Sari la continut

Iisus Hristos
Nu trebuie sa ne maniem pe cei ce pacatuiesc, chiar de-ar fi facut crime vrednice de osanda. Ci pentru dreptatea insasi, pe cei ce gresesc sa-i intoarcem si sa-i certam daca se nimereste, fie prin ei insisi, fie printr-altii. Dar sa ne maniem sau sa neinfuriem nu se cade, pentru ca mania lucreaza dusa de patima si nu de dreptate si de judecata. De aceea nu primi sa te sfatuiasca nici oameni prea milosi, caci pentru binele insusi si pentru dreptate trebuie sa certi pe cei rai, insa nu pentru patima maniei. (Sf.Antonie Cel Mare -- Filocalia vol.1)

Traficul site-ului nostru este monitorizat si promovat de:

Buchet rugaciuni de pocainta - sfinti parinti


7 postari la acest topic

#1 | pid:6748 | tid:3930
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1578 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
RUGĂCIUNE MĂRTURISITOARE CĂTRE IUBITORUL DE OAMENI DUMNEZEU ŞI TATĂL A LUI NICHIFOR CALIST XANTOPOL[50]


Mărturisescu-mă Ţie Părinte, Doamne, făcătorule al cerului şi al pământului, lesne iertătorule, îndelung-răbdătorule, iubitorule de oameni, preabunule, nepomenitorule de rău, mult milostive, iubitorule de bine, milosârde, îndurate şi milostive Dumnezeule. Tu ştii. Tu cunoşti neputinţa noastră şi mai ales a mea, cel păcătos şi nevrednic cerului şi pământului. Căci eu sunt cu totul întinăciune şi spurcăciune, călcând în fiecare zi şi ceas sfintele Tale porunci şi dumnezeieştile Tale aşezăminte. Şi mai înainte de nemitarnicul[51] şi înfricoşatul Tău divan, conştiinţa îmi arată că nu este păcat pe care nu l-am făcut cu cuvântul, cu fapta, cu cugetarea minţii, cu privirea iscoditoare, prin toate simţirile mele şi, spunând pe scurt, că toată viaţa mi-am cheltuit-o urât şi curveşte petrecând. Căci care sunt faptele cumplite ale vieţii pe care nu le-am săvârşit eu cu toate mădularele mele?

O, milostivirea şi bunătatea Ta şi necunoştinţa şi ticăloşia mea! Căci Tu m-ai făcut pe mine cu toată înţelepciunea dintru nefiinţă întru fiinţă şi toată zidirea aceasta preafrumoasă şi preapotrivită ai supus-o mie, Preabunule, şi cu slăvitul Tău chip şi asemănare m-ai cinstit Iar eu, nebunul şi preane-priceputul, necunoscător către Făcătorul de bine arătându-mă, peste măsură îndurările Tale cele iubitoare de oameni le-am scârbit Dar fiindcă mila Ta este nemărginită, bunătatea Tâ de neurmat[52], iar îngăduinţa şi indelunga-răbdare cea către păcătoşi neasemănată, precum m-ai suferit pe mine până astăzi, aşa şi până la sfârşit, nu mă lepăda şi nu te scârbi de mine.

Căci Tu eşti Cel ce voieşti „ca toţi oamenii să se mântuiască şi spre cunoştinţa celor lucrate [de Tine] să vie"[53], prin care unul născut Fiul tău, Domnul nostru şi Dumnezeu, pentru negrăita milă a bunăvoirii Tale, plecând cerurile, S-a pogorât, în pântece fecioresc a intrat, pălmuire a primit cruce a răbdat şi îngropare a suferit Deci eu mai mult decât toţi am păcătuit şi pe toţi i-am întrecut cu fărădelegile. Drept aceea, mai ales pentru mine s-au făcut acestea, aşadar întru mine să se facă minunată mila Ta. Căci pentru păcătoşi este bunăvoirea Ta şi iconomia şi negrăita[54] pogorâre a unuia născut Fiului tău. Deci să nu pui înaintea mea păcatele mele pe care le-am făcut cu lucrul, cu cuvântul, cu gândul, cu aducerile-aminte, noaptea şi ziua, de voie şi fără de voie, din răpire şi din cugetare la arătare şi întru ascuns, din obicei îndelungat şi vechi, în toată ziua, şi ceasul, şi minutul, şi clipa şi, spunând pe scurt, cu toată mişcarea şi aşezarea mea trupească, sufletească şi gânditoare.

Ştii, Doamne, că nu este pe pământ altul care să se tăvălească întru păcate, curvii şi urâte lucruri ca mine. Şi nu este cu putinţă a afla pe altul care să fi săvârşit faptele mele de când întreaga lume ai adus-o întru fiinţă şi dintru nefiinţă ai alcătuit-o cu voia stăpânirii Tale. Căci eu cu răutăţile şi cu vicleşugurile mele m-am făcut asemenea satanei, începătorul răutăţii şi mă minunez cum mă ţine pământul şi nu mă înghite, de atâtea ori neiegiuind şi lepădând aşezămintele Tale cele sfinte! Mai mult decât strămosii am călcat poruncile Tale cele fara de moarte si sfinte şi de desfătarea raiului m-am înstrăinat. Ucigător de frate m-am făcut mai mult decât Cain, sufletul meu omorându-1 prin trup; l-am întrecut pe Lameh[55], mintea mea ucigând-o şi simţirile netrebnicindu-le prin dulceţile cele urate; mai mult decât cei de pe vremea potopului am nelegiuit; fată de covârşirea relelor mele nimic nu au făcut sodomitenii; egiptean m-am făcut, Faraon împietrit la inimă faţă de cuvintele Tale; mai tare ca cei ce au cârtit în pustie şi au călcat legea Ta şi mai mult decât ninivitenii am nelegiuit. Ce sunt, pe lângă faptele mele de bunăvoie, fărădelegile lui Manase si păcatele lui David şi ale lui Solomon, fiul său, si ale multor altora, din timpul Legii şi mai dinainte de Dar? Decât toţi mai rău am nelegiuit, mai mult ca tâlharul şi ca vameşul am greşit, mai mult decât curvarul cu neînfrânarea am vieţuit, mai rău decât curva trupul şi sufletul mi-am întinat, mai mult decât Petru m-am lepădat de Tine tăra de căinţă si, spunând pe scurt, mai mult decât toţi păgânii păgăneşte am nelegiuit şi mai-marilor rautăţii m-am asemănat, urmând dracilor celor urâţi şi răi şi tuturor voilor lor.

Dar Tu, Milostive Doamne, minunate fă şi spre mine milele Tale. „Fă cu mine semn spre bine"[56], adânc al nepomenirii de rău şi al bunătăţii. Păcă-tuit-am, ca nimeni altul am nelegiuit. Doresc să mă pocăiesc, dar nici un ceas nu pot să păzesc hotărârile. Greşit-am mai mult decât perii capului meu, decât nisipul şi decât picăturile apei. Dar Tu, ca un indelung-răbdător şi iubitor de oameni, arată îndurările Tale şi mila Ta spre mine. Că neajuns este noianul milei Tale şi neasemănată şi necuprinsă cu mintea este nepomenirea de rău şi bunătatea Ta. Iar greşelile mele, deşi sunt mari şi de neasemuit pe lângă noianul milostivirii Tale cel nemărginit, sunt ca o picătură de nimic şi nu numai ale mele, ci şi ale celor care din veac au greşit chiar mai mult ca mine - dacă va fi cineva acum care să mă fi întrecut pe mine cu răutăţile.

Pentru aceasta alerg la tine, bunul meu Stăpân şi Făcător şi dătător al vieţii mele şi-Ţi mărturisesc Ţie, milostivul meu Dumnezeu, cele ce am făptuit Iar Tu, punând înainte mila Ta obişnuită, araţi spre mine Indurările Tale cele de demult şi ma mi-luieşte pe mine cel ce mai mult decât tot. cu fapta şi cu voinţa am greşit, trufaşul, mândrul, iubitorul de slavă deşartă, înaltul cu cugetul, inaltul cu spranceana[57], îngâmfatul, dispreţuitorul[58], semeţul, iubitorul de stăpânire, paraciosu[59], necunosca-torul, nemultumitorul, iubitorul de podoaba, malachiul, preacurvarul[60], curvarul, pângăritul, pierdutul, ruşinatul, întinatul, neînfrânatul, stricatul răsfătatul, neruşinatul[61], împătimitorul, nelegiuitul, iubitorul de dulceţi, îndrăcitul cu pântecele[62] , indrăcitul cu gâtlejul[63], desfătatul, îmbuibatul beţivul, abătutul[64], somnorosul, lenevosul, iscoditorul, vicleanul, zavistnicul, pizmuitorul, clevetitorul păratorul, ucigaşul, tâlharul, hoţul, nedreptul, lacomul[65], răpitorul, iubitorul de aven, camatarul, supărăciosul[66] mincinosul, urât câştigătorul, avarul, pomenitorul de rău, împietritul cu inima neînduplecatul[67], nesupusul, neascultătorul, graitorul împotrivă[68], bârfitorul, defăimătorul, şoptitorul , luatorul în râs. grăitorul de murdării, jurătorul strâmb, batjocoritorul, amăgitorul, ocărâtorul, maniosul , răzbunătorul, prigonitorul, amarul, neîndurătorul,nemilostivul, nesimţitorul, neiubitorul de săraci, neiubitorul de străini, neîmpăcatul, neprietenul, zădărâtorul, luptătorul, suduitorul, obraznicul, bătăuşul, iubitorul de gâlcevi, în zadar grăitorul, netrebnicul[70], nebunul, batjocoritorul[71], netemătorul, urătorul binelui, urătorul de frate, urătorul de fapte bune, hulitorul, necrezâtorul, însuşi judecatul[72], osânditul, nepocăitul, nemărturisitul, cel fără de răspuns, care tot felul de înverşunare şi de fărădelege am lucrat, cu sufletul împreună cu trupul, şi care pentru aceasta de toată iubirea de oameni şi milostivirea sunt nevrednic, dar vrednic de munca cea fără de sfârşit[73].

Drept eşti, Doamne, şi dreaptă este judecata Ta, dar totdeauna biruieşte iubirea Ta de oameni şi întoarce de la aceea aceasta. Deci „nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine"[74], „că de te vei uita la fărădelegi, Doamne, cine va suferi"[75]? Ştiu dar că mai mare temei am să mi se ierte mie, fiindcă mai mult decât toţi am greşit şi „fărădelegile mele au covârşit capul meu"[76]. Am întinat pe cel „după chip" al meu[77]. Netrebnică am făcut haina sufletului meu. S-a stins făclia duhului meu. Buzele mele cu totul le-am spurcat. Ochii mi i-am mângâiat cu vederile cele necuvioase şi fără rost, căutând minciuna si deşertăciunea. O, de câte ori am făgăduit sa ma pocăiesc si m-am arătat minţind, defăimând bogăţia bunătătii Tale faţă de mine. O, de câte ori ma făgăduiesc Tie în biserici să lepăd cele rele şi dupa ce am ieşit întru aceleaşi şi chiar mai rele răutăţi cad, fiindcă uit legămintele din pricina deprinderii mele celei rele şi necurate.

De aceea, foloseşte, Stăpâne, mila Ta cea in fire sădită, şi noianul iubirii Tale de oameni celei necuprinse şi mai amână mânia Ta faţă de mine şi nu mă răpi mai înainte de a mă pocăi, nici nu ma tăia ca pe un pom neroditor, ca să nu mă fac privelişte îngerilor si oamenilor, stâlp de ruşine[78] şi pildă altora, care să se înţelepţească prin grabnica mea osândă si tăiere. Deschide-mi uşa Ta mie, celui ce bat, întinde-mi mâna Ta mie, celui ce ma afund, căci adâncul dulceţilor mă viscoleşte şi de nu ma va întâmpina iubirea Ta de oameni, oricâte voi săvârşi eu, nimic nu sunt. Mare tiran îmi stă asupră-mi: vrăjmaşul, firea aceasta, voirea mea cea rea şi obiceiul. Acum vremea vieţii mele s-a stins, secerişul morţii este aproape, secera este ascuţită, securea mi-a ajuns lângă rădăcină şi eu tot spre mai rău sporesc. Hoţul sapă peretele sufletului meu, vrăjmaşul cel de obşte „ca un leu răcneşte, căutând numaidecât să mă înghită"[79] calea este gata, sorocul s-a împlinit, zapisul este pregătit[80], pârâşii stau ca nişte muncitori netrecuţi, cumpăna este atârnată, iar eu, ticălosul, sunt adus [la judecată], dar nici aşa nu-mi vin în simţire. Vai mie! Ce mă fac? Unde să mă duc?

Dăruieşte-mi pocăinţă, Stăpâne, şi înţelegere a celor făptuite de mine şi lacrimi potrivite cu spurcăciunea dezmierdărilor mele. Să nu mă răpeşti pe mine nepregătit şi nemărturisit Tu vezi pururea cuptorul gândurilor, cel ridicat şi înfocat asupra ticălosului meu trup, deprinderea cea rea, plecarea către cele rele, deci mântuieşte-mă pentru singură mila Ta cea nemărginită, miluieşte-mă pentru bunătatea Ta cea nemărginită, miluieşte-mă pentru bunătatea Ta cea mare şi nepovestită. Căci precum nu este cu putinţă de numărat greşelile mele, tot aşa nemărginită şi cu covârşire mai înaltă este mila Ta şi iubirea Ta de oameni. De aceea, revarsă în dar peste mine bunătatea Ta cea nedeşertata pe potriva greşelilor mele, căci cu osârdie totdeauna este plecat cugetul meu spre cele rele. Adu-Ti aminte ce este ipostasul meu, căci pământ sunt, si m-am asemănat deşertăciunii, şi ca fumul au trecut zilele mele. Adu-Ţi aminte că întru păcate sunt născut însă la Tine este milostivirea, deci mantu-ieste-mă pentru mila Ta. Căci după poftele trupului umblând, şi toată viaţa în noroiul dulceţilor tăvălindu-mă, bucurie dracilor şi lipsit de iubirea Ta de oameni m-am făcut din pruncie pana acum înselându-mă si amăgindu-mă, niciodată nevoind voilor Tale să urmez, nesocotind că nesuferită este urgia îngrozirii Tale asupra păcătoşilor, nici cu frica tăierii morţii şi cu frica nemitarnicului Tau judet înţelepţindu-mă.

Căci care faptă urâtă cu covârşire şi cu prea multă sârguintă nu am săvârşit, pricinuind pacate. Mintea prin urâte aduceri-aminte mi-am spurcat, trupul prin amestecări necurate cu totul mi-am întinat, duhul, prin învoiri rele mi-am netrebnicit, eu însumi mânia Ta o am întărâtat şi urgia Ta o am aţâţat Deci cine mă va plânge? Cine mă va tângui pe mine, ticălosul? Tu eşti milostiv şi lesne iertător, Dumnezeule al milei şi al Indurărilor, având sădit în Tine noianul iubirii de oameni şi adâncul înde-lungii-răbdări. Deci pleacă-Te ticăloşiei mele, pri-meşte-mă pe mine, cel ce mă rog, îmbrăţişează-mâ pe mine, cel ce mă întorc Vindecă îndreptarea sufletului meu, şi cu judecăţile care ştii mântuieş-te-mă. Nu am lacrimi fierbinţi. Nu am mărturisire adevărată, nici altceva din câte ar ajunge să tragă spre mine milostivirea Ta. Nu este lucru preaslă-vit dacă vei mântui pe cel drept, dacă vei milui pe cel iubitor de fapte bune, ci doar dacă spre mine, cel ce peste măsură am greşit, vei minuna milele Tale.

Ştii neputinţa firii omeneşti, pentru că întru aceasta Te-ai îmbrăcat cu milostivire. Să nu biruiască mulţimea răutăţilor mele milostivirea Ta cea nemăsurată. Treci cu vederea fărădelegile mele şi ca un doctor vindecă rănile cele netămăduite ale sufletului meu. Vezi-mi bubele câte sunt, căci peste tot trupul este rana mea şi nu-mi este cu putinţă a pune leac, sau untdelemn, sau tămăduiri. Ţie unuia Dumnezeului meu, preabunule Meşter, Căruia toate îţi sunt cu putinţă, cu lesnire Iţi este a vindeca acestea şi a nu mai lăsa nici o rană a răuţaţii. Man-tuieste-mă, iarăşi strig, pentru mila Ta, caci, pent ru ea ai adus toată lumea aceasta întru fiinţa. Pentru ea, Te-ai pogorât către noi, cei ce cu nenumarate greşeli Ti-am greşit Ţie şi Te-am întărâtat. Dator sunt cu nenumăraţi talanţi, iartă-mi mie pe cei mai mulţi, ca şi mai mult să Te iubesc. Greşit-am, Dumnezeule, greşit-am Ţie. mărturisesc, dar sa nu ma osândesti potrivit fărădelegilor mele, mei sa-Ţi întorci faţa Ta despre mine, ci auzita faca-se mie

mila ta şi, mai vârtos, vestită şi aratata fie milostivirea Ta către mine, cel ce peste măsură am greşit Căci Tu esti Dumnezeul celor ce se pocăiesc, indelung-răbdând fărădelegile noastre „pe cat sunt de departe răsăriturile de apusuri"[81], şi nălbind prin pocăinţă păcatele noastre ca zăpada şi ca lana. Deci, câte am greşit până acum din tinereţe, iartă-mi-le ca un preabun şi multmilostiv. Şi da-mi mie vreme de pocăinţă şi lacrimi de-a pururea curgătoare. Străluceşte-mi făclia sufletului meu prin mărturisire, pe care am întunecat-o şi am stins-o cu fărădelegile mele, şi cu haina cea dintâi, cea curată şi neîntinată, cu care m-am îmbrăcat de la botez, iarăşi îmbracă-mă prin cercetarea Ta, dân-du-mi mie îndrăzneală şi arvună de mântuire din cele de aici.

Prin mijlocirea Maicii celei care fără de sămânţă şi mai presus de fire L-a născut pe Cuvântul Tău cel fără de început şi mai înainte de veci, cu folosinţele slujitorilor Tăi celor fără de materie şi fără de trupuri, prin soliile propovăduitorului pocăinţei, ale cinstitutului, slăvitului Proroc, înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan, ale sfinţilor, slăviţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli şi ale celui de-al doilea propovăduitor al pocăinţei Ioan Preaînţeleptul, cel cu cuvinte de aur[82], şi ale tuturor sfinţilor celor ce din veac bine Ţi-au plăcut Ţie. Căci binecuvântat eşti împreună cu unul născut Fiul Tău şi cu făcătorul de viaţă şi preasfântul Tău Duh, acum şi pururea şi în cei fără de sfârşit veci ai vecilor. Amin.


___________________
[50].Nichifor Calist Xanthopol (sfârşitul sec. XIII-începutul sec. XIV), mare istoric, exeget şi liturgist bizantin. A alcătuit şi rugăciuni, între care aceasta intitulată Rugăciune de mărturisire către Făcătorul fi Creatorul nostru Dumnezeu, cuprinzând toate patimile şi greşelile omeneşti (cf. S.G. Papadopoulos, în Threskeutike kai ethike egkuklopaideia, 19, Athena, 1966, col. 652, nr. 5), publicată şi in P.G. 147,591 A-600 B. în ed. 1799, nota: "în alte [manuscrise], rugăciunea aceasta este îndreptată către Domnul nostru Iisus Hristos".
[51].Adekastos: incoruptibil, onest, care nu primeşte mită.
[52].Vezi nota 42.
[53].1 Tim. 2, 4, cu modificarea: „cunoştinţa celor lucrate" (în loc de „a adevărului", ca în textul evanghelic), adică a celor săvârşite de Dumnezeu pentru mântuirea şi desăvârşirea omului, evocate in rândurile următoare.
[54].Arrhetos: indicibil, inefabil (in rom. veche: de negrăit, de nepovestit).
[55].Lameh, descendent al lui Cain, este amintit în cartea Facerii 4, 19 drept cel dintâi bărbat care şi-a luat doua soţii, începător al poligamiei. Întreg pasajul evocă păcătoşi cunoscuţi. Nelegiuirile locuitorilor din Ninive sunt descrise la Naum 3. Pentru păcatele lui Manase şi David, v. notele 25-26.
[56].Ps. 85, 16.
[57].Huperophrus: cel ce încruntă sprâncenele, priveşte de sus, acuzator.
[58].Huperoptes, în rom. veche: „trecător cu vederea", dispreţuitor.
[59].Phulendeiktes: cel căruia îi place să acuze; în rom. veche: "iubitorul de arătare".
[60].Moichos: adulter (rom. veche: „preacurvar"). om care face desfrânare deşi este căsătorit, condiţie agravantă faţă de desfrânat ipornos, „curvar") şi de pătimaşii menţionaţi îndată: bebelos (pângărit, profanat), asotos (libertin), aischros (infam, care se discreditează prin purtarea lui).
[61].Aselges: licenţios, impudic, neruşinat, nepăsător faţă de judecata oamenilor, mai rău decât aischros din nota precedentă.
[62].Gastrimargos: cu pântecele înnebunit (de poftă), mâncău, nesătul.
[64].Akediastes: indiferent faţă de toate, descurajat, nepăsător (în rom. veche: „negrijuliu"). Este o stare premergătoare deznădejdii care duce la sinucidere (păcat capital, împotriva Sfatului Duh), analizată de abatele Pierre Miquel, osb., Lexique du Desert Etude du quelque mols-cles du vocabulaire monaslique an-cien, Abbaye de Bellefontaine, 1986, pp. 17-35.
[65].Pleonektes: avid, care vrea să aibă mai mult decât i se cuvine.
[66].Orgilos: irascibil, iute la mânie (în rom. veche: „iuţos")
[67].Akampes: refractar, inflexibil.
[68].Katalalos: oponent, potrivnic (dar şi clevetitor).
[69].Psithuristes: delator, denunţător, pârâcios.
[70].Mataios: inutil, frivol, vanitos (rom. veche: „deşert")
[71].Kataphronites: dispreţuitor (în rom. veche: „nebăgător în seamă").
[72].Autokatadikos: osândit de sine însuşi prin purtarea sa. Cf. Tit 3, 11: autokritikos, cu acelaşi sens.
[73].Acest Catalog al păcatelor, dintre cele mai complete din literatura etică ortodoxă, serveşte examenului de conştiinţă pregătitor pentru Taina Mărturisirii. El este şi un mic tezaur de termeni amartologici folosiţi in româna veche, mai bogată la acest capitol decât româna modernă care a pierdut multe cuvinte desemnând viciile (ca şi virtuţile), o dată cu decadenţa trăirii creştine.
[74].Ps. 6, 1.
[75].Ps. 129, 3.
[76].Ps. 37, 4.
[77].Prin păcate omul pângăreşte chipul său divin primit când a fost creat (Fc. 5, 1).
[78].Privelişte, spectacol, teatru (gr. theatron). Eis kakias stele tis (în trad. 1827: „întru răutate stâlp oarecare") se referă la rugămintea păcătosului de a nu deveni, pentru îngeri şi pentru oameni, acel stâlp al infamiei pe care se afişau in vechime sentinţele, în vederea înştiinţării publice.
[79].1 Ptr. 5, 8.
[80].Lista păcatelor pentru care omul va da seamă.
[81].Ps. 102,12. în ed. Neamţul. 1827, traducătorul a adăugat două note. La „Ştii neputinţa firii omeneşti" (v. aliniatul precedent), nota: „Se întoarce către Fiul", iar la „Căci Tu eşti Dumnezeul", nota: „Iarăşi către Tatăl".
[82].Sfântul loan Gură de Aur (v. nota 7), numit aici Chrusorrhemos: „cel cu graiul de aur".

(sursa: Din cele mai frumoase rugaciuni ale Ortodoxiei - Sf.Nicodim Aghioritul)

Acest post a fost editat de Luca.O: 22 August 2012 - 11:17 AM


#2 | pid:6752 | tid:3930
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1578 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
RUGĂCIUNE CĂTRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. CU MULTĂ UMILINŢĂ ŞI CERERE A SFÂNTULUI IOAN DAMASCHIN[85]

Indurate si mult milostive Doamne, lisuse Hristoase; Dumnezeul meu, Cel ce ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu, miluieşte-mă înainte de sfârşitul meu, căci stiu câ înfricoşată şi straşnica judecată mă aşteaptă în faţa întregii zidiri, când toate faptele mele cele necurate şi spurcate vor fi descoperite, pentru că sunt de neiertat şi nevrednice de iertare, covârşind cu mulţimea lor nisipul marii, de aceea nici nu îndrăznesc. Stăpâne, să cer iertarea

Mai mult decât toţi oamenii Ti-am greşit Ţie. Mai mult decât curvarul am,vieţuit Mai mult decât cel dator cu zece mii de talanţi m-am făcut dator Tie. Mai mult decât vameşul rău am vamuit Mai mult decât tâlharul pe sine-mi m-am omorât Mai mult decât curva eu, iubitorul de curvie, am curvit. Mai mult decât ninivitenii fără de pocăinţă am greşit. Mai mult decât Manase „fărădelegile mele au covârşit capul meu şi ca o sarcină grea s-au îngreuiat peste mine"[86] şi m-am chinuit şi m-am gârbovit până în sfârşit. Pe Duhul Tău cel Sfânt L-am mâniat Poruncile Tale nu le-am ascultat Avuţia Ta am risipit-o. Harul Tău l-am întinat. Arvuna pe care mi-ai dat-o mie întru fărădelegi am cheltuit-o. Sufletul meu, cel făcut cu cinste după chipul Tău, l-am spurcat Vremea pe care mi-ai dat-o mie spre pocăinţă cu vrăjmaşii Tăi am vieţuit-o. Nici o poruncă a Ta nu am păzit. Haina cu care m-ai îmbrăcat cu totul am întinat-o. Făclia cugetării drepte am stins-o. Faţa mea pe care ai strălucit-o, eu am netrebnicit-o întru păcate. Ochii mei pe care i-ai luminat de bunăvoie i-am orbit Buzele pe care de multe ori le-ai sfinţit cu dumnezeieştile Tale Taine, cu cuvinte de ruşine le-am spurcat.

Ştiu că voi sta înaintea înfricoşatului Tău scaun ca un osândit eu, preaspurcatul. Ştiu că atunci toate cele făptuite de mine vor fi vădite şi nimic nu se va ascunde înaintea Ta. De aceea mă rog Tie, preaîndurate şi multmilostive, iubitorule de oameni, Doamne, „nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine"[87]. Nu zic şi „să nu mă cerţi"[88], căci cu neputinţă este faţă de faptele mele, ci doar „nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine". Voi dobândi aceasta de la Tine dacă nu mă vei certa cu mânia Ta, nici cu iuţimea Ta şi nu vei arăta mânie şi iuţime înaintea îngerilor şi a oamenilor, spre ruşinarea şi ocara mea. Doamne, „nu cu mâina Ta să mă mustri pe mine". Dacă mânia unui împărat trecător nu o poate nimeni suferi, cu cât mai mult nu voi suferi eu, ticălosul, mânia Ta, a Domnului meu. Doamne, „nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu iuţimea Ta să mă cerţi". Ştiu că tâlharul a cerut şi îndată a dobândit iertarea. Ştiu că desfrânata din tot sufletul s-a apropiat de Tine şi a fost iertată. Ştiu că vameşul din adânc a suspinat si s-a îndreptat. Iar eu, preaticălosul, pe toţi covârşindu-i cu păcatele, nu voiesc să le urmez lor cu pocăinţă. Pentru că nu am lacrimi neîncetate, nici mărturisire curată şi adevărată. Nu am suspin din adâncul inimii. Nu' am suflet curat. Nu am dragoste după Dumnezeu. Nu am sărăcie duhovniceaşcă[89]. Nu am rugăciune neîncetată. Nu am înfrânare de patimi în trup. Nu am curăţenie a gândurilor. Nu am voinţa plecată lui Dumnezeu. Deci cu ce chip sau cu ce îndrăzneală voi cere iertare?

Doamne, „nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine". De multe ori, în biserică umilindu-mă, cad la Tine, dar ieşind afară, îndată mă poticnesc în păcate. De câte ori m-ai miluit, iar eu Te-am mâniat. De câte ori îndelung ai răbdat, iar eu nu m-am întors de la păcat. De câte ori m-ai ridicat iar eu, poticnindu-mă, iar am căzut De câte ori m-ai ascultat, dar eu nu Te-am ascultat De câte ori m-ai chemat iar eu nu Ţi-am slujit Ţie. De câte ori m-ai cinstit iar eu nu Ţi-am mulţumit De câte ori, când păcătuiam, m-ai rugat ca un bun Părinte şi ca pe un fiu m-ai sărutat şi braţele deschizându-mi-le, mi-ai strigat: "Scoală-te, nu te teme, stai, vino înapoi, nu te cert nu mă scârbesc de tine, nu te lepăd, nici nu mă împietresc faţă de zidirea Mea, fiul Meu, chipul Meu, omul pe care l-am zidit cu mâinile Mele şi întru care M-am îmbrăcat"[90], pentru care Mi-am vărsat sângele. Nu Mă întorc dinspre oaia Mea cea cuvântătoare care s-a pierdut dacă vine la Mine. Nu pot să nu-i dau vrednicia dintâi. Nu pot să nu o număr cu cele nouăzeci şi nouă de oi, căci numai pentru ea M-am pogorât pe pământ şi am aprins făclia, adică trupul Meu, şi am măturat casa, şi am chemat puterile cereşti prietene să ne veselim pentru găsirea ei".

Deci toate acestea, ca un bun şi iubitor de oameni, mi le-ai dăruit mie, Stăpâne, dar eu, ticălosul pe toate defăimându-le, în ţara străină şi depărtată a pierzării m-am dus. Ci Tu, Preabunule, întoarce-mă iar şi nu Te iuţi asupra mea, ticălosul, Doamne, nici cu mânia Ta să nu mă mustri, Milostive ci mai rabdă-mă. Nu Te grăbi să mă tai ca pe smochinul cel neroditor, nici cu porunci sa fiu secerat mai înainte de vreme din viaţa aceasta, ci dă-mi viaţa rânduită mai dinainte şi călăuzeşte-ma către pocăinţă, Doamne.

Deci nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, Stăpâne, nici cu iutimea ta să mă cerţi. Miluieşte-ma, Doamne, căci neputincios sunt"[91] cu sufletul, neputincios cu gândul, neputincios cu mintea, neputincios cu voinţa. Căci iată mi s-a dus puterea, mi s-a dus vremea. „întru deşertăciune s-au isprăvit zilele mele toate şi sfârşitul a sosit"[92] Ci deschide, deschide, deschide mie. Doamne, cel ce cu nevrednicie bat, şi nu-mi închide uşa milostivirii Tale. Căci dacă vei închide Tu, cine îmi va deschide? Dacă nu mă vei milui Tu, cine îmi va ajuta? Nimeni altul, nimeni, ci numai Tu, Cel din fire milostiv şi îndurător. „Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt"[93], pentru că m-a slăbănogit vrăjmaşul şi neputincios şi zdrobit m-a făcut Iar cel neputincios şi zdrobit nu poate să se vindece singur. Cel zdrobit nu poate să se vindece singur. Cel zdrobit nu poate să-şi ajute lui însuşi. Deci „miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt".

„Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele, s-a tulburat şi s-a zdrobit sufletul meu."[94] Dar cel cu oasele zdrobite nu poate să se scoale şi să caute doctor, nu poate să alerge şi să scape de vrăjmaş. Tu, deci, mă caută, Stăpâne, Cel ce ai venit să cauţi oaia cea pierdută, Tu cercetează-mă pe mine, cel ce am căzut între tâlhari. Căci nu numai mort ci cu totul mort m-au lăsat Deci, „vindecă-mă, Doamne, că neputincios sunt" şi putred m-a făcut vrăjmaşul. Iar cel neputincios şi putred este cu totul doborât, este aruncat cu totul, ca un stârv ticălos. El doar cheamă pe doctor, strigă după ajutor, caută împrejur cu ochii, când va veni şi-l va cerceta „Cel ce vindecă pe cei zdrobiţi cu inima"[95] şi „îndreptează pe cei surpaţi"[96] şi „mântuieşte pe cei deznădăjduiţi"[97].

„Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele şi sufletul meu s-a tulburat foarte." Tulburare trupească şi sufletească m-a cuprins, Stăpâne, căci în patimi trupeşti am căzut, trupul şi sufletul batjocută dracilor le-am făcut „Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele", cele ce susţin pe omul cel dinlăuntru, adică: credinţa, înţelepciunea, nădejdea, dreptatea, înfrânarea, evlavia, blândeţea, smerita cugetare şi milostivirea. Aceste oase s-au zdrobit, Stăpâne. Deci „vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele şi sufletul meu s-a tulburat foarte". Căci, iată, văd că a sosit ceasul vieţii mele „şi sufletul meu s-a tulburat foarte". Văd calea cea lungă şi grea către cele de dincolo şi că nu sunt pregătit pentru dânsele, „şi sufletul meu s-a tulburat foarte". Văd pe cămătar că îmi cere datoria şi nu-i pot plăti „şi sufletul meu s-a tulburat foarte". Văd pe diac arătându-mi zapisul[98] şi pe gealaţi că scrâşnesc asupra mea „şi sufletul meu s-a tulburat foarte". Văd mulţi pârâşi, iar părtinitori nici unul „şi sufletul meu s-a tulburat foarte". Că m-am umplut cu totul de tulburare şi de întunecare, mă înfiorez şi mă cutremur, mă înfricoşez şi mi se rup cele dinlăuntru şi nu ştiu ce să fac sau cu ce chip să mă arăt Judecătorului meu. Mă întunec, mă tulbur, mă necăjesc; nu mă pricep şi de aceea „sufletul meu s-a tulburat foarte".

„Miluieşte-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele şi sufletul meu s-a tulburat foarte." Vicleanul nu încetează să mă supere, vrăjmaşii nu se opresc luptându-mă, războiul din trup mă îmboldeşte necontenit, gândurile viclene nicidecum nu se astâmpără.

„Şi Tu, Doamne, până când?"[99] lată, vezi, Doamne, că toate cele ale mele sunt încurcate şi ticăloase. Iată, vezi împotrivirea asupra mea, războiul trupului, cuptorul patimilor şi slăbiciunea puterii sufletului meu. De aceea, Doamne, până când nu Te milostiveşti, până când nu aperi, până când nu Te grăbeşti, până când nu vezi, până când treci cu vederea? Doamne, întru mila Ta mântuieşte-mă. Nu mă trece cu vederea pe mine, nevrednicul, pentru mila Ta. Căci nebăgarea Ta de seamă se face cădere a mea, Stăpâne.

Pentru aceasta „intoarce-Te, Doamne, izbăveşte sufletul meu şi mă mântuieşte pentru mila Ta"[100]. Ca un îndurător miluieşte-mă. Ca un milostiv în-dură-Te. Ca un iubitor de oameni „mântuieşte-mă pentru mila Ta", iar nu pentru faptele mele, căci sunt rele, nu pentru ostenelile mele, căci sunt neputincios, nu pentru gândurile sau cuvintele mele, căci sunt spurcate şi necurate, ci numai pentru mila Ta, mult milostive Doamne, mântuieşte-mă. Iar dacă voieşti să mă judeci, Stăpâne, iată, eu rostesc cel dintâi osânda mea, eu mărturisesc că sunt vrednic de moarte. Deci „mântuieşte-mă pentru mila Ta". La iubirea Ta de oameni scap, Preabunule. Nu am ceva vrednic să-Ţi arăt Milostenie cer, dar să nu-mi ceri preţul ei. Adu-Ţi aminte de cuvintele Tale, Doamne, cum „că se pleacă gândul omului cu dinadinsul spre cele rele din tinereţea lui"[101]. Şi „omul deşertăciunii s-a asemănat şi zilele lui ca umbra trec"[102]. Şi „nimeni nu este curat de întinăciune"[103]. Şi „iată că întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea"[104]. Căci „de vei lua aminte la fărădelegile noastre, nimeni nu va putea suferi, Doamne"[105]. Pentru aceea, mântuieşte-mă pe mine, nevrednicul robului Tău, pentru mila Ta, iar nu pentru lucrările mele.

Căci de vei milui pe cel vrednic, nimic nu este de mirare. De vei mântui pe cel drept, nu este ceva deosebit „Mântuieşte-mă pe mine pentru mila Ta". Fă asupra mea minunată mila Ta, Doamne. Arată întru mine milostivirea Ta, Stăpâne. Măreşte spre mine iubirea Ta de oameni, Sfinte. Arată peste mine milele Tale cele dintru început Doamne. „Şi să nu intri la judecată cu robul Tău."[106] Căci de vei voi să te judeci cu mine, se va astupa gura mea, neavând eu ce să grăiesc sau ce să răspund. De aceea, „să nu intri la judecată cu robul Tău", şi să nu cântăreşti păcatele mele cu măsura Ta cumplită „ci întoarce faţa Ta de către păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le"[107] şi „mântuieşte-mă pentru mila Ta, Doamne". Şi „mila Ta să-mi urmeze în toate zilele vieţii mele"[108]. Să-mi urmeze mila Ta, Doamne, mie, celui ce rău m-am abătut de la Tine, celui ce de-a pururea fug de Tine şi către păcat de-a pururea rău alerg.

Aceasta numai cer, mă rog şi mă cerşesc: „Mântuieşte-mă pentru mila Ta". Mântuieşte-mă mai înainte de a merge la judecăţile cele de dincolo sau, mai adevărat zicând, la chinurile cele de dincolo, unde nu este pocăinţă, nici mărturisire. „Căci zice: în iad cine se va mărturisi Ţie?"[109] Pentru aceea, „mântuieşte-mă pentru mila Ta, că nu este întru moarte cel ce Te pomeneşte pe Tine, nici în iad cel ce se mărturiseşte Ţie"[110]. Că acolo nu este pocăinţă, nu este iertare celor ce nu se pocăiesc şi nu se mărturisesc aici. De aceea, mântuieşte-mă pe mine, nevrednicul robul Tău, care mă pocăiesc Ţie şi mă mărturisesc pentru mila Ta, Doamne, şi nu pentru faptele mele. Căci Tu ai zis, Doamne: „Căutaţi şi veţi afla, bateţi şi se va deschide vouă şi oricâte veţi cere, crezând, veţi lua"[111]. De aceea, „miluieşte-mă pentru mila Ta", Iubitorule de oameni, Stăpâne, ca şi întru mine să se slăvească numele Tău cel preasfânt şi preaproslăvit, Doamne Dumnezeul meu, Cel ce pentru mine Te-ai făcut ca mine. Ca şi eu împreună cu toţi sfinţii numărându-mă, să Te slăvesc pe Tine, Iisuse Hristoase, preabunule şi iubitorule de oameni Dumnezeul meu, împreună cu Părintele Tău Cel fără de început şi cu preasfantul şi bunul şi de viaţă făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
(sursa: Din cele mai frumoase rugaciuni ale Ortodoxiei - Sf.Nicodim Aghioritul)

___________________

[85].Sfântul loan Damaschinul (sfârşitul sec. VII-înainte de 734), mare teolog al Bisericii creştine, autor al operei Izvorul credinţei, apărător al cultului icoanelor, imnograf. Notă în ed. 1799: „Alţii spun că alcătuirea aceasta este a lui Anastasie Sinaitul", cuvios (c. 640-c. 700) din mănăstirea Sfânta Ecaterina. contemporan mai tânăr al Sfântului Maxim Mărturisitorul şi luptător, ca şi acela, împotriva monofiziţilor şi altor eretici de atunci, prăznuit la 21 aprilie.
[86]. Ps. 37, 4.
[87]. Ps. 6, 1. întreaga rugăciune este o dezvoltare a cererilor din acest psalm.
[88]. Ibid.
[89]. Sărăcia duhovnicească lăudată de lisus: „Fericiţi cei săraci cu duhul" (Ml. 5, 3).
[90]. lisus a luat firea omenească prin întrupare.
[91]. Ps. 6, 1-2.
[92]. Ps. 77, 37.
[93]. Ps. 6, 2.
[94]. Ps. 6, 2-3.
[95]. Ps. 146, 3.
[96]. Ps. 144, 15.
[97]. Idt. 9, 12.
[98]. Vezi nota 80. „Cămătarul", „diacul": diavol, pârâşul omului la Judecată.
[99]. Ps. 6, 3.
[100]. Ps. 6, 4.
[101]. Pe. 8, 20.
[102]. Ps. 143, 5.
[103]. Iov 14, 4.
[104]. Ps. 50, 6.
[105]. Ps. 129, 3.
[106]. Ps. 142, 2.
[107]. Ps. 50, 10.
[108]. Ps. 22, 8.
[109]. Ps. 6, 6.
[110]. Ps. 6, 4-5.
[111]. Ml. 7, 7-8.

#3 | pid:6759 | tid:3930
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1578 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
RUGĂCIUNE DE CERERE Şl UMILINŢĂ CĂTRE SFÂNTA TREIME A SFÂNTULUI SIMEON LOGOFĂTUL METAFRASTUL lN STIHURI IAMBICE [258]


Părinte, Fiule, Duhule, Treime Sfântă, bunătate nesecată, care revarsă tuturor frumuseţe mult îndrăgită fără de saţiu, mântuieşte-mă, îndură-Te, curăţeşte-mă.

Am păcătuit am nelegiuit şi m-am stricat. Am păcătuit am nedreptăţit şi am greşit Am fost prunc cu chip întunecos şi înnegrit, şi copilandru spurcat şi netrebnic, tânăr ca o scârnăvie lepădată, bărbat îndărătnic şi cu totul necurat. Am fost bărbat urât şi netrebnic, bărbat spurcat şi cu totul întinat iar la cărunteţe putreziciune şi pângărire. Căci încă din scutece, dumnezeiescul dar al Duhului, dumnezeiescul Botez, nebuneşte l-am lepădat. M-am spurcat cu spurcăciunea păcatului, m-am întunecat cu întunericul nestăpânirii. Din pruncie am alergat spre fapte scârboase şi până la bătrâneţe am trăit în desfrânări. Tot darul bun l-am trecut cu vederea, toată păgâneasca urâciune am săvârşit-o. M-am întinat cu noroiul răutăţii, m-am lipsit de virtuţile de suflet hrănitoare, m-am depărtat de dumnezeieştile daruri, m-am înstrăinat de veşnicele bunătăţi. Am părăsit haina cea preafericită, de sus ţesută şi sfinţită. Nu am voit viaţa fecioarelor, nu am iubit purtarea celor înfrânaţi. Am luat haina neagră a patimilor, îmbrăcăminte putredă, leproa-să, întunecată, veşmânt al trupului cu totul întinat şi mantie urâtă, porfiră a putreziciunii. Veşmântul nestricăciunii l-am rupt şi m-am îmbrăcat cu lucrurile necinstirii. Ochiul cel preacurat l-am urât şi cu ochiul desfrânat m-am împrietenit Prin atingerea de faptele urâte ale neînfrânării m-am spurcat totdeauna şi pretutindenea. Am gonit frica Ta de ia mine şi darul cel curăţitor. Dor grabnic spre păcat am vrut. Făclie fiind, m-am desfătat intru murdării, in tot chipul am săvârşit faptele urâte şi desăvârşit le-am lucrat pe cele scârboase. Până la bătrâneţe am fost stăpânit de pofte. îmbrăcat fiind cu slava nemuririi, acum port haina morţii. Eu, care primisem toată buna mireasmă, am îmbrăţişat toată reaua duhoare. Am greşit cerurilor, aerului, mării şi întregii zidiri. Păcătuiesc înaintea ochilor Tăi şi nu sunt vrednic să privesc în sus. M-am lipsit de avuţia cea părintească. Aşadar, deşi nevrednic, primeşte-mă pe mine, fiul cel curvar, care urât şi scârbos m-am făcut, şi iartă-mă. Căci am căzut acum in noaptea vieţii, intru întunericul patimilor, în prăpastia trupului celui stricător de suflet Străluceşte-mă tot acum cu raza pocăinţei. Izbăveşte-mă de iad şi de întunericul cel mai din afară pe mine, cel ce am căzut între tâlharii neîmblânziţi şi care sunt plin de răni şi de rea duhoare. Cu ploile pocăinţei celei preadulci mântuieşte-mă de rănile patimilor sufleteşti. Eu insumi am alergat spre cele scârboase. Eu însumi m-am împins către necurăţie, umple-mă de preabună mireasmă. Eu însumi m-am lipsit de dumnezeiescul acoperământ. Eu insumi m-am dezbrăcat de darul Duhului. Am spus că voi umbla pe cărările mântuirii, dar mai tare m-am pornit către necurăţie şi mai tare m-am abătut la lucruri rele. Am spus că voi primi frica Ta cea hrănitoare de suflet şi că mă voi încinge cu brâu de mântuire, dar mai tare am izgonit de la mine toată frica şi mai tare am iubit faptele urâte. O, cum m-am făgăduit, în faţa îngerilor, că îmi voi curăţi sufletul şi îmi voi subţia gândul, că îmi voi chinui trupul, că îmi voi alege viaţă sfinţită. Am spus că voi goni de la mine toată necură-ţia, am spus că voi cinsti mai mult fapta curată, dar mai tare mi-am încuibat viclenia, mai tare m-am pornit spre ucideri. Am spus că voi umbla pe cărarea strâmtă a curăţiei, a sfinţitei linişti, dar mai tare am dorit spre pofte, şi mai mult am alunecat în scârnăvii. O, cum s-a dus dumnezeiescul dar al Duhului! O, cum s-a dus sfinţenia trupului! O, cât sunt de pângărit, plin fiind de lepră! O, cum am fost respins din sfinţitele praguri! Deşi eu, întunecatul şi posmogitul, port chipul cu adevărat dumnezeiesc şi mare al monahului, dar săvârşesc spurcăciunile desfrânaţilor. Am ajuns la cărunteţe, dar nu am întreagă înţelepciune. Lumina ochilor trapului s-a dus, ceaţa ochilor nimii a trecut, mâinile şi picioarele mi s-au muiat, dar nu s-au potolit blestemăţiile, nu mi-a pierit clevetirea. O. cum de nu m-am înţelepţii la vreme! Cum, nici la cărunteţe, nu am fugit de putreziciune! O, de ce vremea nu mi-a hărăzit nepătimire! O, de ce am vrut destrăbălările dracilor! O, de ce am iubit năravurile satanei!

Ci învredniceşte-mă, o, Treime Preasfântă, să mă înfricoşez neîncetat de văpaia gheenei, de marea focului atotmistuitor şi de oceanul cel arzător, să mă cutremur pururea de judecata morţii, de cercetătorii cei amari ai cugetelor inimii care o dată cu faptele vor înfăţişa şi cuvintele şi gândurile cele netrebnice. Ca nişte călăi mă vor pâri atunci pe mine, cel cu totul întinat, faptele, deprinderile cumplite, lucrările răutăţilor, gândurile urâte, asupririle, închipuirile. învredniceşte-mă, o, Treime, să nu fiu aruncat ca vreascurile în cuptor, nici ca hrană spre îndestulare fiarei, să nu mă dovedesc nestăpânit şi iute, nici să-mi mai crească răutatea cea veche, ci fă-mi uşoară sarcina păcatelor, ca să mă întorc de la sălbăticia mea prostească, să mă abat de la viclenia mea urâcioasă. Supune-mi minţii patimile cele spurcate, greu de stăpânit, unite şi topite în firea mea. Fă ca tot ea[259] să păzească dumnezeiescul cuvânt Cu puterea Ta întăreşte-mi puterea cea neputincioasă. Cu lumina Ta luminează-mi întunericul inimii. Cu curăţia ta curăţeşte-mi mintea[260]. Izbăveşte-mă de rana răutăţii celei stricătoare de suflet. Scoate-mă nevătămat de la draci, neîntinat, fără de prihană, de la cei potrivnici, de la supărarea diavolului şi de la tirania lui cea silnică şi cumplită. Dăruieşte-mi acum darul dumnezeiescului Duh ca să împlinesc cuvintele Tale, să păzesc legile Tale, sâ mă tem de îngrozirea Ta care desăvârşit lucrează, să fac cele ce se cuvin Ţie şi mă mântuiesc. Curăţeşte-mă de pângărirea şi spurcăciunea tupului. Umple-mi mintea de curăţenia Ta. Păzeşte-mă neîmpiedicat, ca într-o zi cu bună rânduială, ca să merg pe dumnezeieştile căi. Izbăveşte-mă de lucrul fără de rod şi de osteneala prearea a nebuniei necunoştinţei, care intră întru mine de la draci şi iese dinlăuntru, din inimă, în vremea morţii, în ziua judecăţii celei înfricoşate a nelegiuirilor mec, bătăile crunte ale conştiinţei, mustrările amare şi săgeţile înfocafe care mă vor arde, mă vor pârjoli, mă vor topi, ce putere le va opri? Cine le va stinge? în foc mă aruncă lucrarea răutăţii, m-a înstrăinat de cunoaşterea [Ta] la Judecată, şi voi auzi: „Nu te ştiu pe tine, putreziciune. Stai departe de bunătăţi, răutate, viclenie, suflet întunecat şi netrebnic"[261]Aproape este tăierea morţii. S-a apropiat acum sabia sfârşitului. înger de foc aspru, îngrozitor, purtător de suliţă, sălbatic se pogoară, tăind, secerând inimile cele neroditoare. Vai mie, s-a apropiat ca un leu şi ca un balaur. Vai mie, de faţă este, foc suflând şi arzând, cu paloş înfricoşat şi cu totul înfocat Se arată necruţător faţă de mine, ticălosul. Se arată gata să mă topească, să mă mistuie, arzându-mă cu totul. Nici un sprijin nu-mi rămâne mie, chinuitului. Nimeni nu îmi ajută mie, stricatului. Nimeni nu aude tânguirile mele. Nimeni nu vede ostenelile inimii mele, căci tu, suferind muncile cele tainice, numai tu le ştii intru ascuns, o, inimă!

Suflete, mi se pare că te văd întunecat de moartea cea amară, îngălbenit de frică, fugind, nesuferind să vezi îngerul, posomorât şi de lacrimi plin. Te văd mistuit de moarte, privind în jos, împilat trist, lepros şi netrebnic, gol, întinat şi rănit O, cum te vei duce tu dezlegat de trup! O, cum vei fi tu ţinut de vrăjmăşiile dracilor! O, cum vei fi băgat tu întru adâncul muncii! O, cum vei suspina în fundul tartarului! Mai înainte de a se arăta judecata te-ai osândit. Mai înainte de gheenă, în gheenă te duci. Mai înainte de tartar, prăpastia tartarului vezi. Mai înainte de întuneric, ai căzut în cumplit întuneric. O, cum te vei scula la judecata cea veşnică, trist si plin de întuneric, bătân-du-te în piept şi sfâşiindu-ţi haina! O, cum vei sta la judecată înaintea Domnului împreună cu spurcatul şi pângăritul tău trup, cu legături gândite ţinut ticăloşeşte, legat cu lanţurile de nedesfăcut ale greşalelor! O, cum vei fi aşezat cu cei osândiţi! O, cum vei fi pus împreună cu mulţimea dracilor! O, cum vei auzi: „Du-te întru întuneric, în toţi vecii arzându-te!"[262]. Dacă ai suspina acum sau ai lăcrima, mai înainte de a se arăta sabia morţii, poate se va milostivi Stăpânul, poate te va răndui între cei mântuiţi. Deci suspină, inimă, mai înainte de sfârşit, roagă-te cu frică şi cu cutremur:

O, Părinte, Fiule, Duhule, Treime Sfântă, mân-tuieşte-mă dincolo de vrednicia mea şi peste nădejde. O, foc curăţitor de păcate, curăţitor de gre-şalele sufletului, spală sufletul meu de întinăciuni, stăpâneşte cugetele sufletului meu, îndreptează pornirea minţii spre plâns şi împărăteşte peste socotelile minţii, ca să-mi plâng multele mele vinovăţii, să mă tânguiesc pentru multele mele datorii şi curăţeşte-mi inima de spurcăciuni, pentru ca să suspin cu amar şi să lăcrimez neîncetat. O, Domnule al Domnilor! O, Atotţiitorule! Pe mine robul patimilor, cel plin de ruşine, scapă-mă de ruşinea cea veşnică, de gheenă şi de întunericul cel mai din afară. Luminează-mi gândurile sufletului îngrozite, care tremură ca nişte vinovate, plâng şi se tânguiesc ca nişte osândite, ca să săvârşesc rugăciuni curate şi neîncetate. Dă-mi curăţire a minţii, linişte sufletească, omorâre a voirilor celor urâte, defăimare a lucrurilor trecătoare, cuget smerit şi dragoste, lacrima inimii care înveseleşte, suspinurile pline de mir şi tânguirile sfinţite, împreună cu puterea de rază purtătoare a înfrânării. Dă-mi mie să-mi biruiesc cu aripile postirii pântecele cel fără de ruşine şi înfocat. Dăruieşte minţii mele stăpânirea gândurilor. înfrânează-mi şi înţelepţeşte-mi pântecele care cu totul m-a biruit şi m-a ticăloşit, m-a ameţit şi m-a spurcat, m-a întunecat şi m-a netrebnicit, aprinzându-mi acum gânduri urâte care, vai mie, până la urmă cu totul mă vor pierde. Acum m-a afundat întru întunericul iadului şi m-a prăvălit în bezna cea mare. Mâhnirea zadarnică şi fierbinţeala inimii, mânia iute şi zavistia, nebunia, întunericul lenevirii, norul trândăviei mi-au gonit darul Duhului. Slava deşartă omenească şi lauda stricăcioasă imi aduc necinste peste măsură. Iar mândria, turbarea dracilor m-a împreunat pe mine cu nebunia patimilor. Cu amar suspină inima de trei ori ticăloasă. In ceasul cel înfricoşat, în ziua judecăţii, heruvimii vor sta de faţă cu frică şi serafimii se vor spăimânta cu cutremur. învredniceşte-mă să lăcrimez pururea, să plâng, să suspin în toată vremea şi locul, în ceasul în care judecătorul va ieşi la Judecată. Se va clăti cerul şi va tremura pământul, se va îngrozi marea, se va topi toată zidirea, iar El va fi aprig cu cei ce au nelegiuit. Vor răsuna trâmbiţele cu putere, cetele celor fără de trupuri vor alerga, sufletele cele netrebnice le vor chinui, sufletele cele întinate le vor arde. Cănd vei şedea pe tron înalt, când mă vei judeca pe mine osânditul, să nu mă pui pe mine. blestematul, împreună cu iezii cei blestemaţi, ci cu oile cele fericite, ca să mă desfă-tez în lăcaşurile rânduite drepţilor. 0, Lumină întreit strălucitoare! O, Treime preasfântă! Treime după feţe şi unime după fiinţă! Numai pentru credinţa mea şi fără nădejde, mântuieşte-mă. Fă-mă împărat puternic peste patimi. Slobozeşte-mă de tot păcatul. Luminează-mâ, înfrumuseţeaza-mă pe mine, cel întunecat Caută spre mine cu ochi prea-milostiv. Dăruieşle-mi înger de raze purtător, al minţii ajutător, învăţător, părtinitor, povăţuitor indreptâtor spre mântuire, păzitor sufletului şi trupului meu. Stinge izbucnirile răutăţii mele. Iz-vorăşte-mi ploi de lacrimi. Căci nu celor fără prihană, celor luminaţi, le-ai aşezat leacul mărturisirii, ci ai dăruit chipuri de pocăinţă mic, spurcatului şi netrebnicului. Căci nu este fel de răutate, de viclenie, pe care să nu-l fi făcut în toată vremea şi locul.

Si acum îmi plec Ţie genunchii inimii mele, împărăţiei Tale îmi plec grumazul, bunătăţii Tale aduc rugăciune. Iartă mulţimile greşelilor mele. Uită grelele datorii ale mele. Nu mă lipsi de bunătăţile cele veşnice. Nu mă scoate afară de la masa cea nemuritoare. Nu mă înstrăina de bucuria sfinţilor.

învredniceşte-mă sfinţitei împărtăşiri spre ştergerea greşelilor celor multe, spre dezlegare, spre curăţie, spre mântuire, iar în ceasul cel de pe urmă şi amar al morţii, trimite-mi îngeri blânzi, luminaţi, ca sâ biruiască pâlcurile dracilor, să-mi răpească sufletul din muncă şi să-1 ducă fără de păcat sus, către Cel întreit Luminător şi singur împărat şi să-l învrednicească bucuriei sfinţilor. Primeşte drept mijlocitoare pentru mine bunătatea Ta, nerăuta-tea, nepomenirea de rău, milostivirea, îndurarea cea desăvârşită. Primeşte drept mijlocitoare pe Maica cea preaînaltă, pe bucuria lumii, fata Maică şi Fecioară, dumnezeiască scară, toiagul cel neînsufleţit, tronul. Primeşte mijlocitoare rânduiala şi ceata aruncătoare de fulgere a cereştilor îngeri celor fără de trupuri. Primeşte mijlocitor luminat şi de raze purtător pe înaintemergătorul Tău cel sfinţit, pe cel mai înainte de scutece propovăduitor şi de Dumnezeu grăitor[263], pe cel ce mai înainte de Stăpânul a strălucit celor din întuneric[264]. Primeşte mijlocitoare cetele sfinţilor, cetele prorocilor, ale patriarhilor, ale mucenicilor, ale tuturor sfinţilor celor de lumină purtători. Ca bine să Te cuvântez şi cu dorire să Te măresc, ca să-Ţi ver-suiesc curat Ţie, Celui pe Care bine Te cuvântează Puterile cerurilor întru toţi vecii cei nemărginiţi şi nemăsuraţi. Că Ţie se cuvine slava, cinstea şi stăpânirea, întru toţi vecii cei nesfârşiţi.
(sursa: Din cele mai frumoase rugaciuni ale Ortodoxiei - Sf.Nicodim Aghioritul)

___________________
[258].Sfântul Simion Metafrastul (a doua jumătate a sec. X); cel mai mare hagiograf bizantin, autor al unei serii ample de Vieţi ale Sfinţilor scrise la cererea împăratului Constantin VII Porfirogenetul. Prăznuit de Biserica Ortodoxă la 9 noiembrie. Pentru erudiţia şi demnităţile sale a mai fost numit Logofătul. Magistrul şi Metafrastul (exegetul). „Domnul Logofăt" din ed. 1799 a fost înlocuit cu „Sfântul" in trad. rom. 1827.
[259].Mintea (nous).
[260].Tas phrenas, "cele dinlăuntru", ca lăcaş al minţii.
[261].Lucrarea păcatului înstrăinează pe om de Dumnezeu şi la Judecată va auzi cuvintele: „Nu te ştiu pe tine" (Mt. 25, 12).
[262].Cp. Mt. 25, 30, 41.
[263].Sfântul Ioan Botezătorul, la întâlnirea Elisabetei cu Fecioara Maria (LC. 1, 41) a săltat în pântecele maicii sale, aşadar "mai înainte de a fi in scutece". mai înainte de naştere.
[264].Cp. Mt 4, 16.

Acest post a fost editat de Luca.O: 24 August 2012 - 08:43 PM


#4 | pid:6997 | tid:3930
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1578 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
CANON DE POCĂINŢĂ CĂTRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS Alcătuire a Sfântului Teodor Studitul

Cântarea întâia, glasul al 6-lea:

Irmos:

Ajutor şi acoperitor S-a făcut mie spre mântuire. Acesta este Dumnezeul meu şi-L voi preaslăvi pe El, Dumnezeul părinţilor noştri şi-L voi înălţa pe El, căci cu slavă S-a preaslăvit.
Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă. (înainte de primul şi al doilea tropar al fiecărei cântări, după Irmos)
Mă cutremur cugetând la ziua cea înfricoşătoare şi negrăită a venirii Tale, şi cu frică mai înainte o văd; ziua în care vei şedea să judeci pe cei vii şi pe cei morţi, Dumnezeul meu, Atotputernice. Glasul Tău cel dorit, care va chema la bucurie pe sfinţii Tăi, săl aud şi eu, ticălosul, şi să aflu nespusa desfătare a Împărăţiei cereşti.

Slavă...

Să nu intri cu mine la judecată, vădind faptele, cuvintele şi gândurile mele cele rele. Ci cu îndurările Tale, trecând cu vederea răutăţile mele, mântuieşte-mă, Atotputernice.
Şi acum..., a Născătoarei:
Roagă-te, Maică Fecioară, către Milostivul Dumnezeu, pentru noi păcătoşii, care greşim în tot ceasul, ca să ne fie nouă milostiv în ziua judecăţii.

Cântarea a treia:
Irmos:

Întăreşte, Doamne, pe piatra mărturisirii Tale, inima mea care se clatină, că Singur eşti Sfânt şi Domn.

Miluieşte-mă, Doamne, miluieşte-mă, strig Ţie, când vei veni cu îngerii Tăi, să răsplăteşti tuturor după vrednicia faptelor. Întoarce-te, suspină, ticăloase suflete, înainte de a lua sfârşit priveliştea acestei vieţi, când va închide Domnul uşa cămării.

Slavă...

Păcătuit-am, Doamne, ca nimeni altul, întrecând pe toţi cu greşelile; dar mai înainte de judecată fii mie milostiv, Iubitorule de oameni.

Şi acum..., a Născătoarei:

Odrăslit-ai, Preacurată, cu naştere fără de sămânţă, pe Cuvântul cel viu, Care S-a întrupat fără schimbare în pântecele tău. Slavă naşterii tale, Maica lui Dumnezeu.

Şezânda:

Gândesc la ziua cea înfricoşătoare şi plâng de faptele mele cele viclene; cum voi răspunde Împăratului celui nemuritor? Şi cu ce îndrăzneală mă voi uita la Judecătorul, eu dezmierdatul? Milostive Părinte, Fiule Unule-Născut şi Duhule Sfinte, miluieştemă.

Slavă...

În valea plângerii, în locul ce ai rânduit, Milostive, când vei şedea să faci judecată dreaptă, să nu vădeşti cele ascunse ale mele, nici să mă ruşinezi înaintea îngerilor; ci Te milostiveşte, Dumnezeule, şi mă miluieşte.

Şi acum..., a Născătoarei:

Nădejdea cea bună a lumii, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, al tău ajutor îl cer; milostiveşte-te spre poporul cel ce lesne se primejduieşte, roagă pe milostivul Dumnezeu, să izbăvească sufletele noastre de toată certarea, ceea ce eşti una binecuvântată.

Cântarea a patra:
Irmos:

Auzit-a prorocul de venirea Ta, Doamne, şi s-a cutremurat că vrei să te naşti din Fecioară şi să te arăţi oamenilor, şi a zis: am auzit glasul Tău şi m-am temut. Slavă puterii Tale, Doamne!
Sosit-a Ziua, iată înaintea uşilor este judecata; suflete, priveghează! Aici se vor aduna împreună conducătorii cu supuşii şi bogaţii cu săracii, luând fiecare om după vrednicia faptelor.
Când vei despărţi pe păcătoşi de cei drepţi, judecând lumea, rânduieşte-mă a fi una din oile Tale, alegându-mă dintre capre, Iubitorule de oameni, ca să aud glasul Tău cel binecuvântat.

Slavă...

Auzind cuvintele cele cu plângere ale bogatului în văpaia chinurilor, plâng eu ticălosul şi mă tânguiesc în aceiaşi osândă fiind, dar mă rog: Miluieşte-mă, Mântuitorul lumii, în vremea judecăţii.

Şi acum..., a Născătoarei:

Fecioară, prunc născând şi curăţia păzind, tu cinstită te-ai arătat, născând pe Dumnezeu şi Omul; minunea ta, Fecioară Maică, spăimântează tot auzul şi cugetul.

Cântarea a cincea:
Irmos:

Pe mine, cel ce dis-de-dimineaţă mă rog, Iubitorule de oameni, Te rog, luminează-mă şi mă îndreptează întru poruncile Tale şi mă învaţă, Mântuitorule, să fac voia Ta.

Iartă-mă, Doamne, pe mine robul Tău şi să nu mă dai chinurilor celor amare şi demonilor celor cumpliţi, între care nu se poate afla odihnă.
Slăbeşte, lasă şi iartă-mi, Doamne, toate câte Ţi-am greşit Ţie şi să nu mă trimiţi în osânda focului şi a ruşinii celei fără de sfârşit.

Slavă...

Fie-Ţi milă, Doamne, de zidirea Ta; greşit-am Ţie, iartă-mă; că numai Tu din fire eşti curat şi altul afară de Tine nimeni nu este fără întinăciune.

Şi acum..., a Născătoarei:

Întru cinstită naşterea ta cea mai presus de fire, legile firii în chip arătat se dezleagă; că fără de sămânţă ai născut pe Dumnezeu Cel născut din Tatăl mai înainte de veci.

Cântarea a şasea:
Irmos:

Din iadul cel mai de jos am strigat din toată inima către înduratul Dumnezeu, şi m-a auzit şi a scos din stricăciune viaţa mea.
La înfricoşătoarea Ta venire, Hristoase, când Te vei arăta din cer şi cărţile se vor deschide, atunci să-Ţi fie milă, Mântuitorule, de zidirea Ta.
Nimic nu te va putea ajuta acolo, o suflete, judecător fiind Dumnezeu: nici învăţătura, nici meşteşugul, nici mărirea, nici prieteniile; ci numai puterea faptelor.

Slavă...

De porţile iadului izbăveşte-mă, Doamne; mântuieşte-mă de prăpastie şi de întunericul cel adânc, de cele mai de jos ale pământului şi de focul cel nestins, şi de oricare altă pedeapsă veşnică.

Şi acum..., a Născătoarei:

Tu eşti uşa, prin care singur Iisus, Fiul tău, a trecut, Cel ce a intrat şi a ieşit, şi cheile fecioriei nu le-a stricat, Curată; Cel ce a zidit pe Adam.

Condacul, glasul al 6-lea:

Suflete al meu, pentru ce te îmbogăţeşti în păcate? Pentru ce faci voia diavolului? În ce-ţi pui nădejdea? Părăseşte-le pe acestea şi te întoarce către Dumnezeu, strigând: Îndurate Doamne, miluieşte-mă pe mine, păcătosul.

Icos:

Gândeşte, suflete al meu, la ceasul cel amar al morţii şi la judecata cea înfricoşătoare a Făcătorului Dumnezeu, că îngerii cei întunecaţi te vor lua pe tine, suflete, şi te vor duce în focul cel de veci. Iar tu, mai înainte de moarte, te pocăieşte, strigând: Miluieşte- mă, Doamne, pe mine, păcătosul.

Cântarea a şaptea:
Irmos:

Greşit-am, fărădelege am făcut, nu ne-am îndreptat înaintea Ta, nu am păzit şi nici nu am făcut precum ne-ai poruncit nouă. Dar nu ne părăsi pe noi până în sfârşit, Dumnezeul părinţilor noştri.
Domnul vine să judece, cine va suferi arătarea Lui? Înfricoşează- te, ticăloase suflete, înfricoşează-te şi-ţi găteşte lucrurile tale spre ieşirea ta, ca să afli milostiv şi îndurat pe Însuşi Dumnezeul părinţilor.
Cad înaintea Ta şi aduc Ţie, ca nişte lacrimi, graiurile mele. Am greşit mai mult decât păcătoasa şi fărădelege am făcut ca nimeni altul pe pământ; dar milostiveşte-Te, Stăpâne, spre făptura Ta, şi la Tine mă cheamă.

Slavă...

Întoarce-te, căieşte-te, descoperă cele ascunse şi, ca David, zi lui Dumnezeu, Celui ce toate le ştie: „De cele ascunse ale mele curăţeşte-mă şi mă miluieşte după mare mila Ta”.

Şi acum..., a Născătoarei:

Ieşit-a Dumnezeu, Cel preafrumos, din cămara pântecelui tău, ca un împărat îmbrăcat cu haină ţesută de Dumnezeu, roşită în vopseaua cea de taină a preacuratului tău sânge, şi împărăţeşte tot pământul.

Cântarea a opta:
Irmos:

Pe Cel pe Care oştile cereşti Îl slăvesc şi de Care se cutremură heruvimii şi serafimii, pe Acela toată suflarea şi toată făptura lăudaţi-L, binecuvântaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Când vei judeca Tu, Dumnezeule, cine dintre pământeni, fiind înconjurat de patimi, va putea suferi? Că atunci focul cel nestins şi viermele cel neadormit va cuprinde în veci pe cei osândiţi.
Drepte Judecătorule, Mântuitorule, miluieşte-mă şi mă scapă de focul şi de îngrozirea ce mă aşteaptă pe dreptate la judecată; dar lasă-mă mai înainte de sfârşit să mă pregătesc, prin fapte bune şi prin pocăinţă.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Când vei şedea Judecătorule, ca un Milostiv, şi vei arăta Hristoase înfricoşătoare slava Ta – o, ce frică va fi atunci! – focul arzând şi toţi temându-se de judecata cea de nesuferit.

Şi acum..., a Născătoarei:

Din luminatul tău pântece ieşind Hristos, ca un mire din cămară, a luminat lumină mare celor din întuneric; pentru că strălucind Soarele dreptăţii, lumea a luminat, curată!

Cântarea a noua:
Irmos:

Neînţeles lucru este rodul zămislirii mai presus de fire şi naşterea Maicii celei fără de bărbat, căci naşterea lui Dumnezeu înnoieşte firile. Pentru aceasta toate neamurile pe tine, ca pe o Maică, Mireasă dumnezeiască, cu dreaptă credinţă te mărim.
Domnul vine să-i pedepsească pe păcătoşi şi să-i mântuiască pe cei drepţi; să ne înfricoşăm, să plângem şi să ne îndreptăm, căci descoperind cele nearătate şi cele ascunse ale oamenilor, Hristos va răsplăti tutor după vrednicie.
Să nu mă întoarcă de la faţa Ta, mânia urgiei Tale, Doamne, nici să aud glasul Tău cel de blestem trimiţându-mă în foc; ci dămi să intru şi eu în bucuria cămării Tale celei nestricăcioase, împreună cu sfinţii Tăi.

Slavă...

Mintea mi s-a rănit, trupul mi s-a trândăvit, mi se îmbolnăveşte duhul, cuvântul a slăbit, viaţa a trecut, iar sfârşitul este lângă uşi. Pentru aceasta, ticălosul meu suflet, ce vei face când va veni Judecătorul să cerce ale tale?

Şi acum..., a Născătoarei:

Minunea naşterii tale mă uimeşte, ceea ce eşti cu totul fără prihană; spune cum ai zămislit fără sămânţă pe Cel necuprins? Cum ai rămas fecioară, născând ca o maică? Acest lucru peste fire cu credinţă primindu-l, închină-te Celui născut, căci câte le voieşte le şi poate.

Rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos
Doamne Dumnezeul nostru, Cel bogat în milă şi necuprins în îndurări, Care singur din fire eşti fără de păcat, şi pentru noi fără de păcat Te-ai făcut om, ascultă această rugăciune a mea că sărac şi lipsit sunt eu de fapte bune, şi inima mea s-a tulburat în mine. Tu, Doamne, Împărate al cerului şi al pământului, ştii că toată tinereţea mea am cheltuit-o în păcate şi, umblând după poftele trupului meu, m-am făcut cu totul bucurie dracilor, tăvălindu-mă totdeauna în noroiul poftelor. Mintea cu totul mi-am întinat, trupul cu totul l-am spurcat, sufletul cu totul l-am pângărit cu învoirea spre păcat. Cine dar nu mă va plânge pe mine ticălosul? Cine nu mă va tângui pe mine osânditul? Pentru că eu singur, Stăpâne, am făcut răutate înaintea Ta, întrecând pe toţi păcătoşii cei din veac, păcătuind fără de asemănare şi fără de iertare. Însă, de vreme ce eşti milostiv şi mult-milosârd, Iubitorule de oameni, şi aştepţi întoarcerea oamenilor, iată şi eu mă arunc înaintea Ta şi din adâncul sufletului strig Ţie: milostiveşte-te Doamne, iartă-mă, îndură-te, ajută neputinţei mele, ia aminte la glasul rugăciunii mele şi lacrimile mele nu le trece cu vederea. Primeşte-mă pe mine cel ce mă pocăiesc, pentru că Tu eşti cel care nu doreşti moartea păcătosului. Gol şi descoperit stau înaintea Ta, Cunoscătorule de inimi, Doamne, mărturisindu-mi păcatele mele. Deci, luminează-mi ochii inimii mele şi dă-mi umilinţă spre pocăinţă şi zdrobire inimii spre îndreptarea mea, ca primind iertare mulţimii greşelilor mele să proslăvesc milostivirea Ta şi să laud totdeauna Preasfânt numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

#5 | pid:6998 | tid:3930
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1578 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Canonul cel mare al Sfantului Andrei Criteanu
Canon de străpungere şi mângâiere care face aducere-aminte de A Doua Venire - Mit. Teolipt al Filadelfiei
Canon de străpungere către Domnul nostru Iisus Hristos - Mitropolit Teolipt al Filadelfiei
Canon paraclis la Domnul nostru Iisus Hristos - Mitropolit Teolipt al Filadelfiei(Rânduiala treziei şi a spălării minţii şi păcatelor[1] prin repetarea necontenită a Numelui lui Iisus cel înfricoşător pentru demoni, dar preadulce şi mântuitor pentru noi, rânduială pe care cel ce o parcurge în fiecare zi va trăi netulburat de demoni, cum a cunoscut din experienţă sfantul parinte)

#6 | pid:7119 | tid:3930
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1578 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox

Cateva rugaciuni scurte la vreme de post si pentru pocainta


Parintele Dumitru Staniloae
„Sunt cuprins de deznădejde, aducându-mi aminte de faptele mele, Doamne, cele vrednice de toată osânda; că, iată, ne­ui­tân­du-mă la cinstitele Tale porunci, Mântuitorule, mi-am cheltuit viaţa mea. Pentru aceasta mă rog, curăţându-mă cu ploile po­că­inţei, luminează-mă prin post şi prin rugăciuni, ca un Îndurat, şi nu Te scârbi de mine, Fă­că­to­rule de bine şi Preabunule“.

Rugaciune pentru vederea pacatului propriu - Sfântul Ignatie Briancianinov
Doamne! Dă-ne să ne vedem păcatele noastre, aşa încât mintea noastră, atrasă cu desăvîrşire de luarea-aminte faţă de păcatele noastre, să înceteze a mai vedea greşelile aproapelui şi să-i vadă pe toţi, într-acest chip, buni. Dă inimii noastre să părăsească grija pierzătoare de neajunsurile aproapelui, să îşi unească toate grijile numai în grija pentru dobândirea curăţiei şi sfinţeniei poruncite şi gătite nouă de Tine. Dă-ne nouă, celor ce ne-am spurcat haina sufletului, să o albim iarăşi: ea a fost deja spălată prin apele botezului, iar acum, după pângărire, aceste haine au nevoie să fie spălate prin apele lacrimilor. Dă-ne să vedem în lumina harului Tău neputinţele cele de multe feluri care trăiesc în noi, înăbuşind în inimă mişcările duhovniceşti, aducând în ea mişcările sângelui şi trupului care sunt potrivnice Împărăţiei lui Dumnezeu. Dă-ne marele dar al pocăinţei, înaintea căruia merge şi pe care îl naşte marele dar al vederii păcatelor noastre.
Păzeşte-ne, cu aceste mari daruri, de hăurile amăgirii de sine, care apare în suflet din pricina păcătoşeniei sale neluate în seamă şi neînţelese, şi se naşte din lucrările patimii dulceţii şi slavei deşarte care trăiesc în el neluate în seamă şi neînţelese. Păzeşte-ne pe noi cu aceste mari daruri în calea noastră către Tine, şi dă-ne nouă să ajungem la Tine, Cela ce chemi pe cei ce-şi recunosc păcătoşenia şi lepezi pe cei ce se socot drepţi, ca să Te slavoslovim în veci, întru veşnica Ta fericire, a Singurului Dumnezeu Adevărat, Răscumpărătorul celor robiţi şi Mântuitorul celor pierduţi. Amin.

O alta rugaciune la vreme de post si pocainta(Rugaciune care se citeste in fiecare post)
Dumnezeul nostru, nadejdea tuturor marginilor pamantului si a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai inainte ai tocmit, prin Legea Ta cea Veche si cea Noua, aceste zile de post, la care ne-ai invrednicit sa ajungem acum, pe Tine Te laudam si Tie ne rugam: intareste-ne cu puterea Ta, ca sa ne nevoim intru ele cu sarguinta, spre marirea numelui Tau celui sfant si spre iertarea pacatelor noastre, spre omorarea patimilor si biruinta asupra pacatului,- ca impreuna cu Tine rastignindu-ne si ingropandu-ne, sa ne ridicam din faptele cele moarte si sa petrecem cu buna placere inaintea Ta intru toate zilele vietii noastre. Ca Tie se cuvine a ne milui si a ne mantui pe noi, Hristoase-Dumnezeule, si Tie slava inaltam, impreuna si Celui fara de inceput al Tau Parinte, si Preasfantului si bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Acest post a fost editat de Luca.O: 18 March 2013 - 09:34 AM


#7 | pid:7850 | tid:3930
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1578 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Cantarea de pocainta a celor trei tineri in cuptorul de foc din Babilon

1. Si stand Azaria in mijlocul focului, si deschizand gura sa, asa s-a rugat, zicand:
2. “Binecuvantat esti, Doamne Dumnezeul parintilor nostri, si laudat si preaslavit este numele Tau in veci.
3. Ca drept esti in toate cate ai facut noua, si toate lucrurile Tale sunt adevarate, si drepte caile Tale si toate judecatile Tale adevarate.
4. Tu ai dat hotarari drepte in toate relele ce ai facut sa vina asupra noastra si asupra cetatii celei sfinte a parintilor nostri, Ierusalimul; ca in adevar si dreptate ai adus acestea peste noi din pricina pacatelor noastre:
5. Ca am pacatuit, ca am facut faradelege, departandu-ne de la Tine.
6. Si am gresit in toate, si poruncile Tale n-am ascultat, nici le-am pazit, nici le-am facut, dupa cum ne-ai poruncit noua, ca sa ne fie bine.
7. Si cate ai adus si ai facut noua in dreapta judecata sunt.
8. Tu ne-ai dat in mainile vrajmasilor nostri, oameni fara lege si cei mai rai dintre nelegiuiti, unui rege nedrept, cel mai rau care este pe pamant.
9. Si astazi nu mai putem sa deschidem gura; rusine si ocara ne-am facut robilor Tai si celor ce Te cinstesc pe Tine.
10. Nu ne parasi pe noi pentru totdeauna, pentru numele Tau, si nu strica legamantul Tau.
11. Si nu departa mila Ta de la noi, pentru Avraam cel iubit de Tine si pentru Isaac, robul Tau, si pentru Israel, sfantul Tau,
12. Carora le-ai fagaduit sa le inmultesti semintia lor, ca stelele cerului si ca nisipul de pe tarmul marii.
13. Caci, Stapane, ne-am imputinat mai mult decat toate neamurile si suntem umiliti astazi, in tot pamantul, pentru pacatele noastre.
14. Si nu mai este in vremea aceasta capetenie, prooroc, nici conducator, nici ardere de tot, nici jertfa, nici prinos, nici tamaie, nici loc unde sa aducem inaintea Ta parga noastra si sa aflam har la Tine.
15. Ci cu suflet zdrobit si cu duh umilit sa fim primiti de Tine.
16. Ca ardere de tot de berbeci si de junci, ca zeci de mii de miei grasi, asa sa fie jertfa noastra inaintea Ta astazi si intelegere sa gaseasca la Tine; ca nu este rusine celor ce nadajduiesc in Tine.
17. Si acum urmam tie cu toata inima, si ne temem de Tine, si cautam fata Ta.
18. Sa nu ne rusinezi pe noi, ci fa cu noi dupa indurarea Ta si dupa multimea milei Tale.
19. Si ne scoate pe noi dupa minunile Tale, si da marire numelui Tau, Doamne; si sa se rusineze toti cei ce arata robilor Tai rele.
20. Si sa se rusineze de toata puterea Ta, si taria lor sa se sfarame.
21. Si sa stie ca Tu esti Domn, Dumnezeu singur, si slavit peste toata lumea”.


#8 | pid:8062 | tid:3930
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1578 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Rugaciune de pocainta a sfantului Antioh, recomandata de Sfantul Serafim de Sarov

„Încrezându-mă, o, Doamne, în adâncul nemărginit al bunătăţii şi iubirii Tale, îţi închin această rugăciune din gură spurcată şi din buze necurate: Adu-Ţi aminte de mine pentru Sfânt Numele Tău, Tu cel ce m-ai răscumpărat cu Prea Sfânt Sângele Tău, Tu cel ce m-ai pecetluit cu Duhul Tău cel Sfânt şi care m-ai scos din adâncul păcatelor mele spre a nu fi înghiţit de vrăjmaşul sufletelor noastre.

O, Doamne Iisuse Hristoase, apără-mă şi fii scut de nă­dejde în luptă, căci eu sunt rob al patimilor care neîncetat mă atacă. Ci Tu, Doamne nu mă lăsa rob al păcatului şi nu mă osândi după faptele mele. Slobozeşte-mă, Doamne, de tirania stăpânitorului acestei lumi şi fă-mă, Dumnezeul meu, să fiu cu totul al Tău şi să umblu întru poruncile tale. Chipul Tău cel Sfânt este toată dorirea mea. Hristoase al meu şi lumina ochi­lor mei. O, Dumnezeule, Stăpâne şi Doamne, să nu mă laşi pradă dorinţelor mele ticăloase şi alungă de la mine toată pofta cea trupească. Apără-mă cu braţul Tău cel Sfânt. Nu mă lăsă în voile mele cele rele şi-mi fă nedefăimată calea mea cea către Tine.

Fie ca lumina Duhului Tău să strălucească întru mine, Dumnezeul meu, ca nu cumva să mă cuprindă întunericul şi să fiu răpit de cei ce umblă în întunericul nopţii. Să nu laşi pradă fiarelor celor nevăzute, o, Doamne, sufletul ce se mărtu­riseşte Ţie. Să nu laşi pe robul tău Doamne, în gheara câinilor celor vrăjmaşi. Fă-mă pe mine locaş al Duhului Tău, şi casă a Hristosului Tău, Sfinte Părinte. 0, Călăuză a celor pierduţi, călăuzeşte-mă să nu mă înstrăinez de la Faţa Ta. Toată dorirea mea este chipul Tău cel sfânt. Dumnezeule, călăuzeşte-mă cu lumina feţei Tale. Dăruieşte robului Tău o mare de lacrimi şi învredniceşte-mă pe mine cel ce sunt lucrul mâinilor Tale de roua Sfântului Tău Duh, ca nu cumva să mă veştejesc precum smochinul pe care Tu l-ai blestemat; lacrimile să-mi fie mie băutură şi rugăciunea hrană. Preschimbă-mi, Tu, Doamne, în­tristarea întru veselie şi primeşte-mă în veşnicele Tale loca­şuri. Mila Ta să mă acopere, O, Doamne al meu, iar bunătatea Ta să mă înconjoare şi iartă-mi toate păcatele mele, căci Tu eşti Dumnezeul cel adevărat Carele ierţi greşelile noastre. Şi nu îngădui, 0, Doamne, ca lucrul mâinilor Tale să se piardă din pricina mulţimii păcatelor mele, ci milostiveşte-Te spre mine, Dumnezeule, prin Cel Unul născut Fiul Tău şi Mântuitorul nos­tru. Şi ridică-mă pe mine, cel culcat cu faţa la pământ precum vameşul Levi şi înviază-mă pe mine cel omorât de mulţimea păcatelor mele, precum pe fiul văduvei. Căci Tu singur eşti învierea celor morţi şi Ţie se cuvine slavă în veci. Amin.”

Rugaciunea Sfantului Serafim de Sarov pentru pocainta si deznadejde

„Stăpâne şi Doamne al Cerului şi al pământului şi Împăra­te al tuturor veacurilor! Binevoieşte a-mi deschide uşile pocă­inţei, căci întru întristarea inimii mă rog Ţie, adevăratul nos­tru Dumnezeu, Părintele Domnului nostru Iisus Hristos, Lumi­na lumii. Nu mă trece cu vederea în marea Ta bunătate şi primeşte-mi rugăciunea. Apleacă-ţi urechea la rugăciunea mea şi iartă-mi tot răul pe care l-am făcut din propria mea voie. Iată, caut odihna, şi totuşi nu o aflu căci n-am dobândit ierta­rea şi pacea conştiinţei. Insetez după pace, dar nu o aflu în mine, în adâncul greşelilor mele. Auzi, o, Doamne, o inimă care ai lacrimi Te caută pe Tine. Să nu te uiţi la faptele mele rele, ci grăbeşte-Te să mă tămăduieşti căci sunt adânc rănit. Cu harul iubirii Tale de oameni dăruieşte-mi vreme de pocăin­ţă şi scoate-mă din adâncul faptelor mele celor rele. Să nu-mi răsplăteşti după dreptatea Ta şi nici după mulţimea păcatelor mele, căci astfel sunt pierdut, o, Doamne. Auzi-ma, Doamne, la ceasul deznădejdii mele.

Iată, lipseşte dintru mine duhul meu şi orice gând de îndreptare. De aceea, milostiveşte-te spre mine, cel căzut şi osândit din pricina păcatelor mele. O, Doamne, scapă-mă pe mine cel robit de faptele mele cele rele, încătuşat în lanţurile greşelilor mele. Tu singur ştii cum săi slobozeşti pe cei robiţi; şi Tu Cel ce ştii cele ascunse ale mele, vindecă-mi rănile cele nevăzute, dar ştiute doar de Tine. Deci, chinuit fiind în fel şi chip de durerile cele amare, alerg numai la Tine, Doctorul tuturor celor ce sunt îndureraţi. Uşa celor ce bat de afară, Calea celor pierduţi, Lumina celor aflaţi în întuneric, Răscum­părătorul celor aflaţi în legături, Care pururea eşti răbdător faţă de păcatele noastre şi Care dai vreme de pocăinţă prin marea Ta iubire de oameni. O, Tu cel pururea milostiv şi zăbavnic la mânie, străluceşte asupra mea, cel ce rău am căzut în laţul păcatelor mele, lumina Feţei Tale, o, Doamne. Şi, în nemărginită Ta dragoste, întinde-ţi mâna către mine şi ridică-mă din adâncul greşelilor mele. Căci numai Tu singur eşti Dum­nezeul nostru, Carele nu te bucuri de moartea păcătoşilor, şi nu-Ţi întorci faţa Ta de la cei ce strigă către Tine cu lacrimi. Auzi, Doamne, glasul robului Tău celui ce strigă către Tine şi străluceşte asupra mea celui ce sunt întru întuneric, Lumina Ta cea sfântă. Şi dăruieşte-mi harul Tău, căci sunt lipsit de orice nădejde, ca astfel să mă îndrept cu totul spre ajutorul şi tăria ce vin doar de la Tine.

Preschimbă-mi întristarea întru bucurie şi încinge-mă cu veselia ce vine de la Tine. Şi dăruieşte-mi să mă lepăd de fap­tele mele cele întunecate şi să mă bucur de pacea aleşilor Tai, o, Doamne, în locul de unde au dispărut toată durerea, sus­pinul şi întristarea. Deschide-mi uşa împărăţiei Tale ca să pot intra împreună cu cei ce se bucură de lumina Feţei Tale, Doamne şi ca să dobândesc viaţa cea veşnică întru Hristos Iisus, Dumnezeul nostru. Amin.”


Acest post a fost editat de Luca.O: 25 January 2015 - 11:22 PM






1 User(i) citesc acest topic

0 memberi, 1 vizitatori, 0 useri anonimi