Sari la continut

Iisus Hristos
Daca esti cumva stapanitor cu mare putere, sa nu ameninti lesne cu moartea pe cineva, cunoscand ca dupa fire si tu esti supus mortii si sufletul se dezbraca de trup ca de cea din urma haina. Aceasta cunoscand-o lamurit, lucreaza cu blandete si facand bine multumeste neincetat lui Dumnezeu. Caci cel ce nu se milostiveste, nu are virtute intru sine (Sf.Antonie Cel Mare -- Filocalia vol.1)

Traficul site-ului nostru este monitorizat si promovat de:

Sf.Marcu Ascetul


2 postari la acest topic

#1 | pid:4245 | tid:2329
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1459 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Că, fără de ajutorul cel de sus, nici izbăvire de răutate, nici dobândire de faptă bună nu se face celui ce se nevoieşte şi cum că înfierea, nu din lucruri, ci din har se face.

A lui Avva Marcu

1. Făcând fapta bună, adu-ţi aminte de Cel ce a zis: Că fără de Mine nu puteţi face nimic (Ioan 15: 5); că toată fapta bună de Dumnezeu e stăpânită, precum şi soarele lumina cea de peste zi. Domnul, vrând să arate că toată porunca este îndatorată[1], iar că înfierea este dar al Său dăruit prin Sângele Său, zice: Când veţi face toate cele poruncite vouă, atunci să ziceţi că „robi netrebnici suntem, că ceea ce am fost datori a face, aceea am făcut" (Luca 16: 10). Pentru aceasta, împărăţia cerurilor nu este plată a lucrătorilor, ci har al Stăpânului gătit robilor celor credincioşi; robul nu cere slobozenia ca pe o plată, ci mulţumeşte ca un dator şi după har aşteaptă.

2. Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi (I Cor. 15: 3), şi celor ce bine îi slujesc Lui, acelora le dăruieşte slobozenia, că zice: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune, intră întru bucuria Domnului tău (Matei 25: 21). Că nu este slugă credincioasă cel ce se reazemă de simpla cunoştinţă, ci cel ce prin ascultare crede lui Hristos, Cel ce a poruncit.Cel ce cinsteşte pe Stăpânul face cele poruncite; iar greşind sau neascultând, rabdă ca pe ale sale pe cele ce-i vin asupră.
Cel ce cinsteşte pe Stăpânul face cele poruncite; iar greşind sau neascultând, rabdă ca pe ale sale pe cele ce-i vin asupră.

3. Unora, nefăcând poruncile, li se pare că drept cred; iar alţii, facându-le ca pentru o plată îndatorată, împărăţia o aşteaptă; dar amândouă părţile greşesc de la adevăr, căci Stăpânul nu e dator cu plată robilor, căci cei ce nu slujesc drept nu află slobozenie.

4. Dacă Hristos a pătimit pentru noi, după Scripturi (Rom. 5: 8), şi nu mai trăim nouă înşine, ci Celui ce a pătimit pentru noi şi a înviat (II Cor. 5: 15; cf. şi Rom. 14: 8), arătat este că datori suntem a-I sluji Lui până la moarte; deci cum vom socoti înfierea ca ceva ce ni se datorează?

5. Hristos e Stăpân şi după fiinţă, şi după iconomie [săvârşirea mântuirii], căci, nefiind noi, El ne-a făcut şi că, păcatului murind, prin Sângele Său ne-a răscumpărat pe noi, şi, celor ce cred aşa, le-a dăruit harul.

6. Când vei auzi Scriptura zicând: Că Tu vei răsplăti fiecăruia după lucrurile lui (Rom. 2: 6), nu zice de fapte vrednice de Gheena sau de împărăţie, ci de lucruri ale credinţei celei întru Dânsul sau ale nedreptăţii; pentru că Hristos răsplăteşte fiecăruia nu ca un schimbător al lucrurilor care cântăreşte preţul lucrurilor în schimb, ci ca un Dumnezeu Ziditor şi Răscumpărător al nostru.

7. Câţi ne-am învrednicit băii naşterii celei de-a doua, lucrurile cele bune nu pentru răsplătire le aducem, ci pentru păzirea curăţiei celei date nouă prin Botez.
Tot lucrul bun, care prin firea noastră îl lucrăm, ne face să ne depărtăm de răutatea cea potrivnică, dar a face adăugire de [sporire în] sfinţenie, fără har, nu poate.

8. Cel înfrânat se depărtează de îmbuibarea pântecelui; cel neavut, de lăcomie; cel ce se linişteşte, de multa-cuvântare; cel cinstit[2], de curvie; cel îndestulat cu ce are, de la iubirea de argint; cel blând, de la tulburare; cel smerit-cugetător, de la slava-deşartă; cel suspus, de la pricire; cel ce mustră, de la făţărnicie; asemenea şi cel ce se roagă, de deznădejde; săracul, de mulţimea banilor; mărturisitorul, de lepădare; mucenicul, de slujirea idolilor.

9. Vezi cum toată fapta bună ceea ce se săvârşeşte până la moarte, nimic altceva nu este, fără numai depărtare de păcat; iar aceasta este lucru al firii, şi nu [ceea ce aduce] răsplătirea împărăţiei[3].
Omul de abia poate a păzi cele ale firii sale, Hristos însă, prin Cruce, dăruieşte înfierea.
Cel ce face bine şi cere răsplătire nu slujeşte lui Dumnezeu, ci voii sale; cel ce greşeşte nu va scăpa de răsplătirea pentru greşeala sa, fară numai prin pocăinţă potrivnică faptei sale.

10. Zic unii că „nu putem face binele, dacă nu prin lucrare şi în chip simţit vom primi harul Duhului". Dar aceasta o zic pentru că, de-a pururea cu voirea zăcând ei în dulceţi, se leapădă de lucrul cel [cu putinţă de săvârşit] după putere, cu pricina că nu sunt ajutoraţi. însă celor botezati întru Hristos li s-a dăruit harul în chip tainic[4], dar el lucrează după măsura lucrării poruncilor, care har nu încetează a ne ajuta nouă în ascuns; dar a face sau a nu face binele după putere întru stăpânirea noastră este.

11. Mai întâi, harul deşteaptă conştiinţa cu dumnezeiască cuviinţă, aceasta şi pe făcătorii de rele îi face să se pocăiască şi să placă lui Dumnezeu; încă şi întru învăţătura aproapelui este ascuns, iar uneori şi întru citire îi urmează înţelegerii, şi, prin urmarea cea firească, învaţă mintea adevărul său; deci, dacă talantul urmării celei din parte nu-1 vom ascunde, vom intra în chip lucrător (simţit) în bucuria Domnului (cf. Matei 25: 14-30).

Cel ce înaintea lucrării poruncilor caută facerea de bine a Duhului este asemenea robului cel cumpărat cu argint, care, odată cu cumpărarea, împreună cu zapisul de cumpărare cere a i se scrie şi slobozenia.

12. Ostenelilor celor pentru blagocestie le urmează şi sprijinire; iar aceasta se cuvine a o cunoaşte prin Dumnezeiasca lege şi prin conştiinţă; sămânţa nu va creşte fără rod şi fără apă, iar omul nu se va folosi afară de ostenelile cele de voie şi fără Dumnezeiescul ajutor.

13. Cel ce drept se pocăieşte nu socoteşte osteneala [ca pe o compensaţie] împotriva păcatelor celor vechi, ci printr-o astfel de osteneală el caută a-L îmblânzi pe Dumnezeu.

Dacă câte lucruri bune are firea noastră în fiecare zi datori suntem a le face, ce vom răspunde lui Dumnezeu de aici pentru răutăţile cele făcute mai-nainte? Oricâtă covârşire a faptei bune vom face astăzi, vădirea acesteia este a lenevirii [negrijii] celei trecute, şi nu a răsplătirii.

14. Frica lui Dumnezeu ne îndeamnă pe noi a bate război cu răutatea, iar bătând noi război, harul Domnului o pierde pe dânsa.

15. Fraţilor, ne voinţa noastră vremelnică este, iar răsplătirea şi darurile, veşnice; pe cât cineva cu osârdie se ne voieşte, pe atâta şi vrăjmaşul spre mânie aprinzându-se, mai cu silnicie asupra lui se pune; dar harul lui Dumnezeu nu conteneşte dăruind pe al său har şi ajutor celui ce bate război, dacă şi acela l-ar chema pe dânsul cu tot sufletul[5]

16. Deci, dacă cineva, moleşindu-se pe sine, va pregeta a-1 chema pe dânsul spre sprijinire şi astfel se va stăpâni de vrăjmaşul, ca cel ce nu s-a ajutorat de dânsul, pe sine să se învinuiască, pentru trândăvie. Că precum cineva, sănătoase avându-şi mâinile, îndestulare de bucate fiind puse înainte, s-ar lenevi a le întinde spre ele şi din bunătăţi a se îndulci se face luişi pricinuitor a muri de foame, tot aşa şi cel ce se leneveşte a chema harul şi a se umple de puterea cea de la dânsul, singur luişi îşi pricinuieşte cădere şi pierzare.

17. Deci, cel ce se trezveşte în toate şi-1 cheamă pe dânsul se învredniceşte de sprijinirea cea de la dânsul, care şi pe vrăjmaş, în scurtă vreme surpându-1, îl pune sub picioarele lui şi aşa slăveşte[6] pe om şi însuşi el [harul] se slăveşte; iar fară de dânsul, inima a-şi ajuta eişi nu poate, nici străpungere a câştiga, nici a se mărturisi după cuviinţă Stăpânului, nici altceva din bunătăţi a lucra, ci săracă şi lipsită va fi de cele bune, şi aşa se sălăşluiesc într-însa gândurile cele urâte şi greţoase ca un corb de noapte în loc nelocuit (cf. Psalm 101: 7)[7]

________________________
[1]Arătând obligaţia împlinirii fiecărei porunci.
[2]adică cel cinstit pentru fecioria sa, sau nobilitatea caracterului.
[3]Socotim că zice de fapta bună (virtutea) practică (de altfel, Sfântul Marcu se concentrează îndeobşte prin capetele sale mai mult asupra celor practice), care se săvârşeşte până la moarte, după care aceasta încetează, dând loc odihnei, sau vederii duhovniceşti, sau virtuţii celei după vedere, cum mai e numită. însă şi cea din urmă e lucrată sau gustată în viaţa aceasta, însă numai în parte, ca anticipare a celei depline de după moarte, când vom vedea pe Hristos aşa cum este. Toată această faptă bună, zice, este mai mult lucru al firii, care, se înţelege, nu lucrează de sine, ci cu harul lui Hristos, Cel sălăşluit tainic în inimă de la Botez, cum zice Sfântul Marcu în altă parte; însă acest har nu e una cu răsplătirea împărăţiei, care e din darul Iui Dumnezeu, nu din vrednicia firii, e răsplata din jertfa de pe Cruce, cum zice mai apoi, adică înfierea. Toate acestea sunt accentuate şi în cele de mai jos.
[4]Acesta este harul de care aceia, din înşelare, ziceau că sunt lipsiţi sau că nu l-au primit.
[5]De remarcat expresia „harul... dăruind pe al său har". Mai liber ar fi: „Harul dăruind din bunătatea/puterea sa".
[6]La aceasta, trad, neogr. adaugă „prin biruirea vrăjmaşului său -diavolul".
[7]Gândurile se asemănă corbului: precum corbul de fel este o pasăre fricoasă ce locuieşte în locuri părăsite, ruine sau păduri întunecoase, tot aşa gândurile rele ale dracilor (sau înşişi aceştia), izgonite şi înfricoşate de slava biruinţelor omului, se sălăşluiesc în locuri depărtate; dar. odată pierdută această slavă, gândurile vor încerca iarăşi să se sălăşluiască prin lucrarea dracilor în locul de acum nelocuit de har al inimii omului (cf. şi Psaltirea în tâlcuirile Sfinţilor Părinţi, Ed. Egumeniţa, 2007, tâlcuire la Psalmul 101: 7-8).
(din Everghetinosul vol.3)

Acest post a fost editat de Luca.O: 25 June 2011 - 06:49 AM


#2 | pid:4247 | tid:2329
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1459 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Nimic să nu gāndeşti sau să faci fară scopul cel după Dumnezeu; că cel ce fără de scop călătoreşte, īn deşert se va osteni. Cānd mintea va uita scopul cel după Dumnezeu, atunci lucrul cel arătat al faptei bune nefolositor se face.(A lui Ava Marcu)

#3 | pid:4252 | tid:2329
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 677 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
" Roaga-te staruitor la orice lucru , ca unul ce nu poti face nimic fara ajutorul lui Dumnezeu . Nimic nu ajuta mai mult lucrarii ca rugaciunea si pentru a castiga bunavointa lui Dumnezeu , nimic nu este mai de folos ca ea . " ( Sf. Marcu Ascetul )
"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro





1 User(i) citesc acest topic

0 memberi, 1 vizitatori, 0 useri anonimi