Sari la continut

Iisus Hristos
Este o randuiala a lui Dumnezeu, ca pe masura ce creste trupul, sufletul sa se umple de minte, ca omul sa poata alege dintre bine si rau ceea ce ii place. Dar sufletul care nu alege binele nu are minte. Toate trupurile au suflet, nu insa si toate sufletele minte. Caci mintea iubitoare de Dumnezeu vine la intelepti, cuviosi, drepti, curati, buni, milostivi si binecinstitori. Iar prezenta mintii se face omului ajutor spre Dumnezeu. (Sf.Antonie Cel Mare -- Filocalia vol.1)

Traficul site-ului nostru este monitorizat si promovat de:

Duminica XXI dupa Rusalii ( Pilda Semanatorului)

- - - - -

6 postari la acest topic

#1 | pid:3521 | tid:2059
Mihaitza77

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 593 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti
  • Preocupari:literatura duhovniceasca a sfintilor parinti
  • Confesiune:ortodox
Predică la Duminica a XXI-a după Rusalii ( Despre semănătorii cuvīntului lui Dumnezeu ) - PR.CLEOPA ILIE
Ieşit-a semănătorul să semene sămīnţa Sa (Luca 8, 5)

Iubiţi credincioşi,

Semănătorul din pilda Evangheliei de astăzi este Īnsuşi Domnul Dumnezeul şi Mīntuitorul nostru Iisus Hristos. El a ieşit din sīnurile Tatălui, după cum Īnsuşi a zis: Eu de la Dumnezeu am ieşit (Ioan 17, 8), şi a venit pe pămīnt să semene sămīnţa cuvīntului Său. Iar ţarina īn care a semănat sămīnţa Sfintei Evanghelii este lumea aceasta pe care El a făcut-o, după cum īn altă pildă a zis: Iar ţarina este lumea (Matei 13, 38).

Din această pildă vedem că numai a patra parte din ţarină, adică din lume, a fost pămīnt bun, care, primind sămīnţa cuvīntului lui Dumnezeu, a crescut şi a adus rod īnsutit (Matei 13, 23). Celelalte trei părţi din ţarină au fost drum călcat de oameni (Matei 13, 4), pietriş şi pămīnt cu spini (Matei 13, 22), īn care căzīnd sămīnţa cea bună a cuvīntului, nu a rodit, ci s-a pierdut.

Deşi Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii să se mīntuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină (I Timotei 2, 4), a cui este vina că numai o pătrime din lume se va mīntui, primind sămīnţa cuvīntului vieţii şi aducīnd roadă īnsutită? Toată vina acestei nerodiri, nu este a lui Dumnezeu, ci a omului care, prin aşezarea rea a sufletului său, īmpiedică creşterea şi rodirea seminţei cuvīntului dumnezeiesc. Trebuie să ştim că Dumnezeu l-a făcut pe om cu voie liberă. El nu forţează uşa inimilor omeneşti, numai bate la uşa inimilor, precum scrie: Iată, stau la uşă şi bat. De va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra şi voi cina cu el şi el cu Mine (Apocalipsa 3, 20).

Dumnezeu este preadrept şi preasfīnt şi nu voieşte a mīntui pe cineva cu sila, ci de bunăvoie. De la zidire El l-a īncununat pe om cu voie liberă, după mărturia Sfintei Scripturi care zice: Doamne, căci cu arma bunei voiri ne-ai īncununat pe noi (Psalm 5, 12); la fel Sfīntul Apostol Pavel spune că Dumnezeu l-a lăsat pe om īn mīna sfatului său (Efeseni 1, 11), adică liber să aleagă. Şi dacă omul de bunăvoia sa lucrează faptele bune, atunci este iubit de Dumnezeu, după cum este scris: Pe dătătorul de bunăvoie īl iubeşte Dumnezeu (II Corinteni 9, 7). Altfel nu ar fi plată veşnică, nici muncă veşnică pentru păcate, dacă Dumnezeu ar sili voinţa omului spre bine, sau ar īngădui pe diavolul să ispitească pe om mai presus de puterea sa. Sfīntul Apostol Pavel ne-a arătat acest adevăr, zicīnd: Credincios este Dumnezeu să nu vă lase pe voi să fiţi ispitiţi mai presus de puterile voastre, ci odată cu ispita vă trimite şi scăparea din ea (I Corinteni 10, 13).

Aşadar, fraţii mei, toată vina nerodirii cuvīntului lui Dumnezeu īn inima omului, care de bună voia sa, din cauza necredinţei sale, se face cale călcată de oameni, pietriş sau pămīnt cu spini. Omul, de bunăvoia sa, īşi alege viaţa sau moartea, iadul sau raiul. Cuvīntul lui Dumnezeu se īnchipuie cu sămīnţa; pentru că precum sămīnţa este aruncată īn pămīnt ca să rodească, tot aşa şi cuvīntul lui Dumnezeu este semănat īn inimile oamenilor, spre a aduce roadă. Şi precum din sămīnţă, crescīnd, se face roadă pentru hrana trupească, cum ar fi grīul, orzul, porumbul şi alte plante şi arbori, tot aşa şi sămīnţa cuvīntului lui Dumnezeu, semănīndu-se īn pămīnt bun, rodeşte hrana cea sufletească şi nepieritoare. Şi precum sămīnţa nu rodeşte īn orice loc s-ar semăna, ci numai īn cel bun, la fel şi cuvīntul lui Dumnezeu nu rodeşte īn inima fiecărui om, ci numai a celui ce este pămīnt bun, adică acel ce primeşte cu credinţă cuvīntul vieţii şi īl lucrează, cum zice şi marele Apostol Pavel: credinţa este lucrătoare prin dragoste (Galateni 5, 6).

Numai această ţarină duhovnicească poate aduce lui Dumnezeu rod īnsutit.

Iubiţi credincioşi,

V-am arătat că adevăratul semănător al cuvīntului lui Dumnezeu este Īnsuşi Mīntuitorul nostru Iisus Hristos. Dar trebuie să ştim că Dumnezeu, de la īnceputul zidirii a trimis mulţi semănători ai cuvīntului Său īn lume. Aşa au fost Patriarhii, Apostolii, Evangheliştii, Ierarhii, Mărturisitorii, Mucenicii şi o mare mulţime de propovăduitori şi dascăli, care au vestit şi au semănat cuvīntul lui Dumnezeu īn inimile oamenilor.

Dar oare toţi propovăduitorii cuvīntului lui Dumnezeu au avut aceeaşi putere de convingere īn sufletele oamenilor? La aceasta răspundem că toţi au avut darul şi puterea de a trezi minţile şi inimile oamenilor la credinţa cea dreaptă īn Dumnezeu, īnsă unii vesteau mai ales prin cuvīnt; alţii īntăreau predica lor cu multe şi mari minuni. Aşa de exemplu, au crezut ca la trei mii de suflete cīnd a predicat Apostolul Petru, pentru că s-au minunat, auzind pe Apostol predicīnd īn diferite limbi. Au crezut ca la cinci mii de oameni, cīnd acelaşi Apostol Petru a predicat pentru a doua oară, pentru că au văzut pe un olog din pīntecele mamei sale vindecat, umblīnd pe picioarele sale.

Au crezut īn Samaria bărbaţi şi femei, cīnd a propovăduit Apostolul Filip, pentru că mulţi din cei ce aveau duhuri necurate şi slăbănogii se vindecau. A crezut proconsulul Sergius Paulus din Insula Cipru, cīnd propovăduia Apostolul Pavel, pentru că a văzut cum l-a orbit īndată pe Elima vrăjitorul. Cu adevărat semnele şi minunile ajutau şi īntăreau propovăduirea Apostolilor, cum aceasta mărturiseşte şi Marcu Evanghelistul, zicīnd: Iar ei ieşind, au propovăduit pretutindenea şi Domnul lucra cu ei şi īntărea cuvīntul prin semnele care urmau (Marcu 16, 20).

Vedem, īnsă, că mulţi au crezut şi fără să vadă minuni. Oare ce minune a văzut famenul arap, dregător al puternicei Candachii, īmpărăteasa Etiopienilor, cīnd Apostolul Filip i-a tălmăcit graiul proorocului Isaia, binevestindu-i pe Iisus Hristos? Nici o minune nu a văzut, īnsă auzind tīlcuirea Apostolului Filip, a crezut īndată şi s-a botezat. Ce minune au văzut cei din Antiohia Pisidiei, cīnd Apostolii Pavel şi Varnava s-au arătat şi i-au īnvăţat credinţa īn Hristos? Nici una. Īnsă neamurile de acolo, auzind propovăduirea, se bucurau şi primeau cuvīntul Domnului şi au crezut cīţi erau rīnduiţi pentru viaţa veşnică. Nici o minune nu au văzut cei din Iconia, cīnd iarăşi aceiaşi Apostoli Pavel şi Varnava, intrīnd īn sinagoga lor, au grăit cuvīntul lui Dumnezeu şi mare mulţime de iudei şi elini au crezut. Nici o minune nu au văzut atenienii, dar au crezut la propovăduirea lui Pavel, Dionisie Areopagitul şi o femeie cu numele Damaris şi alţii īmpreună cu ei. Ce minune făcea Sfīntul Ioan Botezătorul, cīnd propovăduia şi zicea: Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Īmpărăţia Cerurilor (Matei 3, 2)? Nici una, dar mergea către tot Ierusalimul şi toată latura cea dimprejurul Iordanului şi se botezau īn Iordan de la dīnsul, mărturisindu-şi păcatele (Matei 3, 5-6).

Să ne punem īntrebarea: prin ce mijloace şi cu ce putere atrăgea acest dumnezeiesc prooroc, atīta mulţime de oameni la pocăinţă? Căci nici minuni nu făcea, cum am mai zis, nici mare retorică şi filosofie nu īntrebuinţa la convertirea celor ce veneau către el. Ci cu cuvinte scurte le zicea: Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Īmpărăţia Cerurilor! Atunci care era puterea şi magnetul duhovnicesc ce atrăgea la el īn pustie tot Ierusalimul şi toată latura cea dimprejurul Iordanului? Era viaţa īngerească şi cu totul sfīntă a Sfīntului Prooroc Ioan Botezătorul. Cu vieţuirea cea mai presus de om el a pus īn uimire şi mirare mulţimea poporului.

Toţi auzind de minunata lui viaţă, spuneau unii către alţii: "Veniţi să vedeţi un mare prooroc care s-a arătat īn pustiu! Veniţi să vedeţi un om mai presus de om, cum nu s-a mai arătat pīnă acum īntre oameni. Veniţi să vedeţi un om sfīnt, īmbrăcat cu peri de cămilă şi īncins cu brīu de curea, care se hrăneşte numai cu muguri de copaci şi cu mierea amară pe care o fac albinele sălbatice prin peşterile pustiului" (Marcu 1, 6). "Veniţi să vedeţi şi să auziţi de la acest preaminunat prooroc, cum cheamă pe toţi la pocăinţă şi spune, că s-a apropiat īmpărăţia Cerurilor!" (Matei 3, 2).

Aşa, auzind unii de la alţii, se grăbeau şi alergau către Iordan să vadă un asemenea om sfīnt şi mare prooroc. Veneau cei īmbrăcaţi īn haine de mătase şi de mare preţ să vadă pe cel īmbrăcat īn peri de cămilă. Veneau cei ce aveau palate şi dormeau pe paturi moi şi scumpe să petreacă īn aer liber sub cerul senin al nopţii şi sub arşiţa soarelui de ziuă şi să doarmă pe rogojini şi chiar pe nisipurile şi prundurile Iordanului şi primeau de bună voie cele neobişnuite lor, cu mare dragoste şi evlavie, numai să vadă viaţa cea prea aspră şi minunată a dumnezeiescului Ioan Botezătorul şi Īnaintemergătorul Domnului. Căci minunea vederii lui depărta de la dīnşii osteneala călătoriei obositoare. Bine a zis unul din Sfinţii Părinţi, că: "Virtutea este cu mult mai vrednică de cinste decīt bogăţia şi viaţa cea liniştită, mai slăvită decīt mulţimea aurului!" (Filocalia, vol.I, p. 172).

Cu adevărat, fraţii mei, de la semănătorii cuvīntului lui Dumnezeu, adică de la preoţi, pe līngă meşteşugul bunei vorbiri şi cunoştinţa Sfintei Scripturi, se cere şi filosofia cea practică, adică trăirea lor potrivit cu īnvăţătura Evangheliei. Şi chiar de nu putem pune īn practică cele ce īnvaţă. Căci acest lucru este cu anevoie celor neputincioşi, măcar cītuşi de cīt să ne rugăm la bunul Dumnezeu, să ne dea şi nouă o fărămitură din lucrarea celor ce se silesc spre mīntuire.

Unii din dumnezeieştii părinţi, voind a ne īnvăţa că se cade şi prin trăire să predicăm altora, au zis: "Taci tu, să vorbească faptele tale" (Nil Ascetul, Cap. 28). Altul a zis: "Mustră şi īnvaţă pe alţii, prin puterea faptelor şi nu prin multă vorbire" (Filocalia, vol. X, 1981).

Sfīntul părinte Isaac Sirul, arătīndu-ne că a predica prin trăire este lucru mult mai īnalt decīt a vorbi fără de lucrare, zice: "Altul este cuvīntul din lucrare şi altul este cuvīntul cel frumos şi fără iscusinţa lucrului".

Se cuvine ca păstorii Bisericii, preoţii şi episcopii, īn trei feluri să propovăduiască cuvīntul lui Dumnezeu: cu gura să predice, cu mīna să scrie cele spre īnvăţătură şi zidire sufletească, iar al treilea, păstorii trebuie să predice pe Hristos cu viaţa lor proprie prin lucrarea faptelor bune.

Acestea sīnt pe scurt datoriile păstorilor Bisericii lui Hristos. Să amintesc acum şi datoriile celor ce ascultă şi primesc cuvīntul lui Dumnezeu, prin gura arhiereilor şi a preoţilor care au binecuvīntarea Bisericii de a predica cuvīntul lui Dumnezeu īn lume.

Prima datorie a credincioşilor noştri este să nu judece pe preoţii Bisericii, care sīnt sfinţiţi şi numiţi canonici de Episcopul locului, să fie slujitori şi predicatori ai cuvīntului lui Dumnezeu, cīt timp aceştia predică dreapta credinţă şi adevărul Sfintelor Scripturi, chiar dacă unii au ca oameni unele neputinţe şi slăbiciuni. Cine nu cunoaşte din Sfīnta Evanghelie, cīt de vicleni, de mincinoşi, zavistnici, mīndri şi făţarnici erau cărturarii, arhiereii şi fariseii de pe vremea Mīntuitorului, pentru care Īnsuşi Dumnezeu-Cuvīntul, de atītea ori cu vaiul i-a ameninţat (Matei 23, 13-29)? Dar poporului nu i-a dat voie să-i judece ci le zicea: Toate cīte vor zice vouă făceţi-le şi păziţi-le (Matei 23, 3).

Īnsă trebuie să ştim că nici sfinţenia preotului nu este pricina rodirii cuvīntului lui Dumnezeu, nici răutatea sau păcatele lui nu sīnt īmpiedicarea rodirii cuvīntului său. De exemplu dacă un plugar are īn sacul său sămīnţă bună, fie de grīu, de porumb, de orz, sau de alte plante şi dacă el ar fi un beţiv sau alte păcate ar avea, ce piedică are sămīnţa lui de a rodi, cīnd ea ar fi semănată īn pămīnt bun?

La fel şi cuvīntul Domnului nu are nici o piedică de a rodi, de va fi semănat īn pămīnt bun, deşi preotul ar avea unele păcate sau neputinţe omeneşti. Cine are o aşezare sufletească bună şi primeşte cu credinţă cuvīntul lui Dumnezeu, acela aduce roade īnsutite, măcar de ar primi cuvīntul Domnului chiar de la un păstor păcătos. De aceea a zis unul din sfinţii părinţi: "Cuvīntul folositor auzind, nu judeca pe cel ce īl vorbeşte, ca să nu pierzi pe līngă folosul cuvīntului şi roada cea din credinţă".

Iubiţi credincioşi,

Deci, dacă īnvăţătorul seamănă sămīnţa cea bună a cuvīntului lui Dumnezeu şi īnvaţă dogmele dreptei credinţe şi legile cele dumnezeieşti rīnduite de Biserica Ortodoxă, cu mare credinţă şi evlavie să-l ascultaţi că mare folos veţi avea. Nu este nevoie ca să se caute numaidecīt la viaţa lui. Iar dacă vom īnţelege că cel ce predică este sectant şi seamănă neghinele cele vătămătoare de suflet ale ereziilor şi sectarilor, rătăciţi de la dreapta credinţă, atunci să ne astupăm urechile şi să fugim din faţa acestor predicatori, ca din faţa unor lupi īmbrăcaţi īn piei de oi şi ca nişte şerpi veninoşi, care prin predica lor seamănă neghina īn ţarina lui Hristos şi otravă pentru sufletele cele neīntemeiate īn adevărul dreptei credinţe.

După cum vedem cu toţii, astăzi īn ţarina lui Dumnezeu, care este lumea aceasta, au ieşit fel de fel de semănători şi predicatori, dar nu toţi seamănă sămīnţa cea curată şi adevărată a cuvīntului lui Dumnezeu. Ci unii dintre ei seamănă neghinile vrăjmaşului (Matei 13, 39), alţii seamănă erezii, amestecīnd cuvīntul Domnului cu seminţele blestemate ale īnşelăciunilor şi ale rătăcirilor sectare. De aceea, fraţii mei, vă rog să fiţi cu mare grijă şi să nu primiţi sfaturi şi īnvăţături de la oricine vorbeşte, ci numai de la slujitorii Bisericii lui Hristos.

Aduceţi-vă aminte de īnvăţătura Sfīntului Apostol Ioan Evanghelistul, mare cuvīntător de Dumnezeu care ne sfătuieşte, zicīnd: Nu daţi crezare oricărui duh, ci ispitiţi duhurile dacă sīnt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit īn lume (I Ioan 4, 1). Iar dacă se īntīmplă să auziţi asemenea predicatori şi prooroci mincinoşi, adică sectanţi, nu-i ascultaţi, ci părăsiţi-i şi alergaţi la preoţii dumneavoastră şi la toţi cei ce au iscusinţă īn Sfintele Scripturi şi care sīnt fii adevăraţi ai Bisericii Ortodoxe şi de către aceştia vă lămuriţi şi vă luminaţi şi vă călăuziţi spre Hristos. Cereţi sfatul preoţilor care au īnvăţat şi cunosc Sfīnta Scriptură, ca să nu cădeţi pradă lupilor celor īmbrăcaţi īn piei de oi şi mincinoşi prooroci, care, după cuvīntul Domnului, pe mulţi vor īnşela (Matei 24, 11).

Luaţi aminte şi la cuvintele Sfintei Scripturi, care ne īnvaţă zicīnd: Sfatul bun te va păzi şi cuvīntul drept te va apăra (Pilde 2, 11). Şi iarăşi, de cele scrise: Cei ce n-au cīrmuitori cad ca frunzele, iar mīntuirea stă īntru mult sfat (Pilde 11, 14).

Să cerem sfatul preoţilor şi călugărilor, ori de cīte ori avem vreo nedumerire şi nu īnţelegem cele ce citim sau auzim. Este un semn de mare mīndrie a nu cere sfat cīnd sīntem īn nedumerire şi nu putem īnţelege Sfīnta Scriptură. Aduceţi-vă aminte de cele īntīmplate cu famenul, mare dregător al Candachiei, regina Etiopiei, care se īntorcea de la Ierusalim acasă, şi şezīnd īn carul său, citea pe proorocul Isaia. Iar duhul a zis lui Filip Apostolul: Apropie-te şi te lipeşte de carul acesta. Şi alergīnd Filip, l-a auzit citind pe proorocul Isaia şi i-a zis: Īnţelegi cele ce citeşti? Iar el a zis: Cum aş putea să īnţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva? Şi a rugat pe Filip să se urce şi să şadă cu el īn car şi să-i explice cele ce nu īnţelegea (Fapte 8, 27-31). Aşadar, fraţii mei, să ştiţi că īn Sfīnta Scriptură sīnt locuri tainice, acoperite şi cu anevoie de īnţeles, şi dacă cineva citeşte sau ascultă din ea şi n-are călăuză spre a-l face să īnţeleagă, uşor cade īn rătăcire şi se depărtează din sīnul Bisericii lui Hristos.

Sfīnta Scriptură, fraţii mei, este ca o mare fără fund a īnţelepciunii lui Dumnezeu şi oricine voieşte să străbată această mare fără să ştie a īnota, se īncurcă īn ea, şi īn loc de folos poate să-şi piardă mīntuirea sufletului său. De aceea faceţi ceea ce a făcut famenul Candachiei, de care am amintit mai sus, şi īntrebaţi pe preoţi, ori unde nu īnţelegeţi adīncimea Sfintelor Scripturi.

Tocmai acest lucru a fost pricina rătăcirii de la adevăr a atītor mii de suflete, care au căzut īn erezii şi īn diferite secte, că au voit să se conducă după capul lor şi să explice liber Sfīnta Scriptură. Sfīntul Casian Romanul, zice: "Cine vrea să se mīntuiască, cu īntrebarea să călătorească" (Filocalia, vol. IV, p. 135).

Deci, rugaţi-vă cu credinţă Mīntuitorului nostru Iisus Hristos, Păstorul cel mare al Bisericii creştine, să rīnduiască preoţi şi ierarhi buni īn fruntea Bisericii Sale. Apoi să dea sămīnţă bună, adică cuvinte īnţelepte, pline de har, tuturor preoţilor care vă păstoresc. Iar dumneavoastră să vă dea Dumnezeu darul īnţelepciunii, al blīndeţii şi smereniei, al dreptei credinţe şi al ascultării ca să īmpliniţi cu fapta ceea ce vă īnvaţă Hristos prin preoţi, prin Sfinţii Părinţi şi prin Sfīnta Scriptură. Amin.
Oricat am invata, e cu neputinta sa cunoastem pe Domnul daca nu vom vietui dupa poruncile Lui, pentru ca nu prin stiinta, ci prin Duhul Sfant se face cunoscut Dumnezeu.A crede ca Dumnezeu exista e un lucru si a-L cunoaste e altceva(Sf.Siluan Athonitu

#2 | pid:3522 | tid:2059
Mihaitza77

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 593 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti
  • Preocupari:literatura duhovniceasca a sfintilor parinti
  • Confesiune:ortodox
Predică la Duminica a XXI-a după Rusalii (Evanghelia Semănătorului) - SF.NICOLAE VELIMIROVICI

Luca 8, 5-15

lesit-a semănătorul să semene sămānţa sa. Şi semănānd el, una a căzut lāngă drum si a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au māncat-o. Şi alta a căzut pe piatră, si, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. Şi alta a căzut īntre spini si spinii, crescānd cu ea, au īnăbusit-o. Şi alta a căzut pe pămāntul cel bun si, crescānd a făcut rod īnsutit. Acestea zicānd, striga: Cine are urechi de auzit să audă. Şi ucenicii Lui īl īntrebau: Ce īnseamnă pilda aceasta ? El a zis: Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele īmpărăţiei lui Dumnezeu, iar celorlalţi īn pilde, ca, văzānd, să nu vadă si, auzind, să nu īnţeleagă. Iar pilda aceasta īnseamnă: Sămānţa este cuvāntul lui Dumnezeu. Iar cea de lāngă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul si ia cuvāntul din inima lor, ca nu cumva, crezānd, să se māntuiască. Iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvāntul, īl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred pānă la o vreme, dar la vreme de īncercare se leapădă. Cea căzută īntre spini sunt cei ce aud cuvāntul, dar umblānd cu grijile si cu bogăţia si cu plăcerile vieţii, se īnăbuşă şi nu rodesc. Iar cea de pe pămānt bun sunt cei ce, cu inimă curată si bună, aud cuvāntul, īl păstrează si rodesc īntru răbdare. Acestea zicānd, striga: Cine are urechi de auzit să audă.

Lumea īntreagă e o lungă pildă, alcătuită dintr-un şir fără număr de pilde. Lumea aceasta cu toate dintrīnsa e trecătoare ca o poveste pe care o auzi si se termină. Dar sāmburele de duh ascuns īn tālcul fiecărei pilde e nepieritor. Cei care-şi hrănesc numai ochii şi urechile cu pildele acestea rămān flămānzi duhovniceşte, pentru că duhul se hrăneşte cu miezul lor, la care ei nu pot ajunge. Omul trupesc ia frunzele verzi a multe pilde şi nu se satură cu acestea, foamea nu-i dă odihnă.

Iar omul duhovnicesc caută miezul mulţimii de pilde si, hrănindu-se cu miez, e odihnit şi are pace. Toate cāte sunt, sunt pilde, şi toate se īnfăşoară, ca frunzele şi coaja, in jurul unui miez ascuns. Tot ce se īntāmplă e ţesătura pildei, a inimii duhoviceşti, a miezului, a ceea ce hrăneşte.

Omul se află aşezat īn lume ca īmpresurat din toate părţile de marea īnţelepciunii lui Dumnezeu, care i se arată īn pilde. Dar de se uită numai cu ochii nu vede altceva decāt valurile, straiul de spumă al mării. Se uită şi vede haina firii, dar nu inima ei. Asculta si aude glasul firii, dar nu-i pătrunde graiul; īn auz i se rostogolesc voci care nu spun nimic. Ochiul nu-i făcut să vadă miezul, urechea nu-i făcută să īnţeleagă tālcul. Dar duhul găseşte duhul; īnţeleşii află īnţelesul; iubirea simte iubirea.

Săracă si tristă aşezare e lumea aceasta. Totul e grabă şi trecere, iar cine se apucă şi se ţine de ea va cădea si va plānge de durere si de ruşine. Dar īn această aşezare se află comoara de īnvăţături a pildelor, iar cine īnţelege astfel lumea şi se foloseşte īn acest chip de ea, nu va cădea, nici nu se va ruşina.

Īnsuşi Domnul nostru Iisus Hristos a luat adesea pilde din lume — lucruri şi īntāmplări — ca să-i īnveţe mai uşor pe oameni. Şi nu o dată scotea īnvăţătură din lucruri de rānd, tocmai ca să arate ce pline de miez sunt aceste lucruri, ce tālcuri adānci se ascund īn ele. Cei mai mulţi oameni caută un rost īn lucruri neobişnuite, cum ar fi stele căzătoare, cutremure, războaie; rari sunt cei ce se apleacă asupra lucrurilor şi īntāmplărilor de zi cu zi. Iar Cel fără asemănare īntre cei care au păşit vreodată pe acest pămānt, Domnul, a luat anume cele mai de rānd lucruri din viaţa aceasta ca să arate oamenilor tainele vieţii veşnice. Ce-i mai de rānd ca sarea, aluatul, soarele, vrăbiile, iarba şi crinii sălbatici, grāul si neghina, piatra si nisipul ? Cine, avāndu-le zi de zi īn faţa ochilor, s-ar gāndi să caute īn ele tainele īmpărăţiei lui Dumnezeu ?

Dar Hristos tocmai pe acestea le-a arătat, tocmai pe acestea le-a supus omului spre chibzuire, dezvăluind, sub simpla lor īnfăţişare, taine cereşti nemăsurate. Tot astfel a luat Domnul īntāmplările cele mai obişnuite ca să desluşească īntreaga viaţă īn duh a omului, istoria căderii şi māntuirii lui, sfārşitul lumii, īnfricoşata Judecată şi mila lui Dumnezeu către păcătoşi. Veacuri de-a rāndul au văzut oamenii īntāmplāndu-se lucruri aidoma celor īnfăţişate de Hristos īn plida Semănătorului, a Grāului si neghinei, a Talanţilor, a Fiului risipitor, a lucrătorilor nelegiuiţi, dar nimeni nu s-a gāndit să scoată din frunzişul lor miezul spre hrana duhului, pānă ce Domnul nu a luat aceste īntāmplări drept pilde, tālcuindu-le, scoţāndu-le sāmburele duhovnicesc.

Evanghelia de astăzi īnfăţişează bine-cunoscuta parabolă a Semănătorului: o īmprejurare cāt se poate de obişnuită după chipul ei, dar īn al cărei miez se ascunde īnsuşi Domnul nostru Iisus Hristos, si sufletul nostru, si īnvăţătura Evangheliei, şi obārşiile căilor de pierzare şi de māntuire a omului — toate laolaltă.

leşit-a semănătorul să semene sămānţa sa. Ce simplu īnceput! Este vremea semănatului. Zăpada şi gheaţa au lăsat īn urma lor un pămānt bun de a fi arat peste care a si trecut plugul. E primăvară şi semănătorul iese la semănat. Semănătorul iese din casa sa, merge la ţarina sa, să semene sămānţa sa; nu a altuia, ci a sa. Simplitate īnafară, adāncime īnlăuntru: semănătorul e Hristos iar sămānţa e īnvăţătura Evangheliei. Neamul omenesc a fost pregătit prin milenii de īncercări şi suferinţe, peregrinări si năzuinţe, să primească dumnezeiasca sămānţă a īnvăţăturii māntuitoare; profeţii au arat sufletul omenesc; Hristos a venit ca o primăvară după iarna cea īngheţată si ca un Semănător a ieşit să semene. Profeţii sunt plugarii, El e Semănătorul. Au semănat si proorocii cāte ceva, puţin, dar nu din sămānţa lor, ci din sămānţa īmprumutată de la Dumnezeu. Hristos a ieşit să semene propria Sa sămānţă, īnainte de Hristos au ieşit īnvăţători mincinoşi cu sămānţă luată de la diavol, ca s-o īmprăştie īn lume ca şi cānd ar fi a lor. Hristos nu a luat de la nimeni; a semănat sămānţa Sa. leşit-a semănătorul. Cum, de unde ? Fiul lui Dumnezeu a ieşit din sānul cel veşnic al Tatălui, fără a Se despărţi de acest sān. A ieşit īn trup omenesc, să slujească oamenilor ca om. A ieşit cum iese lumina de la soare fără a se despărţi de soare. A ieşit cum iese pomul din rădăcină fără a se despărţi de rădăcină. Sufletele oamenilor sunt ţarina sa, si El iese īn ţarina Sa. Lumea prin El s-a făcut (loan l, 10) si El a venit īn lume, a ieşit īn cāmpia Sa. A ieşit din casa Sa īn cāmp, să semene. El este adevăratul Semănător. Sămānţa e a Sa si pretutindeni e primit cu pace, căci cărările Sale sunt curate şi drepte. Nu e ca vreun slujitor ce iese din casă străină īn ţarină străină ca să arunce sămānţă străin㠗 şi care mai şi uită cāteodată că sămānţa nu-i a lui şi de aceea e privit cu neīncredere si teama.

Şi semănānd el, una a căzut lāngă drum si a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au māncat-o. Şi alta a căzut pe piatră, si, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. Şi alta a căzut īntre spini si spinii, crescānd cu ea, au īnăbusit-o. Şi alta a căzut pe pămāntul cel bun si, crescānd a făcut rod īnsutit. Acestea zicānd, striga: Cine are urechi de auzit să audă.

Aceste din urmă cuvinte arată că pilda ascunde un tālc. Toţi oamenii au urechi, dar nu au toţi auz duhovnicesc, ca sa auda Duhul ce adie īn ea, si de aceea spune Domnul: Cine are urechi de auzit să audă.

Toată pilda e cāt se poate de limpede, chiar privită doar ca descrierea unei īmprejurări de rānd. Orice ţăran poate să adeveri din viata lui, că īntocmai aşa se īntāmplă la semănat. Oricine munceşte la cāmp poate să-ţi spună cāt trudeşte acolo la scos pietrele, la smulsul si la arsul mărăcinilor, la īnchiderea cărărilor care străbat ogorul. Pilda īnsă nu a fost spusă pentru ceea ce stie oricare care, ci pentru ceea ce nu ştie nimeni. A fost spusă pentru adevărul adānc ascuns īn ea.

Cāmpia īnseamnă sufletul omenesc; iar feluritele părţi ale ei in seamnă feluritele suflete. Unele sunt ca pămāntul de lāngă drum. altele ca un pămānt pietros, altele ca un mărăciniş. Sunt şi unele ca pămāntul cel bun, ferit, curăţat de bolovănişuri şi spini. De ce nu aruncă semănătorul sămānţa sa numai acolo, de ce o īmprăştie si la drum, şi printre pietre, si īn mărăciniş ? Pentru că Vestea cea Bună a Evangheliei e pentru toţi, nu-i ascunsă, nu-i īncredinţată doar unora, şi altora nu, cum fuseseră multe din īntunecatele īnvăţături vrăjitoreşti la greci şi la egipteni, īnvăţături al căror scop era mai mult ca omul să dobāndească putere asupra unui alt om, a uni grup de oameni asupra altuia, decāt māntuirea sufletului. Ceea ce vă grăiesc la īntuneric, spuneţi la lumină şi ceea ce auziţi la urechi-, propovăduiţi de pe case (Matei 10, 27).

Iată ce porunceşte Hristos ucenicilor, iată ce porunceşte Marele Semănător semănătorilor. Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii să se māntuiască (I Timotei 2, 4 ) nevrānd să piară cineva (II Petru 3, 9). Dacă Domnul Si-ar fi semănat dumnezeiasca īnvăţătură numai īntre cei buni, cei răi s-ar īndreptăţi spunānd că n-au auzit niciodată Evanghelia şi, nepomenindu-şi păcătoşenia, L-ar fi făcut pe Dumnezeu răspunzător pentru pierderea lor. Dar nimeni nu se pierde din greşeala lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu e drept si nici o greşeala nu poate sta īn lumina dreptaţii Sale.

Faptul că se pierd trei parti din sămānţă nu-i nici vina semănătorului, nici a seminţei, ci pămāntul e de vină. Nici Hristos nici a Sa īnvăţătură nu sunt de vină că se pierd atāţia oameni, ci de vină sunt numai ei īnşişi. Nu-si īnchină munca si dragostea lor seminţei primite, n-o apără de buruieni, n-o aşează īn adāncul roditor al inimii, n-o păzesc pānă la vremea secerişului. Dar deşi unele părţi ale ţarinii rămān fără rod, secerişul cuvāntului lui Dumnezeu este bogat, căci a grăit Dumnezeu prin prooroci: Aşa va fi cuvāntul Meu care iese din gura Mea; el nu se īntoarce către Mine fără să facă rod, ci el face voia Mea şi īşi īndeplineşte rostul lui (Isaia 55,11). Chiar dacă unora cuvāntul lui Dumnezeu le rămāne neroditor, tot nu īnseamnă că a fost semănat īn zadar.

La Dumnezeu toate sunt in putinţă: El poate să facă recolta pe pămāntul cel bun cu atāt mai mare. Oricum, cuvāntul tot se va īntoarce la El, dacă nu altfel, măcar ca talantul īngropat īn pămānt de sluga netrebnică, sau ca cea adusă unei case nevrednice. Domnul a spus apostolilor să ureze pace: Şi dacă este casa aceea vrednică, vină pacea voastră peste ea. Şi de nu este vrednică, pacea voastră īntoarcă-se la voi (Matei 10,13).

Dar să-L ascultăm pe īnsuşi Domnul descoperind tālcul acestei pilde. Rareori a tālcuit Hristos īnsuşi o parabolă. A tālcuit-o pentru că L-au īntrebat ucenicii.
Şi ucenicii Lui īl īntrebau: Ce īnseamnă pilda aceasta ? El a zis: Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele īmpărăţiei lui Dumnezeu, iar celorlalţi īn pilde, ca, văzānd, să nu vadă şi, auzind, să nu īnţeleagă. Atāt era de simplă pilda īncāt ucenicilor le era greu s-o priceapă, s-o lege de viaţa īn duh. După Matei, ucenicii au īntrebat īntāi: De ce le vorbeşti lor īn pilde? (Matei 13,10).

Luca lasă deoparte această īntrebare, si pune īn loc alta: Ce īnseamnă pilda aceasta ? Hristos răspunde la amāndouă īntrebările. Mai īntāi, deosebeşte īntre ucenicii care īl ascultă şi alţii care aud ce spune. Cu toate că ucenicii erau oameni obişnuiţi, harul lui Dumnezeu era cu ei, şi chiar dacă nu ajunseseră atunci la desăvārşire, tot aveau ochii duhului deschişi pentru tainele īmpărăţiei lui Dumnezeu.

Lor li se putea vorbi uneori pe faţă, nu īn pilde — celorlalţi īnsă nu. Dar că nici apostolilor nu li se putea vorbi īntotdeauna fără mijlocirea pildelor se vede din cele vorbite cu ei de Hristos pentru ultima oară īnainte de moartea Sa: „Acestea vi le-am spus in pilde , dar vine ceasul cand nu va voi mai vorbi in pilde”. (Ioan 16 , 25)

De ce poporului īi vorbeşti in pilde ? Ca, văzānd, să nu vadă, auzind, să nu īnţeleagă. Adică: Dacă le-ar vorbi pe faţă, iar nu īn pilde, ei ar privi cu vederea trupească si nu ar vedea nimic. Ar asculta cu auzul trupesc, şi nimic nu ar auzi. Lucrurile duhului nu pot fi văzute cu ochii trupului, nici auzite cu urechile trupului. Acest inţeles se desprinde limpede din Evanghelia de la Matei: căci, văzānd, nu văd, şi auzind nu aud, nici nu īnţeleg (13,13). Cānd Dumnezeu le grăieşte adevărul duhovnicesc pur, neīnvesmāntat īn pilde şi asemănări cu lumea pămāntească, ei nici nu văd, nici nu īnţeleg acest adevăr.

Orice adevăr duhovnicesc este din cealaltă lume — lumea duhului, lumea cereasc㠗 şi poate fi pătruns numai de vederea, auzul şi īnţelegerea duhovnicească. Dar adevărurile duhovniceşti se cuprind īn lume sub chipul lucrurilor si īntāmplărilor. Mulţi şi-au pierdut văzul, auzul şi īnţelesul duhovnicesc. Ei văd numai chipul dinafară, aud numai glasul dinafară, pătrund numai īnşiruirea dinafară a lucrurilor şi īntāmplărilor. Aceasta e vederea trupească, auzirea trupească si īnţelegerea trupească. Hristos cunoaşte orbirea oamenilor si de aceea, īnvăţător preaīnţelept, īi duce pe oameni de la lucruri trupeşti la lucruri duhovniceşti şi de la fapte trupeşti la pilde duhovniceşti. Iată de ce le vorbea īn pilde, īn chipuri la īndemāna vederii, auzirii si īnţelegerii lor.

Răspunzānd la prima īntrebare, Domnul trece la a doua: Iar pilda aceasta īnseamnă: Sămānţa este cuvāntul lui Dumnezeu. Iar cea de lāngă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul si ia cuvāntul din inima lor, ca nu cumva, crezānd, să se māntuiască. Către popor zice: Unele seminţe au căzut lāngă drum şi au venit păsările şi le-au māncat (Matei 13, 4), iar ucenicilor: vine diavolul şi ia cuvāntul din inima lor. Amāndouă spusele au acelaşi īnţeles, dar una e desluşirea celeilalte. Cum calcă oamenii īn picioare sămānţa de lāngă drum si cum o ciugulesc păsările, aşa calcă şi apucă diavolul sămānţa lui Dumnezeu, cuvāntul lui Dumnezeu din inimile oamenilor. Gospodarul īnţelept īngrădeşte aşadar ogorul si īnchide drumul prin el, iar omul īnţelept īşi īngrădeşte inima şi īşi īnchide drumul prin ea, ca să nu treacă pe acolo duhul cel rău, care să zdrobească şi să piardă semănătura lui Dumnezeu. Făcāndu-ne īn inimă cărare, o şi deschidem năvalei de oameni şi demoni. Atunci şi sămānţa dumnezeiască se distruge, iar cohorta năvăitorilor nu doar o calcă in picioare, ci seamănă īn urmă sămānţa ei cea rea. O astfel de inimă deschisă din toate părţile trecătorilor e ca o femeie desfrānată, īnşelătoare de bărbat, si se face maidan plin de miasme si drum care nu duce nicăieri, asupra căruia se reped păsările de prad㠗 diavolii, adică. Acestora nimic nu le place mai mult decāt un suflet gata să-i primească pe ei.

Pe pămānt pietros sau īn mărăcinis sămānţa are totuşi un īnceput, dar lāngă drum nu poate nici măcar să dea colţ pentru că e călcată īn picioare de trecători si spulberată de demoni. Dumnezeiasca sămānţă prinde rădăcină numai īntr-un suflet feciorelnic, care nu e drum bătut, ci cāmp īngrădit prin care nu trece nimeni. Iar dacă o pildă ar fi de lipsă īntru tālcuirea altei pilde, atunci pilda sămānţei de lāngă drum ar fi cel mai bun comentariu la pilda femeii păcătoase.

De ce ia diavolul sămānţa din inimile oamenilor ? O spune Domnul: Ca nu cumva, crezānd, sa se māntuiască. Se vede preabine de aici că credinţa īn cuvāntul lui Dumnezeu e temeiul si rădăcina māntuirii noastre. Cine nu păstrează cuvāntul lui Dumnezeu — si nimic altceva decāt cuvāntul lui Dumnezeu — īn inima sa, nu poate să se māntuiască. Asupra inimii neīncălzite de cuvāntul lui Dumnezeu stă la pānda diavolul, ca să fure. Fericit cel ce păstrează cuvāntul lui Dumnezeu īn inima sa ca pe bunul cel mai de preţ, ne-lăsānd nici oameni nici demoni să calce īn picioare şi să fure sfānta semănătură.

Iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvāntul, īl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred pānă la o vreme, iar la vreme de īncercare se leapădă. Mai īntāi primesc cu bucurie, cred pānă la o vreme, dar pānă la urmă cad, din frică, asemenea unui sclav īntemniţat ani de-a rāndul care vede deodată deschizāndu-se uşa īnchisorii si spunāndu-i-se: „Eşti slobod !” Se bucură omul si dă să plece, dar cānd īşi dă seama că īl aşteaptă o viaţă cu care nu e obişnuit, dă īnapoi, mai-mai ar rămāne acolo unde se află, cu porţile īnchise īnainte-i.

O inimă prea dornică să se unească cu pămāntul e plină de frică, iar legătura cu pămāntul o īmpietreşte. Cuvāntul lui Dumnezeu creste mai drept in mijlocul furtunii şi al vānturilor, ca brazii pe īnălţimi. Dar vanturile şi furtuna īl īnspăimāntă pe fricos; chiar dacă a primit cuvantul cu bucurie, acum se teme si-l leapada, ca sa se ţină mai bine de pămāntul cu care e deprins. Pămāntul īi dă ceva, la repezeală, pe cānd rodul cuvāntului lui Dumnezeu se lasă aşteptat. Fricosul se nelinişteşte: cum să dau ce am īn mānă pe nu-ştiu-ce īmi făgăduieşte cuvāntul lui Dumnezeu ? Cum să dau cioara din māna mea ? Fricosul se īndoieşte de Dumnezeu si crede pămāntului, se īndoieşte de adevăr şi crede minciuna. Credinţa, neprinzānd rădăcină īn inima lui de piatră, se pierde. Cuvāntul lui Dumnezeu semănat pe stāncă se īntoarce la Semănător.

Mulţi asemenea fricoşi avem printre noi astăzi. Credinţa īnverzeste la suprafaţa inimii lor, dar stratul e subţire si dedesubt e piatră. Cānd soarele adevărului lui Dumnezeu străluceşte asupra lor, īn marea lui lumină văd că cuvāntul lui Dumnezeu caută sol adānc ca să-si īntindă rădăcina pānă īn adāncul inimii, al sufletului si al minţii, şi se īnspăimāntă. I-ar da bucuros lui Dumnezeu sălile de la intrare, dacă si-ar putea păstra pentru dānşii odăile celelalte. Dar īn strălucirea cea mare a soarelui lui Dumnezeu, cānd văd că nici o īncăpere nu poate rămānea īntunecată, īi cuprinde frica. Dacă un astfel de om e lovit de nevoi sau e prigonit pentru cuvāntu lui Dumnezeu — dacă ajunge īn vānt si furtun㠗 nu īntārzie să dea īnapoi. Nestatornicia īn credinţă īnseamnă să te făgăduiesti unui stăpān şi să slujeşti altuia.
Nestatornicii se făgăduiesc lui Dumnezeu şi slujesc diavolului. Cum să creadă Dumnezeu făgăduinţele lor, cānd ei n-au crezut făgăduinţelor cuprinse īn cuvāntul Lui ?

Cea căzută īntre spini sunt cei ce aud cuvāntul, dar umblānd cu grijile si cu bogăţia si cu plăcerile vieţii, se īnăbuşă şi nu rodesc. Iar cea de pe pămānt bun sunt cei ce, cu inimă curată si bună, aud cuvāntul, īl păstrează si rodesc īntru răbdare.

Grijile sunt spini, ca si iubirea de bogăţii şi de plăceri. Cade cuvāntul lui Dumnezeu īntre spinii aceştia şi īncolţeste, dar nu ajunge să crească pentru că spinii īl sufocă. Cuvāntul lui Dumnezeu nu creşte īn umbra nimănui. Creste numai acolo unde precumpăneşte el, numai acolo unde toate celelalte rămān īn umbra lui.

Prin griji le īnţelegem pe cele pentru trup; prin bogăţii, pe cele dinafară; prin plăceri, pe cele lumeşti, trecătoare şi stricăcioase. Iată bălăriile printre care nu cresc mlădiţele lui Dumnezeu cele gingaşe si curate. Apostolul Petru spune: Lăsaţi-l Lui toată grija voastră, căci El are grijă de voi (I Petru 5, 7).

Hristos Domnul pune asupra noastră o singură grijă, numai grija de suflet, de māntuirea noastră. Aceasta este grija grijilor, si , purtand-o pe aceasta, toate celelalte se dezleaga de la sine.
Grijile mărunte inabusa samanta acestei singure mari griji care ne trebuie, iar fără ea toate celelalte pe care ni le facem rămān să ne apese chiar de-ar fi să trăim cu ele şi o mie de ani pe pămānt.

Adevărata bogăţie vine de la Dumnezeu, nu e smulsă de la natură şi de la oameni. Cine se īncrede īn bogăţia lui, se vestejeşte (Pilde 11, 28). Unul ca acesta va muri plin de amar si nemulţumit, şi va veni la Judecata lui Dumnezeu cu māinile goale, ca un cerşetor.

Dar plăcerile vieţii ? Nu sunt şi ele spini care īnăbuşă cuvāntul lui Dumnezeu ? Dar oare sunt aceste plăceri cu adevărat ceea ce cred cei ce tānjesc după ele ? Să auzim ce spune unul care s-a scăldat din plin īn desfătări, regele Solomon, care mărturiseşte despre sine: Tot ce doreau ochii mei nu am dat la o parte şi n-am oprit inima mea de la nici o veselie, căci inima mea s-a bucurat… Apoi m-am uitat… şi iată, totul este deşertăciune şi vānare de vānt şi fără nici un folos sub soare (Ecclesiastul 2,10-11). Şi iată ce spune părintele lui Solomon, īncă mai īnţelept decāt el: Judecăţile Domnului sunt drepte, veselesc inima (Psalm 18, 9); Moştenit-am mărturiile Tale īn veac, că bucurie inimii mele sunt ele (Psalm 118,111); Bucura-mă-voi de cuvintele Tale, ca cel ce a aflat comoară mare (Psalm 118,162). Adevărata plăcere, adevărata bucurie, si bogăţie, si veselie, stă aşadar īn cuvāntul lui Dumnezeu. Toate īncāntările lumii acesteia sunt numai o īnchipuire ştearsă a celor din īmpărăţia lui Dumnezeu.

Iar cea de pe pămānt bun sunt cei ce, cu inimă curată şi bună, aud cuvāntul, īl păstrează si rodesc īntru răbdare. Pămānt bun sunt sufletele bune, īnsetate de adevăr şi flămānde de iubire. Cum aleargă cerbul la apă (Psalm 41,1), aşa trec aceste suflete prin desertul ars al lumii, căutānd să-si stāmpere setea şi foamea cu adevărul cel veşnic şi cu iubirea cea netrecătoare. Cānd rouă si mana din cer coboară de pe buzele lui Hristos asupra acestor suflete, ele se scaldă īn bucurie si cresc īnalte, aducānd roadă nenumărată. O singură cărare trece prin aceste suflete: calea pe care merge Hristos. Pentru toţi ceilalţi trecători drumul este īnchis. Nu se află īn ele nici bolovani şi nici ciulini, ci numai pămānt curat si bun, pe care o singura sămānţă creste: cea semănată de Domnul. Ea se păstrează īn inimă curată şi bună. Oamenii buni nu ţin cuvāntul lui Hristos scris pe hartie, pentru ca hartia este in afara omului şi poate fi pierdută. Nici īn minte nu-1 ţin, pentru ca mintea se afla la suprafaţa fiinţei, si poate uita.

Ci īl ţin īntru cele mai dinlăuntru, īn inima curata si bună, unde nu se poate pierde, nici nu se poate uita, ci unde creşte ca aluatul si dă īn spic ca grāul, veselindu-1 pe om ca vinul şi māngāindu-i viaţa lui ca untdelemnul, ca să strălucească precum soarele.

Ce rod aduce cuvāntul lui Hristos īn pămānt bun ? Unul o sută, altul şaizeci, altul treizeci (Matei 13, 23), a spus Domnul īn marea sa dragoste şi milostivire fată de oameni. El nu cere de la toţi la fel, ci de la unii mai mult iar de la alţii mai puţin, aşa īncāt să se māntuiască cāt mai mulţi, cāt mai mulţi să moştenească īmpărăţia lui Dumnezeu. Luca pomeneşte numai recolta de o sută, arătānd prin aceasta mărimea recoltei de pe pămānt bun, pe cānd Matei şi Marcu fac pomenire nu numai de mărimea recoltei, ci si de felurimea ei, care mulţumeşte pe Stăpān. Īnţelegem aici acelaşi lucru ca şi īn Pilda Talanţilor, unde stăpānul laudă la fel şi pe sluga cu zece talanţi, si pe cea cu cinci, făgăduindu-le aceiaşi răsplată: Bine, sluga bună si credincioasă… intră īntru bucuria Domnului tău (Matei 25, 21-3). Īmpărăţia cerurilor are trepte de slavă şi putere, iar cei māntuiţi nu sunt toţi deopotrivă, deşi toţi sunt īn bucurie şi strălucire.

Cine are urechi de auzit să audă! Cu aceste cuvinte īncheie Domnul tālcuirea pildei Sale, la fel cum a īncheiat pilda īnsăşi după ce a spus-o poporului. Mai mult, a strigat. De două ori a spus aceleaşi cuvinte, si de amāndouă ori a strigat. Strigă. De ce ? Ca să deştepţi auzul lăuntric al surzilor; ca să răsune prin veacuri de-viaţă-dătătoarea īnţelepciune şi s-o audă toate neamurile pānă la sfārşitul lumii.

Cine are urechi de auzit să audă! strigă Prietenul omenirii, Prietenul tuturor celor asupra cărora se reped negrele răpitoare ale văzduhului ca asupra unui ogor al nimănui. Strigă a primejdie. Strigă ca să arate singura, strāmta cale de scăpare din stricăciunea şi vālvătaia lumii. Strigă ca să se vadă că aici nu sunt īn joc haine, pămānturi sau case, ci īnsăşi viaţa.

Nu strigă de mānie asupra oamenilor, ci strigă ca o mamă care īşi vede copiii īncolţiţi de şerpi. Copiii se joacă, nici nu văd şerpii, dar mama īi vede. Iar cānd copiii văd şerpii, nici nu ştiu īncotro s-o apuce, ci mama ştie. Si strigă la copii. Si Hristos strigă la oameni, pānă la sfārşitul veacurilor: Cine are urechi de auzit să audă! Slavă şi laudă Domnului nostru Cel viu şi de-viaţă-dătător, Māntuitorul lisus Hristos, īmpreună cu Tatăl si cu Duhul Sfānt, Treimea cea deofiinţă şi nedespărţită, acum şi pururea şi īn vecii vecilor. Amin.

(Din „Predici”, Sfantul Nicolae Velimirovici)
Oricat am invata, e cu neputinta sa cunoastem pe Domnul daca nu vom vietui dupa poruncile Lui, pentru ca nu prin stiinta, ci prin Duhul Sfant se face cunoscut Dumnezeu.A crede ca Dumnezeu exista e un lucru si a-L cunoaste e altceva(Sf.Siluan Athonitu

#3 | pid:3523 | tid:2059
Mihaitza77

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 593 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti
  • Preocupari:literatura duhovniceasca a sfintilor parinti
  • Confesiune:ortodox
SEMĂNĂTORUL CERULUI - PR.ARSENIE BOCA

Că tānjim, ne frămāntăm, ne chinuim, pentru a ne realiza Sensul īn marea īmpărăţie a existenţei lui Dumnezeu, nu mai e nici o īndoială. Porunca desăvārşirii e o poruncă de care nu se poate scăpa pe pămānt. Ea aparţine Cerului şi scānteiază ca o stea īn conştiinţă. Iar aceasta se īntāmplă tuturor oamenilor īnclinaţi spre Dumnezeu. Numai cāt unora mai mult, altora mai puţin; unora foarte mult, altora foarte puţin.

Creştinismul, cuvāntul īmpărăţiei, Iisus, prind viaţă īn oameni, īn trepte diferite.

Pilda Semănătorului e pilda lui Iisus, care şi-a tālcuit profetic soarta soliei Sale īntre oameni. A tālcuit-o şi pe īnţelesul apostolilor, care L-au rugat să le-o tālcuiască, dar tot a rămas şi tālcuirea pe care avea s-o aducă depănarea veacurilor.

Deşi oamenii au fost totdeauna la fel, de aceste patru categorii: cu mintea bătută de toate vānturile īnvăţăturilor omeneşti, ca o cale prăfuită a lumii; cu o inimă de piatră, fară focul iubirii īntr-īnsa; cu simţurile aruncate īn hăţişul dintre griji şi plăceri, şi abia ca a patra parte, ca un pămānt roditor de Cer, - totuşi ceva se simte structurat deosebit şi īncreştinat īn lume.

Sunt minţi ale lumii care gāndesc contānd pe existenţa lui Dumnezeu. Sunt pietre, monumente de piatră, catedrale la care s-a lucrat sute de ani, care mărturisesc pe Dumnezeu. Sunt griji şi plăceri părăsite īn decursul istoriei din cauza lui Dumnezeu. Iar despre şirul de sfinţi ai veacurilor, răsfiraţi ca nişte stele, nici nu mai pomenesc.

Iisus a īnclinat structural omenirea spre Cer.

Oamenii nu mai pot scăpa de această īnclinare, fie că-L mărturisesc afirmāndu-L, fie că-L mărturisesc tăgăduindu-L pe Dumnezeu.

Oamenii sunt provocaţi, individual, să se pronunţe īntr-un fel sau altul, cum stau faţă de solia lui Iisus.

Aceasta e biruinţa cerescului Semănător !

Prislop, Duminecă XXI 15.X.49 Luca 8,5-15


SEMĂNĂTORUL - PR.ARSENIE BOCA

Evanghelia s-a dat tuturor structurilor sufleteşti, s-a dat tuturor claselor sociale, tuturor vārstelor şi tuturor neamurilor pămāntului.

Neamurile īncă n-au dezvoltat toată bogăţia Creştinismului şi Creştinismul īncă n-a pus īn valoare de māntuire toate structurile neamurilor.

Pe scurt: care-i sămānţa menită să rodească ?

Mai īntāi e toată īnvăţătura Evangheliei: tot ceea ce trebuie să ştim despre noi şi Dumnezeu spre asigurarea māntuirii noastre.

Dar sămānţa caracteristic divină e īnsuşi Iisus: omul cel nou, făptura cea nouă, omul ceresc. El locuieşte real īn făptura noastră duhovnicească de la Botez. Dar, ca această cunoaştere să nu ducă greşit la un fel de autodivinizare luciferică a omului - cum s-a īntāmplat de altfel cu un īntreg curent de gāndire, idealismul, - Biserica īnvaţă, dogmatic, că Iisus este şi deosebit de noi, e Mijlocitorul īntre Dumnezeu şi oameni.

In parte Il avem fiecare pe Iisus şi pe Sfāntul Duh; īntreg e īn Biserică, īn obştea luptătoare şi triumfătoare; iar desăvārşit īn veacul viitor, cānd: „Dumnezeu va fi totul īn toate".

Noi oamenii nu ne dăm seama ce lucruri mari ne-aşteaptă īn privinţa prelucrării noastre, prin mijlocirea cerescului Semănător, şi a descoperirii valorii noastre eterne ! Prea suntem oameni, īnfăşuraţi la ochi cu materia de pe noi şi cu structura noastră pămānteană, care ne cam cheltuie toată vremea de aici şi ne scurtează zarea.

*
Trebuie să fim mai decişi pentru afirmarea lui Dumnezeu, de la care avem obārşia, fiindcă ceilalţi, care afirmă numai materialitatea lumii, o afirmă mai tare. Şi ni se cade nouă, creştinilor, ca pe aceeaşi măsură să-i afirmăm totodată şi spiritualitatea.

Necredincioşii, - spre ruşinea noastră -, īşi cred necredinţa lor mai tare decāt credem noi credinţa noastră.
(Să n-aveţi nici o teamă: mintea, prin puterile sale numai, nu poate dovedi constrāngător, nici că este, nici că nu este Dumnezeu).

De aceea, pentru că puterile omului sunt hotărāt mărginite, de aceea a venit Iisus, Dumnezeu, personal, să ne vorbească El cele ale eternităţii noastre. Aceasta este siguranţa noastră īn plus.

Impotriva lui Iisus oamenii n-au putut nimic, fie că purtau toga filosofilor, fie că purtau hlamida īmpăraţilor.

Dar, lucru de ţinut seamă e că: apartenenţa noastră la Iisus e supusă īncercărilor, prigonirilor, ba chiar şi osāndirii la moarte. Aceasta ne-a spus-o El cu toate prilejurile.

Aşa trebuie să fie: nimeni nu poate crede īn Iisus nepedepsit!

Dacă Iisus ne-a răscumpărat din moarte veşnică cu preţul vieţii, noi de asemenea cāştigăm viaţa Lui lepădānd pe-a noastră, dacă vremea o va cere.

De aceea sunt īngăduite īncercările fiindcă numai ele „coc" sămānţa pe pămānt a „dumnezeilor după dar".
Aceştia sunt creştinii, īn care Iisus aduce rodul īnsutit.
Şi interesează rodul - sensul dat vieţii şi morţii - şi nu interesează pămāntul de pe el.
Să īnţelegem aceasta!

Prislop 16.X.49

(din "Cuvinte vii" - Pr.Arsenie Boca)
Oricat am invata, e cu neputinta sa cunoastem pe Domnul daca nu vom vietui dupa poruncile Lui, pentru ca nu prin stiinta, ci prin Duhul Sfant se face cunoscut Dumnezeu.A crede ca Dumnezeu exista e un lucru si a-L cunoaste e altceva(Sf.Siluan Athonitu

#4 | pid:3524 | tid:2059
Mihaitza77

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 593 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti
  • Preocupari:literatura duhovniceasca a sfintilor parinti
  • Confesiune:ortodox
SF.IOAN GURA DE AUR

Poate īmi vei spune: “Ce cāstigi vorbind?” Cāstig daca cineva ma asculta. Eu īmi fac treaba mea; semanatorul seamana. A iesit semanatorul sa semene, si unele seminte au cazut lānga cale, altele pe pietris, altele īn spini, altele pe pamānt bun: trei parti au pierit si una s-a māntuit – iar semanatorul n-a īncetat sa semene, ci, īntrucāt o parte s-a māntuit, n-a īncetat cu plugaritul. Si e cu neputinta ca samānta aruncata īntr-o asemenea multime sa nu-mi rodeasca spice; chiar daca nu ma vor asculta toti, ma vor asculta jumatate; chiar de nu jumatate, macar a treia parte; chiar daca nu a treia parte, atunci a zecea parte; iar daca nu a zecea parte, ci macar unul din multime tot ma va asculta, si tot e bine: ca nu mic lucru este a māntui si o singura oaie, fiindca si pastorul cel din pilda, lasānd cele nouazeci si noua de oi, a alergat dupa cea pierduta, care era una.

Un singur om de este, si nu-l trec cu vederea: chiar daca-i unul singur, este om, vietatea de care Dumnezeu se īngrijeste cel mai mult.

Chiar daca-i rob, nu mi se pare de dispretuit, ca eu caut nu rangul, ci fapta buna; nu ma uit daca-i stapān sau rob, ci ma uit la suflet; chiar daca-i unul singur, este om – pentru el a fost īntins cerul, pentru el straluceste soarele, pentru el alearga pe cer luna, pentru el a fost revarsat vazduhul, pentru el curg izvoarele, pentru el a fost īntinsa marea, pentru el au fost trimisi prorocii, pentru el a fost data Legea.

Dar ce zic eu de astea? Pentru el, Fiul Cel Unul-Nascut al lui Dumnezeu S-a facut om. Stapānul meu S-a junghiat si a varsat sāngele Sau pentru om, iar eu sa trec un om cu vederea? Dar ce iertare voi avea? Nu auziti ca Domnul a stat de vorba cu o samarineanca, si a cheltuit cu ea multime de cuvinte; si nu a fost trecuta cu vederea fiindca era samarineanca, ci a fost īngrijita, fiindca avea suflet; n-a fost dispretuita fiindca era curva, ci a avut parte de multa luare-aminte, fiindca avea sa se māntuiasca si fiindca aratase credinta.

Eu nu voi īnceta a grai, chiar daca nimeni nu ma va asculta: doctor sunt, īntrebuintez leacurile; dascal sunt, mi s-a poruncit sa īndemn – fiindca s-a zis: “Strajer te-am dat pe tine casei lui Israil” (Iezechiil 3, 17). Nu īndreptez pe nimeni? Si ce daca? Eu am plata mea. De altfel, “nu īndreptez pe nimeni” am zis-o doar asa, ca e cu neputinta ca din atāta multime sa nu se īndrepteze nimeni. Dar astea sunt fatareli si īndreptatiri ale ascultatorilor lenesi. “Ascult īn fiecare zi”, spun unii, “dar nu fac”.

Asculta, chiar daca nu faci, ca ascultānd ajungi sa si faci; chiar daca nu faci, rusineaza-te de pacat; chiar daca nu faci, schimba-ti cugetul; chiar daca nu faci, osāndeste-te pe tine īnsuti ca nu faci. A te osāndi pe tine īnsuti, de unde vine? Din cuvintele mele. Cānd zici: “Vai mie, am ascultat si nu fac”, acest “vai mie” e īnceputul schimbarii īn bine. Ai pacatuit si apoi ai plāns pentru pacat? Ai sters pacatul, fiindca s-a zis: “Spune tu īntāi faradelegile tale, ca sa te īndreptezi” (Isaia 43, 26).

Si daca te vei amarī ori te vei īntrista pentru pacat, īntristarea este māntuitoare īntr-un fel, nu prin firea sa, ci prin iubirea de oameni a Stapānului. Celui ce are pacat nu mica māngāiere īi este a se īntrista, ca zice Domnul: “Am vazut ca s-a īntristat si s-a amarāt, si am vindecat durerile lui” (Isaia 57, 17-18). O! iubire de oameni negraita si bunatate cu neputinta de tālcuit! “S-a īntristat, si l-am tamaduit pe el”. “Si ce mare lucru ca s-a īntristat?” “Nu-i mare lucru”, zice Domnul, “dar Eu am luat pricina ca sa tamaduiesc durerile lui”. Vedeti cum īntr-o clipa le-a adunat pe toate?

Asadar, cugetati fara īncetare īn voi īnsiva la seara cutremurului. Toti ceilalti s-au temut de cutremur, eu īnsa m-am temut de pricina cutremurului, īntelegeti ce vreau sa spun? Ceilalti se temeau sa nu se surpe cetatea si sa moara; eu ma temeam ca Stapānul e māniat pe noi: ca nu e cumplit lucru a muri, ci e cumplit a-L mānia pe Stapānul. Asa īncāt nu de cutremur m-am temut, ci de pricina lui: ca pricina cutremurului este mānia lui Dumnezeu, iar pricina māniei sunt pacatele noastre.

Nicicānd sa nu te īnfricosezi de pedeapsa, ci de pacat, care naste pedeapsa. Se clatina cetatea? Si ce daca? Sa nu ti se clatine cugetul, de vreme ce si īn privinta celor bolnavi si raniti nu-i plāngem pe cei care se lecuiesc, ci pe cei de nevindecat. Precum boala si rana, asa e si pacatul; precum este taierea partilor bolnave si leacul amar, asa e si pedeapsa.
(fragment din Cuvantul VI - "Omilii la parabola despre saracul Lazar si bogatul nemilostiv" Editura Sophia, Bucuresti, 2002)
Oricat am invata, e cu neputinta sa cunoastem pe Domnul daca nu vom vietui dupa poruncile Lui, pentru ca nu prin stiinta, ci prin Duhul Sfant se face cunoscut Dumnezeu.A crede ca Dumnezeu exista e un lucru si a-L cunoaste e altceva(Sf.Siluan Athonitu

#5 | pid:3525 | tid:2059
Mihaitza77

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 593 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti
  • Preocupari:literatura duhovniceasca a sfintilor parinti
  • Confesiune:ortodox
SF.TEOFAN ZAVORATUL
[Gal. 2, 16-20; Lc. 8, 5-15]. Prin spinii care inabusa cuvantul adevarului dumnezeiesc, afara de bogatie, de desfatarile si necazurile lumesti, trebuie sa intelegem in vremea de acum si feluritele invataturi mincinoase, raspandite de invatati, care au pierdut adevarul si s-au abatut de pe calea lui. Asemenea invataturi sunt foarte raspandite la noi: unele se impotrivesc fatis si cu glas mare adevarului; altele o fac prin aluzii tainice, dar care pot fi intelese de cei catre care se indreapta, in fapt, ele lucreaza precum o mireasma ametitoare: patrunzand pe nebagare de seama, intuneca mintea si o fac sa-si piarda constiinta limpede a celor ce o inconjoara. Cel ce s-a procopsit cu aceasta miasma incepe sa aiureze ca un lunatic, fiindca toate i se infatiseaza cu totul altfel decat sunt de fapt si de cum se infatiseaza ele celui cu mintea sanatoasa, intalnind un astfel de om, veti vedea ca la el a pierit nu numai adevarul, ci insusi simtul adevarului s-a stins si minciuna s-a salasluit in toata alcatuirea mintii lui. Dar ce e de facut? Nu trebuie sa asculti si sa citesti aiurelile lor; iar daca le auzi ori le citesti fara sa vrei, scoate-ti-le din cap, iar daca nu, sa le cerni prin sita gandirii sanatoase crestinesti si totul se va risipi ca fumul.
Oricat am invata, e cu neputinta sa cunoastem pe Domnul daca nu vom vietui dupa poruncile Lui, pentru ca nu prin stiinta, ci prin Duhul Sfant se face cunoscut Dumnezeu.A crede ca Dumnezeu exista e un lucru si a-L cunoaste e altceva(Sf.Siluan Athonitu

#6 | pid:4424 | tid:2059
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1578 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Sf.Teofan Zavoratul
A fost semanata samanta cea buna,dar a venit vrajmasul si a semanat neghina printre grau. Neghinele sunt in Biserica eresurile si schismele, iar in fiecare din noi, gandurile, simtamintele, dorintele rele, patimile. Primeste omul samanta cea buna a cuvantului lui Dumnezeu, hotaraste sa vietuiasca in sfintenie si incepe sa traiasca astfel. Cand adoarme omul cu pricina - cand slabeste, adica, luarea-aminte la sine - vine vrajmasul mantuirii si strecoara in el ganduri rele care, nefiind lepadate imediat, se preschimba in dorinte si inclinari, infiripand un cerc propriu de fapte si intreprinderi ce se amesteca cu faptele, simtamintele si gandurile bune; si amestecate raman pana la seceris. Secerisul acesta este pocainta. Domnul trimite ingerii Sai - strapungerea inimii si frica de Dumnezeu; iar acestia, ivindu-se ca o secera, parjolesc toata pleava si o ard in cuptorul osandirii de sine, cea dureroasa. Graul curat ramane in jitnita inimii, bucurand si pe ornasi pe ingeri, si pe Preabunul Dumnezeu Cel in Treime inchinat.

#7 | pid:4799 | tid:2059
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1578 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Predica la Duminica XXI dupa Rusalii ( Pilda Semanatorului) a Sfantului Luca al Crimeei

“(…) Iată, şi eu am ieşit să semăn cuvântul lui Dumnezeu în inimile voastre fiindcă şi voi sunteţi ogor al lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu, iar pe mine m-a trimis Dumnezeu lucrător în ogorul Lui. Dar eu sunt un semănător sărac şi necăjit! „De ce eşti sărac şi necăjit?” – veţi întreba voi. Oare nu este sărac şi necăjit agricultorul care are doar opt desetine de pământ? Oare nu pot să raportez şi la mine cuvintele lui Dumnezeu spuse Prorocului Isaia, când l-a trimis să propovăduiască: Şi El a zis:

Du-te şi spune poporului acestuia: cu auzul veţi auzi şi nu veţi înţelege şi, uitându-vă, vă veţi uita, dar nu veţi vedea. Că s-a învârtoşat inima poporului acestuia, şi cu urechile lor greu aud şi ochii lor s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă, ca Eu să-i vindec (Isaia 6, 9-10)?

Zeci de mii de credincioşi ortodocşi, care locuiesc în ţinutul Tambovului mi-au fost rânduiţi să-i duc la Hristos, dar s-a înăsprit inima poporului aces­tuia şi îşi întorc urechile de la poruncile lui Hristos, şi ochii şi i-au închis ca să nu vadă sfinţenia şi să nu priceapă cu inima, şi să nu se întoarcă, ca Domnul să-i vindece pe dânşii.

Şi doar voi, apropiaţii mei, iubiţii mei, mică turmă a lui Hristos, vă deschideţi inimile voastre spre primirea cuvântului lui Dumnezeu. Dar printre voi sunt unii la care se referă cuvântul lui Dumnezeu adresat Sfântului Proroc Iezechiel:

Iar despre tine, fiul omului: fiii poporului tău vorbesc pe la ziduri şi pe la uşile caselor. Şi zice unul către altul şi frate către frate: mergeţi de vedeţi ce cuvânt a ieşit de la Domnul. Şi ei vin la tine ca la o adunare de petrecere şi se aşază poporul Meu înaintea ta şi ascultă cuvintele tale, dar nu le împlineşte; căci ei cu gura lor fac din aceasta o petrecere, iar inima lor e târâtă după poftele lor. Iată că tu eşti pen­tru ei un cântăreţ plăcut, cu glas frumos şi care cântă bine din instrumentul său; ei ascultă cuvintele tale, dar nimeni nu le împlineşte (Iezechiel 33, 30-32).

Oare nu este amărât şi necăjit agricultorul care seamănă sămânţa sa în pământ nearat? Dar şi eu mă aflu în aceeaşi situaţie, deoarece pentru mulţi ani a fost lepădat ogorul lui Dumnezeu şi puţini l-au prelucrat. Şi s-a întărit pământul inimilor omeneşti, si n-au crescut în el seminţele sfinte ale cuvântului lui Dumnezeu.

De ce mă plâng eu? De ce tulbur inimile voastre?

Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu, şi pentru ce mă tulburi? Nădăjduieşte în Dumnezeu, ca-L voi lăuda pe El; mântuirea feţei mele este Dumnezeul meu (Psalmul 41, 6).

Oare nu este puternic Domnul? Înmulţind va înmulţi păstorirea mea. Oa­re eu nu ştiu acele cuvinte minunate pe care le-a spus Apostolul Pavel despre cuvântul lui Dumnezeu: Cuvântul lui Dumnezeu este viu si acţionează si este mai ascuţit decât orice sabie ascuţită; el pătrunde până la despărţitura dintre su­flet şi duh, dintre încheieturi şi creier. Eu ştiu aceasta, de aceea nu mă tulbur că mult timp a stat nearat ogorul lui Dumnezeu, că s-a întărit pământul inimilor omeneşti, şi cu curaj voi arunca seminţele cuvântului lui Dumnezeu chiar şi în pământul nearat, fiindcă ştiu că cuvântul lui Dumnezeu este atât de puter­nic, încât singur ară pământul inimilor noastre.
Aşadar voi, cei tari în credinţă, şi voi, iarbă proaspătă a lui Dumnezeu, vlăstare tinere, ascultaţi:

Iată, a ieşit semănătorul să semene. Şi pe când semăna, unele seminţe au căzut lângă drum şi au venit păsările şi le-au mâncat.

Dacă seamănă ţăranul lângă un drum şi cad pe el seminţe, vor fi călcate în pi­cioare şi mâncate de păsările cerului. Despre un alt drum ne vorbeşte nouă Dom­nul Iisus Hristos: despre calea largă, care duce la pieire, pe care merg, împingându-se şi întrecându-se unul pe altul, majoritatea oamenilor - oameni însetaţi să-şi trăiască viaţa în deplină bunăstare, în îndestulare materială, însetaţi de bogăţie şi slavă, care dispreţuiesc poruncile lui Hristos, care vor să-şi construiască după mintea lor viaţa… Ei fug pe acest drum spinos, şi inimile le sunt ocupate nu cu cuvintele lui Dumnezeu, ci cu grijile pentru bunăstarea şi îndestularea lor…

Dar se întâmplă uneori ca şi de aceşti oameni să se atingă cuvântul lui Dum­nezeu – când din curiozitate intră în bisericile noastre sau, prin discuţiile cu cre­dincioşii pe care îi întâlnesc în cale, sunt semănate seminţele lui Hristos în ini­mile lor. Şi se tulbură inima acestor oameni ocupaţi cu goana după bunăstare, slavă şi bogăţie. Şi se opresc din fuga lor, cad pe gânduri dacă să meargă sau nu pe acest drum îngust, dacă să se gândească şi la sufletul lor, nu doar la bunăstarea trupului lor, a familiei lor, la prosperitatea lor. Dar pe acest drum îngust zboa­ră numeroase păsări nevăzute, duşmanii neamului omenesc, puterile întunecate ale iadului, în stăpânirea cărora se află aceşti oameni. Ei privesc cu atenţie ca ni­meni să nu împiedice faptele rele ale acelora. Şi cum vor vedea că omul s-a oprit şi a căzut pe gânduri, că se gândeşte la sufletul său, atunci ca nişte păsări răpitoa­re îl atacă si fură cuvântul lui Dumnezeu semănat în inima lui.

Iată ce înseamnă sămânţa căzută pe drum. Ea este călcată în picioare, mân­cată de păsările cerului.

***

Altele au căzut pe loc pietros, unde n-aveau pământ mult, şi au răsărit de îndată, pentru că n-aveau pământ adânc.

Cât de mulţi sunt printre oameni cei care pot fi asemănaţi cu acest loc pietros, acoperit cu un strat subţire de pământ! Cât de mulţi sunt oamenii cu intenţii bune, dar care n-au o profunzime a simţurilor şi a gândurilor, profunzimea inimii, care nu dispun de o comoară deosebită a sufletului! Ei sunt instabili, sunt pasionaţi când de una, când de alta, se apucă cu pasiune de fap­te bune, măreţe, se încredinţează slujirii ştiinţei, artei, filosofiei, dar în scurt timp renunţă la ele, fiindcă în locul unei pasiuni vine alta care îi cuprinde. Nu există rădăcini adânci pentru cuvintele dreptăţii lui Dumnezeu în sufletele lor. Domnul a spus despre astfel de oameni că, atunci când le vine necazul sau ispitirea, când vine timpul să sufere pentru Hristos, uşor şi repede se leapădă de El. Cum se atinge de astfel de oameni mâna lui Dumnezeu care îi înţelepţeşte, care îi învaţă calea cea dreaptă şi dureroasă, atunci încep să cârtească, nevrând să suporte durerea, îl hulesc pe Dumnezeu şi pleacă de la El. Şi se sfârşeşte lu­crarea lui Dumnezeu, care numai ce începuse în inimile lor…

Foarte des se întâmplă cu asemenea oameni că imediat ce aud ironii la adresa credinţei lor, îndată şovăiala şi ruşinea falsă le stăpânesc inima, astu­pând seminţele credinţei lui Hristos.

Iată ce înseamnă cuvântul lui Hristos despre sămânţa căzută pe loc pietros.

***

Altele au căzut între spini şi spinii au crescut şi le-au înăbuşit.

Deseori se întâmplă aceasta cu grăunţele de grâu, care cad în buruieni, în urzici, între spini. Aşa se întâmplă şi cu cei ale căror suflete şi inimi sunt ase­mănătoare unui câmp năpădit de ierburi rele şi de buruieni, urzică şi spini de tot felul. „Ce fel de buruieni şi spini?” – veţi întreba voi. Eu cred că este des­tul de clar. Buruienile şi ierburile rele – sunt acelea care nu dau seminţe bune. Sunt cele ce dau seminţe otrăvite, nefolositoare – seminţe cu care nu se hrăneşte nimeni. Sunt răutatea omului, tendinţa de a îndeplini poftele proprii, sunt patimile care distrug tot ce este bun în inimile noastre.

Cum poate să crească sămânţa lui Dumnezeu în mijlocul acestor buruieni? Se înţelege că va fi curând înăbuşit şi nu va aduce roadă.

***

Altele au căzut pe pământ bun. Şi au dat rod: una o sută, alta şaizeci, alta treizeci.

Iată ce se întâmplă când seminţele de grâu cad în pământ bun, arat şi în­grăşat! Iată ce se va întâmpla când pământul va fi udat de ploi timpurii şi târ­zii, când seminţele vor fi încălzite de razele soarelui! Aşa trebuie să fie şi în ini­mile noastre. Trebuie ca ele să fie larg deschise şi să tresalte în faţa lui Dumne­zeu, trebuie ca voi să vă deschideţi ochii şi urechile duhovniceşti şi să primiţi cuvântul lui Dumnezeu, pe care noi, păstorii voştri, cu osârdie îl semănăm în inimile voastre.

Să plecaţi din biserică cu mare atenţie, păstrând acest cuvânt al lui Dum­nezeu, să-l duceţi acasă ca pe un potir de preţ, plin până la vârf, temându-vă să vărsaţi din el vreo picătură.

Trebuie cu inimă curată, neatinsă, să ducem acest har al lui Dumnezeu în casele voastre. Aceasta este posibil doar pentru cei care au inimile asemănă­toare pământului bun, arat şi îngrăşat. Ştiu că mulţi dintre voi au asemenea inimi bune şi curate. Dar nu numai de bunătatea pământului depinde încolţirea seminţelor. Trebuie să fie udate de ploile timpurii şi târzii. Trebuie să fie încălzite de soare si luminate de lumina lui.

Iată, de aceasta trebuie să avem grijă! Veţi întreba: „Dar cum să udăm se­minţele lui Dumnezeu?” Cu lacrimi. Cu lacrimi de pocăinţă pentru păcatele voastre udaţi-le. Luminaţi-le asemenea razelor soarelui, cu lumina dragostei. Incălziţi-le cu căldura faptelor bune, de milostenie şi de compătimire pentru apropiaţii voştri.

Şi vor creşte în inimile voastre seminţele semănate de mine, slujitorul nevrednic al lui Dumnezeu.

Şi când voi încheia munca mea, munca de semănător, când voi merge la odihna cea veşnică, atunci cu îndrăznire voi sta în faţa Scaunului Celui Preaînalt şi voi spune: Iată eu şi pruncii pe care mi i-a dat mie Dumnezeu! Amin!

29 octombrie 1944







1 User(i) citesc acest topic

0 memberi, 1 vizitatori, 0 useri anonimi