Sari la continut

Iisus Hristos
Daca ne straduim sa ne vindecam de patimile trupului, de teama sa nu ne rada lumea, cu atat mai vartos sa ne straduim a ne vindeca de patimile sufletului, ca unii ce avem sa fim judecati inaintea fetei lui Dumnezeu, unde e bine sa nu ne aflam fara cinste sau vrednici de batjocura. Caci avand voia libera, daca nu voim sa savarsim faptele rele, atunci cand le dorim, putem face aceasta si sta in puterea noastra sa vietuim placand lui Dumnezeu; si nimeni nu ne va putea sili vreodata sa facem vreun rau, daca nu vrem. Si asa luptandu-ne, vom fi oameni vrednici de Dumnezeu si vom petrece ca ingerii in ceruri. (Sf.Antonie Cel Mare -- Filocalia vol.1)

Traficul site-ului nostru este monitorizat si promovat de:

Episcopul Asterie al Amasiei

post

  • Nu puteti initia un nou topic
  • Nu puteti raspunde la acest topic
Nici un post la acest topic

#1 | pid:7106 | tid:4061
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1578 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
CUVÂNT LA ÎNCEPUTUL POSTULUI - Episcopul Asterie al Amasiei

Omul este o fiinţă compusă din trup văzut şi din suflet raţional şi imaterial, destinat să fie ceeace este. Natura şi vrednicia acestor două părţi constitutive amintite mai sus ale omului nu sânt de aceeaşi valoare; corpul a fost creat ca un organ ce se mişcă pentru a sluji sufletului stă-pânitor; sufletul a fost rânduit ca să conducă şi să împărăţească, ca unul ce este superior trupului. Sufletul a primit dela minte şi raţiune puterea de discernământ şi prin cercetarea deosebirii dintre cele bune şi cele rele, cunoaşte pe Dumnezeu, făcătorul şi creatorul celor prezente şi a celor ce le percepem prin simţuri, dar şi a celor nevăzute, pe care mintea incorporală le sesizează prin cugetare şi intuiţie. Sufletul, ca un prieten al lui Dumnezeu, prin practicarea dreptăţii şi a virtuţii, are dragoste de filosofie, se supune legilor şi poruncilor ei, se îndepărtează pe sineşi cât mai mult posibil de poftele trupeşti, se apropie de Dumnezeu şi se stradue-şte pe cât poate să-şi împroprieze binele; se ocupă apoi cât mai mult mai cu seamă cu însăşi filosofia cea sfântă, numită înfrânam Prin ea mintea rămâne neturburată, nu primeşte amestecul necurăţeniilor ce-i vin dela pântece sau din oare care altă parte, aşa că are deplină libertate şi putere de a gândi şi contempla pe cele cereşti şi pe cele înrudite minţii.

Prin urmare toţi câţi sânteţi şcolari ai filozofiei, iubitori de cele înalte şi ucenici ai Cuvântului, iubiţi timpul ce ne stă în faţă, primiţi cu bucurie sfântul post de patruzeci de zile ca pe un dascăl al castităţii, mamă a virtuţii, îngrijitor al fiilor lui Dumnezeu, pedagog al celor fără orânduială în viaţă, ca pe o liniştire a sufletelor, ca pe un echilibru al vieţii şi ca pe o pace bine încheiată şi neturburată. Asprimea şi sfinţenia postului adorm patimile, sting iuţeala şi mânia, răcoresc şi potolesc furtuna ce clocoteşte din pricina preamultei mâncări. Şi după cum în timpul verei, când razele fierbinţi ale soarelui ard pământul, face bine celor înfierbântaţi şi năduşiţi vântul dela nord, alungând năbuşeala cu adierile sale plăcute, tot aşa şi postul, dărueşte aceeaşi uşurare, alungând în-fierbinţeala pricinuită în trup de prea multe mâncări.

Postul face atât de mult bine sufletului, dar nu mai puţin foloseşte şi trupului. împuţinează materiile grase din corp, scade greutatea trupului, îmbunătăţeşte starea vinelor pe cale de a se rupe din pricina prea multului sânge, le mai lărgeşte puţin, ca să nu se întâmple cu ele ceeace se întâmplă cu canalele; căci acestea, dacă primesc mai multă apă decât capacitatea lor, se sparg, ne mai rezistând din pricina prea multei cantităţi de apă vârîtă cu sila pe ele. Prin posti capul se bucură de o stare paşnică şi liniştită; nu i se sbat arterele şi nici creerul nu me întunecă prin ridicarea în sus a aburilor. In-frânarea este libertatea stomahului. In post scapă şi stomahul de silnica robie de a fierbe ca un cazan în vederea mistuirii. Ochii văd limpede şi neîntunecaţi; este îndepărtată ceaţa pe care saţiul obişnuia s'o întindă peste ochi. Picioarele calcă sănătos, iar puterea manilor e nesdruncinată. Respiraţia regulată şi măsurată, nesilită de niciunul din duhurile turburătoare dinlăuntru! trupului. Gândirea celui ce posteşte este clară şi desluşită, mintea curata; şi într'a-devăr în post sufletul are chipul lui Dumnezeu, când îşi îndeplineşte nesupărat şi neturburat propriile lui funcţiuni, ca şi cum n'ar fi în trup, deişi este în trup. Somnul este liniştit şi fără năluciri. Şi ca să trec sub tăcere pe cele mat multe, spun că postul este pace deobşte a sufletului şi a trupului, viaţă neturburată, trai echilibrat, vieţuire ce veseleşte pe Dumnezeu şi intristeaza pe diavol. După cum duşmanul când vede că vrăjmaşul său priveghează, că este veşnic atent, că se înarmează cu grijă, că face exerciţii de luptă, socoteşte pregătirea lui osârduitoare drept propria sa înfrângere, tot astfel şi vrăjmaşul mântuirii noastre urăşte grija amănunţită ce-o avem de virtute şi o socoteşte drept propria sa nenorocire.

Pentru aceasta află, omule, că îngerii sânt păzitori şi paznici apropiaţi ai casei celui cm posteşte; iar ai casei celui ce petrece în desfătări în postul acesta de patruzeci de zile, păzitori sânt dracii, prietenii mirosului de carne friptă, îndrăgostiţii de sânge, tovarăşii de beţie. Pentru că şi duhurile, atât cele ale sfinţilor cât şi cele necurate se apropie de cei cu care se potrivesc şi de prieteni. Lucrul acesta se poate vedea şi la pasări. Porumbeilor le place să stea în locuri curate şi să umble prin holde, culegând boabe pentru ei şi puii lor. Turtureaua stă cu plăcere pe ramurile copacilor cântând plăcut şi subţire. Corbul cel lacom, însă, stă lângă măcelării şi croncăneşte gros şi neplăcut împotriva celor ce vând carne.

Astfel să iubim înfrânarea ca să fim iubiţi de îngeri; să urîm desfătarea cea nestăpânită,pentru ca nu cumva odată cu ea să atragem asupra noastră şi tovărăşia dracilor. Nici un om care trăeşte în desfătări nu ajunge virtuos; nici un om care-şi petrece vremea în ospeţe nu este ucenic al virtuţii; nici un om iubitor de plăceri nu este sfânt; niciun om care trăeşte pentru trup nu este părtaş al împărăţiei cerurilor.

Du-te cu mintea la începutul neamului omenesc[1] şi vei găsi că experienţa este martora a ceeace blamăm noi. N'am fi primit porunca de a posti, dacă n'ar fi fost călcată legea primei infrânări. Pântecele n'ar fi fost numit vrăjmaş, dacă n'ar fi introdus păcatul sub pretextul plăcerii. N'ar fi fost nevoie de plug, de boi care ară, de brazdă, de seminţe, de apă de udat, de schimbarea anotimpurilor, de iarna care îngheaţă totul şi de vara care evaporă şi usucă pe toate şi de toate greutăţile anului, dacă din pricina desfătării de o clipă a strămoşilor noştri n'am fi fost osândiţi la aceste munci. Dimpotrivă am fi dus o altă viaţă decât aceasta ce-o vedem, pe care nădăjduim să o dobândim iarăşi, când, prin înviere, ne vom desbrăca de această viaţă plină de patimi. In aceasta constă binefacerea pogorîrii lui Dumnezeu către noi, în a ne readuce la vrednicia de altă dată; Dumnezeu, prin marea sa iubire de oameni, ne-a împărtăşit cu ea, dar noi, prin uşurătatea noastră, n'am păzit harul. Postul este icoană a vieţii viitoare, imitare a unei vieţuiri nestricăcioase. Acolo nu sânt nici băuturi, nici desfătări.

Lasă pe cel dintâi om, mergi mai departe şi numără pe cei de după el! Cine l-a făcut pe drepttul Noe să aibă urîte purtări, să-şi desgolească mădulările, pe care legea porunceşte sa le acoperim, fără să-şi dea seama? [2] Cine a fă-cut pe obraznicul Ham să râdă de betia tatalui său, ca să se nască două păcate dintr'un singur păcat? O singură beţie a lipsit şi pe tată de acoperământul cel cuviincios şi pe fiu de libertate.

Dar iarăşi când mă uit la copiii lui Ili preotul şi mă gândesc la acea istorie[3], găsesc o grămadă de nenorociri, legate unele de altele prin aceeaş cauză: pântecele şi nesăturarea. Fiii lui Ili, fo-losindu-se de preoţia tatălui lor pentru plăceri şi desfătări, au pângărit jertfele şi au oferit pârga jertfelor pântecelui în locul lui Dumnezeu. A urmat apoi desfrânarea, soră bună a desfătării cu mâncări. Peste toate acestea a venit judecata lui Dumnezeu, care a adus o osândă aspră şi cumplită. Din pricina fiilor lui Ili un popor vrăjmaş a pornit cu război împotriva Ierusalimului. Şi ca să scurtez povestirea mulţi-mei de nenorociri, tinerii desfrânaţi au murit în luptă, patria împreună cu cei ce păcătuiseră s'a primejduit, chivotul lui Dumnezeu a fost luat în robie de vrăjmaşi, iar bătrânul preot, tatăl lor, a murit la auzul atâtor nenorociri. A fost adus un roi atât de mare de nenorociri peste oraş de dragul gâtlejului.

Să postim deci cu toţii, dar mai cu seamă sa postească familiile preoţilor, ca unii ce au în casă un dascăl al înfrânării şi au în cămin poruncile cele înţelepte. Ar fi în adevăr absurd ca fiii bancherilor să se priceapă la socoteli şi să cunoască valoarea metalelor preţioase, fiii fierarilor să ştie să umble cu focul şi cu nicovala, iar fiii preoţilor, rudele sau alţi oameni apropiaţi lor, să se împotrivească scopului pentru care a fost destinat să trăiască conducătorul şi stăpânul casei.

S'a vătămat din pricină pântecelui şi Isav, fiul mai mare al lui Isaac[4]. Isav de meserie era vânător. Odată, întors acasă, după ce făcuse cale lungă după vânat, a fost cuprins de nestăpânită foame fată de mâncarea ce a văzut-o la fratele său şi pentru un blid de linte a vândut fratelui său dreptul de întâi născut. Din pricina aceasta i s'a furat şi binecuvântarea părintească [5]. Astfel, puţin câte puţin, s'a înstrăinat de virtute şi de Dumnezeu şi a pierdut slava patriarhilor. S'a despărţit de înrudirea cu Israil, a ajuns barbar şi străin şi s'a născut din el astfel de popor.

Această boală a adus şi pe poporul Vechiului Testament la călcarea sfintelor şi dumnezeeşti lor legi. In timp ce Moisi era în munte pentru a primi legea făgăduită, Iudeii s'au îndepărtat de felul lor de viaţă, s'au dedat la îmbuibări cu mâncare şi băutură şi la jocuri [6]; pe nesimţite, alunecând şi călcând în picioare viaţa cea ordonată, au fost atraşi de diavol la necredinţă. De aici deci facerea viţelului de aur, închinarea la diavol, participarea lui Aaron la întinăciune, stricarea legii, sfărâmarea plăcilor legii, suirea lui Moisi a doua oară pe munte. Intr'un cuvânt, toate acelea pe care le deplânge istoria îşi au început şi pricină în mâncarea nemăsurată.

Vreau să vă mai dau şi un alt exemplu, petrecut în timpurile de mai târziu, dar de aceeaşi putere în ce priveşte fapta. împăratul Saul era pe câmpul de luptă şi conducea bătălia cu multă grijă. Saul a oprit pe popor ca să mănânce vreun fel de mâncare în acea zi şi a pecetluit cu jurământ hotarîrea lui; pedeapsa neascultării poruncii era moartea [7]. Toată oştirea a, primit cu supunere porunca lui; numai fiul împăratului, Ionatan, trecând pe lângă o stupină, biruit de pofta de miere, şi-a înfipt vârful sceptrului în faguri şi a gustat din miere. Era aproape să fie omorît dacă tot poporul nu s'ar fi împotrivit pornirii tatălui lui şi împăratului, care era hoţărît să prefacă ameninţarea în faptă.

Pe lângă exemplele spuse mai sus se mai pot aduna din Scriptură nenumărate altele, din care sa se vadă lămurit ce bunătăţi săvârşeşte înfrânarea şi dinpotrivă câte nenorociri aduce îmbuibarea nestăpânită cu băuturi şi mâncări.

Postul este tovarăşul sfinţilor; postul este începutul oricărei fapte bune. Şi după cum meşterii nu pot fără unelte să-şi îndeplinească meseria lor, tot aşa şi sfinţii chiar dacă sânt ajutaţi de haruri duhovniceşti, nu pot fără post să săvârşească minuni şi semne. Prin post Elisei a înviat un mort şi 1-a însufleţit[8]; prin post Moisi a văzut pe Dumnezeu [9]; prin post Daniil a biruit înşelăciunea şi rătăcirea Asirienilor [10];prin post chiar şi Domnul a înfrânt ispitele diavolului [11] prin post şi apostolii săvârşeau cererile făcute pentru lucrurile mari; prin post Ninevitenii au îndepărtat ameninţarea cu moartea [12]. Şi ca să spunem pe scurt, postul este rugător către Dumnezeu, vrednic de cinstit, mijlocitor vrednic de credinţă; postul dobândeşte îndată lucrurile pentru care aduce rugăciune lui Dumnezeu. Prin urmare toţi cei care sânteţi bărbaţi credincioşi şi iubitori mai mult de Dumnezeu decât de plăceri, cu bucurie şi cu veselie, apropiaţi-vă de zilele înfrânării! Cel care-i trist Ia începutul luptelor nu-i luptător viteaz. Nu te întrista ca un copil dus la şcoală! Nu murmura împotriva curăţeniei acestor zile! Nu aştepta cu nerăbdare sfârşitul săptămânii, cum aştepţi sosirea primăverii după iarna cea amară! Nu dori Sâmbăta ca să te îmbeţi, ca un Iudeu! Nu număra zilele postului mare, ca un năimit trândav, care aşteaptă sfârşitul angajamentului ca să ia simbria. Nu te întrista că din cel dintâi ceas coşul casei tale nu mai scoate fum şi nici bucătăreasa nu mai sta lângă foc.

Dărueşte ceva şi sufletului, nu totul trupului. Sufletul este hrănit prin depărtarea de mâncări, iar trupul prin saturarea cu mâncări. Dar pen-tru că sufletul este unit cu trupul şi pentru că acestea două, cu totul despărţite potrivit firii lor, au fost unite prin purtarea de grijă şi arta Creatorului, să ne gândim cum ar putea trăi şi sufletul şi trupul împreună, fără ca să lipsim pe vreunul din ele de trebuinţele corespunzătoare.

Eşti alcătuit, omule, din două părţi. Nu mai spun că sufletul este mai de preţ şi că se cuvine ca lui să-i dai cea mai multă atenţie şi bunăvoinţă. Judecă şi pe unul şi pe altul ca un om raţional şi un judecător drept. îngăduie puţin şi, dacă vrei, voi lua apărarea sufletului, întocmai ca apărarea unei femei cinstite, împotriva acelora care o nedreptăţesc şi o calomniază. Sufletul este sfânt şi necorporal; nemuritor şi nepieritor ; nu 6e înrudeşte cu pământul şi cu cele de pe pământ, ci cu Dumnezeu. Fiind curat se bucură de cei curaţi; fiind de origină imaterială evită pe cele materiale. Dar când a primit poruncă sa chivernisească vasul cel făcut din pă mânt, stă lângă lut ca o roabă supusă stăpânului, îl păzeşte, se îngrijeşte de el, până ce-i va veni porunca ce-i îngădue să se despartă de el.

Infrânarea de la mâncare este deci folositoare-sufletului care însufleţeşte trupul, iar folosirea de alimente este necesară organului pământesc. Nu se caută multul, ci bunul. Impărţeşte-mi timpul anului! Dă şase luni celui condus, trupului, iar pe celelalte conducătorului, sufletului. Cererea e dreaptă! Niciun judecător nu va fi atât de iubitor de trup şi atât de părtinitor ca să nu dea dreptate celor spuse! Eu, însă, voi merge şi mai departe! Nu susţin ca anul să fie împărţit în două părţi. Dimpotrivă, ia» trupului zece luni şi ceva. Să mi se dea patruzeci de zile de cumpătare, ca. să mă liberez puţin de intinaciune, răcind prin înfrânare lutul.

Acestea, creştini, sânt drepte şi de necotrazis, fie că le judecă Dumnezeu, fie că le judecă omul. Iar tu, judecătoriile, ai venit la timp şi hotărăşte în procesul dintre suflet şi trup. Ucide aşa dar, creştine, viaţa moleşitoare ca una ce este tinerească! Eşti bărbat, nu gândi cum gândesc copiii. Copilul plânge dacă nu capătă miere. Dacă nu le vei da carne sau vin se aruncă Ia pământ şi tremură şi plâng atât de mult încât supără pe toată lumea.

Mi-i ruşine de întristarea ce o au cei lacomi cu pântece, când se hotărâse la post. Mereu cască, se culcă puţin, se scoală şi iarăşi sânt siliţi să se culce. Se silesc să-şi petreacă ziua in nesimţire şi se supără că soarele întârzie atât de mult până să apună. Spun că zilele sânt mai lungi ca de obiceiu. îşi închipue că au dureri în stomah, că li s'a turburat sufletul, că-i doare capul, că li s'a schimbat dispoziţia sufletească, cu toate că acestea sânt simptomele îmbuibării si nu ale postului. Viu cu neplăcere 1a masa aceasta frugală, murmură împotriva verdeţurilor, batjocoresc legumele, ca şi cum ar fi fost create fără niciun rost; căci cei cărora le place mâncările grase şi îmbelşugate încep să şi filozofeze împotriva mâncărilor ce aduc cumpătarea. Beau apă ţinându-şi respiraţia ca şi cum ar bea o doctorie dată de doctori. Mulţi oameni, din pricină că în post nu pot bea vin, inventează alt fel de vin ca să-şi mângâie pofta de vin prin aceste false năsoociri. Alţii fac mâncări gustoase din legume şi ajung dibaci născocitori ai desfătării. Dar asta e o naivitate şi o prostie. Caracterul înfrânării stă în libertatea de voinţa şi de gândire, nu într'o josnică viclenie care caută să dea aparenţă de înfrânare. Cere plata pentru faptele săvârşite potrivit legii virtuţii; iar plata şi recompensa sânt făgăduite lucrătorilor nevicleni, nu celor vicleni.

Nu falsifica postul ca să nu păţeşti ce păţesc carciumarii. Dacă ei sânt pedepsiţi de pun apă in vin, cum vei scăpa oare nepedepsit tu care falsifici asprimea postului prin mâncări de post pregătite cu multă grijă şi artă? Nu pretexta boli închipuite! Nu huli postul, spunând că te îmbolnăveşte! Dimpotrivă, postul îţi dă sănătate! Nu pretexta pretexte de păcat împreună cu oamenii ce umblă după plăceri! Din pricina obiceiului tău rău înfrânarea ţi se pare duşman. Nimic din ceea ce este natural nu-i cu neputinţă de suportat. Iar dovadă a celor spuse sânt toate popoarele barbare care nu cultivă vie şi nici nu beau vin, ci au ca băutură apa ce izvorăşte dela sine din pământ şi n'are nevoie de a fi cultivată. Cu toate că beau apă, totuşi sânt recunoscuţi de toţi ca oameni viteji şi foarte buni luptători ; şi, după cum se vede, cei cumpătaţi biruesc pe cei ce beau mult vin şi pe beţivi. Trupurile lor sânt uşoare şi rezistente, se urcă cu uşurinţă pe cai; sânt iscusiţi, îndrăzneţi şi buni ochitori cu arcul. Au siguranţă în mişcările lor şi îndrăzneală, şi ştiu să găsească soluţii fericite în încurcături. Nu huli deci apa, spunând că te îmbolnăveşte, te slăbeşte şi vatămă pe cei care o beau. Viaţa de toate zilele îţi dă pe fată calomnia.

Pentru ce vorbesc despre vin? Sciţii nomazi, locuitorii Bosforului şi cei care stau pe râul Rin, n'au casă şi nici cămin. Vietuesc în corturi şi -şi fac corturile din lâna şi pieile oilor si din alte acopereminte întâmplătoare. Din pricina asta nu fac pâne, nu cunosc plugul, nici nu ară pământul. Cum au să cunoască acestea ei care n'au învăţat să cultive grâul şi alte seminţe ale pământului? Cu toate acestea trăesc, fără pâne şi fără vin, sânt viteji şi luptători vrednici în luptele împotriva tuturor popoarelor, dintre care pe multe le-au biruit. Nu i-a vătămat de loc faptul că n'au mâncat pâne şi n'au băut vin. Obiceiul moştenit dela părinţi a ajuns pentru ei o a doua natură.

Pentru care motiv am amintit de acestea ? Ca să arătăm că educaţia şi exerciţiul formează pe om aşa cum voim şi intenţionăm. Obişnueşte-te cu înfrânarea şi, cu timpul, înfrânarea îţi va fi un tovarăş uşor de suportat. Dimpotrivă, dacă vei avea ca tovarăşi şi prieteni desfătările şi ospţele, nu vei iubi niciodată postul, ci ţi se va părea împovărător, străin şi neobişnuit. Traiul înfrânat şi cumpătat este o icoană a vieţii viitoare nestricăcioase. Atunci când ne vom des-brăca de acest trup pătimaş, vom trăi liberi, nu vom mai fi siliţi să slujim pântecelui şi să fim robi celorlalte patimi; tot aşa şi acum, dacă vom îndepărta multa silnicie ce ne-o face stomahul şi poftele, vom fi aproape de viaţa nestricăcioasă ce o aşteptăm. Ca să spunem pe scurt, să fugim cât putem de a umbla după plăceri. Este cu neputinţă ca aceeaş persoană sa fii şi iubitor de plăceri şi iubitor de Dumnezeu. Cel care iubeşte trupul va iubi vrând nevrând şi bogăţiile, iar cel care iubeşte bogăţiile este un om nedrept; iar cel care va fi nedrept, va trace cu uşurinţă şi peste poruncile credinţei şi va călca legile înţelepţilor; cu uşurinţă va săvârşi faptele ce-i sânt oprite, iar prin asta îşi va aduna în jurul său toate bogăţiile ce pot să-i în gădue orice desfătare şi va dărui plăcerii, ca unei stăpâne, toate jafurile făcute cu nedreptate.

Nu fugi de greutăţile înfrânării; dimpotrivă pune în faţa greutăţii înfrânării nădejdile ce le ai şi vei trece cu uşurinţă peste îndepărtarea de mâncări gustoase. Spune-ţi ţie însuţi cuvintele bunei credinţe: «Amar este postul, dar dulce e raiul! împovărătoare este setea de vin, dar aproape este izvorul din care cel care bea nu va înseta în veci [13]. Nestăpânit este corpul, dar maj puternic sufletul cel necorporal. Moartă este puterea, dar aproape învierea». Spune şi tu pântecelui ce te sileşte cuvintele Domnului: «Nu numai cu pâne va trăi omul, ci cu tot cuvântul lui Dumnezeu» Postul nu înseamnă foamete, ci o mică amânare. Postul nu-i o pedeapsă ce ţi se impune din afară, ci o îndepărtare de bună voie de mâncări; nu o silnicie primită în chip de rob, ci o faptă săvârşită şi cugetată în mod cu totul liber. Roagă-te şi vei avea putere să duci la bun sfârşit postul; cheamă pe Dumnezeu, şi îndată vei căpăta ajutor.

Du-te cu mintea la vechea istorie a neamului omenesc şi vei vedea că cei care şi-au înfrânat, trupul pentru credinţă n'au fost nici mai slabi în ce priveşte puterea, nici mai trişti la înfăţişare, nici mai puţin frumoşi la chip decât cei care trăiau în desfătări, care mâncau tot felul de bunătăţi şi care beau vin curat şi neamestecat. Acel împărat al Asirienilor, care trăia numai pentru trup, care era legat de un trai desfătat şi îmbelşugat ca de o iesle, a poruncit ca paharncii şi oamenii lui de servici la masă şi în general toţi cei ce slujeau traiului lui îmbelşugat şi desfătat să fie aleşi cu grijă; să aibă trupul sănătos, să fie frumoşi la chip, pentru ca şi ochiul să se desfăteze de cele ce vede în jurul său nu numai gura şi gustul. Printre slugile alese de a sluji împăratului erau şi trei tineri din poporul robit al lui Israil. Aceştia se hrăneau numai cu seminţe, căci n'au vrut să mănânce din mâncările ce se serveau la masa împărătească, din pricină că erau pângărite prin amestecul cu jertfele idoleşti. Trebuiau să evite şi vinul din pricina libaţiei ca şi orice fel de carne pentru motivul arătat mai sus. Şeful slugilor îi silea să mănânce ceeace le punea înainte pentru ca nu cumva din pricina înfrânării să-si piardă frumuseţea chipului lor şi să-i găsească împăratul vină şi să-l pedepsească pentru că tinerii n'au fost bine hrăniţi si îngrijiţi. Dar i-au spus: «Lasă şi îngădue-ne! Nu vom părea împăratului mai puţin frumoşi decât cei care se ospătează cu mâncări alese şi gustoase şi nici nu se vor ofili feţele noastre. Nu te teme că îi vei duce împăratului nişte slugi urîte la chip. Meşterul care ne-a făcut ne va da frumuseţe şi vei afla prin experienţă că postul este cel care se îngrijeşte de frumuseţea noastră». Şi aşa s'a şi întâmplat. Cei trei tineri înfloreau şi i-a întrecut în frumuseţe pe toţi ceilalţi ce se hrăneau cu carne [15].

Dar cu Samson ce-a fost? N'a fost învăţat să postească încă de pe când sugea la pieptul mamei lui? îngerul Domnului i-a poruncit maicii sale că trebue să păzească pe copil de vin şi de orice mâncare aleasă şi gustoasă [16]. Şi cine era aşa de puternic ca Samson ? Care luptător a fost aşa de vestit? Singur era în stare să se bată şi a biruit o armată întreagă de duşmani şi o mulţime nenumărată. Odată, fără sabie şi fără suliţă, a luat o falcă de măgar şi a doborît la pământ o mie de duşmani, folosindu-se numai de osul acela [17].

Ai şi tu astfel de nădejdi şi vei putea să posteşti. Sârgueşte-te şi te vei împuternici. Dă-ţi auzul spre cunoaşterea învăţăturilor celor tainice şi vei uita de mâncare, ca şi poporul care urma pe Iisus când învăţa cu fapta, şi cu cuvântul. Să ne ruşinăm noi, neînfrânaţii şi iubitorii de plăceri, de Elinii şi Iudeii care postesc înză-dar şi fără nici un ţel; căci ei se păgubesc degeaba prin faptul că nu mănâncă. Totuşi ei postesc ca să servească de exemplu şi imbold celor virtuoşi. Creştinilor li se cuvine să aibă o viaţă curată şi o gândire plină de evlavie şi cuvioşie. Creştinilor care au credinţa cea curată şi adevărată. Cei care duc o viaţă morală, fără să aibă o credinţă curată şi adevărată, mi se pare că se aseamănă cu aceia care zidesc o casă fără temelie sau cu cei care închee o corabie fără carenă. Aşa sânt Evreii cei greu de învăţat şi de convins. Mă cuprinde râs puternic când îi văd pe Iudei desculţi, îmbrăcaţi în haine albe, colindând uliţele; insulta lui Moisi, ruşinea profeţilor,avart onii lui Avraam; robi ai nebuniei cei ce e rau fii ai libertăţii; neînvăţaţi şi nelegiuiţi; aşa numiţii ucenici ai legii, au pierdut nădejdea împlinirii legii, pentru că n'au primit cu înţelegere simboalele viitorului cuprinse în lege. Căci toate faptele săvârşite de Moisi erau preînchipuiri ale celor ce aveau să se îndeplinească în vremurile de mai târziu, chiar sărbătoarea corturilor, comemorarea trâmbeţelor, la fel tăierea împrejur, azimile, ierburile amare. Toate acestea erau indicaţiuni ale vieţuirii în Hristos, icoane schiţate mai dinainte celor care aveau să fie iniţiaţi încetul cu încetul spre desăvârşire.

Eu, creştinul, robul celui răstignit, am un rost când postesc, căci postesc fie că mă curăţesc pentru nadejdea învierii, fie că suspin şi ma întristez ca un rob iubitor de stăpân din pricina patimilor Domnului meu. Dar spune-mi pentru care pricină posteşti tu, fiul ucigaşilor lui Hris-tos, strănepotul celor care au junghiat mielul, cel care ai moştenit dela părinţi moştenirea sângelui vărsat, strănepotul celor care au făcut o astfel de rugăminte pentru ei şi pentru copiii lor[18]. Dacă posteşti pentru că te pocăeşti de păcatele pe care le-ai săvârşit, îţi sprijin gândul tău, dar părăseşte sinagoga celor răi şi grăbeşte-te spre Biserica celor credincioşi. Vino la sângele Mielului şi stropeşte-te cu el! Curăţirea ta se va săvârşi prin sângele prin care ai săvârşit păcatul. Dar dacă şi acum eşti legat prin aceleaşi vechi păcate, ce rost mai are oprirea dela mâncări? Sau faci ca şi crocodilii Nilului, care, după cum se spune, jelesc peste căpăţinile oamenilor pe care i-au mâncat, plâng uciderea lor, dar nu se pocăesc de ceeace au făcut (căci cum ar putea să se pocăiasc ă animalele lipsite de raţiune şi acvatice?), ci plâng că acele căpăţini nu mai au pe ele carnea pe care s'o poată mânca! Aşa este şi înfăţişarea postului. Cântece şi dansuri mijlocesc şi introduc postul, lucru protivnic înfăţişării postului. Postul se înţelege că este un pedagog al unei vieţi strânse şi modeste,, pe când cântecul indică o revărsare de bucurie, pricinuită de plăceri multe şi nestăpânite.

Adu-ţi aminte aici de spusele lui Moisi că tre-bue să posteşti în ziua a zecea a lunii a şaptea [19]. Luna a şaptea indică ziua a şaptea, iar ziua a zecea indică ceasul al zecelea în care Domnul şi-a dat duhul pe cruce. In fiecare faptă sânt caractere speciale şi înfăţişări care arată dispoziţia interioară a sufletului. Tu pentru ce amesteci cele neamestecate şi frămânţi la un loc pe cele despărţite? Evreii au şi alte sărbători. Pe una o numesc sărbătoarea corturilor, iar alta aud că le aduce aminte de trâmbiţe. Au uitat că prin aceste sărbători prăznuesc tainele creştinilor. Facerea cortului este o profeţie lămurită a acestei Biserici pe care a întemeeat-o Cuvântul. Din pricina aceasta împodobesc cortul cu frunze şi înfrumuseţează intrarea cortului cu fructe, spre închipuirea noii Biserici pline de roade, crescută din lege. Sărbătoarea trâmbiţelor deşteaptă sufletele ca să se pregătească pentru înviere, după cum zice Pavel: «Căci la glasul trâmbiţei cei morţi vor învia» [20]. Acelaş lucru ne învaţă însuşi Dumnezeu şi Mântuitorul zicând: «Va trimite pe îngerii lui cu trâmbiţă şi cu glas mare şi va aduna pe cei aleşi ai lui dela cele patru vânturi, dela marginile cerurilor până la marginile lor» [21].

Când vor auzi Evreii aceste cuvinte ale noastre poate că vor întrebuinţa această obiecţie, că prăznuesc aceste sărbători în amintirea minunilor de demult şi ca o laudă de mulţumire pentru binefacerile primite dela Dumnezeu în Muntele Sinai, când a sunat trâmbiţa la darea legii. Dar nu ştiu nebunii, că chiar atunci când s'a dat legea, trâmbiţa a fost întrebuinţată tot simbolic. Cel care primeşte legea pentru ca să-şi orânduiască viaţa lui, trebue să se teamă de pedeapsa ce-i vine de pe urma călcării legii. Pentru aceasta Dumnezeu după ce a dat oamenilor în scris poruncile vieţii noastre, a adăugat îndată şi glasul trâmbiţei, simbol al învierii morţilor, pentru ca ucenicii poruncilor, prin credinţa în înviere, uitându-se mai dinainte la judecata viitoare, să păzească necălcate dogmele legiuirii dumnezeeşti. Aşa dar şi postul şi sărbătoarea corturilor şi a, trâmbiţelor sânt taine ale credinţei noastre; au fost arătate acoperit în vechime, iar la timpul hotărît s'au realizat, când Dumnezeul şi Mântuitorul nostru s'a arătat în trup. Căruia slava şi puterea în vecii vecilor, Amin.


____________________________
1. Facere, III, 1-24.
2. Facere, IX, 21-26.
3. I împăraţi, IV, 1-19.
4. Facere, XXV, 27-34.
5. Facere, XXVII, 1-40.
6. Esire, XXXII, 1-35.
7. I împăraţi, XIV, 24-45.
8. IV împăraţi, IV, 34-S5.
9. Eşire, XIX, 1-25.
10. Daniil, I, 6-20.
11. Matei, IV, 2.
12. Ionu, III, 7-10.
13. Ioan, IV, 13-14.
14. Matei, IV, 4.
15. Daniil, I, 4-19.
16. Judecători, Xm, 3-4.
17. Judecători, XV, 15-17.
18. Matei, XXVI, 25.
19. Levetic, XVI, 29.
20. I Corinteni, XV, 52.
21. Matei, XXIV, 31.
(sursa: Asterie al Amasiei, “Omilii si predici“, Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, Bucuresti, 1946)

Acest post a fost editat de Luca.O: 08 March 2013 - 07:23 PM






1 User(i) citesc acest topic

0 memberi, 1 vizitatori, 0 useri anonimi