Sari la continut

Iisus Hristos
Sufletul curat, bun fiind, se lumineaza de Dumnezeu. Atunci mintea cugeta cele bune si da nastere cuvintelor iubitoare de Dumnezeu, Dar daca se intineaza sufletul de patimi isi intoarce Dumnezeu fata de catre el, mai bine zis sufletul insusi se desparte pe sine, de Durnnezeu. Atunci vrajmasii draci intra in cuget si pun inaintea sufletului fapte necuviincioase: preacurvii, ucideri,.rapiri,profanari de cele sfinte si cele asemenea, cate sunt lucruri ale dracilor (Sf.Antonie Cel Mare -- Filocalia vol.1)

Traficul site-ului nostru este monitorizat si promovat de:

"Mila, asta este esenta iubirii de aproapele. . . "In memoriam: Parintele Iustin


2 postari la acest topic

#1 | pid:7305 | tid:4124
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 2761 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
Mila este una din virtutile cele mai adanci pe care se bazeaza crestinismul nostru. Nu se poate creste duhovniceste fara mila. Si mi-a ramas, printre alte imagini frumoase, printre tablouri de viata sau de prin vietile sfintilor sau din marii scriitori, un tablou din Dostoievski, din “Fratii Karamazov“.

E acel tablou cand vine la parintele Zosima un tanar si bate la poarta manastirii si spune ca vrea sa se faca monah. Si prima incercare, ca pretendent la viata monahala, e cea care se refera la “ascultarile de inima“. Si se duce parintele staret cu ucenicul nou venit, la una din chiliile manastirii si ii zice: Iata, aici, trebuie sa ai grija de batranul acesta! cand a intrat acolo in chilie baiatul – unul cu un nas subtirel! – l-a izbit mirosul, aerul inchis al camerei.
- Ce am de facut? intreaba tanarul.
- Pai, il speli, ii aduci mancare de la bucatarie, ii citesti din viata Sfantului, citesti din Scriptura, ii faci rugaciunea de seara, de dimineata, ii faci toata randuiala unui calugar. Dar, pe langa acestea, ceea ce este mai important, sa ai grija de trupul lui, saracul. Trebuie sa-l cureti, sa-l speli, sa-i faci baie, sa-l ingrijesti ca pe-un copil mic.
A ramas fratele acolo dupa ascultarea primita si a stat o zi, doua, trei. Apoi vine la parintele staret:
- Parinte, nu mai pot sta! E foarte greu.

- Du-te, frate, incearca inca o data, mai stai si vezi, poate te-apropii de durerile batranului, de suferintele lui. Poate ca maine am sa fiu eu acolo, cel batran si neputincios. Sau tu? Se duce din nou si mai face o incercare, o ascultare si vine iarasi:
- Parinte, e greu!

- Frate draga, mai incearca, mai du-te si-a treia oara si daca n-ai sa poti si-a treia oara, vii si-mi spui. A doua zi, vine asa si-i spune parintelui:
- Eu nu mai pot!

- Ei, frate draga, in cazul asta mergi de unde ai venit, ca nu esti bun pentru manastire.

Mila, asta este esenta iubirii de aproapele, de frate, de sora, de tata, de prieten, de vecin, de strain. Calugaria fara mila, nu se poate. Omul fara dragoste, fara apropiere fata de suferinta, nu poate merge la judecata lui Dumnezeu. Fara aceasta apropiere si simtire, nu putem trai in manastire, dar nici in societate.

Viata monahului inseamna o daruire permanenta, o jertfire de sine permanenta, trebuie sa fie, cum spune Parintele Serafim Rose, precum cea a lui Hristos inviat.
(…)

Ceea ce lipseste astazi la noi nu este altceva decat sentimentul durerii pentru aproapele tau. Omul nu traieste izolat, omul nu traieste singur, el traieste mereu in planul celuilalt, in momentul in care am pierdut porunca aceasta a iubirii si a raportului dintre noi, nu mai suntem crestini, suntem altceva. E o stare care nu ne caracterizeaza pe noi, romanii.
Romanul, din firea lui, este milostiv, este drept, este corect, este plin de dragoste, de bunatate, incat toata istoria noastra e plina de eroi si martiri care s-au afirmat prin dragostea ce-au avut-o fata de familie, fata de copii, fata de mama, de tata, de sat, de oras, de tara, de tot.
Mila este latura cea mai frumoasa a dragostei, mila este dragoste activa si nu contemplativa. Mila, asta este esenta iubirii de aproapele, de frate, de sora, de mama, de tata, de prieten, de vecin, de strain”.
Iustin Parvu

Părintele Justin Pârvu a plecat la Domnul O flacără a ortodoxiei şi a românismului s-a stins


Imagine Postata

Unul dintre cei mai mari duhovnici ai României s-a stins din viaţă.
"La ora 22:40, ora României, după o suferinţă de mai multe săptămîni şi după un chin care s-a acutizat în ultimele ore, Părintele Justin Pârvu a încetat din viaţa aceasta trecătoare şi s-a mutat la cereştile cete, la Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori pe care atît i-a iubit şi după care atît a jinduit.
Părintele Justin Pârvu s-a născut în satul Petru Vodă la 10 Februarie 1919, s-a închinoviat la Mănăstirea Durău în anul 1936, a participat ca preot militar pe frontul de răsărit în al doilea război mondial, apoi a fost întemniţat politic între anii 1948-1964, iar între anii 1966-1975 a fost reprimit în monahism ca vieţuitor al Mănăstirii Secu (jud. Neamţ), iar între 1975-1991 ca vieţuitor al Mănăstirii Bistriţa (jud. Neamţ). În toamna anului 1991 a pus piatra de temelie a Mănăstirii Petru Vodă (de călugări), iar din anul 1999 a început construirea Mănăstirii Paltin (de maici).
De la sfîrşitul lunii Martie a.c. cancerul de stomac pe care îl purta în taină de cîţiva ani de zile a dezvoltat în metastază, care a adus cu sine complicaţiile medicale în urma cărora, după o suferinţă mucenicească pe deplin asumată şi conştientă, s-a mutat din lumea aceasta la o alta mai bună. Să avem parte de rugăciunile sale!", informează www.petruvodă.ro.

"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#2 | pid:7307 | tid:4124
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 2761 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
Avem un nou rugător în cer pentru neamul românesc
Plecând de la cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul Lui Dumnezeu. Priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa.” (Evr. 13, 7), spre o privire de ansamblu pentru obștea creștină a neamului românesc, poate părea că astăzi trebuie să fie zi de doliu. Dar pentru faptul că Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu este o personalitate spirituală distinsă a Bisericii Ortodoxe Române, putem spune că astăzi, calendarul ortodox, înscrie o pagină de sărbătoare în istoria Bisericii.
Ziua de 16 iunie 2013 va fi de acum înainte zi de sfântă pomenire a memoriei și amintirii Părintelui Arhimandrit Iustin Pârvu. Imaginea părintelui este o frescă a Bisericii noastre dar și o icoană vie a literaturii duhovnicești patericale. Cuvintele părintelui nu vor muri niciodată. Scrierile ascetice cuprind de mii de ani învățături de duh care ne cârmuiesc spre izbăvirea de cursele satanei. Ele nu aduc nimic nou, în esența lor, față de puterea cuvintelor Sfintei Scripturi. Totuși, modul în care sunt trăite, spuse, citite, pot plămădi noi înfăptuiri duhovnicești în obștea de creștini (mireni, monahi, clerici) a Bisericii.
Personalitatea părintelui Iustin Pârvu s-a conturat în munți și teologie, în Biserică și în familie, în martiriu și în rugăciunea lăuntrică.
Veacul al XIX-lea a cunoscut trei mari școli de formare duhovnicească a spiritului românesc: amprenta duhovnicului Arsenie Boca peste Țara Făgărașului; peste Moldova amprenta duhovnicului Ilie Cleopa – izvor de comori spirituale format în umbra marilor trăitori Vichentie Mălău și Antim Găină; și păstorirea părintelui Iachint al Putnei, duhovnicul Bucovinei. Această vatră caldă a Mănăstirii Secu avea să influențeze, alături de Ioanchie Moroi de la Sihăstria, întreaga trăire monahală din Munții Neamțului.
Tânărul intrat pe poarta Mănăstirii Durău avea să se formeze de la aceste izvoare de viață veșnică. Toată agoniseala de carte, de duh, de rugăciune și de trăire avea să o pună în practică în umezeala celulelor întunecoase ale închisorilor de la Aiud, Poarta Albă sau Gherla. Trăirile interioare, veșnica imagine a sângelui proaspăt curs din rănile celor chinuiți, imaginea torționarilor, răutatea umanității, aveau să aducă în inima părintelui Iustin veșnicul proces de incriminare a nevinovatului Iisus în fața lui Pilat care, asemenea celor de acum, și-a spălat mâinile: „Nevinovat sunt de sângele Dreptului acestuia. Voi veţi vedea.” (Mt. 27, 24) Întemnițații - oameni drepți, cinstiți, corecți, conduși după valori morale sănătoase, aveau să fie lepădați de lume, după cuvântul Domnului: „dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte.” (In 15, 19)
Anii de pușcărie și de tortură aveau să fie școala de rugăciune a vieții. Așa se face că la începutul veacului al XX-lea, părintele Iustin trecuse prin mai multe examene ale vieții în fața Dreptului Judecător, Care i-a spus: „Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune” (Mt. 25, 21) Și iată-L la începutul anilor `90, duhovnicul iubit și cunoscut al tuturor nemțenilor și al creștinilor de pretutindeni. Iată-l starețul unei mănăstiri cu renume sub patronajul Arhanghelilor Mihail și Gavriil, cârmuind nenumărate suflete creștine și formând preoți, duhovnici, monahi și monahii pentru armata de geniu a Lui Dumnezeu.
Experiența, vârsta, încercările și toate valurile vieții l-au călit duhovnicește în așa măsură încât putem spune că în veacul al XX-lea erau recunoscute trei mari vetre formare spirituală: Arsenie Papacioc în Dobrogea, Adrian Făgețean în Muntenia și Iustin Pârvu în Moldova - preluând totodată și sarcina lăsata de marii duhovnici ai Moldovei, Cleopa al Sihăstriei și Iachint al Putnei.
Memoria părintelui Iustin, începând de astăzi, este istorie, este pateric și este scriptură. Memoriile părintelui Iustin sunt roadele muncii sale: mănăstiri, schituri, monahi, monahii și creștini bine formați duhovnicește care sunt de fapt și de drept temelia sănătoasă a nației românești.
Părintele Iustin încheie astăzi pleiada duhovnicilor a căror cuvinte sunt profetice și care odată rostite, nu mai pot întoarce voia și mila Lui Dumnezeu de la cei care le-au cerut: „Așa te-am sfătuit, așa faci” – spunea părintele, și cuvântul spus era cuvânt. Aceste lucrări sau monumente spirituale ale operei duhovnicești a părintelui Iustin, nu sunt nici pe departe moștenire lăsată vreunui viitor ucenic sau pretins fiu de taină, ci sunt tezaurul Bisericii Ortodoxe Române, intrând în cartea valorilor spirituale a Lui Dumnezeu. Singur Dumnezeu este stăpânul și păstrătorul fiecărei osteneli, fiecărei rugăciuni, fiecărei lacrimi și oricărei jertfe dăruite de părintele Iustin lumii acesteia trecătoare.
„Să nu vă întristaţi ca păgânii care nu au nădejde” (I Tes. 4, 13) Îndemnul părintelui Iustin este îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Rugaţi-vă neîncetat.” (I Tes. 5, 17). Îndemnul părintelui Iustin este îndemnul Sfintei Scripturi „De ce dormiţi ? Sculaţi-vă şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită.” (Luca 22, 46) chiar dacă vor apărea mulți profeți mincinoși și povestitori mincinoși care vor învia un folclor personalizat la adresa marelui duhovnic arogându-și tot felul de taine, trăiri, cunoașteri, descoperiri sau poate chiar cuvinte testamentare lăsate cu mare pogorământ de însuși părintele. Spune Apostolul: „Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii.” (II Cor. 11, 14) Să nu-i credeți !
Părintele Iustin este de fapt și de drept părintele tuturor monahilor și monahiilor care împlinesc voia Lui Dumnezeu și poruncile pe care El le-a dat și le-a lăsat. Este părintele tuturor creștinilor care păzesc legea sfântă a Lui Dumnezeu și o trăiesc deplin prin faptele lor. Folclorul contemporan specific nouă, neamului românesc, istoriile, pietismele, lacrimile și toate cuvintele de suflet inventate cu privire la părintele Iustin nu vor fi decât simple vorbe deșarte: „Vă spun că pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii” (Mt. 12, 36) Biserica are prin părintele Iustin, o icoană contemporană a duhovnicului la a cărui măsură puțini sunt cei care ar putea să ajungă. Cine poate spune cât a postit părintele Iustin ? Cine poate spune cât a suferit părintele Iustin ? Cine poate spune câte lacrimi a vărsat pentru ucenici sau fii duhovnicești ? Sau cine poate spune măsura și puterea rugăciunii părintele Iustin ? Avea o vorbă de duh pe care o folosea adesea ca să ne arate nouă, celor de azi, măsura noastră: „Bă, cum să învie el pe cineva dacă el îi mort ?” Aceste cuvinte spun mai mult decât putem gândi sau crede. De aceea, prima rușine din partea oricăruia ar îndrăzni să se numească ucenic apropiat sau fiu duhovnicesc, este să se creadă la măsura părintelui Iustin.
Gândind din perspectiva vieților sfinților, dacă ar fi să alcătuim o biografie a părintelui Iustin, am putea spune în câteva cuvinte toată esența vieții marelui duhovnic. Născut într-o familie creștină model, cu o mamă sfântă de care n-a ezitat niciodată să vorbească ori de câte a avut ocazia, trăit într-o Românie sănătoasă, nebătătorită de tăvălugul comunist, format la umbra adevăratelor valori spirituale și duhovnici ai vremii, și-a însușit esența viețuirii monahale încuind-o adânc în inima sa și păstrând-o ca pe o comoară de mare preț. A trăit singur. S-a rugat singur. A vorbit cu Dumnezeu singur.
A suferit cu Dumnezeu singur și s-a împăcat pe sine cu Dumnezeu tot în taina sufletului. Cei din jurul lui, implicați sau spectatori, l-au înțeles fiecare după măsura proprie-i minți dar părintele a fost un om la măsura la care a socotit el că-i place Lui Dumnezeu. Valorile sufletești ale părintelui Iustin nu aveau reper în părerile sau sfaturile celor neîncercați. Nici cuvintele grele, nici vorbele de ocară, nici opiniile diferite, nu l-au clintit pe părintele Iustin din idealul minții și inimii sale în drumul spre Dumnezeu. Modul său sufletesc de viață, singur între oameni, nu era o stare de repingere, ci era o stare de înaintare duhovnicească: „Zis-a avva Marcu către avva Arsenie: «Pentru ce fugi de noi ?» Zis-a lui bătrânul: «Dumnezeu ştie că vă iubesc pe voi, dar nu pot să fiu şi cu oamenii şi cu Dumnezeu.” (Patericul Egiptean)
Pentru toți cei care l-au iubit, l-au cunoscut, l-au prețuit, i-au urmat sfaturile, îndemnurile, trebuie știut faptul că toată suferința din încheierea călătoriei pământești a vieții sale nu au fost pentru păcatele părintelui, ci pentru păcatele și egoismul nostru. Să ceri de la Dumnezeu ca un om cu vârstă deja patriarhală, să viețuiască ani mulți și viață îndelungată, înseamnă să nu-l respecți nici pe el, nici bagajul de valori spirituale pe care l-a dăruit tuturor ucenicilor. Egoismul prelungește suferința dar nu o simte cel care o prelungește, ci o simte cel care o trăiește. Din iubire, din respect, din prețuire, părintele Iustin a mai trăit aceste clipe pământești în suferință și durere personală pentru a fi model de răbdare și lucrare celor care vorbesc despre suferință dar n-o cunosc pe ea. Jertfa durerii și mucenicia bolii sunt cununi nepieritoare pentru cei ce doresc cu adevărat Împărăția Lui Dumnezeu. Indiferent că părintele ar mai fi trăit o zi sau două, valoarea lui duhovnicească este aceeași înaintea Lui Dumnezeu și dacă ar fi murit în temnițele comuniste. Pentru părintele Iustin închisoarea nu au fost numai anii de suferință în Aiud sau Poarta Albă. Toată viața sa a fost o jertfă, a fost o cruce și oricând te-ai fi uitat la crucea personală a părintelui ai fi găsit pe ea sânge sau sudoare din osteneala fiecărei zile trăite și muncite în via Lui Hristos, pentru creștinii și monahii din preajma sa.
Bucuria de a fi binecuvântat, de a primi dezlegare și rugăciune de la Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, arată prețuirea de care s-a bucurat din partea Întâistătătorului Bisericii acestor părți. Așezarea în pământul din care a fost luat este o binecuvântare pentru cimintirul Mănăstirii Petru Vodă. Acesta va deveni locul unde, de acum înainte, ca și la părintele Cleopa sau Arsenie Boca, creștinii pot să vină să aprindă o lumânare, să facă un parastas și să cinstească memoria Părintelui Arhimandrit Iustin. Cei îndurerați, cei triști să poarte în inimă și în gând puterea lucrătoare a rugăciunii și nădejdea cea întru Duhul Sfânt că plecarea părintelui spre Împărăția Cerească la întâlnirea cu Hristos este de fapt o binecuvântare pentru noi și pentru lume, că părintele va mijloci îndurare, milă, iertare și ajutor nouă celor din lumea aceasta trecătoare. Nu trebuie să privim apocaliptic sau catastrofal trecerea la cele veșnice a părintelui. Dumnezeu l-a chemat la sine spre a sluji pe mai departe în cer Liturghia Cerească. Părintele n-a murit, ci a adormit: „Pentru că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa credem că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El.” (I Tes. 4, 14)
Fie ca Bunul Dumnezeu să dăruiască iertarea păcatelor, îndurare pentru toate păcatele dezlegate ca duhovnic și sfătuitor la toți fii duhonvicești iar rugăciunea noastră, a celor mulți care l-am cunoscut să-i fie cărare de lumină spre grădina liniștită a Raiului. V

Părintele Calistrat


Mănăstirea Vlădiceni


16.06.2013


"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#3 | pid:7309 | tid:4124
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 2761 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
Părintele Justin depre Rugăciunea inimii și Sfânta Scriptură
Imagine Postata



Rugăciunea lui Iisus nu trebuie să o facă doar monahii, această rugăciune sunt datori să o facă toți creştinii. Pe ea s-a sprijinit secole la rând viaţa Bisericii, pentru că stârpeşte patimile, care sunt în inima noastră, căci acolo își au rădăcina.
Astăzi, când timpul trece parcă atât de repede şi oamenii le fac pe toate în grabă, încât nici Ceaslovul nu mai apucă să îl deschidă de obosiţi ce sunt, cea mai bună armă împotriva vrăjmaşului este rugăciunea lui Iisus, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul. Această rugăciune a fost şi este zidul de apărare al Bisericii, zidul de apărare al creştinilor. Pentru că fiecare creştin este o biserică, fiecare familie este o biserică, fiecare şcoală poate fi o mică biserică… Această rugăciune are puterea să adune mintea foarte repede, să te interiorizezi şi să strigi din adâncul inimii către Dumnezeu. Rugăciunea lui Iisus nu trebuie să o facă doar monahii, această rugăciune sunt datori să o facă toți creştinii. Pe ea s-a sprijinit secole la rând viaţa Bisericii, pentru că stârpeşte patimile, care sunt în inima noastră, căci acolo își au rădăcina. Înainte viața creștinilor nu era departe de cea a monahilor, şi Sfântul Vasile cel Mare este cel care a adus monahismul până în cetate, spre a fi de ajutor creştinilor în trebuinţele trupeşti şi sufleteşti. De aceea, creştinii, oriunde s-ar afla, fie că sunt acasă, fie că sunt la lucru, că merg cu tramvaiul, călătoresc cu avionul, gătesc, repară, oriunde şi orice ar face, să rostească cu mintea lor această rugăciune a lui Iisus. Şi în funcție de silinţa fiecăruia Dumnezeu vă coborî harul Său cel sfânt în inimile noastre.
De ce nu se mai citesc cărţile duhovniceşti, acum când se tipăresc din ce în ce mai multe cărţi?
Dumnezeu o să ne ceară socoteală pentru că nu am citit. Nu avem dreptul să spunem că nu am ştiut atunci când suntem în necaz şi ne depărtăm de Dumnezeu; nu există nu am ştiut, ci nu am vrut să ştiu. Pentru că sunt atâtea cărţi ale Sfinţilor Părinţi în care poţi găsi sfaturi pentru orice problemă ai avea. Ne plângem că nu mai avem povăţuitori şi duhovnici iscusiţi, dar nu îi vedem că ei trăiesc prin cărţile, pe care noi nu le citim. O să vină vremea când nici Sfânta Scriptură nu o vom mai avea şi vom tânji după un cuvânt din Scriptură şi nu îl vom găsi. Luaţi şi citiţi vieţile sfinţilor şi învățăturile Sfinţilor Părinţi, că va veni vremea când nu le veţi mai găsi. Mamele să citească fiilor lor câte un capitol din Sfânta Scriptură în fiecare zi. Să nu ne lipsească Scriptura, că în ea găsim viaţa veşnică.
"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro





1 User(i) citesc acest topic

0 memberi, 1 vizitatori, 0 useri anonimi