Sari la continut

Iisus Hristos
Este cu neputinta sa se faca cineva dintr-o data barbat bun si intelept. Trebuie gand sfatuitor, vietuire, incercare, vreme, nevointa si dor dupa lucru bun. Iar omul bun si iubitor de Dumnezeu, care cu adevarat cunoaste pe Dumnezeu, nu inceteaza a face din belsug ' toate cate plac lui Dumnezeu. Dar astfel de oameni se gasesc rar (Sf.Antonie Cel Mare -- Filocalia vol.1)

Traficul site-ului nostru este monitorizat si promovat de:

Parintele Paisie Aghioritul

har ganduri razboiul nevazut

  • Nu puteti initia un nou topic
  • Nu puteti raspunde la acest topic
Nici un post la acest topic

#1 | pid:7927 | tid:4331
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1567 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Gandul curat, cel bun atrage harul lui Dumnezeu , pe cand cel rau il alunga

Un gând curat, bun, are mai mare putere decât orice nevoinţă. Un tânăr oarecare, de pildă, este războit de diavolul cu gânduri necurate şi face prive­gheri, postiri, posturi de trei zile ca să se slobozească de ele. Insă un gând curat ce îl va aduce are putere mai mare decât privegherile şi postirile pe care le face şi îl ajută mai eficient.

- Părinte, atunci când spuneţi “gând curat” vă referiţi numai la subiecte speciale sau şi la cele mai generale?

- Şi la cele mai generale. Pentru că atunci când omul le vede pe toate cu gânduri bune, se curăţă şi este dăruit cu dar de Dumnezeu. Cu gândurile de-a stânga judecă şi nedreptăţeşte pe ceilalţi, împiedică venirea harului dumnezeiesc şi lasă pe diavolul să lucreze liber în el.

- Părinte, deoarece judecă, prin aceasta îi dă diavolului dreptul să facă orice vrea cu el?

- Da. Temelia este gândul cel bun. Aceasta este ceea ce-l ridică pe om, îl schimbă în bine. Fiecare tre­buie să ajungă la punctul în care le vede pe toate curate. Este ceea ce a spus Hristos: „Nu judecaţi după faţă, ci faceţi judecată dreaptă”[4]. După aceea, omul ajunge într-o stare în care le vede pe toate cu ochi duhovniceşti, şi nu cu ochi trupeşti. Pe toate le justi­fică în sensul cel bun.

Trebuie să luăm aminte să nu primim telegramele viclene ale diavolului, ca să nu întinăm “locaşul Duhului Sfânt”[5] şi astfel să se depărteze harul lui Dumnezeu şi să ne întunecăm. Duhul Sfânt, atunci când vede inima noastră curată, vine şi Se sălăşluieşte înlăuntrul nostru, pentru că iubeşte curăţia – de aceea şi este reprezentat ca un porumbel.

[...]

- Părinte, cui se datorează deosebirea de încre­dere, de pildă, a doi ucenici fată de stareţul lor?

- Gândului. Se poate ca cineva să aibă gând stricat pentru orice şi pentru oricine. Dacă omul nu are gând bun şi nu se scoate pe sine din acţiunile sale – adică dacă acţionează numai din interes – nu poate fi ajutat de nici un sfânt. Nu un stareţ sfânt sau o stareţă sfântă de-ar avea, nu numai de l-ar avea ca stareţ pe Sfântul Antonie, ci chiar pe toţi sfinţii de i-ar avea, nici aşa nu va putea fi ajutat, nici Dumnezeu Insuşi nu va putea ajuta un astfel de om, deşi ar vrea mult. Atunci când cineva se iubeşte pe sine, pe toate le explică precum ii place lui. Şi aşa unii le explică în chip păcătos, alţii precum le place şi încet-încet aceste explicaţii iraţionale ale lor devin fireşti. Şi oricum te-ai purta cu ei se smintesc.

Sunt unii care, dacă le dai putină atenţie, dacă le spui un cuvânt bun, zboară. Dar dacă nu le dai atenţie se mâhnesc mult, apucă extremele, care sunt ale diavolului. Văd, de pildă, o mişcare şi spun: “Da! Aşa este!‘, şi apoi sfârşesc prin a fi siguri că aşa este cum cred ei. Sau văd pe un altul serios şi cred că are ceva cu ei, în vreme ce acela poate fi serios pentru că îl pre­ocupă ceva. Cu câteva zile mai înainte, a venit la mine cineva şi mi-a spus: “De ce cutare îmi vorbea mai demult şi acum nu-mi mai vorbeşte? I-am făcut şi o observaţie, nu cumva din pricina aceasta?“. “Ascultă, îi spun, se poate să te fi văzut, dar să nu fi luat aminte la tine, sau să fi avut vreun bolnav şi să fi fost îngrijo­rat că trebuie să caute un medic, sau să afle valută ca să meargă în străinătate etc“. Şi într-adevăr acela avea pe cineva bolnav, avea o mulţime de griji, iar acesta avea pretenţia să stea şi să-i vorbească, şi pentru aceasta împletea o grămadă de gânduri.

Gândurile bune aduc sănătatea duhovnicească

- Părinte, care sunt caracteristicile gândului slab?

- La ce te referi? Pentru prima dată aud aceasta.

- Aţi spus că faptul de a avea cineva gând de-a stânga, de a interpreta rău un comportament…

- Şi am spus că acesta este un gând slab?

- Mi-am adus aminte de acela care voia să stea cu Sfinţia Voastră ca ucenic şi i-aţi spus: „Nu te ţin, pentru că ai gând slab”.

- Nu, n-am spus aşa. Ci i-am spus:

„Nu te iau ca ucenic, pentru că nu ai sănătate duhovnicească“.

“Ce înseamnă sănătate duhovnicească?“, mă întreabă. „Nu ai gânduri bune, îi spun. Ca om am şi eu cusururile mele, iar ca monah de atâţia ani se poate să am şi câteva virtuţi. Dar dacă nu ai gând bun, te vei vătăma şi de cusururile mele şi de virtuţile mele“.

Despre un copil mic poate spune cineva că are gând slab, pentru că este încă nematurizat, nu însă despre unul mare.

- Părinte, toţi cei mari sunt şi maturi?

- Unii nu se maturizează din pricina capului lor. Alt­ceva este când nu-l duce capul. Atunci când cineva nu se mişcă simplu, gândul lui merge la rău şi pe toate le înţelege strâmb. Unul ca acesta nu are sănătate duhov­nicească, şi nu numai că nu este ajutat de bine, dar se şi chinuieşte.

- Părinte, dacă vedem o neorânduială, este de folos să căutăm să-l descoperim pe cel ce a făcut-o?

- Caută mai întâi să vezi dacă nu ai făcut-o tu. Aceasta este mai bine.

- Dar atunci când îmi dau pricini alţii?

- Tu câte pricini nu ai dat? Dacă te vei gândi la aceasta, vei înţelege că greşeşti înfruntând astfel lucrurile.

- Iar atunci când spunem: „Aceasta cred că a făcu­t-o cutare soră”, este şi acesta un gând de-a stânga?

- Eşti sigură că într-adevăr a făcut-o acea soră?

- Nu, dar pentru că şi altă dată a făcut ceva asemă­nător…

- Tot gând de-a stânga este, deoarece nu eşti si­gură. Apoi, chiar de ar fi făcut-o acea soră, cine ştie cum şi de ce a făcut-o.

- Părinte, dar dacă văd, de pildă, că o soră are vreo patimă?

- Tu eşti stareţă? Stareţa are responsabilitatea şi de aceea trebuie să vă cerceteze patimile. Voi însă de ce să cercetaţi patimile celeilalte? Incă nu aţi învăţat să lucraţi corect în voi înşivă. Dacă vreţi să lucraţi corect în voi înşivă, să nu cercetaţi ce fac ceilalţi din jurul vostru, ci să cultivaţi gânduri bune, atât pentru cele bune, cât şi pentru cele rele pe care le vedeţi în ceilalţi. Indiferent cu ce scop face celălalt ceva, voi puneţi-vă un gând bun în minte. Gândul cel bun are dragoste în el, îl dezarmează pe aproapele şi îl face să se com­porte bine fată de tine. Vă aduceţi aminte de acele călugăriţe care l-au luat pe tâlhar drept avvă? Când s-a descoperit cine este, au crezut că face pe nebunul pentru Hristos şi se preface în tâlhar, şi la mai mare evlavie l-au avut. In cele din urmă s-a mântuit şi el, şi cei împreună cu el.

- Părinte, dar atunci când o soră îmi spune o min­ciună…

- Dar dacă va fi fost nevoită chiar din pricina ta să spună o minciună, sau dacă a uitat şi ceea ce ţi-a spus nu este minciună? Sora de la arhondaric, de pildă, cere de la bucătăreasă salată şi aceea îi spune: „Nu am“, în vreme ce aceea ştie că are. Dacă sora ce a cerut nu are gânduri bune, va spune: “Imi spune min­ciuni“, însă dacă are gânduri bune, va spune: “Săr­mana, a uitat că are salată, pentru că are multă treabă“, sau: “a ţinut-o pentru o altă nevoie“. Nu ai sănătate duhovnicească, şi de aceea gândeşti aşa. Dacă ai fi avut sănătate duhovnicească, le-ai fi văzut curate chiar şi pe cele necurate. Precum ai fi văzut fructele, aşa ai fi văzut şi gunoiul, pentru că gunoiul a ajutat să se facă fructele.

Cel ce are gânduri bune are sănătate duhov­nicească şi răul îl preschimbă în bine. Imi aduc aminte că în timpul ocupaţiei germane toţi copiii care aveau un organism tare mâncau cu poftă o bucată de pâine din făină de porumb şi erau mereu sănătoşi. In timp ce nişte copii din familii bogate, cu toate că mâncau pâine cu unt, erau bolnăvicioşi, deoarece nu aveau organismul rezistent. Chiar şi dacă ai lovi pe cineva care are gânduri bune, acela va spune: “Dumnezeu a îngăduit aceasta ca să-mi şterg greşelile mele cele vechi. Slavă lui Dumnezeu!”. In timp ce pe un altul, care nu are gânduri bune, deşi vei merge ca să-l mângâi, va crede că mergi ca să-l baţi. Luaţi exemplu de la unul beat. Dacă este rau, va sparge toate în beţia sa. Dar dacă este bun, fie va plânge, fie se va arăta foarte binevoitor. Un om beat spunea oarecând: “Dăruiesc câte o găleată de lire celor care mă invidi­ază!“.

(…)

Gândurile omului arată starea lui duhovnicească

- Părinte, cum se face că doi oameni văd în mod diferit acelaşi lucru?

- Toţi ochii văd la fel de curat? Pentru ca cineva să vadă curat trebuie să aibă ochii sufletului său foarte sănătoşi, căci numai atunci are curăţia lăuntrică.

- Părinte, de ce uneori aceeaşi împrejurare unul o consideră binecuvântare iar altul nenorocire?

- Fiecare o explică potrivit cu gândul său. Orice lucru îl poţi vedea fie din latura lui bună, fie din latura lui cea rea. Am auzit următoarea întâmplare: la o mănăstire care se afla lângă un sat aveau rânduială să facă vecernia şi utrenia la miezul nopţii. La slujbe mergeau şi mireni, pentru că mănăstirea era înconju­rată de case care cu timpul se zidiseră acolo. Odată un frate începător şi-a uitat chilia sa deschisă şi a intrat în ea o femeie. Când a aflat l-a apucat mâhnirea şi s-a tulburat. O, s-a spurcat chilia! Infricoşător lucru, s-a pier­dut lumea! Ia spirt şi stropeşte pe podea, apoi îi dă foc, ca s-o dezinfecteze! Puţin de n-a ars mănăstirea. Şi-a ars duşumeaua chiliei, însă gândul nu şi l-a ars. Pe acela trebuia să-l ardă, pentru că răul se afla în el. Dacă şi-ar fi pus gândul cel bun în minte, spunându-şi că femeia a intrat în chilia lui din evlavie, ca să se folosească, ca să primească har şi să se nevoiască şi ea acasă, s-ar fi schimbat duhovniceşte şi ar fi slăvit pe Dumnezeu.

Din calitatea gândurilor unui om se vede starea lui duhovnicească. Oamenii judecă lucrurile potrivit cu conţinutul pe care îl au înlăuntrul lor. Dacă nu au conţinut duhovnicesc, trag concluzii greşite şi-l nedreptăţesc pe aproapele lor. De pildă, dacă unul care face milostenii noaptea ca să nu fie văzut de oameni va vedea pe cineva seara târziu pe drum, niciodată nu-şi va pune gând rău în minte. Insă de l-ar vedea pe acela unul ce umblă nopţile spre a păcătui, va spune: “Ce monstru, cine ştie pe unde umblă noaptea“, pentru că el însuşi are astfel de experienţe. Sau dacă se aude noaptea de la etajul de sus duc-duc, unul care are gânduri bune va spune: “Face metanii“, în timp ce unul care nu are gânduri bune va spune: “Joacă toată noaptea“. Dacă se aude vreo melodie, unul va spune: “Ce psalmodii frumoase“, în timp ce celălalt va spune: “Ce cântece mai sunt şi acestea?“.

Vă aduceţi aminte cum s-au comportat faţă de Hristos cei doi tâlhari care au fost răstigniţi împreună cu El? Amândoi ÎI vedeau pe Hristos sus pe Cruce, vedeau cum se cutremură pământul, etc. Dar ce fel de gând şi-a pus în minte unul şi ce fel celălalt! Unul, cel de-a stânga, hulea şi zicea: „Dacă Tu eşti Hristos, mântuieşte-Te pe Tine Insuţi şi pe noi”. Iar celălalt, cel de-a dreapta, spunea: “Noi după dreptate primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta insă n-a făcut nici un rău”. Unul s-a mântuit, celălalt s-a osândit.


Acest post a fost editat de Luca.O: 05 July 2014 - 08:19 AM






1 User(i) citesc acest topic

0 memberi, 1 vizitatori, 0 useri anonimi