Sari la continut

Iisus Hristos
Cel ce e sarac si nu poate vatama nu se socoteste intre cei evlaviosi. Iar cel ce poate vatama cu puterea sa, dar nu intrebuinteaza puterea spre rau, ci cruta pe cei mai umiliti, pentru evlavia sa, intru buna rasplata se va afla si dupa moarte (Sf.Antonie Cel Mare -- Filocalia vol.1)

Traficul site-ului nostru este monitorizat si promovat de:

Despre cautatorii de sfinti


  • Nu puteti initia un nou topic
  • Nu puteti raspunde la acest topic
Nici un post la acest topic

#1 | pid:7195 | tid:4094
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1574 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Parintele Ieromonahul Macarie Maroudás

O problemă – care a apărut în ultimii ani prin editarea cărţilor patristice monahale, prin posibilitatea de a vizita Sfântul Munte şi alte mănăstiri şi, mai cu seamă, prin ieşirea frecventă a ieromonahilor din Sfântul Munte – este confuzia dintre spovedanie şi îndrumarea duhovnicească. Monahul are posibilitatea să îşi dezvăluie gândurile către Stareţul care îl îndrumă, pentru a-şi tăia voia şi a înainta pe drumul desăvârşirii monahale. Pentru mireni nu există o asemenea nevoie şi posibilitate. Mulţi dintre noi, monahii, credem că vă vom putea pune şi pe dumneavoastră, mirenii, în aceleaşi tipare. Practic, este greu, dacă nu chiar imposibil pentru mulţi. Noi, se presupune, trăim în isihie, nestingheriţi de grijile vieţii şi privim către mântuirea noastră. Dumneavoastră aveţi atâtea griji, faţă de soţi, de copii, probleme economice şi sociale, şi atâtea altele, încât, dacă acolo vă luptaţi aşa cum trebuie, Dumnezeu vă sfinţeşte. Lupta de bază în lume este alcătuirea unei familii corecte, după Dumnezeu.

Şi căutăm să găsim un Stareţ luminat. Scria un egumen despre aceşti căutători de Sfinţi, care vizitează Sfântul Munte: ”Trăind în Sfântul Munte destui ani, am constatat de multe ori dispoziţia vizitatorilor şi a pelerinilor de a întâlni o persoană luminată, ţintind de fapt să întâlnească un soi de vrăjitor sau măcar un făcător-de-minuni sau unul cu harisma străvederii sau a înainte-vederii, limitând sau mai degrabă desconsiderând şi făcând de prisos sfinţenia în Hristos”. Prin cercetarea şi relaţia aceasta se pare că nu aspirăm atât la curăţirea patimilor noastre, cât râvnim să ne satisfacem curiozitatea egoistă, iar dacă nu reuşim, începem să ne îndoim de posibilitatea existenţei astăzi a Sfinţilor şi e posibil să cădem chiar în blasfemia împotriva Duhului Sfânt, afirmând că azi s-au pierdut Sfinţii, ca şi cum sfinţenia s-ar expune pe tarabă sau ar suna la uşă – după cum spunea un monah. Iar Părintele Efrem Katunakiotul zicea: ”Vai de Sfântul căruia i-a ajuns faima până la Atena” sau, alt cuvânt, ”Prin blestemul lui Dumnezeu şi binecuvântarea diavolului s-a răspândit vestea că aş fi Sfânt”, vorbind despre sine.

Astăzi, mai presus de toate funcţionează marketingul. Se face reclamă cuiva de către diverşi din anumite interese, iar respectivului guru-duhovnic îi place asta şi atunci vai de fanii lui. Cea mai importantă armă a acestor îndrumători este terorizarea cu iadul, în cazul în care nu li se face ascultare, sau cu boli care vor veni peste rudele lor, până la ameninţări că nu va mai veni să bea cafea în casa celor neascultători, lucru care îi va scădea în ochii lumii.

Bună este îndrumarea duhovnicească pe care o lucrează oamenii serioşi; dar ceea ce ne este trebuinţă este pocăinţa şi spovedania.

[..]Mi-a spus un părinte din Grecia, care slujea la o parohie mare. Avea cinci părinţi duhovnici care spovedeau pe rând. Cei care ieşeau de sub epitrahilul unuia dintre preoţi plecau cu pace şi bucuroşi, altfel decât se întâmpla la ceilalţi duhovnici. L-au întrebat aşadar ceilalţi pe părintele, ce le spune de pleacă aşa împăcaţi şi bucuroşi, iar el le-a răspuns: ”Încerc să îi ascult pe oamenii care vin ca să-şi lase greutăţile sufletului fără să spun multe cuvinte şi întrebări despre subiecte pe care ei înşişi nu le pomenesc. Oamenii au nevoie să îi ascultăm, iar nu să le dăm «sfaturi înţelepte»”.

Căutând să găsim un Stareţ cu harisme etc., de multe ori Îl pierdem pe Dumnezeu. Ne odihnim cu relaţia sentimentală care de obicei se creează cu acesta şi considerăm că nu mai avem nevoie să ne adresăm lui Dumnezeu Însuşi pentru mântuirea noastră, pentru că ne acoperă rasele şi epitrahilul lui Gheronda. Modă care ne-a venit din exterior prin diferiţii guru care circulă.

(fragment din Omilie la Duminica a V-a a Postului Mare (a Sfintei Maria Egipteanca) - Ieromonahul Macarie Maroudás)

Acest post a fost editat de Luca.O: 25 April 2013 - 07:14 AM






1 User(i) citesc acest topic

0 memberi, 1 vizitatori, 0 useri anonimi