Sari la continut

Iisus Hristos
Pe cele bune le primeste omul de la Dumnezeu. Cad pentru aceasta a si fost zidit de Dumnezeu. Iar pe cele rele si le trage siesi de la sine si de la pacatul, pofta si nesimtirea sa (Sf.Antonie Cel Mare -- Filocalia vol.1)

Traficul site-ului nostru este monitorizat si promovat de:

Despre cinsirea sfintilor si a moastelor lor in ortodoxie


5 postari la acest topic

#1 | pid:645 | tid:378
BogdanO

    Avansat

  • cruce Operator
  • 1251 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Cu gandul in iad
  • Preocupari:invatatura ortodoxa a sfintilor parinti
  • Confesiune:crestin-ortodox

Despre cinstirea sfintilor si a moastelor lor, Sf.Ioan Damaschinul "Dogmatica



CAPITOLUL XV

Trebuie cinstiti sfintii pentru ca sunt prieteni al lui Hristos, fii si mostenitori ai lui Dumnezeu, dupa cum zice Ioan Teologul si Evanghelistul: "Toti citi l-au primit le-a dat putere sa ajunga copii ai lui Dumnezeu"( Ioan I, 12.). "Incat nu mai sunt robi, ci fii" (Galateni IV, 7.); "dar daca sunt fii sunt si mostenitori, mostenitori ai lui Dumnezeu si impreuna mostenitori ai lui Hristos" (Romani VIII, 17.). Iar Domnul in sfintele Evanghelii zice apostolilor: "Voi sunteti prietenii mei. Nu va mai numesc robi, caci robul nu stie ce face Domnul lui" (Ioan XV, 14-15.). Dar daca Creatorul tuturor se numeste imparatul imparatilor (Apocalipsa XIX, 17.), Domnul domnilor (Apocalipsa XIX, 17; Deuteronom X, 17.), Dumnezeul dumnezeilor (Deuteronom X, 17; Psalmi XLIX, 1; LXXXIII, 8; CXXXV, 2.), negresit ca si sfintii se numesc dumnezei, domni si imparati. Dumnezeul acestora este si se numeste Dumnezeu, Domn si Imparat. "Caci eu, spune Dumnezeu lui Moise, sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac si Dumnezeul lui Iacov"( Iesirea III, 6.). Iar pe Moise Dumnezeu l-a facut dumnezeul lui Faraon (Iesirea VII, 1.). Nu spun ca ei sunt dumnezei, imparati si domni prin fire, ci sunt numiti asa pentru ca au imparatit si au stapanit peste patimi si au pazit nefalsificata asemanarea cu chipul dumnezeiesc, potrivit caruia au fost creati - caci se numeste si icoana imparatului imparat - si pentru ca sunt uniti cu Dumnezeu dupa vointa si l-au primit locuitor inauntrul lor, iar prin participarea la El au devenit prin har ceea ce este El prin fire. Pentru ce dar nu trebuiesc cinstiti cei care au ajuns slujitori si prieteni si fii ai lui Dumnezeu? Caci cinstea data de cei impreuna robi catre cei buni este dovada dragostei fata de Stapanul obstesc.

Acestia au ajuns camari si locasuri curate ale lui Dumnezeu. "Voi locui si voi umbla intru ei, spune Dumnezeu, si voi fi lor Dumnezeu"( II Corinteni VI, 16; Leviticul XXVI, 12-13.). Iar dumnezeiasca Scriptura spune ca "sufletele dreptilor sunt in mana lui Dumnezeu si nu se va atinge de ele moartea"( Intelepciunea lui Solomon III, 1.). Moartea celor sfinti este mai degraba somn decat moarte. "Caci s-au ostenit in veacul de acum si vor trai pana la sfarsit" (Psalmi XLVIII, 10.). Si: "Cinstita este inaintea Domnului moartea cuviosilor Lui"( Psalmi CXV, 6.). Si ce este mai cinstit decat a fi in mana lui Dumnezeu?

Dumnezeu este viata si lumina, iar cei care sunt in mana Domnului sunt in viata si lumina. Dar ca Dumnezeu a locuit prin mijlocirea mintii si a trupurilor lor, o spune apostolul: "Nu stiti ca trupurile voastre sunt templu al Sfantului Duh, care locuieste intru voi?" (I Corinteni VI, 19.), "Domnul este Duh" (II Corinteni III, 17; Ioan IV, 24.). Si: "Daca va strica cineva templul lui Dumnezeu, Dumnezeu il va strica pe acela" (I Corinteni III, 17.). Prin urmare, cum nu trebuiesc cinstite templele insufle tite ale lui Dumnezeu, locasurile insufletite ale lui Dumnezeu? Acestia pe cand traiau au stat cu indrazneala inaintea lui Dumnezeu.

Stapanul Hristos ne-a dat ca izvoare mantuitoare moastele sfintilor, care izvorasc, in multe chipuri, faceri de bine si dau la iveala mir cu bun miros. Nimeni sa nu fie necredincios! Daca prin vointa lui Dumnezeu a izvorat in pustiu apa din piatra tare (Iesirea XVII, 5-6; Numeri XX, 7-11.) si din falca magarului apa pentru Samson caruia ii era sete (Judecatori XV, 19.), este de necrezut ca sa izvorasca mir bine mirositor din moastele mucenicilor? Cu nici un chip pentru cei care cunosc puterea lui Dumnezeu si cinstea pe care o au sfintii de la Dumnezeu. In legea veche era socotit necurat tot cel care se atingea de un mort (Numeri XIX, 11; Leviticul XI, 36.), dar nu erau socotiti necurati insisi mortii. Dar dupa ce insasi viata si cauza vietii a fost socotita intre morti, nu mai numim morti pe cei care au adormit intru nadejdea invierii si cu credinta in El. Cum poate sa faca minuni un corp mort? Cum dar prin ei demonii sunt pu si pe fuga, bolile sunt alungate, bolnavii se vindeca, orbii vad, leprosii se curata, ispitele si supararile se risipesc si se pogoara toata darea cea buna de la Tatal luminilor (Iacov I, 17.) peste aceia care cer prin ei cu credinta neindoielnica? Cat de mult trebuie sa te ostenesti ca sa gasesti un sprijinitor, care sa te prezinte imparatului celui muritor si sa puna pe langa el cuvantul pentru tine! Dar nu trebuiesc oare cinstiti aparatorii intregului neam omenesc, aparatori care se roaga lui Dumnezeu pentru noi? Da, trebuie sa-i cinstim, ridicand biserici lui Dumnezeu in numele lor, aducand roduri, praznuind pomenirile lor, bucurandu-ne in aceste zile de praznuire in chip duhovnicesc, pentru ca sa fie potrivita bucuria cu aceia care ne-au adunat la praznuire, pentru ca nu cumva incercand sa-i cinstim, din contra sa-i suparam.

Prin cele care Dumnezeu este cinstit, prin acelea se vor bucura si slujitorii lui: de acelea de care Dumnezeu se manie, de acelea se vor mania si ostasii lui. In psalmi, in imne si in cantari duhovnicesti (Efeseni V, 19; Coloseni III, 16.), in umilinta si in milostenie fata de cei lipsiti, noi credinciosii sa cinstim pe sfinti, caci prin acestea mai ales se cinsteste Dumnezeu. Sa le ridicam stalpi, icoane vazute si noi insine sa ne facem, prin imitarea virtutilor lor, stalpi si icoane insufletite ale lor. Sa cinstim pe Nascatoarea de Dumnezeu, pentru ca este in sens propriu si real Maica lui Dumnezeu. Sa cinstim pe proorocul Ioan, pentru ca este inainte mergator, botezator, apostol si mucenic - caci, dupa cum a spus Domnul, "nu s-a ridicat intre cei nascuti din femei mai mare decat Ioan" (Matei XI, 11.) - pentru ca si acesta a fost primul propovaduitor al imparatiei. Sa cinstim pe apostoli, pentru ca au fost frati ai Domnului, martori oculari si slujitori ai patimilor Lui "pe care Dumnezeu si Tatal cunoscandu-i mai dinainte, mai dinainte i-a si hotarat sa fie asemenea chipului Fiului Lui" (Romani VIII, 29.), "intai apostoli, al doilea prooroci, al treilea pastori si invatatori" (I Corinteni XII, 28; Efeseni IV, 11.). Sa cinstim pe mucenicii Domnului, alesi din toate categoriile sociale, pentru ca sunt ostasi ai lui Hristos si au baut paharul Lui atunci cand s-au botezat cu botezul mortii Lui facatoare de viata, asa ca au ajuns partasi patimilor si slavei Lui. Inainte statatorul lor este protodiaconul si apostolul lui Hristos, primul mucenic Stefan. Sa cinstim si pe cuviosii nostri parinti, pe purtatorii de Dumnezeu asceti, cei care au luptat cu tarie mucenicia cea mai indelungata si mai grea a constiintei, "care au pribegit in piei de oaie si in piei de capra, fiind lipsiti, stramtorati, indurand rele, ei de care lumea nu era vrednica, ratacind in pustii, in munti, in pesteri si in crapaturile pamantului" (Evrei XI, 37-38.). Sa cinstim pe profetii dinaintea venirii harului, pe patriarhi, pe drepti, pe cei care au vestit mai dinainte venirea Domnului. Privind la traiul tuturor acestora, sa le urmam credinta (Evrei XIII, 7.), dragostea, nadejdea, zelul, viata, staruinta in patimi, rabdarea pana la sange ca sa avem partasie cu ei si la cununile slavei.

Acest post a fost editat de BogdanO: 20 October 2007 - 08:21 AM

† ....Nu stii că, de ti-ai vărsa sângele tău pentru El, nici asa n-ai făcut ce erai dator să faci că altul e sângele Stăpânului, si altul sângele robului! Pocăieste-te si întoarce-te înainte de iesirea sufletului, ca nu cumva să vină moartea si tot leacul pocăintei să fie fără de folos. Că aici, pe pământ, are putere pocăinta;si numai aici; în iad n-are nici o putere. Să căutăm pe Domnul, cât avem timp! ...† (Sf.Ioan Gura de Aur)
"Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui" (Sfantul Siluan Athonitul)
"învatarea de vorbe nu foloseste nimic, daca lipseste purtarea sufletului cea placuta lui Dumnezeu. Dar pricina tuturor relelor este amagirea si ratacirea si necunostinta lui Dumnezeu † (Sf.Antonie Cel Mare)
"Credinţa dreaptă nu ne foloseşte cu nimic, atunci când avem o viaţă stricată"(Sf.Ioan Gura de Aur)
"283. Cunostinta fara lucrare, nu va mîntui pe nimeni în ziua mortii si a dreptei judecati a lui Dumnezeu.
284. Vai de noi, cei de azi, care ne silim sa învatam teorie multa si nu luam aminte la sudoarea cea din lucrare si la filosof ia cea din traire."

#2 | pid:646 | tid:378
BogdanO

    Avansat

  • cruce Operator
  • 1251 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Cu gandul in iad
  • Preocupari:invatatura ortodoxa a sfintilor parinti
  • Confesiune:crestin-ortodox

Cinstirea Sfintelor Moaste, Pr. Prof. Dumitru Popescu




Cat priveste moastele sfintilor, Biserica si credinciosii au convingerea ca prin atingerea de ele si prin rugaciunile adresate sfantului langa moastele lui, adeseori se infaptuiesc vindecari si alte fapte minunate datorita legaturilor duhovnicesti care se sta­bilesc intre credinciosi si persoanele reprezentate in icoane sau ale caror moaste s-au pastrat, si in ultima analiza datorita lui Hristos, prin energiile necreate.

[u]Un temei pentru cinstirea moastelor si al credintei in puterea ce iradiaza din ele ni-l da Sfanta Scriptura prin invierea unui mort aruncat peste osemintele proorocului Elisei (IV Regi 13,21). Dar nu orice trup care nu se descompune poate fi considerat trup sfintit, fiindca uneori lipsa de descompunere este rezultatul pacatului, si nu al virtutii. De aceea, la slujba inmormantarii se citeste rugaciunea de dezlegare a trupului, pentru ca trupul sa se elibereze din legatura pacatului si sa se intoarca in pamantul din care a fost facut. Cu adevarat sfinte sunt moastele sfintilor care au fost canonizati ca atare de Biserica soborniceasca si care s-au dovedit ca facatoare de mi­nuni. Incoruptibilitatea sfintelor moaste nu este rezultatul unor fenomene naturale, ci este darul lui Dumnezeu fata de cei care L-au preamarit prin viata lor sfanta si curata.

Puterea dumnezeiasca ce lucreaza prin trupurile Sfintilor dupa moartea lor e o continuare, dar si o intensificare a puterii ce lucra prin trupurile lor cat au fost in viata. Chiar umbra trupului lui Petru avea puterea sa vindece pe bolnavii peste care trecea (Fapte 5, 15). Unii bolnavi se vindecau prin simpla atingere de stergarele folosite de Sfantul Apostol Pavel (Fapte 19, 11).

Men­tinerea osemintelor lor in stare de incoruptibilitate este o arvuna a viitoarei incoruptibilitati a trupurilor dupa inviere si dupa de­plina lor indumnezeire. Ele se mentin incoruptibile pentru ca in ele se mentine o putere dumnezeiasca din vremea cand trupurile lor erau unite cu sufletul. Ba, mai mult, asupra lor se prelun­geste starea de indumnezeire sporita a sufletelor lor din starea actuala. Aceasta se datoreaza faptului ca puterile sufletului si harul dumnezeiesc din el isi prelungesc lucrarea si in trup, infaptuind si in acesta o stare de sfintenie, cat timp sfantul traieste pe pamant, si un fel de stare de incoruptibilitate, dupa trecerea su­fletului sfantului, prin moarte, la o stare mai accentuata de in­dumnezeire.

Mentinandu-se incoruptibile, osemintele Sfintilor arata ca sufletul lor si harul Sfantului Duh din ei raman mai de­parte intr-o legatura cu trupurile lor, asa cum arata si Sfantul Grigore de Nyssa. De aceea, cei ce se roaga langa osemintele sfantului nu se adreseaza propriu zis acestor oseminte, ci per­soanei sfantului. Cinstirea trece la persoana, ca si in cazul cinsti­rii icoanelor. Moastele sunt astfel o anticipare a trupului pnevmatizat de dupa inviere. Cultul sfintelor moaste pastreaza vie in constiinta credinciosului ideea ca trupul n-a fost facut sa moara, ci sa invieze si sa se invesniceasca in Hristos.

Acest post a fost editat de Administrator: 27 March 2008 - 11:37 AM

† ....Nu stii că, de ti-ai vărsa sângele tău pentru El, nici asa n-ai făcut ce erai dator să faci că altul e sângele Stăpânului, si altul sângele robului! Pocăieste-te si întoarce-te înainte de iesirea sufletului, ca nu cumva să vină moartea si tot leacul pocăintei să fie fără de folos. Că aici, pe pământ, are putere pocăinta;si numai aici; în iad n-are nici o putere. Să căutăm pe Domnul, cât avem timp! ...† (Sf.Ioan Gura de Aur)
"Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui" (Sfantul Siluan Athonitul)
"învatarea de vorbe nu foloseste nimic, daca lipseste purtarea sufletului cea placuta lui Dumnezeu. Dar pricina tuturor relelor este amagirea si ratacirea si necunostinta lui Dumnezeu † (Sf.Antonie Cel Mare)
"Credinţa dreaptă nu ne foloseşte cu nimic, atunci când avem o viaţă stricată"(Sf.Ioan Gura de Aur)
"283. Cunostinta fara lucrare, nu va mîntui pe nimeni în ziua mortii si a dreptei judecati a lui Dumnezeu.
284. Vai de noi, cei de azi, care ne silim sa învatam teorie multa si nu luam aminte la sudoarea cea din lucrare si la filosof ia cea din traire."

#3 | pid:647 | tid:378
BogdanO

    Avansat

  • cruce Operator
  • 1251 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Cu gandul in iad
  • Preocupari:invatatura ortodoxa a sfintilor parinti
  • Confesiune:crestin-ortodox

DESPRE CINSTIREA SFINTELOR MOASTE,Sf. Ambrozie de la Optina
Traducerea colectivului Revistei EKKLESIA


Dintotdeauna Biserica Ortodoxa s-a condus in primul rind de Scriptura dumnezeiasca, de canoanele Sobornicesti si ale sf. parinti transmise in scris, si de scrierilor acestora, la fel si de traditia bisericeasca scrisa. Sf. Apostol Pavel scrie catre corinteni: "Fratilor, va laud ca in toate va aduceti aminte de mine si tineti predaniile cum vi le-am dat" (I Cor. 11, 12), iar in alt loc ii povatuieste pe tesalonicieni: "Deci, dar, fratilor, stati neclintiti si tineti predaniile pe care le-ati invatat, fie prin cuvint, fie prin epistola noastra" (II Tes. 2, 15). Iar sf. Vasile cel Mare in canonul 91 spune: "daca ne vom hotari sa respingem obiceiurile nescrise (ale Bisericii Ortodoxe), precum ca n-ar avea mare putere, atunci in mod insesizabil vom dauna Evangheliei in principalele obiecte, sau chiar vor reduce bunavestire doar la nume fara lucrul lucrul insusi." Acestui fel de pradanii nescrise ale Bisericii crestine intotdeauna a apartinut obiceiul de a cinsti nu numai ramasitele si moastele sfintilor bineplacuti lui Dumnezeu, ci si insusi lucrurile, ce au apartinut acestora. De exemplu nu fara temei a stabilit Biserica sarbatorirea inchinarii la cinstitul lant a sf. Apostol Petru (16 ian.). Evident ca prin acestt lant au fost facute oarecare minuni si vindecari. Crestinii Bisericii primare cinsteau cu sfintenie stergarele sau sorturile purtate de sf. Apostol Pavel, inrourate de sudoarea muncilor lui apostolicesti, fiindca prin ele se vindecau de boli si duhuri rele (Fapte. 19, 12). Daca crestinii pina-ntr-atit cinsteau lucrurile ce apartineau sfintilor bineplacuti lui Dumnezeu atunci se intelege din care cauze cinsteau ei ramasitele lor trupesti sau moastele si de ce s-a constituit obiceiul (intarit de al saptelea Sobor Ecumenic si de alte soboare locale) de a construi bisericile nu altfel decit pe moastele sfintilor mucenici, deoarece in primele veacuri crestinismul se raspindea si se confirma mai ales prin propovaduirile si chinurile mucenicilor. Dar din acestea nu trebuie sa tragem concluzia ca moastele integre ale cuviosilor n-aveau aceeasi demnitate, viata nevoitoare a cuviosilor este o mucenicie indelungata, zilnica si benevola. Iar ca moastele integre si neputrezite se cunosc doar in Rusia, nu e corect. Din sec. al IV-lea si pina in prezent Biserica Greaca se lauda cu moastele integre ale bineplacutului lui Dumnezeu sf. Spiridon al Trimitundriei, care nu numai ca nu au putrezit, ci pe parcursul a cinsprezece secole si-au pastrat elasticitatea. Nicolai Vasilievici Gogol, vizitind manastirea Optina, transmitea autorului vietii si al scrisorilor zavoritului din Zadonsk Gheorghie (parintelui Porfirie Grigorov), precum ca el singur a vazut moastele sf. Spiridon si a fost martor minunii cu acestea. Sub ochii lui moastele au fost purtate imprejurul orasului, precum se savirseste si pina in prezent pe 12 decembrie, cu mare pompa. Toti care se aflau acolo se inchinau la sfinele moaste, iar un calator englez n-a voit sa le acorde acestora atentia cuvenita, spunind cum ca spinarea bineplacutului a fos taiata si trupul imbalsamat, pe urma totusi s-a hotarit sa se apropie, iar moastele singure s-au intors la el cu spinarea. Englezul cuprins de groaza a cazut la pamint inaintea acestei sfintenii. Acestei minuni au fost martori multi privitori, printre care si Gogol, asupra caruia a actionat foarte puternic acest caz.

Inafara de moastele sf. Spiridon in sinaxarele grecesti se aminteste despre multe alte moaste neputrezite, cum ar fi: Ioan Polivotski (4 dec.), imparatul Ioan Vatati (4 nov.) cuvioasa Teoclita (3 si 21 august), proslavita prin multe minuni s. a.

Invatatura Bisericii Ortodoxe despre cinstirea sfintelor moaste bine este expusa si explicata in I parte din "Piatra Credintei" de Stefan Iavorski, care printre altele aduce si motivele cinstirii sfintelor moaste, anume: in primul rind marturia Soborului al saptelea Ecumenic de la Niceea, care (nu in canoane ci in lucrarea a treia), numeste moastele sfintilor izvoare ale vindecarii, caci prin ele Dumnezeu multe binefaceri le face oamenilor, in al doilea rind marturia sf. Chiril de la Ierusalim, care in a optsprezecea chemare a sa scie asa: "nu numai sufletul sfintilor vrednic de cinstire este: ci si in trupurile lor adormite este o anume forta si putere. Zacea in mormintul lui Elisei mortul, insa de trupul mort al proorocului atingindu-se, a inviat" (IV Regi 13, 21).

Imi scrieti ca, crezind consient in existenta lui Dumnezeu, aproape ca ajungeti la convingerea ca reprezentarea Lui in trei Fete si impartirea Puterilor ceresti pe cinuri nu este altceva decit idealul statului.

Aceasta intelegere a Dumneavoastra e falsa si sta departe de adevar, mai ales din cauza unui oarecare fel de amestecare a lui Dumnezeu cu fapturile pe care El le-a creat . Una este Unul Dumnezeu in trei Ipostasuri si altceva cele noua cete ingeresti din ceruri create de El, si in sfirsit, cu totul altceva statele pamintesti si omenesti. Dumnezeul Treimic e nevazut si neperceput pentru faptura, chiar si pentru Ingeri, cu atit mai mult pentru oameni. In parte e vazut, prin descoperire, mai intii prin prooroci, care au proorocit cu Duhul Sfint, apoi prin Unul-Nascut Fiul lui Dumnezeu, Care a luat firea omeneasca, precum vorbeste Sf. Ioan Teologul: "Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata; Fiul cel Unul-Nascut, Care este in sinul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut" (In. 1, 18). Cum poate fi Dumnezeu in trei Ipostasuri vedem prin asemanarea Lui cu lumina tripla solara. Una este insusi soarele si altceva lumina care ia nastere de la el, si altceva razele ce purced de la soare. Toate acestea sint ale unei si nedespartite fiinte, si totodata intreite. A doua asemanare o vedem in sufletul omului. Una este mintea in om si altceva este cuvintul launtric, ce se naste din minte, care se transmite altuia dar in acelasi timp ramine inlauntru nostru; si altceva este duhul ce-l inviaza pe om si cunoaste tainele lui, dupa spusele: "nimeni nu cunoaste ce este in om, decit numai duhul omului, ce locuieste in el, si nimeni nu cunoaste pe Dumnezeu, decit numai Duhul lui Dumnezeu" (Cor. 11, 2). Toate acestea alcatuiesc o fiinta rationala a omului si totodata tripla. Despre Dumnezeu Unul si Treimic fapturile, in deosebi oamenii, pot trage numai o astfel de concluzie. Tot ce e vazut e de la Cel Nevazut. Tot ce e material e de la Cel Nematerial. Tot ce se poate masura e de la Cel Nemasurat. Tot ce e cuprins e de la Cel Necuprins. Unii Sfinti Parinti socot ca mai intii au fost create zece cete ingeresti, in semnul Unuia si Treimic Dumnezeu, pentru ca unul si trei inmultite la ele insele alcatuiesc Zece. Insa ceata a zecea a cazut si au ramas numai noua cete ingeresti, dupa asemanarea carora exista pe pamint nu un oarecare stat ideal omenesc, ci Una Adevarata Biserica Universala, intemeiata de Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, si rascumparata cu preascump singele Lui Dumnezeiesc, cum vorbeste despre aceasta Apostolul: "Este un Domn, o credinta" (Ef. 4, 5), adica, precum unul e Adevaratul Dumnezeu, asa pe pamint una e adevarata credinta. Iar alte marturisiri de credinta, cum nu s-ar mari pe sine insele, sint intemeiate pe amestecul de conceptii gresite omenesti. Tainele vizibil savirsite pe pamint in Biserica lui Hristos, prin care crestinii evlaviosi se unesc cu Dumnezeu, poarta chipul tainelor nevazute din ceruri.

In ce priveste statele omenesti, acestea nicidecum nu pot fi atribuite nici ierarhiei ceresti, nici chiar celei pamintesti. Fiindca Una Biserica Adevarata nu se margineste prin nici un stat, ci exista in tot universul, avind ca membri ai sai adevaratii credinciosi si adevaratii crestini blagocestivi. Pentru Dumnezeu este indiferent in ce stat traieste omul, numai de ar fi drept credincios si crestin blagocestiv. Unul care este bineplacut la Dumnezeu e mai bun decit mii de necredinciosi, cum spune Sf. Ioan Gura de Aur. E adevarat si incontestabil ca nu numai lui Dumnezeu ii este placut, dar si tuturor celor cucernici, daca un stat intreg va prospera in blagocestie si in adevaratele conceptii despre credinta. Dar ce sa faci, daca a venit asa o vreme cind multi se ingrijesc de cele desarte, lasind acel "unic lucru care trebuieste". Celei ce v-a nascut, in pace si blagocestie sfirsindu-se, in rugaciuni ii doresc odihna in imparatia cerului. Iar Dumneavoastra din inima va doresc darul de la Dumnezeu de a-i urma ei in credinta si blagocestie.
† ....Nu stii că, de ti-ai vărsa sângele tău pentru El, nici asa n-ai făcut ce erai dator să faci că altul e sângele Stăpânului, si altul sângele robului! Pocăieste-te si întoarce-te înainte de iesirea sufletului, ca nu cumva să vină moartea si tot leacul pocăintei să fie fără de folos. Că aici, pe pământ, are putere pocăinta;si numai aici; în iad n-are nici o putere. Să căutăm pe Domnul, cât avem timp! ...† (Sf.Ioan Gura de Aur)
"Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui" (Sfantul Siluan Athonitul)
"învatarea de vorbe nu foloseste nimic, daca lipseste purtarea sufletului cea placuta lui Dumnezeu. Dar pricina tuturor relelor este amagirea si ratacirea si necunostinta lui Dumnezeu † (Sf.Antonie Cel Mare)
"Credinţa dreaptă nu ne foloseşte cu nimic, atunci când avem o viaţă stricată"(Sf.Ioan Gura de Aur)
"283. Cunostinta fara lucrare, nu va mîntui pe nimeni în ziua mortii si a dreptei judecati a lui Dumnezeu.
284. Vai de noi, cei de azi, care ne silim sa învatam teorie multa si nu luam aminte la sudoarea cea din lucrare si la filosof ia cea din traire."

#4 | pid:648 | tid:378
BogdanO

    Avansat

  • cruce Operator
  • 1251 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Cu gandul in iad
  • Preocupari:invatatura ortodoxa a sfintilor parinti
  • Confesiune:crestin-ortodox

SENSUL SFINTENIEI MOASTELOR SI AL CINSTIRII LOR IN ORTODOXIE, Pr. Conf. Ilie Moldovan


In evlavia crestina din Rasarit, cinstirea sfintelor moaste are un loc deosebit de insemnat. Toti sfintii, adunati in jurul lui Dumnezeu, alcatuiesc impreuna desavirsirea vie a Bisericii, scara intre pamint si cer, intarita pentru totdeauna ca dovada de mintuire. Prezenta binecuvintata a sfintilor se manifesta in Biserica nu numai prin imaginile lor sacre, cunoscuta din icoane, ci si prin sfintele lor moaste, ramasitele pamintesti ale petrecerii lor duhovnicesti in aceasta lume. Dumnezeu acorda sfintilor, care au devenit hristosi in Hristos, dupa ce ei au trecut la cele vesnice, puterea de a transmite si a implini voia Sa, printr-un ajutor activ, vazut sau nevazut, pe care ei il incredinteaza tuturor drept credinciosilor crestini. Se poate spune, fara exagerare, ca sfintii traiesc in Biserica, manifestindu-se prin acte de ordin religios, prin care se intretine si se extinde lucrarea tainca a indumnezeirii si prin care lantul de aur al desavirsirii in Hristos nu se rupe pina la <<sfirsitul veacului>> (Matei XXVIII, 20). In cazul sfintelor moaste, accentul se pune mai ales pe un anumit fel al manifestarii puterii divine, prin care se releva, sub forma unor semne dumnezeiesti, pastrarea in nestricaciune a osemintelor alesilor Domnului, constituind o marturie evidenta a dumnezeirii Mintuitorului nostru Iisus Hristos. Pentru evlavie ortodoxa, in aratarea puterii lui Dumnezeu, prin sfintele moaste se cuprinde un sens particular, pe care se cuvine sa-l cunoastem, pentru a ne pregati cu vrednicie in ce priveste cinstirea dupa cuviinta a sfintilor si a urmelor pe care ei le-au lasat pe pamint.

1. Iisus Hristos, izvorul sfinteniei de care se invrednicesc sfintele moaste.

Cultul sfintilor, privit in general, e un omagiu adus lui Dumnezeu prin alesii Lui, lui Dumnezeu care este <<minunat intru sfintii Sai>> (Psalmul LXVII, 36). Acest cult consta in cinstirea, invocarea si imitarea sfintilor. El nu este un cult de adorare, ci de venerare. El nu inlatura si nici nu micsoreaza cu nimic cultul lui Dumnezeu, ci dimpotriva, in impodobeste, il ilustreza si il intareste, socotind mai bine in evidenta rolul Mintuitorului de unic mijlocitor si unic sfintitor al fapturii zidite. Sfintenia de care se bucura alesii Domnului nu poate sa fie inteleasa facindu-se abstractie de sfintenia lui Hristos insusi, ci numai prin participare la aceasta demnitate, privita deci ca revarsare a sfinteniei celei una a lui Hristos in sfintii cei multi ai Bisericii. Sfintii sint madularele lui Hristos indumnezeite, ajungind, in cursul vietii lor pamintesti, camari si locasuri curate ale lui Dumnezeu. Crestinii cinstesc in sfinti pe prietenii lui Hristos, pe fiii si mostenitorii lui Dumnezeu: <<Toti citi l-au primit le-a dat putere sa ajunga copii ai lui Dumnezeu>> (Ioan I, 12) <<Incit nu mai sint robi ci fii>> (Gal. IV, 7) <<Dar daca sint fii sint si mostenitori, mostenitori al lui Dumnezeu, si impreuna-mostenitori ai lui Hristos>> (Tom. VIII, 17). Salasluirea lui Hristos in sfinti nu priveste numai sufletul acestora, ci si trupul lor. E adevarat ca nu trupul, ci duhul nostru are capacitatea de a cunoaste pe Dumnezeu in descoperirea Sa. De aceea zice Sfintul Pavel: <<Duhul insusi marturiseste impreuna cu duhul nostru ca sintem fii ai lui Dumnezeu>> (Rom. VIII, 16). Se cuvine insa a preciza faptul ca <<locul>> specific al receptarii prezentei divine in om nu este sufletul sau duhul in independenta lui in raport cu trupul, ci duhul legat de trup, adica inima. <<Iubirea lui Dumnezeu s-a varsat in inimile noastre, prin Duhul Sfint, cel daruit noua>> (Rom. V, 5), ne spune Sfintul Apostol Pavel. Inima fiind locul in care umanul primeste harul divin trupul insusi devine un locas al Sfintului Duh: <<Nu stiti ca trupul vostru este templu al Duhului Sfint care este in voi si pe care il aveti de la Dumnezeu?>> (I Cor, VI, 19). Avind pe Duhul Sfint lucrator in trup sfintii devin cu adevarat <<temple ale lui Dumnezeu>> (I Cor. III, 16), camari si lacasuri ale lui Hristos, pentru ca Dumnezeu salasluieste in ei si ramine in ei vesnic. Sint tocmai ceea ce spune Sfintul Apostol Pavel, definind templul lui Dumnezeu din om: <<Noi sintem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis ca : Voi locui in ei si voi umbla si voi fi Dumnezeul lor>> (II Cor. VI, 16).

Iisus Hristos Mintuitorul, care-si afla locas in trupurile sfintilor, nu le paraseste pe acestea nici dupa moarte. Printr-o iconomie dumnezeiasca, puterile sufletului care au cunoscut pe Domnul in actul maritei Sale invieri, precum si harul mintuitor isi prelungesc lucrarea lor in trup, trecind peste hotarele mortii. Osemintele sfintilor ramin, cum zice Sfintul Ioan Damaschinul, <<temple insufletite ale lui Dumnezeu>> (Dogmatica, trad. rom. Bucuresti, 1943, p. 327). E vorba despre un aspect deosebit al iconomiei divine, pe care il constituie coborirea Domnului cu sufletul in iad dupa ingroparea cu trupul, in imparatia mortii, cu scopul de a-i nimici temeliile si de a impartasi duhurilor ce se gasesc in intuneric taria si lumina vietii noi. Astfel se explica faptul ca, in vremea acestei lucrari dumnezeiesti, <<mormintele s-au deschis si multe trupuri ale sfintilor adormiti s-au sculat. (Matei XXVII, 52). In Iisus Hristos, biruitorul mortii, vasele care au purtat, in viata, slava sfinteniei nu sint nimicite. Dimpotriva, Dumnezeu, pregateste, pentru orice sfint darurirea unei recompense anuntata de profetul Isaia cu aceste cuvinte: <<El (Domnul) va ingrasa oasele tale si vei fi ca o gradina adapata, ca un izvor de apa vie, care nu seaca niciodata>> (LVIII, 11). Referirea la <<oase>> priveste trecerea sfintilor, intru adormire, la cele vesnice, potrivit unui verset explicit: <<Oasele celor doisprezece profeti infloresc in mormintele lor>>, cum se spune in intelepciunea lui, Sirah (XLIX, 11). Astfel, pastrarea oaselor in mormint are si o semnificatie spirituala, exprimind ideea unei supravietuiri personale dupa moarte. In acest sens scrie si psalmistul cu privire la cei drepti: <<Domnul pazeste oasele lor, nici unul din ele nu se va zdrobi>> (Psalmul XXXIII, 19). O putere nevazuta se manifesta in osemintele sfintilor pe care Domnul le are in pavaza Sa. Dupa trecerea din aceasta viata, trupurile sfintilor ramin ca niste boabe de griu, in vremea iernii in pamint, traind o viata ascunsa, necunoscuta de simturile noastre. Ele ne arata ca intruparea Fiului lui Dumnezeu a deschis fapturii noastre paminstesti, insasi, o cale pentru a se ridica, umplindu-se si de puterea invierii, la nestricaciune si marire. Asadar, Iisus isi imprima chipul in sfinti (Galateni IV, 19), traind in ei (Galateni II, 20), si, intrucit <<in El locuieste trupeste toata plinatatea Dumnezeirii>> (Coloseni II, 9), printr-o oarecare imitatie a acestui mister divin, tot El salasluieste chiar <<trupeste>> in alesii Sai, nedespartindu-se de osemnitele lor dupa moarte. In acest sens, moastele sfintilor sint, cum zice de asemenea Ioan Damaschinul, <<izvoare mintuitoare>> (Dogmatica, p. 328).

2. Sfintele moaste, dovezi ale nemuririi sufletului si ale invierii de obste.

Cind Iisus Hristos salasluieste, prin credinta, in inima noastra. El revarsa in trupul nostru omenesc, curatit si sfintit printr-o noua legatura cu Dumnezeu, puterea invierii Sale, care biruie si ne patrunde fiinta intreaga <<Cititi in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati imbracat>> (Gal.III, 27), ne invata Sfintul Apostol Pavel. Marturii in lume ale prezentei lui Hristos, care si-a inscris cu marire numele in sfintii sai, moastele sint, deopotriva, dovezi ale nemuririi sufletului si prefiguratii ale vietii vesnice. Puterea lui Hristos e incoruptibila, iar acolo unde <<locuieste puterea lui Hristos ((II Cor. XII, 9) sau in cei <<care sint ai lui Hristos Iisus>> (Gal. V, 24) ea impartaseste incoruptibilitatea chiar si trupurilor <<adormite>>. E vorba de o interventie divina care se savirseste cu scopul de a ne convinge de adevarul pastrarii sufletului intre nemurire si al invierii aduse in lume de catre Hristos. Din faptul ca nu toate trupurile sfintilor care au murit savirsesc minuni, caci nu toate se bucura de aceasta <<prima inviere>> (Apoc. XX, 6), putem deduce ca incoruptibilitatea nu constituie o rasplata pentru vrednicia alesilor lui Hristos, care la <<<a doua inviere>> se vor incarca toti de slava vesnica. Este insa, mai presus de orice, un indiciu dumnezeiesc care ne aprinde si ne sustine credinta in continuarea vietii noastre spirituale de pe pamint in existenta vesnica. Sfinta Evanghelie in relatarea invierii lui Hristos, noteaza, printre altele, aceste imprejurari: ca piatra mormintului a fost ridicata de un inger, a carui coborire din cer a fost insotita de un cutremur, ca femeile mironosite au gasit mormintul gol, ca Petru si apoi Ioan, privind in mormint <<au vazut giulgiurile singure zacind>> (Luca XXIV, 12). Mahrama insa, care fusese pe capul Mintuitorului, se gasea si ea infasurata la o parte intr-un loc (Ioan XX, 6-7). Giulgiul si mahrame, deci sint marturii ale invierii lui Hristos (Cf. Ioan XX, 8). Noi le mai avem astazi. In concret, ca dovezi ale invierii dar, in schimbul lor, avem sfintele moaste. Asa cum giulgiu si mahrama au ramas intacte si impaturite cu rinduiala, tot la fel si osemintele sfintilor, vesminte ale sufletelor nemuritoare, in urma desfacerii tainice dintre suflet si trup, au ramas incoruptibile, fara sa fie supuse destramarii materiale. Dupa cum giulgiurile Mintuitorului vestesc invierea, tot la fel si sfintele moaste ne garanteaza invierea noastra viitoare. Natura trupului explica ea insasi mortalitatea sa, prin numeroasele acte de disolutie vizibila la care trupul se supune in viata aceasta si carora le urmeza o necontenita refacere. Sufletul insa e dinamism, e principiul personal, e unitate concreta a actelor internationale, fara sa prezinte nici un semn de descompunere sau de disolutie, oferind, prin facultatile sale, o imagine de ceea ce inseamna reunirea partilor intr-un intreg armonic, cunoscut sub denumirea de persoana. <<Persoana, este forma de exisitenta unica si necesara a spiritului>>. Incoruptibilitatea sfintelor moaste vine astfel sa sustina credinta ca exista o legatura speciala intre sufletul sfintului si osemintele sale, pe care moartea nu o poate distruge, in sensul ca spiritul acestuia nu paraseste cu desavirsire trupul, mentinind totodata in moaste o putere dumnezeiasca, care tot prin suflet lucreaza.

Nemurirea sufletului este supravietuirea lui dupa despartirea de trup. Aceasta supravietuire consta in continuarea vietii sale proprii, spirituale, in pastrarea facultatilor superioare, precum si a sentimentului de raspundere. Giulgiurile Mintuitorului sau moastele sfintilor, care ramin intacte prin moarte, ne demostreaza, in mod analogic ca sufletul nu se descompune, in urma desfacerii de trup, dar nici nu se nimiceste. O forta simpla si spirituala cum e sufletul nostru, nu poate fi nici divizata si nici descompusa, decit printr-o actiune divina nimicitoare. Dumnezeu, insa, ne arata incoruptibilitatea sfintelor moaste, nu vrea ca sufletul sa fie nimicit, ci il mentine in existenta in care a fost creat. Sufletul e duhul pe care Dumnezeu l-a intiparit in materia trupului, cu ocazia zidirii omului (cf. Facere I, 26), avind astfel in sine, prin impartasire, trasaturile exacte ale bunatatii divine. Numai o putere infinita, egala cu aceea de la creatie, ar putea trece faptura de la existenta la neexistenta. Dumnezeu insa ne descopera condescenta Sa, incredintindu-ne ca nu vrea nimicirea sufletului omenesc.

Incoruptibilitatea sfintelor moaste este, deasemena, o descoperire a nestricaciunii pe care sfintii o cistiga prin restaurarea lor in frumusetea dintii, odata cu dobindirea unei arvunea a invierii. Motivul pentru care omul si-a pierdut nemurirea, iar trupul sau a devenit coruptibil, este pacatul, care a patruns in suflet si astfel a infectat corpul cu veninul mortii. <<Precum printr-un om a intrat pacatul in lume si prin pacat moartea, tot asa moartea, din cauza careia toti am pacatuit, a trecut la toti oamenii>> (Rom. V, 12). Unde stapineste pacatul, e prezenta si moartea, caci pacatul nu este in mod simplu un rau moral, ci este revolta fapturii impotriva Creatorului ei. In aceste conditii, intorcerea la nestricaciune, nu sete posibila decit prin inlaturarea pacatului. Omul nu a fost creatorul lui insusi, de aceea nu poate fi nici mintuitorul sau. In vederea dobindirii nemuririi, <<Cuvintul trup s-a facut>>, iar izvorul puterii divine se revarsa din nou in profunzimea naturii umane.

Mentinerea osemintelor sfintilor in stare de nestricaciune este o fagaduinta si o garanti privitoare la marirea de care se vor bucura trupurile credinciosilor dupa inviere. Manifestarea acestei puteri a invierii e cunoscuta credinciosilor mai ales dupa pogorirea Sfintului Duh, cultul sfintelor moaste avind origine in Biserica primara. Cu anticipatie, insa, aceasta putere apartinut si unei <<biserici>> a Vechiului Testament si a fost data in mod proportional cu revelatia graduala a Cuvintului intrupat al lui Dumnezeu. In urma caderii in pacat, Adam este exclus din paradis, iar ingerii cu sabii de flacari sint pusi sa-I pazeasca intrarea (Facere III, 24). Faptul pazirii <<pomului>> semnifica ideea ca moartea il separa pe om de Dumnezeu. Odata insa cu fagaduinta primita in protoevanghelie, in care este cuprinsa intreaga taina a lui Hristos, primii oameni primesc si incredintarea adevarului ca nemurirea le apartine cu anticipatie, intrucit Domnul <<va zdrobi capul sarpelui>>. De aceasta putere s-a bucurat mai intii, Enoh (Facere V, 24), apoi Ilie si Elisei, pentru a fi primita de catre Lazar, pe care il inviaza Hristos. Prin moartea si invierea Sa, insa, Mintuitorul inaugureaza o era noua, in care apar sfintele moaste ca prefiguratii ale invierii.

3. Sfintenia moastelor dovedita prin minuni.

Pastrarea in nestricaciune a osemintelor pe care le avem de la sfinti nu este singura minune pe care ni-o transmit aceste odoare. <<Stapinul Hristos, scrie Sfintul Ioan Damaschin, ne-a dat ca izvoare mintuitoare moastele sfintilor, care izvorasc in multe chipuri faceri de bine si dau la iveala mir cu bun miros. Nimeni sa nu fie necredincios! Daca prin vointa lui Dumnezeu a izvorit in pustie apa din piatra tare (Iesire XVII, 5-6) si din falca magarului apa pentru Samson caruia ii era sete (Judecatori XV, 19), este de necrezut ca sa izvorasca mir bine mirosit din moastele mucenicilor? Cu nici un chip pentru cei care cunosc puterea lui Dumnezeu si cinstea pe care o au sfintii de la Dumnezeu>> (Dogmatica, p. 328). Cunoasterea puterii cu care sint inzestrate sfintele moaste o aflam inca din Vechiul Testament. In cartea a patra a Regilor citim ca, in mormintul proorocului Elisei, a fost aruncat trupul unui om mort, dar la atingerea cu osemintele proorocului, acest mort a capatat viata si a inviat (IV Regi XIII, 21). Cele mai multe si mai mari minuni in legatura cu osemintele sfintilor ne sint descoperite insa in legea harului. Asterie al Amaslei zice intr-un panegiric: <<Foca, dupa moarte, hraneste cu mai multa imbelsugare decit hranea odinioara Iosif Egiptul. Iosif impartea griul pe argint; Foca il da in dar celor lipsiti>>. Ramine insa o intrebare, formulata, de asemenea, de Sfintul Ioan Damaschin: <<Cum poate sa faca minuni un om mort? Cum dar prin ei (prin sfinti) demonii sint pusi pe fuga, bolile sint alungate, bolnavii se vindeca, orbii vad, leprosii se curata, ispitele si supararile se risipesc, si se pogoara toata darea cea buna de la Tatal luminilor (Iacob I, 17) peste cei care cer pin ei cu credinta neindoielnica? (Dogmatica, p. 329).

Lucrarile proprii ale lui Dumnezeu se numesc minuni. <<Tu este Dumnezeu care faci minuni>> (Ps. LXXVI, 15) zice profetul David. In cazul sfintelor moaste, minunile sint semne ale salasluirii lui Dumnezeu in ele, dovezi ale unei prezente divine, deosebite de aceea a lucrarii creatoare si pronietoare. Scopul minunilor savirsite prin osemintele sfintilor este religios-moral. In vremea petrecerii Sale pe pamint, Mintuitorul urmarea sa arate, prin minuni, ca El este cu adevarat Fiul lui Dumnezeu. <<Credeti Mie ca Eu sint in Tatal si Tatal este in Mine; credeti cel putin pentru lucrarile acestea>> (Ioan XIV, 11), a zis Mintuitorul, adresindu-se iudeilor care nu credeau in divinitatea persoanei Lui. Chiar si Sfintii Apostoli s-au convins de faptul divinitatii Mintuitorului tot prin minuni, cum a fost aceea a prefacerii apei in vin la nunta din Cana. Scopul minunilor a fost, zice Sfintul Evanghelist Ioan, ca oamenii sa se convinga tocmai de acest lucru: <<Si a facut Iisus si alte semne multe inaintea ucenicilor Sai, care nu s-au scris in cartea aceasta. Iar acestea s-au scris ca sa credeti ca Iisus este Hristos Fiul lui Dumnezeu (Ioan XX, 30-31). Dar Mintuitorul, in vederea dovedirii dumnezeirii Sale, nu limiteza savirsirea minunilor la vremea si la persoana Sa: <<Adevarat, adevarat va spun, ca cine crede in Mine, va face si el lucrurile pe care le fac Eu>> (Ioan XIV, 12). Scopul minunilor ramine insa acelasi: <<Orice veti cere in numele Meu, voi face, pentru ca Tatal sa fie preamarit in Fiul>> (Ioan XIV, 13).

Infaptuirea unor lucruri minunate prin mijlocirea Sfintelor moaste trebuie vazuta prin credinta ca exista o legatura speciala intre sufletul unui sfint si osemintele lui, pe care moartea nu o poate distruge, in sensul ca spiritul acestuia nu paraseste cu desavirsire trupul, mentinind astfel in moaste o putere dumnezeiasca. Credinta ca sfintii ramin prin aceasta harisma in osemintele lor, prelungind in ele o prezenta a lor in duh, ii face pe credinciosi sa se simta in legatura personala cu ei si prin ei cu Hristos. Cinstirea moastelor trece de la ele la persoana sfintilor, ca si in cazul icoane, iar de la persoana unui sfint trece la Hristos, care savirseste prin moaste minuni. Astfel, sfintele moaste se dovedesc a fi un loc in care Hristos este prezent in har intr-un fel deosebit de <<aparitia>> Lui in icoane care il reprezinta pe El. In moaste nu exista chipul lui Hristos, ci Hristos este in mod minunat prezent in materia ramasitelor pamintesti ale sfintilor. Multi oameni s-au vindecat numai prin atingerea de stergarele si de trpul Sfintului Apostol Pavel (Fapte XIX, 11-12), sau prin trecerea umbrei Sfintului Apostol petru peste ei (Fapte V, 15), dar mai multi prin atingerea de moastele martirilor si ale sfintilor, in curgerea vremii, de la Hristos si pina astazi.

4. Sensul cinstirii sfintelor moaste.


Mijlocitori si protectori ai nostri in ceruri, sfintii sint madulare vii si active ale Bisericii lui Hristos, care cuprinde in sinul ei deopotriva pe cei ce sint in viata si pe cei ce au adormit. E vorba despre un adevar pe care Sfintul Apostol Pavel ii exprima prin ideea ca Biserica este <<trupul lui Hristos>>, iar cei care se mintuiesc in ea dobindesc puterea si viata lui Hristos. Sintem madulare ale lui Hristos Iisus (I Cor. VI. 15), nu numai cu sufletul, ci si cu trupul (I Cor. VI, 19). <<Voi sinteti trupul lui Hristos si madulare in parte>> (I Cor. XII, 27; Efes. V, 30). Aceste madulare sint unite, solidare impreuna-traitoare in una si aceeasi realitate spirituala. Prezenta nemijlocita a lui Hristos face din Biserica o comunitate religioasa, intrucit ea devine, prin dumnezeirea Capului ei, ca si prin calitatea si chemarea membrilor ei, o comuniune a sfintilor. Prin invierea lui Hristos, moartea si-a pierdut suprematia sa asupra celor ce sint incorporati <<in El>>.

Ea nu-I poate separa de Dumnezeu, dupa cum nu-I poate separa unii fata de altii. Sfintii sint madularele lui Hristos invesnicite. Legatura lor cu Biserica luptatoare poarta uneori pecetea unei consacrari divine: incoruptibilitatea sfintelor lor oseminte.

Intreaga cinstire acordata sfintelor moaste se indreapta spre Dumnezeu, prin al carui har sfintii s-au ostenit si s-au jertfit, s-au aratat biruitori asupra pacatului si s-au impodobit viata cu virtuti alese. Venerarea adusa sfintilor, cinstind osemintele lor, precum si indreptarea rugaciunilor pe care credinciosii le fac catre sfinti ca spre unii care au putere sa mijloceasca pentru lume, devin simboluri ale cinstirii insasi pe care Biserica o depune in fata lui Dumnezeu. Astfel, in Apocalipsa avem imaginea cununilor pe care cite 24 de batrini le aruncau inaintea tronului dumnezeiesc: <<Atunci cei 24 de batrini cadeau inaintea Ceului ce sade pe scaun si inchinau Celui ce este viu in vecii vecilor, aruncind cununile lor, ianintea tronului si zicind: Vrednic este Doamne si Dumnezeul nostru sa primesti slava si cinstea si puterea>> (Apoc. IV, 10-11). In acest fel, cinstirea sfintilor, in Biserica, arata cum, prin minunea incoruptibilitatii moastelor. Dumnezeu insusi se proslaveste intru ei.

Cinstirea adusa sfintilor, in raport cu inchinarea adusa lui Dumnezeu, este numai relativa si plina de evlavie. Biserica nu aduce pentru sfinti jertfa si nici nu le acorda inchinare dumnezeiasca, ci un cult de iubire si respect ca unora ce sint daruiti de Dumnezeu cu fericirea de a fi slujitori si casnici ai Sai. In schimb, insa, considera osemintele lor un altar de jertfa. Nu fara o profunda semnificatie, in Biserica primara, Sfinta Liturghie era savirsita pe mormintele martirilor, iar in continuare, aceasta dumnezeiasca slujba nu se poate oficia fara antimisul in care se gasesc parti din sfintele moaste. <<Daca Hristos intr-adevar se poate vedea si pipai undeva in lumea aceasta in carne si oase, apoi aceasta se poate in sfintele moaste>>, zice Nicolae Cabasila. <<La urma urmei, aceste moaste sint biserica adevarata si altarul cel adevarat, zidirea nu-I decit o imitare>> (Despre viata in Hristos, Sibiu, 1940, p. 131).

In cinstirea sfintelor moaste, la altar avem cea mai evidenta si sigura dovada ca Biserica Ortodoxa nu a confundat niciodata slujirea si adorarea cuvenita lui Dumnezeu, cu cinstirea pe care ea o acorda sfintilor, tocmai pentru ca le-a trait pe amindoua intr-o legatura organica. Cinstirea sfintilor este expresia graitoare a unitatii de traire a Bisericii luptatoare cu ce triumfatoare, care impreuna formeaza un singur <<trup>> al carui cap este Hristos si a carei viata este Sfintul Duh. Prezenta si lucrarea Duhului se descopera in bogatia de minuni care izvorasc din viata tainica a sfintelor moaste si constituie temeiul inchinarii noastre inaintea lor.

Pr. Conf. Ilie Moldovan,"Indrumator pastoral", Arhiepiscopia Bucurestilor, 1981, pag. 87-93.


† ....Nu stii că, de ti-ai vărsa sângele tău pentru El, nici asa n-ai făcut ce erai dator să faci că altul e sângele Stăpânului, si altul sângele robului! Pocăieste-te si întoarce-te înainte de iesirea sufletului, ca nu cumva să vină moartea si tot leacul pocăintei să fie fără de folos. Că aici, pe pământ, are putere pocăinta;si numai aici; în iad n-are nici o putere. Să căutăm pe Domnul, cât avem timp! ...† (Sf.Ioan Gura de Aur)
"Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui" (Sfantul Siluan Athonitul)
"învatarea de vorbe nu foloseste nimic, daca lipseste purtarea sufletului cea placuta lui Dumnezeu. Dar pricina tuturor relelor este amagirea si ratacirea si necunostinta lui Dumnezeu † (Sf.Antonie Cel Mare)
"Credinţa dreaptă nu ne foloseşte cu nimic, atunci când avem o viaţă stricată"(Sf.Ioan Gura de Aur)
"283. Cunostinta fara lucrare, nu va mîntui pe nimeni în ziua mortii si a dreptei judecati a lui Dumnezeu.
284. Vai de noi, cei de azi, care ne silim sa învatam teorie multa si nu luam aminte la sudoarea cea din lucrare si la filosof ia cea din traire."

#5 | pid:670 | tid:378
BogdanO

    Avansat

  • cruce Operator
  • 1251 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Cu gandul in iad
  • Preocupari:invatatura ortodoxa a sfintilor parinti
  • Confesiune:crestin-ortodox
Sfintele moaşte. Neputrezirea trupurilor unor sfinţi creştini ortodocşi în Biserica Ortodoxă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos,mister vizibil şi de netăgăduit. În sfintele moaşte se vede prezenţa vie a lui Dumnezeu şi lucrarea Sfântului Duh.
Aceasta este una din marile minuni vizibile şi repetabile care se petrec exclusiv în Ortodoxie.
† ....Nu stii că, de ti-ai vărsa sângele tău pentru El, nici asa n-ai făcut ce erai dator să faci că altul e sângele Stăpânului, si altul sângele robului! Pocăieste-te si întoarce-te înainte de iesirea sufletului, ca nu cumva să vină moartea si tot leacul pocăintei să fie fără de folos. Că aici, pe pământ, are putere pocăinta;si numai aici; în iad n-are nici o putere. Să căutăm pe Domnul, cât avem timp! ...† (Sf.Ioan Gura de Aur)
"Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui" (Sfantul Siluan Athonitul)
"învatarea de vorbe nu foloseste nimic, daca lipseste purtarea sufletului cea placuta lui Dumnezeu. Dar pricina tuturor relelor este amagirea si ratacirea si necunostinta lui Dumnezeu † (Sf.Antonie Cel Mare)
"Credinţa dreaptă nu ne foloseşte cu nimic, atunci când avem o viaţă stricată"(Sf.Ioan Gura de Aur)
"283. Cunostinta fara lucrare, nu va mîntui pe nimeni în ziua mortii si a dreptei judecati a lui Dumnezeu.
284. Vai de noi, cei de azi, care ne silim sa învatam teorie multa si nu luam aminte la sudoarea cea din lucrare si la filosof ia cea din traire."

#6 | pid:4813 | tid:378
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1567 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
[VIDEO]Despre Sfintele Moaste - IPS Ierotheos Vlachos





1 User(i) citesc acest topic

0 memberi, 1 vizitatori, 0 useri anonimi