Sari la continut

Iisus Hristos
Este o randuiala a lui Dumnezeu, ca pe masura ce creste trupul, sufletul sa se umple de minte, ca omul sa poata alege dintre bine si rau ceea ce ii place. Dar sufletul care nu alege binele nu are minte. Toate trupurile au suflet, nu insa si toate sufletele minte. Caci mintea iubitoare de Dumnezeu vine la intelepti, cuviosi, drepti, curati, buni, milostivi si binecinstitori. Iar prezenta mintii se face omului ajutor spre Dumnezeu. (Sf.Antonie Cel Mare -- Filocalia vol.1)

Traficul site-ului nostru este monitorizat si promovat de:

Despre iertarea greselilor,ura,manie,iubire

iertare ura iubire dragoste manie blandete

25 postari la acest topic

#21 | pid:6184 | tid:2198
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1564 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Sf.Marcu Ascetul - despre iertare
Mare virtute e a rabda cele ce vin asupra noastra si a iubi pe cei ce ne urasc, dupa cuvantul Domnului.Dovada iubirii nefatarite e iertarea nedreptatilor.

Daca ai fost randuit sa poruncesti fratilor, pazeste randuiala ta si sa nu treci sub tacere cele cuvenite de frica celor ce se impotrivesc. Cand vor asculta, vei avea plata pentru virtutea lor; cand nu vor asculta, desigur ii vei ierta si vei lua de asemenea iertare de la Cel ce a zis: «Iertati si se va ierta voua»

(''Despre cei ce-si inchipuie ca se indrepteaza din fapte'' -- Filocalia vol.1)

#22 | pid:6285 | tid:2198
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1564 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
CUVANT DEPRE IERTARE - Parintele Sofian Boghiu

“Frati crestini,

Ne aflam, cu ajutorul lui Dumnezeu, catre sfarsitul celei de-a treia saptamani a Postului mare. Sfintii Parinti, si noi urmand cuvantul lor, amintim mereu ca postul nu insemneaza numai abtinerea de la anumite mancaruri de dulce, carne sau lactate. Unii tin foarte mult la aceasta si este bine ca tin, insa nu este suficient. Totdeauna adaugam la un post fizic de alimente —[...]— in acelasi timp dublura lui care este esentiala, postul de rele. Sa postesti cu toata fiinta ta, adica si ochii, si mintea, si gura, si mainile, si picioarele, toate sa fie oprite de la rele. Daca acest post sufletesc se poate uni cu celalalt, trupesc, atunci e tot ceea ce vrea Dumnezeu de la noi. Iar daca este numai post trupesc, si celalalt sufletesc este neglijat, atunci zadarnica-i postirea noastra, ne trudim, dar fara plata.

Sa ne gandim foarte bine la acest lucru, pentru ca fiecare avem nevoie de Dumnezeu. Sunt imprejurari in viata, cand oamenii, cu adevarat, nu ne pot ajuta si atunci tasnim in sus cu mintea si cu inima si spunem: „Doamne, ajuta-ne”! Si ne ajuta Dumnezeu daca suntem pe calea Lui. Daca ne facem de cap si facem numai rele, vorbim ce nu trebuie si facem numai rautati, atunci Dumnezeu nu asculta rugaciunea noastra, asa cum spune undeva sfantul apostol Iacov1. Nu sunteti ajutati si nu sunteti ascultati, pentru ca va rugati rau, cereti niste lucruri care nu va folosesc cu adevarat sau cereti de la Cineva pe care-L dispretuiati pana atunci. Numai cand ai nevoie tipi la El la rugaciune, iar dupa aceea iti duci viata obisnuita, adeseori pacatoasa.

In legatura cu aceasta, este bine sa luam seama la patimile care rascolesc si tulbura viata noastra launtrica. Tulburati fiind cu noi insine, tulburam si pe cei din jurul nostru si viata adeseori este un iad, aceasta viata pamanteasca [cu] scandaluri in familie, in ateliere, in fabrici, peste tot, fel de fel de conflicte din cauza ambitiilor, a maniei, a nervilor nestapaniti si asa mai departe. Si de aceea este bine ca, in aceasta perioada a postului, cine poate tine postul de alimente, foarte bine, sa-l tina, insa sa fie dublat numaidecat de postul acesta sufletesc, de luare aminte la tot ceea ce tulbura viata dinlauntru si viata noastra din afara.

Una dintre patimile care ne bantuie viata noastra este mania si cearta, conflictele care ajung uneori la niste stadii foarte inaintate. Ca urmare a maniei, daca nu reusim sa ne impacam in aceeasi zi cand ne-am certat cu cineva, apoi se asaza in noi o patima foarte periculoasa: tinerea de minte a raului. Si mergi cu aceasta tinere de minte a raului (…), nu te poti ruga, esti mereu in dialog cu acela cu care te-ai certat. Si de fapt si celalalt este suparat pe tine si are si el manie. Ori se uita in alta parte, ori se uita in jos, ii e jena sau ii e scarba sa se uite la tine, ca l-ai jignit — si tu la fel. Aceasta patima care se numeste, tinerea de minte a raului este un rod indracit al maniei.

Despre aceasta doresc sa va citesc din sfantul Ioan Scararul. Am in fata Filocalia, volumul IX, in care sfantul Ioan Scararul — acest mare psiholog duhovnicesc, acest Parinte care a trait in veacurile VI-VII in vremea noastra crestina — a analizat, ca nici un psihiatru din zilele noastre, sufletul omenesc si persoana omeneasca si a surprins cele mai fine cute din viata launtrica a oamenilor si de aceea a fost atent la aceasta patima de care vorbim acum, tinerea de minte a raului. El spune asa, incepand Cuvantul IX:

„Virtutile cuvioase se aseamana scarii lui Iacov, iar patimile necuvioase lantului cazut de pe verhovnicul Petru. Cele dintai“, adica virtutile, „legandu-se una de alta, urca pe cel ce le voieste catre cer, iar cele de-al doilea se nasc una pe alta si se strang una pe alta“ — adica relele. Pentru ca faci rele, minti, urasti, furi si alte patimi, multe toate, se strang ca niste lanturi in jurul tau, esti ca un rob adevarat. Daca faci bine, daca faci virtutile acestea, cum le numesc sfintii Parinti atunci se libereaza launtrul de aceasta otrava a patimilor, devii din ce in ce mai luminos, mai linistit si simti ca te rogi, simti ca Cineva te ocroteste, simti ca ai un Stapan care oricand te poate ajuta.

„Am auzit ca tinerea de minte a raului este numita fiica a (…) maniei, venind acum vremea, sa spunem ceva si despre ea”.

Ţinerea de minte a raului este sfarsitul la care duce mania, rodul maniei, “pazitoarea pacatelor” [...], „urarea dreptatii, pierzania virtutilor,...“ – ca aceasta mananca, asa cum mananca cancerul celulele din noi, tot asa mananca aceasta tinere de minte a raului virtutile, fapta cea buna, si a noastra si a altora

— „…urarea dreptatii, pierzania virtutilor, veninul sufletului, viermele mintii, rusinea rugaciunii…” —

de ce rusine? Pentru ca te rogi sa te ierte si tu nu ierti! Si trebuie sa-ti fie rusine sa ceri iertare cand tu esti rau cu aproapele tau — „...curmarea cererii...” — pentru ca atunci cand te rogi, ceri sa taie aceasta cerere a ta. N-ai dreptul sa fii iertat, daca tu nu ierti

„…instrainarea iubirii, piron infipt in suflet, simtire neplacuta, iubita ca o dulceata a amaraciunii, un pacat neincetat, o neadormita faradelege, o rautate de fiecare zi. Una si aceeasi”,

adica tinerea de minte a raului,

„e o patima intunecata si urata, din acelea care se nasc, dar nu nasc. De aceea nu voim sa spunem despre ea prea multe. Cel ce si-a oprit mania, a ucis tinerea de minte a raului, caci atat cat traieste tatal are loc nasterea de prunci”,

… cat traieste mania in noi, si tinerea de minte a raului dureaza. De aceea sfintii Parinti si chiar sfantul Ioan Scararul in alt loc spune asa:

„Intr-un conflict, cand te manii cu cineva, stapaneste-ti primul cuvant, sa nu spui primul cuvant“.

Infuriat si incarcat de nervi cum esti, daca spui primul cuvant, dezlantui altul mai grav de la celalalt, tu ii spui inca unul mai puternic, si conflictul creste ca un foc, ca un incendiu si-i foarte greu sa-l stingi. Se adanceste mereu, conflictul creste si aceasta manie, si cearta, si ura dureaza, nu poti sa le repari in aceeasi zi.

„Cand, nevoindu-te mult, nu poti scoate ghimpele cu totul” — acest ghimpe al tinerii de minte a raului — „ploconeste-te in fata dusmanului tau macar cu gura, ca rusinandu-te de fatarnicia fata de el, sa-l iubesti in chip desavarsit, impins de constiinta ca de foc.

Te vei cunoaste pe tine izbavit de “putreziciunea aceasta“, tinerea de minte a raului, „nu cand te vei ruga pentru cel care te-a suparat“ — fiti atenti aici — „nici cand il vei rasplati cu daruri, nici cand il vei aduce la masa, ci cand, afland ca a cazut intr-o nenorocire sufleteasca ori trupeasca, vei suferi si vei plange ca pentru tine insuti“. Acesta este un atribut al dragostei, despre care vorbeste sfantul apostol Pavel in capitolul 13 din [Epistola intaia catre] Corinteni. Sa suferi impreuna cu cel ce sufera, chiar daca-ti este dusman. Daca suferi cu el si te rogi pentru el cand e intr-un mare necaz, l-ai vindecat si pe el, si pe tine insuti.

„Cel care se linisteste tinand minte raul, are incuibata in sine o vipera purtatoare de venin ucigator. Aducerea aminte a Patimilor lui Iisus va tamadui sufletul ce tine minte raul, rusinandu-l puternic cu a lui Lui netinere de minte a raului”.

“In lemnul putred se prasesc carii”. Nu stiti? „Si purtarile blande si in chip mincinos linistite au lipite de ele ura nebuna“. Te porti frumos, zambesti, insa tii minte raul ce-ti vine dinlauntru. Spune undeva psalmistul David: „Cuvintele lor sunt line si blande, dar taie ca niste sabii [sageti, n.n.]“2, deci e o pace mincinoasa in sufletul tau, o politete din aceasta… Zambesti, dar esti oricand gata sa-i bagi [celuilalt] pumnalul in inima. „Cel ce o leapada pe aceasta” (tinerea de minte a raului) „a aflat iertare, dar cel care se lipeste de ea, se va lipsi de indurarea lui Dumnezeu.

Unii s-au predat pe ei ostenelilor si sudorilor pentru a dobandi iertare. Dar cel ce nu tine minte raul a luat-o inaintea acestora, daca-i adevarat cuvantul «iertati repede si vi se va ierta din belsug»3” — spune undeva sfantul apostol si evanghelist Luca. Deci secretul acesta este: a te impaca cu dusmanul tau chiar in ziua aceea. „Sa nu apuna soarele in mania voastra“4 , asa ne sfatuiesc sfintele Scripturi. Sa nu apuna soarele in mania voastra, si atunci e gonita si tinerea de minte a raului dinlauntrul nostru si se normalizeaza raporturile intre mine si tu, si celalalt.

„Netinerea de minte a raului este semnul adevaratei pocainte, iar cel ce tine dusmanie si pare ca se pocaieste, este asemenea celui caruia i se pare ca alearga in vis“.

Poate ati avut in vis asemenea situatii, in care va pomeneati ca alergati, fugeati speriati de cineva, si cand va trezeati, erati in pat. Cam asa este cel care vrea sa tina dusmanie si pare ca se pocaieste, se imblanzeste la chip, insa tine dusmanie in el. Este ca acela caruia i se pare ca alerga in vis.

„Am vazut pe unii ce tineau minte raul, indemnand pe altii sa nu tina minte raul. Si rusinandu-se de propriile lor cuvinte, au pus si ei capat patimii acesteia“.

Mai usor era a zice, decat a face.

„Sa nu socoteasca nimeni aceasta intunecime ca o patima usoara, trecatoare, caci de multe ori ea obisnuieste sa se intinda pana la barbatii cei duhovnicesti.”

Si ultimul paragraf, scurt:

„a fost treapta a noua aceasta, cel ce a castigat-o poate sa ceara de acum cu indraznire dezlegare gresalelor de la Domnul, Mantuitorul nostru Iisus Hristos“.

Amin”.

________________
1 Epistola, 4, 3: „Cereti si nu primiti, pentru ca cereti rau, ca sa risipiti in placeri”.
2 Dupa ps.54,24.
3 Luca 6,37
4 Efeseni 4,26.

(din: Parintele SOFIAN, Editura Bizantina, 2007, Bucuresti), preluare

#23 | pid:6341 | tid:2198
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1564 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Despre iertare - Pr.Staret Efrem Athonitul de la Manastirea Filoteu, Athos
* Pe pământ nimeni nu este fără păcat, toti suntem păcătosi, vinovati si purtăm cu noi păcatele cu care ne-au împovărat neatentia, patimile si slăbiciunile noastre. Toti avem nevoie să luăm iertare de la Dumnezeu. Ca să reusim iertarea si împăcarea cu Dumnezeu trebuie să tinem seama de cuvântul evanghelic care spune: dacă le iertăm oamenilor greselile lor, Părintele Ceresc ne va ierta si nouă greselile noastre. Împlinind acest cuvânt vom lua iertare de la Dumnezeu pentru greaua povară a păcatelor pe care le purtăm în spate. Ducem toti un catastif cu păcate diferite, grele sau usoare, multe sau putine, si nimeni nu face exceptie, în afară de Dumnezeu. Asadar, dacă iertăm, vom fi iertati, dacă lăsăm, ne va lăsa si nouă Părintele Ceresc greselile noastre. Nu e cu putintă, în nici un caz, să luăm iertare de la Dumnezeu, dacă noi nu-l iertăm din inimă pe aproapele nostru.
* Iertarea nu cere efort si greutate. E nevoie doar de smerenie. Vom primi iertarea nenumăratelor noastre păcate dacă îi dăm si noi iertare fratelui nostru.
* Asa cum vrem să ne iubească Dumnezeu, să ne ierte, să ne poarte de grijă, să ne apere si să ne ocrotească prin Pronia Lui, dacă oferim toate acestea aproapelui nostru, să fim siguri că le vom lua de la Dumnezeu când ne vom întâlni cu El. Toată viata noastră continuăm să păcătuim, cu gândul, cu inima, si cu toate simturile trupesti si duhovnicesti ale sufletului. Gânditi-vă cât de mare este izvorul păcatelor noastre. Dacă îi iertăm păcatele aproapelui nostru, secăm tot acest izvor al păcatelor.
* Când nu avem iubire si iertare, harul lui Dumnezeu ne părăseste.
* Iertarea pe care Dumnezeu o dă omului este necuprinsă, si vine acum omul sărman, omul de lut, cel vinovat si împovărat cu osândă grea si îndepărtat de Dumnezeu, si nu vrea să-i ierte seamănului său un cuvânt, o greseală mică. Cum îi va da Dumnezeu dacă el nu dă, dacă nu-l iartă pe aproapele lui?
* Dumnezeul nostru este ocean nesfârsit de iubire, milă si iertare. Gânditi-vă ce Dumnezeu avem! De aceea să nu pierdem îndrăzneala si nădejdea pocăintei si întoarcerii noastre. Dacă ne pocăim, iubirea Lui ne primeste cu inima deschisă... Dacă tâlharul a deschis poarta Raiului cu cheia cuvintelor lui, cu atât mai mult pocăinta, întoarcerea si lacrimile vor deschide usor poarta Împărătiei Cerurilor.
* Dacă noi iertăm greselile fratelui nostru, avem tot dreptul să spunem: “si ne iartă nouă greselile noastre, precum si noi iertăm gresitilor nostri“. Asa cum eu iert greselile celorlalti, Doamne, iartă si Tu păcatele mele. Adică cu puterea, cu inima si cu hotărârea cu care am dăruit iertarea noastră, înmiit o vom primi înapoi. Iată calea pe care ne putem mântui!
* Cât putem, fiii mei, să iertăm cu toată inima noastră, ca să ne ierte si nouă Dumnezeu. Aceasta este conditia, învoiala lui Dumnezeu cu oamenii.
* Părintii Bisericii au avut grijă să îl iubească pe aproapele lor, asa cum învată Evanghelia, si izbutind aceasta, au ajuns la sfintenie. Iertând din toată inima noastră, vom fi iertati de Dumnezeu.
* Unul singur este adevărul, că fiecare om va sfârsi odată viata sa si va ajunge în vesnicie. Si întrucât asa se va întâmpla, să avem grijă. Trebuie să fim pregătiti, curătiti, spovediti, iubitori si celelalte. Să facem asta acum, când avem timpul la dispozitia noastră. Să ne silim să credem acest adevăr, că vom muri si vom fi judecati după Evanghelie. Să luăm Evanghelia si să ne străduim să o punem în practică.
* Omul care are dorinta de a se mântui va fi urmărit de mila lui Dumnezeu. Îl va urmări până în ultima clipă, pentru că Dumnezeu găseste cu lupa pe care o are moleculele dorintei de mântuire din inima sa. Le va pune pe acestea în valoare si îi va da omului puterea de a se mântui până la urmă. Sfânta Evanghelie a lui Hristos aduce multă mângâiere si vă povătuiesc mereu să o cercetati ca să aveti lumina Lui în viata voastră.
* Cum va sterge Dumnezeu toate volumele în care sunt scrise păcatele noastre, când noi nu vrem să stergem nici măcar o pagină din greselile fratelui nostru? E nevoie de luptă împotriva tinerii de minte a răului, împotriva dusmăniei si a răzbunării.
Ce au câstigat toti cei care au plecat fără să-i ierte pe ceilalti? Nu se vor căi acum amarnic, fără folos si fără îndreptare?... De vreme ce ne aflăm încă în această viată, de vreme ce cortina teatrului lumii prezente nu a căzut si firul vietii noastre nu s-a rupt, mai putem încă ierta.
* Hristosul nostru este o rugă desăvârsită, mângâiere înaltă, largă si întinsă; nu are măsură. Prin urmare trebuie să-L iubim si să pomenim cât putem de des numele Lui sfânt.
* Hristos a venit să ne învete cu întreaga Lui viată si exemplul Lui, cu felul în care a trăit, cum trebuie să trăim si noi. Hristosul nostru este îndurare, dragoste si milostivire către aproapele nostru... De aceea noi toti ar trebui, cu duhul recunostintei noastre, să-L iubim pe Hristos, să-L cinstim, să cugetăm la El. Să-I promitem că vom asculta voia Lui. Să ne recunoastem păcatele si să-I multumim pentru îndurările Sale. Multumirea noastră împlineste o datorie de recunostintă către Dumnezeu si totodată Îl provoacă si Îl îndeamnă pe Dumnezeu să ne dea si mai multe harisme decât ne-a dat până acum.
* Noi, oamenii, vrem multe de la Dumnezeu. Vrem să ne iubească, să ne ierte, să ne poarte de grijă, să ne ocrotească... Dar pentru a dobândi acestea de la Dumnezeu, trebuie să le dăm noi mai întâi aproapelui nostru si atunci le vom primi. Vom dărui iubire, blândete, nejudecare, milostivire, ajutor si le vom primi cu sigurantă de la Dumnezeu.
Va trebui să ne petrecem cât mai mult timp cu Hristosul nostru. Să-L iubim, să-L cinstim, să-L slăvim, să ne închinăm Lui, să-L mărturisim si să-L urmăm în exemplul Său. Când vom face toate acestea, să credem neîndoielnic că luăm în noi însusirile lui Hristos.
(din Despre credinta si mantuire - Pr.Efrem Athonitul)

#24 | pid:6755 | tid:2198
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1564 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Este in firea mintii mania impotriva patimilor. Caci daca nu se manie omul impotriva tuturor celor semanate de vrajmasul intr-insul, nu va vedea nici curatie intru sine. Cand a aflat Iov lucrul acesta, a blestemat pe vrajmasii sai zicand: «Necinstitilor si defaimarilor, lipsiti de tot binele, nu v-am socotit vrednici nici de cainii tur­melor mele!» Iar cel ce vrea sa ajunga la mania cea fi­reasca taie toate voile sale, pana cand intareste in sine voia cea dupa fire a mintii. † (Isaia Pustnicull ''Despre pazirea mintii'' -- Filocalia vol.1)

#25 | pid:7400 | tid:2198
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1564 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Sfantul Teofan Zavoratul
Dorind sa stie de cate ori se cuvine sa ierte fratelui sau, Sfantul Petru a intrebat, hotarand raspunsul dinainte: ''Sa iert pana de sapte ori?''. Si spunand asta, cugeta ca a pus masura cea mai mare cu putinta. Cat de scurta este rabdarea omeneasca! Domnul insa potrivind indelunga-rab-darea Sa neputintelor noastre, a hotarat: ''Nu zic tie de sapte ori, ci de saptezeci de ori cate sapte''. Cu alte cuvinte: ''Iarta intotdeauna si nu te gandi sa nu ierti''. Desavarsita iertare avea sa devina semnul duhului crestinesc si totodata izvorul si reazemul statornic al vietii noastre in Domnul, ce vine de la fata lui Dumnezeu. Iertarea fata de orisice greseala a oricui este vesmantul dragostei crestinesti care, potrivit Apostolului, ''indelung rabda, e binevoitoare, nu se aprinde de manie, acopera totul'' (I Cor. 13, 4-7). Ea e si cea mai de nadejde chezasie a iertarii lui Dumnezeu la Judecata ce va sa fie; caci de iertam, ne va ierta si noua Tatal nostru Cel Ceresc (Mt. 6,14). Asadar, daca vrei sa ajungi in rai, iarta pe toti fara fatarnicie, din suflet, ca sa nu ramana nici umbra de dusmanie!

#26 | pid:7467 | tid:2198
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1564 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
O pilda athonita despre iertare

În regiunea Vígla din Sfântul Munte, în două colibe apropiate una de alta, se nevoiau doi asceţi: ghéron Gavriil şi părintele Iákovos. Ghéron Gavriil era de loc din Évvia. Era smerit, serios, tăcut, cu metaniile în mână şi cu rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieşte-mă” pe buze, dar şi în inimă. Toţi pustnicii din locul acela îl iubeau şi îl respectau şi nimeni nu îi ieşea din cuvânt.

Părintele Iákovos era din Epir, înalt şi robust la trup, preot si duhovnic, cinstit şi neprihănit. Era pregătit oricând să dea un sfat bun şi să ajute în orice chip pe semenul său. De aceea, adeseori îşi lua traista şi pleca la drum şi, pe oricine întâlnea, laic ori cleric, începea să discute cu el. Vorbea tuturor despre însemnătatea deosebită a Sfintei Taine a Spovedaniei şi îi îndemna, pe toţi care vroiau, să se mărturisească la el. A ajutat, în acest fel, multă lume. Îndrepta şi spijinea pe mulţi care erau slabi în credinţă şi îi făcea să îşi schimbe modul de vieţuire şi să se apropie mai mult de Mântuitorul Hristos.

S-a întâmplat odată, însă, ca ,din urzeala şi pizma vrăjmaşului, aceşti doi buni vecini şi lucrători ai poruncilor Lui Hristos, să se certe din pricina următoarei întâmplări:

Într-o vară a fost secetă mare. Răsadurile din mica lor grădină s-au uscat şi, deznădăjduiţi, cei doi pustnici au cerut de la Dumnezeu puţină răcoare. S-au rugat Lui Dumnezeu să-i binecuvinteze cu ploaie. Au curăţat şanţurile de pământ şi le-au pregătit pentru ca apa ce se va strânge din ploaie să ajungă până în grădină, acolo unde aveau răsadurile.

Dumnezeul milei şi al iubirii de oameni nu a întârziat să răspundă rugăciunilor robilor Lui cei credincioşi şi, încet, încet, a început să plouă. Ploaia s-a înteţit aşa de mult încât apa a ieşit din şanţurile de pământ pe care cei doi le curăţaseră şi le pregătiseră şi s-a revărsat în grădina lui ghéron Gavriil, iar în grădina părintelui Iákovos nu a ajuns mai nimic. Atunci, părintele Iákovos a pus mâna pe o sapă şi a mers şi a modificat şanţurile aşa cum erau la început, iar acum toată apa curgea spre grădina sa.

Când a observat că apa de ploaie nu ajunge la răsadurile lui, ghéron Gavriil a ieşit în drum şi a văzut că părintele Iákovos modificase şanţurile şi toată apa se scurgea spre grădina aceluia. A mers la coliba vecinului său, a bătut la uşă, dar nu i-a răspuns nimeni. Între timp, ploaia s-a oprit, după ce răcorise pământul încins de arşiţa verii. Ghéron Gavriil a lăsat şanţurile aşa cum fuseseră modificate de părintele Iákovos, care s-a întors mai târziu dintr-o vizită de la Marea Lavră. Când l-a văzut pe părinte apropiindu-se, i-a ieşit în întâmpinare, a făcut metanie şi i-a sărutat mâna ca să ia binecuvântare. Părintele Iákovos l-a binecuvântat şi, în acelaşi timp, a început să-l dojenească pentru faptul că i-a modificat şanţul ca să curgă toată apa spre grădina sa. După acest schimb de cuvinte, ghéron Gavriil nu s-a mai putut abţine. L-a apucat pe părintele Iákovos şi l-a trântit la pământ, după care l-a scărmănat bine, bine. Mai apoi i-a zis:”Bine, părinte, cu ce ţi-am greşit de m-ai făcut să-mi ies din fire, din pricina zarzavaturilor tale bune de nimic, şi să te mai şi păruiesc? Că doar tu ştii cât ţin la tine…!”. L-a ridicat apoi de la pământ, acolo unde-l trântise, şi i-a zis pe un ton poruncitor: ”Şi acum, părinte duhovnic, scoate din traistă patrafirul şi citeşte-mi rugăciunea pentru iertarea păcatelor, pentru că eu te-am iertat pentru tulburarea ce mi-ai provocat-o, iar altădată să nu mai faci ceea ce ai făcut!”

Sărmanul părinte, după ce că a luat şi bătaie, l-a ascultat pe ghéronda Gavriil, care era mult mai în vârstă decât el, şi i-a citit rugăciunea de dezlegare de păcate, dar supărarea nu i-a trecut. Mâncase bătaie, deşi nu greşise cu ceva.

Această întâmplare a ajuns la urechile conducerii Mănăstirii Marea Lavră, de care aparţineau cei doi monahi, iar ghéron Gavriil a fost chemat ca să dea lămuriri. La întrebarea de ce l-a bătut pe părintele Iákovos – deşi, la început le-a spus că nu ştie nimic despre asta – în continuare, după multe insistenţe ale părinţilor, ghéron Gavriil a spus: ”Cinstiţi părinţi, ce-a fost a fost, cu vecinul meu, părintele duhovnic Iákovos, dar ne-am cerut iertare şi acum avem dragoste unul faţă de altul, aşa cum aveam şi înainte”.

Părinții din conducerea Lavrei, care preţuiau sinceritatea şi viaţa aleasă a lui ghéronda Gavriil, l-au iertat şi i-au dat canon să facă rugăciune pentru părintele duhovnic Iákovos ca să îl ierte şi Dumnezeu, fiindcă nu este de ajuns să te ierte doar duhovnicul, ci trebuie să te ierte şi Dumnezeu.

Aşa s-a terminat această întâmplare, graţie nerăutăţii şi a nepătimirii copilăreşti de care au dat dovadă cei doi buni vecini , care au trăit apoi în dragoste de Dumnezeu până la sfârşitul vieţii lor, rugându-se unul pentru altul, spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea sufletelor lor.

(Fragment din lucrarea: Povestiri necunoscute despre pustnicii de la Vígla, Sfântul Munte,preluare)





1 User(i) citesc acest topic

0 memberi, 1 vizitatori, 0 useri anonimi