Sari la continut

Iisus Hristos
Viata este unirea si legatura mintii cu sufletul si cu trupul. Iar moartea nu este pierderea celor impreunate, ci stingerea cunostintei lor. Caci pentru Dumnezeu toate se pastreaza si dupa desfacere (Sf.Antonie Cel Mare -- Filocalia vol.1)

Traficul site-ului nostru este monitorizat si promovat de:

Plansurile Sfantului Efrem Sirul


6 postari la acest topic

#1 | pid:7718 | tid:4269
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1578 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Aceste plânsuri ale Sfântului nostru părinte Serafim pot fi folosite ca și adaos la rugăciunea de seară pe întreaga perioadă a Postului Mare. Sunt rugăciuni folositoare și ajută sufletul spre desăvârșire! Să ne ajute Bunul Dumnezeu să ne pregătim cu un post curat și plăcut înaintea Lui spre primirea Jertfei Crucii Sale!
Rugaciuni pe care le rostesc cei ce vor sa-si schimbe voia lor cea plecata catre patimi si dezmierdari


Plânsul de luni seara - Sfântul Efrem Sirul

rimeşte rugăciunea gurii celei intinate şi necurate, Stăpâne al tuturor, Iubitorule de oameni, Iisuse Hristoase, şi să nu Te îngreţoşezi de mine ca de unul ce sunt nevrednic şi nepriceput, nici sufletul meu care de iad se apropie să îl judeci nevrednic de mângâierea Ta.

Caută-mă pe mine ca pe oaia cea rătăcită, că pustiu m-am făcut de toată osârdia şi cugetarea spre a mă îndrepta pe sine-mi. Că, după ce m-am orbit cu dulceţile şi cu dezmierdările, întunecat am sufletul meu şi din beţia patimilor implacată am inima mea.

Mărturisesc Ţie, Doamne, Mântuitorul lumii, toată amărăciunea mea, răutatea, dobitocia. Voi spune iarăşi toată a Ta veselie, dulceaţa pe care ai făcut-o cu mine pentru bunătatea Ta, Iubitorule de oameni.

Dintru întâia vârstă m-am făcut întărâtător, fără de osârdie către bunătate, a toată răutatea aflător, a tot păcatul lesne lucrător. Şi însuţi, o, Stăpâne, ai trecut cu vederea toată răutatea mea pentru îndurările Tale cele multe, Fiule al lui Dumnezeu.

Capul meu se înalţă prin darul Tău, Stăpâne, dar se smereşte iaraşi pentru păcatele mele. Mă trage iarăşi pe mine darul Tău către viaţă, şi eu mai vârtos către moarte cu bună osardie mă duc, că prea-reauă obişnuinţă a trândăviei mele mă trage pe mine, şi nevrând, catre sineşi.

Grea este obisnuinţa patimilor; leagă mintea mea cu legături nedezlegate; şi dorite, şi iubite se află mie de-a pururea legăturile. Cu obişnuinţa curselor mă leg eu, ticălosul, şi mă bucur, legat fiind. Cufundat sunt întru iadul cel prea-amar şi mă îndulcesc. În fiecare zi vrăjmaşul înnoieşte legăturile mele, şi eu mă bucur.

O, mult-meşteşugirea vrăjmaşului! Mă leagă pe mine cu legături pe care eu nu le voiesc, însă de-a pururea îmi aduce mie nişte legături ca acestea şi curse pe care eu cu multă dulceaţă le primesc; că îmi cunoaşte aplecarea şi voirea, că este mai tare, şi întru o clipeală îmi aduce legătura pe care o voiesc.

Acesta este plânsul, aceasta este tânguirea, ocara şi ruşinea; că m-am ferecat eu ca şi cu nişte obezi întru voile mele. Ca, putând să zdrobesc legăturile întru o clipeală de ochi şi să mă fac slobod de toate cursele, nu voiesc să fac aceasta, de trândăvire biruit fiind şi obişnuinţei patimilor cu aplecarea şi voirea robind.

Aceasta este iarăşi mai cumplit şi plâns de ruşine plin, că eu cu voirile mele merg la vrăjmaşul meu. Mă leagă pe mine şi mă omor în patimi de care el se bucură. Şi, putând să zdrobesc legăturile, nu voiesc. Putând să fug de cursă, nu poftesc.

Este oare altceva mai amar decât plânsul sş tânguirea aceasta? Este oare altă ruşine decât aceasta mai grea? Nu este, socotesc eu, nimic mai amar decât ruşinea aceasta, decât a face cineva voile vrajmaşului său.

Şi aşa aflându-ma eu, netrebnicul, şi cunoscând legăturile mele, le ascund pe ele cu chip de evlavie. Şi conştiinţa mea mă mustră pe mine pentru acestea pe care le lucrez. Pentru fiecare mă mustră: Pentru ce nu te trezveşti, ticăloase? Au nu ştii că lângă uşă este înfricoşata zi a Judecăţii? Scoală-te ca un puternic; rupe-ţi legăturile tale. Întru tine este puterea dezlegării şi a legării.

Cu aceasta de-a pururea mă mustră pe mine sfânta conştiinţă, şi nu voiesc din legăturile curselor să mă izbăvesc. Mă tânguiesc şi suspin pentru acestea în fiecare zi, şi întru înseşi patimile mă aflu legat. Ticăit şi ticălos sunt eu, nesporit întru lucrul cel bun al vieţii mele, netemându-mă de cursele morţii.

Trupul meu este îmbrăcat cu chip de evlavie înaintea privitorilor mei, iar sufletul s-a ferecat în gânduri necuvioase ca în nişte obezi. Din afară mă fac evlavios cu sârguinţă, si din lăuntru sunt urăciune înaintea lui Dumnezeu.

Îmi îndulcesc graiul meu cu oamenii, amar fiind şi rău cu voirea. Şi ce oare voi face în ziua cunoştinţei, când Dumnezeu le va arăta pe toate înaintea Divanului? Mare frică ticăloşeşte inima mea adeseori, de vreme ce ma strâng cu lanţurile nemărginitelor mele fărădelegi. Eu însumi ştiu că acolo mă voi munci, dacă nu voi îmblânzi aici cu lacrimi pe Judecătorul.

Pentru aceasta mă rog să nu iţi încui îndurările Tale, Stăpâne, întru urgie, că însuţi aştepţi întoarcerea mea. Căci nu voieşti să vezi pe cineva în foc arzându-se, că voieşti ca toţi oamenii să se mântuiască în viaţa cea veşnică.

Deci, îndrăznind la îndurările tale, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, cad înaintea Ta rugându-mă: Caută spre mine şi mă miluieşte! Scoate din temniţa fărădelegilor sufletul meu şi străluceşte-mi mie rază de lumină în cugetul meu mai înainte de a mă duce eu la Judecata ce va să-mi fie înfricoşată, unde nu este nicidecum cu putinţă a ma pocăi pentru răutăţi.

Frica mare mă apucă pe mine, ticălosul şi înverşunatul, cum mă duc ne-gata cu totul şi gol de fapte bune. Frică şi temere mă cuprinde pe mine, că mă văd pe sine-mi fără de osârdie spre bunătate; şi cu gânduri împotrivnice mă vâscolesc, că mă plec dracilor, care cu dezmierdările spre pierzare mă amăgesc.

Întru multe mă socotesc a fi trebuincios, de nu mă v-a mustra conştiinţa mea. Mă aseman neguţătorului trândav şi lenevos care îşi păgubeşte zi de zi câstigul. Aşa eu, ticălosul, mă păgubesc de bunătăţile cele cereşti întru multele învăluiri care mă trag pe mine la cele rele.

Căci mă simt întru sine-mi cum mă fur in fiecare ceas şi nevrând mă aflu întru acelea pe care le urăsc. Mă spăimântez intru voirea mea, cea prea-rea întru scârbe, întru care de-a pururea păcătuieşte în multe feluri. Mă spăimântez întru pocăinţa mea, cum nu are înfrânarea ca temelie tare a zidirii; că nu o lasă pe dansa vrajmaşul sufletului meu.

În fiecare zi pun temelie a zidirii, şi iarăşi cu mâinile mele risipesc osteneala mea. Nu a pus început bun pocăinţa mea cea bună. Sfârşit iarăşi nu are prea-reauă mea lenevire. Cu voia rob m-am făcut trândăviei de către vrăjmaşul meu, prea-cu-osârdie săvârşind toate cele iubite lui.

Cine va da capului meu apa mult-nepovestită şi ochilor mei izvoare de lacrimi, ca să izvorască de-a pururea lacrimi şi să plâng totdeauna către înduratul Dumnezeu ca să trimită darul Său mie, păcătosului, şi din marea cea înnebunită - care cu valurile păcatelor se înviforează cu furtuni în fiecare ceas - să tragă sufletul meu? Căci voile mele au biruit rănile, care nicidecum nu primesc oblojiri de vindecare.

Muierea aceea, curva, deodata întreg-înţeleaptă s-a arătat, fiindcă s-a spăimântat şi s-a sârguit, de vreme ce a urât lucrurile păcatului celui ruşinos, aducându-şi aminte de ruşinea cea veşnică ce va să fie şi de chinuirea cea nesuferită a muncii. Iar eu, pentru patimile păcatului în fiecare zi rugându-mă, nu mă depărtez de acestea, ci rămân de-a pururea, nebunul, întru obiceiul meu cel rău.

Spre nădejde de pocăinţă îmi este aşteptarea mea, mie, care mă fur întru deşartă făgăduinţă a ei. De-a pururea zicând să mă pocăiesc, niciodată nu mă pocăiesc. Numai cu graiurile mă pocăiesc cu sârguinţă, iar cu lucrurile la mare depărtare stau de pocăinţă. Iar dacă sunt întru odihnă, îmi uit şi firea mea, că fac întru cunoştinţă răul şi spre urgisire păcătuiesc.

Isav loc de pocăinţă nu a aflat, de vreme ce spre urgisire a făcut păcatul, şi nu răpindu-se a păcatuit; căci nu prin înşelare, ci întru cunoştinţă a păcătuit. Şi sfătuindu-se, şi pe părinţii săi i-a amărât, şi de Dumnezeu nu s-a ruşinat. şi Iuda vânzătorul loc de pocăinţă nu a aflat, că împreună cu Domnul fiind a păcătuit, şi ştia ceea ce facea, de vreme ce avea cercarea darului.

Deci, pentru păcatele mele cele întru cunoştinţă făcute, ce voi astepta eu, ticălosul? Şi dacă cel ce numai a gândit răul întocmai este cu cel ce l-a lucrat, apoi eu ce răspuns voi da pentru nenumaratele mulţimi ale fărădelegilor mele?

Ham, gândind râsul tatălui sau, lepădat a fost. Cei ce s-au unit cu Core au fost înghiţiţi, nimic nicidecum zicând sau făcând. Şi cei din vremea lui Ilie asemenea au pătimit. Şi Saul, cu gândurile slujirii de idoli învoindu-se, s-a lepădat de la Dumnezeu. Şi Ahitofel, numai sfătuind întru păcat, a murit. Şi fii lui Aaron, greşind, s-au sfârşit. Şi Anania şi Safira, cu nebăgare de seamă petrecând, vreme de pocăinţă nu au aflat.

Iau în minte fapta mea, şi privesc la învoirea mea, şi aştept hotărârea dreptăţii, şi arătat voi zice că este dreaptă. Pentru ce mă amăgeşte chipul portului meu, străin fiind de faptele bune şi cele împotrivnice făcând înaintea lui Dumnezeu, Celui ce toate le vede?

Bine mustrându-se au pătimit fariseii, când Mântuitorul Hristos zicea că făţarnic este chipul portului lor. Şi mie încă de multe ori mi se întâmplă atâta neleşnire şi greutate că, de conştiinţa mea mustrându-mă, mă îngretoşez şi aspra mi se pare mie că este mustrarea.

Amar este adevărul celor ce se sârguiesc să îl tăinuiască. Mi se va descoperi chipul portului şi se vor arata viermii mei; şi voi dezveli faţa spoielii şi vor vedea cei ce sunt de faţă făţărnicia mormântului, şi puterea faptei noastre vor socoti-o, şi vor privi asemănarea cea fariseiască. Şi, pentru că aici nu se face arătată, focul o va lămuri la Judecată, după cum zice Apostolul.

Tinde-mi mie mâna de ajutor, celui ce pe jos mă târăsc, Doamne; căci voind a mă scula, nu pot, fiindcă sarcina păcatelor mele prea m-a îngreuiat şi obiceiul cel rău mă opreşte şi mă ţine pe mine. Văd, şi că într-o negură umblu şi întru mult întuneric. Mişc mâna mea, şi ca un slăbănog sunt.

Sârguitor sunt, dar degrab mă îngreţoşez. Mă rog să mă izbăvesc şi postind mă strâmtorez. Voie bună am, însă de oarecare silă mă împiedic. Către slavoslovie sunt iubitor de osteneală, dar nu mă sârguiesc către placerea de Dumnezeu.

Cum voi îndrăzni să cer lăsare pentru păcatele mele cele mai dinainte, petrecerea mea cea mai dintâi nicidecum uitând-o? Sau cum mă voi dezbrăca de omul cel vechi care se strică, poftele amăgirii celei mai dinainte nelepădându-le?

Vai mie, cum voi suferi mustrările lucrurilor mele celor necuvioase şi ale gândurilor! Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale! Gura nevrednică strigă către Tine, Stăpane, şi inimă nu curată, şi suflet întru păcate întinat.

Auzi-mă pe mine pentru bunătatea Ta şi să nu lepezi cererea mea; că nu lepezi cererea celor ce se pocăiesc întru adevăr. Iar pocăinţa mea nu este curată, ci stricată. Un ceas mă pocăiesc şi două Te întărăt.

Întăreşte inima mea întru frica Ta, Doamne. întăreşte sufletul meu pe piatra pocăinţei. Biruiască bunătatea Ta răutatea cea dintru mine. Biruiască lumina darului Tau întunericul cel dintru mine. Pleacă-Te, Bunule Doamne, nu pentru dreptaţile mele, că nu am nici o bunătate, ci pentru îndurările Tale şi pentru multă şi negrăită bunătatea Ta.

Ridică de a două oară mădularele mele, pe care le-a frânt păcatul şi luminează inima mea, pe care a întunecat-o pofta cea rea. Izbăveşte-mă pe mine de tot lucrul rău, că nu desăvârşit să mă surpe pe mine împotrivnicul.

Să nu-ţi întorci faţa Ta de la mine. Să nu-mi spui mie: «Amin zic ţie, nu te ştiu pe tine!» Mântuieşte, Doamne, din moarte sufletul necăjit, Cela ce ai stăpânire peste viaţă şi peste moarte. Căci Tu ai zis, Stăpâne: «Cereţi şi se va da vouă!»

Curăţă-mă, Doamne, de tot păcatul mai înainte de sfârşit şi-mi dăruieşte mie, Iubitorule de oameni, întru toată viaţa mea aceasta puţină să izvorăsc lacrimi din inimă spre curăţirea întinăciunilor mele celor sufleteşti, ca să pot plăti de aici din cele multe înscrisuri ale mele măcar puţine învinuiri; şi acolo voi fi mântuit prin acoperământul mâinii Tale celei atotputernice, când va tremura tot sufletul de slava Ta cea infricoşătoare.

Aşa, Stăpâne, Fiul lui Dumnezeu, Cel unul născut, auzi-mă şi primeşte cererea păcătosului şi nevrednicului robului Tău. Păcătos sunt eu, mai mult decât tot omul, în dar mântuieşte-mă cu darul Tău, că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti, şi Ţie slavă, şi mulţumită, şi închinăciune iţi înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Acest post a fost editat de Luca.O: 03 March 2014 - 08:13 AM


#2 | pid:7719 | tid:4269
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1578 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox

Plânsul de marți seara - Sfântul Efrem Sirul

ai mie, în ce fel de osândă stau, în ce fel de ruşine zac? Nu este omul meu cel ascuns precum cel văzut. Pentru nepătimire vorbind eu, cugetarea ruşinoaselor patimi întru mine este ziua şi noaptea. Pentru curăţenie grăind şi scoţând cuvinte, pentru înverşunare gândesc.

Vai mie, ce fel de cercare îmi este mie gătită! Cu adevărat, cu chipul bunei-credinţe sunt îmbrăcat, iar nu cu puterea. Cu ce faţă mă voi apropia la Domnul Dumnezeu, Cel ce cunoaşte cele ascunse ale inimii mele?

Atător răutăţi vinovat fiind, mă tem, stând la rugăciune, să nu se pogoare foc din Cer şi să mă ardă pe mine, precum oarecând pe cei ce au adus foc străin în pustie, ieşind foc de la Domnul, i-a ars pe dânşii.

Dar eu ce voi aştepta, cel ce cu multă nemăsurată greutate de păcate sunt înfăşurat? S-a înfocat inima mea, s-a schimbat gândul meu cel bine-credincios, s-a întunecat gândirea mea. Pururea mă întorc ca un câine la a sa vărsătură.

Nu este întru mine îndrăzneală către Cel ce cearcă inimile şi rărunchii; nu este întru mine cugetare curată; nu este întru mine lacrimă întru rugăciune. Chiar dacă voi suspina, doar îmi răcoresc faţa cea întru ruşine cufundată. Îmi voi bate pieptul, lăcaşul patimilor, prăvălia gândurilor celor rele.

Slavă Ţie, unule îndelung-răbdatorule, slavă Ţie, unule bunule, Slava Ţie, făcătorule de bine al sufletelor şi al trupurilor noastre. Mari şi multe sunt îndurările Tale peste noi, păcătoşii, Doamne!

Să nu mă lepezi pe mine cu cei ce zic Ţie «Doamne, Doamne» şi nu fac voia Ta, pentru solirile Preacurătei Stăpânei noastre, Născătoarei de Dumnezeu, pentru solirile tuturor celor ce bine au plăcut înaintea Ta.

Că Tu cunoşti, Doamne, patimile cele ascunse întru mine; Tu ştii rănile sufletului meu. Vindecă-mă, Doamne, şi mă voi vindeca. Că de nu vei zidi Tu, Doamne, casa sufletului, în zadar s-au ostenit ziditorii. Căci mă gătesc către împotrivirea patimilor când mă socotesc cu dânsele, dar reaua meşteşugire a balaurului îmi slăbănogeşte tăria sufletului meu prin dulceaţă; şi, nefiind cineva care să mă silească, ca un robit mă trag de dânsele.

Mă sârguiesc să mă smucesc din văpaia care mă arde, şi mireasma focului, încă tânăr fiind, mă trage pe mine către foc. Iarăşi mă pornesc să mântuiesc pe cel ce se cufundă, şi din neiscusinţă impreună cu dânsul mă cufund. Cert pe cel bolnav, orb fiind eu. Doctor al patimilor voiesc să mă fac eu, ticălosul, însumi eu fiind robit de dânsele.

Luminează-mi, Doamne, ochii inimii mele, ca să cunosc mulţimea patimilor mele. Darul Tău să umbrească peste mine, Stăpâne, şi să lumineze gândirea mea cea întunecată şi, pentru necunoştinţa mea, cunoştinţa Dumnezeiască să sălăşluiască întru mine; că la Tine nici un cuvânt nu este cu neputinţă.

Tu, Doamne, marea cea neumblată ai făcut-o bine călătorită norodului Tău oarecând. Tu din piatră vârtoasă apa ai scos norodului Tău celui însetat. Tu singur pe cel căzut între tâlhari l-ai mântuit cu bunătatea Ta.

Milostiveşte-Te, Doamne, pentru multa bunătatea Ta, spre mine, cel căzut între tâlhari şi legat cu legătură de reauă cugetare. Nimeni nu este care poate să vindece durerea sufletului meu, fără numai Tu, Doamne, Cel ce ştii adâncurile inimii mele.

De câte ori am pus, ticălosul, întru sine-mi hotar şi ziduri am zidit între mine şi păcatul meu cel fără de lege şi între cei împotrivnici care asupra-mi năvălesc cu război; şi gândirea mea hotarele le-a trecut şi zidurile le-a surpat, pentru că hotarele nu au întărire frica Celui mai bun şi zidirile nu sunt întemeiate pe pocăinţă cea curată.

Cine nu va plânge pentru mine, ca pentru o mică dulceaţă focul cel fără de sfârşit l-am dispreţuit şi împărăţia cea veşnică nu m-am silit să o dobândesc? Am robit patimilor eu, ticălosul, cu vrednicia sufletului meu. M-am făcut dobitocesc şi nu pot să caut către Domnul cel milosârd.

Am fost împodobit oarecând cu darurile cele de bogăţie făcătoare, iar acum sărăcia patimilor am iubit-o. Străin m-am făcut de faptele bune, în ţară depărtată a răutăţii ducându-mă. Pe jumătate sunt mort, prea scurtă rămăşită de viaţă având.

Plângeţi-mă, Cuvioşilor şi Drepţilor, pe mine, care în patimi şi în păcate sunt cuprins; plângeţi-mă, lucrătorii înfrânării, pe mine, care sunt îndrăcit cu pântecele şi iubitor de dezmierdări; plângeţi-mă, cei miluiţi şi cunoscători cu dreapta socoteală, pe mine, care am fost miluit şi am întărâtat pe Cel ce m-a miluit.

Plângeţi-mă, cei ce aţi iubit cele bune şi aţi urât cele rele, pe mine, care am iubit cele rele şi am urât cele bune; plângeţi-mă, cei ce v-aţi agonisit viaţa îmbunătăţită, pe mine, cel ce cu chipul sunt îmbunătăţit, iar cu lucrurile pătimaş şi nebăgător de seamă; plângeţi-mă, cei ce bine aţi plăcut lui Dumnezeu, pe mine, care am plăcut oamenilor.

Plângeţi-mă, cei ce dragostea cea desăvârşită către Dumnezeu şi către aproapele aveţi, pe mine, care cu cuvintele iubesc, iar cu lucrurile departe de dragoste stau; plângeţi-mă, cei ce v-aţi agonisit răbdare şi sunteţi purtători de roadă, pe mine, cel nerăbdator şi neroditor; plângeţi-mă, cei ce fără de ruşine vă rugaţi lui Dumnezeu, pe mine, cel ce mă ruşinez a căuta la înălţimea Cerului.

Plângeţi-mă, cei ce v-aţi agonisit blândeţe, pe mine, cel ce sunt străin de aceasta; plângeţi-mă, cei miluiţi, pe mine, cel nemiluit; plângeţi-mă, cei smeriţi-cugetători, pe mine, cel înalt-cugetător şi mândru.

Plângeţi-mă, cei ce neagoniseală Apostolilor v-aţi agonisit, pe mine, cel împătimit de materie şi însărcinat; plângeţi-mă, cei credincioşi şi întăriţi cu inima către Domnul, pe mine, cel îndoit la suflet, şi putred, şi netrebnic; plângeţi-mă, cei ce plânsul l-aţi iubit şi râsul l-aţi urât, pe mine, cel ce am iubit râsul şi am urât plânsul.

Plângeţi-mă, cei ce aveţi în minte Judecata cea de după moarte, pe mine - cel ce mărturisesc că o pomenesc, şi cele împotrivnice le lucrez; plângeţi-mă, moştenitorii împărăţiei Cerurilor, pe mine, cel vrednic de gheena focului.

Rugaţi-vă, Sfinţi ai lui Dumnezeu, pentru sufletul cel înviforat; întru acelea care puteţi, Sfinţi ai lui Dumnezeu, ajutaţi-mi. Căci ştiu că, dacă veţi ruga pe iubitorul de oameni Dumnezeu, toate se vor ierta nouă pentru noianul bunătăţii Sale.

Şi, precum Dumnezeu este iubitor de oameni, aşa şi voi, cei vrednici, să nu treceţi cu vederea rugăciunea mea, a păcătosului, că nu am îndrăzneală, pentru multe păcatele mele. Lucru al vostru este, o, Sfinţi ai lui Dumnezeu, a soli pentru cei păcătoşi, iar lucrul lui Dumnezeu este a-i milui pe cei deznădăjduiţi.

Sfinţilor ai lui Dumnezeu, rugaţi-ăa împăratului pentru cel robit; rugaţi-vă Păstorului pentru oaie; rugaţi-vă Vieţii pentru cel mort, ca să trimită darul Său şi să-mi întărească lesne-alunecarea smeritului meu suflet.

Cad la îndurările bunătăţii Tale, Stăpâne al tuturor. Primeşte rugăciunea păcătosului; îndulceşte sufletul amărât de păcat; împărtăşeşte celui însetat din izvorul vieţii si mă povăţuieşte pe mine la calea vieţii; bagă-mă pe mine pe uşa cea împărătească, ca un stăpân pe robul său, ca să mă slobozesc de robia patimilor celor necinstite, căci se ţine legată inima mea ca într-un lanţ de fier. Să mă întâmpine pe mine îndurările Tale, Doamne, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi, mai inainte de a mă trage cu cei ce lucrează fărădelegea. Acolo se vor descoperi cele întru întuneric şi cele întru lumină lucrate de mine.

Vai mie, ce fel de ruşine mă v-a cuprinde când mă vor vedea pe mine osândit cei ce mă socotesc acum că sunt fără de prihană! Lucrarea cea duhovnicească am părăsit-o eu, ticălosul, şi patimilor m-am supus!

Vai mie, suflete! Cum se înnegreşte soarele cu negura patimilor mele! Cum se strică viaţa de moarte! Cum nu se pierde negura cu venirea de faţă a razei! Cum alegem stricăciunea în locul nestricăciunii! Cum ne-am frământat, suflete, în pământ cu patimile! Haina cea de Dumnezeu ţesută am netrebnicit-o şi nevrednica de nuntă cea împărătească am făcut-o. De bună voie ne-am vândut păcatelor. Vrăjmaşului vieţii noastre robi ne-am făcut.

Ce vei zice Judecătorului în ziua aceea înfricoşată şi groaznică? Am flămânzit pentru Tine, sau am însetat, sau gol m-am făcut, sau m-am smerit? Sau Te-am iubit pe Tine cu tot sufletul meu?

Cu îndrăzneală totdeauna strigă Dascălul: Primeşte, cel ce eşti întru stăpânire, frâul; cel întru robie, cinstea cea întocmai; săracule, bogăţia cea nejefuită. Pentru ce nu vrei slobozenia, ci strâmtorarea? Pentru ce aştepţi vreme, iar nu gând? Pentru ce eşti prieten celui viclean, şi nu ai dor de mântuire? Pentru ce nu ajutăm firii, având vreme?

Până încă eşti domn al gândurilor tale; până nu se osteneşte trupul şi cugetarea; până nu întru puterea altora zace binele tău; până arătat îţi este ţie darul, iar nu cu îndoială, şi de adâncul inimii tale darul se apucă; până când lacrimile tale sunt vestiri pentru ieşirea ta: întâmpină, stai vitejeşte împotriva patimilor împreună cu ajutorul lui Dumnezeu la război; fă vitejie asupra lui Goliat, să nu apuce mai înainte tâlharul, să nu te răpească mai-nainte ucigaşul, ca nu cineva din silitorii şi din răpitorii împărăţiei să te încuie pe tine afară.

Să ne temem şi să ne păzim cu toată străjuirea, ca să nu ne arătăm mincinoşi ai mărturisirii noastre. Căci dacă mărturiile cele către oameni le întăreşte Dumnezeu când în văzul tuturor s-au luat, câtă va fi primejdia făgăduinţelor acelora ale carora noi ne vom afla călcători, şi nu numai ai celorlalte păcate, ci şi când pentru însăşi minciuna vinovaţi vom fi adevărului, şi mai ales când nu va mai fi a doua naştere din nou, nici plăsmuirea din nou, nici aşezare la starea cea dintâi.

Cumplit lucru este după ce a trecut târgul, atunci a cauta neguţătoria. Cumplit lucru este sfătuirea de pe urma şi atunci a simţi paguba, că nu este dezlegare a pagubei după ducerea cea de aici şi după amara încuiere şi pecetluire a celor lucrate de fiecare.

Ca vameşul suspin, ca şi desfrânata lăcrimez, ca tâlharul slobod glas, ca fiul cel curvar strig către Tine, iubitorule de oameni, Hristoase, Mântuitorul lumii, Lumina cea adevărată: întăreşte sufletul meu cel slăbit care s-a slăbănogit cu beţia dezmierdărilor. Tămăduieşte bubele acestuia şi abaterile minţii mele. Spală-l pe acesta, care s-a înnegrit cu putreziciunea păcatului, cu cinstitul Tău Sânge.

Acum este vreme bine primită, acum zi de mântuire. Cu mulţimea milei Tale întoarce-mă, Unule îndelung-răbdătorule, şi mă izbăveşte de toata desfătarea cea dezmierdătoare. Să nu mă ardă desăvârşit cuptorul patimilor, ci cu roua milei Tale stinge-l pe dânsul.

Vai mie, că mi-ai dăruit mie, Doamne, luminarea cunoştinţei şi eu o lepăd pe aceasta! Vai mie, ca totdeauna m-am bolnăvit şi mă slăbănogesc, şi neîncetat mă cercetează pe mine darul Tău şi mă vindecă pe mine, şi în tot ceasul am lepădat şi lepăd dăruirea tămăduirilor lui!

De câte daruiri, Stăpâne, m-ai umplut pe mine, păcătosul, şi de-a pururea îmi dăruieşti, şi eu, netrebnicul, sunt nemulţumitor şi nerecunoscător cu voirea! Totdeauna mă îndulcesc de darul Tău, totdeauna mă luminez, adeseori mă întăresc, şi totdeauna îl lepăd şi întru amărâciunea mea iarăşi mă schimb.

Îmi aduci aminte, Preabunule, de moarte, de muncile cele veşnice şi mă tragi pe mine totdeauna către viaţă, ca să mă mântuiesc, iar eu întru îndărătnicia mea rămân de-a pururea. Pentru aceasta nu voi avea nici un răspuns acolo.

Bat ca să mi se deschidă uşa milei Tale, Doamne. Stărui rugându-mă, ca să îmi dobândesc cererea. Că un fără-de-ruşine, caut să mă miluiesc. Fii îndelung răbdator asupra mea, răzvrătitului. Izbăveşte-mă de păcatele cele ce m-au înconjurat, sănătos făcându-mă să mă scol din patul păcatului celui de stricăciune făcător.

Slobozeşte-mă pe mine de tot lucrul rău, mai înainte de a mă apuca sfârşitul; ca să găsesc dar înaintea Ta în ceasul morţii şi al despărţirii; căci în iad, cine se va mărturisi Ţie? Albeşte-mi veşmântul cel întinat mai înainte de a-mi veni porunca cea înfricoşată şi a mă lua pe mine ne-gata şi ruşinat.

Izbăveşte sufletul necăjit din gura leului şi mântuieşte-l pe dânsul cu darul, cu îndurările şi cu solirile Preacuratei Stăpânei noastre, Născătoarei de Dumnezeu, şi ale tuturor Sfinţilor, că bine eşti cuvântat în vecii vecilor. Amin!

Acest post a fost editat de Luca.O: 03 March 2014 - 08:12 AM


#3 | pid:7723 | tid:4269
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1578 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox

Plânsul de miercuri seara - Sfântul Efrem Sirul

orul mă sileşte pe mine a grăi către Dumnezeu, iar nevrednicia mea îmi porunceşte a tăcea. Durerile mă silesc pe mine a cuvânta, iar păcatele mele a tăcea mă îndeamnă. Sufletul meu durere pătimeşte şi ochii mei lacrimi poftesc.

Păcătuit-am, suflete, pocăieşte-te. Căci iată, zilele noastre ca umbra trec. Înfricoşate şi groaznice locuri va să treci, suflete al meu, nu după mult. Nu întârzia, amânând zi de zi a te întoarce către Domnul.

Umileşte-te, suflete al meu, umileşte-te pentru toate bunătăţile câte le-ai luat de la Dumnezeu şi nu le-ai păzit. Umileşte-te pentru toate câte le-ai lucrat şi Dumnezeu îndelung a răbdat pentru tine, că nu întru întunericul cel mai din afară să te dai înaintea înfricoşatului Divan al lui Hristos.

Vai mie, păcătosului, că am spurcat şi de-a pururea spurc curăţia inimii mele prin trândăvia mea! Lenevirea şi pregetarea mea a ruşinat îndrazneala inimii mele, şi pofta cea rea îmi porunceşte mie ca un stăpân robului, şi eu îndată, ca un prunc cu frică, aşa o ascult. Mă rătăceşte pe mine şi eu mă îndulcesc.

Vai mie, Doamne, că darul Tău mă trage pe mine la viaţă, iar eu mai vârtos pe moarte o voiesc. Întocmai de o cinste cu îngerii Te sârguieşti a ma face, iar eu întru îndărătnicia mea pe sine-mi mă micşorez.

Înmulţitu-s-au păcatele mele, Doamne, şi de-a pururea se înmulţesc, şi nu este margine întru mulţimea lor. Şi cine va plânge pentru mine sau se va ruga? Însuţi Tu singur, Mântuitorul meu, de a Ta bunătate îndemnat fiind, caută cu milă spre mine, cel deznădăjduit.

Cum Te voi ruga pe Tine, Stăpâne, că gura mea am umplut-o de ocări? Sau cum Te voi lăuda pe Tine, că conştiinţa mea s-a spurcat? Sau cum Te voi iubi pe Tine, că m-am umplut de patimi? Sau cum se va sălăşlui întru mine adevărul, că cu minciuna pe sine-mi m-am ocărât?

Sau cum Te voi chema pe Tine, că poruncile Tale nu le-am păzit? Că după ce am luat cunoştinţa adevărului m-am făcut vătămător, lovitor, pentru cele lesne de aflat luptător, asupra vecinilor zăvistuitor şi aspru, întru cugete rele hrănindu-mă, nemilostiv spre săraci, minios, împotrivă grăitor, iubitor de pricire, lenevos, iuţos, de haine împodobitor.

Şi încă şi acum cu atât mai mult mă aflu întru gânduri spurcate, întru întărătări, întru iubire de sine-mi, întru lăcomie de pântece, întru iubire de dezmierdări, întru slaăa deşartă, întru mândrie, întru voire rea, întru grăire de rău, întru mâncare pe ascuns, întru trândăvie, întru iubire de pricire, întru mânieri.

Nimic fiind, ma socotesc pe sine-mi ca sunt ceva. Mintind de-a pururea, asupra celor mincinosi ma ingreuiez. Spurcand Biserica lui Dumnezeu cu ganduri curvesti, asupra curvarilor hotarasc. Judec pe cei ce gresesc, insumi de greseli plin fiind. Judec pe ocaratori si pe hoti, insumi fiind hot si ocarator.

Luminat ies, tot fiind necurat, în biserici şi la mese întâiul voiesc să stau. Văd monahi şi mă fălesc. Vad monahi şi mă trufesc. Muierilor vesel a mă arăta poftesc şi bogaţilor bine-credincios, şi înaintea străinilor înălţându-mă, şi între ai mei cu minte şi înţelept, şi între cei înţelepţi mai desăvârşit, şi către cei bine-credincioşi ca un mai-înţelept; iar pe cei fără de minte şi neînvăţaţi ca pe nişte dobitoace îi defaim.

Dacă voi fi ocărât mă depărtez; dacă voi fi cinstit, mă urăsc. Dacă după dreptate mi se cere, mă judec, şi pe cei ce-mi grăiesc cele adevărate ca pe nişte vrăjmaşi îi socotesc. Mustrat fiind, mă mânii, şi, nefiind linguşit, mă îngreţoşez.

Nu voiesc a cinsti pe cel vrednic, şi, nevrednic fiind, cinstiri cer. Nu voiesc a mă osteni, şi, dacă nu îmi slujeşte mie cineva, mă mânii asupra lui. Nu voiesc a merge împreună cu cei ce lucrează, şi, dacă nu-mi ajută mie cineva, îl grăiesc pe dânsul de rău, ca pe un mândru.

Întru nevoi nu cunosc pe fratele, iar când este sănătos îl cercetez pe dânsul. Pe cel bolnav îl urăsc, şi, bolnav fiind eu, voiesc să fiu iubit. Pe cei mai mari îi defaim şi pe cei mai mici îi trec cu vederea.

Dacă mă voi stăpâni pe sine-mi despre pofta cea necuvântătoare, mă măresc în deşert. Dacă voi isprăvi priveghere, cu nesupunere şi cu împotriva grăire ca într-o cursă mă prind. Dacă mă voi înfrâna pe sine-mi de bucate, întru îngâmfare şi întru trufie mă înec. Dacă întru rugăciune voi stărui, de mânie şi de urgie mă biruiesc. Dacă întru fapta bună pe cineva voi vedea, eu nu răbd.

Toate cele dulci ale lumii le-am trecut cu vederea, dar de pofta cea deşartă a lor nu mă depărtez. Dacă voi vedea parte femeiască, mă strălucesc. Din afară mă fac smerit-cugetător, iar cu sufletul înalt-cugetător.

Cu părerea sunt cum aş fi neagonisitor, iar cu gândul de boala multei agonisiri bolesc. Şi pentru ce trebuie vremea a o cheltui? Căci cu părerea m-am lepădat de toate, şi cu adevărul iarăşi cele ale lumii le cuget.

Nu mai zic despre căile cele mojiceşti la biserică, zăbovirile cele cu de-adinsul, bârfirile cele dintru adunări, născocirile gândurilor, pomenirile cele deşarte, bunele vorbiri de la masă, nesaţiul darilor şi luărilor, împărtăşirile din greşelile cele străine, pricirile cele pierzătoare.

Aceasta este via'a mea. Cu atâtea rele mă lupt împotriva mântuirii mele, şi trufia mea şi slava mea deşartă nu mă iartă ca să-mi privesc rănile mele, ca să mă vindec. Acestea sunt vitejiile mele. Cu atâta gloată de păcate vrăjmaşul mă luptă pe mine şi, întru acestea căutându-mă şi aflându-mă eu, ticălosul, slavă de sfinţenie trag asupra-mi.

Întru păcate petrecând, ca un drept voiesc să fiu socotit. Numai una aceasta dare de răspuns pentru toate am, că «diavolul m-a sfătuit pe mine la acestea»; dar nici lui Adam nu i-a folosit răspunsul acesta.

Mă plec să cred ca acela l-a sfătuit pe Cain; dar nici acesta n-a scăpat de hotărâre. Şi ce voi face când mă va cerceta pe mine Domnul? Nu este nici o dare de răspuns pentru lenevirea mea.

Mă tem să nu mi se întâmple să fiu şi eu dintre aceia de care a zis Pavel că sunt vase ale urgiei, pe care asemenea îi are diavolul parte a sa; pe care, pentru nebăgarea lor de seama, în patimi de necinste i-a dat Dumnezeu. Deci, frică-mi este ca nu cumva o hotărâre ca aceasta şi asupra mea să scoată.

Doamne, mie, păcătosului, mi-ai pus pocăinţa. Vrând să mă mântuieşti pe mine, nevrednicul, viază, dătătorule de viaţa, sufletul meu cel omorât cu păcatele. Spală-mi orbirea cea împietrită a ticăloasei inimii mele şi-mi dăruieşte mie izvor de umilinţa, Cela ce din coasta Ta cea curgătoare de viaţă ne-ai izvorât nouă viaţa.

Cine nu va suspina? Cine nu va plânge lepădarea mea? Încă cu adevărata lepădarea mea de lume nu m-am lepădat, şi cu trufia sunt ţinut; încă n-am gustat din nevoinţă, şi cu slavă deşartă sunt legat; încă pragurile nu le-am văzut, şi cele din lăuntru le nălucesc; învăţătura faptei bune nu am cercat-o, şi deja pe fratele-l înfrunt; încă la cunoştinţa adevărului n-am ajuns, şi pe altii din mândrie îi învăţ.

Toate ţi le-a dat ţie prea-bunul Dumnezeu, o, suflete: cunoştinţă, pricepere, socoteală. Cunoaşte-ţi folosul! Cum tu socotesti a da lumini aproapelui, întunecat fiind? Fă-te ţie doctor, suflete; iar de nu, plânge-ţi orbirea ta. Nici o pricină n-ai pentru lenevirile tale. Trezveşte-te, priveghează, suflete, suspină, lăcrimează şi spală-ţi prin postire sarcina cea grea a păcatelor tale.

Dumnezeule cel preaînalt, Care singur ai stăpânire peste viaţă şi peste moarte, dăruieşte-mi mie, păcătosului, în ceasul acela al înfricoşatei Tale veniri, îndurările Tale cele multe, ca să nu fiu găsit acolo, înaintea straşnicului Tău Divan, ocară şi ruşine mare privitorilor: îngeri, arhangheli, prooroci, apostoli, patriarhi, mucenici, postnici, şi tuturor drepţilor.

Ci aici, unde m-am îndulcit de dulceata păcatului, pedepseşte-mă, Mântuitorul meu, ca un Părinte milosârd şi iubitor de fii, şi acolo iartă-mi mie ca un Dumnezeu ceresc singur fără de păcat.

Tot păcatul l-am lucrat eu, osânditul. Pe toţi i-am întrecut cu înverşunarea. Vinovat sunt muncii şi, de mă voi grăbi să mă pocăiesc, n-am lacrimi.

Vai mie, cu ce ochi voi vedea eu, păcătosul şi trândavul, înfricoşatul acela Divan, la care şezând, Doamne, cele lucrate de mine le vei vădi! Te ştiu pe Tine Judecător înfricoşat, întru slava Dumnezeirii venind, toate cele ascunse urmând să le vădeşti.

Toata viaţa mea eu, ticălosul, cu înverşunare am cheltuit-o, totdeauna în mocirlă dezmierdărilor tăvălindu-mă. Toate greşelile mele, cele ascunse şi cuprinderea păcatelor mele Tu le cunoşti, Unule Ziditorul meu.

Nimeni aşa, ca mine, nu s-a arătat lăcaş al păcatului. Nimeni aşa, ca mine, n-a întărătat bunătatea Ta, Stăpâne, pornirilor răutatii urmând. Ci, precum eşti noian al bunătăţii, usucă-mi noianurile cele rele ale păcatelor mele; şi, precum eşti adânc al milei, arde de tot adâncul păcatelor mele şi să nu-mi răsplăteşti mie cu răsplătiri vrednice de cele ce am lucrat.

Să nu mă osândeşti pe mine în văpaia gheenei, că nesuferită este urgia Ta, Doamne, peste noi, păcătoşii. Cine dar va suferi îngrozirea ei? Căci focul nu se va stinge şi viermele nostru nu se va sfârşi.

Teme-te de îngrozirea cea dintru tine, o, suflete. Leapădă somnul cel greu al lenevirii şi dormitarea cumplitei trândăviri. Aproape este sfârşitul. Lângă uşă - Judecata. Oare ce ne va întâmpina pe noi, dupa ce se va despărţi sufletul de trup?

Adunaţi-vă împreuna cu mine, Cuviosi si Drepti, cei ce cu nevoinţa cea buna v-aţi nevoit; şi, sau ca pe un mort plângeţi-mă, sau ca de un viu şi pe jumatate mort înduraţi-vă, fiindcă eu sunt plin de ruşine şi nu am îndrăzneală pentru păcatele cele făcute de mine întru cunoştinţă.

Vărsaţi peste mine mila voastră, ca peste un robit şi ca peste un putrezit cu rănile. Miluiţi-mă pe mine ca nişte tainici ai milostivului Dumnezeu, Mântuitorului nostru, şi cereţi Lui ca-n dar să mă întoarcă pe mine, ca să nu mă aflu nevrednic în ceasul venirii Lui şi ca să nu aud acea înfricoşată hotărâre: «Du-te de la Mine, lucrătorule al nedreptăţii; zic ţie, nu te ştiu pe tine».

Deci, Te rog pe Tine, Lumina cea adevărată, Naşterea blagoslovitului Tău Părinte, Chipul Ipostasului Lui, Cel ce şezi de-a dreapta măririi Lui, necuprinse Fiule al lui Dumnezeu, necercate Hristoase, lauda şi bucuria celor ce Te doresc pe Tine, veselia şi desfătarea celor ce Te iubesc pe Tine, Viaţa mea, Lumina mea, Hristoase al meu: Să nu mă treci cu vederea pe mine, cel defăimat, să nu mă lepezi pe mine, cel urât, să nu mă părăseşti pe mine, cel osândit, ca foarte se veseleste vrăjmaşul meu când pe sine-mi mă deznădăjduiesc pentru ceaţa răutaţii ce se pune asupra mea.

Întru aceasta numai se bucură, când prin deznădăjduire m-ar vedea pe mine robit; ci Tu, cu milosârdia Ta, ruşinează nădejdea lui şi mă smulge pe mine dintre dinţii lui, şi de la socoteala lui cea cu rău meşteşug, şi de la toată lucrarea lui ce se porneşte asupra mea, că întru multe a tăbărât asupra mea.

Dăruieşte-mi mie, Doamne, luminare, ca să cunosc meşteşugirile împotrivnicului şi ale urâtorului de bine, că nenumărate alunecări pune înaintea mea: sminteli, vătămare, multa agonisire, înalţare a veacului acestuia, dulceaţa trupească şi mulţi ani în viaţa aceasta de acum; temere de nevoinţă, şi pregetare la rugăciuni, şi la cântarea de psalmi, somn şi odihnă trupească. Pe cât acela se sârguieşte spre a mea pierzare, pe atât eu, ticălosul, mă lenevesc şi mă trândăvesc; şi pe cât acela pândeşte, pe atât eu nu bag de seamă.

Ia aminte, suflete, grijeşte-te de conştiinţă. Nu lua aminte la greşelile altora, ci mai vârtos la ale tale. Nu lua aminte la aşchia din ochiul fratelui şi-al aproapelui, ci caută adeseori la bârna ta.

Sârguieşte-te, apucă înainte, împacă-te cu Hristos, Cel ce pentru tine S-a răstignit cu trupul. Căci, de ne-am fi judecat pe noi însine, n-am fi fost judecaţi acolo, unde este osânda cea mare şi neîncetată.

Îndură-Te spre mine, Doamne, pentru milostivirea Ta, şi mă mântuieşte pe mine, pentru singura bunătatea Ta, cu solirile Preacuratei Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei, şi ale tuturor Sfinţilor Tăi, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin!


#4 | pid:7724 | tid:4269
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1578 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox

Plânsul de joi seara - Sfântul Efrem Sirul

ată, iarăşi cad la uşile Stăpânului meu, cucerindu-mă, rugându-mă, închinându-mă şi strigând cu frică; că de folos este slugii a nu fugi de mâinile Stăpânului său după ce-a greşit Lui, ci mai vârtos a stărui lângă Dânsul.

Auzi, o, Stăpâne, suspinul meu şi primeşte graiurile cererii mele, pe care le aduc eu, păcătosul, cucernicindu-mă. Varsă peste mine, ticălosul, o mică picătură de întoarcere cu mila Ta, şi luminează sufletul meu cu darul Tau, ca sa am putina osârdie spre a ma îndrepta pe sine-mi. Căci, de nu va lumina darul Tău sufletul meu, nu voi putea înţelege împătimirea şi lenevirea dintru mine.

Vai mie, că, apucând mai înainte şi păşune aflând întru mine, păcatul mă înnegreşte şi mă cufundă totdeauna şi nu încetez eu, osânditul, a întărâta pe Dumnezeu, netemându-mă de focul acela nestins şi necutremurându-mă de muncile cele fără de moarte; căci obicei luând, păcatul mă trage pe mine întru pierzare cu totul.

Pe sine-mi adică mă mustru şi nu încetez mărturisindu-mă; ci iarăşi rămân întru cele rele. Privind, nu văd, fiindcă, pocăindu-mă, greşesc. Nu mă ostenesc cu sufletul spre cunoştinţă celor făcute de mine, ci pocăinţa mea o prihănesc.

Căci, sunt ca un rob al păcatului şi, nevrând, fac răul, şi, ca un ostaş al păcatului, lui mă supun; şi, putând a fugi de dânsul, m-am făcut birnic al lui, fiindcă a împărăţit în mine obiceiul. Tainul trupului primesc, de patimi grijindu-mă.

Cunosc a mea mai înainte apucare a stricăciunii şi ca un rob, când mi se porunceste, îndată o lucrez pe dânsa. Fug de războiul ce va să fie şi ca un câine legat cu fier, mă întorc către cel ce-mi porunceşte.

Urăsc, adică păcatul, fug de fărădelege, şi rămân în patimă; căci mă Stăpânesc, fricosul, şi nevrând, de dulceaţă. Am slujit firii de nevoie şi izvorăşte asupra mea păcatul, cumpărându-mi voirea. S-au revărsat asupra mea patimile, fiindcă gândul l-am unit cu trupul şi despărţire nu primeşte.

Mă sârguiesc să-mi schimb voirea, şi aşezarea ce-a apucat mai înainte-mi stă mie împotrivă. Mă silesc, ticălosul, să slobozesc sufletul meu, şi întru multă datorie mă împinge pe mine răul împrumutător. Nu-şi aduce aminte de întoarcerea datoriei, ci cu iubire de cinste împărţeşte, nevrând vreodată să ia înapoi.

Numai robia o pofteşte. Îmi dă ca să mă îmbogăţesc în patimi şi datoria n-o strânge. Voiesc eu să i-o dau înapoi, şi acela-mi mai adaugă. Şi chiar dacă m-aş sili puţin pe sine-mi pentru ele, el adaugă altele, ca să mă arăt că dintru ale lui plătesc; şi văzând el că necurmarea datoriei mă pleacă să fiu păcătos, bagă întru mine pofte mai noi şi mă face să uit patimile, ca să nu le mărturisesc.

Mă întâmpina cu patimi străine şi, împiedicându-mă, întru uitarea celor mai dinainte vin. Mă învoiesc cu cele ce mi-au venit asupra-mi şi iaraşi datornic mă aflu. Alerg la dânsele ca la nişte prieteni şi, împrumutându-mă, iarăşi ca nişte Stăpâne se află; şi cel ce mai înainte cu puţin mă sârguiam să mă izbăvesc, mă fac printrânsele rob pe mult vândut.

Mă sârguiesc să tai lanţurile lor, şi de altele fără de veste mă ţin. Mă sârguiesc să mă izbăvesc de ostăşia patimilor, şi prin luarea de daruri ca un iconom al lor mă aflu.

O, domnia întru mine a patimilor păcatului! O, stăpănirea răului meşteşugar şi a vicleanului balaur, căci el către fire şi tocmelile neguţătoreşte şi arvunele le dă, ca însuşi păcatului să vândă gândirea. M-a plecat să-mi momesc trupul, ca să-l aduc pe el spre slujba sufletului, şi m-am biruit de dulceaţa.

Întru desfrânarea somnului iaraşi abătându-mă, cu totul de slujba mea m-am lipsit. Rugându-mă eu, mi-a dat mie proasta cugetare către oarecare dulceaţă şi-mi ţine printrânsa, ca într-o funie de aramă, gândirea mea cea proastă; şi, voind să fugă, n-o lasă, pentru legatură.

Deci, se întemeiază păcatul pe gândire şi-i închide uşa cunoştinţei. De-a pururea păzeşte răutatea pe minte, ca nu cumva, unindu-se cu Dumnezeu, să opreasca trupul de a se vinde. Îi aduce înainte mulţime de gânduri încurcate şi o pleacă să creadă că nu va fi cercetare pentru lucrul acesta mic, şi ca nu este cu putinţă să fie cunoştinţă pentru dânsele, şi ca unele ca acestea uitării se vor da. Iar eu înaintea mea pun mustrarea mea şi ştiu ca asupra mea este spânzurată munca.

Cu acestea mă ţine pe mine, cu acestea mă leagă, cu acestea mă vinde şi mă cumpără, cu acestea mă amăgeşte, cu acestea mă momeşte şi mă supune, dupa cum zice Apostolul, că «cel trupesc este vândut de păcat»; căci păcatul, în trupul meu fiind, îmi Stăpâneşte gândirea şi ţine sufletul, folosindu-l pentru pricina trupului, prin care-l necăjeşte şi-l împilează. De-ar voi să postească sau să privegheze, îl munceşte printr-ânsul pe el şi-l împilează ca pe al său în lanţ.

Ca pe o oaie spre junghiere şi ca pe o pasăre înalt-zburătoare pe acesta l-a legat, şi ca un uriaş tare prin însuşi trupul i-a tăiat mâinile şi picioarele sale. Nici a fugi, nici a-mi ajuta mie însumi nu pot.

Vai mie, mort sunt eu - cel viu, şi orb - cel ce văd! M-am făcut ca un câine eu, omul, şi eu, cel gânditor, ca un dobitoc primesc legăturile. Miluieşte-te pe sine-ţi, o, suflete!

Sârguieşte-te mai înainte de răspuns. Caută mai înainte de despărţire, ca să nu ne încuiem afară împreună cu fecioarele cele nebune, unde nu este cu putinţă muritorilor a vedea viaţa sau a gândi pentru dreptate; unde nu este lupta prin care viaţa şi moartea se pricinuiesc, unde nu este trup prin care vrăjmaşul se batjocoreşte, de neputinţa trupului biruindu-se.

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale; căci, dacă mă vei milui, voi scăpa de ticaloasa aşezare a patimilor; dacă mă vei milui, doresc să iau ascultare către bunătatea Ta.

Daca vei face dupa multimea bunatatii Tale, ma vei izbavi pe mine; daca vei revarsa peste mine bunatatea Ta, ma voi mantui.

Cred ca poti si nu ma deznadajduiesc. Stiu ca multimea indurarilor Tale biruieste multimea pacatelor mele. Stiu ca pe toti i-ai miluit si miluiesti pe cei ce se intorc catre Tine din toata vartutea lor.

Marturisesc ca si eu m-am indulcit de darul Tau de multe ori, dar dupa acestea, lepadand darul Tau, am pacatuit ca nimeni altul. Ci Tu, Cel ce pe morti ai sculat, scoala-ma si pe mine, cel ce sunt mort cu pacatul, si Cel ce pe orbi i-ai tamaduit, lumineaza si ochii cei intunecati ai inimii mele; Cel ce din gura sarpelui pe Adam l-ai izbavit, trage-ma pe mine din mocirla faradelegilor mele; caci oaia Ta sunt si mancat de leu m-am facut pentru voile mele.

Caine m-am facut cu pacatele, dar fiu ma voi face, tamaduit fiind cu darul Tau. Lepadat m-am facut ca un lepros, dar, de vei voi, ma voi curati. Stiu ca dupa cunostinta am pacatuit, dar am pe Sfintii Tai care solesc pentru mine.

Covarsesc pe toti cu pacatele, stiu, dar nu se biruieste bunatatea Ta. Cel ce i-ai dat vamesului intaietatea, da-mi si mie, celui ce mai multe rele am facut. Tu, Doamne, pe Zaheu l-ai miluit ca pe un vrednic, si pe mine ma vei milui, nevrednic fiind.

Lup era Pavel oarecand, gonind oile turmei Tale; fiara era rupandu-le, si pastor s-a facut, cu darul Tau tamaduind si grijind oile Tale. Si stiu ca el intru necunostinta a facut pacatul; si, ca unul care nu a cunoscut, iertare a primit si mai mult dar. Ci Tu, Doamne, Care ai judecat pacatul meu cel intru cunostinta, ma vei milui cu darul Tau cel covarsitor.

Vai mie, vai mie! Ma sfiesc de cei ce acum se sfiesc de mine, ca nu candva sa ma rusinez de dansii pentru pacatele mele cele ascunse. Ma rusinez de cei ce m-au nascut pe mine, ca nu candva sa ma osandeasca pe mine, cel ce m-am fagaduit cele mai presus de lume.

Ca vaduva aceea voiesc sa ma fac, care, indelung suparand pe judecatorul, si-a dobandit scopul; si ca prietenul cel obraznic voiesc sa ma arat catre Tine, Cel ce esti preabun si singur Stapan, ca sa intorci sufletul meu, cel ce intru pacate a fost robit. Acela paine a cerut spre mancare, iar eu dezlegare a sufletului de osteneala; acela hrana trupului a cerut, iar eu zidire de-a doua a sufletului.

Auzi ca un bun si preabun glasul plangerii lacrimilor mele si intoarce-ma pe mine ca sa fac rod de pocainta. Racoreste arsita constiintei mele. Innoieste-ma pe mine, cel invechit cu patimile pacatului, ca, dupa ce ma vei izbavi din robia acestora, sa rasuflu cu dulceata vazduhul slobozeniei si sa slavesc bunatatea Ta cu bucurie si cu veselie.

Stii, o, Stapane, ca din mica durere a sufletului meu indraznesc a grai acestea inaintea Ta. Stiu si eu, pacatosul, ca milosard esti, Doamne, si voiesti a ma schimba pe mine, insa voiesti rodul voirii mele si gata esti spre a ma milui pe mine, dar astepti asezarea mea. Caci, miluind, voiesti sa ma inveti si, iertandu-ma, voiesti sa ma castigi partas al imparatiei Tale.

Vai de nesimtirea mea! Vai de ticalosia mea! O, grosule si pamantescule suflete! O, inima razvratita! O, gura plina de amaraciune! O, gatlej, mormant deschis! Pentru ce nu-ti aduci aminte, o, suflete, de calea cea netrecuta a despartirii tale? Pentru ce nu te gatesti catre calatoria aceea? Pentru ce fara de crutare uneltesti pierzarea ta? Pentru ce iti tragi asupra-ti muncile cele vesnice? Ce faci, o, suflete, petrecand ca un dobitoc fara de pricepere?

Vai mie, cum aleg intunericul mai mult decat lumina! Cum, mai inainte de viata, cinstesc moartea! Cum dezmierdarea, ceea ce astazi este si maine nu mai este, o pun mai presus decat bunatatile cele vesnice si negraite?

Vai mie, cum decat podoaba aceea in chipul soarelui voiesc mai mult cu cea intunecata si innegrita sa ma imbrac? Cum cinstesc mai mult decat imparatia locuirea cea intunecata a iadului?

Vai mie, pacatosului, ca eu singur intru cunostinta ma ranesc. Vino-ti intru sine-ti, suflete. Teme-te de Dumnezeu. Slujeste-I Lui intru toate faptele bune, ca sa nu primesti din mana Lui indoite muncile. Doreste pe Dumnezeul tau si umbla in calea Lui cu cinste.

Intelege, o, suflete, ca veacul acesta se aseamana locului celui de lupta si balaurul cel tare intotdeauna se straduieste sa biruiasca. De oarecari se biruieste si se calca, iar pe oarecari ii biruieste si ii calca. De oarecari se surpa si se batjocoreste, iar pe oarecari el ii surpa si-i batjocoreste.

Intelege ca unii adica prin inselarea lui se biruiesc, iar altii, prin lupta lui, se incununeaza; unii adica, prin amaraciunea lui, veselia vietii celei vesnice o dobandesc, iar altii, prin dulceata lui, amaraciunea muncii celei vesnice o afla; unii adica, prin desavarsita neagoniseala, cu lesnire pe dansul il biruiesc, iar pe altii, pentru infasurarea celor pamantesti, cu lesnire el ii biruieste. Celor ce-L doresc adica pe Dumnezeu din tot sufletul lor, razboiul sau ca un nimic se socoteste, iar celor ce doresc lumea, razboiul sau greu si nesuferit le este.

Intelege, suflete ticaloase, ca bucuria veacului acestuia, si desfatarea, si odihna sunt pline de scarba si de amaraciune; iar necazurile, si postul, si reaua patimire bucurie negraita si viata vesnica pricinuiesc, intoarce-te, o, suflete.

Nevoieste-te intru liniste ca, dupa ce va veni ceasul mortii si al despartirii, sa nu te afle pe tine negatit. Intelege, o, suflete al meu, intru chemarea ta si intru petrecerea ta cum mergi.

Pentru cine si pana cand te intristezi si oftezi, o, suflete slobod! Toti la sfarsitul lucrurilor celor pamantesti au venit, si la a ta negrijire sfarsitul va sosi.

Umileste-te si cazi. Milostiveste-L pe preainduratul Dumnezeu ca sa te slobozeasca de toate durerile tale cele din launtru, pentru rugaciunile tuturor Sfintilor care din veac au bineplacut Lui; ca Lui I se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, in vecii vecilor. Amin!

Acest post a fost editat de Luca.O: 04 March 2014 - 12:53 PM


#5 | pid:7726 | tid:4269
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1578 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox

Plânsul de vineri seara - Sfântul Efrem Sirul

uflet necajit se apropie la Tine, Sfinte Stapane, si cu lacrimi vorbeste Tie pentru vrajmasul cel pierzator, si cu smerenie cade, rugandu-se Tie pentru impotrivnicul ce il necajeste pe el.

Deci, de vreme ce cu indraznire vine la Tine, auzi-l pe dansul degraba si, alergand la Tine cu dorire, cerceteaza-l pe el cu sarguinta. Daca-l vei trece cu vederea pe dansul, necajit fiind, va pieri; daca vei zabovi a-l auzi pe el, inconjurat fiind, se va pierde.

Iar daca pentru indurarile Tale il vei cerceta pe dansul, se va afla; daca il vei cauta pe dansul, se va mantui; daca il vei auzi pe el, se va imputernici. Sa nu il treci cu vederea pe dinsul, ca sa nu il apuce vrajmasul, caruia i-ai dat carte de despartire si pe care l-ai alungat.

Sa nu pomenesti intaratarile mele cele prea-rele cu care am intaratat darul Tau, o, Stapane milostive, si sa nu imi faci dupa lucrurile mele, ci mai vartos daruieste-mi mie, pacatosului, putina vreme, ca sa aflu ragaz de pocainta adevarata, iubitorule de oameni, bunule.

A suferit darul Tau multa multime de pacate si nelegiuiri ale tineretilor mele si acum ar suferi si lepadarea, intaratarea si obraznicia. Eu insumi stiu, Doamne, ca Te-ai jurat asupra-Ti ca nu voiesti moartea pacatosului, ci mai vartos sa se intoarca si sa-l viezi pe dansul, sa se mantuiasca de pacatele lui cu indurarile Tale.

Darul Tau, Stapane, iubitorule de suflete, totdeauna biruieste cu ale sale milostiviri si indurari, ca sa miluiasca si sa mantuiasca pe cei ce Te doresc pe Tine. El imi cerceteaza inima mereu si, de va afla odihna, intrand va locui intru dansa; iar de nu o va afla pe dansa curata, se departeaza indata.

Si iarasi indurarile Tale il silesc pe el a veni si a ma cerceta pe mine, nevrednicul; iar eu, ticalosul, sunt de buna voie intors, iar nu dupa fire. Ma aflu pururea inalt-cugetator, molatic si viclean.

Nu-mi pazesc mintea, din trandavie, si vrajmasul imi pune in minte ganduri de viclenie, necurata desfranare, frumusete femeiasca imi indulceste mintea si-mi intineaza sufletul meu, si de multe ori intru faradelegile mele de mai inainte ma aflu, zacand ca intr-o mlastina in gandurile cele spurcate.

Si venind darul Tau, intru inima mea afla rea putoare, pentru gandurile cele spurcate, si indata se departeaza, neafland intrare sa intre si sa se salasluiasca intru mine precum voieste. Spala inima mea cu dulceata luminoasa, ca sa-mi vin intru simtire, ca m-a cercetat pe mine si nu a aflat intrare, ca asa sa caute a o indulci pe dansa.

Si stiu ca, de catre insasi milosardia silindu-se sa ma miluiasca, nu se va departa de la mine cu totul. Milele si indurarile Tale se propovaduiesc pretutindeni prin Evanghelii, si prin Apostoli, si prin toate scripturile Sfintilor Parinti si Dascali.

Eu - stiind pilda curvarului, primirea lui Manase, a talharului, a lui Zaheu, a vamesului, a desfranatei, a Cananeiencei, a aceleia ce ii curgea sange, a slabanogului, a orbului, a fiicei lui Iair, a tuturor celor mai inainte scrisi - venind catre Tine, ma rog sa-mi deschizi milostivirile Tale si sa ma primesti si pe mine.

O, bunatate si iubire de oameni a lui Dumnezeu! Cum doreste si sileste pe toti oamenii sa se mantuiasca! Cruta, Doamne, pe netrebnicul robul Tau. Cruta, milosarde Hristoase, Mantuitorule, zidirea Ta. Ca de nu Tu, Doamne, ma vei intelepti pe mine, ticalosul, si de nu-mi vei da mie luminare inimii, nu pot, din multa mea rautate, sa-mi vad lenevirea mea si moliciunea.

Ci, de vreme ce ma tin si ma biruiesc de amarul vrajmas care ma necajeste pe mine, de-a pururea voi striga cu lacrimi noaptea si ziua catre bunatatea Ta, ca sa ma izbavesti pe mine din cursele lui, caci in fiecare ceas isi innoieste asupra mea maiestriile sale; in fiecare ceas, cu ganduri curvesti si cu pofte de dezmierdari imi necajeste sufletul meu.

Puterea Ta, Hristoase, care a certat valurile marii, sa-l certe si pe dansul, ca sa se surpe de la mine, netrebnicul robul Tau; caci se sarguieste a-mi alunga gandirea de la indulcirea si buna cugetare a poruncilor Tale.

Trimite-mi, Stapane, darul Tau degraba, ca sa alunge de la robul Tau pe balaurul cel mare, impreuna cu toate gandurile lui cele rusinoase, si rele, si viclene; fiindca strapunsaturile sagetilor lui s-au facut putrede putrejuni intru inima mea. Si eu in tot chipul le ascund pe ele intru a mea nebunie.

Doctorul cel bun striga catre mine; plati nu cauta, sangiuiri nu varsa. Pregetarea mea nu-mi ingaduie sa ma duc catre Dansul. Vine El sa ma tamaduiasca pe mine si ma afla mancandu-mi ranile mele. Cand le-am mancat, atunci ma caiesc, insa cainta mea nu este adevarata.

Datator al tuturor vindecarilor si Parinte al indurarilor, Tu esti singur bun si milosard Dumnezeu, Cel ce daruiesti de-a pururea cele bune celor care cer de la Tine. Fiindca eu insumi cu adevarat am ispitit adeseori nemasuratele vindecari si daruirile cele bune care mi se daruiesc mie zi de zi.

Nemasurat este darul vindecarilor Tale, Stapane, si tuturor celor ce vin la Tine le dai vindecare; caci si ranile mele adeseori se tamaduiesc cu indurarile Tale; si iarasi putrezesc pentru a mea lenevire.

Pentru acestea, fara de sfiala, rog bunatatea Ta, suferitorule de rau, Doamne, ca sa vina peste mine darul Tau, dupa obicei, si sa-mi adune gandirea mea si sa-mi vindece iarasi cumplitele mele rani. Caci iata, invaluirile si grijile vremii celei vremelnice ma apasa si ma fac fara de grija de bunatatile Tale cele vesnice; ci Tu fii indelung rabdator asupra mea.

Nici Cerul, nici pamantul nu vor putea sa rasplateasca cu vrednicie pentru vindecarile si darurile Tale, ca nu au cinste vrednica sa iti rasplateasca Tie. Prin lacrimi le daruiesti pe dansele si prin plansul amar dai desfatare vesnica.

O, putere a lacrimilor, cate poti! Daruieste-mi, Doamne, mie, nevrednicului robului Tau, lacrimi de pocainta ca sa-mi spal pacatele mele, ca sa se lumineze inima mea, ca sa sterg zapisul cel mare prin putine lacrimi si sa sting prin putin plans focul care arde pentru mine; caci cei ce aici vor plange se vor izbavi de plansurile cele vesnice.

Caci iata, adun gandurile mele de pretutindeni si inca nu m-am slobozit de lucrarile duhurilor celor rele si viclene ce vor sa ma opreasca pentru acestea in vazduh; inca nu am cunoscut greutatea multimii pacatelor mele; inca nu am fost slobozit de pricinile gheenei. Cele ce ma cufunda pe mine intr-insa poarta inca roade intru mine si toate lucrurile ei se misca intru inima mea; cei ce ma ineaca pe mine intr-insa poarta inca roade in trupul meu.

Pana cand eu, ticalosul, ma voi imbata fara de vin si ma voi lenevi de ale mele pacate, ca de unele straine? Ca un rob rau si viclean pe domnul sau, asa-mi bantuiesc si-mi vrajmasesc eu singur mantuirea si, ca si cum vor lua altii ostenelile mele, asa nu voiesc sa priveghez.

Totdeauna intarat indelunga rabdarea Ta. Inaintea ochilor am amaraciunea mea. Toate indelung le rabzi pentru multa bunatatea Ta.

Daruieste-mi mie, Doamne, doctorie de intoarcere, ca sa-mi vindec ranile mele cele amare. Daruieste-mi mie sa intru in stadionul infranarii. Daruieste-mi mie ca intru umilinta inimii sa-mi trec toate zilele vietii mele.

Lumineaza-mi ochii cei intunecati ai gandirii mele si pazeste-o pe dansa, ca sa nu se intunece de catre vicleanul vrajmas vederea sufletului meu; si da-mi mie putere ca macar o saptamana sa lucrez in via Ta, fiindca mi-am pierdut vremea vietii mele intru desertaciune si in ganduri de rusine.

Ceasul al unsprezecelea este al vremii vietii mele celei desarte. Ocarmuieste, Doamne, corabia negustoriei mele si daruieste-mi pricepere mie, prostului negutator, ca sa-mi negutatoresc negotul meu pana am vreme. Caci si inotarea corabiei a ajuns la sfarsit.

Mare viscol este si vremea ma cheama pe mine, cel inalt-cugetator: Vino, arata-ti, lenesule, tot negotul vietii tale. Si ceasul mortii ma infricoseaza pe mine, ticalosul; caci ceasul despartirii a venit inaintea ochilor mei si foarte m-am infricosat vazandu-mi saracia mea. In loc sa ma bucur, eu mai vartos m-am infricosat, nefacand vrednice lucruri dupa dar.

Infricosata este cu adevarat, o, suflete, sosirea de fata a mortii celor impatimiti, si pacatosilor, si trandavilor, si celor ce nu se sarguiesc sa petreaca cu curatie intru aceasta viata desarta.

Caci lucratorii si nevoitorii cei desavarsiti se bucura in ceasul despartirii, vazand inaintea ochilor osteneala cea mare a nevointei, a privegherilor, a ajunarilor, a metaniilor, a rugilor, a lacrimilor, a sacului lor.

Salta sufletul lor, caci se indeamna sa se duca la odihna din casa trupului; iar pacatosului ii este scarba prea cumplita in ceasul despartirii lui, caci vede inaintea ochilor lui lenevirea sa, neinfranarea, trandavia, materia multei agoniseli; insa nu i se ingaduie nicidecum sa graiasca ceva, caci cu asprime porneste porunca.

Cata cainta cuprinde atunci inima celui ce s-a lenevit aici de a sa mantuire! Cat este de mare chinul ascuns al sufletului sau! Vai mie, suflete, vai mie! Pentru ce te lenevesti de viata ta? Pentru ce cu raspandire petreci zilele vietii tale?

Fara de veste se va face chemarea ta si ce vei face acolo, inaintea Divanului Judecatorului celui infricosat, intru cele de aici lenevindu-te? Cum te fura pe tine vrajmasul si nu pricepi? Cum te jefuieste pe tine de bogatia cea cereasca si nu cunosti, inaltule si raspanditule?

Indelung rabdatorule, sprijineste-ma, Fiule al lui Dumnezeu, nepacatoase Hristoase. Daruieste-mi mie, Mantuitorule, cugetare de viata ce va sa fie, ca doar as putea sa nu am niciodata intru inima mea altceva afara de aceasta cugetare, ca sa implinesc voile Tale.

Macar la batranete fa-ma impreuna lucrator al darului Tau, ca sa negutatoresc bine cu argintul pe care insuti mi l-ai dat mie, Imparate Ceresc.

Cum oare voi putea sa stau inaintea infricosatului Tau Divan eu, raspanditul si inaltul? Cum eu, nerabdatorul si cel fara de roada, ma voi afla impreuna cu cei desavarsiti, care au facut aici rodul dreptatii?

Intru care petrecere ma voi cunoaste, cand Sfintii se vor cunoaste unii pe altii intru camarile cele ceresti? Cuviosii, dreptii, intreg-inteleptii, smeritii, in lumina neapusa mergand; pacatosii, cei rai, mandrii, trufasii, cei ce au benchetuit - in focul cel vesnic si nestins.

O, suflete nepricepute, o, suflete nesimtite, o, suflete, cel ce ti-ai urat viata ta cea vesnica! Pana cand invaluirile te tarasc pe tine pe pamant? Pana cand raul obicei al gandurilor tale celor viclene te trage pe tine? Au nu stii ca gandurile cele rele si viclene ca un nor intunecat se pun inaintea ta, ca sa nu te trezvesti catre Dumnezeu?

Si tu astepti intru lenevire sa zaboveasca a veni Mirele cel ceresc; insa ca un fulger va face venirea de fata a Lui. Nadajduiesti intru lenevirea ta ca intarzie a veni sfarsitul tau, dar ca un fulger va veni la tine.

Privegheaza, o, suflete al meu, in ceasul razboiului. Cucereste-te lui Dumnezeu, cu lacrimi rugandu-te. Striga din toata inima ta, striga cu toata durerea inimii, ca sa te afle pe tine intru intoarcere. Si indata iti va trimite spre ajutor inger indurat si te va izbavi pe tine din razboiul si din tulburarea vrajmasului.

Milostiv fii mie, Doamne, pacatosului, si desparte-ma de pacatele mele, si ma intoarce mai inainte de a veni infricosata Judecata si a ma lua pe mine nepregatit si rusinat; pentru solirile Preacuratei Stapanei noastre, Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria, si ale tuturor Sfintilor Tai, ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin!

Acest post a fost editat de Luca.O: 05 March 2014 - 09:58 AM


#6 | pid:7727 | tid:4269
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1578 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox

Plânsul de sâmbăta seara - Sfântul Efrem Sirul

cum, inca si astazi, cu fata rusinata si in pamant plecata, indraznesc sa graiesc catre Stapanul ingerilor si Ziditorul tuturor; iar eu sunt pamant si cenusa; ocara oamenilor si defaimare norodului; vierme, cu adevarat, si nu om, mustrat si prihanit fiind, cu totul prea dureros si de mahniciune plin.

Cum voi cauta catre bunatatea Ta, Stapane? Cu ce fel de inima, cu ce fel de constiinta? Ce fel de limba necredincioasa si intinata voi indrazni sa misc? Si cum voi face inceputul marturisirii mele?

Peste masura eu, ticalosul, am intaratat numele Tau si mai presus decat curvarul am vietuit curveste. Ca pe cel ce este intru mine dupa chipul Tau l-am intinat, netrebnicindu-l, si glasul poruncilor Tale nu l-am pazit.

A caror pacate ale mele lasare voi cere mai intai eu, pacatosul? A celor intru cunostinta, cu neasemanare neiertate, ori a celor intru calcarile de sfintele Tale porunci, ori a celor intru impreuna invoirile cu gandurile cele rele si viclene?

Stiu, Doamne, ca, pentru multele intinari ale sufletului meu si pentru necuratia mea, nu sunt vrednic de infricosata Ta chemare. Nu pot sta intru rugaciune inaintea Ta; nu pot sa caut si sa privesc la inaltimea Cerului, caci cu poftele cele necuvioase usa deschizand-o si dobitocesti si fara de randuiala porniri uneltind, pe ticalosul meu suflet cu patimile l-am intinat.

Miluieste-ma Doamne, ca sufletul meu s-a inecat in marea dezmierdarilor celor amare; si cu urata socoteala haina sufletului meu am manjit-o; si toata mintea mea s-a framantat de gandurile dracilor; si prin toate lucrurile si gandurile mele am amarat si de-a pururea amarasc bunatatea Ta, iar pe vrajmasul meu care se lupta cu mine de-a pururea il trag catre mine si il slujesc.

Constiinta imi mustra gandirea mea. Imi rusinez fata mea. Insumi de sine-mi osandit sunt mai inainte de judecata cea gatita mie. Inversunarea ce este intru mine ma biruieste, ca de-a pururea in noroiul lacomiei pantecelui ma tavalesc; scrisa pe stalp este reaua mea petrecere, ca de-a pururea dezmierdarile ma innegureaza; spre osanda imi este goliciunea mea, ca de-a pururea reaua putoare a patimilor ma manjeste, de-a pururea cu gandurile spurcate ma intinez.

Din pruncie m-am facut vas al pacatului celui de stricaciune facator, si acum, in fiecare zi auzind de judecata si de rasplatire, nu voiesc sa stau impotriva poftelor trupului care se ostesc impotriva sufletului meu, ci totdeauna eu, ticalosul, intru cunostinta pacatuiesc, totdeauna ma amagesc, totdeauna ma robesc, totdeauna ma biruiesc. Pentru aceasta sarac si urat, Doamne, si pustiu de darul Tau ma fac.

Vai mie, Doamne, ca indelunga rabdarea Ta rau am cheltuit-o! Vai mie, ca intru multi ani am scarbit pe Duhul Tau cel Sfant! Vai mie, ca vremea vietii mele a trecut intru toata desertaciunea!

Ci, Doamne, nu cu mania Ta sa ma mustri pe mine, sa nu dai la aratare pacatele si rusinoasele mele lucrari cele urate in privelistea a toata lumea, inaintea tuturor ingerilor si a oamenilor, spre rusinea mea si spre osanda vesnica; ca pricinuitor sunt a toata rusinea si osanda.

Cum voi plange orbirea sufletului meu! Cum voi plange atata necunostinta a mea! Cum voi plange voirea mea cea asa de patimasa si nepocaita! Astazi nevoitorii se odihnesc cu mangaierea Sfantului Duh, iar eu ma tulbur, socotind saracia mea cea din lenevire.

Astazi se veselesc cei carora li se descopera de catre Dansul cele tainice, iar eu ma rusinez ca de toata fapta cea buna strain am crescut. Astazi se bucura cei ce vad de la Dansul vistieriile rasplatilor lor, iar eu plang cu amar ca m-am alaturat cu dobitoacele cele fara de minte si m-am asemanat lor. Gol m-am facut eu, ticalosul, cu a mea trandavie, fiindca strain sunt de cei ce intru rugaciune si intru priveghere s-au nevoit.

Cauta spre mine, Stapane, cu mila, dintru inaltimea Ta cea sfanta. Vezi neindreptarea sufletului meu celui netrebnic si, cu judecatile care stii miluindu-ma, indrepteaza-ma. Ca inaintea sfantului Scaun al slavei Tale stand, ca atingandu-ma de prea-curatele Tale picioare, asa ma rog si ma cuceresc cu inima zdrobita:

Miluieste-ma, Milostive, pe mine, faptura Ta; intoarce-ma pe mine in dar cu darul Tau. Stiu ca toate le poti si cu neputinta Tie nimic nu-Ti este. Sa nu astepti voirea mea cea stricata, ca nu am osardie spre a ma indrepta pe sine-mi.

Plangeti pentru mine, toata firea cea vazuta si cea nevazuta, cel ce intru pacate si in patimi de tot am imbatranit. Plangeti pentru mine, cel ce sunt intreg-intelept pentru cei ce ma vad, iar in launtru de-a pururea curvesc.

O, suflete muncit, s-a apropiat dezlegarea ta cea din trup! Pentru ce te veselesti intru privirile cele straine de tine, de care o sa te lasi si de care o sa te lipsesti? Gandeste-te la cele pe care le-ai lucrat, cum si ce sunt: cu cine ti-ai petrecut zilele lucrarii si ale plugariei.

Pe cine ai veselit cu lupta ta, ca sa-ti vina in intampinare in ceasul iesirii tale; pe cine ai veselit intru alergarea ta, ca sa fii odihnit in livada sa; si pentru cine ai muncit in dar, sau intru privegheri te-ai ticalosit, ca sa-ti iasa inainte cu bucurie; pe cine ti-ai facut prieten in veacul ce va sa fie, ca sa te primeasca voios; in ce fel de tarina te-ai tocmit si ce plata va sa-ti dea tie; cu ce nevointe ai veselit pe Domnul, pe Nascatoarea de Dumnezeu, pe Sfinti, pe vecinii tai.

Trezveste-te, suflete ticaloase, ca sa nu te afli in ceasul despartirii in scarbe si in suspinuri; ca sa nu plangi fara de folos in vecii vecilor. Vor veni atunci acestea toate in mintea ta si vei zice intru sine-ti, plangand si jeluindu-te cumplit: Eu pe acestea in fiecare ceas, pe toate mi le-am amintit, insa nu m-am ingrijit de a mea mantuire.

Vezi, Stapane Hristoase, Mantuitorule, izvoarele lacrimilor mele si zdrobirile si suspinurile nevrednicului meu suflet; si sa vina peste mine mila Ta, mai inainte de a veni Judecata cea infricosata sa ma ia nepregatit si rusinat.

Trimite-mi putere mai presus de puterea mea, ca sa ma intoarca pe mine si sa viez intru cuviosie si dreptate, dupa sfanta voia Ta. Sfinteste-mi inima mea, care s-a facut pestera si lacas al dracilor.

Sfinteasca-se peste mine infricosatul si prea-sfintul Tau nume. Nu am fost eu odata pe pamant. Si Ti s-a parut Tie, intru multe indurarile Tale, a ma plasmui intru pantecele maicii mele; si m-am nascut, cu mila Ta, invrednicindu-ma a ma face vas darului Tau; si mi-ai daruit mie luminarea duhovnicestii cunostinte. Iar eu, lenesul si pacatosul, am lepadat si lepad daruirile darului Tau.

Deci de ce fel de iertare sunt vrednic eu, ticalosul, cerand indurare, Doamne, caci nu am marturisire curata? Ca de multe ori m-am fagaduit Tie sa ma pocaiesc, si mincinos al fagaduintei m-am facut.

De multe ori m-ai miluit, si eu iarasi m-am lepadat. De multe ori m-ai tinut, si eu iarasi m-am intors. De multe ori m-ai inviat, si eu iarasi am cazut. Pentru aceasta hotararea eu o aduc asupra mea si marturisesc ca sunt vrednic de toata munca si pedeapsa.

De cate ori ai plinit darul Tau cel mangaietor, iubitorule de oameni, prisosind cu bucurie, iar eu pururea Te intarat pe Tine! De cate ori ai desavarsit asupra mea darul Tau, si ai saturat foamea mea, si setea mea ai racorit-o! De cate ori ai luminat gandirea mea cea intunecata si ai adunat din inselare gandurile mele! De cate ori ai imbogatit saracia mea si ai gonit putrejunea mea, iar eu, ticalosul, totdeauna lepad bogatia Ta.

Cu totul ma spaimantez si ma cutremur, acestea gandindu-le. Cu totul intru adancul indoielii ma cufund, nimic vrednic catre darea de raspuns nu am eu, ticalosul. De cate ori mi s-a facut mie darul Tau, Stapane, cale a vietii, si luminare, si bucurie nepovestita! De cate ori s-a facut intru inima robului Tau intelepciune, si frumusete, si putere, negraita inaltime si lauda, si bucate mai dulci decat mierea in gura robului Tau!

Cum voi povesti darurile cele ce mi s-au dat mie de la darul Tau, Doamne, pe care eu, ticalosul, le-am lepadat si le lepad pentru lenevirea mea? De nenumarate pedepse fiind vrednic, de nenumarate daruri m-ai umplut pe mine, pacatosul; iar eu, ticalosul, cu cele impotrivnice iti rasplatesc.

Ci Tu, Doamne - ca Cel ce firesc ai noianul indelungii rabdari si adancul milosardiei - sa nu ma parasesti, ca sa nu fiu taiat ca smochinul cel neroditor; sa nu Te grabesti a ma secera pe mine crud si fara de vreme din viata; sa nu ma iei pe mine ne-gata fiind; sa nu ma ridici pe mine mai inainte, pana nu imi voi aprinde candela; sa nu ma iei pe mine neavand imbracaminte de nunta; ci, ca un bun si iubitor de oameni, miluieste-ma, si-mi daruieste mie ani spre pocainta.

Sa nu pui sufletul meu gol jalnica mustrare inaintea infricosatului si nemitarnicului Tau Divan; ci, ca un iubitor de oameni, milostiveste-Te spre mine, Doamne, cel sarac cu sufletul, cel jalnic, cel gol, cel neputincios, cel lenes, cel spurcat, cel curvar, cel trandav, cel impietrit, cel afundat, cel rusinat, cel pacatos, cel neindraznet, cel fara-de-raspuns, cel osandit, cel nevrednic, cel vrednic de toata pedeapsa si munca.

Daca dreptul abia se mintuieste, apoi eu, cel pagan si pacatos, cum ma voi arata? Daca stramta si necajita este calea care duce la viata, apoi cum eu, netrebnicul, care ma impatimesc de dezmierdari si desfranez, ma voi invrednici mantuirii?

Daca prin multe necazuri se mosteneste de cei vrednici imparatia Cerurilor, atunci cum eu, cel fara de minte, voi dobandi mostenirea si odihna cea vesnica?

Vai mie, suflete netrebnice! Scurta este viata, repede trece vremea, catre moarte trimitand. Ce raspuns vei da, intru cunostinta pacatuind? Cum vom rabda mustrarea? Ce fel de cutremur ne va lua, cand vom auzi acea amara si plina de plans tagaduire: «Nu va stiu pe voi.»?

Pe voi toti va rog, Sfinti ai lui Dumnezeu, soliti pentru mine, pacatosul si prea-micul. Varsati, rogu-va, cererea voastra pentru mine catre induratul Dumnezeu, ca sa intoarca sufletul meu din iadul in care s-a pironit de patimile cele de necinste, ca sa straluceasca sfantul Sau dar intru dansul si sa-mi lumineze gandirea cea intunecata; ca sa ma fac prea-osarduitor si vrednic de pocainta, cu puterea sfintelor voastre rugi.

Ci Tu, Doamne, Mantuitorul meu, Fiule al adevaratului Dumnezeu, Tu, precum stii, precum voiesti, pentru singura bunatatea Ta, in dar ma intoarce de la rautatea ce este intru mine si de la pierzare, si pune intru mine fapta buna cea frumoasa, deznadejdea sufletului meu izgonind-o.

La mila Ta nazuiesc eu, ranitul. Primeste suspinurile mele ca pe lacrimile desfranatei. Sa nu ma urasti pe mine pentru intinaciunile cele multe ale pacatelor mele. Stii, Stapane, lesne-alunecarea firii omenesti. Adu-ti aminte ca din tinerete se pleaca gandirea omului cu sarguinta spre cele rele si viclene. Adu-ti aminte ca Tu singur esti curat, si fara prihana, si nespurcat.

Miluieste-ma pe mine, Cel ce esti din fire bun, si milostiv si milosard. Biruieste impietrirea mea si fa insuti, precum stii, indreptarea; ca ma tiranisesc de obiceiul meu cel rau si viclean; ca neputincios sunt cu trupul, si cu sufletul, si cu cunostinta; ca s-a stins vremea mea; ca s-au stins intru desertaciuni zilele mele.

Mi se apropie sfarsitul caii si insumi sunt neravnitor spre indreptarea de sine-mi. Si deschide-mi mie, Stapane, usa milei Tale si sa nu mi-o incui pe dansa, ca sa bat cu nevrednicie.

Intinde-mi mie mana de ajutor intru noianul patimilor si al dezmierdarilor care ma inviforeaza. Da-mi mie vreme de pocainta si chip de mantuire. Caci daca nu vei face Tu, Doamne, cate eu voiesc, neputincioase si lesne de stricat sunt acelea; cate eu apuc nefolositoare si nedesavarsite se fac.

Iata, Doamne, vezi impotrivirea vrajmasilor si neputinta firii noastre. Pana cand iti intorci fata Ta de la mine? Pana cand se va inalta vrajmasul meu asupra mea? Intoarce, Doamne, izbaveste sufletul meu din lucrarea lui cea rea; caci peste tot ma ranesc si el sta rizand de mine.

Mantuieste-ma pentru mila Ta si nu pentru lucrurile mele; caci rele si viclene sunt. Adu-Ti aminte, Doamne, ca milele Tale din veac sunt, peste cei pacatosi intinzandu-se. Caci, daca vei privi la faradelegi, ca si cum nu as fi voi pieri.

Sa nu biruiasca trandavia si nebunia mea iubirea Ta de oameni cea nemarginita. Sa nu ma randuiesti de-a stanga cu caprele pe mine, cel iute la pacat, cel ticalos, cel nevrednic de mila. Sa nu ma judeci pe mine, Stapane, ca pe un rob netrebnic si rau, si viclean, nici sa ma pierzi pe mine cu cei ce-Ti zic Tie «Doamne, Doamne» si nu fac voia ta.

Primeste, Stapane, si auzi spurcata si nevrednica mea cerere, Cel ce mantuiesti pe toti cei ce nadajduiesc intru Tine, Cel ce nu Te intorci despre cererea pacatosilor, Cel ce dai mana celui ce zace jos.

Povatuieste-ma pe mine la frica Ta. Da-mi mie lacrimi de umilinta, pocainta spre mantuire aducand, caci catre Tine am ridicat ochii cei ganditori ai sufletului meu; caci catre Tine, Doamne, m-am indreptat din pantecele maicii mele; si sa nu ma lepezi pe mine de la fata Ta, ca multe sunt indurarile Tale peste cei ce cheama numele Tau intru adevar; ca bine esti cuvantat in vecii vecilor. Amin!


Alta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul

- fiindcă nu se face plecarea genunchilor sambătă seara -


arul Tau mi-ai dat mie sa graiesc catre Tine, Doamne, si dorul pe care il am catre bunatatea Ta ma sileste sa nu tac. Ca un singur bun si al nostru al tuturor Ziditor, iarta faradelegile si pacatele robului Tau celui pacatos si nemultumitor.

Stiu ca covarsesc cu pacatele pe toti oamenii, Doamne, dar am scapare adancul cel covarsitor al indurarilor Tale; si tare sunt incredintat ca primesti si miluiesti pe toti cei ce nadajduiesc la bunatatea Ta; si mai inainte cunoscator fiind, Stapane, inima celui ce vine la Tine mai inainte o vezi daca s-a dezbracat de lume cu totul.

Mai inainte de a ajunge el la usa ii deschizi lui; mai inainte de a-Ti cadea el la picioare ii intinzi mana; mai inainte de a varsa el lacrimi indurarile Tale i le intinzi si, ca pe un negutator care cu multa bogatie s-a intors, asa primesti pe cel care vine la Tine din tot sufletul; ca doresti sa vezi pocainta, si poftesti sa vezi lacrimi, si Te bucuri de sarguinta robilor Tai celor ce se nevoiesc sa gaseasca curatia.

Insa, fiindca nu este cu putinta a se vinde vindecarile darului Tau, Doamne, si prin lacrimi le daruiesti pe acestea in dar, daruieste mie, nevrednicului robului Tau, lacrimi, ca sa rog neasemanata bunatatea Ta cu luminare, si cu dorire, si cu credinta, si sa ma vindec de ranile mele cele ascunse.

Deci arata intru madularele mele milosardia Ta cea multa, milosarde Doctore, si curate fa ranile mele, si aratata se va face milosardia Ta spre mine, ticalosul. Izbaveste-ma de muncile cele ce se cuvin mie.

Izbaveste-ma pe mine, Doamne, de necajirea nevazutilor vrajmasi, si sa se propovaduiasca darul Tau, ca el pe mine m-a slobozit. Sa se propovaduiasca darul Tau, precum totdeauna si aiurea, precum la cei nenumarati trandavi, asa si la mine.

Asemenea este, Stapane, mintea noastra cea neputincioasa lemnului celui de curand rasarit, trebuindu-i totdeauna umezeala apei. Astfel, gandirea noastra, neputincioasa fiind, are nevoie neincetat de darul Tau si de luminare.

Vindeca-ma, Doamne, si ma voi vindeca. Iar de m-am lepadat si ma lepad, ca un pamantesc, insa, precum ai umplut vedrele de blagoslovenia Ta, umple si inima mea de darul Tau si de bunatatea Ta.

Maica cea milosirda, Doamne, lepadand-o pruncul ei, nu voieste a-l trece cu vederea pe dansul, ca se biruieste de milostivirea ei. Milostivirile pasarii curg asupra puilor ei, si in fiecare ceas ii cerceteaza pe dansii, si hrana le aduce lor, si se osteneste ca sa-i hraneasca pe dansii. Asa si milosardia Ta se biruieste de catre bunatatea cea dintru Sine-Ti ai milui pe cei ce din tot sufletul Te cheama pe Tine.

Insa aceia, prunci fiind, la Judecata nu vor veni, iar eu, ticalosul, intru cunostinta pacatuind, stiu ca voi fi judecat. Cad deci, indurarile Tale trebuindu-mi, Fiule al lui Dumnezeu, Unule-Nascut, ca in tot ceasul sa ma cerceteze darul Tau pe mine, cel pacatos si nevrednic, si sa mi se faca mie acesta luminare, si scapare, si putere, ca sa ma acopere cu aripile sale atunci, in ceasul cel infricosat al judecatii, si sa stau de-a dreapta Ta cu cei ce bine s-au nevoit si Ti-au bine-placut Tie, cu indurarile darului, cu mantuirea intru mila, slavind si bine-cuvantand bunatatea Ta cea nemasurata, in vecii vecilor. Amin!

Pe toate Tu le-ai zidit, Doamne; insa acelea la Judecata nu vor veni, iar eu si pentru un cuvant desert, si pentru ganduri rele si viclene, si pentru insasi pofta ma voi osandi. Ca numaidecat ce vine asupra-mi dulceata, indata si uit pe toate ale mele si, ca si cum as fi iesit din minte, intru toate robesc rautatii: ma fac maret in desert, manios, trandav, lenevos, inalt, indracit cu pantecele, iubitor de dezmierdari, cu totul intinat; in tot ceasul ma amagesc si nu pricep.

Venirea de fata a darului Tau, Stapane, iubitorule de oameni, daruieste dulceata, liniste, umilinta. O, iubitorule de oameni, prea-bunule Doamne, vrand si nevrand, mantuieste-ma pentru multa bunatatea Ta. Amin!


#7 | pid:7735 | tid:4269
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1578 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox

Plânsul de duminică seara - Sfântul Efrem Sirul

a inaintea infricosatului Tau Divan, Doamne, stand eu, osanditul, si mustrarea lucrurilor mele si hotararea Ta cea dreapta data mie vazand, care ma leapada pe mine, ticalosul, de la Sfanta fata Ta, in muncile cele nesuferite; si ca si cum atunci ai vrea sa-mi graiesti mie, eu acum strig cu cutremur si cu lacrimi: Drept esti, prea-drepte Judecatorule, si dreapta este judecata Ta; ca dintr-insa nu m-am nedreptatit.
Bunilor, Preasfintilor ingeri, picati asupra mea lacrimi, ca eu pe sine-mi nu m-am miluit, mila lui Dumnezeu trecand-o cu vederea. Deci cu adevarat dupa dreptate ma pedepsesc. Cand Domnul a pus mila Sa inaintea mea, eu, necugetand, nicidecum nu luam in seama aceasta, si cu dreptate acum se intoarce de la mine.

Atunci dar vor grai cu urgie ingerii: Acum nu este vreme de pocainta, ci de rasplatire. Mangaierea acum a slabit, pocainta si lacrimile sunt nelucratoare, iar muncile se inmultesc. Suspinurile cele neincetate nu sunt auzite, ci acum tanguirea este nesfarsita.

Acum du-te si ia-ti rasplatirea cea amara si cumplita a lucrurilor tale, arzandu-te ca o materie necurata, aprinzind gheena cea nestinsa a fiarei celei neadormite, a viermelui celui amar. Ca un fiu al intunericului desfateaza-te. Ca unul ce ai iubit intunericul cel vesnic, indulceste-te de fetele cele negre, pentru ca ai urat lumina cea de-a pururea vecuitoare. Acolo va fi plansul cel neincetat si scrasnirea dintilor cea prea-dureroasa.

Vai mie, vai mie, suflete al meu, ticaloase, gol fiind cu totul de faptele cele bune. Cum vei vedea pe Judecatorul cel nemitarnic, arhanghelii stand si slujindu-i, pamantenii goi inainte stand, toti tremurand de infricosatul Scaun al Facatorului tuturor; ca judecata fara de mila este acolo celor ce nu au lucrat aici mila.

Vai mie atunci, suflete prea-necajite! Dar nu va fi glas si auzire. Caci toate se vor preschimba in altele, si chipul lor trist, si faptele. Fiindca al optulea veac il vom incepe. Vesnic se vor veseli dreptii, vesnic se vor munci ceilalti. Pentru ca pe Dumnezeul tuturor nu L-am veselit. Dar nici acelea nu sunt precum par a fi. Si de lipsa este ca de aici sa strigam catre Dumnezeu si oamenilor sa le vestim: Chezasii Tai sunt Cuviosii.

Vestesc Tie, Doamne, toate, si iarta pe netrebnicul robul Tau. Sa nu treci cu vederea ticaloasa mea rugaciune; mainile mele intinate le intind, sa nu ma lepezi pe mine, cel incarcat cu patimi; ci cauta spre mine cu iubire de oameni si cu blanda milosardia Ta.

Pe sine-mi cu dezmierdarile de tot m-am spurcat si frumusetea sufletului am necinstit-o. Cugetelor celor trupesti am robit si stapanirea mea cea mai dinainte am pierdut-o. Pe vrajmasul l-am ascultat sfatuindu-ma si pe idolii patimilor in suflet i-am inchipuit. Poftele pantecelui le-am desavarsit si stralucirea mintii am innegrit-o.

In cinste de fiime adevarata fiind, dobitoacelor celor fara de minte m-am asemanat, si frica strasnica si cutremur ma tine pe mine, mai inainte vazand taierea mortii venind nearatat asupra tuturor si pe sine-mi fiind neindreptat.

Dintru adancuri strig catre Tine, Doamne, si cad inaintea Ta cu lacrimi: Fii milostiv si iubitor de oameni mie, celui ce spre Tine am nadejdile mele; fa-ma ca sa scap de urgia osandirii ce va sa fie acolo; binevoieste ca sufletul meu cel impietrit mult nascator de fapte bune sa se arate inaintea Ta; gandurile mele cele neroditoare scutura-le in focul Sfantului Tau Duh; sa nu ma tai pe mine ca pe pomul cel neroditor si in focul cel nestins sa ma trimiti; sa nu ma arati materie si paie ale vapaii iadului, ci ca pe niste grau, Dumnezeul meu, baga-ma in hambarul Tau.

Genunchiul inimii mele imi plec eu, ticalosul, neindraznind a cauta la Ceruri; primeste rugaciunea gurii celei spurcate, Cel ce esti fara de pacat, unule Ziditorule. Imparat fiind al tuturor si atotputernic, pe impotrivnicul si tiranul Veliar surpandu-l, din toate felurile faradelegilor mele izbaveste-ma.

Praznuiesc ingerii si muritorii vazand intoarcerea mea. Am trecut cu vederea poruncile Tale cele de viata purtatoare; m-am amagit cu fapte urate; sa nu Te ingretosezi de mine, prea-bunule Stapane, izbaveste-ma de robia celui rau si viclean.

Cu frica a inimii Te rog pe Tine, Cel ce cu voia m-ai zidit pe mine de Dumnezeu lucrat si Care cu multe m-ai imbogatit pe mine in dar; si Care m-ai iubit foarte, incat pentru mine Te-ai intrupat si moarte ai suferit.

Acum nepomenitor m-am aratat eu, ticalosul, de atata dragoste a Ta, Izbavitorule, cu totul rob facandu-ma dezmierdarilor si trupul si sufletul pangarindu-le. Totdeauna strig: Am pacatuit, si de a lucra cele cumplite nu incetez. Acum osandit stau, bunule, ci da-mi mie lasare rautatilor, ca un Dumnezeu milostiv si indurat.

Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, Maica lui Dumnezeu, usa cereasca si chivot, mantuire intemeiata te-am castigat pe tine. Mantuieste, mantuieste-ma, Stapana, in dar.

Legiuni de ingeri in Ceruri de multe ori suspina pentru mine, ca nu cumva sa rapeasca fara de veste sufletul meu si sa merg in curgerile focului.

Legiuitori Apostoli infricosati, sezand pe scaune impreuna cu Judecatorul, ingeri cu palose prea-intr-armati si infioratori vor desparti inimile pacatosilor. Atunci se va tangui toata suflarea, ca nu vor avea margini, vai, muncile cele cumplite.

Apuca mai inainte pe toate acestea, suflete, urmand tanguirea desfranatei. Izbaveste-ma atunci, Mantuitorule, de infricosata groaza a muncilor celor infioratoare. Pe Tine te lauda neincetat Heruvimii si Serafimii cei ce in patru chipuri se poarta. Cetele cele ceresti slujindu-Ti, Te lauda pe Tine, Treime intru o unime.

Lumina nenascuta esti, Parinte, si impreuna fara de inceput ai pe Fiul Tau, de-a pururea impreuna vecuitor ai pe Duhul Tau, Care daruieste tuturor suflare de viata, ca un milostiv, si milosard, si bun.

Cu rugaciunile Mucenicilor, ale Proorocilor, ale Apostolilor, ale Cuviosilor si ale Ierarhilor, primeste si glasurile noastre. Parinte mai presus de Ceruri, Doamne, slava Tie, Caruia Ti se cuvine slava si stapanirea, impreuna cu Preasfantul, bunul si de viata facatorul Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!






1 User(i) citesc acest topic

0 memberi, 1 vizitatori, 0 useri anonimi