Sari la continut

Iisus Hristos
Fa bine celui ce le nedreptateste si-ti vei face prieten pe Dumnezeu. Nu grai de rau pe vrajmasul tau catre nimeni, Deprinde-te cu dragostea, cu neprihanire, cu rabdarea, cu infranarea si cu cele asemenea. Caci aceasta este cunostinta de Dumnezeu: sa-I urmezi Lui cu smerita cugetare si printr-unele ca acestea. Iata lucrarea aceasta nu este a celor de rand ci a sufletului care are minte. (Sf.Antonie Cel Mare -- Filocalia vol.1)

Traficul site-ului nostru este monitorizat si promovat de:

Cuviosul Ambrozie de la Optina


  • Nu puteti initia un nou topic
  • Nu puteti raspunde la acest topic
Nici un post la acest topic

#1 | pid:4459 | tid:2419
BogdanO

    Avansat

  • cruce Operator
  • 1251 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Cu gandul in iad
  • Preocupari:invatatura ortodoxa a sfintilor parinti
  • Confesiune:crestin-ortodox
De ce păcătuiesc oamenii?... Sau pentru că nu ştiu ce trebuie să facă şi de ce trebuie să fugă, sau, dacă ştiu, uită, iar dacă nu uită, se lenevesc, cad în moleşeală. Pe de altă parte, pentru că oamenii sunt foarte leneşi spre a împlini faptele bunei cuviinţe, deseori uită de obligaţia lor principală - să slujească lui Dumnezeu, iar din lenevire şi uitare ajung la culmea nechibzuinţei sau neştiinţei. Aceştia sunt cei trei uriaşi - moleşeala sau lenevirea, uitarea şi neştiinţa - de care este legat tot neamul omenesc cu legături nedezlegate. Iar după acestea, vine nepăsarea, cu toată armata de patimi rele. Pentru aceasta şi noi ne rugăm împărătesei Cereşti: împărăteasa mea Preasfântă, Născătoare de Dumnezeu, cu sfintele şi atotputernicele Tale rugăciuni, îndepărtează de la mine, smeritul şi ticălosul robul Tău, mâhnirea, uitarea, nesocotinţa, nepăsarea şi toate cugetele cele spurcate, viclene şi hulitoare. (Cuviosul Ambrozie, 1, Partea I, p. 105)

Dumnezeu să-ţi ierte puţinătatea sufletului şi multe altele. Când cel bolnav se tămăduieşte desăvârşit de boala lui, atunci nu-şi mai aduce aminte cu neplăcere de boala pe care a avut-o. Tot aşa şi cel păcătos.Dacă a primit iertarea păcatelor şi a moştenit împărăţia Cerurilor, nu-şi mai aduce aminte acolo cu supărare de păcatele sale, ci dimpotrivă, cu mulţumire pentru milostivirea lui Dumnezeu. (Cuviosul Ambrozie, 23, Partea a III-a, p. 83)

îmi scrii că te temi că Dumnezeu nu-ţi va ierta păcatele. Să crezi neîndoielnic că ti le va ierta - El, Cel ce a venit în lume să mântuiască pe cei păcătoşi şi S-a răstignit de bunăvoie. (Cuviosul Ambrozie, 23, Partea a III-a, p. 111)

îmi scrii că vrăjmaşul te atacă prin cugete de deznădejde, spunându-ţi că la vămi duşmanii vor fura sufletul tău şi îl vor duce în întuneric, astfel încât, din cauza acestor gânduri, nici nu te poţi ruga cu umilinţă şi a început să ţi se pară că pocăinţa ta e puţină în comparaţie cu păcatele tale, că totuşi pentru ele ar trebui să aduci „satisfacţie" pe măsura acelor păcate şi doar atunci vei primi iertare.
La toate acestea îţi voi spune că acest cuvânt, „satisfacţie", a trecut din biserica romano-catolică la cea ortodoxă, iar credinţa curat ortodoxă despre aceasta este următoarea: dacă creştinul a păcătuit, atunci, prin judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu, pentru evitarea pedepsei veşnice, trebuie, pe lângă pocăinţă, să îndure vreo pedeapsă vremelnică, dar cu mult mai mică în comparaţie cu păcatele, sau vreo boală, sau vreo nenorocire oarecare, sau necinste. Iar pe celelalte le plineşte milostivirea lui Dumnezeu. Tâlharul cel înţelept a tâlhărit treizeci de ani, iar pedeapsa a purtat-o doar trei ore, spânzurat pe cruce, cu fluierele picioarelor zdrobite. E adevărat că a avut o pedeapsă grea, dar oare poate aceasta sluji drept satisfacţie pentru tâlhăriile de treizeci de ani? Gândeşte-te şi singură. în cartea lui Isaac Şirul, în Cuvântul 71, (...) se spune că unuia i se trimite boală pentru tot restul vieţii, iar altuia - înainte de moarte, una din cele mai grave boli. însă aceasta nu poate sluji, mai ales în ultimul caz, drept satisfacţie deplină pentru păcate, ci este o mică pedeapsă. Din acest loc se vede că nevoinţele pocăinţei şi orice rea-pătimire poate servi doar ca mijloc de păzire şi respingere sau potolire a patimilor, iar nu ca „satisfacţie".
Să purtăm dar şi noi boala ce ni s-a trimis ca o pedeapsă mică, crezând şi nădăjduind să primim iertare pentru păcatele noastre prin milostivirea lui Dumnezeu, prin ceea ce a făcut Mântuitorului Hristos, Care a venit să cheme pe cei păcătoşi la pocăinţă. (Cuviosul Ambrozie, 23, Partea a III-a, pp. 111-112)
† ....Nu stii că, de ti-ai vărsa sângele tău pentru El, nici asa n-ai făcut ce erai dator să faci că altul e sângele Stăpânului, si altul sângele robului! Pocăieste-te si întoarce-te înainte de iesirea sufletului, ca nu cumva să vină moartea si tot leacul pocăintei să fie fără de folos. Că aici, pe pământ, are putere pocăinta;si numai aici; în iad n-are nici o putere. Să căutăm pe Domnul, cât avem timp! ...† (Sf.Ioan Gura de Aur)
"Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui" (Sfantul Siluan Athonitul)
"învatarea de vorbe nu foloseste nimic, daca lipseste purtarea sufletului cea placuta lui Dumnezeu. Dar pricina tuturor relelor este amagirea si ratacirea si necunostinta lui Dumnezeu † (Sf.Antonie Cel Mare)
"Credinţa dreaptă nu ne foloseşte cu nimic, atunci când avem o viaţă stricată"(Sf.Ioan Gura de Aur)
"283. Cunostinta fara lucrare, nu va mîntui pe nimeni în ziua mortii si a dreptei judecati a lui Dumnezeu.
284. Vai de noi, cei de azi, care ne silim sa învatam teorie multa si nu luam aminte la sudoarea cea din lucrare si la filosof ia cea din traire."





1 User(i) citesc acest topic

0 memberi, 1 vizitatori, 0 useri anonimi