Sari la continut

Iisus Hristos
Dupa cum vei sluji sufletul pana ce este in trup,. asa si el te va sluji pe tine dupa ce vei iesi din trup. Caci cel ce si-a slujii aici trupul bine si cu desfatari s-a slujit pe sine rau pentru dupa moarte. Fiindca si:a osandit sufletul ca un lipsit de minte (Sf.Antonie Cel Mare -- Filocalia vol.1)

Traficul site-ului nostru este monitorizat si promovat de:

Sfaturi ale sf.parinti pentru vremurile de apoi


  • Nu puteti initia un nou topic
  • Nu puteti raspunde la acest topic
Nici un post la acest topic

#1 | pid:4787 | tid:2547
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1574 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Sfantul Nicon de la Optina
[..]Dorinta de a trai pana la venirea antihristului este una gresita. Atunci vor fi dureri atat de mari, incat se spune ca cel drept abia se va mantui. Iar a cauta si a dori suferinte este un lucru primejdios si gresit. Aceasta se intampla din pricina mandriei si a nesocotintei.

Umpleti-va de Duh… (…). Ce inseamna aceasta? Doar noi [Crestinii ortodocsi] ne-am invrednicit sa primim la Botez darurile Sfantului Duh. Dar cati oare isi mai aduc aminte despre aceasta? Este mai putin important ca l-am primit, trebuie sa-l pastram, sa-l desavarsim, sa-l inmultim. Pentru aceasta trebuie aprinsa ravna. Cum?

1. Sa citim Sfanta Scriptura, care este scrisa de Duhul Sfant. Duhul rasufla din Sfanta Scriptura. Nici o multumire lumeasca nu ne poate da acea pace, acea bucurie pe care ne-o da Duhul Sfant.

2. Sa luam aminte la sine.

3. Sa participam mai des la savarsirea Sfintelor Taine. Sfantul Duh se impartaseste omului prin acestea.

4. Sa mergem mai des la sfanta biserica, deoarece biserica este locul deosebit al prezentei Duhului Sfant.

5. Rugaciunea. Sa rostim mai ales rugaciunea Imparate Ceresc. Trebuie sa o ascultam cu deosebita evlavie nu doar in biserica, ci sa o rostim si cand lucram, cerand ajutorul Duhului Sfant. (…)”.

(din: Monahia Maria, VIAŢA SFÂNTULUI NICON, ULTIMUL
STAREŢ DE LA OPTINA, Editura Predania, 2009)

Ce vom face cand va veni prigoana?

Câteva … ganduri la venirea sfarsitului lumii, prigoanei, vremurilor tulburi și pline de înșelare – de la Starețul Nicon vom găsi mai jos într-o scrisoare adresată mamei lui pe vremea când fusese arestat.

“Hristos să fie în mijlocul nostru, dragă mamă!

Pace și bucurie întru Domnul Iisus cu osârdie îți doresc și cer sfintele tale rugăciuni și binecuvântarea ta părintească. Despre mine ce să-ți scriu? Sunt viu și sănătos, nici o nevoie deosebită nu am, primesc tot ce îmi trebuie, mă ostenesc puțin cu corespondența, sunt foarte ocupat cu diversele treburi ale mănăstării, sau, mai bine zis, cu treburile care privesc în general viața noastră de obște. Cânt la strană și, în sfârșit, slujesc, stând înaintea prestolului lui Dumnezeu în Sfântul Altar. În ceea ce privește viața mea lăuntrică, și din chilie, și din suflet, nu toți o cunosc. Chilia mea are în lungime 5 arșini și în lățime 3 arșini și 6 verșoci și o singură fereastră. Chilia mea îmi este mai dragă decât toate casele și camerele luxoase. În ceea ce privește condițiile vieții noastre de obște este lucru complicat și, în același timp, foarte simplu. Este complicat, căci este greu să aștern pe hârtie tot ce repezintă acum fosta mănăstire și toate cele prin care trecem și în tot ce întreprindem. Și este simplu, căci ,,de n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc”, după cuvântul psalmistului (Ps.126, 1).

Da, trebuie să luăm măsuri potrivite, chibzuite de o minte sănătoasă, nu potrivnice duhului creștinesc și vieții călugărești, și, luându-le, trebuie să așteptăm izbânda numai din mâinile Domnului.

Mândria omenească zice: noi facem, noi realizăm, și începem să construim turnul Babel.

Îi cerem Lui Dumnezeu socoteală pentru faptele Lui, vrem să fim conducătorii lumii, visăm la tronuri dincolo de nori – însă nimeni și nimic nu se supune lumii și neputința omenească se dovedește cât se poate de clar o experință amară. Urmărind experiența aceasta în istorie, și în anichitate, și în contemporaneitate, am ajuns la concluzia că nepătrunse sunt pentru noi căile Proniei lui Dumnezeu, că nu le putem înțelege și de aceea trebuie cu toată smerenia să ne lăsăm în voia lui Dumnezeu. Aceasta este prima concluzie. Urmează a doua.

Nimeni și nimic nu-l poate vătăma pe om, dacă el însuși nu se vatămă pe sine și, dimpotivă, pe cel ce nu renunță la păcat, nicio mie de mijloace mântuitoare nu îl pot ajuta. Prin urmare, singurul rău este păcatul. Iuda a căzut, aflându-se alături de Măntuitorul, iar dreptul Lot s-a mântuit, trăind în Sodoma.

Aceste gânduri și altele asemenea lor îmi vin în minte când citesc Sfinții Părinți și uneori privesc cu mintea la cele din jur.

Ce va fi? Cum va fi? Când va fi? Dacă se va întâmpla ceva – încotro vom apuca? Dacă va începe prigoana – unde vom găsi întărire și mângâiere duhovnicească?

O, Doamne, Doamne! Și o nedumerire cumplită îți învăluie sufletul când vrei să prevezi totul cu mintea ta, să pătrunzi în taina viitorului, necunoscut nouă și tocmai de aceea înfricoșător. Mintea este neputincioasă. Planurile ei, mijloacele născocite de ea – sunt vise copilărești. Omul se trezește și totul dispare, lovit de crunta realitate. Și toate planurile se năruiesc. Unde este așadar, nădejdea?! Nădejdea este în Dumnezeu. Domnul este nădejdea mea și scăparea mea! Dacă mă las pe mine și tot ce mă înconjoară în voia lui Dumnezeu, îmi găsesc pacea sufletului meu. Dacă mă las în voia lui Dumnezeu, Dumnezeu va face voia Lui cu mine. Iar ea este întotdeauna bună și desăvârșită. Dacă eu sunt al lui Dumnezeu, Domnul mă va ocroti și mă va mângâia. Dacă pentru folosul meu mi se trimite vreo ispită – binecuvântat fie Domnul Care îmi lucrează mântuirea mea. Chiar și în vâltoarea necazurilor Domnul îmi poate da mare și preaslăvită mângâiere… Așa gândesc eu, așa simt eu, aceasta urmăresc și așa cred. Auzind acestea, să nu crezi că am trecut prin multe necazuri și ispite. Nu, mie mi se pare că încă nu am văzut necazurile. Chiar dacă am avut niște încercări care, în aparență, la o privire de ansamblu, au fost oarecum triste, totuși ele nu nu mi-au pricinuit dureri puternice, nu mi-au provocat necazuri, de aceea nu le pot numi suferințe. Dar nu închid ochii la ceea ce se întâmplă, nici la ceea ce va fi, ca să-mi pregătesc sufletul pentru ispite, ca să pot spune cu cuvintele psalmistului: ,,gata am fost și nu m-am tulburat”.

Ți-am spus că am avut anchetă penală, au cercetat treburile din obștea noastră. Ancheta aceasta nu s-a încheiat încă, judecata încă nu a avut loc. Când va fi judecata și cum se va termina ea – numai Dumnezeu știe. Dar, fără îndoială, fără voia lui Dumnezeu nici mie particular, nici nouă în general nu ni se poate întâmpla nimic și de aceea stau liniștit. Iar, când în suflet sunt liniștit, ce aș putea să mai caut? Acum am venit de la priveghere și termin această scrisoare, pe care am început-o înainte de priveghere”.

[...] Nimic nu ne va salva vreodată în afara Harului lui Dumnezeu dobândit prin iubirea de Dumnezeu si a semenului.

“Doamne ce fericire! Ce cuvinte minunate ni se vestesc în biserică! E pace și liniște. Duhul sfințeniei se simte din plin în biserică. Se încheie slujba lui Dumnezeu, toți merg la casele lor. Ies din biserică și eu. Ce noapte minunată! Este puțin ger! Luna revarsă lumina argintie peste colțișorul nostru liniștit. Mă duc la mormintele stareților răposați, mă închin înaintea lor, cer ajutorul rugăciunilor lor, iar pentru ei cer de la Domnul fericire veșnică în cer. Mormintele acestea spun multe cugetelor și inimilor noastre – dinspre aceste morminte reci adie un aer cald. Înaintea privirilor minții se înalță minunatele chipuri ale răposaților titani ai duhului. Zilele acestea nu o dată mi-am amintit de batiușca Varsanufie. Mi-am amintit cuvintele lui, învățătura lui, pe care mi-a dat-o o dată și, poate, nu numai o dată. Îmi spunea: ,,Apostolul poruncește: ,,Cercetați-vă pe voi înșivă și vedeți dacă aveți credință” și continua: ,,Uitați ce spune același apostol: ,,Călătoria am săvârșit, credința am păzit, de acum mi se pregătește cununa”. Da, mare lucru să-ți păstrezi credința. De aceea vă spun și eu, cercetați-vă pe voi înșivă și vedeți dacă aveți credință. Dacă vă păziți credința – puteți avea bună nădejde cu privire la soarta voastră”.

Când mi-a spus toate acestea răposatul stareț, și mi-a spus frumos, cu însuflețire, pe cât îmi aduc aminte, seara, la lumina liniștită a candelei, în chilia lui dragă și plăcută, am simțit că îmi spune ceva minunat, înalt, duhovnicesc. Mintea și inima mea au absorbit cu lăcomie cuvintele lui…

Și înainte auzisem această cugetare apostolică, dar nu produsese asupra mea un asemenea efect, o asemena impresie. Mă întrebam ce este deosebit în a-ți păstra credința? Eu credeam, și credeam ortodox. Nu aveam nici o îndoială. Însă atunci am simțit – nu spun că am înțeles, ci numai că am simțit – că în cugeterea aceasta există ceva măreț, ceva cu adevărat măreț, ca în pofida tuturor ispitelor, a tuturor încercărilor vieții, a tuturor smintelilor, să păstrezi în inima ta focul sfintei credințe nestins, și nestins până la moarte, căci s-a spus: ,,călătoria am săvârșit”, adică toată viața pământească a trecut, s-a terminat. A fost parcurs drumul care trebuia parcurs. Mă aflu deja la granița vieții pământești. Dincolo de mormânt va începe o altă viață, pe care mi-a pregătit-o credința ce am păzit-o.

Călătoria am săvârșit, „credința am păzit”. Și mi-a poruncit minunatul stareț să mă cercetez din când în când și să văd dacă mă aflu în adevărurile credinței ortodoxe, ca să nu mă abat de la ele fără să-mi dau seama. M-a sfătuit, printre altele, să citesc ,,Catehism Ortodox” al mitropolitului Filaret și să fac cunoștință cu ,,Mărturisirea de credință ortodoxă a patriarhilor răsăriteni”.

Astăzi, când stâlpii Bisericii Ortodoxe Ruse au început să se clatine, văd cât de prețioasă este învățătura starețului. Acum a veni parcă vremea încercării – să se vadă dacă suntem în credință sau nu. Trebuie să știm știm și faptul că își poate păzi credința numai acela care crede sincer și cu înflăcărare, căruia Dumnezeu îi este mai scump decât orice. Iar aceasta, ultima, poate exista numai în cel care se păzește de tot păcatul, care își păstrează curăția.

O, Doamne! Păstrează-mă în credință cu harul Tău! Căci ideea despre putința păstrării credinței numai în curăție nu este a mea – aceasta este învățătura Evangheliei și a Sfinților Părinți. Iată ce se spune în Sfânta Evanghelie de la Ioan (cap.3, 19-21):

,,Lumina a venit în lume și oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele. Că oricine face rele urăște Lumina și nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească. Dar cel care lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate faptele lui, că în Dumnezeu sunt săvârșite”.

Lumină aici Hristos Se numește pe Sine. El a încercat să-i convingă pe iudeii contemporani să renunțe la dobândirea slavei de la oameni, în care este cu neputință dobândirea slavei de la Unicul Dumnezeu, în care omul este inapt pentru credință. Ei doar au râs…

,,Cum puteți voi să credeți, când primiți slavă unii de la alții și slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o căutați?” (Ioan 5, 44).

Și episcopul Ignatie Brianceaninov, făcând referire la aceste cuvinte evanghelice, spune că la fel ca celelalte patimi, patima slavei deșarte nimicește credința în inima omului. Asemenea lor ea face inima inaptă pentru credința în Hristos, pentru mărturisirea lui Hristos…

De aceea cer cu stăruință sfintele tale rugăciuni, ca să mă păzească Domnul de tot răul, adică de păcat sub toate aspectele lui. Atunci nici o împrejurare exterioară nu mă va putea vătăma.

Am vrut doar să-ți spun pe scurt că sunt sănătos și vioi și, mai presus de orice așteptări, sunt atras de scris. Scriind acestă scrisoare, abia am reușit să-mi urmăresc cugetul și să notez ceea ce am dictat. Toate acestea parcă fără să vreau au curs din peniță și reprezintă convingerea mea adâncă…

Domnul să vă ocrotească pe toți! Cer sfintele voastre rugăciuni. Iar eu, după măsura puterilor mele slabe, vă pomenesc întotdeauna pe toți la rugăciune. Iertați! Harul Domnului și Dumnezeului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu toți. Amin.

Păcătosul ieromonah Nicon Ora două. Schitul Optina. 15-28 noiembrie 1922

(Din: Starețul Nicon de la Optina, Sfaturi în vremuri de prigoană, Editura Egumenița 2009), preluare





1 User(i) citesc acest topic

0 memberi, 1 vizitatori, 0 useri anonimi