Sari la continut

Iisus Hristos
Dumnezeu este bun, fara patima si neschimbacios. Iar daca cineva gaseste ca e rational si drept ca Dumnezeu sa nu se schimbe, dar tocmai de aceea intreaba nedumerit cum se bucura, de cei buni si se intoarce de catre cei rai, sau se manie pe cei pacatosi, iar slujit fiind se milostiveste, sa i se raspunda ca Dumnezeu nici nu se bucura, nici nu se manie, caci bucuria si intristarea sunt patimi; nici nu primeste daruri, caci atunci s-ar birui de placere. Nu e ingaduit sa socotim pe Dumnezeu bun sau rau, din lucruri omenesti. El este numai bun si numai folositor si nu vatama niciodata, in felul acesta El este totdeauna la fel. Iar noi ramanand buni, pentru asemanare ne unim cu Dumnezeu si facandu-ne rai, pentru neasemanare ne despartim de Dumnezeu. Traind intru virtute suntem ai lui Dumnezeu,iar facandu-ne rai ne facem noua vrajmas pe Acela ce nu se manie in desert. Pacatele noastre sunt acelea care nu lasa pe Dumnezeu sa straluceasca in noi, ci ne leaga cu demonii ce ne chinuiesc. Iar cand, prin rugaciuni si faceri de bine, primim dezlegare de pacate, prin aceasta nici nu slujim, nici nu schimbam pe Dumnezeu,' ci prin faptele si intoarcerea noastra spre Dumnezeu, vindecand pacatul nostru, ne bucuram iarasi de bunatatea Sa. incat este totuna a zice ca Dumnezeu isi intoarce fata de la cei rai, sau ca soarele se ascunde de catra cei lipsiti de vedere. (Sf.Antonie Cel Mare -- Filocalia vol.1)

Traficul site-ului nostru este monitorizat si promovat de:

Model de rugaciune pentru cei rataciti sau sectari


  • Nu puteti initia un nou topic
  • Nu puteti raspunde la acest topic
Nici un post la acest topic

#1 | pid:7864 | tid:4312
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1578 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Pe cei care s-au rupt din trupul Bisericii Ortodoxe ( cei de alta confesiune decat cea ortodoxa:protestanti,adventisti, etc ) pagani, eretici etc.,nu-i putem pomeni la Sfanta Liturghie, dar din dragoste pentru dansii putem face rugaciune personala(particulara) acasa, mai ales daca avem un prieten sau apropiat pentru care dorim sa revina sau sa vina in sanul Bisericii Ortodoxe, putem folosi model de rugaciune de mai jos.

Model de rugaciunePentru ca cu Dreapta Sa Atotputernica sa rupa mrejele vrajmasilor, ce le arunca asupra poporului credincios, pentru a-l dezbina de Sfanta Sa Biserica dreptmaritoare si a-l ademeni in staulul necredintei, a relei credinte sau a credintei desarte, in care pandeste moartea sufleteasca, Domnului sa ne rugam.

Pentru ca din iubirea Lui de oameni sa reaprinda in inimile celor rataciti si amagiti dragostea fata de Sfanta Biserica dreptmaritoare, in care parintii, stramosii lor si ei insisi s-au nascut, Domnului sa ne rugam.

Pentru ca, cu Duhul Sau cel Prea Sfant sa lumineze mintea si sa incalzeasca inima celor rataciti si amagiti de falsii invatatori si amagitori si sa-i readuca in sanul Sfintei Sale Biserici dreptmaritoare, Domnului sa ne rugam.

Pentru ca sa se sfarame puterea, iscodirile si mestesugirile celor ce falsifica si rastalmacesc cuvantul adevarului, – Domnului sa ne rugam.

Ca un iubitor de oameni, care nu voiesti moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu, iarta pacatele celor rataciti si iesiti din sanul Bisericei noastre, si cu Harul Tau ajuta-i deschizandu-le calea spre a se intoarce in sanul Sfintei noastre Biserici dreptmaritoare, spre a se putea impartasi de fericirea cereasca, rugamu-ne Tie auzi-ne si ne milueste.

Inca te rugam Mult Milostive Doamne, intinde Mana Ta cea Atotputernica spre cei care din slabiciune omeneasca sedusi si inveninati de cuvintele otravitoare ale razvratitilor si falsilor invatatori, care ataca Sfintele Taine asezate de Tine Dumnezeule, s-au instrainat de Biserica Ta iesind din sanul ei, si iertandu-le pacatele lor ii ridica pe ei din groapa pierzarii, readucandu-i la sanul Sfintei Tale Biserici dreptmaritoare, ca sa nu piara, ci sa se mantuiasca, invrednicindu-se asa de imparatia cereasca. Imblanzeste Mantuitorule si pe cei ce s-au pornit asupra dreptcredinciosului Tau popor, spre a vana sufletele celor slabi, si cu Harul Tau dumnezeiesc lumineaza mintea lor, pentru ca sa vina la cunostinta adevarului, recunoscandu-si ratacirea lor si asa sa se mantuiasca. Primeste Doamne Iisuse Hristoase rugaciunea noastra a pacatosilor caci intru Tine nadajduim si Tie marire iti inaltam impreuna si celui fara de inceput al Tau Parinte si preasfantului si bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor Amin!


Acest model de rugaciune a fost extras din circulara nr. 125 din 1930 pastrata la arhiva parohiei ortodoxe Eselnita din judetul Mehedinti, Tom XXI fila 120-121, publicata de catre preotul Cristian Aurel Tomescu din Comlosu Mare – Timis, in cartea „Episcopul Iosif Traian Badescu. Pastoralele, cuvantarile si ordinele circulare”, aparuta la editura Episcopiei Caransebesului, anul 2008, cand parintele Tomescu era paroh la Iecea mica.

Acest post a fost editat de Luca.O: 06 May 2014 - 03:07 PM






1 User(i) citesc acest topic

0 memberi, 1 vizitatori, 0 useri anonimi