe cruce. Orice dăruire este o jertfă care are valoarea ei. Domnul ne spune: Şi cel ce va da de băut unuia din aceştia mici numai un pahar cu apă rece, în nume de ucenic, adevărat grăiesc vouă: nu va pierde plata sa (Matei 10, 42). Iubirea se poartă cu bunătate şi cu cel înfometat, cu cel însetat şi străin, dispreţuit şi închis şi "cu tot sufletul îndurerat". Şi cei din temniţă sunt fraţii noştri, de aceea dumnezeiescul Pavel ne porunceşte: Aduceţi-vă aminte de cei închişi, ca şi cum aţi fi închişi cu ei (Evrei 13, 3), adică să simţim închisoarea lor ca şi cum ar fi a noastră, la fel şi tânguirea fratelui nostru.
Cineva a zis: "Durerea din lume este atât de mare, încât dacă ai vrea să aduni lacrimile care se scurg în fiecare zi din ochii oamenilor, te-ai afla înaintea celui mai mare fluviu de pe pământ". Iubirea nu înseamnă doar să te bucuri cu cei ce se bucură, ci şi să plângi cu cei ce plâng (Romani 12, 15).
Dacă fiecare stat are imnul lui naţional, creştinismul are Imnul Iubirii pe care Marele Apostol al neamurilor, Sfântul Pavel, l-a redat într-un mod exceptional în capitolul 13 din Epistola I către Corinteni.
Acest imn melodios să fie pe buzele şi în sufletul nostru. Amin.
(Ne vorbeşte Stareţul Efrem Filotheitul. Meşteşugul mântuirii, Editura Egumeniţa, pp. 328-332)
"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#26 | pid:10831 | tid:5878
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3010 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
Principalul care se cere fiecărui om este să nu osândească pe nimeni. Pare simplu, dar începe să împlineşti acest lucru şi vei vedea că este greu. Vrăjmaşul îl atacă puternic pe om şi îi insuflă gânduri de osândă. Domnul îi spune: „Iartă", iar vrăjmaşul îi insuflă: „Răzbună-te pe asupritor". Dacă el te ponegreşte, ponegreşte-l şi tu pe el. Nu trebuie să-l ascultăm pe vrăjmaşul, trebuie să luptăm cu el.
Nu te apuca să cercetezi faptele oamenilor, nu judeca şi nu spune: de ce este aşa, pentru ce este altfel? Mai bine spune-ţi: „Ce treabă am eu cu ei? Nu eu va trebui să dau pentru ei răspuns la înfricoşata judecată a lui Dumnezeu". Abate-ţi prin toate mijloacele gândul de la judecarea faptelor oamenilor şi roagă-te cu râvnă către Domnul ca El să te ajute să faci aceasta, pentru că fără ajutorul lui Dumnezeu nimic bun nu putem face, precum şi Domnul însuşi a spus: Fără Mine nu puteţi face nimic (Ioan 15: 5).
Unii săvârşesc păcatul osândirii din obicei, alţii din amintirea răului, alţii din invidie şi ură, iar cea mai mare parte săvârşim acest păcat din îngâmfare şi mândrie. Neluând seama la marea noastră păcătoşenie, ni se pare că suntem mai buni decât mulţi oameni. Dacă dorim să ne îndreptăm şi să lepădăm păcatul osândirii, trebuie cu tot dinadinsul să ne silim să ne smerim înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor şi să cerem pentru aceasta ajutorul lui Dumnezeu.
(Ne vorbesc Stareții de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, 2007, pp. 122-123)
"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#27 | pid:10832 | tid:5878
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3010 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
Câștigul ascultării e mare și răsplata de la Dumnezeu, bogată.

„Unde e mai multă putere, ca în această poruncă? Unui pahar de apă îi urmează răsplata cerească. Ia seama la nemărginirea iubirii de oameni. Întrucât ați făcut, zice, unuia din aceștia, Mie ați făcut (Mt. 25, 46). Porunca e mică, iar câștigul ascultării e mare și răsplata de la Dumnezeu, bogată. Deci nimic nu cere peste putere, ci fie că faci un lucru mic, fie unul mare, îți vine ca urmare răsplata după hotărârea aleasă. Dacă e în numele și din frica de Dumnezeu, îți vine un dar de nerăpit. Iar dacă e spre arătare și pentru slava de la oameni, auzi pe Domnul însuși jurându-Se: Amin zic vouă, că își vor lua plata lor (Mt. 6, 2; 5, 16). Deci ca să nu pățim aceasta, poruncește ucenicilor și prin ei și nouă: Luați seama să nu faceți milostenia voastră, sau rugăciunea, sau postul înaintea oamenilor. Iar de nu, nu veți avea plata voastră de la Tatăl vostru cel din ceruri (Mt. 6, 1 urm.). Astfel poruncește să ne întoarcem și să fugim de "morții aceștia" și de laudele morților și de slava ce se veștejește și trece și să o căutăm numai pe aceea, a cărei frumusețe nu se poate descrie și a cărei margine nu se poate afla.”
(Sfântul Grigore de Nyssa, Despre rânduiala cea după Dumnezeu și despre nevoința cea adevărată, Editura Apologeticum, p. 16)
"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#28 | pid:10838 | tid:5878
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3010 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
Sfântul Teofan Zavoratul : despre lupta cu patimile
“(…) 1) Exista ganduri subtiri si ganduri foarte subtiri; exista ganduri grosiere si foarte grosiere. Pe acestea din urma poate simti oricine; primele insa se strecoara pe neobserva in clipa salasluirii lor in inima, vadindu-se mai tarziu prin lucrare. Ele par a fi mai degraba altceva decat ceea ce sunt ele de fapt. Ar trebui, prin urmare, sa nu te mai increzi in propria-ti liniste, bunatate si curatie nici macar o iota, ci intotdeauna sa fii prudent in ceea ce le priveste; urmareste cu atentie mersul treburilor si vezi ce ganduri le insotesc si cu care ganduri se ispravesc pentru ca prin aceasta sa le judeci pe cele ce s-au furisat de la inceput in inima.
Pe langa toate acestea, e foarte bine sa avem un prieten de incredere – un ochi scrutator va observa de indata din afara ceea ce se ascunde in noi, desi noi s-ar putea sa nu bagam de seama. Cand vorbim de ganduri foarte subtiri, nu ne referim numai la cele ale duhului. Gandurile pot veni si dinspre suflet si dinspre trup. Insusirea lor caracteristica este subtilitatea, furisarea in adancuri, astfel incat persoana crede ca lucreaza in curatie, fara vreo intinaciune a patimilor, cand de fapt lucreaza din patima. Pricina acestei [inselaciuni] este inca nepovatuita curatie a inimii, sau, mai exact, o discernere deocamdata putin sporita intre ceea ce este firesc si ceea ce este nefiresc. Cand acestea vor spori, gandul subtire si foarte subtire va deveni grosier si foarte grosier, fiindca atentia va fi ascutita de experienta si va invata simtamintele inimii sa discearna binele si raul.
2) Sunt ganduri, pofte si patimi care vin pe neasteptate sub chipul unor tulburari trecatoare dar sunt si unele cu mult mai statornice, care tin zile, luni sau chiar ani la rand. Cele dintai sunt usoare, cu toate acestea nu trebuie trecute cu vederea. Sa fim cu multa luare-aminte insa nu atat la ele, cat la insiruirea lor. Vrajmasul are o lege a lui – nu ne ataca de la inceput cu patima intreaga, ci ne-o inradacineaza printr-un gand si prin deasa repetare a lui.
Poate ca primul gand l-am izgonit cu manie, insa un al doilea si un al treilea le primim cu mai mare ingaduinta si atunci se naste pofta si patima; si de aici mai e un pas pana la invoire si faptuire. Aceste ganduri care vin fara de incetare sunt impovaratoare si ucigatoare. Lor, mai mult decat oricaror altora, le apartine numele de ispititoare. Despre acestea se cuvine sa stim ca nu sunt de la fire – desi dupa trasaturi sunt asemanatoare cu ea – ci sunt intotdeauna de la cel viclean. Domnul le ingaduie anume pentru a ne curati, pentru a ne incerca si a ne intari dragostea, credinta si statornicia si pentru a plasmui cu mai multa intelegere omul launtric. De aceea trebuie sa le rabdam cu bucurie, chiar daca sunt prea pline de amaraciune pentru o inima in care s-a pogorat harul de curand. Acestea sunt de fapt ispite precum: hula, deznadejdea si necredinta. Lucrul de capetenie este sa nu inclinam spre ele, sa nu le primim si sa tinem inima neinrobita de ele, separandu-le de noi insine si de libertatea noastra de a gandi si de a crede.
《 va urma 》
"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#29 | pid:10841 | tid:5878
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3010 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
Calea lacrimilor este una din cele mai sigure pentru a ajunge la persoana deplină. Prin lacrimi, toate puterile sufletului se împreunează şi astfel, ne putem ridica la putinţa de a-L iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele, după porunca Dumnului. Este o anumită plinătate în persoana care plânge înaintea lui Dumnezeu, căci inima şi mintea sunt unite. Prin energia harului, mintea este răstignită şi coboară în inimă. Mintea se răstignește în nevoinţa de a trăi după poruncile Evangheliei.
Când plângem înaintea lui Dumnezeu, este ca şi cum El ar unge sufletul cu o pensulă aşa încât, după o vreme, prin această ungere continuă, Chipul lui Hristos se zugrăveşte pe inimă. Întocmai cum ne naştem din nou în apele Botezului, aşa ne reînnoim prin curgerea lacrimilor în plânsul duhovnicesc. Cum primim pecetea untdelemnului sfinţit la Mirungere, tot aşa, prin ungerea lacrimilor, primim harul luminării.
La Buna Vestire, Domnul Iisus Hristos S-a zămislit în formă omenească prin Duhul Sfânt, de către Fecioara Maria. S-a făcut om ca să ne arate nouă Dumnezeu în trup. Prin lacrimi, încetul cu încetul, şi noi începem să zămislim viaţă dumnezeiască în noi înşine, pentru a vădi ceea ce Dumnezeu ne-a pregătit dintru început, şi anume să ne facem desăvârşit chip şi asemănare a Fiului Său. Duhul Sfânt zămisleşte prin plâns acest chip în noi, ca noi să îi purtăm pecetea şi să ne facem cunoscuţi îngerilor care ne vor aduna pe toţi în Împărăţia Sa în Ziua Judecăţii.
Domnul Iisus Hristos Se cheamă Emanuel „Cu noi este Dumnezeu”. Întrupându-Se Cuvântul, S-a făcut pentru noi trup care putea fi atins, măcar că este Duh neamestecat. Sfântul Grigorie Noul Teolog spune ”Ο Λόγος παχύνεται”, care întocmai se tâlcuieşte „Cuvântul lui Dumnezeu s-a îngrăşat”. Cuvântul lui Dumnezeu „s-a îngrăşat”, ca noi să Îl putem atinge, să Îl vedem, să Îl auzim. S-a „îngrăşat” în chip fizic ca să devină tangibil pentru noi. Asemenea şi noi, stăruind în lucrarea lacrimilor, a plânsului duhovnicesc, ne „îngrăşăm”, dar cu sufletul.
Adică harul începe să se întipărească, aşa încât sufletul se „îngraşă”, se îmbogăţeşte, dobândeşte o plinătate şi se face vizibil în faţa Domnului şi a sfinţilor Lui îngeri. Sfântul Simeon Noul Teolog spune că „precum mâncarea şi băutura sunt de trebuinţă trupului, aşa sunt şi lacrimile pentru suflet”. Dacă nu plângem adesea, spune acelaşi, ne înfometăm sufletul şi îl facem astfel să moară.
(Arhimandrit Zaharia Zaharou, Man, the Target of God, The Stavropegic Monastery of St. John the Baptist, Essex, 2015, pp. 230-231)
"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#30 | pid:10843 | tid:5878
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3010 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
Sfaturi duhovniceşti ale Sfântului Serafim de Sarov :

Aminteşte-ţi mereu, ascultarea le întrece pe toate. Ea întrece postul şi rugăciunea! Iar noi nu numai caănu trebuie să o refuzam, trebuie să alergăm în întâmpinarea ei! Noi trebuie să răbdam orice necaz care ar veni din partea fraţilor fără să ne tulburam şi să cârtim.
Sufletul trebuie alimentat şi hrănit cu Cuvântul lui Dumnezeu. Cel mai mult noi ar trebui să practicăm lectura Noului Testment şi a Psaltirii. Aceasta ar trebui făcută în picioare. Din această lectura vine iluminarea minţii care este schimbată printr-o dumnezeiască schimbare.

Cel ce citeşte Sfânta Scriptură primeşte o căldură care în singurătate dă nastere la lacrimi, prin care omul este încălzit iar şi iar, umplut de daruri duhovniceşti, care dau o încântare minţii şi inimii dincolo de orice închipuire.

Mai presus de toate, aceasta trebuie facuta pentru a dobandi pacea sufletului: „Pace multa au cei ce iubesc legea Ta si nu se smintesc.” (Ps.118,165). Este foarte util sa citesti intrega Biblie intr-un mod inteligent. Caci numai prin acest exercitiu singur, pe langa alte bune lucrari, Domnul nu-l va lipsi pe om de mila Sa, ci va inmulti darul sau de intelegere.
Cei ce cu adevarat s-au hotarat sa slujeasca Domnului Dumnezeu trebuie sa se straduiasca a-si aminti mereu de Dumnezeu si sa rosteasca rugaciunea catre Iisus Hristos.
In biserica, atunci cand te rogi, e de folos sa stai cu ochii inchisi, cu o atentie concentrata si sa deschizi ochii doar cand te molesesti sau cand somnul iti da tarcoale si te face sa motai. Atunci ochii trebuie atintiti catre o icoana si catre lumina candelei ce arde dinaintea ei.
Nu trebuie sa ne asumam nevointe ascetice dincolo de puterile noastre, ci sa incercam sa ne facem trupul prieten credincios si vrednic de practicarea virtutilor. Trebuie sa mergem pe calea de mijloc. Trebuie sa fim intelegatori fata de neputintele si imperfectiunile noastre sufletesti si sa avem rabdare fata de defectele noastre, asa cum avem fata de defectele altora. Dar nu trebuie sa trandavim, ci trebuie sa ne silim spre imbunatatirea firii noastre.
In fiecare zi sa dormi negresit noaptea patru ore – de la zece seara pana la doua noaptea. Daca te simti slabit, poti sa dormi si in timpul zilei. Pastreaza aceasta regula permanent pana la sfarsitul vietii tale, fiindca este absolut necesara pentru odihna capului tau. Eu insumi din tinerete am pastrat-o cu rigurozitate. Noi cerem mereu bunului Dumnezeu odihna in timpul noptii si astfel nu vei deveni neputincios, ci sanatos si vesel.

Nu oricine isi poate impune siesi o regula severa de asceza in toate, sau sa se priveze pe sine de tot ceea ce n-ar face decat sa-i dezvaluie slabiciunile. Altminteri, prin epuizarea trupeasca, sufletul slabeste si el. In special, vinerea si miercurea, si mai ales in timpul celor patru posturi, trebuie luata o masa o data pe zi, iar ingerul Domnului se va apropia de tine. La pranz mamanca suficient, la cina fii moderat.
Dar un trup care este epuizat de penitenta si de boala trebuie intarit printr-un somn moderat, hrana si bautura moderate indiferent de perioada de timp.
Cu orice pret, noi trebuie sa incercam a pastra pacea sufletului si sa nu ne tulburam la jignirile venite de la altii. Nimic nu este mai pretios decat pacea intru Hristos Domnul. Sfintii Parinti aveau mereu un duh de pace si, fiind binecuvantati cu harul lui Dumnezeu traiau mult.
Dobandeste pacea, si mii de oameni din jurul tau se vor mantui. Atunci cand un om se afla intr-o stare de pace a mintii, el poate de la sine sa le ofere celorlalti lumina necesara luminarii ratiunii. Aceasta pace, ca pe o comoara nepretuita, Domnul nostru Iisus Hristos a lasat-o drept mostenire ucenicilor Sai inainte de moarte. (In. 14,27) Apostolul mai spunea despre ea : „si pacea lui Dumnezeu, care covarseste orice minte, sa va pazeasca inimile si cugetele voastre intru Hristos Iisus” (Filip. 4,7) Introdu mintea inlauntrul inimii si dai de lucru acolo cu rugaciunea; atunci pacea lui Dumnezeu o umbreste si ea se afla intr-o stare de pace. Trebuie sa ne obisnuim sa tratam jignirile venite de la altii cu calm, ca si cum insultele lor nu ne privesc pe noi, ci pe altcineva. O astfel de practica ne poate aduce pacea inimii si o poate face lacas al lui Dumnezeu insusi.
Daca nu se poate sa nu te tulburi, atunci, cel putin, e necesar sa incerci sa iti infranezi limba, dupa cuvantul psalmistului: „tulburatu-m-am si n-am grait” (Ps. 76, 4) Pentru a ne pastra pacea sufletului, este nevoie sa evitam cu orice pret a-i critica pe altii. In mod aparte, pentru a pastra pacea sufleteasca „trebuie evitata acedia” si sa te straduiesti a avea un duh vesel si nu trist. Trebuie sa incerci sa iesi din aceasta stare cat mai iute cu putinta. Atentie la duhul intristarii, caci aceasta da nastere la toate relele. O mie de ispite apar din pricina lui: agitatie, furie, invinuire, nemultumirea de propria soarta, ganduri de desfranare, schimbare permanenta a locului.
Uneori duhul cel rau al intristarii pune stapanire pe suflet si il lipseste de umilinta si bunatate fata de frati si da nastere la repulsie fata de orice conversatie. Atunci sufletul evita oamenii, crezand ca acestia se afla la originea tulburarii sale si nu intelege ca pricina tulburarii sale se afla intr-insul. Sufletul plin de intristare si parca scos din minti este incapabil sa accepte in pace sfaturile bune ce i se aduc sau sa raspunda cu umilinta la intrebarile ce i se pun.
Primul medicament cu ajutorul caruia omul isi afla in curand mangaiere sufleteasca este smerenia inimii, asa cum ne invata sfantul Isaac Sirul. Aceasta boala este tratata cu rugaciune, abtinere de la graire in desert, lucru de mana, dupa puterile fiecaruia, citirea Cuvantului lui Dumnezeu si rabdare; caci el se naste din lasitate, trandavie si graire in desert.
Oricine a invins patimile a invins si deprimarea. Veselia nu e pacat. Ea alunga plictiseala; si din plictiseala vine intristarea (acedia) si nimic nu e mai rea ca aceasta. Ea aduce cu sine totul. A spune sau a face raul este pacat. Dar a spune un cuvant bun, prietenos sau plin de veselie, asa incat toata lumea sa se simta in buna dispozitie in prezenta lui Dumnezeu si nu intr-o stare de intristare, nu este deloc un pacat.
Daca nu suntem de acord cu gandurile rele sugerate de diavol, facem un lucru bun. In timpul acestor atacuri, trebuie sa te indrepti cu rugaciunea catre Domnul Dumnezeu, asa incat scanteia patimilor celor rele sa fie alungata de la bun inceput. Atunci flacara patimilor nu va mai creste.
Trupul este robul, sufletul este stapanul. Si de aceea, mila lui Dumnezeu este cu noi atunci cand trupul este slabit si extenuat de boli; caci in acest fel patimile slabesc si omul devine normal. Dar boala trupeasca in sine este ceva nascut din pricina patimilor. Inlatura pacatul si boala va pleca.
"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro





1 User(i) citesc acest topic

0 memberi, 1 vizitatori, 0 useri anonimi