Sari la continut

Iisus Hristos
Nu se cuvine ca sufletul rational si luptator sa se sperie si sa se infricoseze indata de patimile care vin asupra lui, ca nu cumva sa fie batjocorit de draci, ca fricos. Caci tulburat de nalucirile lumesti sufletul iese din ogasa lui. Sa stim ca virtutile noastre sufletesti ni se fac inaintemergatoare ale bunurilor vesnice, iar pacatele de buna voie pricini ale muncilor (Sf.Antonie Cel Mare -- Filocalia vol.1)

Traficul site-ului nostru este monitorizat si promovat de:

Sfinta Singlitichia


  • Nu puteti initia un nou topic
  • Nu puteti raspunde la acest topic
Nici un post la acest topic

#1 | pid:4273 | tid:2342
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1578 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Că se cuvine ca fapta bună īntru ascuns a o lucra şi a nu o vădi, nici a ne făli pentru slavă-deşartă şi [sau] slavă omenească;

Din viaţa Sfintei Singlitichia

1. Zicea Fericita Singlitichia către cele ce se adunau: „De mari bunătăţi cu adevărat ne-am fi īnvrednicit, dacă, căutānd pe argintul cel lămurit al poruncilor, am fi adus atāta osteneală pe cāt vānătorii de lume aduc īntru cele deşarte peste care dau.

2. Că spargere de corăbii pătimesc, cu ispititori se īntālnesc, īntre tālhari cad şi, pe scurt a zice, nenumărate alte cumplite suferă şi, de multe ori, [chiar şi] cāştigānd, săraci se numesc pe eişi şi cāştigul īl ascund, din pricina celor ce zavistuiesc.

3. Iar noi, pentru cāştigul cel adevărat, nu numai că nu īndrăznim peste proaste[1] primejdii, ci şi, dacă vreodată puţin ostenindu-ne, mică bunătate oarecare scoatem, ne mărim pe sine, iar bunătatea aceea cu adăugire [umflată] o arătăm oamenilor; şi, de aceea, prin arătare, pe dānsa iarăşi o risipim.

4. Iar mirenii, măcar că multe cāştigă, īncă mai multe poftesc, iar noi, cu puţinele noastre [virtuţi], ca cu nişte mari īndestulāndu-ne, a ne mai osteni spre a īndrepta şi pe cele mai mari nu ne osārduim.

5. Deci se cuvine de-a pururea către cele dinainte a ne īntinde, şi de cele mai īnalte a dori, şi toată sārguinţa a o pune pentru a ascunde cāştigul; că, precum comoara, vădindu-se, piere, tot aşa şi fapta bună, cunoscāndu-se şi făcāndu-se văzută de unii şi de alţii, se stinge.

6. Iar cei ce povestesc īndreptările lor să ispitească şi neajunsurile pe care le-au ascuns; iar dacă, pentru a nu fi prihăniţi, le ascund pe acestea, se cade a nu povesti nici īndreptările lor[2]

7. Că cei ce cu adevărat vieţuiesc după fapta bună, greşelile cele mici ale lor cu adăugire le povestesc, ca fiind adică mult mai mari decāt cele ce au făcut [īn realitate], astfel slava cea de la oameni lepădānd-o, iar īndreptările ascunzānd spre īntemeierea [neprimejduirea] sufletului, ca nu cumva, facāndu-le cunoscute pe acestea, să fie lăudaţi de oameni şi, din sārguinţă slăbănogindu-se, să piară.

8. Că precum ceara se topeşte de faţa focului, tot aşa şi sufletul de laude se topeşte[3] şi vārtutea sa o leapădă.

9. īn chinovie fiind noi, ascultarea mai vārtos decāt nevoinţa să o alegem; că nevoinţa ne poate īnvăţa dispreţul, iar ascultarea ne soleşte nouă smerita-cugetare.

_______
[1] peste primejdii nevrednice de treapta noastră, nu atāt de mari ca cele suferite de mireni.
[2] Precum se afirmă şi īn titlul pricinii, fapta bună sau oarecari isprăvi ale noastre nu trebuie ascunse cu totul, ci povestite alături de neajunsuri şi/sau de păcatele făcute pānă la isprăvirea faptelor bune, sau īn chip amestecat, slăvind pe Dumnezeu şi punānd toate pe seama Lui, şi nu pe osteneala noastră, din slavă-deşartă.
[3]se īmprăştie, se sfărāmă, se varsă, se strică.





1 User(i) citesc acest topic

0 memberi, 1 vizitatori, 0 useri anonimi