Sari la continut

Iisus Hristos
Mintea vede toate, chiar si cele din Ceruri. Si nimic nu o intuneca fara numai pacatul. Prin urmare celui curat nimic nu-i este neinteles, iar cuvantului sau nimic nu-i este cu neputinta de exprimat (Sf.Antonie Cel Mare -- Filocalia vol.1)

Traficul site-ului nostru este monitorizat si promovat de:

Fericiri - Sfinti Parinti

fericiri

1 post(ari) la acest topic

#1 | pid:3777 | tid:2141
emil

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 884 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti
  • Preocupari:cunoasterea credintei in care m-am nascut
  • Confesiune:crestin ortodox
Fericiri - Cuviosul Paisie Aghioritul
Fericiţi sunt cei care au iubit pe Hristos mai mult decât toate ale lumii şi trăiesc departe de lume şi aproape de Dumnezeu împărtăşindu-se de bucurii paradisiace încă de pe pământ.

Fericiţi sunt cei care au izbutit să trăiască ascunşi şi, dobândind virtuţi mari, n-au dobândit nici măcar o faimă mică.

Fericiţi sunt cei care au izbutit să facă pe nebunii pentru Hristos păzindu-şi în felul acesta bogăţia lor duhovnicească.

Fericiţi sunt cei care nu propovăduiesc Evanghelia prin cuvinte, ci o trăiesc şi o propovăduiesc prin tăcerea lor, prin harul lui Dumnezeu, care îi trădează.

Fericiţi sunt cei care se bucură când sunt clevetiţi pe nedrept, iar nu atunci când sunt lăudaţi pe drept pentru viaţa lor virtuoasă. Acesta este semnul sfinţeniei şi nu nevoinţa seacă a faptelor trupeşti şi numărul mare al nevoinţelor, care, atunci când nu se fac cu smerenie şi cu scopul de a omorî pe omul cel vechi, creează numai simţăminte false.

Fericiţi sunt cei care preferă să fie nedreptăţiţi decât să nedreptăţească şi primesc netulburaţi şi în tăcere nedreptăţile, arătând cu fapta că ei cred “întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul” şi de Acesta aşteaptă să fie îndreptăţiţi, iar nu de oameni, în felul acesta izbăvindu-se de deşertăciune.

Fericiţi sunt cei care fie s-au născut betegi, fie s-au făcut din neatenţia lor, dar nu murmură, ci slavoslovesc pe Dumnezeu. Aceştia vor avea locul cel mai bun în rai împreună cu mărturisitorii şi mucenicii, care pentru dragostea lui Hristos şi-au dat mâinile şi picioarele lor spre tăiere, iar acum, în rai, neîncetat sărută cu evlavie picioarele şi mâinile lui Hristos.

Fericiţi sunt cei care s-au născut urâţi şi sunt dispreţuiţi aici, pe pământ, deoarece acestora, dacă slavoslovesc pe Dumnezeu şi nu cârtesc, li se păstrează locul cel mai frumos din rai.

Fericite sunt văduvele care au purtat haine negre în aceasta viaţă, fie şi fără voie şi au trăit o viaţă duhovnicească albă slavoslovind pe Dumnezeu fără să murmure, iar nu cele care poartă haine pestriţe şi duc o viaţă pestriţă.

Fericiţi şi de trei ori fericiţi sunt orfanii care au fost lipsiţi de afecţiunea părinţilor lor, deoarece unii ca aceştia au izbutit să-şi facă pe Dumnezeu Tată încă din această viaţă, având în acelasi timp depusă în casieria lui Dumnezeu afecţiunea părinţilor lor, de care s-au lipsit şi care creşte cu dobândă.

Fericiţi sunt părinţii care nu folosesc cuvântul “nu” pentru copiii lor, ci îi înfrânează de la rău prin viaţa lor sfântă, pe care copiii o imită şi, bucuroşi, urmează lui Hristos cu nobleţe duhovnicească.

Fericiţi sunt copiii care s-au născut sfinţi “din pântecele maicii lor” dar mai fericiţi sunt aceia care s-au născut cu tot felul de patimi moştenite, însă s-au nevoit cu sudori şi le-au dezrădăcinat dobândind împărăţia lui Dumnezeu “întru sudoarea feţii” lor.

Fericiţi sunt copiii care de mici au trăit într-un mediu duhovnicesc şi astfel, fără osteneală, au sporit în viaţa cea duhovnicească. Dar de trei ori mai fericiţi sunt copiii cei nedreptăţiţi care nu au fost ajutaţi deloc, ci dimpotrivă, au fost îmbrânciţi spre rău, dar care, îndată ce au auzit de Hristos, au tresăltat în inima lor şi întorcându-se cu 180 de grade, şi-au întraripat sufletul ieşind din sfera de atracţie a pământului şi mişcându-se în orbita duhovnicească.

Mirenii îi numesc norocoşi pe astronauţii care se mişcă în spaţiu, câteodată în jurul lunii, alteori pe lună. Însă mai fericiţi sunt nematerialnicii lui Hristos, zburătorii prin rai, care urcă la Dumnezeu şi adeseori umblă prin rai, în adevărata lor locuinţă, cu mijlocul cel mai rapid şi fără mult combustibil, ci doar cu un posmag.

Fericiţi sunt cei care slavoslovesc pe Dumnezeu pentru luna ce îi luminează şi îi ajută să meargă noaptea, însă mai fericiţi sunt cei care au priceput că nici lumina lunii nu este a lunii şi nici lumina lor duhovnicească nu este a lor, ci a lui Dumnezeu. Căci zidirile, fie că lucesc ca oglinda, fie ca sticla, fie ca un capac de conservă, dacă însă nu vor cădea razele soarelui peste ele, nu este cu putinţă să lucească.

Mirenii îi numesc norocoşi pe cei care trăiesc în palate de cristal şi au toate înlesnirile, însă mai fericiţi sunt cei care au izbutit să-şi simplifice viaţa lor şi s-au eliberat de lanţul acestei evoluţii lumeşti a multor înlesniri (de fapt a multor greutăţi) şi astfel s-au slobozit de neliniştea înfricoşătoare a epocii noastre.

Mirenii îi numesc norocoşi pe cei care pot să dobândească bunătăţile lumii. Dar mai fericiţi sunt cei care le dau pe toate pentru Hristos şi se lipsesc de orice mângâiere omenească aflându-se astfel lângă Hristos zi şi noapte în mângâierea Sa dumnezeiască, care de multe ori este atât de mare, încât unii îi spun lui Dumnezeu: “Dumnezeul meu, dragostea Ta nu o pot suferi, deoarece este multă şi nu încape în inima mea cea mică”.

Mirenii îi numesc norocoşi pe cei care au funcţiile cele mai înalte şi casele cele mai mari, deoarece aceştia au toate înlesnirile şi duc o viaţă tihnită. Dar mai fericiţi sunt cei care au numai un cuib în care se adăpostesc şi puţină hrană şi îmbrăcăminte, după cum spune dumnezeiescul Pavel. În felul acesta ei au izbutit să se înstrăineze de lumea cea deşartă folosind pământul doar ca reazem picioarelor lor, ca nişte fii ai lui Dumnezeu, iar cu mintea aflându-se mereu lângă Dumnezeu, Bunul lor Părinte.

Norocoşi sunt cei care devin generali şi miniştrii, dar şi cei care devin şi pentru câteva ore, atunci când se îmbată şi se bucură pentru aceasta. Dar mai fericiţi sunt cei care au omorât pe omul lor cel vechi, s-au imaterializat şi au izbutit prin Duhul Sfânt să devină îngeri pământeşti. Unii ca aceştia au aflat caneaua paradisiacă prin care beau şi se îmbată mereu de vinul paradisiac.

Fericiţi cei care s-au născut nebuni, căci vor fi judecaţi ca nebuni şi astfel vor intra în rai fără paşaport. Dar mai fericiţi şi de trei ori fericiţi sunt cei foarte învăţaţi, care o fac pe nebunii pentru dragostea lui Hristos şi îşi bat joc de toată deşertăciunea lumii. Această nebunie pentru Hristos preţuieşte mai mult decât toată ştiinţa şi înţelepciunea înţelepţilor întregii lumi.
(sursa Epistole de Cuviosul Paisie Aghioritul)
Suferinta ne smereste si ne învată a striga la ajutorul lui Dumnezeu.(Pr.Paisie de la Sihla)

#2 | pid:7018 | tid:2141
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1574 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
FERICIRI A FEALIURI DE VIEŢI ale Sfantului Grigorie de Nazianz

Fericit iaste acela carele are viiaţă pustie şi neameste-cată cu cei ce să tărăsc jos, ci ş'au îndumnezeit mintea.

Fericit iaste acela carele, întru multe fiind amestecat, nu întru multe să amestecă, ci lui Dumnezeu ş'au trimis toată inima.

Fericit iaste acela carele cu toate averile lui ş'au cumpărat pre Hristos, şi agoniseală are numai Crucea, pre carea la înălţime o poartă.

Fericit iaste acela carele preste averile sale ceale curate împărăţind, poartă mână a lui Dumnezeu celor ce le trebuesc.

Fericită iaste viiaţa fericiţilor neînjugaţi[1], carii de dumnezeirea cea curată sânt aproape, după ce s'au scuturat de trup.

Fericit iaste acela carele leagilor nunţii puţin supuindu-să, cea mai multă parte a dragostii o aduce lui Hristos.

Fericit iaste acela carele, purtând stăpânirea norodului, prin curate şi mari jertve pre Hristos îl trage la pământeni.

Fericit iaste acela carele, naştere fiind a turmii ceiî cereşti, ţine locul lui Hristos ca o oae prea-desăvârşit.

Fericit iaste acela carele cu porniri mari ale minţii ceiî curate veade strălucirea luminelor celor cereşti.

Fericit iaste acela carele, cu mâini mult ostenitoare, pre împăratul îl cinsteaşte, şi multora le iaste leage a vieţii.
Toate aceastea sânt pliniri ale teascurilor celor cereşti, care sânt priimitoare de roada sufletelor noastre.
Fiindcă o faptă bună pe alt fealiu de faptă bună o aduce la loc.
Că a multor vieţi multe sânt lăcaşurile.

Fericit iaste acela carele pe duhul cel mare l-au arătat sărac de patimi,
Acela carele are aicea viiaţă jalnică,
Acela carele pururea e nesăturat de mâncarea cea cerească,
Acela carele cu poftă e moştenitoriu de lucruri mari,
Acela carele prin milostivirile sale trage milostivirea cea mare a lui Dumnezeu
Şi iaste prieten al păcii şi curat la inimă;
Acela carele pentru Hristos, cel cu mare slavă, mult au răbdat osteneli şi dureri, şi mare slavă va întâmpina.

Dintr'aceastea, ori pre carea cărare vei vrea, meargi. Deaca pre toate, mai bine. Iar deaca pre mai puţine, al doilea. Iar deacă numai pre una, prea ales lucru iaste şi acesta, şi iubit. Că sânt cumpene vreadnice de toţi, şi de cei mai desăvârşit, şi de cei mai mici.

Şi Raav neslăvită viiaţă au avut, dar şi pre dânsa slăvită o au făcut iubirea de streini cea preadesăvârşit.

Şi din singură smereniia minţii mai mult au avut Vameşul, decât Fariseul cel ce mult să îngâmfa. Mai bună e necăsătoriia. Aşa, cu adevărat mai bună: dar amestecată cu lumea şi pământească, mai rea e decât căsătoriia cea curată. înaltă e viiaţa neagonisi-torilor celor umblători prin munţi, dar îngâmfarea şi pre aceştea de multe ori i-au pus jos.

Că nemăsurând cu alţii mai buni fapta lor cea bună, au în inimă uneori înălţare fără de socoteală.

De multe ori şi cu minte fierbinte, aseamenea ca mânjii cei fierbinţi, departe de semn ş'au azvârlit piciorul.

Pentru aceaia ori cu aripi te râdică preauşoare, ori jos rămâind, temeinic aleargă, nu cumva de greotate aripa ta să se pleace la pământ, şi să cazi, râdicându-te, cădeare vreadnică de jale.

O corabie mică cu legături dease întărită, povară mai multă aduce decât una mare şi nelegată.

Strâmtă s'au făcut calea porţii ceiî Dumnezeeşti, dar multe cărări sânt, care vin tot la una.

Unii pe una meargă, a cărora fire la aceaia să pleacă, iar alţii pre alta, numai de cea strâmp-tă atingându-se.

Nici tuturor întocmai nu le iaste iubit un fealiu de mâncare, nici creştinilor nu le iaste o viiaţă potrivită.

Lacrămile tuturor sânt bune, privi-ghiiarea şi ostenealele, şi turbarea patimilor celor cumplite tare a o stăpâni, şi a insuliţa saţiul, şi supt mâna lui Hristos cea tare a fi, şi a ne cutremura de zioa cea viitoare. Iar de vei mearge desăvârşit pre cărarea cea desăvârşit, nu vei mai fi muri-toriu, ci oarecarele ceresc, după leagea lui Grigorie.

(sursa: Cuvinte putine oarecare din ceale multe - Vasile cel Mare si Grigorie Bogoslavul,anul 1826)
______________________
[1] A călugărilor.





1 User(i) citesc acest topic

0 memberi, 1 vizitatori, 0 useri anonimi