Sari la continut

Iisus Hristos
Numai pe om il asculta Dumnezeu si numai omului se arata, fiind iubitor de oameni oriunde ar fi. Si iarasi, numai omul este inchinator vrednic al lui Dumnezeu. Pentru om numai se schimba Dumnezeu la fata. (Sf.Antonie Cel Mare -- Filocalia vol.1)

Traficul site-ului nostru este monitorizat si promovat de:

Sfinta Singlitichia


  • Nu puteti initia un nou topic
  • Nu puteti raspunde la acest topic
Nici un post la acest topic

#1 | pid:4273 | tid:2342
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1578 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Că se cuvine ca fapta bună întru ascuns a o lucra şi a nu o vădi, nici a ne făli pentru slavă-deşartă şi [sau] slavă omenească;

Din viaţa Sfintei Singlitichia

1. Zicea Fericita Singlitichia către cele ce se adunau: „De mari bunătăţi cu adevărat ne-am fi învrednicit, dacă, căutând pe argintul cel lămurit al poruncilor, am fi adus atâta osteneală pe cât vânătorii de lume aduc întru cele deşarte peste care dau.

2. Că spargere de corăbii pătimesc, cu ispititori se întâlnesc, între tâlhari cad şi, pe scurt a zice, nenumărate alte cumplite suferă şi, de multe ori, [chiar şi] câştigând, săraci se numesc pe eişi şi câştigul îl ascund, din pricina celor ce zavistuiesc.

3. Iar noi, pentru câştigul cel adevărat, nu numai că nu îndrăznim peste proaste[1] primejdii, ci şi, dacă vreodată puţin ostenindu-ne, mică bunătate oarecare scoatem, ne mărim pe sine, iar bunătatea aceea cu adăugire [umflată] o arătăm oamenilor; şi, de aceea, prin arătare, pe dânsa iarăşi o risipim.

4. Iar mirenii, măcar că multe câştigă, încă mai multe poftesc, iar noi, cu puţinele noastre [virtuţi], ca cu nişte mari îndestulându-ne, a ne mai osteni spre a îndrepta şi pe cele mai mari nu ne osârduim.

5. Deci se cuvine de-a pururea către cele dinainte a ne întinde, şi de cele mai înalte a dori, şi toată sârguinţa a o pune pentru a ascunde câştigul; că, precum comoara, vădindu-se, piere, tot aşa şi fapta bună, cunoscându-se şi făcându-se văzută de unii şi de alţii, se stinge.

6. Iar cei ce povestesc îndreptările lor să ispitească şi neajunsurile pe care le-au ascuns; iar dacă, pentru a nu fi prihăniţi, le ascund pe acestea, se cade a nu povesti nici îndreptările lor[2]

7. Că cei ce cu adevărat vieţuiesc după fapta bună, greşelile cele mici ale lor cu adăugire le povestesc, ca fiind adică mult mai mari decât cele ce au făcut [în realitate], astfel slava cea de la oameni lepădând-o, iar îndreptările ascunzând spre întemeierea [neprimejduirea] sufletului, ca nu cumva, facându-le cunoscute pe acestea, să fie lăudaţi de oameni şi, din sârguinţă slăbănogindu-se, să piară.

8. Că precum ceara se topeşte de faţa focului, tot aşa şi sufletul de laude se topeşte[3] şi vârtutea sa o leapădă.

9. în chinovie fiind noi, ascultarea mai vârtos decât nevoinţa să o alegem; că nevoinţa ne poate învăţa dispreţul, iar ascultarea ne soleşte nouă smerita-cugetare.

_______
[1] peste primejdii nevrednice de treapta noastră, nu atât de mari ca cele suferite de mireni.
[2] Precum se afirmă şi în titlul pricinii, fapta bună sau oarecari isprăvi ale noastre nu trebuie ascunse cu totul, ci povestite alături de neajunsuri şi/sau de păcatele făcute până la isprăvirea faptelor bune, sau în chip amestecat, slăvind pe Dumnezeu şi punând toate pe seama Lui, şi nu pe osteneala noastră, din slavă-deşartă.
[3]se împrăştie, se sfărâmă, se varsă, se strică.





1 User(i) citesc acest topic

0 memberi, 1 vizitatori, 0 useri anonimi