Sari la continut

Iisus Hristos
Omul rational este razboit de simturile trupului sau, prin patimile sufletului, Iar simturile trupului sunt cinci: vazul, auzul, gustul, mirosul si pipaitul. Prin aceste cinci simturi cazand ticalosul suflet in cele patru patimi ale sale se face rob. Iar cele patru patimi ale sufletului sunt: slava desarta, bucuria, mania si frica. Dar luptand omul cu socoteala si cu intelepciune va birui si stapani desavarsit si nu va mai fi razboit, ci va primi pace in suflet si va fi incununat de Dumnezeu ca unul ce a biruit (Sf.Antonie Cel Mare -- Filocalia vol.1)

Traficul site-ului nostru este monitorizat si promovat de:

Despre erezie, eretici,misionarism in apararea credintei ortodoxe

erezie eretici misionarism apararea credintei ortodoxe papism catolicism

29 postari la acest topic

#11 | pid:3606 | tid:250
BogdanO

    Avansat

  • cruce Operator
  • 1251 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Cu gandul in iad
  • Preocupari:invatatura ortodoxa a sfintilor parinti
  • Confesiune:crestin-ortodox
Despre Credinţa şi Biserica Ortodoxă. Vrăjmaşii Credinţei şi ai Bisericii - Sf.Ioan de Kronstadt

Să cunoşti creştinismul în tot duhul lui, în tot planul lui dumnezeiesc, în întreaga lui idee, măreaţă cuprindere, bunătate, înţelepciune şi dreptate dumnezeiască, minunează-tc dc măreţia lucrării lui Dumnezeu, lucrării mântuirii neamului omencsc, închină-te cu smerenie şi devotament înaintea ei şi fii împlinitor al virtuţilor creştine, cu ajutorul harului dumnezeiesc.

Credinţa creştinească este reaşezare de către Dumnezeu, după nemărginita Lui bunătate, a chipului lui Dumnezeu din om care era căzut, spurcat, stricat, împăcarea Făcătorului cu făptură nerecunoscătoarc, nesupusă, îngâmfată, dezlegarea de blestemul cel după dreptate şi dăruirea binecuvântării, deschiderea cerului ce ne era închis - de acum veţi vedea cerul deschis (Ioan 1, 51), biruinţa asupra morţii şi nimicirea ei, precum şi a diavolului, pricinuitorul ei, aducerea în rai şi dăruirea vieţii veşnice. Câte bunătăţi fară număr a dat Dumnezeu, în credinţa creştină, omului credincios, ascultător faţă de Evanghelie şi de poruncile lui Hristos! Şi atunci, care-i treaba, creştinilor? De ce dormiţi? Treziţi-vă, privegheaţi, rugaţi-vă, pocăiţi-vă şi îndreptaţi-vă, faceţi fapte bune şi înălţaţi-vă la cer!

Ale Cui sunt cuvintele acestea: Luaţi, mâncaţi: acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor, şi beţi dintru acesta toţi: acesta e Sângele Meu, al Legământului celui Nou, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor (Matei 26, 26-28)? Oare nu ale Făcătorului Intru-totbun şi Atotputernic şi Mântuitorului Atotîndurat al întregului neam omenesc, ale Mielului lui Dumnezeu, Care ridică păcatele întregii lumi? Arie ereticul L-a coborât pe Făcător în rândul făpturilor şi nu L-a recunoscut de o fiinţă şi împreună-veşnic cu Tatăl, de Una şi aceeaşi Fire Sfântă cu Dânsul şi cu Duhul Slant. Poate, oare, făptura să prefacă fiinţa lucrurilor într-o cu totul altă fire, de pildă pâinea din grâu în însuşi Preacuratul Trup al lui Dumnezeu şi vinul roşu din viţă în însuşi Preacuratul şi de viaţă Făcătorul Sânge al lui Dumnezeu? Oare nu Atotputernicul Făcător poate să facă şi să prefacă asta? Arie, dimpreună cu cei de un cuget cu dânsul, care s-au numărat cu zecile de mii, nu L-au recunoscut pe Iisus Hristos ca Făcător. Iată care a fost marea nenorocire pentru ortodocşi şi eretici: care s-ar fi încrezut lui Arie, ar fi fost lipsit de împărtăşirea cu Biserica şi de veşnica mântuire. Arie ereticul a vrut a nimici credinţa ortodoxă, mântuitoare, şi să pună în locul ei credinţa eretică, pierzătoare. Drept aceea, arhiereii, clericii şi mirenii ortodocşi s-au ridicat cu tărie împotriva lui Arie. însuşi binecre-dinciosul împărat Constantin, cel întocmai cu Apostolii, a adunat de la toate marginile lumii ortodoxe pe sfinţii episcopi, presviteri şi, în parte, diaconi, în rândul cărora se afla şi Sfântul arhidiacon Atanasie, care mai apoi a fost facut arhiepiscop al Alexandriei din Egipt. Aceştia au cercetat, au cântărit şi au răsturnat învăţătura cea păgânească a lui Arie şi a celor de un cuget cu dânsul, dând-o anatemei ca pe o învăţătură împotrivitoare de Dumnezeu, şi au alcătuit expunerea credinţei ortodoxe, sau Simbolul de credinţa, pentru toate vremurile până la sfârşitul veacului, după învăţătura limpede şi stăpânitoare şi înţeleaptă a Sfântului Duh al lui Dumnezeu: şi noi credem până acum cu toţii, într-un singur glas şi într-un singur cuget, şi nu adăugăm la dânsul nici o iotă, ca să nu ne lipsim de mântuire pentru adaos mincinos, precum catolicii şi anglicanii. Dumnezeului nostru, Celui în Treime slăvit, slavă în vecii vecilor! Amin.

De folos este vouă să Mă duc Eu (la Tatăl): că de nu Mă voi duce Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; iar dacă Mă voi duce, II voi trimite pe EI Ia voi (Ioan 16, 7). Urmaşii lui Hristos - Apostolii, arhiereii, preoţii, mironosiţele şi mai toate femeile credincioase lui Hristos, mucenicii, mucenicele, cuvioşii şi sfinţii toţi - au fost supuşi de-a lungul timpului celor mai aspre încercări, şi în aceste încercări le-a fost de trebuinţă Atotputernic Mângâietor şi Preaplin de dragoste, deopotrivă cu Tatăl şi cu Fiul, anume Duhul Sfânt, Ce însetează de mântuirea noastră şi doreşte toată mângâierea celor luptaţi şi totodată face această mângâiere - şi El, ea Cea de-a Treia Faţă (Persoană) a Sfintei Treimi, trebuie să aibă împreună-Iucrare deopotrivă cu celelalte Două, în puterea unimii de fiinţă a Celor Trei Feţe ale Dumnezeirii. Sfântul Duh nu are cum să nu ia parte personală, întrutotbună, preaînţeleaptă şi atotputernică la mântuirea creştinilor. Iată de ce L-a şi rugat Domnul pe Tatăl să le trimită lor alt Mângâietor după răscumpărarea săvârşită de către Fiul. Vrăjmaşul diavol, cu oastea sa drăcească, s-a întrannat asupra Bisericii lui Hristos, cu îngăduinţa lui Dumnezeu şi pentru punerea la încercare a tuturor credincioşilor prin înfricoşătoare şi felurite prigoane şi chinuri: era de trebuinţă o mângâiere cât se poate de mare, atotputernică şi din partea unei Feţe (Persoane) Atotputernice, pentru a putea fi pusă cu reuşită deplină împotriva tuturor cumplitelor necazuri şi nevoi ale creştinilor chinuiţi din primele veacuri şi din cele ce au urmat, lată: Domnul Iisus I Iristos şi Dumnezeu-Tatăl au şi pus împotriva acestor necazuri înfricoşătoare Mângâietor Atotputernic şi întrutotbun, Duhul Cel Sfânt; şi EI i-a mângâiat pe creştini întotdeauna şi a împrcună-lucrat cu ei la îndurarea cu bărbăţie şi bucurie a tuturor chinurilor. Citeşte despre pătimirile mucenicilor, despre pătimirile lor pline de bucurie, şi vei vedea în ele puterea Duhului Sfânt, Mângâietorului. Amin.

Toţi laudă credinţa lor ca fiind cea dreaptă - însă drept nu e acela care se laudă, ci acela pe care Dumnezeu îl laudă, după cuvântul apostolului (l Corinteni 4, 5). Iar credinţa noastră însuşi Dumnezeu o proslăveşte fară încetare, precum în Sine însuşi, aşa şi în sfinţii Săi. Mergeţi la moaştele sfinţilor bineplăcuţi lui Dumnezeu şi vedeţi a cui credinţă este dreaptă.

In ce credinţă face Dumnezeu asemenea minuni ca în cea ortodoxă?! în ce credinţă se învrednicesc oamenii de nestricăciunea şi buna mireasmă a trupului după moarte, şi în ce credinţă fac atât de multe şi mari minuni? Mergeţi la Preacuviosul Serafim şi la Sfântul Serghie, mergeţi la Teodosie de Cernigov şi aşa mai departe. Sau vreţi să daţi ascultare intelectualilor din ziua de azi, atât semidocţi, cât şi stricaţi la cap de învăţătura fară dreaptă socotinţă, cum că de fapt nu ar fi moaşte, n-ar fi minuni? Ascultă-i pe martorii credincioşi cu inimă simplă, ascultă ce-ţi vor spune ei. Cum să mergi împotriva adevărului, împotriva evidenţei?

Sădiţi în casa Domnului, în curţile Dumnezeului nostru vor înflori (Stihiră la stihoavnă, praznicul Fericitului Vasile(Nebun pentru Hristos din veacul al XVI-lea, foarte cinstit în Rusia. Pomenirii lui este închinată marca catedrală Vasili Bla-jennâi de lângă Kremlin (n. tr.).)). Doar în Biserica Dreptmăritoare a lui Dumnezeu este nestricăciunea moaştelor, iar în afara Bisericii nu - adică nici la catolici, nici la luterani, cu atât mai puţin la evrei şi mahomedani. Ţineţi-vă de Biserica Ortodoxă cu inimă nefaţarnică.

Mântuirea noastră e în Biserică, precum în arca lui Noe, şi nicăieri altundeva. Dacă nici de Biserică nu ascultă, să-ţi fie ţie ca un păgân şi ca un vameş (Matei 18, 17). Biserica suntem noi, Trupul lui Hristos, iar El, Hristos, este Mântuitorul trupului; noi suntem mădulare ale Trupului Lui, din carnea Lui şi din oasele Lui (Efeseni 5, 30). Duhul Sfânt este cârmaciul corăbiei Bisericii. Doar în Biserică, precum în arca lui Noe, poate cineva să se mântuiască. Evlaviosul Cornelie su-taşul a fost un păgân care se ruga şi facea milostenie mereu, şi a fost învăţat de înger să-1 cheme pe Apostolul Petru şi să asculte de la el cuvântul mântuirii şi să primească botezul împreună cu toată casa sa. Grăitor!

Sfânta Biserică ne adună pe noi toţi şi, ca să spun aşa, ne conccntrează în jurul unui singur Cap de obşte, de viaţă începător şi de viaţă Făcător, Domnul nostru Iisus Hristos, Răscumpărătorul şi Mântuitorul nostru; noi toţi suntem un singur trup duhovnicesc de taină şi mădulare unul altuia. Sfântul Inainte-Mer-gător, apostolii şi cu toţi sfinţii sunt cu toţii apropiaţi unul de altul şi de noi, de vom trăi întru credinţă şi evlavie. Sfinţii se roagă pentru noi, iar noi îi chemăm cu osârdie - şi aşa ne mântuim toţi. Ce măreaţă, dumnezeiască, luminoasă, mântuitoare, veşnică zidire este Sfânta Biserică! Fericiţi suntem, că ne-am născut şi trăim în ea şi primim de la ea nenumărate daruri harice, după mila Domnului nostru Iisus Hristos, după bunăvoirea lui Dumnezeu-Tatăl şi harul Duhului Sfânt. - Ci mântuiţi-vă cu toţii, de vreme ce este atât de lesnicioasă mântuirea.

Nu uita, creştine, că după botez, mirungere şi adăugarea la Biserică eşti cetăţean al cerului şi patriei cereşti, unde ca Înainte-Mergător a intrat Răscumpărătorul nostru, Hristos Dumnezeu, dimpreună cu Născătoarea de Dumnezeu şi cu toţi sfinţii Vechiului şi Noului Testament. Voi nu mai sunteţi străini şi venetici, ci împreună-cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu (Efeseni 2, 19).

Ce dumnezeiască oaste ne înconjoară pe noi, mădularele Bisericii Ortodoxe - soborul sfinţilor (asta dacă suntem cu adevărat mădulare), fiindcă suntem un singur Trup duhovnicesc, o singură oaste dumnezeiască! Ce ajutor să căutăm, dacă nu cel ceresc? La cine să alergăm în necazuri, dureri şi întristări, dacă nu la mădularele sfinte ale Bisericii lui Dumnezeu şi mai ales la însuşi Domnul, la Născătoarea de Dumnezeu, la Înainte-Mergătorul şi ceilalţi sfinţi?

Dă mulţumită Domnului că te-a făcut mădular al Bisericii Sale, al acestei obşti dumnezeieşti a sfinţilor, a cărei începătoare şi mădular dintâi este Maica lui Dumnezeu. Ea este ca o mamă, plină de bunătate,ajutătoare la tot lucrul bun, purtătoare de grijă şi simţitoare faţă de toate mădularele credincioase şi nefa-ţarnice ale Bisericii, copiii ei.

Dar ştiţi voi, oare, cu ce turmă aţi fost împreunaţi? Cu turma sfântă şi aleasă a lui Hristos, cu obştea aleşilor lui Dumnezeu. Aţi fost împreunaţi cu Biserica lui Hristos, cu sfântul Trup al lui Hristos, al căruia El este Cap. Oare vă gândiţi voi la asta? Oare puneţi voi preţ pe asta? Oare daţi mulţumită Domnului? Oare-L iubiţi? Oare cereţi ajutorul Lui pentru a vă asemăna Lui întru bunătate, dreptate, blândeţe şi celelalte virtuţi? Oare doriţi veşnica Lui împărăţie, la care aţi fost chemaţi prin botez?

In ce mediu înalt este pus creştinul, în ce preaînaltă şi sfântă obşte [comunitate] este înscris el ca creştin şi mădular al Bisericii! Voi nu mai sunteţi străini şi venetici, ci împreună-cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu, fiind întăriţi pe temelia apostolilor şi a prorocilor, având pe însuşi Iisus Hristos ca piatră din capul unghiului (Efeseni 2, 19-20). Adu-ţi aminte de aceasta, creştine, şi trăieşte în chip vrednic dc chemarea ta, întru toată virtutea.

Adu-ţi aminte în ee sfântă, duhovnicească, cerească. dumnezeiască unire te afli (am în vedere Biserica cerească şi pământească), în unire vie şi cât se poate de strânsă (împărtăşirea Sfintelor Taine) cu însuşi Dumnezeu, cu Maica Domnului, cu sfinţii îngeri, cu toţi sfinţii oameni şi cu Biserica de pe pământ - cu toată ierarhia şi cu creştinii credincioşi (vezi rându-iala Proscomidiei şi Liturghiei catehumenilor şi credincioşilor). - Să pătrunzi această unire, să cugeţi şi să simţi pe potrivă. Acelaşi gând sâ fie întru voi, care era şi în Iisus Hristos (Filipeni 2, 5).

Ce minunat, sfânt, fermecător al minţii, inimii şi voinţei este conceptul Bisericii soborniceşti a lui Hristos, având drept Cap pe însuşi întemeietorul ei -Hristos Dumnezeu! în Evanghelie şi în Liturghie se răsfrânge ca într-o oglindă întreaga bunătate şi dreptate dumnezeiască, întreaga dragoste, întreaga înţelepciune dumnezeiască, toată minunata iconomic prin care Dumnezeu a iconomisit mântuirea neamului omenesc, dumnezeiasca apreciere a omenirii căzute, care a fost zidită întru început după chipul lui Dumnezeu, toată minunata împărtăşire [comuniune] a lui Dumnezeu cu oamenii renăscuţi, toată îndumne-zeirea, înălţarea la ceruri a firii omeneşti şi aşezarea ei împreună cu Dumnezeu. In ce chip minunat de fericit, cu ce osteneli fizice şi duhovniceşti au săvârşit sfinţii calea pregătitoare a vieţii lor şi cum au fost ei proslăviţi de Dumnezeu în timpul vieţii şi după moarte, cum au răspândit bună mireasmă cu duhul şi cu trupul şi s-au arătat vii şi după moarte! Pătrundeţi în acest concept despre Biserică, în conceptul Liturghiei, în această parte pregătitoare a ei (Proscomidia), ca şi în Liturghia celor chemaţi şi a celor credincioşi, priviţi conceptul Bisericii ca trup al lui Hristos, cu care creştinii credincioşi sunt uniţi în chip nedespărţit; priviţi ce interacţiune este între mădulare - între cele cereşti şi pământeşti, proroci, patriarhi, apostoli, mucenici, ierarhi, preacuvioşi şi toţi sfinţii; priviţi ce grijă are Biserica pământească de Biserica din cele mai dedesubt, adică de cei morţi. Priviţi ce împărtăşire are Biserica de pe pământ cu locuitorii cerului, altfel spus cu mădularele desăvârşite ale Bisericii lui Hristos, care au primit bunătăţile nestricăcioase, veşnice; priviţi ce împărtăşire avem cu sfinţii toţi: noi îi proslăvim, fericim, mărim, îi rugăm să ne ajute în lucrarea biruinţei asupra patimilor noastre şi a vrăjmaşilor nevăzuţi, dăm mulţumită lui Dumnezeu că El i-a proslăvit şi i-a tăcut rugători pentru noi, mai ales pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu; şi, spre a pune vârf întregii noastre minunări de milostivirea lui Dumnezeu - ne împărtăşim (unii dintre noi) în fiecare zi cu preacuratul Trup şi Sânge al Iui Hristos, împărtăşindu-ne prea-adevărat cu însuşi Capul Bisericii, ca chezăşie a vieţii veşnice din ceruri. O, Sfântă Biserică! O, Dumnezeiască Liturghie! Cât sunteţi de dumnezeieşti, de sfinte, de facătoare de viaţă! în credinţa catolică nu este conceptul de Biserică. El s-a dus pe apa gârlei: Proscomidie nu au, din Preacuratul Sânge nu dau mirenilor - şi tocmai acesta este neapărat trebuincios. Beţi dintru acesta toţi, spune Domnul, acesta este Sângele Meu, al legii celei noi, care pentru mulţi se varsa spre iertarea păcatelor (Matei 26, 27-28).

Elementul vital al sufletului tău se află în Biserica Ortodoxă şi în locaşul de închinare ortodox: acolo este Prestolul lui Dumnezeu, acolo este Sfanta Evanghelie cu Epistolele de Dumnezeu înţelepţi ţi lor apostoli, acolo sunt cereştile slujbe, acolo sunt chipurile Domnului, Născătoarei de Dumnezeu, sfinţilor îngeri şi oameni, acolo este tămâia adusă prinos Domnului, acolo sunt candelele şi lumânările care ard şi însemnează arderea duhului tău înaintea Domnului. Acolo să prinzi rădăcini, într-acolo să alergi, acolo să odihneşti sufletul tău.

Praznicele creştineşti ne dau cunoştinţa despre dogme, altfel spus despre principalele adevăruri mântuitoare ale credinţei creştineşti: despre Dumnezeu Cel Unul după fire, despre treimicitatea Persoanelor, despre răscumpărarea neamului omenesc dc către Unul din Treime, despre cruce şi izbăvirea de păcat, blestem şi moarte, despre puterea crucii, despre cinstirea ei, despre dogma învierii neamului omenesc, despre înfricoşata Judecată, despre chinurile veşnice ale celor necredincioşi şi nepocăiţi, despre cinstirea sfinţilor şi urmarea lor, despre puterea pocăinţei şi nesfârşita dragoste a lui Dumnezeu, Cel ce miluieşte pe păcătoşi, despre puterea şi însuşirea mântuitoare a milostivirii şi milosteniei.

De ce Sfanta Biserică pomeneşte şi prăznuieşte în fiecare an cele mai mari evenimente ale lumii creştine, cum ar fi: Bunavestire, Naşterea lui Hristos, Botezul Domnului, Învierea şi celelalte? Pentru a încălzi şi întări credinţa noastră, nădejdea noastră creştinească, recunoştinţa şi dragostea noastră faţă de Dumnezeu şi Maica Domnului, mijlocitoarea noastră înaintea lui Dumnezeu cea nefacută de ruşine, ca să ne amintim şi să nu uităm de patria noastră cea cerească, veşnică, şi să nu avem împătimire de viaţa de aici, carc e doar pregătitoare şi şcolitoare, vremelnică, trecătoare. De nu ar fi aceste praznice creştineşti, creştinii ar uita că ei sunt anume creştini, chemaţi la patria cerească, şi nu ar şti dc ce trăiesc, dc ce au fost înscrişi în obştea [comunitatea] creştinească-altfel spus, în Biserica lui Dumnezeu -, care e ţelul vieţii lor, pentru ce este nevoie să credem în Hristos, în Sfanta Treime, pentru ce trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi să-i chemăm pe sfinţi. Iar praznicele bisericeşti ne explică toate aceste lucruri şi ne pun întru cunoştinţă cu privire la purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii, ne învaţă să II iubim pe Dumnezeu şi să îi mulţumim şi totdeauna să avem în vedere viaţa viitoare, care nu va avea sfârşit, şi să ne pregătim de ea.

Ce au făcut oamenii cu credinţa cea adevărată, pe care Hristos a adus-o din cer, cu toată învăţătura Lui, cu Tainele de Dumnezeu aşezate [instituite]? Le-au schimonosit până la a nu mai putea fi recunoscute, iar unii le-au lepădat, şi în locul învăţăturii Lui au pus născocirile lor, întocmai precum cărturarii şi fariseii, iar în vremea noastră Lev Tolstoi.
Doamne, cât de nemăsurat ai mărit Tu neamul omenesc prin întruparea şi Dumnezeo-Omenitatea Ta şi prin Pururea Fecioara, de Dumnezeu Născătoarea, care Tc-a întrupat pe Tine, şi prin omenirea aleasă de Tine în persoana nenumăraţilor sfinţi! Şi cât (o, groază!) te batjocoresc pe Tine şi Biserica Ta, învăţătura Ta, Tainele şi slujbele Tale, alde Tolstoi şi întreaga aşa-zisă intelectualitate care s-a prostit! Doamne, până când batjocura aceasta? Până când această îndrăcire? Doamne, pogoa-ră-Te să sfărâmi acest munte al necredinţei. Fie!

Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ ca prin învăţătura, minunile, pilda, pătimirile şi moartea Sa să reaşeze şi să mântuiască neamul omenesc, să-l lumineze, să-l cureţe, să-l înnoiască, să îl înfrumuseţeze cu toată virtutea şi să-l unească pe veci cu Sine; iar Lev Tolstoi, dimpreună cu scriitorii asemeni lui, cărora nu este număr, s-au arătat şi trăiesc pe pământ spre a întuneca, strica prin lipsa lor de Dumnezeu, prin necredinţa şi anarhia lor, o mulţime de oameni care le urmează, le citesc scrierile hulitoare. Doamne, pierde-i de pe pământ sau în-toarce-i la credinţă, smereşte trufia lor drăcească!

Iar mulţi orbi cu duhul au luat şi iau învăţătură de la Lev Tolstoi, pe care îl citesc cu lăcomie şi cad în cursele întinse cu îndemânare de către el, se înstrăinează de Dumnezeu, cad în deznădejde şi sfârşesc prin a-şi pune capăt vieţii. Iată roadele talantului drăcesc, semănat de potrivnicul Iui Dumnezeu prin sluga sa Tolstoi.

Doamne, Tu eşti Adevăratul Domn al zidirii. Ce uneltesc [..] împotriva Sfintei Tale Biserici finlandezii, polonii, nemţii, care au strâmbat Evanghelia Ta, care au căzut din Biserica Ta! Doamne, ce uneltesc ei! Ei vor de tot să ne înghită şi să strice Biserica Ta, locaşurile Tale cele sfinte, slujbele Tale, rânduielile Tale, aşezămintele Sfinţilor Apostoli şi Sfinţilor Părinţi, Sinoadelor Ecumenice şi locale. Ce am trăit să vedem!

Doamne! Tu vezi viclenia vrăjmaşilor credinţei şi Bisericii Tale şi sârguinţa lor de a o birui. Pune-le lor sfârşit, ca să moară dimpreună cu aceşti oameni toată lucrarea lor cea vicleană!

Au n-ai semănat sămânţă bună în ţarina Ta (a Bisericii Tale)? Dar de unde are neghine (Matei 13,27): eresuri, schisme, îngăduirea unor dogme noi, toate felurile de păcate, dorinţa de a stăpâni, primatul în Biserica Catolică, strâmbarea slujbelor, Tainelor, ritualurilor (vezi azimele)? Domnul răspunde: Un om vrăjmaş a făcut aceasta (Matei 13, 28), trufia şi răutatea omenească; însă Domnul lasă toate să crească până la sfârşit, iar în veacul cel viitor va da răsplată fiecăruia după faptele sale.

Lumea toată întru cel rău zace (I Ioan 5, 19); lumea e adunarea celor orbi cu ochii inimii. Biserica e adunarea celor care văd totul în lumina cea adevărată. Toţi oamenii din lume nu au cea de-a doua naştere, sunt supuşi orbirii inimii - dar îndeosebi tagma părelnicilor învăţaţi şi scriitori ai lumii funcţionăreşti, studenţeşti, femeieşti sunt supuşi, cei mai mulţi dintre ei, de către părerea trufaşă dc sine, celei mai pierzătoare orbiri, şi cu atât mai rău cu cât nu îşi dau seama de nenorocirea lor şi o văd doar atunci când urmează să moară şi când toată viaţa lor li se arată ca în palmă. întâmplările din vremurile noastre întăresc adevărul acestor spuse. în orbirea lor sufletească, ci săvârşesc fapte nebuneşti. Dar nu vă ţineţi capul prea sus şi prea fălos voi, cei învăţaţi, dar necredincioşi (chiar dacă nu toţi) - voi toţi sunteţi departe de adevărata înţelepciune şi de adevăratul rost al vieţii şi de izvorul ei, de calea cea adevărată; mulţi dintre voi nu au gustat din înţelepciunea cea adevărată, înţelepciunea creştinească, nu au crezut în Hristos ca în Adevăratul Dumnezeu, în Evanghelia Lui, în Biserica Lui, singura adevărată şi dreaptă învăţătoare a adevărului şi dătătoare a vieţii. Voi toţi sunteţi orbi şi morţi, chiar dacă păreţi înţelepţi în proprii ochi. Dumnezeu a făcut nebună înţelepciunea lumii acesteia (I Corin-teni 1, 20). Dacă vreţi să aveţi adevărata cunoaştere, adevărata înţelepciune şi adevărata viaţă, lepădaţi trufia voastră, părerea voastră de sine, îngâmfarea voastră, smeriţi-vă cu adevărat şi mergeţi din nou să luaţi învăţătură de la foştii pescari şi aruncaţi putreda, stri-căcioasa şi nebuna voastră înţelepciune. Coborâţi-vă de la înălţimea voastră, aşezaţi-vă mai jos, plecaţi capetele voastre şi auzul vostru spre adevărurile cele dinainte de veci. Da, nu este înţelepciunea la Lev Tol-stoi, cel care a înnebunit cu totul, ci la Biserica pe care el o calcă în picioare, la apostoli şi la evanghelişti, şi la toţi Sfinţii Părinţi şi Dascăli ai lumii. încetaţi a mai bea apa cea moartă a romanelor şi a tuturor cărţilor puturoasei înţelepciuni lumeşti, care s-au înmulţit la nesfârşit. De nu veţi asculta, veţi rămâne în veac învăţaţi orbi, care nu cunosc calea cea adevărată şi în păcatele voastre veţi muri şi veţi moşteni întunericul veşnic. Vă ajunge cât aţi râs de adevărurile cele veşnice şi vii; cu dragoste vă chemăm în sânul Bisericii - deşteptaţi-vă din trufia păcatului şi din hipnoza patimilor pe care noi v-o punem, cu toată dreptatea, pe seamă.

Doamne, dacă eu sunt preot al Tău şi în Numele Tău trâmbiţez cu glasul meu de atâţia ani împotriva preamarelui eretic Tolstoi, a acestui zid înalt al Ierihonului, atunci să cadă acest zid al trufiei spre minunarea tuturor celor ce cred în Tine şi Te cinstesc pe tine, Singurul Domn al slavei, batjocorit de acest eretic între eretici. Până când, Doamne, necredincioşii se vor făli? (Psalmi 93, 3). Până când se vor fali hula şi necredinţa? Tot pământul s-a umplut de hulă împotriva lui Dumnezeu.

De nu veţi crede în Mine, veţi muri în păcatele voastre (Ioan 8,24), grăieşte Domnul către farisei. Vai lui Lev Tolstoi, care nu crede în Domnul şi moare în păcatul necredinţei şi hulei împotriva lui Dumnezeu! Moartea păcătosului este cumplită (Psalmi 33, 20). Şi moartea lui - a lui Tolstoi - va fi de spaimă pentru întreaga lume (fireşte, rudele vor ascunde asta).

Despre unirea crestinilor, despre ratacirea catolicilor si inovatiile lor

Care dintre ortodocşi nu ar dori unirea cu toţi catolicii sau luteranii şi să fie una cu ei în Hristos, o singură Biserică, o singură obşte [comunitate] a celor credincioşi! Care însă dintre aceste zise Biserici, mai ales dintre întâi-stătătorii numiţi papi, patriarhi, mitropoliţi, arhiepiscopi şi episcopi sau xiondzi (numele polonez pentru preot - n. tr.), pateri, se va învoi să se lepede de rătăcirile sale? Nici unul. Iar noi nu putem să ne învoim la învăţătura lor eretică tară să aducem vătămare mântuirii sufletului nostru. Iar vrăjmăşia lor faţă de noi este de veacuri. Prejudecăţile împotriva noastră, încredinţarea lor că noi suntem schismatici, nu sunt oare o mare piedică în calea unirii? Poftim de încercaţi să vă uniţi. Oare se pot uni cele de neunit -minciuna cu adevărul?

Iezuiţii catolici, în folosul papei şi al propriilor vederi şi scopuri egoiste şi meschine, au pervertit legea conştiinţei şi legea Evangheliei, afirmând că pentru atingerea scopurilor proprii sau a scopurilor religioase catolicii pot întrebuinţa toate mijloacele nelegiuite: adică şi să omoare, şi să viclenească în tot felul, şi să prigonească credinţa ortodoxă, să o numească schismatică şi credinţă de câini, şi să-i ardă pe ruguri pe ortodocşi, ca pe Hus şi pe alţii.

Ca urmare a abaterilor de la adevărul evanghelic, papii şi Catolicismul au devenit obiectul unei încinse dispute cu privire la adevăr - şi catolicii, apărându-şi nedreptatea, se mânie pe ortodocşi, îi urăsc, îi ocărăsc cu tot felul de cuvinte nedrepte şi hulitoare şi de faimă însăşi credinţa noastră, credinţa cea adevărată. Dar să se lepede papii de părerile lor mincinoase, vătămătoare şi pierzătoare şi să ajungă la conglăsuire cu ortodocşii pentru a se reface dreptatea şi pacea? De unde! Se socotesc în drept să apere minciuna, să trâmbiţeze sus şi tare minciuna, spre pierzarea lor şi a catolicilor. Catolici, veniţi-vă în fire, treziţi-vă! V-au dus în rătăcire! Intoarceţi-vă la adevăr!

Neîndoielnice sunt cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos: Cela ce nu este cu Mine, împotriva Mea este (Matei 12, 30). Catolicii, luteranii şi reformaţii au apostaziat de la Biserica lui Hristos - ei nu sunt de un cuget cu noi, nutresc vrăjmăşie împotriva noastră, caută din răsputeri să ne omoare, ne strâmtorează în tot chipul pentru credinţa noastră, ne batjocoresc şi ne fac toate felurile de neplăceri, mai ales în aşezările lor cele mai însemnate; ei merg în chip vădit împotriva lui Hristos şi a Bisericii Sale, nu cinstesc de viaţă facătoarea cruce, sfintele icoane, sfintele moaşte, nu respectă posturile, strâmbă dogmele credinţei celei mântuitoare. Ei nu sunt cu noi, sunt împotriva noastră şi împotriva lui Hristos. întoarce-i, Doamne, la adevărata Ta Biserică şi mântuieşte-i!

Catolicii sunt vinovaţi, printre altele, de faptul că ne socotesc în chip nedrept eretici şi schismatici, ocărăsc şi blestemă sfânta, dreapta, neprihănita noastră ierarhie[Aici nu este vorba de neprihănirea personală a ierarhilor Bisericii Ortodoxe, ci de neprihănirea ierarhiei ortodoxe ca aşezământ dumnezeiesc (n. tr.).], Biserica sobornicească, nu vor să cerceteze învăţătura noastră ortodoxă din dispreţ, trufie şi silă, nu vor nici măcar să calce într-o biserică de-a noastră, socotind că se spurcă prin aceasta. Ură satanicească!

De greşita înţelegere de către catolici a cuvintelor Mântuitorului: Tu eşti Petru, şi pe această piatră (pe Hristos, pe Care Petru L-a mărturisit Fiu al lui Dumnezeu) voi zidi Biserica Mea, şi porţile iadului nu o vor birui (Matei 16, 18) depind toate rătăcirile catolicilor şi papilor, şi mai ales părelnicul primat papal în Biserică şi părelnicul rang al papilor de locţiitori ai lui Hristos.

Darea în vileag a minciunii catolice. Catolicii îl socotesc pe papa cap al Bisericii, pe temeiul cuvintelor lui Iisus Hristos, greşit tâlcuite de către ei: pe această piatră (Hristos, nu Petru, după învăţătura noastră) voi zidi Biserica Mea, şi porţile iadului nu o vor birui (Matei 16, 18). De ce raportează catolicii cuvintele Mântuitorului: pe această piatră nu la Mântuitorul, ci la Petru? Fiindcă Domnul a spus înainte de aceste cuvinte: tu eşti Petru, iar după aceea: şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile iadului nu o vor birui. Noi afirmăm că prin cuvintele: pe această piatră Domnul S-a avut în vedere pe Sine, iar nu pe Petru — căci piatră a credinţei şi a Bisericii este numit în Scriptură Hristos. Apostolul Pavel, vorbind despre piatra cea din pustie, care în chip minunat a izvorât apă pentru evrei şi le-a potolit setea, înţelege piatra ca preînchipuire a lui Hristos. Dar ca mai marc şi mai limpede dovadă că prin cuvintele: pe această piatră trebuie înţeles Hristos ca Temelie a Bisericii, voi aduce locul asemănător din Evanghelia după Ioan: Stricaţi templul acesta, şi în trei zile îl voi ridica (loan 2, 19). Ce a avut aici în vedere Domnul prin templul Templul cel nefacut de mână omenească al trupului Său, iar nu templul din Ierusalim. Aşa şi în cuvintele de mai sus nu l-a avut în vedere pe Petru, ci pe Sine însuşi. E limpede?

Osia trufiei catolice şi rătăcirii catolice în dogme, conducere şi învăţătură morală este primatul papal, înţelegerea părelnică şi greşită a spuselor Mântuitorului: Tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile iadului nu o vor birui (Matei 16, 18). De către toţi Sfinţii Părinţi ai veacurilor dintâi şi celor următoare, precum şi chiar de către primii papi, cei ortodocşi, a fost recunoscut faptul că prin Piatra de temelie trebuie înţeles însuşi Iisus Hristos - iar Piatra era Hristos (I Corinteni 10, 4). Spre dovedirea acestui adevăr cât se poate de vrednic de crezare şi de vădit, voi aduce o spusă din Evanghelia după Ioan ce are o întorsătură asemănătoare: stricaţi templul acesta (loan 2, 19) - prin templu inţelegându-se templul cel nefacut de mână omenească al Trupului Domnului, nu templul din Ierusalim (lucru ce reiese limpede din context). Prin templu, Domnul înţelege tocmai preacuratul Său Trup, la fel cum prin Piatra de temelie trebuie înţeles însuşi Hristos, iar nu urmaşii Apostolului Petru sau Petru însuşi. Aceasta este limpede. Iar papii s-au închipuit pe sine capi ai Bisericii şi temelie a ei, şi chiar locţiitori ai lui Hristos, lucru care este prostesc şi cu totul nepotrivit. Şi de aici toată îngâmfarea papilor romani şi străvechea lor pretenţie la primat şi la cârmuirea după bunul plac a întregii Biserici universale. Ei bine, au şi comis papii, în Biserica lor papistă, felurite şmecherii, felurite dogme mincinoase, care duc la falsuri atât în credinţă, cât şi în viaţă. Aceasta este o Biserică pe de-a-ntregul eretică.

Este, oare, papa capul Bisericii? Nu, asta e o prostie! Biserica îi cuprinde în sine şi pe sfinţii bineplăcuţi ai lui Dumnezeu şi soborul îngeresc ~ un singur trup avându-L drept Cap doar pe Hristos. Tocmai aici greşeşte papa!

Dacă Iisus ar fi avut de gând să dea Bisericii Sale, după înălţarea Sa la cer, un alt cap în locul Său (sau locţiitor, cum spun papii, socotindu-se locţiitori ai lui Hristos pe pământ). El ar fi arătat aceasta limpede înainte de înălţarea Sa - fiindcă este o dogmă atât de însemnată pentru mântuirea sufletelor omeneşti; ba şi apostolii ar fi fâcut vădit acest lucru, sau unul dintre ei s-ar fi numit pe sine locţiitor - dar uite că nimeni dintre ei nu a suflat nici un cuvânt despre acest lucru, amin-tindu-şi cuvintele Domnului: Care dintre voi va vrea să fie mai mare, să fie vouă slugă (Matei 20, 26); iar voi toţi fraţi sunteţi (Matei 23, 8). Tot necazul stă în aceea că teologii catolici au răstălmăcit cuvintele Domnului către Fetru: pe această piatră (nu pe Petru, ci pe însuşi Domnul) voi zidi Biserica Mea (Matei 16, 18). Comparaţi cu spusele Domnului: Stricaţi templul acesta ( Trupul lui Hristos), şi în trei zile îl voi ridica (Ioan 2, 19).

Cât sunt de sfinte credinţa şi Biserica Ortodoxă! Cât sunt de drepte, pline de pacea lui Dumnezeu, pline de nesfârşită şi nedescrisă frumuseţe (adu-ţi în închipuire pe toţi sfinţii, după numele lor, aşa cum sunt zugrăviţi în icoane, adu-ţi aminte Vieţile lor, pline de toată virtutea şi de minuni atât în viaţa pământească precum şi după moarte)! Biserica îndestulează toate trebuinţele duhului omenesc şi mântuieşte pe tot cel ce s-a dăruit ei şi i-a rămas credincios până la sfârşitul vieţii. Slavă, Doamne, sfintei Tale credinţe ortodoxe! Papiştii, recu-noscându-l drept cap al Bisericii pe papă, l-au ridicat pe tron în locul lui Hristos şi l-au divinizat, iar pe Hristos L-au pus pe planul al doilea. Pe papa l-au făcut locţiitorul lui Hristos, în timp ce Hristos rămâne cu noi în toate zilele, până la sfârşitul veacului (Matei 28, 20). Ci uitaţi-vă câte rătăciri sunt îngăduite în credinţa papei (iar nu a lui Hristos), rătăciri ciudate, hulitoare de Dumnezeu - şi-i veţi întoarce spatele cu nemulţumire şi groază! - O, trufie omenească! O, trufie sataniceas-că! Auzi: Papa infailibil! O, iezuitism!

Dacă papa Romei ar fi cu desăvârşire de un cuget şi de un suflet, de o învăţătură cu Domnul, el s-ar putea numi, chiar dacă nu în înţelesul propriu, „cap al Bisericii": însă fiind de alt cuget decât Hristos şi învăţând împotriva celor propovăduite de către El, papa este eretic şi nu se poate numi „cap al Bisericii", nici nu poate învăţa el Biserica - fiindcă ea e stâlpul şi întărirea adevărului (I Timotei 3, 15), iar papa şi papiş-tii sunt trestie clătinată de vânt şi au strâmbat cu desăvârşire adevărul lui Hristos atât în învăţătură, cât şi în slujire (azimele şi scoaterea Proscomidiei), şi în cârmuire, robind ereziei lor întreg Catolicismul şi facân-du-l cu neputinţă de îndreptat: fiindcă papa, cu toate ereziile sale, este recunoscut ca infailibil de Biserica Catolică şi, ca atare, este de neîndreptat în cugetarea sa potrivnică Bisericii.

Catolicii, recunoscându-1 drept cap al Bisericii pe papă, pe adevăratul Cap al Bisericii - Hristos - L-au pierdut şi au rămas lipsiţi de Cap. întreaga istorie a papismului dă mărturie că la catolici nu este Cap, fiindcă ei fac lucruri necuvioase, luptă împotriva Bisericii Ortodoxe nu duhovniceşte, ci după trup - prin ură, răutate, răzbunare, ocări de tot felul, ucideri de după colţ, incendieri, răscoale, violenţă, nesupunere, separatism, în ciuda faptului că în Rusia polonezii trăiesc în libertate, neîmpilaţi, în voie, în îndestulare, la fel ca celelalte naţii. Ura catolicilor faţă de ortodocşi este istorică, ură din cele mai turbate: preoţii şi episcopii catolici, ba chiar şi mulţi dintre intelectualii polonezi, sunt gata să ne înghită de vii. Luminează-i, înţelepţeşte-i şi mântuieşte-i, Doamne! Dar unde este la ei Capul Bisericii - Hristos? El este dragoste, bunătate, blândeţe, milostivire, îndelungă răbdare: iar la catolici nu este nimic de acest fel. Iar în învăţătura lor dogmatică - vai, câte erezii, inovaţii, abateri de la adevăr! O, pierzător sistem papist!

Singurul Cap al Bisericii cereşti, pământeşti şi din cele mai dedesubt este Hristos Dumnezeu. Oare poate papa, un om, să fie cap al Bisericii care este în ceruri? Nu poate. Dar, îndeobşte, poate fi cap al întregii Biserici pământeşti şi poate dispune cum vrea de soarta pământească şi de cea de dincolo de mormânt papa, care este un om păcătos? Oare papa s-a răstignit pentru noi? Oare S-a împărţit Hristos? Oare temelia cea neclintită a Bisericii, care fiinţează străbătând toate veacurile, poate fi un om care, ca să zic aşa, nu dăinuie mai mult de o zi şi este pururea schimbător, asemenea unui caleidoscop, în gânduri, stări sufleteşti, hotărâri, întreprinderi? Citiţi istoria papilor: cum au fost ci? Oare mulţi dintre ei au fost pe de-a-ntregul vrednici de scaunul lor? Şi numai în primele veacuri au fost câţiva vrednici, iar în veacurile ce au urmat câţi papi nevrednici şi stricaţi n-au fost, spre ruşinea întregii Biserici Romane? - Catolicii arată că şi în cărţile noastre de slujbă Petru este numit cap al Bisericii. Da, dar el este numit astfel nu în înţelesul propriu, ci ca întâi-stătător al Bisericii Romane, dar nu al celei Universale. In acest înţeles erau numiţi capi ai Bisericii mitropoliţii vechii Rusii - Petru, Alexie şi ceilalţi.

Este uluitor cum în libera lor cugetare oamenii învăţaţi, vicleni şi mândri îi răstălmăcesc pe marii lor dascăli - pe însuşi Hristos, înţelepciunea cea Nesfârşită, pe apostoli, care aveau înţelepciunea Duhului Sfant; astfel, catolicii au strâmbat învăţătura însuşi Preaînţeleptului Hristos, învăţătorul Cel Ceresc, fară de Care nimeni nu cunoaşte pe Tatăl, afară de El, Fiul; Hristos spune că Duhul de la Tatăl purcede, în timp ce catolicii şi luteranii dimpreună cu anglicanii zic că Bl purcede de la Tatăl şi de la Fiul. Ci încetaţi odată a mai huli pe Duhul Sfânt şi a ridica minciună asupra Lui: cei ce hulesc pe Duhul Sfant nu vor fi iertaţi nici în veacul acesta, nici în cel viitor. Iar voi aţi uitat cuvintele Apostolului: Dacă noi sau înger din cer vă va bine vesti vouă altceva decât am binevestit vouă, să fie anatema (Galateni 1, 8). Este înfricoşător acest cuvânt sau nu? - Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece (Matei 24, 35). Iar cuvintele Apostolului sunt cuvinte ale lui Dumnezeu. Nu vă supăraţi, prieteni, ci luaţi aminte întru simplitatea inimii la adevărul lui Dumnezeu, fiindcă şi noi vorbim şi îndrăznim din simplitatea inimii. Lepădaţi minciuna şi primiţi adevărul, şi uniţi-vă cu noi întru unire de cuget; vă ajunge cât v-aţi împotrivit şi v-aţi certat. Venirea lui Hristos este aproape, la uşă.

Proscomidia înfăţişează grăitor toată Biserica împreună cu Capul-Hristos şi cu mădularele cereşti, pământeşti şi dintru cele mai dedesubt (cei adormiţi). O, minunată unire a lui Dumnezeu cu oamenii! Romano-catolicii au lepădat Proscomidia şi prin aceasta au decapitat Biserica, rupând legătura vădită a Bisericii văzute, luptătoare, cu cea cerească, triumfătoare, ca în loc de Hristos să dea Bisericii un alt cap, omenesc, neliber de rătăciri - rătăciri la care acesta face părtaşe şi mădularele sale: clericii şi mirenii. O, cât de înţeleaptă, adevărată şi mântuitoare e întocmirea Bisericii, păzită de rătăciri de către Duhul Sfant - Luminătorul şi Hristos - Capul Atotputernic!

Mijlocirea Sângelui. Cred în atotcurăţitoarea mijlocire a preacuratului Sânge al lui Hristos Dumnezeu, celui vărsat spre iertarea păcatelor întregii lumi (ce crede neabătut şi după adevăr) şi a păcatelor mele; cred în atotputernica mijlocire a Sângelui acestuia, care grăieşte (mijloceşte) mai puternic decât cel al lui Abel. Papii şi catolicii au lepădat în ce-i priveşte pe mireni acest Sânge atotmijlocitor şi nu îl dau acestora - probabil din economie, ca să consume mai puţin vin! Şi cu ce râvnă turbată îi trag pe ortodocşi la Catolicism, la această credinţă pierzătoare! Apără, Doamne, Ortodoxia de cumplitul Catolicism, în care toţi se supun samavolniciei papei, a iezuiţilor.

Talantul Ortodoxiei soborniceşti l-am primit de la Dumnezeu spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea noastră. Cum întrebuinţăm şi înmulţim acest talant? Cum îi mulţumim Domnului? Ce fel e pocăinţa noastră? Ce fapte bune facem? Nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul. Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut (Psalmi 13, 3). Oare aceste cuvinte ale Scripturii nu ne zugrăvesc şi pe noi?
(sursa "Spicul Viu" de Sf.Ioan de Kronstadt)
† ....Nu stii că, de ti-ai vărsa sângele tău pentru El, nici asa n-ai făcut ce erai dator să faci că altul e sângele Stăpânului, si altul sângele robului! Pocăieste-te si întoarce-te înainte de iesirea sufletului, ca nu cumva să vină moartea si tot leacul pocăintei să fie fără de folos. Că aici, pe pământ, are putere pocăinta;si numai aici; în iad n-are nici o putere. Să căutăm pe Domnul, cât avem timp! ...† (Sf.Ioan Gura de Aur)
"Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui" (Sfantul Siluan Athonitul)
"învatarea de vorbe nu foloseste nimic, daca lipseste purtarea sufletului cea placuta lui Dumnezeu. Dar pricina tuturor relelor este amagirea si ratacirea si necunostinta lui Dumnezeu † (Sf.Antonie Cel Mare)
"Credinţa dreaptă nu ne foloseşte cu nimic, atunci când avem o viaţă stricată"(Sf.Ioan Gura de Aur)
"283. Cunostinta fara lucrare, nu va mîntui pe nimeni în ziua mortii si a dreptei judecati a lui Dumnezeu.
284. Vai de noi, cei de azi, care ne silim sa învatam teorie multa si nu luam aminte la sudoarea cea din lucrare si la filosof ia cea din traire."

#12 | pid:3607 | tid:250
BogdanO

    Avansat

  • cruce Operator
  • 1251 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Cu gandul in iad
  • Preocupari:invatatura ortodoxa a sfintilor parinti
  • Confesiune:crestin-ortodox
Sfantul Teodor Marturisitorul
Acestea zice Domnul: “Deschide gura ta si o voi umple pe ea, fiindca ai ascultat glasul Meu” (cf. Ps.80, 9). Caci porunca Domnului este a nu tacea in vremea primejduirii credintei. Caci zice: “Graieste si nu tacea“[35] si: “Daca se va da deoparte, nu va binevoi sufletul Meu intru el” (Avac.2, 4) si: “Daca acestia vor tacea, pietrele vor striga” (Lc. 19, 40). Asa incat, atunci cand e vorba despre credinta, nu trebuie a spune: "Cine sunt eu? Preot? Nicidecum. Capetenie? Nici aceasta. Ostas? Dar unde? Agricultor? Nici macar acest lucru. Sarac sunt, care se preocupa numai de hrana cea de fiecare zi. Niciun cuvant si grija nu am pentru chestiunea pusa in discutie". Vai! Pietrele striga, si tu taci si esti fara de grija? Firea cea nesimtitoare l-a ascultat pe Dumnezeu si tu te clatini? Ceea ce nu a fost insufletit, nici i s-a cerut socoteala la judecata, temandu-se ca de o porunca, glasuieste, iar tu cel ce va sa dai seama inaintea lui Dumnezeu in ceasul cercetarii chiar si pentru un cuvant desert, desi vei fi intrebat spre a da socoteala, spui ca unul fara de minte "Ce treaba am eu cu acest lucru?". “Acestea“, o, stapane, zice Pavel, “le-am infatisat din pricina voastra, in ce ma priveste pe mine si pe Apollo, ca sa invatati a nu cugeta, in ce ne priveste, mai presus de ceea ce s-a scris” (cf. I Cor. 4, 6). Asa incat chiar si saracul e lipsit de orice aparare in ziua judecatii si va fi osandit ca unul care acum nu graieste, caruia si osanda ii va fi sigura, fie si numai pentru acest lucru – [ca sa nu mai vorbim] de vreunul din cei de sus pana la cel ce poarta coroana. Caci cei puternici vor fi cercetati ca niste puternici, zice [Scriptura] si judecata aspra va fi celor sus pusi.

Asadar, graieste, domnul meu, graieste! De aceea si eu, ticalosul, temandu-ma de judecata, voi grai. Graieste chiar si la urechile ce asculta cele dumnezeiesti ale drept-credinciosului nostru imparat, de vreme ce esti dintre cei sus pusi.
(fragment din cartea Dreapta credinta in scrierile Sf.Parinti vol.I)
† ....Nu stii că, de ti-ai vărsa sângele tău pentru El, nici asa n-ai făcut ce erai dator să faci că altul e sângele Stăpânului, si altul sângele robului! Pocăieste-te si întoarce-te înainte de iesirea sufletului, ca nu cumva să vină moartea si tot leacul pocăintei să fie fără de folos. Că aici, pe pământ, are putere pocăinta;si numai aici; în iad n-are nici o putere. Să căutăm pe Domnul, cât avem timp! ...† (Sf.Ioan Gura de Aur)
"Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui" (Sfantul Siluan Athonitul)
"învatarea de vorbe nu foloseste nimic, daca lipseste purtarea sufletului cea placuta lui Dumnezeu. Dar pricina tuturor relelor este amagirea si ratacirea si necunostinta lui Dumnezeu † (Sf.Antonie Cel Mare)
"Credinţa dreaptă nu ne foloseşte cu nimic, atunci când avem o viaţă stricată"(Sf.Ioan Gura de Aur)
"283. Cunostinta fara lucrare, nu va mîntui pe nimeni în ziua mortii si a dreptei judecati a lui Dumnezeu.
284. Vai de noi, cei de azi, care ne silim sa învatam teorie multa si nu luam aminte la sudoarea cea din lucrare si la filosof ia cea din traire."

#13 | pid:3667 | tid:250
sergiu.c

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 521 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti
  • Preocupari:credinta stramoseasca crestin-ortodoxa
  • Confesiune:ortodox
Invatatura din Limonar pentru cei ce umbla la bisericile latinilor si altor straine credinte.
Ne spunea preotul Gheorghe cum ca un staret oarecare, monah simplu, care era in manastirea Sfantului Teodosie, neluator aminte fiind pentru a sa credinta, adeseori iesea din chilie si ori unde afla citindu-se in vreo biserica de egipteni, armeni ori de eretici de alta credinta, intra in biserica aceea si sta pana la sfarsitul cantarii. Iar odata i s-a aratat lui ingerul Domnului, zicandu-i: "Spune-mi mie batranule, daca vei muri, cum voiesti sa te ingroape pe tine, oare ca egiptenii, sau ca armenii, sau ca ereticii, ori ca ierusalimitenii? Iar staretul a raspuns lui, zicand: "Nu stiu."

Atunci i-a zis lui ingerul: "Ia seama si te socoteste ca voi veni la tine dupa trei saptamani si atunci sa-mi spui mie."

Deci a mers staretul la al monah cu dreapta socotinta si i-a spus lui cuvintele ingerului. Iar dupa ce a auzit, monahul a cautat spre dansul mult si i-a zis lui: "Au doara, umblii pe la bisericile celor de alta credinta?" Iar el a raspuns: "Adevarat, asa este, ca unde aflu cantare acolo merg si ascult, ori la armeni, ori la egipteni, ori la eretici." Atunci i-a zis lui monahul: "E amar si cumplit lucrul tau, frate, caci cu toate ca dreapta credinta ai, dar in primejdie esti sa te faci strain de sfanta si apostoleasca Biserica, fiindca umbli pe la bisericile unde nu se numesc cele patru Sinoade ale Sfintilor Parinti: cel din Niceea, cu trei sute si optsprezece parinti, cel din Constantinopol, cu o suta si cincizeci, cel din Efes, cu doua sute, si cel din Calcedon, cu sase sute treizeci. Dar cand va veni la tine ingerul sa spui lui: "Ierusalimitean voiesc sa fiu."

Deci, dupa trei saptamani, a venit la dansul Ingerul Domnului si i-a zis: "Batranule, ce ai socotit pentru tine insuti?" Iar el a zis: "Eu ierusalimitean voiesc sa fiu." Si i-a grait lui ingerul: "Bine ca ti-ai slobozit sufletul tau din osanda." Si indata si-a dat staretul sufletul. Insa acestea toate s-au facut noua cu chip de invatatura, ca, chiar daca ascultam cantarile latinilor, ale armenilor sau ale unor eretici, insa, intru credinta in care suntem, intru aceea sa ramanem si la biserica noastra sa mergem si numai intru dansa impartasire sa primim, ca sa nu ne pierdem osteneala cea cu fapte bune si sa fim ca cei fara nici o credinta, osanditi de Domnul. A caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Caci toate le poate Dumnezeu fara tine, dar ca sa te mantuiască din lumea aceasta nu poate fara tine. Nici tu nu te mântuiesti fara mana lui Dumnezeu si nici Dumnezeu nu te ridica daca nu-I întinzi si tu mana. Destul este ca te cercetează mereu si atat de mult te roaga (Pr.Arsenie Boca)

#14 | pid:3959 | tid:250
sergiu.c

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 521 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti
  • Preocupari:credinta stramoseasca crestin-ortodoxa
  • Confesiune:ortodox
“Rătăcind pe alţii şi rătăciţi fiind ei înşişi”[1] - Cuviosul Parinte Paisie Aghioritul

Despre înşelarea penticostalilor

- Părinte, cele pe care le spun cei care aderă la penticostali, că văd vedenii, vorbesc în limbi etc, sunt din imaginaţie sau din lucrare diavolească?

- Sunt din lucrare diavolească. Pentru că atunci când merg la penticostali şi se botează din nou, dispreţuiesc şi leapădă Sfântul Botez – “mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor”, spune Simbolul Credinţei – se dezbracă de botez, primesc înrâuriri diavoleşti şi vorbesc vrr…, chipurile, în limbi. “Vorbeşte Sfântul Duh al Cincizecimii”, spun ei. Nu este Sfântul Duh, ci sunt o mulţime de duhuri necurate. Ce vorbiri în limbi? Cele pe care le spun sunt nişte sunete nearticulate şi cuvinte fără înţeles, pe care nici ei înşişi nu le înţeleg. Se mai şi înregistrează şi după aceea fac statistici şi trag concluzii: “Are atâtia “aliluia” în cutare limbă, atâţia în cutare …”. Dar în atâţia “vrrr…” vei găsi ceva care să semene şi cu “aliluia” în vreuna din limbile lumii. Şi iată, deşi este ceva diavolesc, această demonizare o consideră lucrarea Sfântului Duh şi spun că trăiesc ceea ce au trăit Apostolii în ziua Cincizecimii. Insă acestea pe care le cred sunt blasfemii, de aceea se îndrăcesc.

- Părinte, de ce se botează din nou?

- Pentru că spun: “Atunci când am fost botezat eram mic şi nu am ştiut; acum mă botez întru cunoştinţă”. Se rebotează şi cred că astfel îşi curătesc păcatele lor. Dacă Biserica nu ar fi avut Botezul pruncilor, ce s-ar fi întâmplat cu toţi cei care ar fi murit înainte de a fi botezaţi? De aceea naşul se face garant, spune Simbolul Credinţei şi are răspundere pentru copil până ce va creşte. Nu cumva este nedreptăţit pentru că se botează de mic? Nu, ci mai mult este ajutat, pentru că se împărtăşeşte. Şi chiar de ar întina Sfântul Botez cu vreun păcat atunci când s-ar face mare, există pocăinţa şi mărturisirea care îi vor spăla acest păcat şi nu trebuie să meargă să se boteze din nou.

Despre Anastenaria[2]

- Părinte, se spune că la Sărbătoarea Sfântului Constantin unii joacă pe cărbuni aprinşi şi nu se ard. Ce este aceasta?

- Este şi drăcie şi escrocherie. Faptul că joacă ţinând o icoană sau crucea este obrăznicie, este lepădare de credinţă. Se depărtează harul lui Dumnezeu şi de aceea îi ajută diavolul. Şi mai este cu putinţă să nu le ajute diavolul şi după aceea? Li se justifică ajutorul lui!

Dar este şi viclenia dansatorilor care îi ajută. Aceştia merg de mai înainte şi pregătesc locul. Adică ard lemne de platan care fac multă cenuşă şi ştiu unde să calce atunci când joacă. De ce nu ard purnari sau comoră, care ţin jăratecul? Să le pregătească altcineva focul şi după aceea să meargă acolo şi să joace.

Cineva mi-a spus: “Minune! Dansatorii calcă peste foc şi nu se ard”. “De aceasta te miri? îi spun. Diavolii sunt în focul iadului şi nu se ard de ani şi veacuri. De aceasta să te miri, iar nu de cei care calcă puţin peste cărbuni şi cenuşă şi nu se ard”.

Metempsihoza[3]

- Părinte, cum oare unii oameni, chiar şi cultivaţi, cred în metempsihoză?

- Metempsihoza le convine oamenilor şi mai ales ateilor şi necredincioşilor. Este viclenia cea mai mare a diavolului. Diavolul îi ţine într-o viaţă de păcat, cu gândul că sufletul pleacă şi revine de mai multe ori în această lume. “Ei, dacă de data aceasta nu reuşeşti, le spune diavolul, vei reveni în viaţă şi vei reuşi a doua oară. Şi dacă iarăşi nu reuşeşti, vei veni, vei reveni, vei evolua…“. De aceea unii ca aceştia şi spun: “Nu-i nimic dacă fac şi acest păcat”, şi nu le pasă; trăiesc fără luare aminte şi nu se pocăiesc. Vezi cum îi orbeşte diavolul şi cum îi prinde în iad! Nu am văzut o viclenie şi o artă mai mare a diavolului ca aceasta, pentru ca să-i adune pe oameni în iad! Şi dacă diavolul te prinde bine o dată, oare te va mai lăsa să te întorci? Aceasta este teoria cea mai rea dintre toate teoriile hinduiste.

Odată, târziu, spre seară, a trecut pe la Colibă un tânăr. “La vremea aceasta, voinicule, vreau să citesc vecernia”, îi spun. “Incă te mai ocupi cu acestea?”, mi-a spus el şi a plecat. A venit a doua zi şi mi-a spus despre nişte vedenii. “Ai folosit cumva haşiş?”, îl întreb. “Da, mai demult. Insă atunci când am văzut vedeniile nu mai foloseam”, îmi spune. “Citeşti cumva despre metempsihoză?”. “Da”, îmi răspunde. Ei bine, aici o păţise. A citit despre metempsihoză, a intrat egoismul înlăuntrul său şi i-a plăsmuit vedenii cum că în urmă cu mii de ani a fost un om mare şi bogat. Apoi a văzut în vedenie că s-a suit la cer, dar nu-l aveau scris acolo şi i-au spus să coboare. Diavolul i-a creat toată starea aceasta. “Toate acestea sunt basme, îi spun, şi tu le crezi?”.

Din nefericire există şi oameni cultivaţi care cred în astfel de bazaconii. Acolo, lângă Colibă, era un măgar pe care l-am numit Naser, deoarece era vioi. Intr-o zi a venit un grec care trăia în Elveţia şi a auzit că-l strigam pe măgar Naser. După o vreme, când a venit din nou, a adus o cutie cu dulciuri ieftine şi una cu scumpe. “Acestea sunt pentru Sfinţia Ta”, mi-a spus, şi mi-a dat dulciurile cele ieftine. “Dulciurile cele scumpe sunt pentru Naser, a adăugat el. Mi-am dat seama încă de data trecută că acesta este Naser. Atunci când l-am întâlnit, mă privea cu o privire tristă şi mi s-a frânt inima”. Credea că Naser s-a reîncarnat şi a devenit măgar. Şi chiar credea aceasta. “Bre, eşti sănătos la cap? l-am întrebat. Eu l-am numit Naser, pentru că era un măgar vioi”. Dar în nici un chip nu credea ce-i spuneam.

Şi aceasta nu este nimic. Să vă spun altceva mai grozav. Cu mai mulţi ani în urmă au mers nişte germani în Creta să facă o “pomenire” a germanilor care fuseseră ucişi acolo în timpul ocupaţiei lor. In timp ce îşi făceau pomenirea trece un cretan cu măgarul său încărcat cu diferite lucruri. Când măgarul i-a văzut pe oameni adunaţi acolo a început să ragă. Unul dintre germani a crezut atunci că măgarul era fratele lui care murise în război şi se reîncarnase; că l-a recunoscut şi l-a salutat prin răgetul lui. De aceea germanul a luat poziţie de drepţi şi ţac, l-a salutat milităreşte… Şi pune-te pe bocete!... Apoi se duce repede la ţăran şi-i spune: “Cât vrei pe el, căci vreau să-l cumpăr?”. “Bre, du-te de aici”, îi spune ţăranul. Germanul îi număra mărcile: “Atâtea? Atâtea?”. “Du-te şi lasă-mă!“, îi spunea acela. In cele din urmă îi spune cineva: “Bre, prostule, îl plăteşte pe măgar ca pe mercedes! Dă-l!”. Atunci ţăranul a luat lucrurile de pe măgar, i-a scos samarul, l-a eliberat, iar germanul l-a luat cu ochii înlăcrimaţi şi 1-a dus în Germania!

- Este adevărat. Părinte?

- Este fapt foarte adevărat! Dacă nu aş fi auzit aceasta de la un om serios, nu aş fi crezut nici eu.

Despre asceza hinduiştilor[4]

- Părinte, oare hinduiştii ajung la o oarecare stăpânire de sine pentru că îi ajută asceza aspră pe care o fac prin yoga?

- Fac şi fac şi ce reuşesc prin toate acestea? Infrânarea ortodoxă şi, în general, asceza duhovnicească ţintesc întotdeauna spre un scop mai înalt, la sfinţirea sufletului. Asceza lor satanică şi lumească se face ca să-şi întocmească un trup suplu, să-şi întoarcă mâinile şi picioarele precum ale lui karaghiozi de hârtie, ca să-i laude câţiva oameni proşti şi să-şi bată joc de ei diavolii cei caraghioşi. De ici copii îşi răsucesc picioarele, îşi pun un picior pe un umăr şi celălalt pe celălalt umăr şi astfel se roagă. Se exersează lovind mult timp cu mâna de un sac cu pietriş până ce face bătătură, şi apoi pot sparge pietre, lemne etc.

Dar toate cele pe care le simt – precum spun unii – au o oarecare explicaţie. Işi trag, de pildă, limba până la nas sau o înghit până la laringe, suferă o excitare, simt o oarecare dulceaţă, o gâdilare şi spun: “Acesta este nectarul”. Apoi presează cu degetele nişte nervi de lângă urechi şi aud “vuuu …” - o muzică. Sau îşi presează ochii şi încep să vadă steluţe cu ochii deschişi în soare, iar când îi închid văd lumină. “Iată, am reuşit! spun ei. Am văzut lumina cea necreată!”. Atunci şi diavolul le spune: “A, vreţi lumini? O să vă dau şi eu lumini”. Le cultivă imaginaţia şi apoi, fără să-şi mai apese ochii sau fără să-i ţină deschişi în soare, văd lumini. Diavolul de multe ori încearcă să ne înşele, fără să-l provocăm noi, arătându-ne lumini etc, dar îi întoarcem spatele; cu atât mai mult va face aceasta dacă îl provoci. Vrea pretext.

- Adică diavolul este cel care le prezintă diferite închipuiri, Părinte?

- Da, le cultivă imaginaţia într-o măsură avansată şi apoi îi înşeală. Merg şi unii dintre ai noştri la hinduişti, iar aceştia îi învaţă să spună în limba lor nişte hule împotriva lui Hristos, a Maicii Domnului şi a Sfinţilor - unii ştiu că acestea sunt hule, alţii nu ştiu – şi se îndrăcesc. După aceea încep să spună nişte cuvinte nedesluşite. Ajung la o stare exaltată iar ceilalţi care îi privesc cred că se află într-o stare duhovnicească. Dar aceasta este o stare diavolească.

Hinduismul a făcut mare vătămare

Hinduşii, deşi sunt un popor inteligent, deşi au nelinişti metafizice şi multă inimă, se ocupă cu aşa numita filozofie, cu rătăciri şi vrăjitorii zăpăcindu-i pe europeni cu teoriile lor. Şi iată, mai marii lor sunt ca taurii, iar alţii mulţi acolo, în India, mor de foame. Vin şi aici în Grecia şi înşală lumea cu nirvana, cu pasivitatea, cu reîncarnările … In cărţile lor folosesc şi părţi din Sfânta Scriptură, din Filocalie, de la Sfinţii Părinţi şi astfel atrag lumea. Unde s-a auzit mai demult să creadă ortodocşii în teoriile hinduiste! Acum însă, deşi e greu s-o spui, şi unii oameni serioşi susţin astfel de neghiobii şi dau bani grei pentru aceasta. Hinduismul a făcut o mare vătămare.

- Părinte, există indieni care să fie creştini ortodocşi?

- Foarte puţini. Au rămas câţiva din Biserica pe care a întemeiat-o Sfântul Apostol Toma, dar au părăsit-o. Unii au devenit catolici, alţii protestanţi. Astăzi acolo pe ortodocşi îi poţi număra pe degete. Toate cele pe care celelalte religii sau parareligii le prezintă ca minuni nu au nici o legătură cu minunile religiei noastre. Hristos cere de la noi mărime de suflet. Nu vrea să-L iubim pentru că este atotputernic. Dacă ar fi vrut, ar fi putut face o minune pentru a crede imediat toată lumea. Dar în felul acesta ar fi lezat libertatea omului. De aceea spune: “Fericiţi cei ce n-au văzut dar au crezut“5.

Ortodoxia are minunea şi harul dumnezeiesc. Hinduismul are magia şi filozofia. El înlocuieşte minunea cu magia şi harul dumnezeiesc cu filozofia. Diavolul dă puteri guruşilor, vrăjitorilor etc, pentru că aceştia îi dau drepturi. ”Şi astfel aceia pot face minuni”, iar cel care le vede îi admiră. Din clipa în care cineva vede că acela care face astfel de false minuni nu se înrudeşte deloc cu Hristos, trebuie să-şi dea seama că cele pe care le face sunt înşelăciunea diavolului care nu ştie niciodată să spună adevărul, ci numai minciuni ca să înşele făpturile lui Dumnezeu. Cei care au intenţie bună, dacă mai înainte au cunoscut puţin Ortodoxia, îşi fac probleme, deoarece văd că viaţa vrăjitorilor nu este curată, ci este încurcată, în timp ce în Ortodoxie află viaţă curată şi superioritate. Află oameni care au sfinţenie şi care fac minuni adevărate.

In Ortodoxie bunătatea este prisosul dragostei omului faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Toate celelalte fapte bune ce se fac de către cei de altă credinţă, de cei înşelaţi etc, nu au principii duhovniceşti în Hristos, ci pot avea nişte principii omeneşti bune. Cel care trăieşte corect viaţa ortodoxă are smerenie, dragoste şi se dăruieşte cu totul aproapelui, se jertfeşte. Iar nevoinţa, postul şi privegherea pe care le face, le face din dragoste faţă de Dumnezeu, nu ca să simtă o oarecare plăcere. Hristos a venit în lume ca să Se răstignească din dragoste pentru făptura Sa. Mai întâi S-a răstignit şi după aceea a înviat. Este un lucru ieftin ca cineva să ceară bucurii duhovniceşti – cu totul altceva este dacă Hristos îi va da să guste dulceaţa cerească. In timp ce aceia care se ocupă, de pildă, cu filozofiile indiene, cu yoga etc, prin toate pe care le fac ţintesc să ajungă la, chipurile, o stare duhovnicească, la extaz, să simtă o plăcere sau să devină mai presus decât ceilalţi, fără să se intereseze de ceilalţi.

Să presupunem că un hinduist se află la ţărmul mării şi face autoconcentrare. Dacă în momentul acela cineva se primejduieşte în mare şi cere ajutor, acesta va rămâne cu desăvârşire nepăsător, nu se va mişca din poziţia sa, ca să nu se lipsească de plăcerea ce o simte. în timp ce, dacă s-ar fi aflat acolo un monah ortodox şi ar fi rostit rugăciunea, ar fi lăsat metania şi s-ar fi aruncat în mare ca să-l salveze.

Inşelarea oamenilor

- Părinte, atunci când vor veni Proorocul Ilie şi Enoh să propovăduiască pocăinţa, lumea va înţelege ca să-şi revină?

- Cei care vor avea intenţie bună, vor înţelege. Iar cei care nu vor avea intenţie bună, nu vor înţelege şi se vor înşela. Hristos ne-a spus de mai înainte că trebuie să luăm aminte bine, pentru că “se vor scula hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor face semne şi minuni ca să înşele, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi”6.

Sunt unii care pe nişte înşelaţi îi iau de prooroci. Cu câţiva ani în urmă un protestant umbla peste tot cu o valiză de piele, care avea pe ea o inscripţie în engleză: “Sunt Proorocul Ilie!”. Purta o cămaşă cu mâneci scurte, avea şi o Sfântă Scriptură în engleză şi spunea că a coborât din cer. Când l-au întrebat ce crede, de ce religie ţine, a spus: “Ei, astea sunt depăşite. Atunci nu existau religii!”. Ai înţeles? Pentru el, toţi: catolicii, protestanţii, penticostalii, toate ereziile şi tot lăstărişul sectelor sunt unul şi acelaşi lucru. Oare din aceasta nu-şi poate da seama oricine despre ce este vorba? Câte scrisori nu mi-a trimis! Cita diferite locuri din Sfânta Scriptură şi avea numai poziţii protestante. Trimitea şi la alţii o mulţime de scrisori, când din Anglia, când din altă parte. Unii au crezut în cele ce le scria şi voiau chiar să publice într-o revistă că a venit Proorocul Ilie. “Sunteţi sănătoşi? Ce vreţi să faceţi?”, le-am spus. Sărmana lume este ameţită.

Păcătuieşte cineva chiar şi numai când ascultă cele pe care le spun cei înşelaţi. Sunt unii care spun: “Dacă crezi că se va face aşa, se va face”. Dar aceasta este credinţa în ei înşişi, iar în spatele lor este aghiuţă. Se fac dumnezei pe ei înşişi7 şi se dezbracă de harul dumnezeiesc. Cu astfel de teorii caută să înşele lumea. Unul în vârstă de vreo 45 de ani se prezenta ca absolvent al Şcolii din Halki8 şi susţinea diferite filozofii hinduiste. „Dumneata, îi spun, îţi faci rău şi ţie şi lumii, atunci când expui prostiile cioplite ale hinduiştilor şi în acelaşi timp te prezinţi ca absolvent al Şcolii de la Halki. Ia aminte, că ai să te îndrăceşti!”.

- Părinte, de ce diferitele formaţiuni religioase existente în Grecia preferă să se prezinte ca asociaţii etc.şi nu spun că sunt religii?

- Fac aceasta ca să înşele. Şi iată, în timp ce Sfântul Constantin a desfiinţat idolatria şi a consfinţit creştinismul ca religie oficială în tot imperiul, astăzi se încearcă să se readucă idolatria. Se îngăduie să se facă geamii, guruşii să aibă locurile lor de retragere, să ţină liber conferinţe, să se facă diferite centre de prozelitism, francmasonii să acţioneze liber, martorii lui Iehova la fel… Ortodoxia este atacată de o puzderie de teorii. Dar acestea nu vor sta în picioare; vor cădea grămadă. Nenorociţii de oameni sunt atraşi, pentru că s-au depărtat de Dumnezeu şi au ajuns la întunecare. Doi tineri mi-au spus că au mers la Hebron să se închine şi le-au pus pe cap fesul evreiesc ca să se închine la mormântul lui Avraam. Ce folos mai ai din faptul că te-ai închinat, când ţi-ai pus pe cap fesul acela pe care evreii îl folosesc în cultul lor? Ce să mai spui? Mare zăpăceală! La Paris, lângă o biserică romano-catolică scrie: “Aici se învaţă exerciţiul rugăciunii prin metoda yoga”. Unde au ajuns! După aceea încep problemele psihologice şi înnebunesc. Şi nu mai ştiu ce caută.

Unii romano-catolici, protestanţi etc. află că dacă se botează cineva în Biserica Ortodoxă se schimbă, renaşte şi cred că dacă se vor boteza vor scăpa de problemele lor psihologice. Am spus unora despre un protestant ce voia să se facă ortodox: “Nu-l botezaţi pe acesta. El nu este pentru botez”. “Tiu, mi-au răspuns, dacă se va boteza va fi ajutat”. “Dar nu este pentru botez. Nu înţelegeţi?”. M-au ascultat. L-au luat, l-au dus la mare şi l-au botezat. După vreo două-trei zile acela vine la mine şi-mi spune: “Eu m-am botezat, dar botezul nu mi-a rezolvat problemele psihologice”. “Bine, dar te-ai botezat ca să scapi de problemele psihologice? îl întreb. Ascultă! Dacă ai fi simţit nevoia botezului, dacă ai fi înţeles vrednicia lui şi ai fi venit numai pentru această măreţie, atunci ţi-ar fi dispărut şi acelea. Dar dacă vii la botez ca să scapi de problemele psihologice, cum să plece de la tine? Vor pleca în chip magic?”. Incurcă magia cu minunea. Nu pot deosebi aurul de bronz. Şi iată, un protestant, de pildă, se poate boteza ortodox, apoi poate deveni romano-catolic, după care poate spune “nu mi-am aflat odihnă”, şi să se întoarcă iarăşi Ia protestanţi sau la ortodocşi. Un oarecare catolic s-a botezat ortodox, a devenit monah şi a trăit nouă ani într-o mănăstire. Intr-o zi vine la Colibă şi-mi spune: “Eu nu am trăit viaţa lumească şi ca ortodox şi de aceea vreau să mă duc în lume şi să mă însor!”. Auzi vorbă?! Să-i explici după aceea cât de grav este ceea ce gândeşte şi el să-ţi spună: ”De ce este grav? Nu pot înţelege aceasta”.

Intoarcere la Ortodoxie

Lumea ciudată de astăzi se odihneşte în lucruri ciudate, nu în cele corecte. India, care este la celălalt capăt al lumii, o ştiu din magia ei şi merg acolo. Sfântul Munte, care este în patria lor, foarte aproape de ei, cu adevărată viaţă mistică în Hristos, îl ignoră. Un student mi-a spus că s-a dus în India şi a stat acolo trei ani şi jumătate. Căuta să afle adevărul referitor la religii. In cele din urmă un oarecare indian i-a spus: ”De ce ai venit aici? Ceea ce cauţi există în Ortodoxie. Acolo este lumina. Să mergi în Sfântul Munte şi vei afla acolo ceea ce cauţi”9. Şi astfel s-a întors în Grecia şi a venit în Sfântul Munte.

- Părinte, atunci când un ortodox se uneşte cu hinduiştii etc, dacă după aceea se pocăieşte, este primit iarăşi în Biserica Ortodoxă?

- Unul ca acesta are trebuinţă de pocăinţă mare şi de miruire. Dacă vrea să se întoarcă la Ortodoxie şi să devină iarăşi mădular al Bisericii, conform canoanelor trebuie ca mai întâi să adeverească prin libellus 10 că se leapădă de credinţele lor cele rele şi mărturiseşte credinţa ortodoxă şi după aceea preotul să-i citească rugăciunile pentru întoarcere la adevărata credinţă11 şi să-l miruiască cu Sfântul Mir.Văd unii copii mici care, fără să fi citit vreun rând din Evanghelie, citesc despre brahmanism, budism. Coranul etc. şi se duc şi la indieni. Apoi nu se odihnesc şi se întorc la Ortodoxie, dar după ce au adunat o grămadă de microbi. Se vatămă şi după aceea este greu să afle adevărul. Trebuie mai întâi să cunoşti Ortodoxia şi după aceea pleci dacă nu-ţi place. Cunoaşte-o bine şi după aceea fă comparaţie cu diferitele teorii ce le auzi. Pentru că atunci când cunoşti Ortodoxia, poţi deosebi arama de aur sau îţi poţi da seama de aur câte carate are. Nu se poate înşela cineva uşor, astfel încât tot ceea ce străluceşte să fie luat drept aur. In orice caz, am observat că numai omul egoist pleacă de la Ortodoxie atunci când o cunoaşte; unul smerit niciodată nu pleacă.

___________________________
1. 2 Tim, 3, 13.
2. Sărbătoare în timpul căreia se dansează pe cărbuni încinşi.
3. Metempsihoza (sau reîncarnarea) este teoria rătăcită potrivit căreia sufletul, după moartea trupească, intră în alt trup omenesc sau de animal şi străbate astfel un ciclu nesfârşit de morţi şi renaşteri.
4. Toate cele spuse aici de Stareţ se referă în general la organizaţiile New Age, care folosesc tehnicile yoga şi meditaţia.
5. In. 20, 29
6. Mc. 13, 22.
7. Cuv. Paisie Aghioritul, “Trezire duhovnicească“, ed. Chilia “Buna Vestire”, Schitul Lacu, 2000, p. 276.
8. Şcoală teologică renumită din Constantinopol.
9. Este cunoscut faptul că Dumnezeu îşi poate descoperi voia sa omului cu bună intenţie în felurite moduri. Exemplu este măgarul lui Valaam, care a vorbit ca să-l întoarcă de la ceea ce voia să facă la voia dumnezeiască (Vezi Numeri 22, 18-35).
10. Libellus = cărticică, broşură, înseamnă mărturisirea credinţei scrisă, pe care cel care revenea la Ortodoxie era dator să o remită Sinodului sau Episcopului sau împăratului.
11. Din Moliftelnic.

(din: Cuviosul Paisie Aghioritul, “Nevointa duhovniceasca”, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003)
Caci toate le poate Dumnezeu fara tine, dar ca sa te mantuiască din lumea aceasta nu poate fara tine. Nici tu nu te mântuiesti fara mana lui Dumnezeu si nici Dumnezeu nu te ridica daca nu-I întinzi si tu mana. Destul este ca te cercetează mereu si atat de mult te roaga (Pr.Arsenie Boca)

#15 | pid:3961 | tid:250
sergiu.c

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 521 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti
  • Preocupari:credinta stramoseasca crestin-ortodoxa
  • Confesiune:ortodox
Legatura si cu Duminica Ortodoxiei, ziua biruintei a Dreptei Credinte(cuvinte de folos ale Sfintilor Parinti) de asemenea Lupii in blana de oaie(un intreg forum dedicat schismelor,ratacirilor,grupari si asociatii religioase dubioase etc.)

Acest post a fost editat de sergiu.c: 12 March 2011 - 09:44 AM

Caci toate le poate Dumnezeu fara tine, dar ca sa te mantuiască din lumea aceasta nu poate fara tine. Nici tu nu te mântuiesti fara mana lui Dumnezeu si nici Dumnezeu nu te ridica daca nu-I întinzi si tu mana. Destul este ca te cercetează mereu si atat de mult te roaga (Pr.Arsenie Boca)

#16 | pid:4386 | tid:250
BogdanO

    Avansat

  • cruce Operator
  • 1251 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Cu gandul in iad
  • Preocupari:invatatura ortodoxa a sfintilor parinti
  • Confesiune:crestin-ortodox
Erezia

Fiul meu, să ştii că, în zilele din urmă, precum zice Apostolul, vor veni vremuri grele. Şi aşa, din cauza împuţinării bunei cuviinţe, în biserică vor apărea erezii şi dezbinări, şi nu vor fi atunci, după cum au prezis Sfinţii Părinţi, oameni cu experienţă şi iscusiţi în viaţa duhovnicească nici pe prestolurile arhiereşti, nici în mănăstiri. De aceea ereziile se vor răspândi pretutindeni şi pe mulţi vor amăgi. Vrăjmaşul neamului omenesc va lucra cu viclenie, ca să atragă în erezie, dacă este cu putinţă, şi pe cei aleşi. El nu va respinge cu grosolănie dogma Sfintei Treimi, cea despre Dumnezeirea lui Iisus Hristos, despre Născătoarea de Dumnezeu, ci pe neobservate va începe să strâmbe predanisirile Sfinţilor Părinţi, primite de la Duhul Sfânt - învăţătura Bisericii înseşi. Uneltirile vrăjmaşului şi rânduielile lui vor fi observate doar de puţini, de cei mai iscusiţi în viaţa duhovnicească. Ereticii vor prinde putere asupra Bisericii, vor pune peste tot slujitori de-ai lor şi buna cuviinţă va fi nesocotită. Dar Dumnezeu nu va lăsa pe robii Săi fără apărare şi în neştiinţă. El a spus: După roadele lor îi veţi cunoaşte (Matei 7:16). La fel şi tu, după roadele lor, adică după faptele ereticilor, să te străduieşti a-i deosebi pe aceştia de păstorii cei adevăraţi. Aceştia sunt hoţi duhovniceşti, care fură turma duhovnicească, şi nu intră prin uşi în staulul oilor, ci sar pre aiurea (Ioan 10: 1), precum a zis Domnul, adică intră pe căi fără de lege, nimicind prin silnicie rânduielile lui Dumnezeu. Domnul îi numeşte pe aceştia tâlhari...
Monahii vor suferi o mare prigoană de la eretici şi atunci viaţa monahicească va fi pângărită. Se vor împuţina mănăstirile şi călugării; cei care vor rămâne vor fi asupriţi. Aceşti urători ai vieţii monahiceşti, ce poartă doar la suprafaţă chipul cuvioşiei, se vor sili să atragă călugării de partea lor, promiţându-le ocrotire şi bunătăţi vremelnice, iar cei ce nu se vor supune vor fi ameninţaţi cu izgonirea. Din cauza acestor ameninţări, cei slabi cu duhul vor fi foarte umiliţi. Dacă vei ajunge aceste timpuri, fiul meu, bucurate, pentru că atunci celor credincioşi, care nu vor dori alte bunătăţi, le vor fi gătite cununi doar pentru răbdarea în credinţă, după cuvântul Domnului: Tot cela ce va mărturisi pre Mine înaintea oamenilor, voi mărturisi şi Eu pre dânsul înaintea Tatălui Meu, Carele este în ceruri (Matei 10: 32).

(...) Dimpreună cu erezia va intra în mănăstire şi dracul, şi atunci aceasta nu va mai fi sfântă mănăstire, ci simple ziduri.

(...) Să nu vă fie frică de scârbe, ci de obrăznicia ereticilor, ce se înverşunează să despartă pe om de Hristos, fapt pentru care Hristos a poruncit să-i socotim drept păgâni şi vameşi.

Aşadar, fiul meu, întăreşte-te prin harul lui Iisus Hristos. Cu bucurie grăbeşte-te spre nevoinţele mărturisirii dreptei credinţe şi rabdă suferinţele, ca un bun ostaş al lui Iisus Hristos, Care a zis: Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii (Apoc. 2:10). Căci Lui, dimpreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, I se cuvine slava şi puterea în vecii vecilor. Amin. (Cuviosul Anatolie, 2, p. 44)

îmi scrieţi despre al vostru N. la care vieţuiţi, numindu-1 ideal al moralităţii în toate privinţele, dar adăugând că acesta crede „în felul său" - la nimereală. Dar această credinţă originală nu este nicicum semnul unui om ideal moraliceşte. Dimpotrivă, astfel de oameni au fost şi sunt dintotdeauna numiţi eretici... (Cuviosul Ambrozie, 23, Partea I, p. 200)

(din Filocalia de la Optina vol.1)

Acest post a fost editat de BogdanO: 14 July 2011 - 12:46 PM

† ....Nu stii că, de ti-ai vărsa sângele tău pentru El, nici asa n-ai făcut ce erai dator să faci că altul e sângele Stăpânului, si altul sângele robului! Pocăieste-te si întoarce-te înainte de iesirea sufletului, ca nu cumva să vină moartea si tot leacul pocăintei să fie fără de folos. Că aici, pe pământ, are putere pocăinta;si numai aici; în iad n-are nici o putere. Să căutăm pe Domnul, cât avem timp! ...† (Sf.Ioan Gura de Aur)
"Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui" (Sfantul Siluan Athonitul)
"învatarea de vorbe nu foloseste nimic, daca lipseste purtarea sufletului cea placuta lui Dumnezeu. Dar pricina tuturor relelor este amagirea si ratacirea si necunostinta lui Dumnezeu † (Sf.Antonie Cel Mare)
"Credinţa dreaptă nu ne foloseşte cu nimic, atunci când avem o viaţă stricată"(Sf.Ioan Gura de Aur)
"283. Cunostinta fara lucrare, nu va mîntui pe nimeni în ziua mortii si a dreptei judecati a lui Dumnezeu.
284. Vai de noi, cei de azi, care ne silim sa învatam teorie multa si nu luam aminte la sudoarea cea din lucrare si la filosof ia cea din traire."

#17 | pid:4389 | tid:250
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1564 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Staretul Sofronie de la Essex
  • „Teologi adevarati in biserica sunt aceia care se urasc pe sine (patimile lor). Daca cineva nu se va uri pe sine pana la moarte, nu poate sa fie ucenic al lui Hristos si invatator al poporului”.
  • „Sa pastram credinta ortodoxa si, deoarece traim in vremuri grele, vom lua plata mai mare decat cei care au trait in vremurile vechi si isi mentineau credinta atunci”.
  • „Cand vorbim despre Dumnezeu trebuie sa fim patrunsi de frica si de simtirea prezentei Lui“.
  • „Si orientalii care se ocupa cu meditatia vad o oarecare lumina, dar aceasta vedere ii desparte de toata zidirea intr-o trufie deosebita. Aceasta lumina nu este dumnezeiasca, ci diabolica, zidita. Dimpotriva, in Ortodo­xie, vederea luminii dumnezeiesti il preface pe om, preface viata acestuia, daruindu-i dragoste pentru toata zidirea”.
  • „O fata care se preocupa de budism a venit in contact cu niste protes­tanti, a inceput sa citeasca Sfanta Scriptura si sa se roage. De indata, guru nu a mai putut sa comunice cu ea si n-a mai putut sa-i citeasca gandurile. Cu atat mai mult se intampla aceasta cand cineva se face ortodox. Atunci va avea mai mare putere”.
  • „Există o diferenţă între budism şi asceza ortodoxă. In budism, oamenii încearcă să facă o smucitură sau o sfâşiere şi să ajungă în nirvana. Dezvoltă o ţintă într-o teorie misticistă, văd lumina zidită a cugetului lor, şi asta s-a petrecut în mod similar şi la Plotin, la neoplatonicieni. Părinţii au ştiut as­ta, pe care o putem numi nor, dar trec peste ea şi ajung la vederea luminii necreate. Atunci trăiesc faptul că lumina vine din Persoană şi nu dintr-o idee şi simt legătura personală cu Dumnezeu şi în acelaşi timp dezvoltă o mare dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de toată lumea, pănă la martiriu şi ură de sine”.
  • „Cei ce se fac ortodocşi din cugetare filosofică sau estetică, în clipele de mare concentrare în sine, dezvoltă acest intelect într-o teorie mistică şi văd o lumină a cugetului lor şi se îndrăgostesc de ei înşişi. Această lumină nu este nici diabolică, nici dumnezeiască. Când o acceptă a fi dumnezeiască, atunci se demonizează, precum zice şi Sfântul Apostol Iacob, fratele Domnului: înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, trupească, demonică (Iacov 3, 15). Cunoaşterea psihică sau sufletească, pământeas­că, atunci când este îndumnezeită sau i se atribuie caracter dumnezeiesc, devine demonizată. Numai când cineva vede dumnezeiasca lumină, vede distincţia între lumina cea firească a intelectului, cea a diavolului şi lumi­na necreată”.
  • „Karatele pot părea bune la început, pentru că exersează trupul, dar la sfârşit conduc mintea omului aparte de asceza ortodoxă şi de teologie. Această activitate depinde de ideologia cu care este legată”.
  • „Cand unii apuseni devin ortodocsi, stralucesc. Dupa cinci, sase ani, devin tari ca piatra, se lupta cu firea lor, cu mostenirea lor”.
  • „Există o diferenţă în legătură cu înţelesul persoanei nu doar între creştini si musulmani, dar chiar si între creştini, adică între ortodocşi si celelalte confesiuni. Căci, de vreme ce Dumnezeu este Persoană, iar omul este persoană, putem vorbi despre omul-persoană, deoarece este chip al lui Dumnezeu”.
  • „Erezia filioque are mare influenta in firea apusenilor si de aceea este foarte greu ca ei sa devina ortodocsi”.
  • „Apostolul Petru a inchis dinspre apus portile Raiului (vrea sa spuna „erezia lumii apusene”). Noi astazi intram in Rai de la rasarit”.
  • „In Biserica Catolica, in timp ce aparent sunt primite hotararile Sinodului al IV-lea Ecumenic, in realitate lucrurile stau cu totul altfel. Poate nu au priceput nici primul Sinod Ecumenic si de aceea au cazut in erezia lui filioque”.
  • „Un preot catolic mi-a spus: «Pentru voi, ortodocsii, dogmele sunt cai catre Dumnezeu, in timp ce pentru noi, dogmele (cele noi) sunt obstacole si de aceea trebuie sa le evitam».”
  • „Nu trebuie sa ne gandim: «Ia uite ce fac papistasii, sa nu fac si eu!» Asta e gresit, criteriul nostru nu sunt ei, ci vointa lui Dumnezeu”.
  • „In general, protestantii sunt indiferenti. Intre protestanti, evanghelistii sunt cei mai buni. Sunt indiferenti, cred in Hristos ca Dumnezeu, deoare­ce zice Sfanta Scriptura, dar nu au adancimea pe care o au ortodocsii, nu au cunoasterea adanca, personala, a lui Hristos si nu cunosc cum sa se razboiasca cu gandurile lor. Se poate ca in Biserica Ortodoxa sa existe si traduceri ale Noului Testament cu erori, dar acestea nu au creat probleme, de­oarece exista viata, Dumnezeiasca Euharistie. Dimpotriva, la protestanti, care considera ca Sfanta Scriptura este unicul izvor al credintei, greseala de traducere le strica toata mentalitatea”.
  • „Un mahomedan, pentru a deveni ortodox, trebuie sa astepte sa primeasca un mare har, astfel incat sa fie gata sa marturiseasca pentru Hristos. Daca nu primeste acel har, acesta sa mai astepte”.
  • „Cineva a trecut de la musulmani, prin hinduism, la budism si se ocu­pa si cu magia neagra. De fapt, in toate religiile se ocupase si cu magia. De cum a devenit ortodox, a vrut sa se ocupe in continuare si cu magia, dar nu mai putea sa o faca. Din aceasta a inteles ca magia este inferioara oricarei religii si ca celelalte religii sunt moarte. Principiile lor sunt moarte, in timp ce Hristos este Dumnezeul Cel viu”.
  • „Trebuie citite lepadarile si rugaciunea de dezlegare multi ani pentru cei ce au trecut prin magie. Asa facea Biserica primara”.
  • „Budismul are multe elemente de adevar, dar are un adevar omenesc care ajunge pana la zero, adica la o concentrare de sine in care meditatia il conduce pe om catre nefiinta din care a fost zidit. E vorba despre o sinuci­dere existentiala. Hristos ne conduce catre indumnezeire, catre comuniu­nea cu Dumnezeu in Treime”.
  • „Multi spun ca budismul nu are legatura cu demonismul. Cei care vorbesc asa cunosc budismul din carti, vorbesc doar teoretic; in realitate este cu totul altfel”.
  • „Unii spun ca prin meditatie dobandesc linistire. Asta se arata doar in afara ca un lucru bun, dar oamenii aceia sunt subjugati de trufie si esueaza repede in razboiul trupesc. Şi chiar daca sunt in budism, tot au razboi al trupului. Asta arata satanismul acestei metode“.
  • „Daca cineva citeste diverse carti psihologice budiste, nu mai poate niciodata dobandi simtirea curata a Ortodoxiei”.
  • „Cei care au fost atei si spun ca din ateism sau din existentialism au ajuns la Ortodoxie fara sa petreaca intr-o perioada de pocainta se vor lovi de probleme, ceva nu va merge in viata lor si nu vor avea roade bune“.

(din: Mitropolit Hierotheos Vlachos,“Cunosc un om in Hristos: Parintele Sofronie de la Essex”, Editura Sophia, Bucuresti, 2011)

#18 | pid:5010 | tid:250
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1564 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
DESPRE INGUSTIMI SI SECTARISM - Pr.Arsenie Boca

“E bine sa punem la punct acel „spirit sectar”, spirit ingust, spirit habotnic, zelotismul fara socoteala, sau mai bine zis prostia, care incununeaza fruntea multor suficienti de sine.

Nu s-a crezut ca se gasesc sectari si altundeva decat unde de obicei ii stim. Observand oamenii mai cu atentie, am aflat ca spirite sectare se gasesc oriunde, in toate activitatile omenesti. Se gasesc (carcotasi) pe marginea oricarei gandiri omenesti, nu numai in religie. (…). E clar ca spiritele sectare, mentalitatile de orice fel, sunt spirite anarhice, sortite la faramitarea lor pana la absurd. Sectarismul se explica prin sine, dar nu si-l poate explica cel ce patimeste de el. Adica cel cazut in asemenea ingustimi sustine cu toata taria ca asa este Adevarul, cum il intelege el, si nu admite o alta parere a Sfintilor, a Bisericii si a obstii in general.

Daca prostul s-ar recunoaste prost, ar inceta de a mai fi ca atare si s-ar schimba in intelept.

Orisice spirit sectar aduce mintii si sufletului o neliniste, o tulburare, o bariera care stinghereste libertatea sufletului, seninatatea superioara, suveranitatea Credintei in conducerea preainteleapta a Providentei, atat in directivele mari ale lumii, cat si-n amanuntele vietii noastre. Ca ori de cate ori nu tii pas cu Providenta, ba din nestiinta, ba din fixarea pe cateva idei omenesti, totdeauna am putea fi striviti, fara a avea un merit altul decat acela de a fi victima a ingustimii noastre. Cine-i ingust la minte, n-are leac nicaieri. Multi sunt mai betegi la minte decat de alte boli fizice.

Sunt oameni care reprezinta Providenta, oameni providentiali, dar dupa oarecare vreme se sectarizeaza, se limiteaza la ingustimi, la cateva principii fixe, si vor cadea victimile acestor ingustimi. Si intai trebuie sa se sparga capul prost, ca sa vie cel cu minte.

Sa luam un exemplu si un model de ingustime a oamenilor providentiali din anii 1556-1598. In aceasta perioada de vreme pe tronul Spaniei a urcat regele Filip al II-lea, care din fire era un rege ipocrit si vesnic posomorat; se spune ca n-a ras in viata lui niciodata. A zambit numai o singura data, cand a auzit de macelul din noaptea Sfantului Bartolomeu. A mostenit cel mai mare imperiu care exista pe atunci. Spania cu America Centrala, America de Sud, Neapolul, Sicilia si Sardinia, si Milanul si Tarile de Jos; iar dupa ce a cucerit Portugalia, la anul 1580, se facu stapan si peste imperiul colonial [al acesteia]: Brazilia, posesiunile din Africa si Indiile. Casatorindu-se cu Maria Tudor a Angliei, dispunea acum si de aceasta [de Anglia]. Aceasta intindere imensa [il] facea pe Filip sa se creada in sine asa de tare incat afirma, umflat de mandrie, ca in imparatia sa soarele niciodata nu apune, iar lumea zicea ca atunci cand se misca Spania, se cutremura pamantul.

Filip ar fi putut fi un rege mare, daca ar fi inteles vremea in care traia. Chiar de la suirea sa pe tron isi propusese ca toata viata lui sa lupte pentru starpirea protestantismului. Fanatismul sau, intretinut si de iezuiti, era asa de mare incat spunea adesea: „Mai bine n-as mai fi rege, decat sa domnesc peste eretici!”. Intr-adevar, el se purta cu atata cruzime contra reformatilor incat acestia il numira „demonul de la miazazi”.

In luptele sale, ce le-a avut cu flamanzii, a cautat sa-i aduca pe acestia cu de-a sila la catolicism, fiindca, din ingaduinta lui Carol Quintul, primisera calvinismul. Masurile regelui silira pe acesti locuitori sa faca o confederatie, pentru ca sa-si apere cu armele libertatea religioasa si politica.

Filip, afumat de fumul fanatic catolic, insarcina pe generalul sau, Ducele de Alba, sa se duca sa supuna tarile rasculate. Acesta a fost cel mai crud om al vremii de acum si purtarea lui fu inspaimantatoare. Daramand toate fortaretele rasculatilor, 18.000 de oameni au fost arsi de vii, [la] 30.000 li s-au luat averile, ramanand pieritori de foame, [iar] 100.000 fura nevoiti sa paraseasca tara.

Filip, povatuit de iezuiti, se hotari sa curete Spania de necredinciosi. El dadu un decret prin care ordona ca „toti cei care nu sunt catolici sa se boteze sau sa paraseasca tara”. Cei mai bogati si-au vandut averile si au trecut in alte tari, iar saracimea a ramas pe mana iezuitilor si inchinatorilor si au fost arsi de vii. In urma acestor masuri, Spania de miazazi ajunse o paragina. Sfarsitul vietii lui Filip a fost acelasi ca al lui Irod, ucigatorul pruncilor: „paduche sub piele”, iar dupa dansul Spania a decazut mereu si nu s-a mai ridicat niciodata.

Iata un argument destul de bun al suficientei de sine, al bigotismului fanatic, plin de nenumarate crime si sange, manifestat prin ura ucigatoare de oameni, bazat pe mijloace de teroare, ca sa se impuna un crestinism fortat.

Intrebam Apusul: oare asa ne-a invatat Hristos? Unde este rabdarea care trebuie s-o avem, pana la jertfa, pentru fratii nostri mai slabi? Iata unde a dus pe Filip ingustimea fanatica a suficientei de sine! De aici reiese ca acel care este cazut in aceste extreme ale sectarismului nu-si da seama de aceasta orbire si, ascultand de o vraja vrajmasa, impinge lucrurile, in ingustimea sa, pana la absurd, prabusindu-se in abisul faradelegilor si cazand din crestinism prin calcarea iubirii de oameni.

Oricine care este afumat de o vraja vrajmasa sectara lupta pentru ca sa-si faca prozelitism cat mai mare, ca prin aderentii ce si-i castiga sa poata, azi sau maine, sa produca „anarhie”, prin razbunare si ferocitate.

Sectarismul este o vraja vrajmasa care lupta impotriva pacii lui Hristos, impotriva dragostei Lui, impotriva unitatii Lui, care a legat pe toti crestinii de veacuri, pana la sfarsitul veacului acestuia.

Spiritul anarhic sectar este izvor al rautatii, care ia pacea de pe pamant si pustieste inima de iubirea lui Hristos. Prin ingustimile lui, credinta se pustieste, ateismul se generalizeaza, dreptii se desavarsesc si… „judecata cea de pe urma” se grabeste.

Ateismul este ultima faza a sectarismului. Acesta tinde sa cotropeasca tot pamantul, iar cand va reusi ca toti supravietuitorii acestei lumi, cu voie si fara voie, sa afirme negatia lui Dumnezeu, negatia nemuririi, negatia Invierii si a Imparatiei lui Dumnezeu, dupa o vreme foarte scurta se vor izbi de aparitia cea infricosata a lui Iisus Hristos, ca Judecator al lumii si Imparat al crestinilor. Atunci fiecare isi va primi plata ostenelilor sale, pentru o vesnicie fara de sfarsit.

Amin!”

(Din: Seminte duhovnicesti – Un caiet al parintelui Arsenie Boca, Editura Lumea credintei, Bucuresti, 2009)


SECTARII
624. Nu da cu bâta în viespile sectare.

Acest post a fost editat de Luca.O: 29 November 2011 - 08:16 AM


#19 | pid:5013 | tid:250
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1564 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Parintele Cleopa Ilie
In Vechiul şi Noul Testament, harul Sfîntului Duh a fost făgăduit tuturor celor ce vor crede în Iisus Hristos (Isaia 44, 3; 59, 21; Iezechiel 36, 27; Faptele Apostolilor 2, 17-18). Dar harul Preasfîntului Duh s-a dat cu deosebire Sfinţilor Apostoli (Ioan 20, 22; Faptele Apostolilor 1, 8; 2, 4; 4, 31; 6, 3; 13, 2). Păgînii, necredincioşii şi apostaţii nu au harul Preasfîntului Duh (Iuda 19-20; I Corinteni 2, 14). In vremea de apoi „mulţi înşelători şi hristoşi mincinoşi" se vor arăta cu viclenie că au harul Sfîntului Duh şi vor face semne mari şi minuni false cu puterea satanei, spre a înşela pe mulţi precum a zis Domnul (Matei 24, 24; Marcu 13, 22; II Tesaloniceni 2, 9; Apocalipsă 13, 13-14). Aceşti înşelători vor face minuni false cu puterea satanei spre a înşela pe cei aleşi şi a-i îndepărta de la dreapta credinţă (Deuteronom 13, 1, 8; Apocalipsă 19, 20). Vrăjitorii, proorocii mincinoşi, ereticii, înşelătorii şi făcătorii de minuni false sunt urîciune înaintea lui Dumnezeu (Levitic 20, 27; Deuteronom 18,10-12). Dumnezeu nu ascultă pe cei ce fac minuni false (Levitic 11, 31; 20, 6; Deuteronom 13, 3). Creştinii care cad în păcate grele „întristează pe Duhul Sfînt" (Efeseni 4, 30). Totuşi nu pierd harul mîntuirii. Dacă se vor întoarce din toată inima la spovedanie şi la lucrarea faptelor bune, iarăşi dobîndesc harul Preasfîntului Duh (Faptele Apostolilor 2, 38). Ereticii şi sectarii nu au harul Preasfîntului Duh, fiindcă primul păcat împotriva Sfîntului Duh, săvîrşit de ei este „răutatea neîncrederii adevărului dovedit şi arătat, al dreptei credinţe în Hristos" (Invăţătură de credinţă Ortodoxă).

#20 | pid:5016 | tid:250
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1564 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
MISIONARII, MISIONARISMUL - Pr.Cleopa Ilie
761. Ce pregătire trebuie să aibă un misionar creştin ca să poată predica în biserică?
In primul rînd, trebuie să fie acreditat de Biserică pentru a răspîndi cunoştinţele sale şi celorlalţi. El trebuie să aibă, pe lîngă însuşirea învăţăturii de credinţă, şi unele însuşiri care dau chipul ideal al adevărului misionar laic, adică:
1. Credinţa riguroasă ortodoxă, luminată, fermă, trează şi activă;
2. Adevărata sensibilitate pentru comuniunea frăţească întru mîntuire;
3. Zel şi stăruinţă statornică şi neînfrîntă;
4. Optimism sănătos şi senin.
Numai creştinul împodobit cu un buchet de astfel de însuşiri poate fi un adevărat misionar ortodox. Zel misionar poate avea numai acela care înţelege şi preţuieşte valoarea bunurilor cereşti şi îşi dă seama, totodată, cît de mult trebuie compătimit cel care nu are aceste bunuri. Cine nu însetează după viaţa în Dumnezeu, acela nu poate fi aprins de zelul de a mijloci şi altora această viaţă (cf. Dr. Corneliu Sîrbu).
762. Prima normă a misionarismului laic este apărarea dogmelor dreptei credinţe ortodoxe, deoarece dogmele sunt izvorul din care se nasc canoanele sau normele ce rînduiesc şi reglementează viaţa Bisericii, ca organism social (cf. Valerian Şesan, Curs de Drept Bisericesc Universal, ediţie îngrijită de Dr. Milan Şesan, Cernăuţi, 1942). A doua normă de care trebuie să ţină seama misionarismul laic este aceea că el trebuie întotdeauna să fie subordonat ierarhiei, iar conducerea lui să-i aparţină ierarhiei. Misionarismul laic numai atunci este puternic şi bine orientat, dacă acţionează din însărcinarea, trimiterea şi sub supravegherea ierarhiei.
763. De ce Biserica Ortodoxă nu se prea implică în misionarism, ca să facă cunoscută dogma ortodoxă în alte părţi, cum fac catolicii şi celelalte confesiuni?
Biserica Ortodoxă trăieşte! Cea mai mare învăţătură este trăirea. Eu am la spovedanie popor de la ţară. Ţin tradiţia sfântă cum au învăţat-o de la părinţii
lor. Datorită poporului se ţine mai tare Ortodoxia la noi.
764. în Biserica Ortodoxă poziţia şi funcţia misionarismului mirean în viaţa şi dezvoltarea Bisericii se fundamentează şi se lămureşte deplin în baza celor două teze doctrinale: preoţia generală şi Biserica - Trupul tainic al Domnului. Preoţia generală a creştinilor laici se întemeiază pe sfînta Taină a mirungerii (I Petru 2, 5; I Corinteni 12, 13; 12, 27; Galateni 3, 28). Căci spune Sfîntul Apostol Petru către „cei împrăştiaţi printre străini", numindu-i preoţie sfînta: „Iar voi sunteţi seminţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfînt, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestiţi în lume bunătăţile Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa cea minunată". Toţi creştinii au deci misiunea de a propovădui chemarea lui Hristos, toţi formează „poporul lui Dumnezeu" (I Petru 2, 5-10). Dar organizarea acestei misiuni este de datoria ierarhiei bisericeşti. Prin ierarhie, se recunosc şi se reglementează drepturile mirenilor la misionarism, căci ierarhia deţine întreaga putere în Biserică (cf. Dr. Corneliu Sîrbu).
Aşadar, misionarismul laic, organizat şi activ sub egida treptelor supraordonate ale ierarhiei, nu este o inovaţie dincolo de cadrul Ortodoxiei, ci o întoarcere la „instituţiunile creştinismului primar" (Mitrop. Nicolae al Ardealului, Ortodoxia în mijlocul frămîntărilor de azi), care reprezintă întruchiparea clasică a celui mai adînc şi mai autentic creştinism. Potrivit Sfintei Scripturi, şi creştinii mireni - nu în aceeaşi măsură ca misionarii ierarhici, ci pe măsura preoţiei lor generale - pot fi sarea pămîntului (Matei 5, 13). Sfînta Scriptură zice: „După harul pe care 1-a primit fiecare, slujiţi altora ca nişte buni iconomi ai harului celui de multe feluri al lui Dumnezeu" (I Petru 4, 10). Mîntuitorul a zis: „Oricine Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu pe el înaintea Tatălui Meu care este în ceruri; iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu de el înaintea Tatălui Meu care este în ceruri" (Matei 10, 32-33, Marcu 8, 38; Luca 9, 26). Marele apostol Pavel zice: „Nimeni să nu caute pe ale sale, ci fiecare pe ale aproapelui" (I Corinteni 10, 24).
Şi dumnezeiescul Ioan Evanghelistul a scris: „Şi noi suntem datori să ne punem sufletele noastre pentru fraţi" (I Ioan 3, 16). Şi iarăşi îl auzim pe marele apostol Pavel, zicînd: „Cuvîntul lui Hristos să locuiască întru voi din belşug; învăţaţi-vă şi mustraţi-vă între voi, cu toată înţelepciunea" (Coloseni 3, 16). Creştinul mirean este dator să lucreze la îndreptarea celor greşiţi, după cum s-a scris: „Fraţilor, de va cădea vreun om în vreo greşeală, voi, cei duhovniceşti, îndreptaţi-l pe unul ca acesta cu duhul blîndeţii, luînd seama la tine însuţi ca să nu cazi şi tu în ispită" (Galateni 6, 1; Evrei 12, 12-44). Şi iarăşi zice: „Vouă vi s-a dat pentru Hristos, nu numai să credeţi întru El, ci şi să pătimiţi pentru El, ducînd aceeaşi luptă pe care aţi văzut-o la mine şi aţi auzit-o despre mine" (Filipeni 1, 29-30).
765. Intre misionarii laici pot să fie şi femei, sau numai bărbaţi? Dacă cercetăm istoria veche a Bisericii Creştine, aflăm că şi femeile, deşi nu predică în biserică, avînd în vedere învăţătura marelui apostol Pavel care le spune „să tacă în biserică" (I Corinteni 14, 34), în afară de Biserică făceau cu adevărat misionarism. Ca să ne dăm seama de acest lucru, să-l auzim pe apologetul Aristide de Atena care, arătînd misionarismul femeilor creştine din acea vreme, zice aşa: „Femeile creştine sunt curate ca fecioarele. Ele predică din dragoste (cuvîntul lui Dumnezeu) sclavilor, sclavelor şi copiilor acestora. Ele se străduiesc să încredinţeze pe sclavi şi, dacă aceştia sunt cîştigaţi pentru credinţă în Iisus Hristos, atunci ei sunt numiţi de-a dreptul - fără nici o deosebire - fraţi ai stăpînilor lor" (Apologia a XV-a). Iar bărbaţilor care sunt bine pregătiţi, li se încuviinţa a predica chiar în biserică (Liviu Stan; Popescu M. Teodor, Primii didascăli, în „Studii Teologice", anul III, nr. 2, Bucureşti, 1932, p. 143).





1 User(i) citesc acest topic

0 memberi, 1 vizitatori, 0 useri anonimi