Sari la continut

Iisus Hristos
Fa bine celui ce le nedreptateste si-ti vei face prieten pe Dumnezeu. Nu grai de rau pe vrajmasul tau catre nimeni, Deprinde-te cu dragostea, cu neprihanire, cu rabdarea, cu infranarea si cu cele asemenea. Caci aceasta este cunostinta de Dumnezeu: sa-I urmezi Lui cu smerita cugetare si printr-unele ca acestea. Iata lucrarea aceasta nu este a celor de rand ci a sufletului care are minte. (Sf.Antonie Cel Mare -- Filocalia vol.1)

Traficul site-ului nostru este monitorizat si promovat de:

Sfantul Ioan Gura de Aur

credinta lucratoare fapta buna

  • Nu puteti initia un nou topic
  • Nu puteti raspunde la acest topic
Nici un post la acest topic

#1 | pid:4668 | tid:2505
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1574 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Mulţumesc pururea Dumnezeului meu, pomenindu-te în rugăciunile mele, auzind despre dragostea ta şi despre credinţa pe care o ai către Domnul Iisus şi către toţi sfinţii, ca părtăşia ta la credinţă să se facă lucrătoare în deplina cunoştinţă a oricărei lupte bune, pe care o faceţi pentru Hristos Iisus. (Filimon, vers. 4-6)

Nu chiar de la început cere har pentru Onisim, ci mai întâi admirându-l pe bărbat şi lăudându-l pentru succesele lui, şi arătându-i dovada dragostei ce-i purta, prin aceea că făcea totdeauna pomenire în rugăciunile sale de dânsul şi spunând că inimile sfinţilor se odihnesc într-însul, şi că de toate ascultă, la urmă pune şi cererea lui pentru Onisim, mai ales rugându-l pentru aceasta. Dacă alţii izbutesc în cele pentru care se roagă, cu atât mai mult Pavel.

Dacă venind cu rugămintea înaintea altora, era vrednic de a fi ascultat, cu atât mai mult după alţii şi cerând un lucru ce nu atârna de el, ci de un altul. Apoi, ca să nu se pară că numai pentru aceasta a scris epistola şi să nu se spună că, dacă n-ar fi rost Onisim, n-ar fi scris-o, priveşte cum el a pus şi o altă pricină a acestei epistole, mai întâi arătând dragostea lui şi după aceea poruncindu-i acestui Filimon de a-i pregăti gazdă.

„Auzind despre dragostea ta”, zice. Admirabil este aceasta şi cu atât mai mult decât dacă ar fi rost de faţă să-l vadă. Este învederat deci că aceasta venea din măreţia dragostei lui, care s-a făcut tuturor cunoscută şi a ajuns până la dânsul, deşi nu mică este distanţa de la Roma până la Frigia, şi acolo mi se pare că era şi Arhip, căci colosenii erau în Frigia, către care scriind, zicea: „Şi după ce scrisoarea aceasta se va citi de către voi, faceţi să se citească şi în Biserica laodicieenilor, iar pe cea din Laodiceea să o citiţi şi voi” (Coloseni 4, 16), aşa că Laodiceea era cetate a Frigiei.

Mă rog, zice, ca părtăşia ta la credinţă să se facă lucră toare.” Ai văzut cum el mai întâi dă şi apoi ia, şi cum mai înainte de a cere harul, îi dă pe al său cu mult mai mare? „Ca părtăşia ta la credinţă să se facă lucrătoare în deplina cunoştinţă a oricărei fapte bune, pe care o faceţi pentru Hristos Iisus”, adică „să faci toată fapta bună şi nimic să nu-ţi lipsească”, căci numai aşa credinţa este lucrătoare, când are fapte pe lângă sine, după cum zice: „căci credinţa fără de fapte moartă este”. (Iacov 2, 26) Şi n-a zis: „credinţa ta” şi: „părtăşia ta la credinţă”, unindu-l pe dânsul cu sine şi compunând un trup, iar prin aceasta încă mai mult făcându-l de a se smeri. „Dacă eşti părtaş prin credinţă, zice, eşti dator de a fi părtaş şi în altele.”

Căci am avut multă bucurie şi mângâiere, din dragostea ta, întrucât inimile sfinţilor s-au odihnit prin tine, frate. (vers. 7) Nimic nu poate mulţumi pe cineva atât de mult, ca a i se arăta binefacerile ce le dă altora şi mai cu seamă când el este mai în semnat decât aceia. Şi n-a spus: „dacă altora faci atâtea binefaceri, cu atât mai mult mie”, ci în alt fel îşi râureşte vorba, deşi de altfel tot aceasta a lăsat să se înţeleagă, adică: „tu singur mi-ai dat curaj, din cele ce ai făcut cu alţii”.

„Şi multă mângâiere”, adică „nu numai că ne pare bine, ci ne şi mângâiem, căci aceia sunt membre de ale noastre. Deci, dacă trebuie a fi o aşa de mare conglăsuire între creştini, încâl cei ce sunt în scârbe şi necazuri să se odihnească prin alţii, şi chiar de nu s-ar bucura de altceva, cel puţin să se bucure de aceia, ca de un trup binefăcător, apoi cu atât mai mult ne-ai odihni pe noi”.

Şi n-a zis: „te îndupleci, îi asculţi în păsurile lor”, ci încă mai mult, şi cu mai multă emfază: „întrucât inimile sfinţilor s-au odihnit prin tine, frate”, ca şi cum ar spune cineva pentru un copil iubit şi dorit de părinţii săi. Astfel, dragostea şi iubirea fiască de care se bucură îl arată pe dânsul ca foarte iuţit de dânşii.

De aceea, deşi având întru Hristos tot dreptul să-ţi poruncesc ce se cuvine, (vers. 8) Priveşte cum se asigură, ca nu cumva ceva cât de mic din cele vorbite să-l atingă pe auditor sau să-l nemulţumească. De aceea, mai înainte de a-i zice: „îţi poruncesc ţie” — ceea ce ar fi fost aspru, deşi spusă din dragoste, şi îndeajuns de a-l mângâia — pune totuşi o mare grabă de a îndrepta vorba, zicând: „multă îndrăzneală având”, ceea ce îl arată pe Filimon a fi fost un bărbat însemnat, adică „tu mi-ai dat această îndrăzneală”.

Şi nu numai aceasta, dar şi expresia: „întru Hristos” este zisă, nu ca şi cum acela ar fi fost cel mai strălucit în lume sau cel mai puternic, ci pentru credinţa cea întru Hristos. Şi numai după aceasta pune expresia: „îti poruncesc ţie”, precum si cealaltă: „ce se cuvine”, adică „lucru cu drept cuvânt, lucru ce eşti dator a-l face. Şi priveşte prin câte ţese această idee. „Altora făcând bine, zice, faci şi mie”,apoi expresia pentru Hristos, că lucrul eşti dator a-l face şi că dragostea dă, iar nu ia.

Pentru dragoste, îţi fac mai degrabă o rugăminte (vers. 9), ca şi cum parcă ar zice: „ştiu bine că şi poruncind aduc lucrul la îndeplinire prin puterea ce o am şi prin faptele petrecute mai înainte, dar fiindcă eu pun multă râvnă pentru aceasta, mă rog”. Pe amândouă le-a arătat deodată: şi că are multă îndrăzneală într-însul — căci i-a poruncit — în acelaşi timp şi că îi pretinde acest lucru, pentru care îl roagă.

Aşa cum sunt eu, Pavel, ca un bătrân. Vai! câte vorbe umilitoare! Pavel considerat prin calitatea persoanei, prin vârsta lui, că este bătrân, iar mai presus de toate prin ceea ce-l îndreptăţea mai mult decât orice, că este şi pus în lanţuri pentru Iisus Hristos. Dar cine nu l-ar fi primit pe luptătorul pentru Hristos şi pe încununatul cu mâinile întinse? Cine, văzându-l legat pentru Hristos, nu i-ar fi făcut hatârul?

Deci, după ce îi pregăteşte sufletul printr-atâtea, nu deodată pune înainte numele lui Onisim, ci după ce face mai întâi atâtea cereri. Că voi ştiţi cum sunt supărările şi mâniile stăpânilor contra slugilor fugite, şi mai ales când împreună cu fuga lor este şi vreo tâlhărie, cum, chiar buni de ar fi acei stăpâni, totuşi li se sporeşte mânia.

Această mânie deci, prin toate cele zise, apostolul a îmblânzit-o mult. Şi după ce mai întâi îl convinge de a fi gata pentru orice slujbă şi după ce-i pregăteşte sufletul spre toată supunerea şi ascultarea, la urmă adaugă şi rugămintea lui, zicând:

Te rog pe tine şi apoi cu mari laude: pentru fiul meu, pe care l-am născut fiind în lanţuri, Onisim. (vers. 10) Iarăşi pune înainte legăturile lui care sunt atât de umilitoare. Aici, în fine, pune şi numele lui, şi nu numai că i-a stins orice mânie, ci încă l-a făcut de a se şi veseli. „Nu l-aş fi numit eu fiu, zice, dacă nu mi-ar fi fost de mare folos.”

După cum l-a numit pe Timotei, l-a numit şi pe Onisim. Şi de multe ori, arătându-şi dragostea părintească, „l-am născut, zice, fiind în lanţuri”, el îl aţâţă pe Filimon prin durerile naşterii, aşa că şi pentru aceasta este vrednic de a se bucura de multă cinste, căci a fost născut în aceleaşi legături, în aceleaşi ispite pe care apostolul le-a suferit pentru Hristos.

„Onisim , cel ce altădată nu-ţi era de folos”. (vers. 11) Priveşte câtă înţelepciune, cum mărturiseşte păcatul lui şi cum prin aceasta i-a stins orice mânie. „Ştiu bine, zice, că nu-ţi era de folos, dar acum şi ţie, şi mie (este) de folos. N-a zis: „îţi va fi ţie de bună treabă”, ca nu cumva acela să îl contrazică, ci introducând şi persoana sa, prin aceasta a făcut ca speranţele să fie mai vrednice de credinţă. „Dar acum, zice, şi ţie, şi mie de folos.”

Dar dacă lui Pavel îi era de bună treabă, lui, care cerea atâta exactitate, apoi cu atât mai mult lui Filimon. „Pe acesta ţi l-am trimis.” Şi prin aceste cuvinte i-a stins mânia, când spune că l-a trimis înapoi la stăpân. Stăpânii mai cu seamă atunci se mânie, când sunt rugaţi pentru cei ce nu sunt de faţă, aşa că şi prin aceasta mai mult l-a îmblânzit.

„Pe acesta ţi l-am trimis”, iarăşi pune numele alături de o expresie care este cu mult mai fierbinte decât „fiul”. A zis: „fiul”, a zis şi: „l-am născut”, voind prin aceasta a arăta că mai mult trebuie a-l iubi, de vreme ce l-a născut în ispite şi în necazuri. Cum că mai cu seamă pentru acei copii suntem aprinşi de dragoste, pe care îi naştem în primejdii, se vede şi de acolo când, de pildă, zice Scriptura: „Vai, Varohavil” (Icabod — „S-a dus slava lui Israel”) (I Regi 4, 19-22) , şi iarăşi când Rahil spune de Veniamin: „Fiul durerii mele”. (Facere 35, 18)

Pe acesta ţi l-am trimis, pe el însuşi, adică inima mea; primeşte-l. (vers. 12) Prin aceste cuvinte arată marea lui iubire pentru Onisim. Nu spune: „să nu te mânii pe el”, ci: „primeşte-l”, adică, el nu este vrednic nu numai de iertare, ci şi de cinste. Pentru ce, oare? Fiindcă a devenit fiul lui Pavel. Eu voiam să-l ţin la mine, ca, în locul tău, să-mi slujească mie, care sunt în lanţuri pentru Evanghelie, (vers. 13) Ai văzut câte a făurit el mai întâi, şi numai după aceea l-a adus iarăşi în cinstea stăpânului său? Priveşte apoi cu câtă înţelepciune face aceasta, cum şi pe acela îl face răspunzător, dar şi pe acesta îl cinsteşte.

„Ai găsit ocazie, zice, de a-mi da slujba ta printr-însul.” Aici arată că apostolul l-a avut în vedere mai mult pe Filimon decât pe Onisim şi că mult îl cinstea pe el. Dar n-am voit să fac nimic fără de încuviinţarea ta. (vers. 14) Aceasta mai ales îl îngâmfează pe cel cinstit, când chiar având nevoie de un lucru, totuşi nimic nu face fără ştiinţa aceluia; iar de aici izvorăsc două bunuri: şi aceştia câştigă, şi acela e mai sigur şi mai apărat de orice hulă. Şi n-a zis: „ca să nu-ţi fie silă”, ci ca (fapta ta cea bună) să nu fie ca de silă. „Ştiam eu bine, zice, că şi de n-ai fi aflat sau ai fi aflat fără de veste, totuşi nu te-ai fi supărat; cu toate acestea, fără de voia ta n-am voit să fac nimic”, „ca să nu fie ca de silă”.

Căci poate pentru aceea a fost despărţit de tine câtva timp, ca veşnic să fie al tău, dar nu ca un rob. (vers. 15-16) Bine a zis el „poate” ca să-l mişte pe stăpân, căci fuga lui s-a petrecut din obrăznicie sau dintr-un cuget stricat, iar nu din intenţie, şi de aceea apostolul zice „poate”. Şi n-a zis: „de aceea a fugit”, ci: „s-a despărţit”, întrebuinţând un cuvânt care sună mai plăcut la auz. Şi n-a zis: „s-a despărţit pe sine”, căci nu a lui a fost născocirea aceasta de a se duce acolo sau aici, ci după cum zicea şi losif, justificându-se pentru fraţii săi: „Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră” (Facerea 45, 5), adică vicleşugul lor l-a întrebuinţat în bine, tot aşa şi cu Onisim.

„Că poate pentru aceasta, zice, s-a despărţit pentru un timp.” Şi timpul îl mărgineşte, şi păcatul îl mărturiseşte, şi apoi de îndată trece la iconomia faptului. „Ca veşnic să fie al tău”, zice, adică nu numai în timpul de acum, ci şi în viitor; ca să-l ai întotdeauna, şi nu ca slugă, ci mai cinstit decât o slugă; slugă fiind, însă să-l ai mai mult ca pe un frate. Aşa că ai câştigat şi de la timp şi chiar prin calitate, iar după aceasta nu va mai fugi.”

„Ca veşnic să fie al tău”, în loc de „să te bucuri de el”. Dar nu ca un rob, ci mai presus de rob, ca pe un frate iubit, mai ales pentru mine. „Cu puţin timp mai înainte ai pierdut o slugă pentru un timp oarecare, zice, iar acum ai găsit pe un frate nu numai al tău, ci şi al meu.” Aici este cea mai mare calitate, căci „dacă este fratele meu, zice, nici tu nu vei fi ruşinat”. Deci, prin expresia: „fiu”, el a arătat dragostea lui părintească, iar prin aceea de: „frate”, favoarea cea mare şi egalitatea.
(din “Tâlcuiri la Epistola a doua către Timotei, Tit, Filimon”OMILIA II- Filimon )





1 User(i) citesc acest topic

0 memberi, 1 vizitatori, 0 useri anonimi