Sari la continut

Iisus Hristos
Cei ce socotesc nefericire pierderea banilor, a copiilor, a slugilor, sau a oricarui alt lucru, sa stie intai ca trebuie sa se multumeasca cu cele date de Dumnezeu; iar cand trebuie sa le dea inapoi, sa fie gata a face aceasta cu recunostinta, intru nimic scarbindu-se pentru lipsirea de ele, mai bine zis pentru inapoierea lor.Caci dupa ce s-au folosit de cele ce nu erau ale lor, le-au dat iarasi inapoi. (Sf.Antonie Cel Mare -- Filocalia vol.1)

Traficul site-ului nostru este monitorizat si promovat de:

Pilde,Intamplari si minuni


  • Nu puteti initia un nou topic
  • Nu puteti raspunde la acest topic
Nici un post la acest topic

#1 | pid:3994 | tid:2197
sergiu.c

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 521 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti
  • Preocupari:credinta stramoseasca crestin-ortodoxa
  • Confesiune:ortodox
Pacatuind pierdem darul lui Dumnezeu
1. Fost-a un bătrân oarecare, ce mânca în toată ziua câte trei posmagi (pesmeţi). Cândva, a venit la el un frate şi şezând ei să mănânce pâine, au pus fratelui trei posmagi şi văzând bătrânul, că încă îi mai trebuie, i-a adus alţi trei posmagi. Iar dacă s-a săturat, s-au sculat. Deci, l-a judecat bătrânul pe fratele şi i-a zis: nu trebuie frate, să slujim trupului! Iar fratele cerând iertare de la bătrânul, a plecat. A doua zi a venit vremea să mănânce bătrânul şi s-au pus pe masă trei posmagi după obicei şi iarăşi îi era foame dar s-a înfrânat. A doua zi la fel a pătimit. Deci a început a slăbi şi a priceput bătrânul, că i s-a întâmplat depărtarea lui Dumnezeu şi s-a aruncat înaintea Domnului Dumnezeu cu lacrimi. Şi se ruga pentru depărtarea ce i s-a întâmplat şi îndată a văzut un înger care îi zicea: pentru că l-ai judecat pe fratele ţi s-a întâmplat aceasta. Să ştii dar, că cel ce poate să se înfrâneze pe sine, sau altă faptă bună oarecare face, nu de voia sa le face, ci darul lui Dumnezeu este cel care îl întăreşte pe om.

3. Au fost doi fraţi mari într-o mânăstire de obşte şi s-au învrednicit a vedea un dar oarecare unul către altul. Odată, a ieşit unul într-o zi de vineri afară din mânăstire şi a văzut pe cineva mâncând de dimineaţă şi i-a zis: cum de mănânci, frate, aşa devreme, căci este vineri? Iar de dimineaţă a fost Sfânta Liturghie după obicei şi căutând fratele asupra lui, a văzut darul depărtat de la dânsul şi s-a întristat şi dacă a venit la chilie, i-a zis: ce-ai făcut, frate, că n-am văzut darul lui Dumnezeu peste tine? Iar el i-a răspuns: eu nu mă ştiu pe mine nici cu lucrul, nici cu gândul să fi făcut ceva rău. I-a răspuns fratele: nu cumva ai zis cuiva vreun cuvânt? Şi aducându-şi aminte, a zis: ieri l-am văzut pe un frate mâncând afară din chilie de dimineaţă şi i-am zis: într-acest ceas mănânci vinerea? Acesta este păcatul meu, ci te osteneşte cu mine două săptămâni şi să rugăm pe Dumnezeu să-mi ierte păcatele! Şi aşa au făcut şi după două săptămâni a văzut fratele darul lui Dumnezeu venit peste fratele său şi s-a mântuit mulţumind Domnului.

13. A zis un bătrân: de vei vedea cu ochii tăi pe cineva căzând, îndată zi: anatema ţie, satano, că acesta vină nu are! Şi întăreşte-ţi inima să nu-l judeci pe fratele tău, că se duce Duhul Sfânt de la tine. Zi iarăşi către tine: precum acesta a fost biruit, aşa şi eu, şi plângi, şi cere ajutorul lui Dumnezeu. Pătimeşte împreună cu Cel ce a pătimit fără de voie, că nimeni nu voieşte să greşească lui Dumnezeu, ci toţi ne amăgim.

20. în vremea prigoanelor, doi creştini erau certaţi. îşi aduseseră injurii, îşi spuseseră cuvinte grele şi nu vorbeau unul cu celălalt. Unul se chema Nichifor, iar celălalt Saprichie, care era şi preot. Idololatrii, în urma unui denunţ, l-au prins pe Saprichie împreună cu alţi creştini şi l-au întemniţat. Nichifor, aflând, a alergat la închisoare, a îngenuncheat în afară gratiilor şi a zis:

-Saprichie, iartă-mă. Acum, când ţi se apropie martiriul, iartă-mă.
-Nu, nu te iert! A zis acela.
Au intervenit ceilalţi tovarăşi de suferinţă şi l-au rugat:
-Iartă-l, Saprichie.
-Nu, mi-a făcut un rău atât de mare, încât nu-l iert.

A venit momentul când au adunat martirii şi i-au dus legaţi la locul execuţiei. în urma lor se afla Nichifor.
- Iartă-mă, Saprichie, îl ruga Nichifor.
- Nu te iert!
Atunci s-a întâmplat ceva înspăimântător: când capetele martirilor cădeau sub săbiile călăilor şi a venit rândul lui Saprichie ca să-L mărturisească pentru ultima dată pe Hristos şi să fie decapitat, el şi-a pierdut curajul şi a apostaziat. Harul divin îl părăsise pentru că în inima lui nu stăpânea iubirea, părerea de rău şi iertarea. Nichifor, când l-a văzut apostaziind, a alergat să-i ia locul. A mărturisit că este creştin şi a fost decapitat, devenind astfel martirul Bisericii noastre(Augustin Kantiotul, Mitropolitul Florinei, „La Sfânta Liturghie", op. cit., pag. 44)

Acest post a fost editat de sergiu.c: 25 March 2011 - 09:42 AM

Caci toate le poate Dumnezeu fara tine, dar ca sa te mantuiască din lumea aceasta nu poate fara tine. Nici tu nu te mântuiesti fara mana lui Dumnezeu si nici Dumnezeu nu te ridica daca nu-I întinzi si tu mana. Destul este ca te cercetează mereu si atat de mult te roaga (Pr.Arsenie Boca)





1 User(i) citesc acest topic

0 memberi, 1 vizitatori, 0 useri anonimi