Sari la continut

Iisus Hristos
Precum trupul fara suflet este mort, asa si sufletul fara puterea mintii este nelucrator si nu poate mosteni pe Dumnezeu. (Sf.Antonie Cel Mare -- Filocalia vol.1)

Traficul site-ului nostru este monitorizat si promovat de:

Telegonia , genetica cuantica spune NU la desfranare si avort

- - - - -

1 post(ari) la acest topic

#1 | pid:759 | tid:431
BogdanO

    Avansat

  • cruce Operator
  • 1251 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Cu gandul in iad
  • Preocupari:invatatura ortodoxa a sfintilor parinti
  • Confesiune:crestin-ortodox
Telegonia , genetica cuantica spune NU la desfranare si avort



O descoperire de senzaţie în lumea medicală: Telegonia

În societatea de azi, viziunea asupra sexualităţii pare să fie total răsturnată.Oriunde te uiţi, la televizor, în ziare şi
reviste, la moda afişată pe stradă, la tot pasul găsim imagini menite să stârnească instinctul sexual. Iar statisticile
ne spun că aceste imagini îşi ating scopul: tinerii îşi încep viaţa sexuală la vârste tot mai fragede, numărul par-
tenerilor unei persoane creşte, pentru că relaţiile ajung în scurt timp la acte intime şi nu orice relaţie ajunge la căsătorie. Sexualitatea are însă atât implicaţii trupeşti cât şi sufleteşti.

Mentalitatea libertină despre relaţiile sexuale prinde tot mai mult teren în România. Potrivit datelor furnizate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei, în cazul tinerilor din ţara noastră vârsta medie a primului contact sexual a fost, în anul 1999, de 19 ani şi jumătate, în descreştere faţă de anul 1993,când această vârstă era de 20 de ani şi jumătate, iar astăzi se află sub 19 ani.Altădată era la mare preţ castitatea, fecioria până la nuntă, azi însă din ce în ce mai puţini pun preţ pe acest aspect. Iată însă că ştiinţa şi tehnica modernă vin să ne afirme astăzi ceea ce Biserica creştină propovăduieşte de mii de ani. Un grup de specialişti geneticieni şi fizicieni din cadrul Institutului de Ştiinţă din Rusia, studiind multă vreme cauzele stării de degradare morală a societăţii, au întâlnit efectul telegoniei. Descoperirea lor a devenit imediat senzaţie.

Ce este telegonia?

Simplist vorbind,dacă o iapă şi o zebră se împerechează, nu rezultă nimic, pentru că genomurile lor sunt incompatibile, dar peste câţiva ani iapa poate naşte mânji vărgaţi. Din punct de vedere al geneticii materialiste este o aberaţie, dar genetica cuantică explică acest lucru. Cromozomii au capacitatea de a memora informaţie nu doar pe cale materială, ci şi pe cale ondulatorie, prin undele emise de molecule şi atomi. În iapă au ajuns spermatozoizii unei zebre, au rămas o vreme acolo, apoi în aparenţă au dispărut. Din punct de vedere al geneticii clasice n-ar trebui să se întâmple nimic,dar nu e aşa. Ei rămân acolo sub formă de unde, de informaţii care rămân în memoria celulelor şi ies la iveală mai târziu.Copil negru dintr-un cuplu de albi Acelaşi lucru se întâmplă în cazul oamenilor. Dacă o femeie albă are o relaţie sexuală cu un negru, iar peste câţiva ani se mărităcu un alb, ea poate naşte un copil negru. Pare ridicol, dar genetica cuantică explică aceasta. Contactele sexuale dezordonate care au loc azi atât de des în lumea întreagă pot da naştere la astfel de cazuri. Dacă o fată are o mulţime de contacte sexuale cu diverşi parteneri şi vrea „să se distreze“ până la vreo 30 de ani,apoi poate naşte copii „corciţi“, care păstrează moşteniri de la toţi bărbaţii cu care mama a întreţinut relaţii sexuale.Dacă astăzi nu avem copii sănătoşi,este şi o consecinţă a telegoniei. Informaţiile dezordonate introduse în viitoarea mamă o dată cu sperma străină mai devreme sau mai târziu determină zestrea genetică a fătului, care se naşte cu o mulţime de vicii.

Există o soluţie?

Societatea modernă impulsionează spre o începere a vieţii sexuale cât mai timpurie. „Poţi să faci ce vrei, atâta timp cât ştii ce faci!“ ne spune ea. Aşa să fie? Ştim oare ce facem? Iată cum statisticile şi cercetătorii dărâmă unul câte unul argumentele vieţii sexuale în afara căsătoriei:prezervativul nu îşi atinge scopul în 15-20% dintre cazuri (deci la o folosire din 6 poate apărea o sarcină sau poţi contacta de exemplu boli cu transmitere sexuală); anti-
concepţionalele nu împiedică formarea unei sarcini, ci ucid embrionul imediat după formarea lui; relaţiile sexuale pasagere de dinaintea căsătoriei, chiar dacă „protejate“, se întipăresc în memoria celulelor femeii, ai cărei copii pot moşteni în zestrea lor genetică toate reziduurile şi bolile bărbaţilor din viaţa mamei lor. Care este moştenirea acestei mentalităţi a societăţii?Răspândirea incredibilă şi de necontrolat a SIDEI şi a bolilor cu transmitere sexuală,îmbătrânirea societăţii prin natalitatea tot mai scăzută, copii care moştenesc tot felul de boli „inexplicabile“.

Soluţia?

Nu este una nouă. Dumnezeu ne-a arătat-o acum mii de ani, când ne-a spus că dacă respectăm poruncile Lui vom fi în siguranţă. La această concluzie au ajuns şi americanii (ţara care a răspândit cel mai mult SIDA în lume). Încă din 1997, după ce ei au fost iniţiatorii introducerii lecţiilor de educaţie sexuală în şcoli, au început să oprească aceste lecţii şi să le înlocuiască cu lecţii despre castitate,despre autocontrol, despre cum să te păzeşti în faţa atâtor provocări.Este greşit a concepe castitatea ca pe ceva negativ (renunţare, oprelişte, suferinţă etc.). Dimpotrivă, castitatea zideşte,încarcă fiinţa cu spirit şi energie. Nu este o negare a sexului, ci o cultivare, o păstrare a totalităţii lui.
Tânărul care-şi păstrează castitatea este ca un fagure de miere greu de rod ce aşteaptă să fie gustat în sfinţenie după ospăţul nupţial. Castitatea este zestrea cea mai preţioasă pe care o aducem celuilalt în căsătorie. Stendhal spunea că atunci când îţi doreşti multă vreme o fată, iubirea e mai trainică, mai profundă. Aşa dar fecioria este de preţuit şi prin faptul că iubirea ţine mai mult. Fecioara este ca o floare de primăvară gingaşă: „Cât de dulce,când dezmierzi, eşti tu sora mea mireasă; şi mai dulce decât vinul este mângâierea ta, şi mireasma ta plăcută este mai presus de orice mir. Ale tale buze miere izvorăsc,iubito, miere curge, lapte curge, de sub limba ta; mirosul îmbrăcămintei tale e mireasmă de Liban. Eşti grădină încuiată, sora mea,mireasa mea, fântână acoperită şi izvor pecetluit.“ (Cântarea Cântărilor 4, 10-12 ).
Bazele familiei fericite se pun în tinereţe Într-o lume în care valorile s-au răsturnat, pierderea castităţii a devenit un fapt banal. Lupta cu poftele trupeşti este extrem de grea. Cel care se luptă cu propriul corp este ca un războinic, având mintea pururi trează. Pentru a putea câştiga această teribilă luptă e nevoie de o motivaţie psihologică serioasă.
Castitatea trebuie ancorată în Dumnezeu prin rugăciune şi meditaţie pentru a ne împărtăşi de har. Spovedania şi Împărtăşania deasă sunt de mare ajutor. Spovediţi-vă faptele şi gândurile, iar dacă nu sunt impedimente cereţi-i preotului duhovnic o mai deasă împărtăşire, căci Sfântul Trup şi Sfântul Sânge ale Domnului sunt medicament, nu premiu. Smeriţi-vă sufletul, participaţi la slujbele Bisericii, în special la Sfânta Liturghie, cercetaţi legea lui Dumnezeu, păziţi-vă ochii, luptaţi prin rugăciune şi post, stăpâniţi această curiozitate păcătoasă! Veţi primi plată încă din viaţa aceasta pentru lupta cea bună pe care aţi dus-o!

material realizat de Pr. Alexandru Stanciu


Acest post a fost editat de Administrator: 17 November 2007 - 12:49 PM

† ....Nu stii că, de ti-ai vărsa sângele tău pentru El, nici asa n-ai făcut ce erai dator să faci că altul e sângele Stăpânului, si altul sângele robului! Pocăieste-te si întoarce-te înainte de iesirea sufletului, ca nu cumva să vină moartea si tot leacul pocăintei să fie fără de folos. Că aici, pe pământ, are putere pocăinta;si numai aici; în iad n-are nici o putere. Să căutăm pe Domnul, cât avem timp! ...† (Sf.Ioan Gura de Aur)
"Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui" (Sfantul Siluan Athonitul)
"învatarea de vorbe nu foloseste nimic, daca lipseste purtarea sufletului cea placuta lui Dumnezeu. Dar pricina tuturor relelor este amagirea si ratacirea si necunostinta lui Dumnezeu † (Sf.Antonie Cel Mare)
"Credinţa dreaptă nu ne foloseşte cu nimic, atunci când avem o viaţă stricată"(Sf.Ioan Gura de Aur)
"283. Cunostinta fara lucrare, nu va mîntui pe nimeni în ziua mortii si a dreptei judecati a lui Dumnezeu.
284. Vai de noi, cei de azi, care ne silim sa învatam teorie multa si nu luam aminte la sudoarea cea din lucrare si la filosof ia cea din traire."

#2 | pid:781 | tid:431
BogdanO

    Avansat

  • cruce Operator
  • 1251 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Cu gandul in iad
  • Preocupari:invatatura ortodoxa a sfintilor parinti
  • Confesiune:crestin-ortodox
ÎNTREBĂM ŞTIINŢA
1. Prin ce împrejurare vine defectarea genezelor, încât avem de-a face cu geneze recesive?
2. De unde accidentele astea genetice ale vieţii?
3. Cine ţine contabilitate în infinitul mic?
4. Cine face calculul probabilităţilor şi încă n-a sfârşit probabilităţile?
5. Aş mai vrea să ştiu de asemenea: de ce legi ascultă celula generatoare maternă, când în procesul de fecundare elimină prin cele două globule polare jumătate din nucleolul său, ceea ce însemnează reducerea formulei cromozo-mice de la 2N, la N, sau din 48 la 23-24 perechi cromozomice9
6. Acelaşi lucru se întâmplă tot atunci şi cu celula generatoare paternă, când îşi frânge gâtul şi păţeşte aceeaşi reducere cromozomică?
7. Ce calcul se face atunci, ce sentinţă se pronunţă atunci, de pică hotărârea expulzării, pe materialul acelor perechi şi nu pe-al altora; căci încă nu se diferenţiaseră boabă de boabă, şi iată se şi treziră afară din simfonia vieţii?

-Hazardul, întâmplarea? E ăsta un răspuns?
-Legile? Ale cui legi? Ale lui Mendel? Legile sunt ale celui ce le găseşte, sau ale Celui ce le-a făcut? Cine urmăreşte aplicarea lor? Mendel, Morgan, ştiinţa, sau Autorul lor? Ce vreţi să înţelegeţi prin legile vieţii? Că viaţa şi le-a dat sieşi de la sine şi se supune lor? Aşadar ştiinţa, cunoscând legile, de ce nu creează şi ea viaţa?Nu poate Nu! Fiindcă şi viaţa şi legile depăşesc hotarele ştiinţei şi nu pot fi cuprinse şi ştiute absolut decât de Cel ce a creat viaţa dm nimic. Autorul vieţii şi al legilor ei e Dumnezeu, ştiutorul şi susţinătorul lor, în desfăşurarea timpului.

Realitatea, oricare, nu se explică suficient, Iară referinţă şi la autorul ei, care e Dumnezeu, nu ştiinţa omului.
De aceea se şi întâmplă atâta gâlceava, fiindcă realitatea vie. şi îndeosebi omul e socotit mai mult numai din partea lui materială, supusă simţurilor, analizelor şi microscoapelor. Omul, în întregul lui, e din ce în ce mai necunoscut. De aceea, cei ce se mărginesc numai la cunoştinţa unilaterală, inevitabil ajung în înfundătura aroganţei care nu ştie nimic - ceea ce păţesc numai petecani ştiinţei.
A nu şti şi a recunoaşte aceasta, nu e totdeauna o vinovăţie uneori e chiar virtute; însă a şti puţin, şi a face gâlceava că ştii totul. asta e descalificare şi ruşine, şi totdeauna o vinovăţie.
"Cel ce ştie mult, cu adevărat, încât împingând întrebările a ajuns să dea de limitele cunoaşterii ştiinţifice, pe acela consecvenţa şi adeveritatea teoretică îl duc până în sanctuarul religiei. In adevăr, să presupunem ca fapt împlinit, că am împins consecvenţa cercetării aşa de departe, încât ştiinţa a ajuns a cunoaşte toate legile care guvernează procesele lumii. Să mai presupunem că spiritul teoretic şi-a sărbătorit şi acest ultim triumf al lui, de-a putea întruni într-un sistem închis toate relaţiile şi cauzele care compun fenomenalitatea lumii, şi că, în ochii savantului unor îndepărtate vremuri viitoare, universul a ajuns să fie cunoscut, până în ultima lui taină, ca o icoană perfect închegată, ca un ciclu închis de relaţii. In momentul acela va fi rămas totuşi o întrebare căreia ştiinţa nu-i va fi răspuns încă, şi anume: de ce universul are tocmai forma pe care o are; de ce ciclul închis, pe care ştiinţa a izbutit să-l obţină, are tocmai limitele pe care Ie are, şi nu altele şi, în definitiv, de ce lumea este supusă tocmai acelor legi, pe care ştiinţa, găsindu-le, le-a stabilit, şi nu se supune altor legi?
Iată nişte întrebări cărora ştiinţa nu le va fi dat răspuns, nici măcar la capătul ultim al cercetărilor sale. Iată însă o întrebare, căreia îi răspunde religia, atunci când afirmă fierbinte existenţa unui Dumnezeu personal, exterior lumii, dar totuşi străbătând-o, şi care a creat-o din nimic, aşa bum e, printr-un act suveran de alegere din infinitul posibilităţilor, şi, prin urmare, cu afinitate, cu iubire pentru această unică formă a ei.

Ni se pare, fără îndoială, că spiritul de consecvenţă şi veracitate trăit cu ultima adâncime, vine să mărturisească nu numai relativitatea spiritului ştiinţific şi nu numai insuficienţa sa în faţa ultimelor probleme ale speculaţiei, ci mai mult decât atâta. Cele două atitudini, ştiinţifică şi religioasă, se transformă chiar în ardoare, în simţ pentru misterul, care-i înconjoară domeniul, asupra căreia se întinde ancheta ştiinţifică, în adoraţie pentru fiinţa care, stând în afară de lume, a creat-o, o conduce şi o susţine cu iubire.
Se poate vedea - pentru cine vrea să vadă - că un atare chip de-a rezolva gâlceava între ştiinţă şi religie nu presupune nicidecum o renunţare la atitudinea ştiinţifică. In marele cadru de mister al lumii, atât în infinitul mare, cât şi în infinitul mic, atitudinea ştiinţifică poate continua să-şi dezvolte valorile ce-i sunt proprii. Ceea ce însă trebuie combătut, în lumina analizelor de până acum, este aroganţa ştiinţifică, dogmatismul ei îngust şi miop, vicii pe care, de altfel, adevăraţii savanţi nu le practică niciodată."
Pricepem prin urmare, fără să trebuiască a mai înghesui genetica la colţul neputinţei cu urgia întrebărilor, că problema eredităţii mai are un capăt, dincolo de biologie şi probabilitate. Chiar numai factorul eredităţii, ca să fie cunoscut îndeajuns, depăşeşte limitele ştiinţei pozitive.

LEGILE ŞI FĂRĂDELEGILE

Dacă ştiinţa ar putea prinde momentul când apare în părinţi o geneză defectivă, ar însemna pentru ea un adevărat triumf. Aceasta, numai când ar fi posibilă examinarea pe viu, un interval de vreme, fără ca experienţa să stingherească insul de observaţie cu nimic, în mersul său obişnuit de vieţuire - ba nici măcar să nu ştie că e urmărit cumplit de microscoape, raze, reacţii, ani de-a rândul, zi şi noapte, ca să se prindă momentul şi împrejurarea când o cromiolă sau geneză dominantă devine o geneză recesivă. Cam aşa cerea doctorul Carrel - alt american, francez de baştină, şi la început preot - om de impresionantă sinteză a formelor culturii. Fireşte, nu se va întâmpla niciodată ca ştiinţa omului să ajungă în condiţiile absolute ale cunoştinţei. . ■ în condiţiile absolute ale cunoştinţei nu e decât Dumnezeu, care cunoaşte desăvârşit totul, fără să stingherească libertatea de mişcare a omului. De aceea, fiindcă ştie absolut, a dat omului legile vieţuirii sale şi puterea de-a vrea sau a nu vrea să le respecte - cinstea primejdioasă a libertăţii voinţei. Deci, dacă se învoieşte să rămână între rosturile sale, gândite de Dumnezeu, vieţuieşte după fire în toată libertatea. Dacă însă omul nu vrea să rămână în rosturile firii, ci merge împotriva legilor vieţii, împotriva firii, atunci îşi viciază libertatea sa, îşi primejduieşte viaţa sa, aduce infirmitatea în fire. întrucât omul vieţuieşte contra intenţiei lui Dumnezeu, întru atât zicem că păcătuieşte. Păcatul deci e călcarea legilor vieţii, printr-un abuz de libertate. Fapta aceasta are urmări. Dumnezeu 1-a prevenit pe om şi-l previne mereu.

GENETICA ACUM 3.500 DE ANI

Cu toată mirarea multora, documentul există, şi, cu oarecare bunăvoinţă, textul desluşeşte problema eredităţii mult mai bine, decât teoria cromozomică modernă, întrucât indică şi factorul primordial al eredităţii - Dumnezeu: mobilul, izvorul şi susţinătorul a tot ce se mişcă, trăieşte şi există.
Iată Genetica modernă, dată în nucleu lui Moise, de Mântuitorul însuşi prin revelaţie, acum 3.5oo ani pe muntele Sinai. Nu e nici o mirare: Iisus avea conducerea spirituală şi înainte de venirea Sa în trup omenesc. Pe urmă, că iniţia pe Moise în tainele eredităţii nu este nici o mirare, întrucât cine poate să cunoască mai bine omul, decât Cel ce 1-a făcut şi i-a dat legile vieţii? Cuvântul acesta rămâne adevărat chiar dacă Dumnezeu ar fi făcut numai prima celulă vie şi în ea ar fi comprimat toate posibilităţile ulterioare de dezvoltare, până la formele prezente şi viitoare. încă nebănuite de noi. Daca va fi fost creaţia aşa. Dumnezeu e cu atât mai mare.
Stăruim asupra faptului că Iisus e creatorul omului şi ca gen aparte şi ca persoană îndeosebi până la sfârşitul vremii. In această creaţie conlucra cu părinţii pământeşti menajându-le libertatea, dar prevenindu-i că, în cazul când Ii calcă legile, calcă viaţa propriilor lor copii.
Deuteronom 5:
9.Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt Dumnezeu râvnitor, care pedepseşte vina părinţilor în copii
până la al treilea şi al patrulea neam - pentru cei ce Mă urăsc.
10....Şi Mă milostivesc până la al miilea neam, cătră cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.

După teoria cromozomică, văzurăm cum apar genezele recesive în urmaşi: după legile eredităţii, care nu sunt altceva decât legile probabilităţii. După textul Scripturii e clar că toată recesivitatea apare în părinţi pe urma vreunui păcat. Ştiinţa, neavând termenul, nu poate da răspunsul la întrebarea: cum au apărut în ascendenţi genezele defective, prin ce accident, sau după care legi? Sau mai pe larg: prin ce împrejurare, independentă şi anterioară procesului eredităţii, apar în cromozomi, de unde nu erau, aceste granule infinitezimale degenerative şi cu urmări dezastruoase, pentru o eventuală progenitură? Ca să răspund pe scurt, genezele recesive apar în ascendenţi în chip inde¬pendent, nu după legile probabilităţii, ci după legile care atârnă peste fărădelegi.
Toate faptele omului, toate mişcările lui, se înseamnă undeva, într-o nevăzută carte, şi se înseamnă şi în sămânţa sa, şi cu aceasta îşi trage urmaşii sub povara isprăvilor sale. Legile vieţii sunt legile Creatorului; păcătuieşti împotriva lor, nu scapi fără mustrarea lui Dumnezeu. Deci, nu ne mai tocmim, că Dumnezeu n-ar avea cuvânt în biologie şi că venirea lui Iisus la nuntă ar fi numai un simplu fapt divers, fără o semnificaţie neînchipuit mai largă pentru aducerea şi conducerea personală a fiecărui om ce vine în lume.
înainte de a exista ca persoane pământeşti, existăm ca gând, ca intenţie a lui Dumnezeu. Cine ştie, dacă nu El are de adus în viaţa pământească, în fluviul timpului, atâtea feţe omeneşti, încât numărul lor să împlinească toate posibilităţile de configuraţie câte le oferă structura noastră genetică
De faptul că suntem oarecum anteriori faţă de forma noastră pământească, însuşi ne spune, învăţându-l pe Ieremia când acesta încerca să se apere de misiunea cu care-l rostuise pe pământ:
Ieremia 1:5. înainte de a te urzi în pântece... te-am sfinţit şi te-am rânduit prooroc printre popoare.

Suntem prin urmare de obârşie spirituală, făpturi spirituale, trimise vremelnic într-o închisoare de carne şi oase, şi împlinind un destin, între ceilalţi fii ai lui Dumnezeu şi fraţi ai noştri.

DISPOZIŢII DE DREPT BISERICESC CONFIRMATE DE GENETICĂ

în spiritul teoriei cromozomice, putem înţelege şi unele norme de drept bisericesc, ca de pildă oprirea căsătoriei între rudenii. Astfel, la rudenia de consângenitate, în linie directă, căsătoria e oprită la infinit; iar în linie colaterală se îngăduie abia la depărtarea gradului opt:

De la un strămoş primar, se transmit în copii, nepoţi, strănepoţi, - cum zice Scriptura - până într-al treilea şi al patrulea neam, câteva grupuri de geneze recesive - urmare a cine ştie ce păcate - însă în stare latentă. Dacă se urmează şirul căsătoriilor cu persoane sănătoase în privinţa aceea, genezele lor dominante acopăr infirmitatea corespunzătoare şi, astfel, urmaşii au toată aparenţa sănătăţii.
Dacă însă urmaşii, în gradul 4, 5, 6, 7 sau 8 de rudenie se vor căsători întreolaltă, atunci în copiii lor vor apărea, cu probabilitate maximă, genezele recesive ale străbunului, în pereche perfectă, şi deci, infirmitatea fără leac, corespunzătoare acestei perechi.
Iată de ce Biserica, observând degenerările ce trebuie să le în-dure urmaşii căsătoriţilor rudenii, declară vinovate asemenea căsătorii şi le opreşte. Unirea averilor a fost pricină de multă bătaie de la Dumnezeu: sau multă bătaie au mâncat oamenii de la lăcomie .

extras din cartea Cararea Imparatiei de Ieromonah Arsenie Boca, capitolul Ereditate si Spirit


† ....Nu stii că, de ti-ai vărsa sângele tău pentru El, nici asa n-ai făcut ce erai dator să faci că altul e sângele Stăpânului, si altul sângele robului! Pocăieste-te si întoarce-te înainte de iesirea sufletului, ca nu cumva să vină moartea si tot leacul pocăintei să fie fără de folos. Că aici, pe pământ, are putere pocăinta;si numai aici; în iad n-are nici o putere. Să căutăm pe Domnul, cât avem timp! ...† (Sf.Ioan Gura de Aur)
"Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui" (Sfantul Siluan Athonitul)
"învatarea de vorbe nu foloseste nimic, daca lipseste purtarea sufletului cea placuta lui Dumnezeu. Dar pricina tuturor relelor este amagirea si ratacirea si necunostinta lui Dumnezeu † (Sf.Antonie Cel Mare)
"Credinţa dreaptă nu ne foloseşte cu nimic, atunci când avem o viaţă stricată"(Sf.Ioan Gura de Aur)
"283. Cunostinta fara lucrare, nu va mîntui pe nimeni în ziua mortii si a dreptei judecati a lui Dumnezeu.
284. Vai de noi, cei de azi, care ne silim sa învatam teorie multa si nu luam aminte la sudoarea cea din lucrare si la filosof ia cea din traire."





1 User(i) citesc acest topic

0 memberi, 1 vizitatori, 0 useri anonimi