Sari la continut

Iisus Hristos
Viata trupului si lucrurile de multa bogatie si putere in viata aceasta i se face sufletului moarte. Iar osteneala, rabdarea, lipsa purtata cu multumita si moartea trupului este viata si fericire vesnica a sufletului. (Sf.Antonie Cel Mare -- Filocalia vol.1)

Traficul site-ului nostru este monitorizat si promovat de:

Sa ramanem ortodocsi pana la capat !


16 postari la acest topic

#11 | pid:6866 | tid:2319
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 2210 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
POST BINECUVANTAT !

Imagine Postata

Dacă postul a fost necesar în rai, cu atât mai mult este necesar în afară de rai. Dacă a fost un medicament util înainte de rană, cu atât mai mult este util după rană.
Postul este medicament. Şi dacă medicamentul este de mii de ori folositor, adeseori se face inutil şi chiar păgubitor datorită lipsei de experienţă a celui care îl foloseşte. Pentru că trebuie să ştim şi timpul în care îl folosim şi cantitatea medicamentului şi natura trupului acelora care îl vor primi şi anotimpul anului şi dieta corespunzătoare şi multe altele, dintre care, dacă omitem numai unul, acesta strică pe toate celelalte mai sus însemnate.
In acest sfânt timp al postului să alungăm toată defăimarea din gura noastră, fiind convinşi, că de am mânca numai cenuşă, această viaţă aspră nu va putea folosi, dacă nu ne vom înfrâna totodată de prihanire şi de defăimare. Să postim deci, iubiţilor, în aşa chip, ca noi să ne înfrânăm nu numai de la mâncare, ci şi de la păcate. Atunci noi încă din viaţa de acum vom avea bună nădejde de mântuire, iară în viaţa cea viitoare ne vom apropia de Hristos cu o veselă încredere şi vom putea gusta bunurile cele negrăite ale cerului, de care fie să ne împărtăşim cu toţi, prin harul şi prin iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, căruia împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt se cuvine cinstea în vecii vecilor ! Amin.
(Sfântul Ioan Gură de Aur)
"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#12 | pid:6901 | tid:2319
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 2210 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
14 ani de la trecerea la cele vesnice a marelui duhovnic botosanean! (10.04.1912 - 02.12.1998)




Imagine Postata

Astazi se implinesc 14 ani de la trecerea la cele vesnice a marelui duhovnic botosanean! Părintele Cleopa s-a născut într-o familie de ţărani din judeţul Botoşani şi a intrat ca frate de mănăstire la vârsta de 14 ani în Schitul Cozancea, aproape de localitatea natală. Acolo l-a întâlnit pe părintele Paisie Olaru, pe atunci schimonah. Între ei s-a legat o prietenie duhovnicească ce a durat toată viaţa lor.

Sihăstria în timpul stareţului Ioanichie Moroi

Nu după mult timp, împreună cu fratele lui, Gherasim, părintele a plecat la Schitul Sihăstria Secului din judeţul Neamţ, unde egumen era renumitul stareţ Ioanichie Moroi, ieromonah cu metanie la Mănăstirea Neamţ, originar din Ardeal. Nevoitor pentru puţin timp în Sfântul Munte şi la Ierusalim, părintele Ioanichie a fost trimis de stareţul Mănăstirii Neamţ, arhimandritul Melchisedec Dumitrescu, să redeschidă Schitul Sihăstria, lăsat de mult timp în paragină. Deşi erau puţini fraţi la Mănăstirea Sihăstria, 14 la număr, părintele Cleopa, împreună cu Gherasim, a fost pus încă de la început la încercare de stareţul Ioanichie Moroi.

Timp de trei zile, stareţul i-a lăsat la poarta mănăstirii să lovească cu băţul într-o buturugă de dimineaţă până seara. Când asfinţea soarele, îi chema la trapeză şi le dădea să mănânce. După trei zile de nevoinţă şi răbdare, părintele Ioanichie i-a spovedit şi i-a împărtăşit. Regula de primire a părintelui Ioanichie în Schitul Sihăstria Secului era foarte aspră. Povesteau călugării că în timp ce părintele spovedea în stăreţie pe cel care dorea să-l primească în mănăstire, economul de atunci, părintele Chiriac, stătea în faţa stăreţiei şi aştepta. Când cel spovedit ieşea de la părintele Ioanichie, economul îl întreba unde-i este buletinul. Dacă buletinul îl oprea stareţul, era semn că respectivul rămânea ca frate la Sihăstria.

Dacă avea buletinul la el, părintele Chiriac, foarte discret, îi spunea că monahi buni se fac la Mănăstirea Secu şi Neamţ.

Rânduiala aspră pe care a adus-o părintele Ioanichie Moroi din Muntele Athos se păstrează şi astăzi în Sihăstria. Pe lângă cele şapte Laude şi Sfânta Liturghie zilnic, părintele Ioanichie a impus ca în Sihăstria să nu se mănânce carne. Lunea, miercurea şi vinerea, masa era o dată în zi, fără ulei. Marţea şi joia, de două ori, cu ulei, iar sâmbăta şi duminica se dezlega la brânză, ouă şi peşte.

Imediat după intrarea în schit, părintele Cleopa a fost rânduit cu ascultarea la oile mănăstirii, slujire pe care a îndeplinit-o 10 ani de zile. Această ascultare i-a dat posibilitatea părintelui să citească aproape întreaga bibliotecă a Mănăstirii Neamţ. A avut binecuvântarea să-l vadă şi să vorbească cu Sfântul Cuvios Ioan Iacob, în timp ce acesta din urmă era bibliotecar la Mănăstirea Neamţ. Pe când păştea oile în pădure, părintele s-a întâlnit cu episcopul Ioan, refugiat din Kiev, Ucraina, care se adăpostise la Mănăstirea Lainici. De acolo, pentru a nu fi descoperit, a început să pustnicească în munţii din jurul Sihăstriei. Părintele Cleopa a mai întâlnit şi alţi pustnici, care au lăsat o puternică amprentă duhovnicească asupra lui.

Râvna, dragostea pentru Dumnezeu, iubirea pentru viaţa monahală i-au încununat nevoinţa părintelui Cleopa cu virtuţi şi daruri alese.

Deşi mănăstirea, imediat după al Doilea Război Mondial, a trecut prin multe şi grele încercări, jefuită de ruşii care, trecând prin Moldova, au luat până şi ceapa de pe brazdele din grădina mănăstirii, prădată de vestitul tâlhar Baltă, care era cunoscut drept cel mai fioros bandit şi fur al mănăstirilor din judeţul Neamţ, incendiată de acelaşi răufăcător, totuşi, sub egumenia părintelui Cleopa, Sihăstria a rămas în picioare.

Cum a ajuns Cleopa de la oi să conducă obştea mănăstirii

Imagine Postata

Părintele Cleopa a fost ales stareţ în ciuda opoziţiei multor părinţi din schit. Părintele Ioanichie Moroi, bolnav, a lăsat cu limbă de moarte ca următor lui la egumenia schitului să fie monahul Cleopa de la stână. În timp ce părintele Cleopa tundea oile mănăstirii, părinţii din consiliu au venit să-i spună că este ales egumen. Părintele a dat înapoi spunând: "Nu aţi găsit pe altul mai bun?".

Cu multă smerenie, părintele a primit totuşi să fie stareţ schitului care avea multe chilii arse, biserica distrusă şi monahii, mare parte adăpostiţi în bolniţă, fiindcă totul suferise din cauza incendiului.

Văzând schitul în stare deplorabilă, s-a dus la Mănăstirea Neamţ pentru a cere ajutorul material din partea stareţului de acolo în vederea refacerii clădirilor Sihăstriei. Dar refuzul primit l-a mâhnit mult pe proaspătul egumen. Ieşind din cancelaria Mănăstirii Neamţ, s-a dus la icoana Maicii Domnului şi a plâns acolo, cerând să nu fie părăsit. Iar ajutorul nu a întârziat. Când a plecat de la Neamţ, s-a întâlnit cu un om important din conducerea statului, care, văzându-l pe părintele abătut, i-a oferit o sumă importantă de bani. De la Mănăstirea Neamţ până la Sihăstria, părintele Cleopa a cântat "Apărătoare Doamnă" pentru ca nu cumva să se întâlnească cu tâlharul Baltă.

Cu banii primiţi s-a reuşit refacerea bisericii şi a corpului de chilii. S-a construit Paraclisul "Sfinţii Ioachim şi Ana", iar cu ajutorul credincioşilor apropiaţi sufleteşte Sihăstriei, originari din comuna Rădăşeni, Suceava, au fost ridicate mai multe clădiri.

Venirea părintelui Cleopa pe scaunul stăreţiei a însemnat îmbogăţirea rânduielii de la Sihăstria. Slujbe frumoase, noi preoţi hirotoniţi, predici înălţătoare, introducerea citirii neîncetate a Psaltirii, rânduiala spovedaniei săptămânale a monahilor, toate au făcut ca mănăstirea să fie din ce în ce mai cunoscută şi căutată atât de credincioşi, cât şi de cei dornici să-şi închine viaţa lui Hristos.

Tradiţia primirii pelerinilor a fost un alt lucru nou pentru obştea părintelui Cleopa. Fiindcă mănăstirea era izolată de sat, credincioşii veniţi la Sihăstria erau şi sunt şi acum găzduiţi, oferindu-li-se şi masă, toate gratuit, chiar dacă posibilităţile erau reduse. Povestea părintele Cleopa cum, la început, oamenilor nu li se putea da decât mămăligă cu murături sau compot din poame de pădure, singura hrană existentă în mănăstire.

Prezenţa la toate slujbele din biserică, citirea cărţilor sfinte, ascultarea necondiţionată faţă de stareţ şi duhovnic au rămas regulă de neşters pentru monahii din Sihăstria.

"Dacă mor, să mă îngropi la rădăcina unui fag!"

La puţini ani după ce a fost ales stareţ, părintele Cleopa a fost nevoit să plece, de ascultare, la Mănăstirea Slatina, trimis de patriarhul Justinian. Statul dorea transformarea ei în spital-azil. Părintele Cleopa a mers la Slatina împreună cu 30 de monahi din Sihăstria, dându-i-se sub ascultare mănăstirile din Bucovina. Dar comuniştii nu vedeau cu ochi buni misiunea făcută în zonă de cei trimişi la Slatina. Părintele a fost chemat la Securitate în Fălticeni şi bătut, anchetat pentru a nu mai primi oameni în mănăstire. Chinurile îndurate în nopţile când era torturat şi ţinut cu ochii în lumina puternică a becurilor l-au făcut ca timp de 10 ani să ia calea pustiei. Aici, părintele a întâmpinat greutăţi mari atât de la diavolul care-l tulbura cu vedenii înfricoşătoare, dar şi din cauza lipsei de hrană şi îmbrăcăminte. Era atunci un pădurar care-i ducea o dată pe lună o traistă de cartofi sau sfeclă. Părintele povestea cum număra fiecare cartof ca să-i ajungă timp de o lună.

Stareţul a stat retras în munte şi la cabana unui ţăran din Neamţ. Acesta, atunci când soţia făcea mâncare în casă, punea o cană de apă în plus la ciorbă sau un pumn de mălai în tuciul unde se făcea mămăligă ca să poată lua şi pentru părintele Cleopa fără ştirea familiei.

Când oamenii au urcat la munte ca să strângă fânul, ţăranul l-a luat pe părintele Cleopa, epuizat şi slăbit de post, ca ceilalţi să nu-l descopere pe pustnicul fugar. În timp ce mergeau noaptea prin pădure, părintele se tot oprea, sleit de puteri. La un moment dat, Ioan, căci aşa se numea ţăranul, s-a gândit că stareţul nu mai poate rezista şi o să moară. Nu ştia ce să facă. Să-i spună nevestei? Se temea să nu se scape cu vreo vorbă la vecine. Să-l anunţe pe părintele din sat? Dar dacă afla miliţia? Să-l îngroape singur? Nu putea să facă aşa ceva unui călugăr, unui preot.

Ajungând la un brad răsturnat în pădure, părintele Cleopa, care mergea după ţăran, îl chemă şi-i spuse: "Frate Ioane, dacă mor, să mă îngropi la rădăcina unui fag şi să citeşti catisma a 17-a pentru mine." Omul s-a înspăimântat, dându-şi seama că părintele i-a citit frământările gândului.

Anii au trecut, iar părintele Cleopa, prin mijlocirea patriarhului Justinian, a fost graţiat. S-a întors la Sihăstria în 1965, unde, deşi nu a mai fost dus la Securitate, a rămas în supravegherea ei. Paznicul mănăstirii, care trăieşte şi azi, dă mărturie cum era chestionat de oameni necunoscuţi despre cine a venit la părinţii Cleopa şi Marcu, pe cine au primit ei în chilie…

Cunoscut de călugări şi mireni ca un părinte harismatic

Atunci când la Schitul Rarău slujea părintele Ioil, acesta a transmis părintelui Cleopa că i se întâmplă ceva neobişnuit la slujbă. În timp ce dădea binecuvântarea pentru Sfânta Liturghie, îngerii îi aprindeau lumânările din sfeşnicele aflate pe Sfânta Masă. Auzind cele întâmplate, părintele Cleopa a spus ca Ioil să coboare în vale, la Slatina. Cu multă blândeţe, stareţul i-a spus: "Ştiţi, părinte, a început treaba la vie, la Cotnari. Muncitorii trebuie supravegheaţi de un părinte de la mănăstire. Aşa că ne-am gândit la sfinţia ta să mergi vara asta acolo ca lucrurile să se facă după rânduială." Părintele Ioil, auzind noua ascultare pe care i-o dăduse părintele Cleopa, s-a răzvrătit şi a început să cârtească, spunând că nu-i este respectată preoţia. S-a întrunit consiliul mănăstirii din care făceau parte şi părintele Petroniu Tănase, şi alţi părinţi şi au hotărât: "Ioil fie merge de ascultare la via din Cotnari, fie e oprit de la slujire".

Nemulţumit, părintele Ioil a spus că mai degrabă pleacă în lume. Zis şi făcut. Părintele şi-a lăsat hainele călugăreşti şi a părăsit mănăstirea. Obştea întreagă s-a tulburat de atitudinea tranşantă a părintelui Cleopa, care nu l-a lăsat pe Ioil să se întoarcă la slujire pe Rarău. Dar stareţul a răspuns: "Decât un Ioil mândru, mai degrabă un Ion smerit".

După anii 1989, într-o seară, a venit la părintele Cleopa un bătrân care l-a întrebat: "Mă cunoşti?" "Nu", a spus duhovnicul. Atunci, bătrânul a început să plângă şi a zis: "Eu sunt Ioil de la Rarău, care n-a vrut să facă ascultare şi căruia dracii îi aprindeau lumânările pe Sfânta Masă când începea Sfânta Liturghie".

Părintele Ioil plecase în lume, se făcuse taxator pe tramvai şi toată viaţa umblase chinuit, fără linişte şi aşezare sufletească.

De bunătatea lui, te umileai şi puneai gând de pocăinţă

Imagine Postata

Părintele a fost şi rămâne un mare duhovnic şi predicator care în vremuri grele a păstrat curată comoara Ortodoxiei şi a transmis-o ucenicilor săi. A stat în faţa credincioşilor şi a mângâiat mii de suflete, ajutându-le să-L cunoască pe Hristos, împodobindu-le cu virtuţi alese. A fost un propovăduitor care a predicat frumuseţea Ortodoxiei, ferm în condamnarea păcatului şi a patimilor. Deşi era aspru în predică, la Taina Spovedaniei se purta cu multă milă şi dragoste, încât de bunătatea lui, te umileai şi puneai gândul de pocăinţă şi de început bun.

A primit pe toţi cu multă dragoste, chiar dacă spre bătrâneţe neputinţele trupului lui s-au înmulţit. Cu o seară înainte de a muri a primit credincioşi, i-a binecuvântat, le-a dat sfaturi, iar în dimineaţa zilei de 2 decembrie 1998, la ora 2:20, părintele Cleopa şi-a dat obştescul sfârşit după o viaţă de slujire lui Hristos şi mănăstirii pe care a îndrăgit-o atât de mult.

Sfinţenia părintelui Cleopa a fost recunoscută încă din viaţă. Cine l-a cunoscut a rămas impresionat de prezenţa sa. Cărţile scrise de el tratează multe probleme de liturgică, dogmatică, îndrumări misionare, fiind până astăzi repere importante în păstrarea autentică a învăţăturii de credinţă.

Slujba din avion

În 1977, părintele Cleopa a plecat la Ierusalim în pelerinaj cu un grup mai numeros de călugări şi de maici. În avionul care se îndrepta spre Tel Aviv, monahii români şi-au exprimat dorinţa de a săvârşi Acatistul Acoperământului Maicii Domnului. Au vorbit cu însoţitoarea de bord, iar aceasta a cerut un răgaz pentru a comunica aceasta comandantului aeronavei. Mirat că un părinte a cerut permisiunea de a face o slujbă în timpul zborului, comandantul a stat puţin pe gânduri, după care a zis: "Da. Slujba se poate face". Şi a comutat sunetul pe interior ca să poată auzi în cabină ce se petrece în avion. Nu voia să aibă probleme cu autorităţile de la Bucureşti la întoarcere. Părintele Cleopa a început să citească Acatistul Acoperământului Maicii Domnului, iar călugării şi maicile din avion au dat răspunsurile la icoasele şi condacele acatistului.

Tot echipajul aeronavei a fost profund impresionat de ce s-a petrecut în timpul acelei curse. Regulamentul de zbor spune că, la sfârşitul oricărei curse, comandantul trebuie să părăsească ultimul avionul. De data aceasta, protocolul a fost încălcat. Când a ajuns la Tel Aviv, comandantul a coborât primul din avion şi a rugat stewardesa să-i indice pe călugărul care făcuse slujba. A ţinut să-l cunoască personal pe părintele Cleopa, iar la primul concediu, comandatul, de loc din părţile Bacăului, împreună cu întreaga familie, a poposit la Sihăstria. Aici s-a spovedit la părintele şi i-a mărturisit că slujba din avion i-a luminat şi deschis sufletul spre Dumnezeu.



Imagine Postata

Arhimandritul Ioanichie Bălan, vechi ucenic al Părintelui, spunea: “Părintele Cleopa este considerat, pe drept cuvânt, unul din cei mai iscusiţi duhovnici, sfetnici şi predicatori ai monahismului românesc contemporan. Viaţa sa interioară exemplară, de ascet şi sihastru consacrat, experienţa sa în nevoinţa monahală, vastele sale cunostinţe scripturistice şi patristice de autodidact care te uimesc, memoria sa rar întâlnită, blândeţea, dragostea sa de oameni, râvna pentru Dumnezeu şi cuvântul său hotărât, înţelept şi precis, unit cu darul frumoasei vorbiri în grai dulce moldovenesc fac din Arhimandritul Cleopa Ilie o personalitate în spiritualitatea noastră ortodoxă. Credincioşii, numeroşii săi fii duhovniceşti, călugări şi mireni, îl socotesc ca fiind o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru Biserica noastră”.
Link permanent catre articolul complet

http://cristiboss56....98-b1-p1799.htm
"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#13 | pid:7039 | tid:2319
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 2210 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
„A fi ortodox înseamnă o bucurie“
Ziua Mondială a Tineretului Ortodox a fost marcată, timp de două zile, de parohia „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata din Iaşi. Simpozionul din acest an, având tema „Împlinirea spirituală şi socială a tânărului din perspectiva credinţei ortodoxe“, a cuprins, pe lângă participarea la sfintele slujbe, două întâlniri ale tinerilor de la mai multe parohii ieşene.
Parohia „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata din Iaşi a organizat, în zilele de 2 şi 3 februarie 2013, a VI-a ediţie a simpozionului dedicat Zilei Mondiale a Tineretului Ortodox, sărbătorit în fiecare an de Întâmpinarea Domnului. Tema simpozionului, care a adunat tineri din mai multe parohii ieşene, a fost „Împlinirea spirituală şi socială a tânărului din perspectiva credinţei ortodoxe“. Participanţii au abordat teme precum: împlinirea spirituală, valoarea împlinirii spirituale, rolul efortului personal şi a încrederii în puterile proprii, locul credinţei în dorinţa de realizare a omului în plan spiritual şi material. De asemenea, s-a meditat asupra versetelor „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga vouă“ (Matei 6, 33), „Căci împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt“ (Romani 14, 17), „De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede“ (Marcu 9, 23).
Invitaţii părintelui paroh Mircea Stoleriu au fost: pr. Vasile Manole de la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh“ - Curelari din Iaşi, pr. lect. dr. Adrian Dinu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, pr. Ioan Larie, slujitor la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata din Iaşi, prof. Marie-Jeanne Stoian, de la Grupul Şcolar Economic de Turism Iaşi, prof. Gabriela Favu, de la Colegiul de Electronică şi Telecomunicaţii, şi Doru Mihai Barna, coordonatorul Departamentului Tabere din Arhiepiscopia Iaşilor.
„Este important să medităm la faptul de a fi ortodocşi“
Părintele paroh Mircea Stoleriu a remarcat, în cuvântul de deschidere al simpozionului, că tema din acest an a fost fixată pentru a răspunde unor frământări ale tinerilor. „Tema simpozionului este foarte actuală pentru că se referă la dorinţa voastră de a vă împlini. Împlinirea se poate realiza din punct de vedere spiritual şi material. Tinerii sunt frământaţi uneori de împlinirea lor, însă noi, în Biserică, avem calea noastră. Nu putem vorbi despre împlinirea unui om într-o perspectivă străină Ortodoxiei. În lume, împlinirea tânărului constă în satisfacerea unor aspiraţii. În Biserică, noi avem o cale, care este Hristos. Pe această cale vă invităm să mergeţi astăzi (n.r. sâmbătă)“, a spus pr. paroh Mircea Stoleriu.
Părintele Vasile Manole a subliniat că ţelul oamenilor trebuie să fie acela de a trăi veşnic: „De aceea, nu trebuie să ne limităm la această viaţă trecătoare. Este important să ne împlinim pe plan profesional şi să fim foarte buni în domeniul în care activăm“.
Prof. Gabriela Favu şi-a exprimat bucuria de a fi împreună cu tinerii în sala de conferinţe a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata din Iaşi, remarcând că ori de câte ori se doreşte accentuarea unei probleme se dedică o zi anume, cum este cea a tineretului ortodox. „Ne gândim la tineretul ortodox într-o zi în care sărbătorim Întâmpinarea Domnului. Fiecare dintre noi am fost aduşi la biserică de părinţii noştri. Este important să medităm la faptul de a fi ortodocşi, mai ales că ne putem lăuda cu Mântuitorul Hristos, cu Maica Domnului, cu sfinţii s.a. Îmi doresc să plecăm de aici cu fruntea sus că suntem ortodocşi“, s-a exprimat prof. Gabriela Favu.
„Dumnezeu poate umple golul şi neîmplinirea din noi“
Pr. lect. dr. Adrian Dinu le-a mărturisit tinerilor şi invitaţilor la simpozion că „a fi ortodox înseamnă o bucurie“. „Noi trebuie să descoperim acest tezaur de credinţă şi de rugăciune în Dumnezeu. Nichifor Crainic spunea în cartea «Nostalgia paradisului» că noi ne-am născut ortodocşi. La această propoziţie s-a adăugat faptul că noi trebuie să devenim ortodocşi. Nu este uşor, dar este înălţător să ne pliem pe ceea ce spune Biserica, pentru a putea spori în viaţa duhovnicească“, a adăugat pr. lect. dr. Adrian Dinu. În continuare, tinerii şi copiii participanţi la eveniment au fost împărţiţi în patru grupe de discuţii. La final, raportorii au expus concluziile discuţiilor. Doru Mihai Barna a menţionat că tema simpozionului este o provocare „pentru a ne da seama că nu suntem împliniţi“. „Nefiind împliniţi, avem un gol. Acest gol înseamnă lipsa de curaj şi de îndrăzneală de a ne pune în faţa lui Dumnezeu în această stare. Dumnezeu poate umple golul şi neîmplinirea din noi. Împlinirea spirituală este o provocare“, a conchis Doru Mihai Barna. Întâlnirea s-a încheiat cu un repertoriu de cântări religioase intonate de corul Bisericii Curelari din Iaşi şi de corul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata din Iaşi. Simpozionul dedicat Zilei Mondiale a Tineretului Ortodox a continuat aseară în sala de conferinţe a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“. După slujba Vecerniei, atât tinerii, cât şi enoriaşii parohiei au vorbit despre dialogul generaţiilor. „În cadrul întâlnirii s-a discutat despre modul în care tinerii primesc intenţiile educative ale celor mai în vârstă. În acelaşi timp, s-a accentuat că dialogul dintre tineri şi cei în vârstă creează o punte, care este însufleţită de prezenţa lui Hristos, covertită în dragoste“, a declarat pr. paroh Mircea Stoleriu.
"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#14 | pid:7199 | tid:2319
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 2210 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
10 lucruri importante care trebuie făcute până la sfârşitul Postului Mare

Ne-a rămas doar o săptămână din Postul Mare şi cea a Patimilor - acea săptămână, pentru care ne-am pregătit atât de mult şi în care se va face pomenirea ultimelor zile ale lui Hristos pe pământ, calea sa către Răstignire și Învierea Lui.


Perioada Postului a trecut ca deobicei foarte repede şi înainte de terminarea ei ar fi cazul să ne oprim din agitația necontenită a vieţii pe care o ducem pentru a îndeplini cel puțin o parte din ceea ce ne-am propus să facem şi în acest post. În aceste ultime zile ale Postului Mare ar trebui să ne mai mobilizăm. Lista de lucruri pe care ar trebui să le finisăm poate fi aproximativ următoarea.

1. Să ne rugăm Domnului să ne vedem şi conştientizăm propriile păcate şi să ne pregătim pentru o mărturisire detaliată, cerându-I duhovnicului să poată găsi timp pentru ea.

2. Să mergem la Liturghia Darurilor înainte Sfinţite care se săvârşeşte miercurea și vinerea şi să ne împărtăşim la ea.

3. Să începem a ne citi pravila de rugăciune în întregime, sau cel puțin un pic să o mărim pe cea care obişnuim să o facem. Sau să încercăm să ne rugăm cu mai multă atenție decât de obicei.

4. Să citim cel puțin una din Evanghelii. În perioada Postului Mare este binevenit să se citească toate cele patru Evanghelii, dar dacă nu s-a reuşit, atunci cel puțin pentru una trebuie să găsim timp pentru a o reciti.

5. Să finisăm toate problemele urgente pe care tot le-am amânat pentru a ne elibera Joia și Vinerea Mare din timpul Săptămânii Patimilor.

6. Să ne vizităm rudele și să acordăm mai multă atenție celor de acasă – macar şi pentru ca fără grabă și cu dragoste să le vorbim și să-i ascultăm.

7. Să ne îndeplenim cel puţin una din promisiunile pe care le facem - pentru cineva să puie în sfârşit tabloul pe perete, sau să facă ordinea în dulapuri sau altceva pe care ne-o tot promitem de săptămâni și o tot amânăm.

8. Să ne limităm comunicarea de pe internet prin propria voință, sau prin programe speciale, care vor monitoriza timpul petrecut pe un anumit site – minimizându-l cel puțin pentru aceste două săptămâni rămase.

9. Să ne cerem iertare și să se împăcăm cu cei pe care i-am supărat sau nedreptăţit.

10. Să participăm la o acţiune de caritate – fie şi printr-o sumă de bani sau timp - cel mai important este de a face primul pas spre cei care au nevoie de ajutorul nostru.
Imagine Postata


Duminică vom sărbători Intrarea Domnului în Ierusalim. Praznicul Floriilor are o importanță deosebită pentru creștini.

Praznicul Împărătesc al Floriilor este prima sărbătoare importantă din cursul anului bisericesc cu dată schimbătoare. Ea ne amintește de intrarea triumfală a Mântuitorului în Ierusalim și primirea care I-a fost făcută de către locuitorii Ierusalimului.
Aceasta sărbătoare se mai numea și Duminica aspiranților la Botez. În această zi catehumenii mergeau să ia binecuvântare de la episcop și primeau textul simbolului de credință pentru a-l învăța. Tot în această zi, împărații creștini acordau grațieri.

Pentru prima dată această sărbătoare este amintită cu ținere în secolul al IV-lea al Bisericii creștine și sunt reținute două cuvântări ale Sfântului Epifanie. În această zi catehumenii care se pregăteau pentru primirea Sfântului Botez veneau cu multă solemnitate la episcopul locului, iar acesta îi primea pentru că urma să le dea un certificat care să îi încuviințeze că pot fi botezați și le dădea să se pregătească învățând pe de rost Crezul Bisericii Ortodoxe.

Biserica vede în aceasta sărbătoare înaintarea Mântuitorului Iisus Hristos spre jertfa de pe Cruce.

Odată cu intrarea în Ierusalim Mântuitorul începe perioada și săptămâna Sfintelor Pătimiri. De altfel și Biserica noastră Ortodoxă intră în săptămâna Sfintelor Pătimiri când deniile ce se săvârșesc sunt de o frumusețe deosebită.
De praznicul Intrării Domnului în Ierusalim se oficiază Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur iar credincioșii pot consuma pește.
http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...t-b1-p1981.htm
"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#15 | pid:7477 | tid:2319
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 2210 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
Scrisoare catre o inima crestina daruita unui musulman




"Exista cuvinte necesare, dar si cuvinte care ranesc tacerea.Exista cuvinte care mangaie, dar si cuvinte care spulbera farama de liniste pe care a lasat-o peste inima uitarea propriei dureri.
Exista cuvinte care inmiesc bucuria, insa cuvinte care dau chipul vesniciei unuei amare clipe ce vine parac de peste tot, pentru a se indrepta odata cu inima spre nicaieri.
Imi impun sa cred ca ceste lucruri vor mangaia si vor alina inima ta caci te stiu insetata de liniste si de rost. Te stiu a fi o copila care a cerut vietii un sens si a castigat de la vesnicie o carare spre Cer. Mi-ai odihnit sufletul si mi-ai daruit propria-ti bucuria, fara sa fi banuit macar. Te-ai ascuns printre cei invaluiti de Lumina si te-ai aruncat cu toata fiinta ta in Ceruri, cu mult inainte de a fi banuit macar ca va veni o zi in care va fi sa lasi in urma o viata, pentru a primi deplin o vesnicie. Si te numarai printre cei care au gasit ce Cel pe Care ne-a gasit El mai intai, pe CEl ce dat vietii tale un sens, Lumina si numai Adevar.
Acum iubesti.
Daca te-as intreba care anume este inceputul acestei iubiri, mi-ai raspunde printr-o tacere nevinovata, care s-a revarsat peste tine din prapastii ceresti, ce te cheama inspre ele cu o uriasa putere numita pur si simplu " dragoste ".
Nimeni nu poate intelege aceasta taina si nici macar tu, cea care o porti in tine ca pe o rana ce chinuie si mangaie inima in acelasi timp. Nu te chinuie intrebari, ci numai raspunsuri. Nu te uiti in trecut, ci numai trecutul se uita spre tine si te arunca in bratele unui timp devenit vesnicie. Iubesti fara conditii asa numai cum o inima curata mai stie a iubi si a inrobi frumos o alta inima.
Si nimic nu parea sa framante un rost ce nu avea catusi de putin un pamantesc si efemer rost. Pana in acea farama de clipa, in care o necesara realitate ti-a obligat constiinta sa puna o stavila inimii si sa se lase din greu chinuita de o singura intrebare. A venit peste si intru tine neputinta de a intelege de ce ti-a fost randuit sa iubesti un baiat care nua re aceeasi credinta cu a ta. Si cat de mult poate sa chinuie sufletul un singur semn de intrebare!
Te stii crestina.
Te stii a fi a lui Hristos Iisus.
Ai invatat sa Il cauti, desi nu stii ca deja L-ai gasit. Si ai vrea sa ramai cu El, desi nu stii ca El este deja cu tine. Dar, totodata, vrei sa iubesti, desi nu stii sa te fi intrebat vreodata de vrei sa iubesti. Aceeasi inima a ta, cauta Iubirea, dar a gasit iubire. Aceeasi inima este chemata in Ceruri, dar ii este prea bine si pe Pamant. Aceeasi inima cauta pe Ziditor, dar a gasit una din zidirile Lui. Si este iubita, iubind la randu-i mai mult deact ar fi banuit ca stie si poate a iubi. Stii, dar totusi nu stii pe Dumnezeu cu o inima care stie ca iubeste un om, pe care nu ar vrea sa nu-l mai stie vreodata.
Dar, in tot acest amalgam de rost si de bucuroasa osanda, ce rost are o intrebare ce doare si chinuie peste masura? Care este izvorul de durere al unei intrebari care ameninta sa risipeasca un vis din ce in ce mai real, riscand sa-l farame in vesnicie cioburi de rana care in veci nu se va mai inchide.
De ce pana si Dumnezeu pare sa fie pricina de neputincioasa lacrima unei inimi care tocmai invatase a rade in bratele altei ninimi? Poate Iubirea sa invaluie in vesmant de suferinta iubirea ? Se cade unei iubiri sa piara inainte de a fi descoperit vesnicia celeilalte inimi? Atat de multe intrebari isi merita un raspuns !
De aceea iti scriu acesta epistola, incercand sa iti arat ceea ce lumea nu stie a mai arata.
Cred ca suntem prea din plin inconjurati de raspunsuri si intrebari prea lipsite de rost, dar si de intrebari cu rost fara de raspunsuri. Traim intr-o lume ceea ce afirma ca ar trebui sa taca si ascunde ceea ce ar trebui sa spuna fara de incetare. Adevarul este tacut iar minciuna este strigata. Uitarea devine un fals rost, iar rostul o prefacuta uitare. Asa se face ca ratacim un timp, pentru a nu ne mai gasi o vesnicie. Asa se face ca ramanem cu intrebari cat o vesnicie, pentru ca nu am stiut timpul raspunsurilor. Iar eu chir nu as vrea sa te stiu printre cei care ratacesc cararea vesniciei, pentru prea simplul motiv de a fi gasit numai drumul ce a durat doar un timp.
Vrei sa stii ce anume ar putea inima ta crestina de la iubirea inchinata unui baiat musulman. Nu ceri prea mult, desi ai vrea totul. De aceea te rog sa cauti a privi intreaga problema cu o necesaraacuratete spirituala, poruncind inimii, de va fi nevoie sa taca, sa ingaduie, sa astepte clipa atat necesara Adevarului. In joc nu sunt idealuri amrunte si pline de echivoc, ci nuami amntuirea ta. Sufletul are niste masuri ce nu vor putea fi zagazuite intre cadrele acestui timp, fara a suporta ulterior consecinte ce isi vor cere dreptul la vesnicie si la o dreapta eliberare, cu toata suferinta inerenta.
Imi creionezi tabloul unei iubiri care s-a inpotmolit de intrtebari ces unt si , totusi, nu vrei sa fie dureros de importante. Nu iti ascunzi iubirea indaratul unor raspunsuri prefabricate, desi durerea si neputinta ar cauta astfel de raspunsuri numai din dorinat de a-ti regasi o liniste atat de necesara.
Iti impui sa crezi ca o astfel de iubire este posibila, chiar si pentru motivul ca ar exista destui preoti care pot savarsi Taina Casatoriei intre un musulman si o crestina. Neputincios argument, acre merita sa fie amintit numai la urma acestei epistole.
Cat despre raspunsul meu, nu va intarzia sa vina. Sau te amagesti cu gandul ca rodul iubirii, copii ce vor sa vina, vor creste in credinta crestin ortodoxa, care te-a crescut sufleteste si pe tine.
Va trebui sa iti demonstrez si precaritatea acestui rationament ! Apoi nu iti ascund usoara dezamagire pe care am resimtit-o intelegand ca tu vezi ca impedimente oricum surmontabile, doar "momentele religioase" din viata voastra comuna : el obligat de credinta musulmana sa respecte vinerea, iar tu duminica, Craciunul, Pastile, etc.
Dincolo de o argumentare, iti propun o enumerare transanta a principiilor de baza, pe care mi-am asumat raspunderea de a ti le pune inainte avand , iti reamintesc, un singur gand: mantuirea ta.
Primul argument este destul de radical, tocmai pentru ca vine in intampinarea ideii de a gasi posibila si chiar probabila trecerea la religia musulmana, in numele unei iubiri, insa nu si in Numele Iubirii.
Un crestin ortodox se mantuieste numai daca ramane in legatura cu Iisus Hristos. Aceasta legatura se implineste prin Sfanta Impartasanie, adica prin primirea Trupului si a Sangelui Domnului nostru. Fara de Sfanta Impartasanie, nimeni nu se paote mantui. A te impartasi inseamna a fi impreuna cu Hristos. A te asemana tot mai mult cu El si a primi insusirile Lui, pe care noi le numim virtuti.
Iisus Hristos este viu, iar legatura crestinului cu El se realizeaza in timpul Sfintei Liturghii, manacandu-L si bandu-L in cel mai intens si real sens al acestor termeni.
Nu avem un Dumnezeu distant, rece si poruncitor, ci Unul pe Care Il primim in noi, pentru ca El sa ne primeasca intru Sine.
Nici El nu Se pierde in noi, nici noi nu devenim ceea ce este El, ci realizam o unitate infinit superioara celei dintre mama si pruncul din pantecele ei. Oare nu de aceea ne impartasim o viata intreaga, dar mai ales inainte de clipa mortii ? Raiul nu este un loc, ci este o Persoana : IIsus Hristos. De aceea nu exista spatiu si timp in rai, nu vom fi undeva langa Dumnezeu, ci cu El si impreuna cu El. Fara Impartasanie inseamna fa Dumnezeu. Iar far Dumnezeu inseamna iad. Desi in aceasta viata, fara Impartasanie inseamna moarte sufleteasca !Crestinul care trece la mahomedanism, nu doar ca nu mai are dreptul sa se impartaseasca , dar se si leapada de Hristos.
Se leapada de Hristosul pe Care L-a primit atunci cand s-a botezat, de Impartasania pe acre a primit-o pana atunci se de Cel care l-a mantuit, l-a indreptat si l-a ajutat sufleteste si trupeste pana in acea clipa. Este vorba despre un pacat impotriva Duhului Sfant, pacat care nu se va ierta niciodata. Lepadarea si tradarea lui Hristos in favoarea unui profet mincinos este pierdere a mantuirii.
Gasesti aceste sentinte prea aspre? Insa nu mai aspre decat durerea propriei morti sufletesti !
Nu iti pun inainte un sens egoist al existentei si nu iti spun ca nu se cuvine sa iubesti. Dar iti reamintesc ca exista niste prioritati in iubire, desi inima ta pare acum sa le ignore. Nu voi cauta sa iti impun ideea conform careia pe Dumnezeu se cuvine sa Il iubim mai presus de toti si de toate. Nici nu-ti voi scrie ca nimic nu-ti va folosi daca vei castiga inima celui iubit, dar iti vei pierde propriul suflet ! Dar iti voi scrie ca nici macar de cel iubit nu vei avea parte o vesnicie, asa cum si drept iti doresti, fara de Dumnezeu.
Care?
Se spune foarte usor ca si musulmanii cred in Dumnezeu, si ca toate religiile au Acelasi Dumnezeu, pe care noi Il numim Hristos, musulmanii Allah, evreii Iahve, etc.
Se mai uita si se ignora voit faptul ca Iisus Hristos este Dumnezeu adevarat si Om adevarat crezandu-se foarte gresit ca, fiind Fiul lui Dumnezeu, ar fi de fapt un Dumnezeu mai mic sau chiar un simplu profet intemeietor de religie.
Iisus Hristos este cea de-a doua Persoana a Sintei Treimi, Dumnezeu Fiul, care a luat trup omenesc, a venit printre oameni, a patimit, a murit si a inviat, lasandu-ne Insusi Sfanta Impartasanie, adica Insusi Trupul si chiar Sangele Lui ca si modalitate de a ne uni cu El si , astfel de a dobandi ceea ce El a castigat pentru noi prin Patimile, Jertfa de pe Cruce si Invierea Lui.
Dincolo de 'dogmele' acestei lumi sta un Adevar pe care il putem ignora sau ba. Insa chiar de il ignoram sau chiar de il uitam, Adevarul va ramane in veci acelasi .Dumnezeu este Unul singur si S-a daruit in mod deplin prin religia crestina. Deci nu avem un Dumnezeu comun cu evreii, cu musulmanii, cu budistii etc ! Hristos este Dumnezeul crestinilor, deofiinta cu Tatal su cu Duhul Sfant.
Numai noi, crestinii, avem un Dumnezeu intrupat,al Carui Trup si Sange putem sa le mancam ! Crestinismul Ortodoxia, este singura religie in care nu omul Il cauta pe Dumnezeu, ci Dumnezeu il cauta pe om.
Il avem si basta!
Asa cum ne nastem cu lumina in ochi, fara a trebui sa o cautam sau asa cum ne bate inima, fara a fi nevoie de niciun efort din partea noastra.
Celelalte religii nu cunosc cu adevarat pe Dumnezeu si nu au o legatura pesronala si vie cu El. In plus crestinul care renunta la credinta sa pentru o alta credinta este vinovat de lepadare de Hristos, fapta de neiertat in veci.
De ce ?
Pentru ca numai in crestinism are absolut tot ce ii este necesar mantuirii, restul fiind o tot mai mare indepartare de Dumnezeu. Iar a-ti scoate ochii pentru a-i inlocui cu globuri din sticla, ce este altceva decat o fapta demna de neputincioasa mila ?
In plus , un crestin care trece la religia mahomedana pierde tot tezaurul Bisericii Ortodoxe : incepand cu propria Taina a Botezului , cu pierderea Duhului Sfant primit prin ungerea cu Sfantul Mir si pana la pierderea totala a legaturii cu Biserica- Maica Domnului , sfintii, ingerii, etc. Un mahomedan este cel care conform Coranului, considera ca Hristos ar fi " frate cu Adam si cu Satana" ; ca Maica Domnului ar fi o simpla femeie evreica cu multi copii; ca Hristos nu a murit pe Cruce si nici macar nu a fost rastignit, ( altcineva ra fi murit in locul Lui) , despre Inviere nemaipunandu-se problema; ca, anterior na a facut nicio minune, ci toate cele scrise in Noul Testament ar fi inventii ale crestinilor, la fel procedand si in cazul sfintilor Aceluiasi Hristos; ca raiul nu ar fi altceva decat un loc al placerilor trupesti, etc.
Oare intelegi ca trebuie sa alegi intre a-ti pastra botezul si pierderea reala a Tainei ce te-a unit cu Iisus Hristos?
Oare intelegi ca poti ramane fara de Impartasania care este cu mult mai mult decat painea si vinul pe care le vad ochii nostri deprinsi a zari si a intrezari prea mult pacatul ? Oare intelegi ca vei ramane pana si fara de inmormantarea crestina, care se cuvine, desigur, nuami unui crestin ?
Te vei grabi sa te ascunzi in spatele unei neputincioase convingeri conform careia tu iti vei pastra credinta crestina, dincolo de orice vietuire in sanul unei familii pluri- religioase? Dar cum vei pastra ceea ce nu poti darui persoanei iubite ? La urma urmelor, cum vei pastra ceea ce nu ai castigat pe deplin ?
Are rost sa te amgesti, continuand sa iti tagaduiesti singura putina ne-credinta, multa indoiala, nestiinta rugaciunii si neputinta postului, uitarea binelui si amintirea unor caderi pe acre le ingropam intr-o inima uneori prea adanca ? Oare nu ne-ar fi mult mai usor daca ne-am recunoaste sincer prea putina noastra credinta ? Oare tacerea aruncata afara din inimile noastre nu va fiinlocuita imediat de acel sentiment de smerenie si de umilinta, care pur si simplu Il impinge pe Dumnezeu in sufletele noastre?
Deosebirile de credinta, dogmatice, dintre cestinism si mahomedanism sunt uriase. Insa trebuie retinuta cea mai importanat dintre acestea, de care depinde mantuirea noastra: fara Iisus Hristos nu exista mantuire, pentru simplul fapt ca numai El este Domn si Dumnezeu, in timp ce Mahomed nu a fost decat un simplu muritor, aflat acum undeva printr-un colt de vesnicie numiat iad. ( Este in iad nu pentru ca asa vrem noi, ci pentru ca L-a refuzat pe Hristos, Cel care are cheile mantuirii !)
Iadul, repet, presupune tot ceea ce Iisus Hristos nu este : timp sau vesnicie, spatiu sau nemarginire,inima sau suflet, gand sau amintire, cuvant sau tacere, duh sau trup, inceput sau sfarsit. Si nu Dumnezeu este Cel care incepe iadul, nici nu il hotareste pentru cineva anume, atat timp cat iadul este un mod de a fi ce apartine intru totul omului, printr-o hotarare respectata deplin de catre Acelasi Dumnezeu.
Mahomedanismul? Il voi numi pur si simplu ne-crestinism !
Adica fara de Hristos. Adica iad. Sau moarte. Sau pierdere a vietii. Are rost sa mai continui? Renuntand la tot ce ne mai poate ramane in schimb ?
In caz ca un partener se hotaraste sa ramana crestin ortodox, alaturi de partenerul mohomedan, bine este sa se stie ca Taina Sfintei Cununii nu se poate savarsi in acest caz sub nici o forma.
( Chiar daca se vor gasi preoti dispusi sa o savarseasca contra unei sume generoase !)Casatoria se realizeaza numai intre doi crestini ortodocsi-pentru simplul fapt ca numai Hristos este Cel care paote uni sufleteste doua persoane. Iar pentru o unire sufleteasca este nevoie ca cei doi sa primeasca impreuna Sfanta Impartasanie. Si cum ar putea primi un mahomedan Sfanta Impartasanie?
In plus la sufletul celuilalt ajungi numai cu ajutorul lui Hristos. Fara El se poate realiza o legatura fizica sau una sentimentala, dar nu si una sufleteasca.
Si ce va fi daca unul dintre cei doi parinti va fi lipsit de Viata si de Lumina?
Ca sa nu ignoram si alt neajuns la fel de grav: cei doi nu sunt uniti prin Cununia Sfanta a lui Hristos, nefiind vesnic una inaintea Lui. Vinovat de aceasta pierdere vesnica va fi numai partenerul care s-a lepadat de Hristos si de crestinism!(...)
Alegerea care trebuie facuta este simpla: ori Hristos si propria mantuire, ori persoana iubita, care imi cere sa renunt la propria mantuire si la Hristos, ignorand insusi glasul propriei constiinte.
Caci, mai mult decat sigur, constiinta unui crestin ortodox marturiseste clar si sigur ca nimeni nu are dreptul sa batjocoreasca si sa respinga pe Iisus Hristos.
(..) De fapt constiinta este chiar glasul lui Hristos, este Insusi Iisus Hristos, care ne cheama la El, ne mustra si ne ridica atunci cand cadem, ne mangaie atunci cand ratacim, ne intareste atunci cand slabim...
Nu as vrea sa te impiedici sufleteste de asprimea cuvintelor mele. Atunci cand este in joc rostul mantuirii nu-si mai au loc amabilitatile si cuvintele incarcate de prea multe sensuri. Nimic nu putem oferii in schimbul matuirii !
(...) Adevarul impune o singura alegere .
Care?
Cel care nu este crestin dintre voi sa caute, sa descopere si sa imbratiseze crestinismul ! Nu exista nicidecum cale de mijloc, asa cum nu exista intre Hristos si moartea de care El ne-a mantuit nu pentru ca noi sa o imbratisam cu o inconstienta pe care nici macar vesnicia nu o va putea ierta.(..)
In numele iubirii nu avem nici un drept sa inlocuim Adevarul cu efemere si mult prea umane ne-adevaruri, nici pe Dumnezeu cu profeti ce au mintit istoria , dar nu si vesnicia. Iubirea are nevoie de Adevar, astfel ea insisi devenind minciuna.
Iubirea mai presus de orice trebuie sa uneasca doua suflete si nu doar doua inimi! Inimile sunt ale voastre, dar sufletele sunt chipul, amprenta si suflarea lui Dumnezeu in oameni. Oare ne va da cineva vreodata dreptul sa aruncam chipul Creatorului in iad, si tocmai in numele iubirii?
(...) De aceea nu se cuvine sa iti pierzi sufletul nici macar in schimbul unei inimi pline de iubire !
Diferenta intre Hristos si Mahomed este insasi diferenta dintre cer si pamant, dintre om si Omul Dumnezeu, dintre un profet inchipuit si Dumnezeul Om, dintre una din cretaurile Sale si Creator, dintre o viata si Viata, dintre unul supus mortii si Cel peste moarte, dintre o farma si Totul, dintre unul strain tie si Cel al tau, dintre cel din iad si Cel inviat dintru iad, dintre cel fara de care ai oricum un rost si Cel fara de care nu ai oricum niciun rost.
Tradarea crestinismului este sinucidere sufleteasca si nu isi poate gasi justificare in fata Adevarului. Iar solutiile de compromis iti repet, nu-si au in niciun chip locul!
Cum te vei mai putea apropia de Liturghie si de Impartasanie, atata timp cat vei trai cu sotul tau in afara Legii lui Iisus Hristos?
Invata sa accepti evidenta Adevarului , mai inainte ca lumea si legile ei cele faradelege sa iti adumbreasca sufletul si constiita.
Cine nu iubeste asa cum Dumnezeu a hotarat iubirea, acela obligatoriu va sfarsi prin a uri ceea ce pana mai ieri iubea !(...) "



Nota :
Fragment preluat din cartea intitulata "Manifest pentru pastrarea tineretii" de monahul Paulin Iluca de la Putna.

Link permanent catre articolul complet
http://cristiboss56....an-b1-p2150.htm

Acest post a fost editat de cristiboss56: 02 October 2013 - 03:06 PM

"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#16 | pid:7488 | tid:2319
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 2210 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
“Frumusețea va mântui lumea…”
Dacă vorbim despre frumuseţe, care nu este doar o privelişte exterioară şi trecătoare, nici o simplă valoare estetică, ci putere care mântuiește lumea, atunci, Sfântul Munte, prin existenţa şi viaţa lui, are ceva să ne spună: de ce anume se numeşte “Grădina Maicii Domnului” şi “Munte al Schimbării la Faţă”.
Maica Domnului, în imnologia Bisericii, este: Fiică preacurată și plină de har, cea ”împodobită cu frumusețea virtuților”, care a primit ”strălucirea Duhului”, ”bunăcuviința cea înfrumusețătoare”, pe Domnul Dumnezeu și om, ”Cel Care pe toate le-a înfrumusețat”.

Imagine Postata

Dar, ca să ne apropiem cu sfiala cuvenită şi să înţelegem taina frumuseţii care mântuieşte, nu trebuie să uităm că frumuseţea nu este altceva decât dragostea și binele. ”Binele este cântat de sfințiții teologi și ca bine, și ca frumusețe, și ca dragoste, și ca iubit… și toate cheamă către el, pentru aceasta se numește și frumusețe”. Adică, Domnul, care este dragoste şi frumuseţe inegalabilă, le creează pe toate „bune foarte”. Şi cheamă la părtăşia vieţii, prin frumuseţe, întreaga creaţie.
Omul, auzind chemarea la frumuseţea dumnezeiască, devine părtaş fericirii vieţii Treimice. Dar, împotrivindu-se şi neascultând, creează iadul nepărtăşiei, blestemul urâţeniei nefireşti care nu mântuieşte, ci distruge omul şi creaţia.
Şi, să nu uităm că afară de frumuseţea adevărată care cheamă la mântuire există şi surogatul frumuseții care ameninţă şi distruge, pentru că nu este descoperire a bunătăţii, ci o aparenţă a frumuseţii şi funcţionează ca momeală. Îl ameţeşte şi îl prinde în capcană pe om şi îl duce la robie totală şi la nimicire, promiţându-i mântuirea, aşa, ca printr-o simplă magie.
Această luptă şi încercarea de dobândire a frumuseţii alcătuiește istoria omului şi a umanităţii: Care frumuseţe ne va atrage mai mult? Căreia ne vom supune?
Dintru început ne-a atras o frumuseţe care ne-a distrus, din pricină că am despărţit-o de dragostea şi ascultarea de Dumnezeu. Ne-am mişcat grăbit şi nechibzuit: ”Frumos era la vedere și bun la gust rodul ce m-a omorât”.
Dacă printr-o femeie a venit căderea, în crearea din nou tot o femeie se face aducătoarea mântuirii. Necunoscută şi neînsemnată pentru lume, dar smerită şi neîntinată, fiica Nazaretului se distinge ca „fericită între femei”, căci primeşte închinarea Îngerului şi zămisleşte pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu.

Imagine Postata

Frumuseţea virtuţilor Drepţilor, râvna Proorocilor şi aşteptarea întregii umanităţi pregătesc şi poartă în pântece, la rândul lor, frumuseţea şi virtutea Fecioarei.
Aceasta, prin sfânta smerenie şi ascultarea de bunăvoie de voia lui Dumnezeu, s-a arătat instrument al mântuirii întregii lumi. Ea este ”hotarul dintre firea creată și cea necreată”. Scara cerului „pe care S-a pogorât Dumnezeu” şi podul „care trece la cer pe cei de pe pământ”. Pruncul ei este Dumnezeu Cuvântul. Şi Dumnezeu este pruncul pe care ea însăşi L-a născut. Ca „Maică mai presus de fire, iar după fire fecioară” trăieşte prin Sfântul Duh maternitatea pururea fecioriei şi se bucură de fecioria naşterii de Dumnezeu. Uneşte cerul cu pământul.
Şi, de vreme ce noi, oamenii, am înnegrit frumuseţea chipului lui Dumnezeu, El, Dumnezeu Cuvântul, prin curatele sângiuri ale Pururea Fecioarei, devine om desăvârşit, iar ”chipul cel întinat l-a unit cu dumnezeiasca frumusețe”.
Dumnezeu Cuvântul nu a apărut doar în chip văzut, ci a unit întreaga noastră fire cu dumnezeiasca frumusețe.
Mântuirea omului se înţelege şi se trăieşte ca participare şi reînnoire în frumuseţea dintru început.
Frumuseţea dumnezeiască mântuieşte omul, dar nu în chip magic, fără ştirea lui, nici împins cu forţa, căci astfel l-ar desconsidera și l-ar disprețui; dimpotrivă, omul este răscumpărat acordându-i-se preţuire, pentru ca el însuşi să devină artist, izvor al frumuseţii şi mântuirii pentru cei mulţi: ”izvor de apă curgătoare spre viață veșnică”, pentru ca doxologia, slăvirea lui Dumnezeu, să se nască din întreaga sa existenţă ca mulţumire.
Şi Fecioara, ca Născătoare de Dumnezeu, a arătat însăşi firea omenească ca fiind Născătoare de Dumnezeu. Cu pilda şi ajutorul Maicii Domnului, fiecare suflet care caută aşezarea duhovnicească şi curăţia, dacă este ascultător voii dumnezeieşti, poate deveni, după har, născător de Dumnezeu. Să zămislească şi să nască omul îndumnezeit care biruiește moartea. Atunci trăieşte omul, cu toată fiinţa lui, cercetarea Maicii Domnului în lumea sa lăuntrică şi se întreabă precum Elisabeta: „de unde mie cinstea aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu?”.
Această prezenţă a Născătoarei de Dumnezeu rămâne apărătoarea şi hrănitoarea Sfântului Munte.
(Sursă: Arhim. Vasílios Gondikákis, Sf. Mănăstire Iviron, Frumuseţea va mântui lumea )
"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#17 | pid:7493 | tid:2319
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 2210 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
Staruinta in credinta pentru implinirea dorintelor - Sf.Teofan Zavoratul
Trebuie să învățăm să cerem, să simțim cu adevărat că Dumnezeu proniază toate întâmplările vieții noastre și că tot El poate împlini cerința noastră dacă este folositoare. Trebuie să ne aflăm în adevărul lucrurilor și al credinței ca să primim răspuns! Adesea il confundăm pe Dumnezeu cu dumnezeul zămislit de mintea noastră și de aceea nu ne adresăm cui trebuie. Statornicia cererii trebuie să se bizuie pe credință nestrămutată asemenea femeii din Canaan. Sfântul Teofan Zăvorâtul o fericește pe acestă femeie și-i propovăduiește credința ca model demn de urmat fiecărui creștin dornic de împlinire:

Ce a făcut-o pe cananeanca ca să vină la Domnul și să stăruie atât în cererea ei? Convingerile care se închegau în ea: era încredințată că Mântuitorul are putere să o tămăduiască pe fiica ei și a venit la El; era încredințată că El nu va lăsa neîmplinită cererea ei și nu a încetat să ceară.

Convingerile sunt rezultatul întregii vieți: al educației, al gândurilor ce umplu mintea de obicei, al impresiilor lăsate de lucrurile din jur, al învățăturilor cercetate și al feluritelor întâmplări și îndeletniciri din viață.

Sub înrăurirea tuturor acestora, gândirea lucrează și ajunge la anumite convingeri.Aici trebuie să avem în vedere că pretutindeni este și din toate părțile pătrunde în sufletul omului adevărul lui Dumnezeu. Adevărul poate fi aflat în inima omului; adevărul lui Dumnezeu este întipărit în toate făpturile; adevărul lui Dumnezeu poate fi aflat în obiceiurile și datinile oamenilor; ba chiar și în învățăturile lor poate fi găsit într-o măsură mai mică sau mai mare. Pretutindeni stă la pândă și minciuna. Cine este din adevăr, acela adună adevăr și este plin de covingeri adevărate, mântuitoare; iar cine nu este din adevăr adună minciună și este plin de covingeri mincinoase, de rătăciri pierzătoare.

Dacă a fi sau nu a fi din adevăr depinde de om, să judece fiecare; însă judecata lui Dumnezeu îi așteaptă pe toți...

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an – Sf. Teofan Zăvorâtul. (Editura Sophia, Buc. 1999, colecția Părinți Ruși) (Efes. 1, 1-9; Mc. 7, 24-30)
"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro





1 User(i) citesc acest topic

0 memberi, 1 vizitatori, 0 useri anonimi