Sari la continut

Iisus Hristos
Cei ce cunosc binele, dar nu vad ce le este de folos, isi orbesc sufletul; iar puterea de a deosebi li s-a impietrit. De aceea nu trebuie sa ne indreptam mintea spre acestia, ca nu cumva sa cadem si noi, in diip silnic, in aceleasi lucruri, fara bagare de seama, ca niste orbi (Sf.Antonie Cel Mare -- Filocalia vol.1)

Traficul site-ului nostru este monitorizat si promovat de:

Despre iertarea greselilor,ura,manie,iubire

iertare ura iubire dragoste manie blandete

25 postari la acest topic

#1 | pid:4000 | tid:2198
sergiu.c

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 521 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti
  • Preocupari:credinta stramoseasca crestin-ortodoxa
  • Confesiune:ortodox
Sfantul Serafim de Sarov
Despre iertarea greşalelor

Să nu ne răzbunăm niciodată pentru o jignire, oricare ar fie ea, ci, dimpotrivă, să iertăm din toată inima celui care ne-a greşit, chiar dacă inima noastră se opune la aceasta. "De nu veţi ierta oamenilor greşalele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşalele voastre" (Mt. 6, 15). Şi încă: "Iubiţi pre vrăjmaşii voştri, rugaţi-vă pentru cei ce vă prigonesc" (Mt. 5, 44).

"Dacă eşti lovit în demnitatea ta, fă tot ce poţi ca să ierţi... iar de la cel care ia lucrurile tale, nu cere inapoi (Lc. 6, 30)."

Dumnezeu ne arată ca singura vrăjmăşie s-o avem fată de şarpe, cel ce de la început 1-a dus pe om in ispita si l-a alungat din rai.
Sa ne gandim la David,la Iov,la sfintii placuti lui Dumnezeu, care cu totii au trait fara sa cunoasca ura.

Daca si noi vom trai astfel,vom putea nadajdui ca lumina dumnezeiasca va straluci in inimile noastre,luminand calea noastra catre Ierusalimul ceresc.
Caci toate le poate Dumnezeu fara tine, dar ca sa te mantuiască din lumea aceasta nu poate fara tine. Nici tu nu te mântuiesti fara mana lui Dumnezeu si nici Dumnezeu nu te ridica daca nu-I întinzi si tu mana. Destul este ca te cercetează mereu si atat de mult te roaga (Pr.Arsenie Boca)

#2 | pid:4002 | tid:2198
sergiu.c

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 521 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti
  • Preocupari:credinta stramoseasca crestin-ortodoxa
  • Confesiune:ortodox
Vezi si cuvinte de folos ale sfintilor parinti la Duminica Izgonirii lui Adam din rai(ziua iertarii aproapelui)
Caci toate le poate Dumnezeu fara tine, dar ca sa te mantuiască din lumea aceasta nu poate fara tine. Nici tu nu te mântuiesti fara mana lui Dumnezeu si nici Dumnezeu nu te ridica daca nu-I întinzi si tu mana. Destul este ca te cercetează mereu si atat de mult te roaga (Pr.Arsenie Boca)

#3 | pid:4363 | tid:2198
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1578 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Sa nu lasi sa se salasluiasca in tine iutimea si mania. Caci barbatul manios, zice, nu e cu bun chip. Iar in inima celor blanzi se odihneste intelepciunea. De va stapani in sufletul tau patima maniei, vor fi mai mari ca tine cei ce locuesc in lume; si vei fi rusinat, ca unul ce n'ai fost imbunatatit de singuratate. ( Teodor al Edesei - Capete - Filocalia vol. 4

#4 | pid:4371 | tid:2198
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3136 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
" Nu poate un suflet rational , care nutreste ura fata de om , sa se impace cu Dumnezeu , care a dat Poruncile . Pentru ca acolo ne spune : << Daca nu iertati gresalele semenilor vostri , nici Parintele vostru ceresc nu va va ierta voua gresalele >> ".

( Sfantul Maxim Marturisitorul )
"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#5 | pid:4380 | tid:2198
BogdanO

    Avansat

  • cruce Operator
  • 1251 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Cu gandul in iad
  • Preocupari:invatatura ortodoxa a sfintilor parinti
  • Confesiune:crestin-ortodox
Despre tinerea de minte a răului

Ce fel de părere greşită ai tu despre una din surori, de, atunci când vine spre voi şi auzi glasul ei, fără să vrei te străpunge la inimă şi te gândeşti că, negreşit, vine cu rea intenţie? Cum, însă, nu vezi că aceasta ţi se întâmplă din cauza aşezării tale, impregnate de ţinerea de minte a răului ce-i porţi? Să ştii că acestea vrăjmaşul ţi le insuflă pentru ca şi mai mult să-ţi întărească această amintire. (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 5, p. 511)

Scrii că atunci când ţi se întâmplă să fii ocărâtă şi mustrată, chiar dacă în acel moment nu poţi, totuşi mai târziu se aprinde scânteia [mâniei] şi te răzbuni negreşit prin ceva, satisfăcându-ţi patima ţinerii de minte a răului - ca şi cum ţi-ai potoli foamea prin oarece mâncare. O! Ai ajuns într-o stare dezastruoasă. Aceasta înseamnă că răul ţi-a intrat în obişnuinţă şi că trebuie cât mai repede să începi nevoinţa împotriva acestuia, ca să primeşti vindecare cu ajutorul lui Dumnezeu. (Cuviosul Macarie, 24, Voi. 3, p. 146)

Te-ai speriat de cerul înroşit, iar să ţii minte răul nu-ţi este frică. Nu acesta este cerul nostru, ci cerul cerurilor, mai presus de ceruri! Acolo unde este însuşi Dumnezeu, Dragostea şi Bucuria cea Veşnică! Lumina cea Veşnică! Iar cerul acesta va arde. Şi toate stihiile se vor aprinde. Iar locul nostru este în ceruri. Rabdă, smereşte-te şi vei fi acolo. (Cuviosul Anatolie, 7, pp. 82-83)

Dacă vezi că gândurile cele rele lucrează tainic în tine, oprindu-te, roagă-te lui Dumnezeu pentru cei ce te-au necăjit şi cere milostivire pentru rugăciunile lor. încearcă întotdeauna să te găseşti vinovată de ceva. Dacă de data aceasta n-ai dat vreun prilej, înseamnă că ţi s-a trimis ocară pentru păcatele cele din trecut şi ca să ţi se vădească aşezarea cea rea... (Cuviosul Lev, 161)
(din Filocalia de la Optina vol.1)
† ....Nu stii că, de ti-ai vărsa sângele tău pentru El, nici asa n-ai făcut ce erai dator să faci că altul e sângele Stăpânului, si altul sângele robului! Pocăieste-te si întoarce-te înainte de iesirea sufletului, ca nu cumva să vină moartea si tot leacul pocăintei să fie fără de folos. Că aici, pe pământ, are putere pocăinta;si numai aici; în iad n-are nici o putere. Să căutăm pe Domnul, cât avem timp! ...† (Sf.Ioan Gura de Aur)
"Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui" (Sfantul Siluan Athonitul)
"învatarea de vorbe nu foloseste nimic, daca lipseste purtarea sufletului cea placuta lui Dumnezeu. Dar pricina tuturor relelor este amagirea si ratacirea si necunostinta lui Dumnezeu † (Sf.Antonie Cel Mare)
"Credinţa dreaptă nu ne foloseşte cu nimic, atunci când avem o viaţă stricată"(Sf.Ioan Gura de Aur)
"283. Cunostinta fara lucrare, nu va mîntui pe nimeni în ziua mortii si a dreptei judecati a lui Dumnezeu.
284. Vai de noi, cei de azi, care ne silim sa învatam teorie multa si nu luam aminte la sudoarea cea din lucrare si la filosof ia cea din traire."

#6 | pid:4405 | tid:2198
BogdanO

    Avansat

  • cruce Operator
  • 1251 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Cu gandul in iad
  • Preocupari:invatatura ortodoxa a sfintilor parinti
  • Confesiune:crestin-ortodox
Iertarea
Vă rog să judecaţi această încălcare potrivit acelui manifest multmilostiv, care s-a vestit deseori în zilele acestea sfinte în biserică: Să iertăm toate pentru înviere. (Cuviosul Antonie, 22, p. 10)

Mânia
Cunoaşteţi şi rădăcina mâniei şi furiei: aceasta este mândria. Smulgeţi-o prin opusul ei, care este smerenia, cu ajutorul lui Dumnezeu, Care caută la cei smeriţi. (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 3, p. 48)

Din scrisoarea ta văd că ţi-ai liniştit conştiinţa şi că te fereşti de a nu fi împăcat cu ceilalţi, însă deseori te aprinzi spre mânie, ceea ce este contrar intenţiei tale celei dintâi. Din aceasta se vede că, fugind de viciu, laşi să pătrundă înlăuntrul tău părerea de sine, pentru că mânia izvodeşte din mândrie şi, unde este cădere, acolo a lucrat mai întâi mândria. Dar dacă vom avea în minte smerenia lui Hristos şi dacă noi înşine ne vom smeri, atunci mânia se va stinge. (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 5, p. 640)

Vă plângeţi iarăşi de accese de mânie. Să nu vă tulburaţi prea mult din cauza aceasta, ci, cunoscând că aveţi în voi chezăşia acestei patimi înfricoşătoare, îngrijiţi-vă de tămăduirea ei, cu ajutorul lui Dumnezeu. însă ea nu poate fi tămăduită fără ca cineva să v-o arate, şi iată că vă este arătată prin copii, cu purtarea de grijă a Domnului, ca să vă îngrijiţi de tămăduirea ei. Tulburatu-m-am şi n-am grăit (Psalm 76: 5) - scrie David. Şi ar mai trebui să vă şi prihăniţi, iar atunci când va trece tulburarea patimii, le veţi putea vorbi mai cu blândeţe şi aceasta va avea o influenţă şi mai mare asupra lor, iar vouă are să vă folosească. (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 1, p. 670)

Te tulburi, iar în suflet fierbe mânia împotriva celorlalţi. Aceasta este din cauza iubirii de sine şi semeţiei. încearcă să te socoteşti întotdeauna înaintea Domnului mai rău şi mai păcătos decât toţi pământenii şi în acelaşi timp roagă-te: „Doamne, miluieşte-ne pe noi, păcătoşii", avându-te în vedere şi pe tine, şi pe cei asupra cărora te mânii. (Cuviosul Iosif, 97)

Vezi să nu înnebuneşti de mândrie şi mânie... Mai bine, cu mila Domnului, rabdă creştineşte şi călugăreşte, arată fetiţelor un bun exemplu, iubeşte vrăjmaşii, şi Dumnezeu ne va iubi şi pe noi păcătoşii! (Cuviosul Anatolie, 7, p. 219)

Cunoscut este de unde provine mânia. Câinele, atunci când nu i se dă sau i se ia bucata de carne, rupe şi latră. înseamnă că şi noi, eu şi cu tine, iubim... voişoara noastră. Şi dacă cineva ne împiedică să o împlinim spre pofta noastră sau nu ne lasă în pace, atunci noi, mai ales eu, lătrăm şi, mai degrabă, îl muşcăm pe fratele (iar sora pe soră). Să ne aţintim, dar, privirea asupra adevăratei pricini a răului şi să-i cunoaştem lucrarea. Să alergăm spre tămăduire. Sau măcar să ne ruşinăm şi să fugim către nelegiuitul cel înţelept - vameşul (pe care Domnul 1-a lăudat). (Cuviosul Anatolie, 7, p. 284)

Te plângi că te luptă patimile: cârtirea şi mânia! Ce e de făcut cu tine?... Unde să fugim de noi înşine? Rabdă, T., şi Domnul va ajuta. Dar să ştii că aceste patimi, adică mânia şi cârtirea, sunt curat diavoleşti. Sfântul Isaac Şirul spune că pe cel păcătos Dumnezeu îl va milui dacă se va căi, iar pe cel cârtitor nu-1 va ierta până nu-1 va pedepsi. Pentru aceasta, din toate puterile, smereşte-te. Iar dacă vei păcătui din neputinţă omenească, cât mai repede ruşinează-te şi cere iertare de la Domnul. Iar faptul că ceilalţi sunt aspri cu tine să nu te tulbure. Asprimea pe mulţi i-a mântuit, iar pogorământul pe mulţi i-a pierdut. Şi Sfântul Ioan Gură de Aur zice că mare parte din cei ce se mântuiesc se mântuiesc prin frica de gheenă. (Cuviosul Anatolie, 7,pp. 116-117)

Pentru faptul că eşti atât de rea, sigur că nu te voi lăuda, dar îţi voi spune în secret că cel rău nu se căieşte şi nu se prihăneşte, iar tu suferi pentru aceasta, şi acest fel de suferinţă este un semn bun - un semn că este putinţă de tămăduire. Numai să rabzi un pic. (Cuviosul Anatolie, 7, p. 127)

Iar acum îţi voi zice: e păcat să te mânii pe G. sau pe oricine altcineva. E scris negru pe alb: Tot cel ce urăşte pre fratele său, ucigător de oameni este (I Ioan 3:15). Smereşte-te. Prihăneşte-te pe sine, nu pe ceilalţi. Pentru G. şi N. nu vei da răspuns, iar pentru tine însăţi neapărat vei răspunde. (Cuviosul Anatolie, 7, p. 220)

Unei monahii îi este nepotrivit să se mânie, şi nici să mânie pe alţii. (Cuviosul Nicon, 8, p. 375)

Iar mai mult decât orice, va trebui să te fereşti de mânie, de cârtire, de jurământul stricător de suflet, de care să te izbăvească Domnul cel Atotputernic şi să-ţi lumineze mintea, sufletul şi inima spre deosebirea răului de bine şi a tuturor uneltirilor celui potrivnic. (Cuviosul Lev, 240)

Nimeni nu trebuie să-şi dezvinovăţească iuţimea prin oarecare boală - aceasta vine din mândrie. Iar mânia omului, după cuvântul Sfântului Apostol Iacov, nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu (Iac. 1: 20). Ca să nu te laşi purtat de iuţime şi mânie, nu trebuie să te grăbeşti. (Cuviosul Ambrozie, 1, Partea I, p. 100)

Obişnuieşte-te să nu spui nimic nici mamei, nici surorii tale, atunci când eşti indignată din cauza nedreptăţii lor. Depărtează-te şi, orice ţi-ar spune, taci. Ia Evanghelia şi citeşte, chiar dacă nu vei înţelege nimic în clipele acelea. Pune-ţi în minte să faci totul pentru Domnul şi fă cât poţi după putere. însă te superi mai mult din cauză că nu faci după puterile tale. Ai luat multe asupra ta şi nu vei izbândi. Putere ai puţină, dar, de făcut, vrei să faci multe. Pentru aceasta şi ajungi la iuţime, gândind că ceilalţi nu apreciază munca şi jertfa ta. Mai bine lucrează după putere pentru Domnul şi nu te mâhni, atunci când oamenii nu apreciază. Ţine dar minte că nu pentru ei ai lucrat, ci pentru Domnul şi plata s-o aştepţi de la Domnul, iar nu de la oameni. (Cuviosul Ambrozie, 1, Partea a II-a, p. 14)

Când vei începe să bombăneşti, ceartă-te şi zi: ce te-ai dezlănţuit, ticăloaso? Cine se teme de tine? (Cuviosul Ambrozie, 1, Partea a II-a, p. 72)

îmi scrii că între tine şi N. s-a iscat o neînţelegere. Ţie ţi se pare că ea s-a schimbat mult şi nu mai e ca înainte, iar ei i se pare că tu ţi-ai schimbat atitudinea. Mai departe spui că, fie numai şi rareori, dar te găseşte câte-o indignare puternică şi iritare. Aceasta este o ispită pentru voi două de la vrăjmaşul, care nu rabdă când se sălăşluieşte pacea şi dragostea reciprocă, mai ales acolo unde oamenii se îngrijesc în special de nevoinţa rugăciunii. Anume atunci vrăjmaşul se străduieşte să aducă mânia din ambele părţi, ca să-1 facă pe om incapabil nu numai de rugăciune, ci şi de orice lucru bun. Aşadar, căutaţi la voi înşivă, chemând atotputernicul ajutor al lui Dumnezeu, întrarmaţi-vă împotriva uneltirilor vrăjmaşului, care caută să vă aducă pagubă sufletească, şi în tot chipul străduiţi-vă să evitaţi starea de mânie, amintindu-vă cuvintele Apostolului: Pacea să urmaţi cu toţii şi sfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pre Domnul (Evr.12: 14). (Cuviosul Ambrozie, 23, Partea a IlI-a, p. 20)

Mai ales păzeşte-te de mânie, care nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu. Roagă-te şi reciteşte scrisorile mele în care ţi-a fost spus de atâtea ori: dacă nu împlinim poruncile lui Dumnezeu - iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă şi rugaţi-vă pentru cei ce vă năpăstuiesc şi vă gonesc atunci prin ce ne deosebim de păgâni, care iubesc doar pe cei ce îi iubesc pe dânşii! Dacă vrei să te mânii, atunci mânie-te pe incendiatorii cei nevăzuţi, de care ai fost înconjurată în vedenie. Aceştia se străduiesc pe toţi să-i încurce şi să-i zăpăcească aducând motive bine întemeiate, ca nişte lupi sălbatici şi înrăiţi, în piei de oaie. Pentru aceasta fii înţeleaptă, prudentă şi atentă, să nu te grăbeşti să te mâhneşti, ca să nu urmeze mânia păgubitoare de suflet, răzvrătirea şi altele... (Cuviosul Ambrozie, 23, Partea a III-a, p. 63)

Iuţimea nu se îmblânzeşte prin post, ci prin smerenie, mustrare de sine şi conştiinţa faptului că suntem vrednici de o asemenea situaţie neplăcută. (Cuviosul Ambrozie, 23, Partea I, p. 199)

Starea de iuţime a duhului vine, în primul rând, din iubire de sine, pentru că nu ni se face după dorinţa noastră şi după felul nostru de a privi lucrurile, iar într-al doilea rând, din cauza necredinţei - chipurile pentru că împlinirea poruncilor lui Dumnezeu în locul cu pricina nu ne va aduce nici un folos. (Cuviosul Ambrozie, 23, Partea I, p. 200)

Dacă simţi că te-a învăluit mânia, păstrează tăcerea şi nu vorbi până în clipa când, prin rugăciune neîncetată şi prihănire de sine, se va linişti inima ta. (Cuviosul Ilarion, 10, p. 181)
† ....Nu stii că, de ti-ai vărsa sângele tău pentru El, nici asa n-ai făcut ce erai dator să faci că altul e sângele Stăpânului, si altul sângele robului! Pocăieste-te si întoarce-te înainte de iesirea sufletului, ca nu cumva să vină moartea si tot leacul pocăintei să fie fără de folos. Că aici, pe pământ, are putere pocăinta;si numai aici; în iad n-are nici o putere. Să căutăm pe Domnul, cât avem timp! ...† (Sf.Ioan Gura de Aur)
"Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui" (Sfantul Siluan Athonitul)
"învatarea de vorbe nu foloseste nimic, daca lipseste purtarea sufletului cea placuta lui Dumnezeu. Dar pricina tuturor relelor este amagirea si ratacirea si necunostinta lui Dumnezeu † (Sf.Antonie Cel Mare)
"Credinţa dreaptă nu ne foloseşte cu nimic, atunci când avem o viaţă stricată"(Sf.Ioan Gura de Aur)
"283. Cunostinta fara lucrare, nu va mîntui pe nimeni în ziua mortii si a dreptei judecati a lui Dumnezeu.
284. Vai de noi, cei de azi, care ne silim sa învatam teorie multa si nu luam aminte la sudoarea cea din lucrare si la filosof ia cea din traire."

#7 | pid:4406 | tid:2198
BogdanO

    Avansat

  • cruce Operator
  • 1251 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Cu gandul in iad
  • Preocupari:invatatura ortodoxa a sfintilor parinti
  • Confesiune:crestin-ortodox
Ura faţă de aproapele

Te plângi că nu te poţi uita la o soră. Izgoneşte diavolul acesta din inima ta făcându-i metanii până la pământ surorii tale şi roag-o să se roage pentru tine ca să fii mai smerită şi mai respectuoasă faţă de ea, iar dacă nu vei face aşa cum te sfătuiesc, tot timpul vei fi tulburată, pentru că duhul rău todeauna te va stăpâni dacă nu îl vei izgoni făcându-i metanii cu smerenie surorii tale. Plânge-te pe tine însăţi, smereşte-te şi Dumnezeu te va ajuta şi vei fi liniştită, altfel vei pieri. (Cuviosul Iosif, 11, p. 283)

Oricui i se poate întâmpla orice! Dar nu este bine să pui totul la inimă şi să ţii duşmănie. Şi mai bine şi mai de folos îţi este să taci şi să te smereşti înaintea ei, căci ea este egumena ta. Foarte mult îmi doresc să se sălăşluiască iarăşi pacea în inima ta, pacea fără de care este cu neputinţă să dobândeşti mântuirea. Iar sărbătoarea aceasta este sărbătoarea păcii, căci îngerii au cântat la Naşterea Mântuitorului: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace (Luca 2:14). Această pace I-au adus-o Lui în dar, ca unui nou-născut.

Foarte rău ai făcut că nu te-ai împărtăşit cu Sfintele Taine după această ceartă. Astfel i-ai dat vrăjmaşului diavol prilejul să se bucure de tine. Ar fi foarte bine să asculţi şi să te străduieşti să-ţi împlineşti această datorie de Crăciun. (Cuviosul Iosif, 11, p. 274)
† ....Nu stii că, de ti-ai vărsa sângele tău pentru El, nici asa n-ai făcut ce erai dator să faci că altul e sângele Stăpânului, si altul sângele robului! Pocăieste-te si întoarce-te înainte de iesirea sufletului, ca nu cumva să vină moartea si tot leacul pocăintei să fie fără de folos. Că aici, pe pământ, are putere pocăinta;si numai aici; în iad n-are nici o putere. Să căutăm pe Domnul, cât avem timp! ...† (Sf.Ioan Gura de Aur)
"Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui" (Sfantul Siluan Athonitul)
"învatarea de vorbe nu foloseste nimic, daca lipseste purtarea sufletului cea placuta lui Dumnezeu. Dar pricina tuturor relelor este amagirea si ratacirea si necunostinta lui Dumnezeu † (Sf.Antonie Cel Mare)
"Credinţa dreaptă nu ne foloseşte cu nimic, atunci când avem o viaţă stricată"(Sf.Ioan Gura de Aur)
"283. Cunostinta fara lucrare, nu va mîntui pe nimeni în ziua mortii si a dreptei judecati a lui Dumnezeu.
284. Vai de noi, cei de azi, care ne silim sa învatam teorie multa si nu luam aminte la sudoarea cea din lucrare si la filosof ia cea din traire."

#8 | pid:4677 | tid:2198
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1578 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Comportarea crestinului catre greselile aproapelui - Sf.Ioan Gura de Aur (predica la Duminica Pescuirii Minunate)

#9 | pid:4797 | tid:2198
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3136 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
Sfantul Nicolae Velimirovici
Ia seama la ce urăşti şi la ce iubeşti! Atunci când lupţi pentru credinţă, iubeşte din toată inima, căci ea ţi-a fost dată de Cel ce te iubeşte.
Credinţa este darul iubirii, este credinţa ta, frate sârb, adevărata credinţă ortodoxă. Iubindu-ţi credinţa, Îl iubeşti pe Dătătorul ei.
Iubirea de sine întunecă mintea şi stinge candela credinţei. Atunci când lupţi împotriva iubirii de sine, urăşte această patimă din toată inima ta.
Necredinţa pustieşte sufletul, smulgând dintr-însul sămânţa cea dumnezeiască. Necredinţa este moartea ce te înghite de viu, este mai cumplită decât orice moarte. Atunci când lupţi împotriva necrediţei, urăşte-o din tot sufletul tău, dar nu-l urî pe cel ce s-a îmbolnăvit de lepra necredinţei.
Dacă nu-ţi urăşti boul care s-a îmbolnăvit de ciumă şi nu-ţi urăşti oaia bolnavă, atunci cum ai putea urî un om, pe fratele tău, atunci când el s-a îmbolnăvit de lepra necredinţei? Povara necredinţei este îndeajuns de grea pentru el. Nu mai arunca şi povara urii tale în capul fratelui tău!
Erezia este credinţa strâmbată, ştirbită şi împuţinată, asemenea unui copac strâmbat de furtună şi lovit de grindină. Când lupţi cu eretecii, urăşte rătăcirea lor de la credinţă, ce ia chipul ereziei, şi stârpeşte-o din tot sufletul tău, dar nu urî omul cel cu credinţa strâmbată şi stricată.
Dacă nu urăşti un copac lovit şi zdrobit de grindină, cum ai putea urî un om, pe fratele tău, ce are credinţa strâmbată şi sufletul schilodit?
Puţinătatea credinţei este credinţa fără de roade. Atunci când lupţi împotriva celor slabi în credinţă, urăşte din tot sufletul puţinătatea credinţei, dar nu-l urî pe om, pe fratele tău, pentru că el este cel bolnav şi el este cel ce pătimeşte.
Dacă nu urăşti grâul atunci când el este înalt şi copt, dar lipsit de spice şi de grâne, ci mai lesne te îngrijeşti cum ai putea să-l faci să rodească, cum ai putea urî un om, pe fratele tău, căzut în năpasta de a avea o credinţă fără de roade şi de a avea candela credinţei plină de untdelem dar lipsită de lumină?
Dumnezeu îţi va ajuta şi astfel vei ieşi biruitor. Dumnezeu te va binecuvânta, frate sârb, şi aşa îţi vei păzi credinţa, comoara ta cea mai de preţ.
Păzindu-ţi credinţă, îţi păzeşti sufletul. În felul acesta îţi vei lua lesne rămas bun de la lumea aceasta şi lesne vei intra în viaţa cea veşnică pe care Făcătorul a făgăduit-o binecuvântaţilor Săi.
"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro

#10 | pid:4857 | tid:2198
cristiboss56

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 3136 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti-sectorul 3 - langa Biserica Sf.Mare Mucenic Mercurie
  • Preocupari:Familie ,religie , lectura , muzica , natura-drumetii , iubitor de animale.
  • Confesiune:ORTODOX
“Sã ne iubim unii pe altii, ca într-un gând sã mãrturisim!”
Prea Cuvioase pãrinte staret, cinstiti pãrinti si iubiti credinciosi.
Cuvântarea mea de acum am pus-o sub titlul “Porunca iubirii”. Si începutul l-am fãcut cu un îndemn de la Sfânta Liturghie pe care-l auzim de fiecare datã: “Sã ne iubim unii, ca într-un gând sã mãrturisim”. Îl auzim, îl trecem cu vederea, nu ne gândim dupã aceea dacã împlinim acest cuvânt, chiar si numai la Sfânta Liturghie, si cu atât mai mult dacã îl împlinim în cealaltã vreme a vietii noastre.
Sã ne iubim. Sã ne iubim unii pe altii. Sã ne iubim, sã nu ne urâm, sã ne iubim cu adevãrat, “sã ne iubim unii pe altii ca într-un gând sã mãrturisim”. Sã aducem mãrturie de credinta noastrã si prin iubire.
Credinta si iubirea sunt douã lucruri legate una de alta. Sfântul apostol Pavel, în epistola întâia cãtre corinteni, are niste gânduri în legãturã cu iubirea, în legãturã cu dragostea. Si spune între altele si aceasta: “De as avea credintã atât de multã încât sã mut si muntii, dacã nu am dragoste nimica nu sunt” – deci n-am nici o valoare. Chiar dacã as muta niste munti, prin credinta mea, dacã nu am si iubire la credintã, dacã credinta mea nu e lucrãtoare în iubire, dacã la credinta mea nu se adaugã iubirea, credinta mea n-are nici o valoare. Credinta are valoare, are însemnãtate atunci când o folosesti si este lucrãtoare în iubire; atunci când credinta e lucrãtoare, si dacã nu-i lucrãtoare, n-are valoare. Si mai ales n-are valoare dacã nu-i lucrãtoare în iubire.
“Vã arãt vouã cale” – zice sfântul apostol Pavel – “mai presus de orice altã cale: Toate limbile îngeresti si omenesti dacã le-as vorbi, dacã nu am dragoste m-am fãcut aramã sunãtoare si chimval rãsunãtor” – sunt ceva fãrã însemnãtate, sunt ceva care nu spune un lucru despre mine anume. Chiar dacã as avea daruri deosebite, dacã n-am iubire încã nu-i destul.
“Si toate limbile omenesti si îngeresti dacã le-as vorbi” – sã cunosc toate limbile pãmântului, sã cunosc limbile îngerilor, sã cunosc limbile oamenilor, dacã nu am dragoste, “m-am fãcut aramã sunãtoare si chimval rãsunãtor”.
“Si chiar de as avea darul prorociei” – sã fiu prooroc, sã stiu toate dinainte, sã le pot spune si altora – “dacã nu am dragoste, n-am nimica”.
“Si dar proorocesc de as avea si tainele toate de le-as cunoaste, si orisice stiintã, si dacã as avea credintã atât de multã încât sã mut si muntii” – sã fac minuni, minuni pe care nu le-a mai fãcut nimenea – “dacã nu am dragoste”, n-am nici o valoare, “nimica nu sunt”, s nimic, îs fãrã valoare.
Si gânditi-vã, iubiti credinciosi, cã astea-s cuvinte ale unui sfânt apostol, îs cuvinte ale unui sfânt luminat de Dumnezeu. Si el spune cã n-ai nici o valoare dacã n-ai iubire. Si zice mai departe:
“Si toatã averea mea de as face-o milostenie si trupul de mi l-as da sã fie ars, dacã nu am dragoste, nimic nu-mi foloseste” – n-am nici un folos.
Din aceste cuvinte se vede cât de însemnatã este iubirea, cât de însemnatã este îndrãgirea – pentru cã asta înseamnã iubire. Ce înseamnã sã iubesti? – Înseamnã sã-ti fie drag cel pe care-l ai în vedere, sã-ti fie drag de el. Dacã nu ti-e drag cineva, nu-l iubesti. Cuvântul iubire si cuvântul dragoste au aceeasi însemnãtate, la drept vorbind. Însã cuvântul dragoste spune parcã ceva mai mult, în întelesul acesta cã iubirea trebuie sã fie lucrãtoare în a-l apropia pe cel pe care îl iubesti, în a-l aduce în tine chiar. Dacã ai iubire esti apropiat de cel pe care-l iubesti, îl îndrãgesti, îti este drag. O vorbã popularã de pe la noi zice asa:
“Pe la poarta cui mi-i drag,
Treabã n-am si tot îmi fac.
Pe la care mi-i urât,
Am treabã si nu mã duc”.
Deci oamenii stiu când iubesc si când nu iubesc. Nu trebuie sã ne învete cineva, nu trebuie sã ne spunã cineva “Uite, acum iubesti. Uite, acuma nu iubesti”. Tu singur stii dacã iubesti.
Ori noi avem poruncã de la Dumnezeu sã ne iubim unii pe altii. Cea mai mare poruncã din câte porunci sunt este porunca iubirii. Domnul Hristos a fost întrebat de cãtre farisei: “Care-i cea mai mare poruncã?” Si a zis Domnul Hristos asa – dupã ceea ce-i scris în sfânta evanghelie de la Marcu: “Ascultã Israele! Domnul Dumnezeu este singurul Domn. Sã nu ai alt dumnezeu în afarã de El si sã-L iubesti pe Domnul Dumnezeul tãu din toatã inima ta, din tot sufletul tãu, din tot cugetul tãu, din toatã puterea ta. Aceasta este cea dintâi poruncã. Si a doua, asemenea acesteia, este: Sã iubesti pe aproapele tãu ca pe tine însuti”. Si fariseul care l-a întrebat pe Domnul Hristos despre porunca cea mai mare, despre cea dintâi dintre porunci, a zis cãtre Domnul Hristos: “Bine ai zis, Învãtãtorule. Pentru cã unul este Dumnezeu si a-l iubi pe El mai presus de orice si a iubi pe aproapele tãu ca pe tine însuti este mai mult decât toate arderile de tot si decât toate jertfele”. Oamenii pe vremea aceea aducea jertfã, aduceau jertfe de animale. Si Domnul Hristos a spus: “Duceti-vã si vã învãtati ce înseamnã: Milã voiesc, iar nu jertfã.” – deci: “vreau sã ai milã fatã de oameni; sã ai milã si nu mã intereseazã jertfele de animale. Astea n-au nici o valoare acuma, s-au împlinit toate. Învãtati-vã, oameni buni, învãtati-vã ce înseamnã: Milã voiesc si nu jertfã”. Jertfa de animale n-are nici o valoare. Are valoare jertfa din iubire, dar pentru asta trebuie sã fii binevoitor fatã de omul de lângã tine, sã ai milã fatã de el.
Stiti cã a spus Domnul Hristos o pildã cu samarineanul milostiv, în împrejurarea aceea cã a întrebat un fariseu, un învãtãtor de lege pe Domnul Hristos: “Ce sã fac sã mostenesc viata de veci?”. Si Domnul Hristos a zis: “În lege ce-i scris? Cum citesti?” – Cititi si voi, iubiti credinciosi, lucrurile acestea, în sfânta evanghelie de la Luca, în capitolul 10. Si învãtãtorul de lege a fãcut un rezumat al legii – se vede cã a fost un om iscusit, un om învãtat, un om cu inteligentã – si a zis cã-n lege-i scris asa: “Sã iubesti pe Domnul Dumnezeul tãu din tot sufletul tãu, din tot cugetul tãu, din toatã inima ta, din toatã puterea ta si pe aproapele tãu ca pe tine însuti”. Si Domnul Hristos i-a zis: “Drept ai rãspuns. Fã aceasta si vei fi viu”. Vrei sã ai viatã ? – Sã ai iubire! Unde-i iubire îi viatã, unde nu-i iubire îi moarte. De unde stim? Pãi dacã citim epistola întâia a sfântului apostol Ioan, evanghelistul, stim de acolo cã cel ce urãste pe aproapele sãu, pe fratele sãu, este în moarte, si cel iubeste este în viatã. Are viatã cel ce iubeste si în moarte este cel ce urãste. De ce ? – Pentru cã, spune sfântul evanghelist Ioan: “Dumnezeu îi iubire”. Nu în întelesul acesta cã ori iubirea ori Dumnezeu e acelasi lucru. Nu, iubiti credinciosi. Ci în întelesul cã cea ce face Dumnezeu pentru oameni aratã cã Dumnezeu este iubitor de oameni. Ce câte ori zicem noi la slujbã: “Cã bun si iubitor de oameni Dumnezeu esti si Tie mãrire înãltãm”! Ce câte ori zicem noi la slujbã: “Cã milostiv si iubitor de oameni Dumnezeu esti si Tie mãrire înãltãm”! Îl stim pe Dumnezeu iubitor de oameni, pentru cã Dumnezeu îi iubire. Si iubirea primeste în sine, iubirea se revarsã, iubirea îi binevoitoare.
Sfântul apostol Pavel spune mai departe în epistola cãtre corinteni: “Dragostea rabdã îndelung, dragostea-i plinã de bunãtate, dragostea nu stie de pizmã”, adicã de invidie, nu-i nemultumitã de binele cuiva, “dragostea nu se laudã, dragostea nu se trufeste”, dragostea nu-i împinge pe oameni într-o parte si alta ca sã-si facã loc – asta înseamnã “dragostea nu se trufeste”.
“Dragostea nu se poartã cu necuviintã”, zice mai departe sfântul apostol Pavel, “nu cautã ale sale”, hai sã zicem noi “nu cautã numai ale sale”, pentru cã si ale sale trebuie sã le caute omul. Dar sfântul apostol Pavel zice cã “dragostea nu cautã ale sale”… Si zice mai departe: “dragostea” – fiti atenti! – “nu se aprinde de mânie, nu pune la socotealã rãul, nu se bucurã de nedreptate, se bucurã de adevãr. Dragostea toate le crede, toate le nãdãjduieste, toate le rabdã. Dragostea niciodatã nu cade”. Deci cine are iubire are bunãtate, cine are bunãtate n-are pomenire de rãu, cine are iubire are trecere cu vederea, cine are cu iubire iartã, cine are iubire îi îngãduitor, cine are iubire îi întelegãtor, cine are iubire îi rãbdãtor, cine are iubire îi cuviincios, cine are iubire are si nãdejde, cine are iubire întemeiatã pe credintã are si credintã; si chiar dacã n-are credinta aceea ca sã mute muntii si are si iubire, are si valoare: credinta si iubirea, credinta lucrãtoare în iubire!
“Sã te depãsesti si sã te dãruiesti!” (Pãrintele Serafim)
Cândva, la o spovedanie, Dumnezeu sã-l odihneascã pe pãrintele meu duhovnic de odinioarã, Pãrintele Serafim Popescu, a zis cãtre mine: “Sã te depãsesti si sã te dãruiesti!” N-am vorbit atunci cu Pãrintele despre cuvântul acesta pe care mi l-a spus – mi l-a spus pentru cealaltã vreme a vietii mele, nu pentru vremea pânã mã mai spovedesc o datã. Zice: “Mãi frate, sã te depãsesti si sã te dãruiesti!”. Ce înseamnã asta “sã te depãsesti si sã te dãruiesti”? Înseamnã: sã nu fii multumit cu cât ai fãcut pânã acuma, sã vrei sã faci mai mult, sã cauti mai mult, sã fii mai bun dacã esti bun, sã fii mai iubitor dacã esti iubitor, sã te silesti sã fii mai îngãduitor dacã esti îngãduitor, sã fii mai iertãtor dacã esti iertãtor. Asta înseamnã “sã te depãsesti”. M-am gândit eu asa cã-i vorba sã mã depãsesc în credintã; sã mã gândesc la Dumnezeu; sã-L am pe Dumnezeu în prim-planul vietii mele; sã mã gândesc întâi la Dumnezeu si apoi sã mã gândesc la om prin gândul la Dumnezeu. “Sã te depãsesti” – sã nu fii multumit cu putin, sã nu fii multumit cu cât ai fãcut, sã nu zici cã “am fãcut destul”; sã te depãsesti, sã vrei mai mult si mai mult. Pentru cã stiti cã Domnul Hristos a spus: “Fiti desãvârsiti precum Tatãl vostru cel din ceruri desãvârsit este”. În ce sã fim desãvârsiti? Ne spune Domnul Hristos: în iubire; sã iubim chiar si pe vrãjmasii nostri: “Iubiti pe vrãjmasii vostri, faceti bine celor ce vã urãsc, rugati-vã pentru ei ce vã blastãmã si vã prigonesc, ca sã fiti fiii Tatãlui vostru celui din ceruri”. Si spune Domnul Hristos cum îi Tatãl nostru cel din ceruri: “care rãsare soarele peste cei buni si peste cei rãi...” – deci nu numai peste cei buni, ci “si peste cei rãi” rãsare soarele. Nu zice: “Peste cei buni aduc soarele, peste cei rãi nu aduc soarele”. “Rãsare soarele peste cei buni si peste cei rãi si trimite ploaia peste cei drepti si peste cei nedrepti”. Asa face Dumnezeu. Asa trebuie sã facã si omul, dacã vrea sã se asemene cu Dumnezeu: sã trimitã iubirea sa, soarele iubirii sale peste cei buni si peste cei rãi, peste cei drepti si peste cei nedrepti; sã fie întelegãtor fatã de neputinta omeneascã.

“Sã fii întelegãtor fatã de neputinta omeneascã!” (Pãrintele Arsenie Boca)
Am fost odatã la Pãrintele Arsenie Boca – Dumnezeu sã-l odihneascã! –, la Bucuresti, cu un student la teologie de atunci, care acuma-i preot – au trecut anii peste toti de-atunci… a fost asta în 1965 –, si Pãrintele vorbind cu el, desigur sã aud eu, i-a spus un cuvânt care mi-a rãmas mie pentru cealaltã vreme a vietii mele si cred cã si pentru vesnicie. N-am sã-l uit niciodatã! Zice: “Uite, mãi frate. O sã fii preot. Sã fii întelegãtor fatã de neputinta omeneascã!” Nici nu vã puteti închipui cât m-am gândit eu la cuvintele acestea, de atunci încoace; cât le-am urmãrit în viata mea si în viata oamenilor. Si mi-am dat seama cã neputinta omeneascã e o realitate. Sunt atâtia oameni rãi în lumea asta, si nici ei nu vor sã fie rãi… Si-s rãi, si noi trebuie sã întelegem rãutatea lor de pe pozitia noastrã, din situatia noastrã. Sã întelegem cã ei nu pot mai mult, cã ei ei însisi sunt nemultumiti de rãutatea lor – “Pe cel rãu rãutatea îl ucide”, îi scris în Psalmi: “pe cel rãu rãutatea îl ucide”, îl nimiceste, rãutatea îl nemultumeste. Pomenirea de rãu spun pãrintii cei duhovnicesti cã e o rãutate fãrã margini, e o rãutate ca o ruginã care mãnâncã fierul, asa mãnâncã sufletul; rãutatea-i cui înfipt în suflet. Pomenirea de rãu, nemultumirea, neiertarea este viermele mintii. Un pãrinte spune cã “rãul sã-l scrii pe apã”.
De aceea sã ne gândim la lucrurile acestea, cã sfântul apostol Pavel zice cã iubire nu existã mânie. Dacã existã mânie înseamnã cã nu existã iubire; se contrazic iubirea cu mânia: asa cum nu poate fi întuneric unde-i luminã si unde-i luminã nu poate fi întuneric, se contrazice lumina cu întunericul; poate fi întuneric unde nu-i luminã, dar unde-i luminã nu mai poate fi întuneric. Deci unde-i iubire nu mai poate fi pomenire de rãu. Unde-i iubire nu poate sã fie neiertare. Unde-i iubire nu poate sã fie nemultumire. Iubirea, dragostea toate le rabdã, toate le crede, toate le nãdãjduieste, toate le poartã.
Când a zis Domnul Hristos sã ne iubim unii pe altii, când a spus Domnul Hristos: “Poruncã nouã vã dau vouã: Sã vã iubiti unii pe altii precum si Eu v-am iubit pe voi!” Iubiti credinciosi, a vrut Domnul Hristos când a spus cuvintele acestea sã ne facã fericiti. Nu existã mai mare fericire în lumea aceasta, în nici o privintã, decât fericirea care vine din iubire.
Uite, sunteti aici tineri. Vedeti si voi: la tinerete când sunteti deschisi cu iubire unii fatã de altii mai mult decât dup-aceea. O sã vedeti cã dupã-aceea cumva se împutineazã iubirea.
Dar când iubesti pe cineva parcã îi îngãdui toate, parcã esti fericit. Te gândesti la el si când îi de fatã si când nu-i de fatã. Tot asa trebuie sã ne gândim si noi la Dumnezeu. Tot asa trebuie sã-L avem si noi în vedere pe Dumnezeu. Si asa sã-i avem în vedere pe oamenii din jurul nostru. Sã ne fie milã de oameni. Când Domnul Hristos a spus cã o zis bine omul acela cã într-adevãr asa trebuie, sã iubesti pe Dumnezeu din toate puterile si sã iubesti pe aproapele tãu ca pe tine însuti, omul acela a zis: “Doamne, dar cine-i aproapele meu?” Si a zis Domnul Hristos pilda cu samarineanul milostiv: despre un om care a cãzut între tâlhari, pe lângã care au trecut doi oameni nepãsãtori – un preot si un levit –; dup-aceea a trecut un samarinean milostiv si i s-a fãcut milã de el si l-a ajutat si l-a dus la o casã de oaspeti si i-a legat rãnile si s-a interesat de binele lui si i-a purtat de grijã. Si la urmã zice Domnul Hristos cãtre învãtãtorul de lege: No acuma care din ãstia trei care au trecut pe lângã cel cãzut între tâlhari, care a fost aproapele celui cãzut între tâlhari. Si a zis omul acela: Cel care a avut milã de el. Si a zis Domnul Hristos: Du-te si fã si tu la fel. Iubiti credinciosi, noi nu trebuie sã avem milã numai de oamenii care-s neputinciosi, care-s nãcãjiti, care n-au ce le trebuie. E bine sã avem milã de ei. Dar noi trebuie sã avem milã si fatã de oamenii care sunt neputinciosi în cele ale sufletului: de oamenii care n-au rãbdare, de oamenii care au rãutate, de oamenii care fac lucruri pe care n-ar vrea nici ei sã le facã. Si de aceia trebuie sã ne fie milã, si pentru aceia trebuie sã ne rugãm, si pe aceia trebuie sã-i ajutãm, dupã puterile noastre, cu bunãvointa noastrã, cu dragostea noastrã, cu învãluirea noastrã – pentru cã iubirea-i învãluitoare. Si bineînteles cã lucrurile acestea nu le putem face din puterea noastrã. Le putem face cu ajutorul lui Dumnezeu dacã-L iubim întâi pe Dumnezeu.
Sã ne cercetãm pe noi însine dacã-L iubim pe Dumnezeu. Si de unde stim noi dacã-L iubim sau nu-L iubim pe Dumnezeu ? Mai întâi de toate ne-a spus Domnul Hristos cã “cel ce mã iubeste pãzeste poruncile Mele”. Cel care pãzeste poruncile lui Dumnezeu iubeste pe Dumnezeu. cel care nu pãzeste poruncile lui Dumnezeu, chiar dacã i se pare cã-L iubeste pe Dumnezeu, de fapt nu-L iubeste.
Deci, iubiti credinciosi, sã nu uitãm niciodatã cã noi avem o poruncã de la Dumnezeu sã ne iubim unii pe altii. Avem poruncã de la Dumnezeu sã iubim pe Dumnezeu. Avem poruncã de la Dumnezeu sã fim milostivi unii fatã de altii. Avem poruncã de la Dumnezeu sã iertãm. Avem poruncã de la Dumnezeu sã nu urâm pe nimeni. Toate acestea tin de învãtãtura Mântuitorului, de starea noastrã de crestini.
Astãzi s-a citit în sfânta evanghelie despre iubirea lui Dumnezeu fatã de oameni. Si anume a zis Domnul Hristos cã: “Asa de mult a iubit Dumnezeu lumea încât pe Fiul Sãu cel unul-nãscut l-a dat ca oricine care crede în El sã nu piarã, ci sã aibã viatã vesnicã. Cã n-a trimis…” – fiti atenti! – “Cã n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Sãu sã osândeascã lumea, ci l-a trimis sã mântuiascã lumea”. Fiecare dintre noi trebuie sã fim un mântuitor al celor dimprejurul nostru. Fiecare dintre noi trebuie sã ducem în jurul nostru bucurie. Fiecare dintre noi trebuie sã aducem fericire în jurul nostru. Sã ne silim sã facem asa, si atunci darul lui Dumnezeu va fi cu noi si fericirea noastrã va fi tot mai mare, pentru cã înaintãm în iubire si înaintãm si în fericire.
Iubiti credinciosi, dar oare ce se-ntâmplã în lumea asta cã asa putinã iubire si asa o iubire nerânduitã dupã voia lui Dumnezeu. În Filocalie, în volumul II, este o scriere a sfântului Maxim Mãrturisitorul despre cele 400 de capete despre dragoste, si el spune acolo cã sunt 3 feluri de dragoste: o dragoste mai presus de fire, când îi iubim pe toti la fel, care se întemeiazã pe porunca lui Dumnezeu; al doilea fel de dragoste este dragostea dupã fire, pe care o binecuvinteazã Dumnezeu, si anume cum îsi iubesc pãrintii copiii, cum îsi iubesc copiii pãrintii, cum se iubesc fratii între ei, cum se iubesc prietenii, e o iubire fireascã pe care o binecuvinteazã Dumnezeu; si este o iubire împotriva firii, iubire pe care o au cei pãtimasi fatã de cei care ãi ajutã sã-si împlineascã patimile, si pe aceasta n-o binecuvinteazã Dumnezeu.
Si noi constatãm, bãgãm de seamã cã în lumea asta e putinã iubire. De ce-i putinã iubire? Stiti de ce, iubiti credinciosi? Ia gânditi-vã. Ar trebui sã stiti dacã cititi evanghelia… În capitolul 24 din sfânta evanghelie de la Matei este scris cã “din pricina înmultirii fãrãdelegilor, iubirea multora se va rãci”. Deci de ce-i putinã iubire? – Pentru cã-i multã rãutate, pentru cã-s multe pãcate, pentru cã-s multe patimi.
Si-atunci ce-i de fãcut? Cum putem noi sã înmultim iubirea? – Sã ne facem rânduialã în suflet, sã ne curãtim sufletul si dacã ne curãtim sufletul se înmulteste iubirea si iubirea înmulteste fericirea.
Si atunci Fiul lui Dumnezeu n-a venit degeaba în lumea aceastã, ci a venit si pentru noi, a venit sã înmulteascã iubirea noastrã, a venit sã ne ajute sã ne înmultim iubirea, a venit sã ne dea fericirea din iubire. Si aceasta este un dar de la Dumnezeu.
Prin urmare, iubiti credinciosi, sã nu uitãm cã Dumnezeu ne iubeste. Sã-L iubim si noi pe Dumnezeu. Sã împlinim poruncile Lui. Sã nu uitãm porunca Mântuitorului de a ne iubi unii pe altii. Sã nu uitãm porunca Bisericii, care zice: “Sã ne iubim unii pe altii ca într-un gând sã mãrturisim!” Sã ne cercetãm dacã suntem în iubire. Domnul Hristos a spus ucenicilor Sãi: “Dupã aceasta vor cunoaste oamenii cã sunteti ucenicii Mei, dacã veti avea iubire unii cãtre altii”. Unde nu-i iubire nu-i ucenicie, nu-i urmare a lui Hristos. Unde-i iubire e nãdejde de mai multã iubire, e nãdejde fericire, e nãdejde de dar de la Dumnezeu. Dacã ne iubim unii pe altii atunci arãtãm cã Domnul Hristos este învãtãtorul nostru, cã tinem seama de Domnul Hristos. Si dacã nu ne iubim unii pe altii înseamnã cã Domnul Hristos nouã ne vorbeste degeaba, degeaba stim cã Dumnezeu îi iubire, degeaba stim cã cea mai mare poruncã îi porunca iubirii, degeaba stim cã unde-i iubire-i fericire, pentru cã pentru noi nu-i iubire, pentru noi nu-i fericire, pentru noi îi iubire întâmplãtoare, si atunci darul lui Dumnezeu nu ne duce acolo unde trebuie sã ne ducem. Iar dacã Îl avem pe Domnul Hristos ca Învãtãtor, Îl avem si ca Mântuitor, si ne ajutã, si ne ajutã, si ne apropie de El, vine El, vine El la noi, ne asteaptã si pe noi sã mergem cãtre El.
Zicea Pãrintele Serafim de la noi de la Mãnãstire – Dumnezeu sã-l odihneascã! – cã: “Dacã facem noi un singur pas cãtre Dumnezeu, Dumnezeu face pasi nenumãrati cãtre noi”.
“Iubirea lui Dumnezeu fatã de cel mai mare pãcãtos îi mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt fatã de Dumnezeu” (Pãrintele Arsenie)
Iar Pãrintele Arsenie a zis o vorbã cât lumea asta de mare – ba mai mare decât lumea asta! –, si anume o zis asa: “Iubirea lui Dumnezeu fatã de cel mai mare pãcãtos îi mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt fatã de Dumnezeu”. Nu poate iubi un sfânt pe Dumnezeu, cât ar fi sfântul de mare, cât iubeste Dumnezeu pe cel mai mare pãcãtos; si-l asteaptã; si vrea sã-l primeascã; si aleargã înaintea lui, dupã cum citim în pilda cu fiul risipitor, unde se spune cã tatãl nu l-a asteptat pe fiul care se întorcea; l-a asteptat într-un fel, dar când l-a vãzut cã vine, nu l-a mai tinut locul: a alergat înaintea lui, ca sã-l primeascã, sã-l îmbrãtiseze, sã-l sãrute, sã-l ajute, sã-l aseze iarãsi în starea din care a plecat. Pentru cã din inima lui fiul n-a plecat niciodatã! El a rãmas în inima tatãlui asa cum rãmânem noi în inima lui Dumnezeu, în inima Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în inima Maicii Domnului, oricât de depãrtati am fi, oricâte rele am face. Pânã trãim în aceastã viatã Dumnezeu nu ne pãrãseste. Noi putem sã pãrãsim pe Dumnezeu, dar Dumnezeu nu poate sã ne pãrãseascã pe noi.
Zice undeva în cartea proorocului Isaia: “Oare va uita mama pe fiii sãi? Oare va uita mama pe fiii pântecelui sãu?” Si zice mai departe: “Chiar dacã mama va uita pe fiii sãi, Eu nu te voi uita niciodatã Ierusalime”. Si mai pomenesc odatã cuvântul acela al Domnului Hristos: “Ierusalime, Ierusalime, care ucizi pe prooroci si cu pietre omori pe cei trimisi la tine. De câte ori voit-am sã adun pe fiii tãi, cum adunã gãina puii sãi sub aripi, si n-ati voit. De aceea, iatã, vi se lasã casa voastrã pustie, iar pe Mine nu mã veti mai vedea pânã ce nu veti zice: Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!” Deci Domnul Hristos ne ocroteste cum ocroteste gãina puii sãi sub aripi. E o imagine minunatã. Ce putin ne gândim noi la lucrurile astea! Ce putin ne gândim noi cã Dumnezeu îi tatãl nostru! Ce putin ne gândim noi cã Dumnezeu ne iubeste! Ce putin tinem noi seamã de învãtãturile Domnului Hristos! Ce putin ne gândim noi cã Domnul Hristos si-a jertfit viata, s-a rãstignit si si-a vãrsat sângele pentru noi! De câte ori ne gândim noi, iubiti credinciosi la sângele Mântuitorului vãrsat pe Cruce si pentru noi si pentru mântuirea noastrã! Dacã ne-am gândi mai mult, am avea mai mult izvor de fericire, am avea multumire în suflet, nu ne-ar mai fi fricã cã nu ne primeste Dumnezeu, pentru cã sigur ne primeste Dumnezeu, dacã vrem noi sã fim cu Dumnezeu. Si dacã nu vrem nu ne primeste cã nu ne poate primi, cã nu ne simtim noi bine lângã Dumnezeu. Dar Dumnezeu vrea sã ne simtim bine lângã El si de aceea credinta noastrã este mai mult decât orice altceva în lumea aceasta. E credintã care mutã muntii – munti de rãutate din sufletul nostru –, ne face buni, ne face îngãduitori, întelegãtori, iertãtori, ne face binevoitori, ne face sã ne aplecãm fatã de omul de lângã noi, si ã fim fericiti din darul lui Dumnezeu. Asta-i lucrarea credintei. Asa zicea Pãrintele: “Sã te depãsesti si sã te dãruiesti” – adicã sã mã întãresc în credintã si apoi sã-mi dãruiesc odatã cu binele pe care-l fac si inima mea.
Zice undeva sfântul Isaac Siril cã atunci când faci un bine, când dai cuiva ceva, veselia fetei tale sã întreacã darul pe care-l dai. Sã nu-l cobori pe omul pe care îl ajuti, ci sã-l ridici; sã-l ridici, sã-l cuprinzi în sufletul tãu si atunci el face parte din tine, tu faci parte din el si Dumnezeu ne învãluie pe toti.
Sã ne gândim la lucruri de felul acesta si sã stiti, iubiti credinciosi, cã asa vrea Dumnezeu: sã fim fericiti, sã fim multumiti, sã fim cu iubire. Asa ne vrea Dumnezeu. – Pentru cã El ne iubeste, pentru cã El ne primeste, pentru cã El ne cautã, pentru cã si noi trebuie sã-L cãutãm pe El. Si dacã facem asa darul lui Dumnezeu va fi cu noi, binecuvântarea Domnului va fi peste noi, folosul sfintelor slujbe îl vom avea si noi, rugãciunile ne vor face mai buni, mai deschisi pentru Dumnezeu, sfintele taine ne vor ajuta tot mai mult si mai mult, si aceasta mai ales prin înmultirea iubirii. Sã înmultim iubirea între noi, sã înmultim iubirea dintre noi, sã atârnãm cu iubirea noastrã de iubirea lui Dumnezeu.
Sã ne rugãm sã facã Dumnezeu ce nu putem face noi, dar sã fim totusi preocupati sã ne iubim unii pe altii ca într-un gând sã mãrturisim, sã iubim pe oameni cu iubirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos – “Poruncã nouã dau vouã: Sã vã iubiti unii pe altii precum si Eu v-am iubit pe voi” – si fãrã îndoialã cã în felul acesta ne vom bucura de cer, ne vom bucura de Dumnezeu, de acum si pânã-n veac, amin.
Arhimandritul Teofil Pãrãian de la Mãnãstirea Brâncoveanu de la Sâmbãta de Sus,
10 septembrie 2000,
Cuvântul tinut la un schit din Eparhia Husilor
"Ortodoxia este taina a Iconomiei divine de a se implini in lume viata si invatatura Mantuitorului Hristos Celui intrupat " ( Sfantul Ioan Damaschin ) http://cristiboss56.blogratuit.ro





1 User(i) citesc acest topic

0 memberi, 1 vizitatori, 0 useri anonimi