Sari la continut

Iisus Hristos
Cei ce se amagesc cu nadejdile lumesti si cunosc pana in amanunt ce trebuie sa faca pentru viata duhovniceasca, dar nu fac, se aseamana cu cei ce imprumuta doctoriile si uneltele medicinei, insa nu stiu si nici nu au grija sa faca intrebuintare de ele. De aceea sa nu invinuim niciodata pricina dintai, sau pe altcineva pentru pacatele noastre, ci pe noi insine, caci daca sufletul vrea sa fie trandav, nu poate fi nebiruit. (Sf.Antonie Cel Mare -- Filocalia vol.1)

Traficul site-ului nostru este monitorizat si promovat de:

De Paști, Óntr-o leprozerie din Camerun


  • Nu puteti initia un nou topic
  • Nu puteti raspunde la acest topic
Nici un post la acest topic

#1 | pid:7232 | tid:4105
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1578 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
De Paști, într-o leprozerie din Camerun

În Camerun, în fiecare an, de Paște organizăm mare prăznuire pentru toți membrii comunității ortodoxe cameruneze. Anul acesta am întâmpinat mari greutăți financiare din cauza unor cheltuieli neprevăzute care au apărut pe parcurs. De aceea, am hotărât să nu mai facem această manifestare, ci să ne mulțumim cu organizarea unui simplu ospăț, la care să participe preoții și elevii Seminarului Teologic Ortodox «Sfântul Marcu», iar ce a mai rămas din puținii bani adunați pentru organizarea sărbătorii, să-i folosim în scopuri umanitare. Cu ocazia aceasta, ne-am gândit să-i ajutăm pe cei uitați de lume și am organizat o vizită la leprozerie anexă a Spitalului General «Gammoh» din Yaoundé.

Am fost informați că aici sunt îngrijiți aproximativ 60 de bolnavi, aflați în stare destul de gravă. Din nefericire, lepra (boala Hansen) a dat naștere unor sumedenii de superstiții și prejudecăți, mai ales rândul celor simpli și neștiutori. De aceea, cei bolnavi de lepră sunt părăsiți de familie și nimeni nu vrea să se îngrijească de ei, mai ales atunci când boala avansează și încep să apară complicațiile. În aceste condiții, mulți dintre ei se îngrijesc singuri, iar cei aflați într-un stadiu mai avansat (mutilați, țintuiți la pat) sunt îngrijiți de frații de suferință aflați într-un stadiu incipient.

Ni s-a recomandat să le aducem medicamente, soluții de curățire și dezinfectare. În afară de acestea, ne-am gândit să le ducem și câteva alimente, dulciuri, etc. Așadar, după masa de Paști, împreună cu elevii seminariști, ne-am îmbarcat în mașinile mitropoliei și, însoțiți de camionul încărcat cu provizii, am pornit spre spital. Deși informațiile pe care le-am primit de la responsabilul spitalului au fost destul de concludente, experiența noastră săracă în acest domeniu nu ne-a permis să ne imaginăm realitatea crudă și cu totul aparte a bolnavilor. De aceea, nu vă voi descrie nimic din cele văzute, ci voi lăsa fotografiile să vorbească de la sine…


Lepra mănâncă carnea de pe oasele celor bolnavi

Încercam cu toții să ne revenim din starea de șoc în care ne aflam. Cred că, undeva în adâncul inimii, cu toții regretam faptul că luasem decizia de a veni aici. Din fericire, ne-au salvat elevii, care, la un moment dat, au început să cânte «Hristos a înviat» și catavasiile Învierii. Prinzând curaj, le-am adresat câteva cuvinte de încurajare, pe care părintele Dimítrios și părintele Nikólaos, profesori la Seminarul nostru, le-au tradus în două dialecte diferite: «Am venit astăzi la voi ca să vă spunem Hristos a înviat și să împărtășim cu voi bucuria Învierii… Evanghelia este cea care ne-a adus astăzi aici, alături de voi… În persoana voastră Îl vedem pe Domnul. Pentru noi, voi aveți valoarea Domnului Hristos… Ne simțim vinovați față de voi, fiindcă, deși, ca Biserică, ne rugăm pentru toți cei aflați în suferință, abia astăzi ne-am gândit să vă vizităm… Darurile noastre sunt sărace în comparație cu bogăția răbdării voastre și cu greutatea luptei pe care o duceți. Însă vă rog să le primiți ca pe o mică bătaie a inimii noastre… Nu sunt din partea noastră, noi doar am împlinit simplul gest de a vi le aduce. Sunt daruri făcute din puținul unor oameni săraci din această țară, oameni care își amintesc de voi în rugăciunile lor, oameni care au convingerea că există o durere mai mare decât a lor și, de aceea, se gândesc mai întâi la durerea aproapelui și apoi la propria lor durere; oameni care au depus un mare efort și au preferat să se lipsească ei înșiși, ca să vă poată oferi și vouă câte ceva… Nu v-am adus cine știe ce lucruri… Însă în ele se ascunde dragostea acestor oameni, care sunt alături de voi în mod tainic, cântând împreună cu noi imnul Hristos a înviat… Primiți deci darurile, pentru bucuria Învierii».


Ce altceva ai putea spune ca să-i mângâi, să le luminezi puțin privirea acestor oameni părăsiți? S-au emoționat, sărmanii, au început să plângă… La fel și noi… La final, ne-au mulțumit frumos. I-am salutat cu «Hristos a înviat» și am plecat. Era după-amiaza Duminicii Paștelui, anul 2007. La întoarcere, nimeni nu a scos nici un cuvânt… Abia seara, după Pavecerniță, când am cântat din nou împreună «Hristos a înviat», ne-am dat seama că de data aceasta parcă l-am cântat altfel, de parcă vocile ne erau schimbate.



Cu adevărat a înviat Domnul în inimile noastre anul acesta, răscolindu-ne sufletele…

Cu dragoste în Domnul,

Grigórios, Mitropolit de Camerun

Sursa: revista Πάντα τα έθνη., preluare





1 User(i) citesc acest topic

0 memberi, 1 vizitatori, 0 useri anonimi