Sari la continut

Iisus Hristos
Luptatorii de la jocurile olimpice nu se incununeaza dupa prima biruinta, nici dupa a doua sau a treia, ci cand biruie pe toti cei ce se lupta cu ei. Tot asa trebuie deci ca tot cel ce vrea sa fie incununat de Dumnezeu sa-si deprinda sufletul intru curatie nu numai in privinta celor trupesti, ci si a castigurilor, rapirilor, pizmei, hranei, slavei desarte, grairii de rau, uciderilor si celor asemenea. (Sf.Antonie Cel Mare -- Filocalia vol.1)

Traficul site-ului nostru este monitorizat si promovat de:

Sfantul Teofan Zavoratul


6 postari la acest topic

#1 | pid:3509 | tid:2051
Mihaitza77

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 593 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti
  • Preocupari:literatura duhovniceasca a sfintilor parinti
  • Confesiune:ortodox
[II Cor. 3, 12-18; Lc. 6, 1-10]. Ucenicii Domnului rup spice, le freaca in maini si le mananca. Lucru foarte marunt si la aratare, si ca insemnatate launtrica; si totusi, fariseii n-au suferit si i-au mustrat. Ce i-a facut sa starneasca vorba pentru asta? S-ar parea ca o ravna lipsita de dreapta socotinta, insa de fapt, duhul osandirii. Acest duh se leaga de orice, infatisand toate faptele celorlalti in culorile intunecate ale nelegiuirii si pierzarii. Aceasta neputinta se afla, intr-o masura mai mica sau mai mare, cam la toti oamenii care nu iau aminte la sine. Nu toti isi vadesc prin cuvant gandurile de osandire, insa arareori se infraneaza cineva de la aceste ganduri. E ceva anume care sta pe langa inima si o atata sa osandeasca, iar inima incepe sa reverse osandirile din ea. in acelasi timp insa, si cel ce osandeste e gata sa faca fapte rele daca nu-1 vede nimeni si negresit ca este in neregula cel putin intr-o privinta; parca judeca si osandeste pentru a satisface simtul dreptatii, pe care 1-a jignit si inabusit in sine insusi, acuzand pe altii - chiar daca pe nedrept. Omul care iubeste dreptatea si care sta intru dreptate, stiind ce greu isi indreapta omul faptele si cu atat mai mult simtirile, niciodata nu va judeca; mai degraba va fi gata sa acopere cu pogoramant nu numai o greseala mica, ci chiar si una mare a aproapelui. Domnul nu i-a judecat pe fariseii cei osanditori, ci doar i-a lamurit cu pogoramant ca ucenicii sai au savarsit o fapta pe care oricine, judecand cum se cade, poate s-o dezvinovateasca. Si asa se intampla mai totdeauna: cugeta la fapta aproapelui si vei vedea ca nu este nicicum insemnata si inspaimantatoare, precum ti s-a parut la inceput.(Sf.Teofan Zavoratul)
Oricat am invata, e cu neputinta sa cunoastem pe Domnul daca nu vom vietui dupa poruncile Lui, pentru ca nu prin stiinta, ci prin Duhul Sfant se face cunoscut Dumnezeu.A crede ca Dumnezeu exista e un lucru si a-L cunoaste e altceva(Sf.Siluan Athonitu

#2 | pid:4244 | tid:2051
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1564 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
''Nu judecati, ca sa nu fiti judecati.'' Ce mai necaz - judecatile si osandirile! Toti stiu ca a judeca este un pacat si totusi nimic nu este mai obisnuit in discutiile noastre decat a osandi. Unii zic: ''Sa ma ierte Dumnezeu ca osandesc'', dar osandirea tot o duc pana la capat. Altii se indreptatesc prin aceea ca un om inteligent trebuie sa aiba o atitudine fata de cele ce se intampla si se straduiesc sa para ca judeca impartial; dar pana si cel mai simplu om nu poate sa nu simta in vorbele lor o bucurie trufasa si rautacioasa. Osanda pe care Domnul o rosteste asupra acestui pacat ramane, cu toate astea, aspra si neinduplecata. Cel care osandeste pe altii nu are indreptatire. Dar ce e de facut? Cum se poate scapa de aceasta pacoste? Iata care e mijlocul cel mai bun de a scapa de pacatul osandirii: a te socoti pe tine insuti osandit. Cel care se simte astfel nu are timp sa judece pe altii, ci singurele sale vorbe vor fi: ''Doamne, miluieste! Doamne, iarta pacatele mele!''.(Sf.Teofan Zavoratul)

#3 | pid:4338 | tid:2051
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1564 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
''Daca ati fi stiut ce inseamna: Mila voiesc iar nu jertfa, nu ati fi osandit pe cei nevinovati.'' Asadar, pentru a ne izbavi de pacatul osandirii, trebuie sa dobandim inima milostiva. Inima milostiva nu judeca nu numai incalcarile parelnice ale legii, dar nici pe cele invederate tuturor, in loc sa judece, ea compatimeste, si mai degraba va plange decat sa mustre. Cu adevarat, pacatul osandirii e rodul unei inimi nemilostive, care se bucura de raul altuia si afla desfatare in injosirea aproapelui, in prihanirea numelui acestuia, in terfelirea cinstei lui. Aceasta fapta este ucidere de om si este savarsita in duhul celui care e ucigas de oameni dintru inceput. Aici se alatura clevetirea, care e din acelasi izvor: caci diavolul de aceea se si numeste diavol6 - intrucat cleveteste si raspandeste pretutindeni clevetirea. Grabeste-te sa trezesti in tine mila indata ce iti vine reaua dorinta de a judeca si cu inima plina de mila sa cazi apoi cu rugaciune la Dumnezeu, ca El sa te miluiasca si pe tine: nu doar pe cel pe care ai vrut sa-1 osandesti, ci si pe tine insuti, care poate ca ai mai multa nevoie de mila decat el - si ispita cea rea are sa piara.(Sf.Teofan Zavoratul)

#4 | pid:4742 | tid:2051
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1564 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Nu judeca, iarta, da... La prima vedere, numai pierderi si nici un castig. Si totusi, iata fagaduinta: ''Nu judeca, si nu vei fi judecat; iarta, si ti se va ierta; da, si ti se va da''. Castigul nu se vede acum, dar el se va adauga, fara nici o indoiala, celui ce face din toata inima numitele ''cheltuieli''; i se va adauga tocmai atunci cand va simti mai mult nevoia de neosan-dire si iertare. Cum se va bucura cel ce se va invrednici sa primeasca dintr-o data aceste bunatati, parca pe degeaba!Cum se va intrista si amara cel care n-a stiut sa se foloseasca cu iscusinta de averea sa, la vremea potrivita! Va vrea atunci sa ierte tot si sa dea toate ale sale, dar va fi prea tarziu; fiecare lucru la vremea lui. Toti insa alearga dupa castigul care pica iute in mana, aproape deodata cu cheltuiala. Cel care cheltuieste duhovniceste seamana cu unul care arunca in vant, numai ca el nu in vant arunca, ci in mainile lui Dumnezeu, in aceste maini bunurile tale sunt in paza sigura si le vei primi inapoi neintarziat. Nu ti se cere decat credinta si nadejde.(Sf.Teofan Zavoratul)

#5 | pid:8006 | tid:2051
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1564 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Despre zavistie(pizma,invidie) si egoism
Nazarinenii s-au minunat de cuvantarea Domnului, insa tot n-au crezut: ii impiedica pizma, precum a aratat insusi Domnul. Orisice patima este potrivnica adevarului si binelui, insa zavistia mai mult decat toate, caci fiinta ei o alcatuiesc minciuna si rautatea; aceasta patima este, dintre toate, cea mai nedreapta si cea mai otravita si pentru cel care o poarta in sine, si pentru cel asupra caruia este indreptata. In mic, ea se gaseste la toti; omul pizmuieste indeobste pe cei de o seama cu el si mai mult inca pe cei aflati mai presus. Egoismul se intarata si zavistia incepe sa cuprinda inima. Acest lucru nu e atat de chinuitor, atunci cand si celui pizmas ii e deschisa calea spre propasire; dar cand aceasta cale este inchisa, si mai ales cand este inchisa de catre cel fata de care deja s-a incropit zavistia, imboldurile ei sunt deja de nestavilit: este cu neputinta de impacat. Zavistia cere rasturnarea potrivnicului si nu se linisteste pana ce nu va reusi cumva sa faca asta, ori pana cand nu obtine pieirea zavistnicului. Oamenii binevoitori, la care simtamintele de simpatie au intaietate asupra celor egoiste, nu sufera de pizma. Acest fapt arata si celor care bolesc de pizma calea spre stingerea ei. Acestia trebuie sa se grabeasca a destepta in sine bunavointa, mai ales fata de cei pe care ii pizmuiesc, si s-o arate prin fapte, iar zavistia se va domoli, inca putina silinta si ea, cu ajutorul lui Dumnezeu, se va stinge de tot. Lasand-o insa in voia ei, te va chinui, te va usca si te va baga in mormant, daca nu te vei birui pe tine insuti si nu te vei sili sa faci bine celui pe care il pizmuiesti.(Sf.Teofan Zavoratul)

Acest post a fost editat de Luca.O: 12 September 2014 - 08:43 AM


#6 | pid:8125 | tid:2051
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1564 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Daca ati fi stiut ce inseamna: Mila voiesc iar nu jertfa, nu ati fi osandit pe cei nevinovati.'' Asadar, pentru a ne izbavi de pacatul osandirii, trebuie sa dobandim inima milostiva. Inima milostiva nu judeca nu numai incalcarile parelnice ale legii, dar nici pe cele invederate tuturor, in loc sa judece, ea compatimeste, si mai degraba va plange decat sa mustre. Cu adevarat, pacatul osandirii e rodul unei inimi nemilostive, care se bucura de raul altuia si afla desfatare in injosirea aproapelui, in prihanirea numelui acestuia, in terfelirea cinstei lui. Aceasta fapta este ucidere de om si este savarsita in duhul celui care e ucigas de oameni dintru inceput. Aici se alatura clevetirea, care e din acelasi izvor: caci diavolul de aceea se si numeste diavol6 - intrucat cleveteste si raspandeste pretutindeni clevetirea. Grabeste-te sa trezesti in tine mila indata ce iti vine reaua dorinta de a judeca si cu inima plina de mila sa cazi apoi cu rugaciune la Dumnezeu, ca El sa te miluiasca si pe tine: nu doar pe cel pe care ai vrut sa-1 osandesti, ci si pe tine insuti, care poate ca ai mai multa nevoie de mila decat el - si ispita cea rea are sa piara.(Sf.Teofan Zavoratul)

#7 | pid:8709 | tid:2051
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1564 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Despre vorbirea desarta
Din vorba multa nu vei scapa de pacat'' (Pilde 10, 20). Crestinii trezvitori numesc toate simturile ferestre ale sufletului, prin care, daca le deschizi, fuge toata caldura launtrica. Cea mai cuprinzatoare deschizatura, o usa larg deschisa, care lasa aceasta caldura sa se scurga in valuri este limba, careia i se da voie sa vorbeasca ce si cat vrea. Multa vorbire aduce tot atata vatamare trezviei si randuielii launtrice cat toate celelalte simturi dimpreuna, caci ea se leaga de obiectele tuturor simturilor si sileste sufletul sa vada chiar si cand nu vede, sa auda chiar si cand nu aude, sa pipaie chiar si cand nu pipaie. Ceea ce este visarea intre cele launtrice, este multa vorbire intre cele din afara; insa aceasta din urma e mai pagubitoare, fiindca tine de real si, ca atare, lasa urme mai adanci. Pe deasupra, de ea sunt strans legate parerea de sine, obraznicia si idioritmie - aceste furtuni ce nimicesc buna randuiala cea dinlauntru, lasand in urma lor nesimtire si orbire. Dupa toate acestea, cum poate scapa de pacat cel ce vorbeste mult?!





1 User(i) citesc acest topic

0 memberi, 1 vizitatori, 0 useri anonimi