Sari la continut

Iisus Hristos
invatarea de vorbe nu foloseste nimic, daca lipseste' purtarea sufletului cea placuta lui Dumnezeu. Dar pricina tuturor relelor este amagirea si ratacirea si necunostinta lui Dumnezeu (Sf.Antonie Cel Mare -- Filocalia vol.1)

Traficul site-ului nostru este monitorizat si promovat de:

Duminica a opta dupa Rusalii(Inmultirea painilor)

- - - - -

3 postari la acest topic

#1 | pid:3283 | tid:1987
sergiu.c

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 521 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti
  • Preocupari:credinta stramoseasca crestin-ortodoxa
  • Confesiune:ortodox
Despre binefacerea către săraci - Sf.Ioan Gura de Aur

„Şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti, căutând la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii poporului” (Matei 14, 19)


Despre binefacerea către săraci

Socoteşte milostenia nu ca o cheltuială, ci ca un venit; nu ca o pierdere, ci ca un câştig, căci tu dobândeşti prin ea mai mult decât ai dat. Tu dai pâine şi dobândeşti viaţa cea veşnică; tu dai haină şi dobândeşti veşmântul nemuririi; tu îngăduieşti locuirea sub acoperământul tău şi dobândeşti împărăţia cerului; tu dai cele trecătore şi primeşti în locul lor cele ce trăiesc în veci.

Când este vorba de a avea lucruri trecătoare, pământeşti, cu preţ ieftin, atunci noi suntem sârguitori şi râvnitori, dar când noi putem să ne agonisim aşa de uşor cele netrecătoare şi veşnice, întârziem şi ne trândăvim.

Când omul de la ţară pune sămânţa în pământ, şi prin aceasta pierde la vedere din avutul său, el totuşi nu se întristează şi nu socoteşte aceasta o pierdere, ci folos şi câştig. Dar tu, care trebuie să semeni un ogor mult mai nobil şi mai roditor şi să dai banul tău lui Hristos Însuşi, te împotriveşti, eşti greoi şi te dezvinovăţeşti cu sărăcia ta.

Dă deci săracilor, pentru ca atunci când vreodată tu însuţi nu vei putea să vorbeşti pentru tine, mii de buze să vorbească în locul tău şi milostenia să fie mijlocitorul tău; căci milostenia este banul de răscumpărare pentru sufletele noastre. Noi ajutăm pe cel nevoiaş, şi prin aceasta împăcăm pe Cel Preaînalt. De aceea strămoşii noştri au pus pe săraci la uşile bisericilor, pentru ca privirea lor să mişte la compătimire şi pe cei mai nesimţitori şi mai neiubitori.

Căci unde stă un cârd de bătrâni gârboviţi, înveliţi în zdrenţe şi cu toate semnele mizeriei, abia în stare a se ridica printr-un toiag, adeseori lipsiţi de vederea ochilor, sau în tot trupul schilodiţi, cine ar putea fi aşa de învârtoşat, ca piatra şi fierul, încât să poată rămâne nemişcat şi nesimţitor de vârsta acelora, de slăbiciune, de orbire, de sărăcie şi mizerie? De aceea stau ei înaintea uşilor noastre, şi mai mult prin privirea lor, decât prin cuvinte, îndeamnă la binefacere pe cei ce intră.

De aceea, niciodată să nu te duci la rugăciune fără milostenie, şi dacă te vei obişnui cu aceasta, nu te vei mai depărta de acest obicei vrednic de toată lauda, nici de bunăvoie, nici silit. Iată, chiar rugăciunea şi postul ne lipsesc de putere, dacă sunt fără milostenie. Postul nu se ridică la cer, dacă nu are de soră milostenia.

Tot aşa, milosteniile sunt aripile rugăciunii şi dacă nu dai milostenie, rugăciunea ta nu poate zbura la înălţime. Între amândouă trebuie să domnească o strânsă legătură şi unire, precum şi îngerul a zis către Cornelie: „Rugăciunile tale şi milosteniile tale s-au suit, spre pomenire, înaintea lui Dumnezeu” (Fapte 10, 4).

Dar poate tu vei zice: „Cum pot eu să dau milostenie, când însumi sunt sărac?”. În adevăr, tocmai când eşti sărac poţi face aceasta, de multe ori chiar mai bine. Adică, bogatul adeseori este beat şi bolnav, ca de friguri, de mulţimea banilor săi şi are o iubire nesăţioasă către avuţie şi totdeauna voieşte a înmulţi ceea ce are.
Dar cel sărac este slobod de această boală, şi tocmai pentru că el nu o cunoaşte, cu atât mai uşor va împărtăşi dintru ale sale altuia. Milostenia nu se judecă după măsura posibilităţii, ci după voinţa cea bună. De aceea, văduva din Evanghelie, cu cei doi dinari ai săi, a întrecut pe cei bogaţi (Marcu 12, 42); iar altă văduvă, cea din Sarepta, a primit pe omul lui Dumnezeu, Ilie, deşi avea numai o mână de făină într-o oală şi puţin untdelemn într-un ulcior (III Regi 17, 12). Şi niciuna dintre acestea nu au fost oprite de sărăcie de la această faptă bună. Aşadar, nu aduce pricini de prisos şi nefolositoare, căci nu se cer daruri mari, ci numai multă bunăvoinţă.

Milostenia nu se preţuieşte după mărimea darului, ci după socotinţa cea bună a dătătorului. Tu eşti sărac, da; cel mai sărac dintre oameni. Dar nu eşti mai sărac decât văduvele acelea, care atât de mult au întrecut pe cei bogaţi. Poate nu ai tu însuţi cele de trebuinţă, dar nu eşti mai nevoiaş decât pomenita văduvă, care, deşi se afla la marginea sărăciei, aşteptând moartea şi înconjurată de un cârd de copii, totuşi n-a cruţat merinda sa cea mică, şi pentru aceea, în sărăcia ei, a câştigat o bogăţie nemăsurată, a prefăcut acel pumn de făină al său într-un hambar mare, ulcioraşul într-un butoi şi puţinul său într-un izvor îmbelşugat.

Însă cât de mult trebuie să dai? Dă cât poţi da. De ai un ban, cumpără cu dânsul cerul, nu pentru că cerul este aşa de ieftin, ci pentru că Dumnezeu este aşa plin de iubire. Dar dacă tu nu ai măcar un ban, atunci dă un pahar de apă rece, căci „cel ce va adăpa pe unul dintre aceşti mici numai cu un pahar de apă rece, nu-şi va pierde plata sa” (Matei 10, 42).

Adu-ţi aminte numai de răsplătirea cea slăvită şi mare a milosteniei. Solomon zice: „Cel ce miluieşte pe sărac, împrumută pe Dumnezeu” (Pilde 19, 17). Adică, fiindcă cei bogaţi nu împrumută bucuroşi banii fără o îndestulătoare chezăşie şi siguranţă, şi în multe chipuri fiind închişi spre compătimire, umblă numai după câştig, de aceea însuşi Dumnezeu Se dă amanet şi chezaş pentru cei săraci. „Încrede-te în Mine, zice El, împrumută-Mă pe Mine; Eu îţi voi întoarce însutit ceea ce tu dai săracilor”.

Aşadar, eu Te împrumut pe Tine, Doamne, când dau milostenie săracilor. Dar când îmi vei reîntoarce Tu mie aceasta? El va face aceasta atunci „când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale… şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga… şi va zice celor de-a dreapta Sa: Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia care este pregătită vouă de la întemeierea lumii. Că am flămânzit, şi Mi-aţi dat de am mâncat; am însetat, şi Mi-aţi dat de am băut; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost, şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost, şi aţi venit la Mine” (Matei 25, 31-36).

Atunci vor zice cei ce au slujit Lui: „Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit, sau însetat şi Te-am adăpat? Când Te-am văzut într-o astfel de sărăcie? Când Ţi-am făcut noi Ţie acestea?”. Atunci El va zice: „Întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25, 40). Aşadar, este adevărat ceea ce Domnul zice prin Solomon: „Cine miluieşte pe sărac, împrumută pe Dumnezeu”.

Dar precum a împărţit El darul împărăţiei cereşti celor din dreapta, pentru binefacerea şi iubirea de oameni a lor, aşa a îngrozit pe cei din stânga Sa, cu osânda cea veşnică, pentru învârtoşarea inimii lor. „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, întru întunericul cel mai din afară, care este gătit diavolului şi îngerilor lui” (Matei 25, 41). Şi pentru ce, oare? „Pentru că am flămânzit, şi nu Mi-aţi dat să mănânc”. Vrea să zică: „Eu pedepsesc nemilostivirea, ca rădăcină a tuturor relelor, şi laud binefacerea, ca rădăcină a tuturor faptelor bune. Pe unii îi îngrozesc cu focul cel veşnic, iar altora le făgăduiesc fericirea cea cerească”.

Într-adevăr, o, Doamne, făgăduinţele Tale sunt slăvite; frumoasă este împărăţia Ta, pe care noi o aşteptăm, şi grozav este iadul, cu care ne ameninţi! împărăţia Ta ne ademeneşte, iar iadul ne duce întru frica Ta cea folositoare. De aceea să-L împrumutăm pe Dumnezeu, pentru ca să-L avem datornic, iar nu judecător.

Sau cum, tu ai voi să nu dai nimic Mântuitorului Celui flămând? Tu şi cel sărac mâncaţi, şi unul şi altul, masa cea sfântă, Trupul Lui cel Sfânt, şi primiţi acelaşi pahar. Într-un lucru aşa de mare şi sfânt are săracul aceeaşi parte cu tine, iar dintr-un lucru mic şi neînsemnat tu nu voieşti să-l împărtăşeşti? Pe lângă asta, tu nu-i dai ceva din proprietatea ta; căci deşi ai averea de la părinţii sau strămoşii tăi, totuşi, toate acestea sunt ale lui Dumnezeu.

Pentru ce voieşti tu, oare, ca şi acel rob mişel din Evanghelie, a îngropa talantul tău în pământ? Dă-l săracilor, iar acolo este foarte sigur păstrat, căci acum însuşi Domnul te ocroteşte. Pentru că apărătorii cei mai siguri contra tâlharilor nu sunt zidurile, ci săracii. Iar cine voieşte să fie sigur de răsplătirea binefacerii sale, trebuie să creadă că, dând milostenie, mai vârtos primeşte decât dă.

Tocmai aceasta însemnează a socoti banii lucru mic, şi aceasta vrea să zică în adevăr a hrăni pe Hristos, a-I da de mâncat şi de băut, când nu dai milostenia cu mândrie şi cu îngâmfare, ci cu acea smerenie ca şi cum mai vârtos ţie însuţi, decât altuia, săvârşeşti binefacere. „Pe dătătorul de bunăvoie iubeşte Dumnezeu” (II Corinteni 9, 7).

Dimpotrivă, dacă ai da nenumărate comori cu mândrie şi cu îngâmfare, nu ai avea din ele nici un câştig, ca fariseul acela (Luca 18, 11-12) care zeciuia toată averea sa, şi totuşi s-a întors de la biserică fără folos, căci el era îngâmfat şi gândea lucruri înalte despre sine.

În sfârşit, să ne simţim datori şi sârguitori către milostenie, mai cu seamă iarna şi în sfintele Duminici. Vara, chiar de la anotimp capătă săracii multă înlesnire; ei au trebuinţă numai de o biată îmbrăcăminte, fiindcă razele soarelui le înlocuiesc veşmintele. Ei pot fi lipsiţi de un pat, n-au nevoie de încălţăminte, nici de o hrană mai bună, ci se îndestulează cu izvoarele apelor, cu oarecare legume neînsemnate şi cu puţine roade uscate; însuşi anotimpul le găteşte o masă, care pentru nevoia lor este de ajuns.

Pe lângă aceasta, mai au şi un alt ajutor, fiindcă foarte uşor pot găsi de lucru. Căci cei care zidesc case, care pregătesc şi ară ogorul sau se îndeletnicesc cu corăbiitul, au nevoie de slujba lor. Aşadar, vara ei au oarecare uşurare. Dimpotrivă, în timpul iernii trebuie a se lupta în toate părţile, şi cu deosebire sunt în multe feluri strâmtoraţi şi împresuraţi. Dinăuntru, foamea roade măruntaiele lor; dinafară, frigul îi înţepeneşte şi-i omoară.

De aceea, ei acum au nevoie de mai multă hrană, de îmbrăcăminte mai groasă. Le trebuie locuinţă, pat, încălţăminte şi multe altele. Dar ce este mai rău, ei nu pot acum găsi nimic de lucru, căci nu îngăduie aceasta anotimpul. Şi fiindcă acum au mai multe nevoi pentru trai, şi nici nu pot să lucreze, acum mai vârtos să le întindem mâini îndurătoare.

Afară de aceasta, Duminica cu deosebire este mai potrivită pentru milostenie. Poate tu vei zice: „Cum se poate recomanda pentru binefacere un timp mai mult decât altul?”. Iată cum! În această zi se odihnesc oamenii de toată lucrarea, dar prin odihnă şi duhul se face mai vesel şi mai senin, şi prin aceea mai aplecat spre a da. Şi mai mult încă, pentru acestei zile avem noi înşine a-i mulţumi pentru un bine peste măsură.

În această zi s-a biruit moartea, blestemul s-a ridicat, păcatul s-a stârpit, porţile iadului s-au deschis, diavolul s-a încătuşat, războiul cel îndelungat s-a sfârşit, Dumnezeu iarăşi S-a împăcat cu oamenii, neamul nostru s-a reîntors nu numai la bunăstarea de mai înainte, ci încă la una şi mai înaltă, iar soarele întru această zi a văzut minunea cea mai vrednică de mirare şi de uimire, adică omul s-a făcut nemuritor. De toate acesta să ne aducem aminte, şi atunci Duminica va fi un mijlocitor pentru săracii care strigă către noi.

Adu-ţi aminte, omule, cât de multe şi mari daruri ai dobândit tu astăzi şi din câte rele mari te-ai slobozit. Duminica este ziua naşterii întregului neam omenesc, căci noi eram pierduţi şi astăzi iarăşi ne-am aflat, eram morţi şi iarăşi am înviat, eram vrăjmaşi şi ne-am împăcat.

De aceea, să cinstim această zi într-un chip duhovnicesc, nu prin ospeţe şi băuturi, nu prin beţie şi dans, ci prin aceea ca să sprijinim cu dărnicie pe fraţii noştri cei mai săraci. Fiecare, în această zi, precum a poruncit Pavel corintenilor, să depună ceva din averea sa pentru Domnul (I Corinteni 16, 1-2). Şi faceţi-vă vouă aceasta ca lege şi obicei neschimbat, ca în viitor să nu mai aveţi nevoie de îndemnare la aceasta.
(din “Predici la duminici şi sărbători)

[AUDIO]Pr.Gheorghe Calciu

Acest post a fost editat de Administrator: 07 August 2011 - 04:04 AM
reorganizare topic

Caci toate le poate Dumnezeu fara tine, dar ca sa te mantuiască din lumea aceasta nu poate fara tine. Nici tu nu te māntuiesti fara mana lui Dumnezeu si nici Dumnezeu nu te ridica daca nu-I īntinzi si tu mana. Destul este ca te cercetează mereu si atat de mult te roaga (Pr.Arsenie Boca)

#2 | pid:3284 | tid:1987
sergiu.c

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 521 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti
  • Preocupari:credinta stramoseasca crestin-ortodoxa
  • Confesiune:ortodox
Sf.Teofan Zavoratul
[I Cor. 1, 10-17; Mt. 14,14-22]. īnainte de minunata saturare a celor cinci mii de oameni, ucenicii Domnului au vrut ca El să dea drumul mulţimilor; Domnul īnsă a spus: „Nu au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănānce". Să īnvăţăm aceste cuvinte, şi ori de cāte ori vrăjmaşul ne va insufla să īntoarcem spatele celui care cere de la noi, să ne spunem ca din partea Domnului: „Nu au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să māncaţi" - şi să le dăm ceea ce avem la-īndemānă. Vrăjmaşul scade mult dorinţa omului de a face milostenie, şoptind că cel care cere poate că nu merită să primească milostenie; dar iată că Domnul n-a stat să cerceteze vrednicia celor cinci mii, ci pe toţi i-a ospătat la fel, deşi nu toţi aveau, fireşte, aceeaşi dragoste faţă de El; poate că printre ei erau şi unii care mai apoi aveau să ţipe: „Răstigneşte-L". Aşa e şi obşteasca purtare de grijă a lui Dumnezeu faţă de noi: „El face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi si peste cei nedrepţi" (Mt. 5, 45). De ne-ar ajuta Domnul să fim cātuşi de puţin milostivi, „aşa cum Tatăl nostru Cel Ceresc este Milostiv"!
Caci toate le poate Dumnezeu fara tine, dar ca sa te mantuiască din lumea aceasta nu poate fara tine. Nici tu nu te māntuiesti fara mana lui Dumnezeu si nici Dumnezeu nu te ridica daca nu-I īntinzi si tu mana. Destul este ca te cercetează mereu si atat de mult te roaga (Pr.Arsenie Boca)

#3 | pid:4493 | tid:1987
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1578 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Predică la Duminica a VIII-a după Rusalii ( Despre datoriile păstorilor sufleteşti ) - Pr.Cleopa Ilie

Nu trebuie să se ducă; daţi-le voi să mănīnce (Matei, 14, 16)

Iubiţi credincioşi,

Īn Sfīnta Evanghelie de astăzi vedem cum Domnul nostru Iisus Hristos a hrănit peste cinci mii de oameni numai cu cinci pīini şi doi peşti. Căci mergīnd prin Galileea, vestea tuturor cuvīntul mīntuirii, fiind īnconjurat de o mare mulţime de oameni, bărbaţi, femei cu copii īn braţe, bătrīni şi bolnavi de tot felul. Toţi căutau pe Dumnezeu şi erau īnsetaţi după cuvintele de īnvăţătură ale Mīntuitorului. Toţi suspinau după Mesia şi aveau nevoie de păstori duhovniceşti care să-i īnveţe Sfīnta Scriptură, să-i hrănească cu cuvinte de mīntuire, să-i scape de robia patimilor şi să-i călăuzească spre Hristos.

Văzīnd Domnul popor mult, I s-a făcut milă de ei şi a tămăduit pe toţi bolnavii lor (Matei 14, 14). Iată că Fiul lui Dumnezeu are milă şi de trupurile oamenilor nu numai de sufletele lor. El se milostiveşte şi de suferinţele noastre trupeşti şi le vindecă, uneori chiar īnaintea tămăduirii sufletelor, ştiind că prin aceasta oamenii se īntorc mult mai uşor la pocăinţă.

Dar făcīndu-se seară, au venit la Dīnsul ucenicii Lui şi I-au zis: Locul este pustiu şi vremea a trecut; deci dă drumul mulţimilor, ca să se ducă prin sate să-şi cumpere hrană (Matei 14, 15). Ucenicii, văzīnd poporul obosit, flămīnd şi īnsetat, şi soarele asfinţit, au cerut Mīntuitorului să īnceteze cuvīntul de īnvăţătură şi să lase mulţimea să se īntoarcă īn satele lor ca să mănīnce şi să se odihnească.

Oare au greşit ucenicii cu ceva prin aceasta? Nu, nicidecum. Numai că ei cugetau mai mult omeneşte decīt duhovniceşte. De aceea Mīntuitorul a respins propunerea ucenicilor Săi prin aceste cuvinte: Nu trebuie să se ducă!, adică: Nu īndepărtaţi oamenii de la voi, că nu au unde se duce. Iată, sīnt ca nişte oi fără păstori. Sīnt obosiţi, bolnavi, flămīnzi şi īnsetaţi trupeşte şi sufleteşte şi au nevoie de păstori buni, de cuvinte de mīngīiere, de hrană duhovnicească. Nu trebuie să se ducă de la voi! Daţi-le voi ca să mănīnce!

Auzind ucenicii aceste cuvinte, au spus Mīntuitorului Hristos: Nu avem decīt cinci pīini şi doi peşti! Iar Domnul a poruncit: Aduceţi-le pe acestea aici la Mine. Apoi Iisus Hristos, privind spre cer, a binecuvīntat pīinile, iar ucenicii, după ce au aşezat poporul pe iarbă, le-au īmpărţit mulţimilor pīinile şi peştii. După ce s-au săturat toţi cei ce mīncaseră, ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii, ucenicii au strīns rămăşiţele de fărīmituri, douăsprezece coşuri pline (Matei 14, 17-21).

Această mare minune a īnmulţirii pīinilor, s-a săvīrşit īn Galileea, aproape de lacul Tiberiadei. Īn amintirea ei s-a zidit aici o mănăstire mică, ce dăinuieşte pīnă astăzi. Īntr-un chip desăvīrşit minunea īnmulţirii pīinilor se repetă pe pămīnt de la īnceputul zidirii şi pīnă astăzi, ca o liturghie permanentă a creaţiei. Oare nu hrăneşte Dumnezeu astăzi cu pīine şi hrană peste cinci miliarde de oameni, cīt numără tot pămīntul? Şi aceasta nu este o minune a īnmulţirii pīinilor, cel puţin tot atīt de mare ca cea din Galileea, de acum aproape două mii de ani?

Iubiţi credincioşi,

Omul fiind format din două părţi, adică trup şi suflet, are īn viaţă şi bucurii sufleteşti şi bucurii pămīnteşti, are şi ispite sufleteşti şi ispite trupeşti. Are nevoie pe pămīnt de hrană sufletească pentru mīntuire şi de hrană trupească materială pentru a-şi menţine viaţa īn trup. Pentru hrana materială avem părinţi care se īngrijesc de copii şi le asigură cele necesare vieţii. Iar pentru hrana duhovnicească necesară mīntuirii sufletelor, avem părinţi duhovniceşti, episcopi, preoţi şi duhovnici care se īngrijesc de mīntuirea credincioşilor īncredinţaţi lor de Hristos.

Iată pentru ce a poruncit Mīntuitorul ucenicilor Săi: Nu trebuie să se ducă oamenii de la voi; daţi-le voi să mănīnce! (Matei 14, 16) Şi care este hrana cu care episcopii şi preoţii hrănesc pe credincioşi?

Cea dintīi hrană cu care păstorii Bisericii sīnt datori să hrănească pe credincioşi este īnvăţătura de credinţă ortodoxă. Credinţa dreaptă apostolică este pīinea vieţii noastre, este temelia Bisericii lui Hristos, este cuvīntul viu şi neschimbat propovăduit de Fiul lui Dumnezeu şi de Sfinţii Apostoli şi scris cu litere de foc īn Sfīnta Evanghelie. Credinţa curată īn Dumnezeu, Cel īn Sfīnta Treime īnchinat şi mărit, este cuprinsă pe scurt īn Crez, este mărturisită de două mii de ani de Biserica Ortodoxă şi de sfinţii ei slujitori şi este apărată cu jertfa a milioane de martiri şi cu īnvăţătura tuturor Sfinţilor Părinţi şi Cuvioşi.

Fără credinţă dreaptă, adică ortodoxă, nu putem face nici fapte bune şi deci nu ne putem mīntui. Credinţa adevărată, vie, pe care o mărturisim prin cuvīnt şi prin viaţa noastră, īmpreună cu sīngele mucenicilor stau la temelia Bisericii şi a mīntuirii noastre. De aceea, cine caută să schimbe cu ceva dogmele credinţei ortodoxe, să răstălmăcească Sfīnta Scriptură, să semene neghină īn ogorul semănat şi lucrat de Hristos, acela īncearcă să pună altă temelie Bisericii. După cuvintele Sfīntului Apostol Pavel, unul ca acesta este fiu al gheenei şi este dat anatema, adică dat satanei, de Biserică. Printre aceştia se numără atīt necredincioşii care neagă pe Dumnezeu şi urăsc Biserica Lui, cīt şi toţi sectanţii rupţi din sīnul Bisericii apostolice care īşi fac "bisericuţele" lor şi se leapădă de dreapta credinţă, de Sfintele taine, de Cruce, de icoane, de Maica Domnului, de sfinţi şi răstălmăcesc Sfīnta Scriptură.

Ierarhii şi preoţii, ca urmaşi direcţi ai Sfinţilor Apostoli, au marea datorie să apere dreapta credinţă şi pe credincioşii ortodocşi īncredinţaţi lor, ca să nu fie amăgiţi de prozelitismul sectar şi să fie tīrīţi īn orice fel de grupări sectare. Preoţii, mai ales, au datoria să facă lecţii de catehizare īn Duminici şi sărbători, īn cadrul sfintelor slujbe, atīt la Liturghie şi la vecernie cīt şi īn toate ocaziile, să explice credincioşilor noştri īnvăţătura de credinţă ortodoxă, Crezul, Tatăl nostru, Fericirile, cele şapte Taine ale Bisericii. Apoi să combată orice fel de prozelitism sectar, adunările religioase afară de biserică, vizitele neortodoxe īn casele enoriaşilor, ca şi răspīndirea şi citirea cărţilor anticreştine şi sectante, care amăgesc pe creştinii slabi şi neinformaţi duhovniceşte.

Mai ales astăzi, cīnd sectele de tot felul asalteză Biserica Ortodoxă şi pe fiii ei, preoţii trebuie să fie la datorie, să cunoască bine Sfīnta Scriptură, să fie modele vii īn ochii tuturor, să propovăduiască Evanghelia "cu timp şi fără timp", să facă vizite misionare īn casele enoriaşilor, să formeze comitete de credincioşi buni ca să-i ajute īn misiune şi să hrănească poporul lui Dumnezeu cu īnvăţătura curată a Bisericii Ortodoxe. Oricīt ar părea de greu, preoţi buni sīnt destui chiar printre cei tineri care, cu ajutorul lui Dumnezeu, fac mult, opresc prozelitismul sectar şi īntăresc cu cuvīntul şi fapta dreapta credinţă.

A doua hrană duhovnicească, de aceeaşi valoare cu credinţa curată, este viaţa morală īn rīndul credincioşilor noştri. Dumneavoastră fraţilor, ca fii adevăraţi ai Bisericii lui Hristos aveţi mari datorii să păstraţi cu sfinţenie credinţa ortodoxă pīnă la moarte, chiar cu preţul vieţii. Apoi să trăiţi, adică să puneţi īn practică īnvăţătura Sfintei Evanghelii, ştiind că, credinţa fără fapte bune este moartă (Iacob 2, 17-20). Adică să fiţi oameni de rugăciune, să trăiţi īn pace cu toţii, să mergeţi regulat la biserică, de unde primiţi adevărata hrană duhovnicească; să faceţi milostenie, să fugiţi de desfrīnare şi de beţie, două grele păcate care stăpīnesc astăzi aproape toată lumea şi să vă creşteţi copiii īn frica şi dragostea de Dumnezeu.

Aveţi grijă de tot şi mai ales de fiii şi de familia dumneavoastră să nu cadă īn cursele cele de multe feluri ale diavolului. Acum s-au īnmulţit avorturile, certurile īn familie, desfrīul şi divorţul. Ba īn ultimul timp s-au răspīndit la noi filme şi chiar cărţi şi reviste pornografice care cad īn mīinile tinerilor şi copiilor noştri şi trag pe mulţi la desfrīnare. Părinţii īn familie, bătrīnii īnţelepţi şi creştinii buni īmpreună cu preoţii din parohii sīnt datori īn faţa lui Dumnezeu să ajute generaţia tīnără, pe cei slabi īn credinţă şi lipsiţi de educaţie creştină, ca să nu cadă īn aceste cumplite patimi ce corup societatea noastră.

Credincioşii nu trebuie să lase totul īn grija preotului. Ei trebuie să ajute pe preot, să-l īntrebe, să colaboreze, să-i ceară sfatul ori de cīte ori este nevoie şi să asculte cu sfinţenie cuvīntul lui. Iar dacă au vreo īndoială, să meargă la preoţii bătrīni, la mīnăstiri şi la nevoie, chiar la episcopul lor. Viaţa morală exemplară a preotului şi a credincioşilor, ca şi colaborarea lor la evanghelizarea parohiei, formează un puternic zid de rezistenţă īmpotriva tuturor ispitelor şi furtunilor.

Sfintele slujbe făcute la timp, după rīnduială, cu evlavie şi fără grabă, hrănesc cel mai mult pe credincioşii din satele şi oraşele noastre. Şi dacă există coruri şi cīntări frumoase la slujbe şi predici bune, calde, inspirate din trăire, pe īnţelesul tuturor, slujbele īi īntăresc īn credinţă pe toţi, umplu bisericile de credincioşi, atrag la ortodoxie chiar şi pe cei ce s-au rupt de Biserică şi īi apropie de Hristos pe toţi.

Fericite sīnt asemenea parohii care au preoţi buni, cu slujbe şi predici frumoase, izvorīte din credinţă; cu păstori model şi mame evlavioase care se jertfesc pentru Dumnezeu şi pentru copiii lor. Acolo nu pot fi dezbinări religioase şi de familie, nici secte, nici beţii, nici alte grele păcate, ci toţi vor fi cu un cuget şi o inimă īn sīnul Bisericii lui Hristos.

Predica vie este ajutată īn parohie şi de citirea cărţilor ortodoxe. De altfel s-au tipărit numeroase cărţi de către Biserica Ortodoxă Romānă. Se recomandă să funcţioneze la fiecare parohie o bibliotecă cu cele mai bune cărţi de īnvăţătură ortodoxă, care să se dea enoriaşilor la citit, după nevoie, cu binecuvīntarea preotului. Cele mai bune cărţi pentru īntărirea credinţei sīnt: Sfīnta Scriptură sau Biblia, Vieţile Sfinţilor pe fiecare lună, Despre credinţa ortodoxă, Filocaliile, Catehismul, Mīntuirea Păcătoşilor, Convorbiri duhovniceşti, Pelerinaj la Locuri Sfinte, Patericul Romānesc, cărţi de explicare a credinţei, precum şi multe alte scrieri ortodoxe alese. Iar din casele credincioşilor să nu lipsească sfintele icoane, Sfīnta Cruce, Noul Testament, Ceaslovul, Psaltirea sau măcar o carte de rugăciuni.

Toate acestea sporesc credinţa īn casă şi īn inimi şi hrănesc mult pe credincioşii noştri. Iar dacă lipsesc slujbele frumoase, predica vie, cărţile sfintele şi exemplele preotului, īndată pătrund sectele şi dezbinarea īn casă şi īn parohie şi nimic nu este mai greu decīt să īndreptezi o parohie dezbinată şi tulburată.

Credincioşii trebuie să se spovedească, pentru a se putea hrăni cu Sfīnta Īmpărtăşanie care este Trupul şi scump Sīngele lui Hristos, mai ales īn cele patru sfinte posturi, iar bolnavii, bătrīnii, văduvele şi copiii să se īmpărtăşească mai des, după sfatul preotului. Nu trebuie să fugim de Sfintele Taine, fie de frica osīndei, fie din nepăsare, dar nici să cerem prea des Sfīnta Īmpărtăşanie ci să ţinem regula Bisericii, calea de mijloc, ştiind că extremele, excesele, adică nepăsarea şi īndrăzneala, sīnt ale vrăjmaşului.

Iubiţi credincioşi,

Iată cīteva căi prin care păstorii Bisericii lui Hristos īşi hrănesc enoriaşii, după porunca Domnului: Daţi-le voi să mănīnce. Ele sīnt mai multe, dar acestea sīnt recomandate īntīi de Sfinţii Părinţi. Īnsă nu este de ajuns numai să avem preoţi buni la sate şi oraşe. Dumneavoastră credincioşii sīnteţi datori să colaboraţi cu preoţii la īntărirea ortodoxiei īn parohie, la hrănirea celor flămīnzi şi īnsetaţi, la ajutorarea, cercetarea şi miluirea săracilor, a orfanilor, a văduvelor, a copiiilor şi a celor greu bolnavi. Să nu uităm că de multe ori credincioşii reuşesc să atragă multe suflete şi să intre acolo unde nu poate pătrunde preotul. Nu lăsaţi pe preot să lupte singur. Ajutaţi-i la biserică, la slujbe, la curăţenie, la cercetarea bolnavilor, la īndrumarea celor din jur să vină la Hristos.

Să ne rugăm cu toţii lui Dumnezeu să rīnduiască păstori īn buni Bisericile Sale, spre īntărirea dreptei credinţe īntru lauda Preasfintei Treimi şi mīntuirea sufletelor noastre. Amin.

#4 | pid:7397 | tid:1987
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1578 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Legatura si cu subiectul Despre Sfanta Impartasnie , cuvinte de folos ale sfintilor parinti





1 User(i) citesc acest topic

0 memberi, 1 vizitatori, 0 useri anonimi