Sari la continut

Iisus Hristos
Cei ce sunt siliti de niscai trebuinte, sau imprejurari, sa treaca inot rauri foarte mari, de vor fi treji la minte, scapa de primejdie chiar de ar fi valuri potrivnice; si de se scufunda putin, prinzandu-se de ceva de la tarm, scapa. Dar cei ce vor fi beti, chiar daca de zeci de mii de ori vor lupta sa ajunga la tinta, nu vor putea, ci biruiti de vin se vor scufunda in valuri si isi vor afla moartea. Tot asa si sufletul, cazand in involburarea valurilor vietii, de nu se va trezi din pacatul materiei ca sa se cunoasca pe sine ca e dumnezeiesc si nemuritor si ca numai pentru scurta vreme a fost legat cu trupul cel muritor si plin de patimi, va fi atras de placerile trupesti spre pierzare; si dispretuindu-se pe sine si imbatandu-se de nestiinta, se va pierde si se va afla in afara de cei mantuiti. Caci trupul ne trage adeseori ca un rau spre placerile necuvenite. (Sf.Antonie Cel Mare -- Filocalia vol.1)

Traficul site-ului nostru este monitorizat si promovat de:

STIRI ORTODOXE +


1282 postari la acest topic

#1141 | pid:12131 | tid:2320
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3626 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX

Numărul 100 al RevisteiMemoria editată de Fundația CulturalăMemoria și Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a fost lansat ieri la Ateneul Român. În cadrul evenimentului a concertat Grupul PsalticTronos al Patriarhiei Române.

Lansarea din 4 octombrie 2017 a fost organizată cu sprijinul Filarmonicii George Enescu și al Teatrului Național Ion Luca Caragialedin București.

În cadrul evenimentului au luat cuvântul:

Emil Constantinescu, fostul Președinte al României;Micaela Ghițescu, Președinte Fundației Culturale Memoria;Nae Constantinescu, Revista Memoria;Octav Bjoza, PreședinteleAsociaţiei foştilor deţinuţi politici din România(AFDPR) și Subsecretar de Stat în cadrulSecretariatului de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989;Radu Preda, Președinte executiv IICCMER.

Gazda manifestării a fost Andrei Dimitriu, directorul Filarmonicii George Enescu.

Programul evenimentului a cuprins un moment muzical susținut de Grupul PsalticTronos al Patriarhiei Române și monologul dramatic 20 de ani în Siberia, interpretat de Amalia Ciolan, regizor Sorin Misirianțu.

Spectacolul a fost realizat în cadrul programului Procesul Comunismului prin Teatru al Teatrului Național BucureștiIon Luca Caragiale.


"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#1142 | pid:12132 | tid:2320
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3626 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
Facultatea de Teologie din Craiova serbează în această săptămână 25 de ani de la înfiinţare. Cu acest prilej, sunt organizate mai multe evenimente care să marcheze aniversarea celei mai importante instituţii teologice din Oltenia, informează site-ul oficial al Mitropoliei.

Deschiderea oficială a avut loc joi, 5 octombrie 2017, în Aula Nestor Vornicescu din cadrul Centrului de restaurare, conservare şi vizualizare Bengescu. La aceasta au participat profesori de teologie din mediul universitar. În aceeași sală, au debutat lucrările Simpozionului Internațional intitulatFacultatea de Teologie: statut academic și misiune eclesială. Evenimentul s-a încheiat astăzi.

Cea de-a doua activitate academică, programată pentru această perioadă, a fost Colegiul Decanilor Facultăților de Teologie Ortodoxă din Patriarhia Română. Printre cele mai importante teme discutate a fost stabilirea procedurii de întocmire a noilor manuale de teologie pentru învățământul superior.

Într-o intervenție pentru Radio Trinitas, părintele Ștefan Buchiu, Decanul Facultății de Teologie Justinian Patriarhul din București, a evidențiat faptul că în cadrul ședinței au fost stabilite datele pentru Congresul Facultăților de Teologie Ortodoxă și al Colegiului Decanilor.

A fost fixată data CongresuluiFacultăților de Teologie Ortodoxă. Acesta va avea loc la facultatea de teologie din Oradea în perioada 9-10 octombrie 2018. Tema întâlnirii se intitulează Contribuția Bisericii și a teologiei ortodoxe pentru unitatea de credință și de neam. De asemenea, a fost stabilită  data viitoarei întâlnirii a colegiului. Acesta va avea loc facultatea de teologie din Alba Iulia, în perioada 14-15 mai 2018, a spus părintele Buchiu.

Manifestările au continuat în data de 5 octombrie când studenţii Şcolii DoctoraleSfântul Nicodim din cadrul Facultăţii de Teologie din Craiova au susţinut o sesiune de comunicări, elaborate sub coordonarea profesorilor îndrumători.

Evenimentele festive vor culmina la praznicul Sfinţilor Serghie şi Vah, ocrotitorii Facultăţii de Teologie din Craiova. Sfânta Liturghie va fi săvârşită de IPS Părinte Irineu la Altarul Catedralei Mitropolitane Sfântul Mare Mucenic Dimitrie din Craiova.


"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#1143 | pid:12133 | tid:2320
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3626 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
Un grup de arheologi turci a descoperit un mormânt intact aflat sub BisericaSfântul Nicolae din orașul Demre, regiunea Antalya, în care consideră că s-ar afla trupul Sfântului Ierarh Nicolae, informează ziarul turcHurryet, citat de The Guardian.

Actualmente este știut faptul că moaștele Sfântului Nicolae se află în Catedrala romano-catolică aflată sub ocrotirea sfântului, din orașul italian Bari. Se consideră că moaștele ar fi fost furate din Mira Lichiei (astăzi localitatea Demre) de un grup de marinari care le-au adus în Bari.

Biserica Sfântul Nicolae din orașul Demre a fost renovată în ultimii ani și atrage numeroși vizitatori. Presupusul mormânt al Sfântului Nicolae a fost descoperit sub locașul de cult cu ajutorul unor radare profesionale și urmează lucrările de excavație care vor permite accesul cercetătorilor.

Șeful Autorității Monumentelor din Antalya, Cemil Karabayram, a declarat ca a obținut rezultate foarte bune, dar munca reală abia acum începe.

Potrivit aceleiași surse, se pare că arheologii au găsit și unele documente conform cărora rămășițele furate de marinarii din Bari nu ar fi ale Sfântului Nicolae, ci ale unui preot din localitate.

Astfel, aceștia consideră că trupul sfântului s-ar afla încă în mormântul de sub biserica din Demre.


"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#1144 | pid:12136 | tid:2320
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3626 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
În ziua de 5 octombrie 2017, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul căreia au fost luate următoarele hotărâri:Canonizarea Mitropolitului Iosif Naniescu, numit acumSfântul Ierarh Iosif cel Milostiv Mitropolitul Moldovei, cu ziua de prăznuire la data de 26 ianuarie;Canonizarea mireanului Gheorghe Lazăr, cu numele Sfântul Gheorghe Pelerinul, cu ziua de prăznuire la 17 august;Înscrierea în calendarul bisericesc al Bisericii Ortodoxe Române aSfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul din Cipru, începând cu anul 2019,  cu ziua de prăznuire la 28 septembrie;Aprobarea textuluiAcatistului Sfinților Mucenici Donat, Romul, Silvan și Venust;Aprobarea organizării concursului național cu tema „Unirea: libertate și unitate” în cadrul manifestărilor dedicateAnului omagial al unității de credință și de neam și al Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniridin 1918. La concurs sunt invitaţi să participe elevii din învățământul preuniversitar, iar festivitatea de premiere la nivel național va avea loc în data de 21 mai 2018, cu prilejul hramului istoric al Catedralei Patriarhale;Aprobarea propunerii Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Arhiepiscopul ortodox român al Europei Occidentale și Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, de înființare a unui post de episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale;Aprobarea solicitării Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, de înființare a unui post de arhiereu-vicar laEpiscopia Ortodoxă Română a Italiei.

Biroul  de Presă al Patriarhiei Române


"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#1145 | pid:12137 | tid:2320
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3626 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
Peste 1.000 de participanți din județele Alba și Mureș sunt așteptați la Întâlnirea anuală a tinerilor din Arhiepiscopia Alba Iuliei.Evenimentul va avea loc la Aiud în data de 7 octombrie 2017.

Întâlnirea anuală a tinerilor se desfășoară, în acest an, sub genericul: Martirii temnițelor comuniste – modele pentru tinerii de azi. Invitatul special va fi părintele Nicolae Bordașiu, fost deținut politic care a trecut prin închisoarea de la Aiud în cei zece ani de detenție.

Manifestarea va debuta prin oficierea slujbei de Te-Deumde Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, pe esplanada din fața bisericii cu hramul Sfinții Trei Ierarhi din centrul municipiului Aiud, informează site-ul oficial al Arhiepiscopiei Alba Iuliei. După momentul de rugăciune adus lui Dumnezeu, ierarhul va adresa cuvântul către tineri.

Printre activitățile desfășurate în cadrul evenimentului se numără: procesiunea comemorativă spre Memorialul Aiudului și spre Schitul Înălțarea Sfintei Cruci și o conferință ce va avea ca temă Anul comemorativ 2017.


"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#1146 | pid:12138 | tid:2320
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3626 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
Un fragment din moaștele Sfântului Nectarie de la Eghina a fost dus, astăzi, de la Catedrala Patriarhală, în parohia Afumați 2 din Protopopiatul Ilfov Nord.

Sfintele moaște au fost așezate în biserica ParohieiSfântul Mare Mucenic Dimitrie, în prezența preoților, autorităților locale și a credincioșilor.

Prezent la eveniment, Pr. Cristian Mihai Burcea, Protoiereul protopopiatului Ilfov Nord a subliniat importanța evenimentului:

Este zi de mare sărbătoare pentru localitatea Afumați. Este un bun prilej pentru ca enoriașii acestei parohii, dar și credincioșii mai de aproape și mai de departe să se apropie de Sfântul Ierarh Nectarie și prin mijlocirea lui, de Dumnezeu. Este un bun prilej să-și aducă înaintea raclei cu sfintele moaște rugăciunile lor și neputințele pentru a primi tămăduire de la Dumnezeu prim mijlocirea Sfântului Ierarh Nectarie, a spus părintele protopop.

Aducerea moaștelor Sfântului Nectarie este primul eveniment de acest fel în parohia Afumați 2, a adăugat părintele paroh Florin Ionică. În continuare, sfinția sa a prezentat programul liturgic din zilele următoare și a transmis mulțumiri Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru binecuvântarea acestui eveniment.

Racla cu Cinstitele Moaște va rămâne în Afumați până duminică, 8 octombrie. În această seară, începând cu ora 18:00 va fi oficiată slujba Vecerniei Mari unită cu Litia, iar sâmbătă, 7 octombrie, va fi oficiată Sfânta Liturghie începând cu ora 9:00. Programul va continua cu vecernia de sâmbătă seara și ceremonialul liturgic de duminică.

Prezența moaștelor Sfântului Nectarie la Afumați a fost salutată și de primarul localității, Gabriel Dumănică, care a apreciat căevenimentul încununează eforturile depuse în ultimii ani pentru restaurarea și înfrumusețarea bisericii, realizate și prin implicarea consiliului local.


"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#1147 | pid:12144 | tid:2320
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3626 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
Peste o sută de ierarhi, împreună cu clericii din zonă, și cu numeroși credincioși, între care mulți tineri în costume tradiționale, au participat la evenimentul panortodox care a avut loc în statul american Illinois, sâmbătă, 30 septembrie 2017: aniversarea a 125 ani de creștinism ortodox în Chicago.

Anul 2017 a fost proclamat al 125-lea an de creștinism ortodox în Chicago. Episcopii eparhioți din Chicago au serbat acest eveniment istoric prin concelebrarea Sfintei Liturghii la Lane Tech Auditorium, informează site-ul oficial Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi.

Serviciul liturgic a fost precedat de o procesiune cu întregul sobor de clerici și credincioși. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite în limba engleză de corul panortodox din Chicago, dar au fost intonate și imne tradiționale ortodoxe ale jurisdicțiilor participante.

Au luat parte reprezentanții Bisericilor Ortodoxe: Greacă, Rusă, Sârbă, Ucraineană, Română, Albaneză, Arabă, dar și Americană. Din partea Bisericii noastre a fost prezent Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi.


"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#1148 | pid:12145 | tid:2320
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3626 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
Peste 1.000 de participanți din județele Alba și Mureș sunt așteptați la Întâlnirea anuală a tinerilor din Arhiepiscopia Alba Iuliei.Evenimentul va avea loc la Aiud în data de 7 octombrie 2017.

Întâlnirea anuală a tinerilor se desfășoară, în acest an, sub genericul: Martirii temnițelor comuniste – modele pentru tinerii de azi. Invitatul special va fi părintele Nicolae Bordașiu, fost deținut politic care a trecut prin închisoarea de la Aiud în cei zece ani de detenție.

Manifestarea va debuta prin oficierea slujbei de Te-Deumde Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, pe esplanada din fața bisericii cu hramul Sfinții Trei Ierarhi din centrul municipiului Aiud, informează site-ul oficial al Arhiepiscopiei Alba Iuliei. După momentul de rugăciune adus lui Dumnezeu, ierarhul va adresa cuvântul către tineri.

Printre activitățile desfășurate în cadrul evenimentului se numără: procesiunea comemorativă spre Memorialul Aiudului și spre Schitul Înălțarea Sfintei Cruci și o conferință ce va avea ca temă Anul comemorativ 2017.


"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#1149 | pid:12147 | tid:2320
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3626 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
În Duminica a douăzecea după Rusalii membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program, transmis de Radio Trinitas:

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la Sfânta Liturghie oficiată în paraclisul Sfântul Grigorie Luminatorul din Reședința Patriarhală;

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji la Biserica Toma Cozmadin Iași, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului;

Înaltpreasfințitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, va sluji în parohia Jibert, Protopopiatul Rupea;

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va sluji la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca;

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, va sluji la Biserica Sfântul Ioan Gură de Aur din Drobeta Turnu Severin, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, și Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei;

Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, va sluji în parohia Jurești din Protopopiatul Făget;

Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, va sluji la Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Chișinău, Republica Moldova;

Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, va sluji la Catedrala Mitropolitana din Paris, Franța;

Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, va sluji în Parohia Acoperământul Maicii Domnului din Passau, Germania;

Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, va sluji în comunitatea Fair Havens Ministries, Beaverton, SUA, împreună cu Preasfințitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei;

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh Patriarhal, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște;

Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sluji la BisericaSfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul din localitatea Mihail Kogălniceanu, jud. Constanța;

Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji la Biserica din Suseni, Protopopiatul Fălticeni;

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, va sluji în parohia Petreşti I, Protopopiatul Sebeş;

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, va sluji în Parohia Oarja, Protopopiatul Topoloveni;

Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, va sluji în parohia Paltin, Protopopiatul Focșani 1;

Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Galați;

Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, va sluji în parohia Bochia, Protopopiatul Ineu;

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, va sluji în parohia Pojejena, Protopopiatul Moldova-Nouă;

Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, va sluji în parohia Dușești, Protopopiatul Beiuș;

Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, va sluji în parohia Lucăcești, Protopopiatul Chioar;

Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, va sluji în parohia Smirna, Protopopiatul Slobozia;

Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, va sluji în parohia Broşteanca, Protoieria Alexandria;

Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, va sluji la Catedrala Episcopală din Giurgiu;

Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, va sluji în Parohia Tufeni Vale, jud. Olt;

Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, va sluji la BisericaAcoperământul Maicii Domnului din Tulcea;

Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, va sluji în filia Cliț, parohia Lozna, Protopopiatul Jibou;

Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, va sluji în paraclisulAdormirea Maicii Domnuluide la Sediul Eparhial din Roma, Italia;

Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, va sluji în parohia ortodoxă românăSfântul Cuvios Dionisie Exiguul din Albacete, Spania;

Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, va sluji în biserica românească din Viborg, Danemarca;

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal, va sluji la Biserica Albă din București;

Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, va sluji la BisericaDomnița Bălașa, paraclis patriarhal, din Capitală;

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, va sluji la Catedrala Patriarhală;

Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, va sluji în parohia Galați, Protopopiatul Făgăraș I;

Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, va sluji în parohia Timișoara-Mehala din Protopopiatul Timișoara I;

Preasfințitul Părinte Antonie de Orhei, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, va sluji la Biserica Adormirea Maicii Domnului din satul Dereneu, raionul Călărași, Republica Moldova;

Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, va sluji la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul (AHK) din München, Germania;

Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, va sluji la Catedrala ArhiepiscopalăSfântul Ioan cel Nou de la Suceava ;

Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului, va sluji în parohia Chişineu-Criş I, Protopopiatul Arad;

Preasfințitul Părinte Ignatie Mureșanul, Episcopul ales al Hușilor, va sluji în parohia românească Sfântul Nicolae şiSfânta Brigitte de Kildare dinGalway, Irlanda.


"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#1150 | pid:12150 | tid:2320
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3626 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
În Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Siemiatycze a avut loc în 8 octombrie 2017 un eveniment istoric pentru Biserica Ortodoxă a Poloniei. Arhim. Varsanufie Doroszkiewicz a fost hirotonit Episcop de Siemiatycze, fiind întronizat de PF Sava, Mitropolitul Varşoviei şi al întregii Polonii.

Arhim. Varsanufie Doroszkiewicz a fost ales Episcop de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Poloneze în data de 24 august 2017, potrivit site-ului oficial al BOP.

Cu o zi înainte de hirotonie, 7 octombrie 2017, a fost citită decizia de alegere în prezenţa PF Sava şi a celorlalţi ierarhi participanţi la marele eveniment. Apoi, a fost oficiată o slujbă de mulţumire lui Dumnezeu.

Ceremonia tradiţională a continuat cu un cuvânt al viitorului Episcop în care şi-a prezentat etapele parcurse în viaţa sa pentru urmarea acestui drum al slujirii în Biserică. Arhim. Varsanufie Doroszkiewicz a mulţumit lui Dumnezeu pentru ajutorul şi binecuvântarea acordate, precum şi tuturor celor care l-au susţinut.

A doua zi, noul episcop a depus jurământul de credinţă. În continuare, a fost oficiată Sfânta Liturghie de Preafericitul Părinte Sava.

La final, conducătorul Bisericii Ortodoxe Poloneze a adresat un cuvânt noului Episcop de Siemiatycze în care i-a prezentat responsabilitatea uriaşă pe care o are faţă de Biserică şi credincioşii ei. Printre sfaturile oferite, PF Sava i-a transmis că episcopul nu are viață personală şi este obligat la jertfire totală de sine.

Cei prezenţi au primit binecuvântarea noului ierarh, iar o mare parte dintre ei l-au salutat personal.


"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro





1 User(i) citesc acest topic

0 memberi, 1 vizitatori, 0 useri anonimi