Sari la continut

Iisus Hristos
Numai pe om il asculta Dumnezeu si numai omului se arata, fiind iubitor de oameni oriunde ar fi. Si iarasi, numai omul este inchinator vrednic al lui Dumnezeu. Pentru om numai se schimba Dumnezeu la fata. (Sf.Antonie Cel Mare -- Filocalia vol.1)

Traficul site-ului nostru este monitorizat si promovat de:

Cuvinte de folos despre spiritism

spiritism reincarnare

7 postari la acest topic

#1 | pid:2662 | tid:1692
sergiu.c

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 521 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti
  • Preocupari:credinta stramoseasca crestin-ortodoxa
  • Confesiune:ortodox
VORBIREA CU CEI MORTI (NECROMANTIA SAU SPIRITISMUL) - Pr.Cleopa Ilie
1423. Prin ajutorul şi înşelăciunea dracilor cărora le slujesc, spiritiştii au ajuns să facă o mulţime de minuni şi de năluciri sataniceşti, dintre care sunt şi acestea:
1. Fac să se mişte corpurile grele prin contact direct, fără de nici o sforţare omenească; de exemplu: paharul, uşa se mişcă singure;
2. Fenomenele de presiune, adică producerea de lovituri sau simple atingeri de corpul nostru sau, în genere, orice fel de lovituri pe cale nevăzută, precum şi produceri de sunete în aceeaşi măsură;
3. Alterarea greutăţii corpului: prin anumite procedee psihice, diferite corpuri pot deveni uşoare sau mai grele; în anumite împrejurări, greutatea lor devine atît de mare încît nu pot să fie urnite din loc. Asemenea cazuri se pot întîmpla şi cu anumiţi oameni cu înclinări mediumice;
4. Mişcări de obiecte grele, aşezate la o oarecare distanţă de medium, şi deci, produse fără nici un fel de contact supra lor;
5. Ridicarea de obiecte grele deasupra pămîntului, prin puteri nevăzute;
6. Ridicarea de la pămînt a unor corpuri omeneşti, cu plutirea lor în văzduh. W. Crookes a menţionat că a constatat personal trei asemenea cazuri de înălţare la cer;
7. Mişcări independente de mici obiecte, fără contactul nimănui. Apariţii luminoase;
8. Apariţii de mîini luminoase printr-o proprie luminozitate sau vizibilitate la lumina obişnuită;
9. Scrierea directă şi fără intervenţia nimănui, în unele şedinţe. Comunicările ce se transmit de spirite sunt scrise direct, fără ca nimeni să atingă condeiul;
10. Forme şi figuri de vedenii;
11. Cazuri particulare de fenomene, din care se deduce acţiunea unei inteligenţe exterioare;
12. Manifestări diferite într-un carcater mai complex de semne.
1424. Intrebaţi pe Sfîntul Grigorie de Nyssa, la cuvîntul „Pentru cei ce cheamă spiritele": „Măcar dacă îmi spui tu mie, spiritistule, că chemi duhurile morţilor, adică sufletele morţilor, dar pe mine prăpastia mă înfioară". Că duhurile răutăţii, dracii, vin la spiritişti şi se arată în chipul neamurilor, a mamei, a tatei şi zic: „Uite, l-am văzut pe tata, pe mama!". Toţi aceştia sunt draci, care iau chipul rudeniilor moarte. Zice: „Tu dacă zici că vine cutare la cheremul tău, că-l chemi la masa spiritistă, la medium, eu te întreb pe tine cum poate trece prăpastia, de care spune Evanghelia? Că între noi şi voi mare prăpastie este". Dar ştiţi voi ce-i prăpastia aceea? Este puterea Atotţiitorului Dumnezeu, care a pus hotar sufletului. „Pînă aici să mergi, pe pămînt nu te duci". Numai cu iconomie dumnezeiască, cînd l-ar trimite pe unul să arate ceva. Dar de ce nu dă Dumnezeu drumul acum Părintelui Caliopie, pe care l-am îngropat deunăzi sau Părintelui Nicodim sau părintelui cutare, ca să vină să ne spună? Dacă ar veni, noi nu ne-am putea mîntui. Dar de ce? N-am avea credinţă! Auzi ce spune Apostolul Pavel: „Prin credinţă umblăm, nu prin vedere". Ce este credinţa? Intreabă pe acelaşi apostol: „Este încredinţarea celor nădăjduite şi dovedirea lucrurilor nevăzute". Eu, care am credinţă, n-am nevoie să văd, că dacă văd, nu mai am credinţă. Ai auzit ce spune Apostolul Petru? Fără credinţă nu este cu putinţă omului să placă lui Dumnezeu. Deci, de aceea nu le dă drumul, ca noi să rămînem sub credinţă şi să fim fericiţi de Duhul lui Dumnezeu şi de Hristos, Care a zis: „Fericiţi de cei ce n-au văzut şi au crezut".
1425. Sunt mulţi spiritişti care susţin totuşi că spiritismul reprezintă cea mai autentică doctrină a lui Hristos. In fond însă, spiritismul nu este altceva decît un amestec ciudat de budism, politeism, panteism, animism şi creştinism.
(fragment din ÎNDRUMĂRI DUHOVNICEŞTI PENTRU VREMELNICIE ŞI VEŞNICIE - Pr.Cleopa Ilie)



INVATACELUL: Stiu ca multi oameni indurerati de moartea unor fiinte dragi au recurs la spiritism si au ramas sa practice aceasta vorbire cu mortii. De ce Biserica nu permite acest lucru?

PREOTUL: Atat in dumnezeiasca Scriptura a Vechiului si Noului Testament, precum si in invataturile sfintilor parinti avem o multime de marturii temeinice prin care se dovedeste ca Dumnezeu pedepseste pe cei ce se ocupa cu "necromantia" (vorbirea cu mortii). Mantuitorul ne invata ca sunt "fericiti cei ce nu au vazut si au crezut" (Ioan 20, 29; Luca, 1, 45). Iar marele apostol Pavel arata ca noua, celor ce am crezut in Hristos, ni se cade a umbla in puterea credintei si nu in a vederii, caci zice: "Umblam prin credinta, iar nu prin vedere" (II Cor., 5, 7). Dar demonii cei iscoditori ii invata pe unii oameni sa nu fie multumiti cu invatatura Mantuitorului si a apostolilor Sai - de a umbla in puterea si adeverirea credintei celei in Hristos - ci sa voiasca cu orice pret sa vada cu ochii lor in chip simtit cele ce trebuie a fi lasate pe seama credintei. Omul care recurge la practicarea necromantiei este un vrajmas al lui Dumnezeu, care nu asculta de poruncile Lui, nu se multumeste cu cele descoperite pe calea credintei si cu cele descoperite noua de Dumnezeu prin Sfintele Scripturi, ci cauta sa iscodeasca, asemenea demonilor care il indeamna la lucruri neingaduite de Dumnezeu. Si astfel, crezand acelor naluciri, el ajunge sa se departeze de Dumnezeu si de invatatura Bisericii lui Hristos.

Unii dintre cei ce au astfel de indeletniciri - de a chema spiritele mortilor - aduc ca marturie exemplul lui Saul care ar fi practicat acest lucru prin chemarea sufletului lui Samuel, la vrajitoarea din Endor (I Regi, cap. 28). Dar unii ca acestia, care urmeaza in rautate pe Saul, sa ia seama, ca de pedeapsa lui Saul se fac vinovati inaintea lui Dumnezeu. Caci tocmai pentru aceasta faradelege a pierdut Saul si imparatia si viata si a fost osandit de Dumnezeu sa cada in propria sa sabie (I Regi, cap. 31; I Par., cap. 10). Pedeapsa lui Saul pentru nelegiuirea vorbirii cu mortii o arata Sfanta Scriptura zicand: "Asa a murit Saul pentru nelegiuirea pe care o facuse inaintea Domnului, pentru ca n-a pazit cuvantul Domnului si pentru ca a intrebat si a cercetat o vrajitoare si nu a cercetat pe Domnul. De aceea a si fost el omorat si domnia lui a fost data lui David, fiul lui Iesei" (I Par., 10, 13-14). Asadar, cine vrea sa-i urmeze lui Saul in nelegiuirea chemarii spiritelor mortilor, sa astepte de la Dumnezeu urgie si pedeapsa asemenea aceluia.

Dumnezeu a poruncit in Vechiul Testament: "Sa nu alergi la cei ce cheama mortii, pe la vrajitori sa nu umblati si sa nu va intinati cu ei" (Lev., 19, 31). Si iarasi: "Barbatul sau femeia, de vor chema morti sau de vor vraji, sa moara neaparat; cu pietre sa fie ucisi, ca sangele lor este asupra lor" (Lev., 20, 27). Chemarea spiritelor mortii este "uraciune" inaintea lui. Dumnezeu si El nu o permite in poporul Sau (Deut., 18, 9-14; IV Regi, 21, 6), socotind-o ca pe una dintre cele mai mari razvratiri ale omului impotriva voii Sale.

Noi nu avem nevoie sa comunicam cu mortii, deoarece Dumnezeu ne-a descoperit tot ce stie El ca este de folos si de nevoie mantuirii noastre. De pilda, vorbirea cu mortii ne poate da dovada ca sufletele mortilor traiesc. Dar acest lucru nu este o noutate, de vreme ce il stim din dumnezeiasca descoperire - si este o chestiune de credinta, nefiind nevoie de verificare prin vedere. Revelatia dumnezeiasca ne ofera toata garantia adevarului, iar a o verifica prin experiente simtuale insemneaza a pune la indoiala adevarurile descoperirii lui Dumnezeu.

Apoi, niciodata nu poate exista o deplina siguranta ca in sedintele spiritiste ar fi de fata spiritul presupus - adica cel care a fost chemat - deoarece si spiritele rele - demonii - se pot substitui spiritelor bune, dupa cum ne invata marele apostol Pavel zicand: "Nu este de mirare deoarece insusi satana se preface in inger al luminii" (II Cor., 11, 14). Nu numai sfantul Pavel, ci si sfantul Ioan Evanghelistul ne atrage atentia sa fim cu mare grija si sa nu credem usor oricarui duh, zicand: "Iubitilor, nu dati crezare oricarui duh, ci cercati duhurile, daca sunt de la Dumnezeu" (I Ioan, 4, 1-3).

Inca si sfintii parinti arata ca, chiar in cazul lui Saul cu vrajitoarea din Endor, nu a fost spiritul lui Samuel cel ce se aratase, ci un spirit diavolesc, care s-a dat drept spiritul lui Samuel. Asa, de pilda, sfantul Grigorie de Nyssa zice: "Spiritul era atat de urat incat vrajitoarea s-a ingrozit de el". Negresit, ar fi fost cu neputinta sa fi fost al lui Samuel, caci - spune acelasi sfant parinte - la chemarea vrajitoarei din Endor a venit "cel parut Samuel" (Cuvant pentru pitonista), iar nu cu adevarat proorocul Samuel, asa cum arata (cu acoperire) Scriptura (I Regi, 28, 12), deoarece acest fel de vorbire este folosit si cu alte prilejuri in Sfanta Scriptura. Spre exemplu, diavolul le-a spus protoparintilor ca daca vor manca din pomul oprit, li se vor deschide ochii si vor fi ca "niste dumnezei". Dar, dupa ce au mancat, au vazut prapastia in care au cazut si s-au ascuns. Atunci Dumnezeu, dupa greseala lor, a zis: "Iata, Adam s-a facut ca Unul din Noi". Iar dumnezeiescul parinte Maxim, comentand aceste cuvinte, spune: Dumnezeu intrebuinteaza in chip ironic si osanditor pluralul: "S-a facut ca Unul din Noi", care corespunde cu ideea despre Dumnezeu sadita in Adam de amagirea sarpelui, ca sa mustre pe omul care a ascultat de diavolul. Si ca sa nu-si inchipuie cineva ca felul de vorbire laconica e strain obiceiului Scripturii, sa asculte cum vorbeste Scriptura in numele lui Dumnezeu catre Israel: "Daca veti umbla impotriva Mea cu viclenie, si Eu voi umbla impotriva voastra cu viclenie" (Lev., 26, 27-28). Intru nimic nu se deosebeste viclenia de ironie" (Filoc., vol. III, p. 153). Deci, Dumnezeu ii graieste lui Adam potrivit cu ideile despre dumnezeire pe care le invatase acela de la diavol. Scriptura ofera multe exemple cand cel ce iubeste minciuna e predat ei spre pierzare, ca sa cunoasca prin experienta ca din ascultarea si rautatea sa a imbratisat moartea in loc de viata, minciuna in locul adevarului, raul in locul binelui. Adam, in loc sa se faca dumnezeu, cum isi inchipuise el, a cazut din darul lui Dumnezeu.

Tot astfel, Saul, in loc sa vorbeasca cu Samuel, cum isi inchipuia el, a vorbit cu "cel parut Samuel", adica cu diavolul, care l-a inselat, luand chipul lui Samuel. Acest parut Samuel i-a spus lui Saul: "Maine tu si fiii tai veti fi cu mine". Si oare cum i-ar fi spus aceste cuvinte el, care auzise impotriva lui Saul cuvintele lui Dumnezeu: "...l-am lepadat, ca sa nu mai fie rege peste Israel" (I Regi, 16, 1) si cand insusi Samuel ii spusese lui Saul: "Nu ma voi intoarce cu tine, pentru ca ai lepadat cuvantul Domnului si Domnul te-a lepadat pe tine, ca sa nu mai fii rege peste Israel" (I Regi, 15, 26)? Cuvintele aspre cu care Scriptura mustra faradelegea lui Saul: "Asa a murit Saul pentru nelegiuirea sa... pentru ca a intrebat si a cercetat o vrajitoare si nu a cercetat pe Domnul" (I Par., 10, 13-14) concorda intru totul cu talcuirea acestor sfinti si dumnezeiesti parinti ai Bisericii lui Hristos.

Tocmai datorita primejdiei inselarii prin vedenii si vise, unii din sfintii parinti nu primeau nici un fel de aratare, decat dupa o foarte atenta verificare. Iar sfantul Ioan Scararul spune ca "cel ce tuturor vederilor si viselor nu crede este filosof duhovnicesc", in timp ce "dracii slavei desarte si ai mandriei pe cei slabi de minte in vedenii si visuri ii fac prooroci" (Scara, Cuv. VIII).

INVINVATACELUL: Spiritistii spun ca Sfanta Scriptura aminteste de cateva aparitii ale unor oameni morti sau ale unor ingeri. Ea ar confirma astfel putinta noastra de a comunica direct cu mortii, de unde rezulta ca necromantia nu este straina crestinismului si, mai ales, nu este ceva anticrestin.

PREOTUL: Intr-adevar, in Sfanta Scriptura ni se spune ca la Schimbarea la Fata a Mantuitorului s-au aratat Moise si Ilie (Matei, 17, 3), iar dupa invierea Mantuitorului s-au aratat mai multi morti din morminte (Matei, 27, 52-53). Ea confirma, de asemenea, aparitia unor ingeri, ca, de pilda, la vestirea nasterii sfantului Ioan Botezatorul (Luca, 1, 11-20) si a Nasterii Mantuitorului (Luca, 2, 9-15), la suferintele din Gradina Ghetsimani (Luca, 22, 43), la Invierea Domnului (Matei, 28, 2-7 s.a.), precum si interventia lor spre folosul si slujba unor drepti si sfinti ai Vechiului si Noului Testament (Fac., cap. 19; Tob., cap. 5 si 12 , Fapte, 1, 10 ; 5, 19-20; 12, 7-9 s.a.); ei au comunicat cu oamenii fata catre fata, iar alteori in vis (Matei, 1, 20; 2, 13 s.a,). Dar aceste aparitii nu s-au facut la voia si la chemarea oamenilor, ci la porunca lui Dumnezeu. Ele confirma nemurirea sufletelor si putinta lor de a li se arata oamenilor in mod exceptional - printr-o ingaduinta sau printr-o misiune primita de la Dumnezeu - insa nu confirma dreptul omului de a cauta comunicarea cu mortii.

INVINVATACELUL: in Testamentul Vechi s-a practicat necromantia, dovada fiind cazul lui Saul cu necromanta din Endor s.a. in Biserica crestina, de asemenea, se practica ceea ce se numeste invocarea sfintilor si a ingerilor, care in fond nu este decat o invocare a sufletelor bune sau o vorbire cu mortii in scopul chemarii lor in ajutorul celor vii intr-un fel oarecare, in virtutea acestor fapte, se afirma ca spiritismul reprezinta o doctrina biblica, recunoscuta chiar in practica Bisericii.

PREOTUL: Adevarul despre Saul si necromanta din Endor a fost lamurit prin cele spuse mai sus. in ce priveste invocarea sfintilor si a ingerilor, nu este nicidecum acelasi lucru cu necromantia. Noi, invocandu-i pe sfintii si ingerii lui Dumnezeu, nu avem nici intentia si nici pretentia de a vorbi cu ei in chip simtit, de a-i vedea aievea sau de a le auzi vocea si de a le cere prezenta spre a ne descoperi anumite taine care sunt menite de la Dumnezeu sa ramana ascunse omului. Noi vorbim cu sfintii si cu ingerii in Sfanta rugaciune numai prin privirea cea nevazuta a mintii si prin credinta, fara sa avem pretentia de a-i vedea sau de a-i auzi in chip simtit. Deci, lucrarea noastra in invocarea lor este nevazuta si numai prin credinta, caci, dupa invatatura marelui apostol Pavel, "umblam prin credinta, nu prin vedere" (II Cor., 5, 7).

Necromantii au scopul si intentia de a chema spiritele mortilor (eu cred ca, in fapt, sunt ale demonilor care li se arata in chipul celor morti), spre a li se descoperi, prin ei, si anumite taine in legatura cu viitorul celor morti si alte curiozitati nepermise in legea lui Dumnezeu. Auzi ce spune Sfanta Scriptura: "Nu se cuvine oare poporului sa alerge la Dumnezeul sau ? Sa intrebe, oare, pe morti pentru soarta celor vii? Intrebati legea si descoperirea" (Isaia, 8, 19-20). Iar cand bogatul nemilostiv ruga pe Avraam sa trimita pe Lazar in casa tatalui sau ca sa comunice starea in care se afla el si sa-i aplece astfel prin pocainta pe fratii sai, Avraam le-a raspuns ca celor vii le este de ajuns descoperirea Legii ("Moise si Proorocii") si, deci, nu au trebuinta de mai mult (Luca, 11, 30-31). Si cu adevarat, prin descoperirea dumnezeiasca ce ni s-a facut prin Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie, noi avem tot ce ne trebuie de stiut spre mantuire si nu avem nevoie sa-i intrebam pe morti - mai bine zis pe demoni - spre folosul mantuirii noastre.

Cand Dumnezeu ne trimite prooroci si nu ne descopera direct, inseamna ca El nu voieste sa ne faca alte descoperiri, stiind ca nu ne sunt de folos. Iar cand un "descoperitor" nu este de la Dumnezeu, negresit ca este de la diavolul, intocmai ca proorocii mincinosi amintiti in Sfanta Scriptura, care nu sunt trimisi de Dumnezeu (Ier., 14, 1.5-16; 23, 16, 21, 32; 27, 15; 28, 15; 29, 8-9; Iez., 22, 6-7); acestia vestesc vedenii mincinoase, proorocii desarte si inchipuiri ale inimilor (Ier., 14, 14). Si, chiar de ar spune si adevarul, unii ca acestia nu trebuie crezuti, caci nu-l spun cu scopul de a ne folosi, ci cu viclenie, voind a ne duce la inselare. Vezi, de pilda, pe roaba cea cu duh pitonicesc, din Filipi: cu toate ca cele spuse de ea erau adevarate, marele apostol a adus-o la tacere, scotand duhul cel pitonicesc din ea (Fapte, 16, 16-18).

Dupa cum s-a aratat mai sus, prin invocarea sfintilor si a ingerilor, in rugaciunile noastre catre ei noi nu avem intentia si nici curiozitatea de a-i vedea sau de a-i auzi in chip simtit, asa cum fac vrajitorii spiritisti la chemarea spiritelor, care li se arata si vorbesc cu ei si pe care unii spun ca le-au si fotografiat. Noi, la invocarea sfintilor sau a ingerilor, cerem prin ei de la Dumnezeu cele ce va voi El sa ne dea spre folosul nostru, pe cand vrajitorii spiritisti cer, de la demonii care li se arata in chipul spiritelor mortilor, cele ce voiesc ei, din curiozitate.

Noi nu trebuie niciodata sa ne rugam sfintilor sau ingerilor, sau chiar lui Dumnezeu insusi, cu scopul de a-L vedea sau de a vedea pe vreun sfant sau inger la vremea rugaciunii noastre si de a vorbi cu el in chip simtit sau auzit, caci acest gand este o nebunie sau o mandrie diavoleasca, ce duce adeseori - dupa dumnezeiestii parinti - la iesirea din minti.

Iar daca, prin ingaduinta si porunca lui Dumnezeu, vreunul din sfinti sau ingeri ar voi sa ni se arate in chip simtit, noi, pentru aceasta, nu avem pacat, deoarece nu am dorit noi acest lucru si nici nu l-am cerut. Dar, chiar si in aceste cazuri, este nevoie sa fim cu mare atentie si sa ne imbracam cu toata smerenia, cu cunostinta de sine si cu frica de Dumnezeu, ca nu cumva ceea ce se arata sa fie nalucire de diavol, caci stim ca si satana se preface in inger de lumina si slujitor al dreptatii (II Cor., 11, 14-15). Ba, chiar de ar fi vedenie de la Dumnezeu si adevarata, e mult mai bine sa nu o primim, caci Dumnezeu nu Se supara pe noi cand facem lucrarile smereniei, stiind El ca noi, prin aceasta, ne pazim sa nu luam lupul drept pastor. Iar a dori noi sa chemam pe sfinti si pe ingeri spre a vorbi cu ei, a-i vedea si a-i fotografia - cum incearca vrajitorii spiritisti - acest lucru este cea mai mare nebunie si inselatorie draceasca, care departeaza pe om de la Dumnezeu. Noi nu avem nevoie sa vedem pe sfinti si pe ingeri in vremea sfintelor rugaciuni, ci sa ne rugam numai prin credinta si privirea cea nevazuta a mintii, fara nici o imaginatie. Caci legea cea mai de seama a rugaciunii este "a nu ne inchipui nimic" (Sfantul Teofan Zavoratul, Zbornicul, vol. II); iar sfantul Nil Ascetul spune: "Fericita este mintea aceea care a ajuns a se inchina fara de forma lui Dumnezeu" (Filoc,, vol. 1).

INVINVATACELUL: Spiritistii afirma ca si reincarnarea este admisa, dupa invatatura Sfintei Scripturi, care aminteste cazul reincarnarii lui Ilie in persoana lui Ioan Botezatorul. Caci a grait ingerul catre Ioan: "Si va merge inaintea Lui cu duhul si puterea lui Ilie" (Luca, 1, 17). Iar Mantuitorul a zis, de asemenea, despre Ioan: "El este Ilie, cel ce va sa vie" (Matei, 11, 14), adica acela despre care vi s-a descoperit in profeti ca trebuie sa se reincarneze (Mal., 3, 23-24). Altadata, ucenicii L-au intrebat pe Domnul: "Pentru ce dar zic carturarii ca trebuie sa vie mai intai Ilie? Iar El raspunzand a zis: Ilie intr-adevar va veni si va aseza la loc toate. Eu insa va spun voua ca Ilie a si venit, dar ei nu l-au cunoscut, ai au facut cu el cate au voit...". Si Scriptura zice mai departe: "Atunci au inteles ucenicii ca Iisus le-a vorbit despre Ioan Botezatorul" (Matei, 17, 10-13). Deci Ioan Botezatorul este Ilie reincarnat sau nascut din nou pe pamant. De altfel, Iisus Hristos ar fi invatat ca exista "nasteri din nou" - adica reincarnari (Ioan, 3, 3-7 s.a.). Care este adevarul ?

PREOTUL: Proorocul Maleahi a proorocit, intr-adevar, reaparitia lui Ilie, dar aceasta reaparitie nu se intampla inainte de nasterea lui Mesia, ci va fi "inainte de a veni ziua Domnului cea mare si infricosata" (Mal., 3, 23), iar aceasta insemneaza inaintea judecatii de apoi, adica in pragul sfarsitului lumii.

Din cuvintele ingerului, care arata ca Ioan va merge inaintea Lui cu duhul si puterea lui Ilie "reincarnat", trebuie sa intelegem numai ca el va fi la fel cu Ilie in ceea ce priveste misiunea de a predica pocainta, apoi in ceea ce priveste ravna, activitatea, traiul, imbracamintea etc. (IV Regi, 1, 8, s.a.).

Cuvintele Mantuitorului (Matei, 11, 14; 17, 10-13) s-ar parea ca, intr-adevar, confirma reincarnarea lui Ilie in persoana lui Ioan si ca aceasta reincarnare trebuia asteptata atunci, iar nu la sfarsitul lumii. Totusi, pe baza spiritului invataturii Mantuitorului, Ioan Botezatorul nu poate fi identificat cu Ilie reincarnat, ci numai asemanator cu el. Dovada luminata si stralucita despre aceasta este faptul ca, la intrebarea iudeilor din Ierusalim, adresata lui Ioan prin mijlocirea preotilor si a levitilor, daca este sau nu Ilie, acesta le-a raspuns categoric "Nu sunt" (Ioan, 1, 21). Este exclus ca Ioan sa fi contrazis pe Mantuitorul, renegandu-si identitatea lui Ilie. Daca Ilie s-ar fi reincarnat in persoana lui Ioan Botezatorul, cum ar fi putut el sa apara impreuna cu Moise pe Tabor, la Schimbarea la fata a Domnului (Matei, 17, 3)?

"Nasterea din nou" despre care vorbeste Mantuitorul (Ioan, 3, 3-7) nu este reincarnare, ci nastere spirituala "de sus" prin "apa si duh", adica prin botezul crestin. Textul insusi exclude intelesul unei nasteri din nou in trup, subliniind ca nu este vorba - cum gresit intelesese si Nicodim - de o a doua nastere, naturala, trupeasca.

Dar nici mintea chibzuita nu admite posibilitatea identificarii lui Ilie reincarnat, si nici macar dupa doctrina spiritista, conform careia reincarnarea se face in scopul purificarii si perfectionarii, caci Ilie n-a avut nevoie de purificare si perfectionare. Si dupa invatatura crestina exista reincarnare, dar una singura, la sfarsitul lumii, cand va fi invierea tuturor, si cand trupul material va fi transfigurat spre a fi adaptat vietii vesnice.

INVINVATACELUL: In legatura cu aceasta, am mai gasit in Biblie un text dificil, cu ocazia vindecarii orbului din nastere de la lacul Siloam, cand apostolii au intrebat ce greseli ispaseste acest om prin pedeapsa lipsirii de vedere, greseli proprii sau greseli ale parintilor (Ioan, 9, 2). De aici ar rezulta ca orbul putea sa ispaseasca, eventual, pacatele sale dintr-o viata anterioara. Cel putin, asa afirma unii spiritisti.

PREOTUL: Una este reincarnarea si cu totul altceva este ispasirea unor pacate proprii sau ale parintilor. De altfel, in cazul de mai sus nu este vorba de o ispasire - cum in chip gresit au banuit apostolii - caci Mantuitorul a inlaturat aceasta parere gresita, aratand ca acel orb nu ispaseste nimic, ci este orb numai ca prin el sa se arate lucrarile lui Dumnezeu (Ioan, 9, 3), adica spre a-Si putea manifesta prin el puterea Sa vindecatoare. In invatatura Mantuitorului nu exista nicaieri pedeapsa unei dreptati razbunatoare inca in viata aceasta, ci El invata ca aici exista numai indreptare si iertare. Ispasirea se face uneori si in viata de aici, dar adevarata ispasire se face abia dupa Judecata de apoi, cand insa se va face nu pentru "purificare", ci ca rasplata. Rascumpararea a facut-o numai Mantuitorul, pentru toti oamenii, si nimeni nu si-o poate face singur, in nici un chip.

Toate celelalte invataturi spiritiste sunt tot atat de anticrestine ca si cele infatisate mai sus, fiind demascate de invatatura Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, care ne invata:

- Sufletele sunt create direct de Dumnezeu.

- Despre preexistenta sufletelor, dupa invatatura crestina nu poate fi vorba.

- Trupurile sunt create de Dumnezeu, nu de ingeri.

- Despre "perispirit" ("invelisul spiritual"), Sfanta Scriptura nu face nici o amintire si nici Sfanta Traditie.

- Locul de pedeapsa este iadul, a carui existenta este in chip staruitor confirmata de cuvantul Revelatiei.

- Demonii nu ne pot mantui.

- Nu exista decat o singura inviere si reincorporare, cea de la sfarsitul lumii.

Nu poate niciodata cineva dintre oameni sa oblige un suflet sa vina din rai sau din iad la chemarea sa, precum cred ratacitii spiritisti. Cum s-ar putea face una ca aceasta, cand noi stim prea bine ca sufletele dreptilor sunt in mana lui Dumnezeu? Mai stim ca intre noi cei vii, si cei morti, "prapastie mare s-a intarit", ca nimeni de acolo sa nu poata trece la noi (Luca, 16, 26). Oare poate cineva din oameni sa ia un suflet din mana lui Dumnezeu fara de voia Lui si sa-l cheme spre a veni unde voieste el ? Oare poate cineva sa treaca peste prapastia aceea netrecuta - aratata noua in Sfanta Evanghelie - si sa aduca, prin chemarea lui, vreun suflet de acolo, pe pamant? Si inca, folosindu-se de un mijloc care este "uraciune" inaintea lui Dumnezeu (Deut., 18, 9-13).

Dar poate ca va zice cineva ca, intr-adevar, sufletele dreptilor sunt in mana lui Dumnezeu, dar ca spiritistii in sedintele lor nu cheama sufletele celor drepti, ci pe ale celor pacatosi, care nu sunt in mana lui Dumnezeu, ci in iad si in imparatia mortii.

Dar oare, sufletele celor rai si pacatosi sunt lasate in afara supravegherii lui Dumnezeu ? Auzi ce zice Domnul in descoperirea sfantului evanghelist Ioan in aceasta privinta: "Nu te teme! Eu sunt Cel dintii si Cel de pe urma si Cel ce sunt viu. Am fost mort, si iata, sunt viu in vecii vecilor, si am cheile mortii si ale iadului" (Apoc., 1, 17-18).

Deci, asa cum sufletele dreptilor sunt in mana lui Dumnezeu, asa si ale celor pacatosi, din iad si din imparatia mortii, sunt sub cheia puterii celei negraite si nemarginite a lui Dumnezeu si nu sunt lasate la dispozitia unor spiritisti care sa le cheme cand voiesc si sa le slujeasca lor la lucrurile cele neingaduite de Dumnezeu. Daca prin "medium"-urile lor apar spiritele pe care ei le cheama, acelea nu sunt spiritele rudeniilor sau ale prietenilor lor, ci sunt duhurile necurate ale intunericului, care pana la judecata de apoi sunt lasate libere sa ispiteasca pe oameni, si a caror locuinta - dupa marturia Sfintei Scripturi - este in vazduh (Efes., 6, 12) si impotriva carora se lupta fiecare crestin cu armele lui Dumnezeu (Efes., 6, 11, 13-17).

INVINVATACELUL: Dar se poate vorbi despre o doctrina a spiritistilor ?

PREOTUL: Doctrina spiritistilor este foarte variata, dupa marturiile sectantilor si ale sefilor spiritisti. In general :

a) tagaduiesc dogma Sfintei Treimi si o inlocuiesc cu un dumnezeu suprem si cu alti dumnezei solari, ca fii, sau ca alti zei planetari, asemanati cu Sfantul Duh, toti organizati in ierarhii;

Imagine Postata unii considera ca Dumnezeu nu este creatorul lumii, ci numai organizatorul ei (demiurg);

c) ei spun ca Iisus este spirit superior si dumnezeul nostru solar, care indrumeaza pe om, dar nu-l mantuieste. Adevarata revelatie se face prin spiritele care se arata oamenilor prin medium-uri;

d) cred ca omul este alcatuit din trup, perispirit si spirit; ca sufletul omului are perispirit, se poate lasa vazut si poate comunica cu cei vii, cand ei sunt vrednici si cred;

e) spun ca mantuirea se capata prin evolutia spre bine si reincarnare sau metempsihoza. Spiritistii admit un dumnezeu nemarginit avand sub el alti dumnezei mai mici, care stapanesc anumite planete si regiuni ale cerului, ajutati de ingeri. Universul este populat de spirite planetare, animale si rationale. Trupul omului se nimiceste, dar perispiritul si spiritul sunt vesnice. Oamenii buni au in ei spirite bune, iar cei rai se reincarneaza pana ce se fac buni s.a.m.d. (Vezi pe larg toate acestea in Pravila Bisericeasca a Pr. Dr. Nicodim Sachelarie)
(fragment din Calauza in Credinta Ortodoxa de Pr.Cleopa Ilie)
Caci toate le poate Dumnezeu fara tine, dar ca sa te mantuiască din lumea aceasta nu poate fara tine. Nici tu nu te mântuiesti fara mana lui Dumnezeu si nici Dumnezeu nu te ridica daca nu-I întinzi si tu mana. Destul este ca te cercetează mereu si atat de mult te roaga (Pr.Arsenie Boca)

#2 | pid:2663 | tid:1692
sergiu.c

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 521 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti
  • Preocupari:credinta stramoseasca crestin-ortodoxa
  • Confesiune:ortodox
SPIRITISMUL - Pr.Arsenie Boca
684. Fărădelegea vorbirii cu mortii, sau spiritismul, are vechime mare. În zilele noastre, a ajuns o adevărată modă de lume mare, si, fiind cea mai subtire dintre amăgiri, e si cea mai primejdioasă rătăcire. (...)
Biserica nu tăgăduieste spiritismul, ci-l opreste. Iată de ce: Spiritul care vine nu poate aduce nici o probă îndeajuns de convingătoare despre fiinta sau identitatea sa. Poate însira dovezi după dovezi, arătând că stie lucruri, pe care, ni se pare nouă, numai răposatul putea să le stie. Dar si îngerii răi sau spiritele pot să le stie tot asa de bine. În nici un chip nu putem fi siguri de identitatea celui ce vorbeste sau scrie întocmai ca răposatul. Se-ntâmplă, adică, cea mai mestesugită substituire a persoanei, care e înlocuită si copiată întocmai întru toate, cum o stiam si noi, ca amăgirea noastră cea din bună credintă să fie desăvârsită: iar noi să credem o lucrare de amăgire, ca pe cea mai adevărată descoperire de dincolo. Si, văzând că cele mai multe descoperiri se împlinesc mai pe urmă, primesti fără control cea mai de pe urmă înselare. Iar aceasta o pătesc mai ales cei ce ocolesc sfintele Predanii ale Bisericii si umblă după măiastra înselare ca să-i povătuiască aceia către lumea de dincolo. E si mai usor: spiritismul nu cere lupta cu sine însusi, nu cere sfintirea vietii, nu cere recunoasterea dumnezeirii Mântuitorului, nu opreste ispitirea de Dumnezeu – căci tocmai asta e spiritismul. Ba, dacă tii neapărat la acestea, de teama să nu te afli în greseală, ti le cere si pe-acestea, dar numai ca, pe lângă toate acestea, să mai crezi si în spiritism, adică si în altceva pe lângă Biserica întemeiată de Dumnezeu. Iar cu vremea, câstigându-ti încrederea, te poti pomeni cu sfaturi împotriva mântuirii, sau pradă nălucirilor care clintesc mintea din dreapta socoteală.
Am putea fi întâmpinati de adeptii spiritismului cu cuvântul că dintre sfinti multi au grăit cu îngerii, iar unii cu adevărat au grăit si cu cei mutati de aici, ba si la viată i-au întors; dar asta a fost din îngăduinta lui Dumnezeu, ca o mărturie a nemuririi sufletului si a învierii celei de obste, si ca o slavă cu care i-a cinstit pe sfinti. Din când în când se arată între oameni cât ascultă Dumnezeu de sfinti când arde într-însii iubirea de oameni si voiesc să-i scape de vreo mare nedreptate năpăstuită peste dânsii: ei cer de la Dumnezeu mărturia celui de dincolo de mormânt. Dar de la minunile lui Dumnezeu prin sfinti si până la descoperirile spiritiste e tot atâta depărtare, câtă de la sfinti la ispititorii de Dumnezeu. Viata Sfântului Ciprian, care înainte de a fi crestin era mare vrăjitor si înselător de oameni, ne poate sta mărturie si în privinta spiritismului.
Altă pricină, pentru care Biserica îsi opreste fiii de la calea lăturalnică a spiritismului si a vrăjitoriei de toate treptele e si aceasta: s-a băgat de seamă că practica spiritismului duce la nebunie. Făcându-se cercetare undeva, într-o casă de nebuni, s-a găsit că 70 de insi la sută făcuseră spiri-tism. Cum se ajunge la nebunie e usor de priceput: fiecare sedintă se poate face numai dacă toti cei din adunare se învoiesc să împrumute din ei o anumită putere nervoasă, trebuitoare spiritului de dincolo, care scrie sau vorbeste printr-unul din cei adunati. Acela îsi pierde constiinta de sine în vremea sedintei, cade în transă. Împrumutarea puterii nervoase pe care o solicită spiritele spre a putea comunica dincoace e mai mult o învoire la jaf pe socoteala sănătătii nervilor, jaf care duce, încetul cu încetul, pe unii mai repede, pe altii mai târziu la a nu se mai putea sluji de minte si de nervi, căci tâlhărite de spirite slăbesc si, oarecum zicând, îsi schimbă firea, încât toate le văd printr-un duh străin, altfel decât cealaltă lume normală. Asa începe pe încetul să se arate nebunia, de cele mai multe ori fără întoarcere.
685. Biserica e datoare să-si crute fiii de ispita căderii între tâlharii cei de duh; de aceea opreste lucrul acesta si-si previne credinciosii cu sfatul Sfântului Pavel, dat Tesalonicenilor, iscoditori si ei de taine: „Taina fărădelegii se înfiripează... Ivirea „aceluia” va fi prin lucrarea lui Satan, însotită prin tot felul de puteri si de semne si de minuni mincinoase, si de amăgiri nelegiuite, pentru fiii pierzării, fiindcă n-au primit iubirea adevărului, ca să se mântuiască. Pentru aceea Dumnezeu le trimite amăgiri puternice, ca să dea (dar) crezământ minciunii, si să cadă sub osândă toti cei ce n-au crezut adevărul, ci au îndrăgit nedreptatea” (2 Tesaloniceni 2, 7-12). Căci cale nedreaptă îndrăgesc toti acei ce iscodesc lăturalnic tainele lui Dumnezeu, cele închise în zile viitoare.
Caci toate le poate Dumnezeu fara tine, dar ca sa te mantuiască din lumea aceasta nu poate fara tine. Nici tu nu te mântuiesti fara mana lui Dumnezeu si nici Dumnezeu nu te ridica daca nu-I întinzi si tu mana. Destul este ca te cercetează mereu si atat de mult te roaga (Pr.Arsenie Boca)

#3 | pid:2667 | tid:1692
BogdanO

    Avansat

  • cruce Operator
  • 1251 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Cu gandul in iad
  • Preocupari:invatatura ortodoxa a sfintilor parinti
  • Confesiune:crestin-ortodox
Util in a intelege cat de nociv este spiritismul vezi si Despre vederea trupeasca a duhurilor - Sf.Ignatie Brancianinov
† ....Nu stii că, de ti-ai vărsa sângele tău pentru El, nici asa n-ai făcut ce erai dator să faci că altul e sângele Stăpânului, si altul sângele robului! Pocăieste-te si întoarce-te înainte de iesirea sufletului, ca nu cumva să vină moartea si tot leacul pocăintei să fie fără de folos. Că aici, pe pământ, are putere pocăinta;si numai aici; în iad n-are nici o putere. Să căutăm pe Domnul, cât avem timp! ...† (Sf.Ioan Gura de Aur)
"Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui" (Sfantul Siluan Athonitul)
"învatarea de vorbe nu foloseste nimic, daca lipseste purtarea sufletului cea placuta lui Dumnezeu. Dar pricina tuturor relelor este amagirea si ratacirea si necunostinta lui Dumnezeu † (Sf.Antonie Cel Mare)
"Credinţa dreaptă nu ne foloseşte cu nimic, atunci când avem o viaţă stricată"(Sf.Ioan Gura de Aur)
"283. Cunostinta fara lucrare, nu va mîntui pe nimeni în ziua mortii si a dreptei judecati a lui Dumnezeu.
284. Vai de noi, cei de azi, care ne silim sa învatam teorie multa si nu luam aminte la sudoarea cea din lucrare si la filosof ia cea din traire."

#4 | pid:3240 | tid:1692
Mihaitza77

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 593 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti
  • Preocupari:literatura duhovniceasca a sfintilor parinti
  • Confesiune:ortodox
Nu toate cartile ne sunt de folos - Cuv.Pr.Porfirie

În anul 1971 citeam o carte scrisa raposatul profesor P. Trebelas, carte ce trata urmatoarele teme: Ce este spiritismul?, Istoria Spiritismului, Fenomene Spiritiste, Contemplatie spre explicatie, Intermediari si Mediumuri, Spiritismul ca revelatie, Învatatura spiritismului, Spiritismul si crestinismul. Pe masura ce avansam în lectura, continutul cartii a adus asupra-mi temeri si tulburari, creându-mi diferite probleme în gândire si clintindu-mi credinta.
Fara a-i spune eu nimic, parintele(Porfirie) vazu ce problema aveam si-mi spuse.
- Lasa imediat cartea pe care o citesti, caci cel viclean te lupta foarte greu.
Într-adevar am citit doar sfârsitul cartii, care spunea care este relatia dintre Spiritism si Crestinism, în timp ce o parte de la mijlocul cartii a ramas necitita.
Atunci am priceput ca nu trebuie sa ne ocupam de lucruri pe care nu le putem suporta, nefiind maturizati duhovniceste, si nici cu studiul cartilor care ne turbura, care trateaza despre lucrarile diavolului sau care, în general, sunt nocive prin continutul lor.
Oricat am invata, e cu neputinta sa cunoastem pe Domnul daca nu vom vietui dupa poruncile Lui, pentru ca nu prin stiinta, ci prin Duhul Sfant se face cunoscut Dumnezeu.A crede ca Dumnezeu exista e un lucru si a-L cunoaste e altceva(Sf.Siluan Athonitu

#5 | pid:6349 | tid:1692
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1578 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Despre spiritism si alt chip al lucrarii diavolului pentru inselare si ratacire a sufletelor

Scrisoare de destăinuire a unui înșelat.

Scrisoarea aceasta a fost scrisă de un grec aflat în străinătate către Monahul Teodosie de la Mănăstirea Sfântul Pavel, scriitorul cărții «Spiritismul, urâciunea pustiirii», deoarece prin ea s-a regăsit pe sine și s-a slobozit din ghearele diavolului.

Părinte Teodosie,

Citind cartea Sfinției Voastre, «Spiritismul, urâciunea pustiirii», am simțit o mare nevoie să va scriu, ca să vă mulțumesc prin această scrisoare, dar și ca să mărturisesc, eu nevrednicul, pe scurt, despre marea înșelare în care am căzut. Vă rog să mă iertați că vă rețin și vă obosesc, scriindu-vă marile mele păcate.

Cu vreo zece ani în urmă, Părinte Teodosie, am cunoscut în Tesalonic un bărbat în vârstă care se îndeletnicea cu hydromanţia[1]. Căra cu el o geantă în care avea „utilajele sale”. Doream și eu mult să învăț acest mod de comunicare cu duhurile, însă, cu toate rugămințile mele, nu m-a învățat nimic. Mintea fiindu-mi mereu la acest mod de comunicare, într-o noapte, în somn, a venit cineva și s-a așezat lângă patul meu. Mi-a spus că este „Sfântul Gheorghie” și că de atunci înainte mă va povățui și ocroti. Vă puteți da seama ce bucurie m-a cuprins! A doua zi dimineața am chemat-o pe sora mea, de 33 de ani, cu șapte ani mai mică ca mine, de curând măritată. Acel bătrân o pusese de multe ori pe sora mea să privească într-o cană de lut plină de apă. I-am spus că am pregătite cana, cuțitașul cu mânerul negru și că poate privi în apa din cană. Dar ea a râs și mi-a spus că dacă va fi de față bătrânul Vasile ca să-i citească, ea nu va putea vedea nimic, pentru că și ea încercase singură să privească în apă, dar fără să reușească ceva. Atunci, spunându-i ce mi se întâmplase în somn, ea s-a așezat și s-a concentrat asupra cănii. După două-trei minute a început să vadă o biserică, necunoscută nouă, la capătul Acropolei, numită a Cuviosului David. În partea de sus a ei se află o piatră din care curge agheasmă, numită a Cinstitului Brâu al Maicii Domnului. Acolo vom merge să ne rugăm, să ne spălăm cu agheasmă, să luăm și cu noi și în continuare vom avea comuniune cu duhurile. Și într-adevăr, am acționat potrivit cu îndrumările duhului. De atunci au început răspunsurile-îndrumări la diferitele noastre întrebări. Și încet-încet, odată cu trecerea timpului, am înaintat în această „știință” a satanei, ca apoi să venim în contact cu președintele de atunci al Societății Cercetărilor Spiritiste, Nicolae Firihon sau Barbeta. Acela ne-a rezolvat diferite nedumeriri referitoare la comuniunea pe care o aveam și, concret, m-a dăscălit cum să primesc stăpânirea celor patru arhangheli (Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil). Nu-mi aduc aminte exact câte zile am postit. În fiecare zi citeam câțiva psalmi ai Proorocului David, apoi făceam comuniunea cu sora mea. Ea îi vedea pe cei patru arhangheli cum mă însemnează în chipul Crucii și-mi dau stăpânirea să supun duhurile viclene, să vindec nebuni, fermecați și bolnavi. De asemenea, președintele ne-a dat permisiunea pentru lucru. De acum înainte eram deja profesioniști și lumea venea pe zi ce trecea din ce în ce mai multă.

Ar fi trebuit multe foi de hârtie să vă scriu amănunțit, însă vă scriu foarte puține lucruri despre comuniunea (cu duhurile) pe care am avut-o. Nu am vrut să înaintez la magia albă, așa cum este numită ea de obicei către spiritiști. Astfel permanentul nostru îndrumător, presupusul „arhanghel Gavriil”, într-una din învățăturile sale ne-a spus că Evanghel (adică eu) este născut numai pentru bine. Tu, roabă Chiriachi (sora mea), în cealaltă cămăruță poți da oamenilor diferite buruieni-ape etc.

Faptul că în anumite cazuri (bolnavi, împăcarea soților despărțiți etc.) nu aveam nici un rezultat, îmi pricinuia nedumerire, de vreme ce îndrumătorul ne făgăduise că în toate vom avea izbândă; răspunsul lui că lipsește credința de la oameni; precum și faptul că unele proorocii nu se împlineau și că ne spunea uneori cuvinte încurcate, potrivit cu puterea mea de pricepere, toate acestea m-au făcut să mă îndoiesc de „sfânta” noastră comuniune. De aceea i-am recomandat surorii mele să ne rugăm mai mult și să împlinim, pe cât se poate mai corect, îndatoririle noastre creștinești.

Am început să pun multe întrebări și să insist asupra întrebării: de ce luăm bani de la cei ce suferă, de vreme ce Domnul a spus: «În dar ați primit, în dar să dați.»? Și multe altele. Dar fiindcă diavolul este mincinos și mult-meșteșugăreț, găsea întotdeauna justificări potrivite. Din păcate, însă, pe sora mea nu o prea mâhnea aceasta, ci, dimpotrivă, era mulțumită că câștiga bani și că viața ei devenea mai bună cu fiecare zi ce trecea. Astfel, s-a înțeles cu bărbatul ei, fără să știu nimic, să mă alunge și să lucreze numai ei doi. În felul acesta ar fi putut câștiga mulți bani de la oameni și ar fi fost toți ai lor. Dar trebuiau să învețe să faci invocarea. De aceea m-a întrebat pe mine într-o zi despre ea, iar eu, fără să gândesc nimic rău, i-am învățat. Fapta lor m-a mâhnit și mai mult pentru că mi s-au înmulțit îndoielile despre autenticitatea „sfintei comuniuni”.

A trecut destul de multă vreme în care am căutat să aflu omul potrivit „să vadă”. Astfel, am găsit o femeie căsătorită, însă despărțită de bărbat, care avea o fetiță. Fiind necăjită, a acceptat să lucreze împreună cu mine. A început instruirea care consta zilnic din rugăciuni, paraclise, spălare cu agheasmă la diferite Biserici unde izvora Agheasmă etc. Și astfel, numita Hristina a început să „vadă” limpede și de multe ori cu ochii deschiși.

Îndrumătorul nostru era același „arhanghel Mihail”.

Acum însă aveam mai multă experiență și, pe lângă aceasta, mă rugam și studiam mai mult decât altă dată Sfânta Scriptură. Dar și aici satana devenise mai tare și mai meșteșugăreț decât mai înainte. Omilii uimitoare și vindecări spectaculoase mă făceau să cred că de această dată dețin într-adevăr „sfânta comuniune”. Dar ca un mincinos ce este, diavolul a venit în contradicție din pricina multor mele întrebări. De aceea a început să mă lingușească până acolo unde se oprește mintea omului. A început să mă îndrume prin acea femeie și să mă urce la înălțime cu egoismul, spunându-ne că purtăm aceeași îmbrăcăminte (uniforma romană de culoarea aurului a soldatului roman), numai că noi avem Crucea în față. Nu s-a mulțumit numai cu aceasta, ci a luat chipul Maicii Domnului și ne-a vorbit, ne-a arătat țărmurile Asiei Mici, Constantinopolul, Sfânta Sofia, spunându-ne că foarte curând vor deveni iarăși grecești. Se apropia praznicul Bunei-Vestiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, 25 martie, și mincinosul "arhanghel Mihail" mi-a făgăduit că după terminarea slujbei de la bisercă, îmi va aduce un dar de vreme ce sărbătoresc ziua numelui.[2] Așteptam cu multă nerăbdare să văd ce dar îmi va aduce „arhanghelul”. După ce ne-am despărțit la Biserica Sfintei Varvara, noi ne-am făcut îndatoririle noastre (am tămâiat, am stropit cu agheasmă locul comuniunii, am făcut invocarea așa ca întotdeauna). Apoi Hristina vede cu ochii deschiși pe mincinosul arhanghel cum îi dă o floare de „crin”, iar ea mi-o dă mie spunându-mi să fiu atent să nu o stric. Desigur a premers heretisirea și binecuvântarea și că crinul este adus din muntele Sinai. Apoi mi-a dat un sfat: să iau aminte în viața mea la fapte, pentru că orice cădere și păcat va fi ca și cum aș călca în picioare acest „crin”. Desigur, nu am văzut niciodată crinul, ci numai Hristina îl vedea întotdeauna lângă icoane. Si când l-a dus la ea, casa ei a fost plină de mireasma lui vreme de trei zile.

După aceea îmi pregătește o surpriză. Într-o zi Hristina îl vede pe „Iisus Hristos” cum ne binecuvintează, mă îmbrățișează și mă sărută spunându-mi: „Fratele meu, am venit lângă tine ca să te sui pe cele 40 de trepte ale luminii și adevărului. De acum înainte voi veni în fiecare Miercuri la ora 4 după amiază ca să te îndrum și să te sui pe acele trepte. Îți dau ceva de la mine. Îți dau mâinile mele ca să-i vindeci pe cei bolnavi.” Și într-adevăr, mâinile mele vindecau. Pe lângă aceasta, în mijlocul palmelor mele au apărut două pete negre. Odată când l-am întrebat pe mincinosul arhanghel despre ele, mi-a spus că sunt de la piroanele cu care a fost răstignit Domnul.

Apoi mi-a spus: „Eu te voi povățui corect, deoarece cunosc această lume, am trăit-o cu viața mea când am venit pe pământ, în timp ce «arhanghelul Mihail» nu a trăit cu trup, ca să-i cunoască bine pe oameni. Ești fratele meu mai mic, am ieșit din aceeași mamă, numai că eu am tată pe Dumnezeu, și atunci când învățam lumea, tu alergai în brațele mele etc.

Atunci Hristina îl vede pe mincinosul arhanghel că se închină înaintea mea.Învățăturile sale sunt pline de dragoste, pace și dăruire față de Dumnezeu. Acum mincinosul hristos ne suie la cele cerești, ne arată raiul, pe însuși dumnezeu, ne învață cum slujesc îngerii, arhanghelii, sfinții etc. Ne arată și iadul și orice își poate închipui mintea noastră cea săracă. Îmi spune de mai înainte și despre moartea tatălui meu cu 6-7 luni mai devreme, însă nu mi-a spus o dată fixă.

Apoi mi s-a întrerupt comuniunea, pentru că, într-o zi când am pus-o pe Hristina „să vadă”, a văzut întuneric și a auzit un glas, spunându-i: „Îți luăm lumina și o dăm iarăși fratelui tău, pentru că crinul pe care ți l-am dat și ție l-ai stricat, l-ai făcut bucăți”. Atunci am întrebat-o pe Hristina ce a făcut, iar ea i-a spus mamei mele că a „mers” cu bărbatul surorei ei, adică a făcut preadesfrânare.

Astfel, am început din nou să caut un om care „să vadă”. De această dată, pe toți cei care îi găseam, după ce îi instruiam cu multă osteneală, plecau. Așa cum am pățit cu o femeie de curând măritată, cu a căreia bărbat aveam legături de prietenie. De îndată ce am instruit-o și a început, încet-încet „să vadă” și să am din nou comuniunea, a început să spună că mă iubește și că, în fiecare zi, dragostea ei pentru mine se mărește, până când am fost nevoit să întrerup iarăși comuniunea. În cele din urmă, când am ajuns s-o instruiesc pe nepoata mea (23 de ani și măritată), mi s-a arătat satana sub numele Sfântului Nicolae.

Și aici învățăturile continuă, ca întotdeauna, cu cuvinte de dragoste și mântuire.

În viața mea am avut întotdeauna ghinioane. Nu am putut să dobândesc un serviciu statornic și nu am făcut nici o pricopseală. De asemenea, aveam multe neliniști în somn în timpul nopților, auzeam voci, aveam vise urâte, până și cerceaful îl trăgeau de pe mine. De multe ori simțeam că mi se oprește respirația și mă presează o greutate, de care mă ușuram și pleca de la mine ca o albină, numai după ce cu multă greutate izbuteam să mă însemnez cu semnul Crucii. De asemenea, aveam întotdeauna o frică înăuntrul meu și de multe ori mă înfuriam, dar atunci când îmi reveneam, plângeam pentru halul în care am ajuns. Acum, în ultima vreme, la sărbătorile la care participam (vreme de aproape trei ani am mers la Biserica Sfântului Terapont din Tumba de Jos, Tesalonic), Îl rugam mereu pe Domnul să-mi arate adevărul și să scap de eventuala înșelare. Și într-adevăr, Domnul și Mântuitorul nostru a auzit rugămințile mele și într-o zi când am mers la lucru (eram intreținător de ascensoare) în strada Dimitrie Gunari, nr. 1, l-am găsit pe portarul de la bloc și am început o discuție cu el. Cuvintele lui m-au magnetizat. Am arătat celor ce erau cu mine ce trebuiau să facă, iar eu am continuat discuția cu fratele Gheorghie. Era un om simplu, binevoitor, în jur de 53 de ani și continuu scotea din gura sa cuvintele lui Hristos. La sfârșit mi-a spus:

- Ia această iconiță a Maicii Domnului și nu amâna! Începe din această clipă să devii un ostaș al lui Domnului.

Atunci i-am spus că și eu propovăduiesc fiecărui om cuvântul lui Hristos, vindec bolnavi și am o comuniune sfântă, vorbesc cu Sfinții. Dar el mi-a închis gura, spunându-mi:

- Ești înșelat, fratele meu. Ești victima diavolului, ai căzut în cursa lui.

Și îndată a alergat și mi-a adus cărticica: Chipuri contemporane athonite, «Sava duhovnicul», a Arhim. Heruvim și mi-a arătat la pagina 87, unde spune: „Îngerul care nu era înger, ci diavol”.

În după-amiaza aceleiași zile am chemat-o pe nepoata mea, am pregătit locul de rugăciune și de comuniune și am pus-o să „vadă”, pe jumătate hipnotizată ca întotdeauna. Vă scriu și cuvintele invocării:

„Întru numele Dumnezeului celui viu săvârșim invocare către povățuitorul nostru, Sfântul Nicolae.”

Și îndată am primit „bună seara” și binecuvântarea lui:


- Sunt iarăși lângă tine, robule al lui Dumnezeu, Evanghele. În ce vrei să te povățuiesc?

- Sunteți Sfântul Nicolae?, am întrebat.

- Da, robule al lui Dumnezeu, Evanghele, ca întotdeauna și acum în ultima vreme.

- Atunci vă rog să-mi spuneți ce gândesc în această clipă?

- Ce întrebare este aceasta? De ce ești tulburat?

- Vă rog să-mi răspundeți la întrebarea mea.

- Așadar, ți s-a zdruncinat credința. Păcat.

Eu am continuat să insist și atunci acela mi-a spus că mă gândesc la Hristos, la Biserică, la faptul cum să mă apropii și mai mult de Domnul.

- Acestea le gândesc în fiecare zi, dar în această clipă la ce mă gândesc?

- Robule al lui Dumnezeu, Evanghele, îl pui la încercare pe Sfântul Nicolae care a primit poruncă de la Domnul să te ocrotească și să te povățuiască?

- Pe Sfântul Nicolae îl cinstesc și mă închin lui ca și tuturor Sfinților lui Iisus Hristos, însă pe tine te leg cu numele Sfintei Treimi să te arăți în sub chipul tău adevărat.

Și îndată nepoata mea s-a tulburat și m-am rugat să alung acel monstru de lângă ea.

Apoi am îngenuncheat și am mulțumit Domnului și Dumnezeului nostru, și Îi mulțumesc și Îi cer iertare în fiecare zi că m-a învrednicit să scap de marea înșelăciune a satanei. Mă rog și pentru fratele Gheorghie, care a ieșit în drumul meu. Acum mă aflu în Germania de la 1 mai 1974 și locuiesc la 20 km de Stuttgart. Aici aproape avem o biserică ortodoxă grecească unde merg în fiecare Duminică și sărbătoare la Dumnezeiasca Liturghie. De la biserică am cumpărat cartea Sfinției Voastre, care m-a folosit mult, mi-a dăruit curaj și putere. Mă rog mereu Domnului să vă ocrotească și să vă lumineze ca să mântuiți cât mai multe suflete. Caut să mă spovedesc, dar mai întâi aștept răspunsul Sfinției Voastre ca să-mi spuneți dacă știți vreun duhovnic grec aici în Germania.

Și încă ceva. Scrisoarea adresată Sfinției Voastre am început-o la 29 mai și cu multă osteneală o termin astăzi, 10 iulie. De fiecare dată când stau să vă scriu mi se oprește mintea, amețesc și satana îmi pune mereu piedici. Dar cu toate că îmi aduce gânduri urâte, deznădejdi, însă ele țin puține minute, după care mă liniștesc. Mă rog Domnului nostru Iisus Hristos să mă ierte și să-mi dea puterea și curajul să merg înainte. Și cred că voi ieși din mocirla păcatului și că voi merge cu pas statornic înspre El. Rău este că nu am oameni care să mă sprijine, ci mă lupt singur, rugându-mă și citind Sfânta Scriptură, precum și orice altă carte sfântă găsesc.

Ah, Dumnezeul meu, cât de mare bucurie aș fi simțit dacă m-aș fi aflat, fie și pentru câteva clipe, lângă Sfinția Voastră!

Părinte Teodosie, încheind, mă rog eu, păcătosul, nevrednicul, neînsemnatul, ca Domnul nostru Iisus Hristos să continue să vă dea puterea și luminarea să dărâmați temnițele de fier ale satanei și să sloboziți cât mai multe suflete. Aici, în străinătate, aștept medicamentul Sfinției Voastre, ca să mi se închidă rănile, pentru că în decursul acestor ani satana mi-a făcut multe răni în suflet. Am făcut multe greșeli, multe păcate mari, încât mă scârbesc de sinea mea. Nu vreau să-mi mântuiesc numai sufletul meu, ci și cele bolnave ale atâtor frați care trăiesc aici în străinătate.

Cu evlavie vă sărut mâna eu, nevrednicul Evanghel I. Gugusis.

11. 07. 1974.

Iubiți cititori, cele petrecute iubitului Evanghel sunt atât de revelatoare, încât trebuie să-i pună pe gânduri pe toți și pe toate care sunt „luminați”, care sunt „povățuiți”, care „scriu” având drept îndrumător pe Maica Domnului, pe Sfinți, pe Îngeri. Căci există probabilitatea de 99% ca ei să fie povățuiți într-o manieră sistematică de către diavolul. Noi aceasta am putut face, să le tragem semnalul de alarmă al pierzării lor, iar de aceia depinde să-l primească.

Revista «Cuviosul Filotheos din Paros»
Nr. 29, Mai – August 2010
Orthodoxos Kypseli, Tesalonic.
________________
[1] Vrăjitorie care se bazează pe observarea caracteristicilor apei (culoarea, transparența, formele, umbrele, reflecțiile și unduirile).

[2] În greacă Buna-Vestire este Evanghelismos.

Traducere: Ierom. Ștefan N.
Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos, preluare

Acest post a fost editat de Luca.O: 31 March 2012 - 08:01 PM


#6 | pid:6485 | tid:1692
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1578 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Radiestezia seamana cu spiritismul - Pr.Arsenie Muscalu

INTREBARE: Care este pozitia Bisericii Ortodoxe in privinta radiesteziei (bio-energo-terapiei)? Ce pateste o persoana supusa radiesteziei?

RASPUNS(parintele): Nu cred ca exista o pozitie oficiala a Bisericii in privinta radiesteziei. Acum, eu va spun din ce am putut eu sa cunosc. Am intalnit oameni care faceau radiestezie in anumite grade. Din experienta lor pot sa va spun anumite lucruri si din ce mi se pare mie. Nu este pozitia oficiala a Bisericii, Biserica nu s-a pronuntat in legatura cu asta.

Radiestezia seamana cu un fel de spiritism. Atat cat am putut eu sa vad, este o denaturare jalnica a spiritualitatii ortodoxe, atunci cand este a… spiritualitatii ortodoxe denaturarea asta. In cursuri de radiestezie o sa gasiti definite marimi de felul acesta: grad de realizare a voii Domnului intr-o actiune intreprinsa. De exemplu, ai intreprins o actiune. Un operator radiestezist iti masoara gradul de realizare a voii Domnului in actiunea respectiva. Ai realizat voia Domnului 50% sau 60% sau 20%. Sau: acceptul Sfintei Treimi pentru o actiune pe care vrei sa o intreprinzi. Vrei sa te casatoresti, vrei sa pleci intr-o calatorie, vrei sa iti alegi un anume servicu. Apelezi la un operator radiestezist si el o sa-ti spuna ca in masura de…. 30% Sfanta Treime este de acord sa faci actiunea respectiva. Nu stiu daca trebuie sa spun mai mult…

De ce am spus ca seamana putin cu spiritismul? Operatorul radiestezist se comporta in mare masura ca un medium. Primeste problema, o transmite propriului subconstient, in subconstient primeste mesajul inforenergetic legat de problema respectiva, iar acest semnal inforenergetic se traduce apoi in niste oscilatii ale unui pendul – o greutate atarnata de un fir, pe care il tine in mana. Raspunsul se traduce in oscilatiile acestui pendul. Daca sunt mai mari oscilatiile inseamna ceva, daca sunt mai mici inseamna altceva. Sau ansa, mai poate sa fie, in loc de pendul. Problema este ca acest pendul chiar oscileaza. Altfel ar fi o simpla escrocherie. Dar e mai grav decat atat! Adica duhul cel rau lucreaza prin operatorul radiestezist ca printr-un medium, asa cum stiti fiecare, ca la mici sedinte de spiritism se misca obiecte, se intampla diverse lucruri. Deci mi se pare ca este periculoasa radiestezia si nu as recomanda nimanui sa apeleze la ea pentru rezolvarea problemelor de sanatate sau orice fel de alte probleme.
(fragment din Conferinta "Bolile si tamaduirea lor" sustinuta de Pr.Arsenie Muscalu,martie 2010)

#7 | pid:6900 | tid:1692
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1578 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Despre spiritism - Parintele Arsenie Boca
La vrăjitoare, cere din morţi pe Samuil pe care nu-l ascultase când a trebuit. Iată în ce fel aduce Dumnezeu strâmtoarea peste om, ca odată, totuşi, aşa să preţuiască sfatul, încât şi din morţi ar fi în stare să cheme pe aceia pe care nu i-a ascultat la vreme. Dar cei ce până acolo se îndărătnicesc, încât numai morţii i-ar mai putea întoarce, "chiar de va şi învia cineva din morţi, tot nu vor crede"[1]. Neascultători, oamenii tari de cap şi betegi la minte de fumul mândriei, nu au parte de darurile sfatului. Căci, părăsind sfatul cel bun dat la vreme, şi Dumnezeu îi părăseşte şi-i lasă în sfatul celui rău. Aşa a păţit Saul, căci - după tâlcuirea Sf. Grigorie al Nissei, care lămureşte locul acesta - nu duhul lui Samuil a ieşit din iad (deşi în iad au mers toţi drepţii Vechiului Testament, afară de Enoh şi Ilie), ci a ieşit duhul cel rău, cu care lucra vrăjitoarea, şi care a luat înfăţişarea lui Samuil, ca desăvârşit să-l înşele pe Saul.
Iată pe fostul rege căzând cu închinare înaintea meşteşugirii dia¬volului, care îşi întinsese stăpânirea şi asupra vieţii sale, încât şi sfârşitul i l-a proorocit.
1 Regi 28:
15. Şi a zis (cel în chipul lui) Samuil către Saul:
"Pentru ce mă tulburi ca să ies?" Iar Saul răspun¬
se: "Mi-e tare greu; Filistenii se luptă împotriva
mea, iar Dumnezeu s-a depărtat de mine şi nu-mi
mai răspunde nici prin prooroci, nici în vis, nici în
vedenie; de aceea te-am chemat ca să mă înveţi ce
să fac?"
16. Zis-a (cel în chipul lui) Samuil: "La ce mă
întrebi pe mine, dacă Domnul s-a depărtat de tine
şi s-a făcut vrăjmaşul tău?
17. Domnul face ceea ce a grăit prin "mine":
Va lua Domnul domnia din mâinile tale şi o va da
lui David, aproapele tău,
18. Deoarece tu n-ai ascultat glasul Domnului
şi n-ai plinit iuţimea mâniei lui asupra lui Amalec,
de aceea Domnul face aceasta cu tine acum.
19. Şi va da Domnul pe Israil împreună cu tine
în mâinile Filistenilor; mâine tu şi fiii tăi veţi fi cu mine!"

Aşadar, fărădelegea vorbirii cu morţii, sau spiritismul, are vechi¬me mare. în zilele noastre, a ajuns o adevărată modă de lume mare, şi, fiind cea mai subţire dintre amăgiri, e şi cea mai primejdioasă rătăcire. Să fim înţeleşi: Biserica nu tăgăduieşte spiritismul, ci-1 opreşte. Iată de ce:
Spiritul care vine nu poate aduce nici o probă îndeajuns de con¬vingătoare despre fiinţa sau identitatea sa. Poate înşira dovezi după dovezi, arătând că ştie lucruri, pe care, ni se pare nouă, numai răpo¬satul putea să le ştie. Dar şi îngerii răi sau spiritele pot să le ştie tot aşa de bine. în nici un chip nu putem fi siguri de identitatea celui ce vorbeşte sau scrie întocmai ca răposatul. Se-ntâmplă, adică, cea mai meşteşugită substituire a persoanei, care e înlocuită şi copiată întocmai întru toate, cum o ştiam şi noi, ca amăgirea noastră cea din bună credinţă să fie desăvârşită: iar noi să credem o lucrare de amăgire, ca pe cea mai adevărată descoperire de dincolo. Şi, văzând că cele mai multe descoperiri se împlinesc mai pe urmă, primeşti fără control cea mai de pe urmă înşelare. Iar aceasta o păţesc mai ales cei ce ocolesc sfintele Predanii ale Bisericii şi umblă după măiastră înşelare ca să-i povăţuiască aceia către lumea de dincolo. E şi mai uşor: spiritismul nu cere lupta cu sine însuşi, nu cere sfinţirea vieţii, nu cere recunoaşterea dumnezeirii Mântuitorului, nu opreşte ispitirea de Dumnezeu - căci tocmai asta e spiritismul. Ba, dacă ţii neapărat la acestea, de teama să nu te afli în greşeală, ţi le cere şi pe-acestea, dar numai ca, pe lângă toate acestea, să mai crezi şi în spiritism, adică şi în altceva pe lângă Biserica întemeiată de Dumnezeu. Iar cu vremea, câştigându-ţi încre¬derea, te poţi pomeni cu sfaturi împotriva mântuirii, sau pradă năluciri¬lor care clintesc mintea din dreapta socoteală.
Am putea fi întâmpinaţi de adepţii spiritismului cu cuvântul că dintre sfinţi mulţi au grăit cu îngerii, iar unii cu adevărat au grăit şi cu cei mutaţi de aici, ba şi la viaţă i-au întors; dar asta a fost din îngădu¬inţa lui Dumnezeu, ca o mărturie a nemuririi sufletului şi a învierii celei de obşte, şi ca o slavă cu care i-a cinstit pe sfinţi. Din când în când se arată între oameni cât ascultă Dumnezeu de sfinţi când arde într-înşii iubirea de oameni şi voiesc să-i scape de vreo mare nedreptate năpăs¬tuită peste dânşii: ei cer de la Dumnezeu mărturia celui de dincolo de mormânt. Dar de la minunile lui Dumnezeu prin sfinţi şi până la descoperirile spiritiste e tot atâta depărtare, câtă de la sfinţi la ispititorii de Dumnezeu. Viaţa Sf. Ciprian, care înainte de a fi creştin era mare vrăjitor şi înşelător de oameni, ne poate sta mărturie şi în privinţa spiri¬tismului.
Altă pricină, pentru care Biserica îşi opreşte fiii de la calea lătu¬ralnică a spiritismului şi a vrăjitoriei de toate treptele, e şi aceasta: s-a băgat de seamă că practica spiritismului duce la nebunie. Făcându-se cercetare undeva, într-o casă de nebuni, s-a găsit că 70 de inşi la sută făcuseră spiritism. Cum se ajunge la nebunie e uşor de priceput: fiecare şedinţă se poate face numai dacă toţi cei din adunare se învoiesc să împrumute din ei o anumită putere nervoasă, trebuitoare spiritului de dincolo, care scrie sau vorbeşte printr-unul din cei adunaţi. Acela îşi pierde conştiinţa de sine în vremea şedinţei, cade în transă. împrumu¬tarea puterii nervoase pe care o solicită spiritele spre a putea comunica dincoace e mai mult o învoire la jaf pe socoteala sănătăţii nervilor, jaf care duce, încetul cu încetul, pe unii mai repede, pe alţii mai târziu la a nu se mai putea sluji de minte şi de nervi, căci tâlhărite de spirite slăbesc şi, oarecum zicând, îşi schimbă firea, încât toate le văd printr-un duh străin, altfel decât cealaltă lume normală. Aşa începe pe încetul să se arate nebunia, de cele mai multe ori fără de întoarcere.
Spre documentarea celor de mai sus aducem în sprijin cartea unui medic despre Ştiinţele oculte şi dezechilibrul mintal[2]. Cartea aceasta are meritul că aduce şi răspunsurile ocultiştilor, spiritiştilor şi a câtorva orientalişti de seamă. Toate sfaturile lor nu sunt decât strigăte de alarmă împotriva navalei mulţimii spre dezechilibrul mintal. Iată câteva răspunsuri la întrebarea: "Dacă ştiinţele oculte - faimoasa ştiinţă a binelui şi răului - pot duce la dezechilibrul mintal, sau nu?" Unul răspunde: "Nu cred că ştiinţele oculte, prin ele însele, duc la dezechili¬bru mintal, dacă cel ce le studiază sau le practică nu are tare intelectua¬le. Dar e un lucru sigur că mulţime de dezechilibraţi mintal sunt atraşi spre practicarea ştiinţelor oculte şi nu-şi găsesc în ele decât înrăutăţirea tulburării lor sau o temă pe care să delireze" (Prof. Alajovanine, p.92).
Iată răspunsul unei orientaliste (D-na H. Blavatsky): "Cele mai bune, cele mai puternice medii au suferit de pe urma experienţelor în sufletul şi în trupul lor. Amintiţi-vă moartea - vrednică de plâns - a lui Ch. FOrster, care s-a stins de nebunie furioasă într-un azil de alienaţi; aduceţi-vă aminte de Stade, care e epileptic, de Eglinton, primul mediu al Angliei din vremea noastră, care e atins de aceeaşi boală. Vedeţi ce viaţă a avut Douglas Home. Gândiţi-vă apoi la soarta tristă a sărmanu¬lui Washington Irving. Iată în sfârşit şi pe surorile Fox, cele mai vechi medii, întemeietoarele spiritismului modern, după peste 40 de ani de "raporturi" cu "îngerii", ele au înnebunit fără lecuire, mulţumită acelor îngeri... Ştiinţa binelui şi a răului este plină de primejdii şi plină de curse" (p. 96).
Un spiritist încercat (Stanislas de Gnaita) atrage aminte: "Poţi vedea că nu tăgăduiesc cu prejudecată preţul spiritelor. Eu judec aspru doctrina - una din cele mai însemnate în general - numai pentru conse¬cinţele la care duce în chip fatal: promiscuitatea psihică şi anarhia spi¬rituală. .. Experimentatorul îndrăzneţ când vrea să intre în trupul lui îl poate găsi ocupat de o larvă, care s-a instalat acolo, a luat organele în stăpânire, s-a întărit ca într-o cetate, ca să spunem astfel. ... Sau el intră fără să fi putut da afară năluca; de aci nebunia, monomania sau, pe puţin, posedarea. ... Sau rămâne larva stăpână pe trup, ca pe un câmp de luptă: de aci înainte ea va vegeta în acest trup şi asta e idioţia (p.112).
Răspunsul acesta îndeamnă la o legătură. Odată Mântuitorul atrăgea aminte celor ce se izbăvesc de rele, că duhul cel rău (recunos¬cut de noi prin muncirea unei patimi), fiind alungat de pocăinţa omului unită cu darul lui Dumnezeu, neavând acela unde petrece, mai ia cu sine alte şapte duhuri, mai rele decât sine şi se întoarce la casa de unde a fost alungat. Deci, dacă află casa curată, dar stăpânul - mintea, sufletul - umblă pustiu, plecat de-acasă prin cine ştie ce excursii astrale după informaţii, lăsând geamuri şi uşi deschise - că nu pot rămâne altfel - sigur că cele de pe urmă ale omului aceluia vor fi mai rele decât cele dintâi. Ar fi interesant de ştiut întocmai ce înţelegeau Sfinţii Părinţi, când îşi disciplinau ucenicii, deprinzându-i să-şi aibă necon¬tenit sufletul întreg aeolea unde le era şi trupul şi să se împotrivească răpirii minţii afară din trup. Trebuie că aci e ceva mai mult decât sim¬pla împrăştiere a fanteziei, care, nestăpânită, multă slăbire aduce.
Alt spiritist (Allan Kardec) răspunde cam aceleaşi: "Una dintre cele mai mari primejdii ale mediumităţii (însuşirea ce-o au unele per¬soane de-a intra, chiar fară voie, în legături cu spiritele - însuşire care e datorită unei inaderenţe normale a sistemului nervos la lumea reală) e obsesia, adică stăpânirea pe care anumite spirite o pot exercita asupra mediilor... Obsesia are trei trepte principale." obsesia simplă, fascinaţia şi subjugarea" (p. 116).
Un profesor (Laiquel-Lavastine) mai precizează şi alte laturi: "Studiul ocultismului... nu are nici un neajuns în ce priveşte sănătatea morală a celor echilibraţi. Dar se întâmplă că la baza acestor studii să stea o tendinţă anormală, sau chiar bolnăvicioasă. în acest caz ele pot fi vătămătoare. Cu atât mai mult aplicaţiile practice. Unele din aplicaţii sunt experimentele de disociere a personalităţii. Se poate înţelege de aci cât sunt de vătămătoare la subiectele a căror sinteză mintală e mai mult sau mai puţin insuficientă. Printre mediile existente se pot face trei grupe:
1. înşelătorii şi escrocii, care intră în jurisdicţia tribunalelor;
2. nebunii, care, într-un delir sistematic, fac spiritismul să intervie ca un izvor de elemente noi;
3. inşii, de cele mai multe ori debili mintali, la care spiritismul nu e decât pricina ocazională a apariţiei delirului.

"Spiritismul este prin urmare păgubitor, fiindcă înlesneşte izbuc¬nirea delirului. Rolul psihiatrului este să arate neajunsurile şi primejdii¬le sale" (p.l 18).
Cel mai răspicat strigăt de alarmă îl dă un magician şi orientalist englez (C. W. Leadbeater), în următoarele cuvinte: "Mijloacele cele mai înaintate de vrăjitorie (magie neagră) pot da viaţă elementelor arti¬ficiale puternice, şi acest fel de viaţă este câteodată foarte rău. Dar ele¬mentele acestea reacţionează cu o putere îngrozitoare asupra autorului lor, dacă persoana vizată se află, prin curăţia firii ei, la adăpost de înrâurirea lor. Aşa că povestea cu vrăjitorul sfâşiat de dracii pe care-i chemase nu-i numai poveste, ci poate avea o bază de adevăr.
Fac, foarte solemn, pe toţi atenţi, să nu se străduiască să deştep¬te energiile acestea de temut, dacă nu sunt călăuziţi de un om încercat, căci am constatat personal, la ce urmări teribile se expune o persoană neştiutoare şi cu călăuză rea, când vrea să se joace cu aceste lucruri foarte serioase. A te arunca în experienţele acestea, fară să ai price¬pere, este mult mai primejdios decât jocul unui copil cu nitroglicerină" (dinamită) (p.l 19).
Semuind "motivele" care ademenesc oamenii spre spiritism, dintre cele mai serioase sunt durerile nemângâiate pentru moartea câte unuia din familie; iar dintre motivele mai puţin serioase, curiozitatea şi naivitatea.
Normal ar fi ca cei rămaşi în viaţa aceasta să vrea să se refacă şi să se împace cu hotărârea cea mai presus de ei, care a orânduit aşa. Dar ei fac dimpotrivă: nu vor să se împace, se revoltă, nu vor să între¬rupă legătura cu cei mutaţi dincolo, refuză a se mulţumi numai cu mijlocirea Bisericii pentru sufletul lor. Ei vor să treacă hotarul pus de Dumnezeu între cele două împărăţii ale vieţii sufletului. Neastâmpă-rareâ lor îi pune în conflict cu Providenţa divină; iar starea asta nenormală îi poate împinge până la dezechilibru mintal - sau, socotind întors, această neastâmpărare chiar dovedeşte dezechilibru latent, care abia acum se manifestă pe "motivul" unei morţi în familie.
Omul trebuie să aibă o cunoştinţă despre moarte şi viaţă; - şi pentru asta are şi vreme şi ocazii - pe urmă trebuie să-şi stăpânească durerea. Căci nestăvilind-o cu resemnarea şi cu împăcarea stării de lucruri, aşa cum acestea se deapănă de la începutul omului, iar pe deasupra, refuzând alinarea pe care o dă credinţa creştină, nu mai rămâne bietului îndurerat nimic care să-i ocrotească mintea sănătoasă. Dragostea mărginit înţeleasă înteţeşte şi prelungeşte durerea, care pri-cinuieşte obsesii şi îndrumă la spiritism; iar de acolo atârnă de sănăta¬tea nervoasă câtă a mai rămas, unde să se sfârşească totul. Suntem de acord deci cu "dorinţa fierbinte" din concluzia unei teze de doctorat în medicină, ca: "Fiinţele deznădăjduite, împinse de naivitate, teamă sau nebunie, să nu mai fie ispitite la o experienţă costisitoare şi în acelaşi timp periculoasă pentru sufletul lor tulburat" (p.242).
Tot cu acest prilej se mai nimereşte o observaţie asupra spiritiş-tilor fără voie, sau mai bine-zis asupra celor posedaţi de spirite, mai mult sau mai puţin cu sau fără voia lor: sunt o seamă de oameni sănă¬toşi la aparenţă, dar "lor le grăieşte duhul" multe prăpăstii. Aceştia simt într-înşii o a doua persoană, care vorbeşte cu ei ca atare şi, cu tim¬pul, se trezesc total absorbiţi, de un atare duh, care se dă pe sine, ba "arhanghel", ba cutare sau cutare sfânt, ba chiar şi numele lui Iisus Hristos îl împrumută. In alte cazuri, când n-avem de-a face cu o per¬soană înclinată spre credinţă, acea a doua persoană face pe unul din personajele mai de seamă ale istoriei. E limpede, fără exemplificări, că unitatea persoanei omeneşti s-a sfărâmat, cenzura raţiunii nu mai func¬ţionează, tot conţinutul subsolului persoanei răbufneşte fără stăvilar; ne aflăm în faţa unei tragedii din câmpul patologiei nervoase.
Sfinţii Părinţi, într-un gând, previn turma credincioşilor de ispitele iscodirilor lăturalnice; astfel Sfântul Chiril al Ierusalimului stri¬gă: "Fugi de orice lucrare diavolească... Nu da atenţie la astrologi... Nu primi nici măcar să auzi despre farmece, descântece şi de faptele foarte nelegiuite ale celor care cheamă spiritele!"[3] Iată şi cuvântul Sfântului Grigorie de Nissa, din scrisoarea sa. către Episcopul Teodo-sie[4]: "S-a părut unora dintre înaintaşii noştri că acea vrăjitoare ar fi adus de faţă chiar sufletul lui Samuil, şi în sprijinul acestei păreri aduc faptul că fiind foarte impresionat Samuil de lepădarea lui Saul (de către Dumnezeu) şi chiar căutarea vrăjitoarei s-a făcut tot cu gândul la Dumnezeu, adică prin aceea că a vrut să afle, printr-o manevrare a vrăjitoarei, un răspuns înşelător la întrebările puse de el. Fiind, adică, supărat proorocul pentru că nu voia ca păcătosul să fie dat pierzării, drept aceea şi adaugă că a permis Dumnezeu ca să fie chemat sufletul proorocului prin acea artă magică, pentru ca să vadă însuşi Samuil că apărarea pe care a vrut s-o ia lui Saul a fost zadarnică, arătându-i prin vorbirea pântecului că proorocul îi este protivnic, făcându-i să i-o spună personal atunci când 1-a chemat."
"Gândindu-mă însă la prăpastia, de care ne spune Evanghelia, că s-a căscat între împărăţia celor buni şi a celor răi, precum a zis acel pa¬triarh, sau mai curând însuşi Domnul patriarhului (Dumnezeu), (para¬bola cu Lazăr şi bogatul), anume că nimeni din cei condamnaţi nu se mai poate ridica până la cele cereşti şi nimeni din cer nu mai poate coborî în ceata celor răi - eu personal nu cred în astfel de concepţii magice, ci cred că singurul adevăr e cel descoperit de Sf. Evanghelie."
"Pe cât ştim, cât de mare este Samuil între sfinţi şi de condamna¬bilă e fascinaţia magiei, pe atât sunt de convins că în acea stare de odihnă completă în care se afla Samuil, n-a putut nici cu voie, nici fără voie să treacă peste prăpastia care separă pe cei răi de cei buni; - fără voie - nu, întrucât ar însemna că s-ar fi permis diavolului să treacă el acea prăpastie şi să mute pe acel sfânt prooroc din mijlocul cetei celor sfinţi în alt loc; de bună voie, iarăşi nu e posibil, căci nici n-ar fi în stare şi nici n-ar vrea să se amestece în cele rele. Căci cine odată petre¬ce în bine, e absurd să se spună că ar trece de bună voie Ia cele rele. Dar chiar dacă ar avea de gând aşa ceva, mărimea acelei prăpăstii nu permite astfel de trecere."
"Ce însemnează, deci, problema pe care o discutăm? întrucât vrăjmaşul firii omeneşti e protivnicul nostru al tuturor, el nu are alt gând şi altă grijă decât să lovească pe om unde-1 doare, rănindu-1 de moarte. Şi care altă rană poate fi mai mortală pentru oameni decât a-i îndepărta din apropierea Dumnezeului celui făcător de viaţă şi lăsân-du-i să se rostogolească de bună voie spre pierzare? Întrucât, deci, mulţi se pasionează, din cei ce se îngrijesc de cele trupeşti, să cunoas¬că viitorul, nădăjduind să-l poată evita, dacă e rău, sau să şi-1 dobân¬dească dacă e bun, de aceea, pentru a nu-şi anina oamenii privirile numai spre Dumnezeu, vicleana fire a diavolului a iscodit o mulţime de chipuri mincinoase de a cunoaşte viitorul, cum sunt: ghicitul din zbo¬rul păsărilor, tălmăcirea semnelor, oracole, cercetarea măruntaielor, chemarea morţilor, ghicirea în momente de transă, incitarea (ispitirea) zeităţii, inspiraţia şi alte multe. Şi în ce fel e ghicirea prin care se lasă omul ademenit ca să afle adevărul, pe atâta e de sigur că omul cade în ghearele vicleanului şi înşelătorului diavol. Diavolul e cel care îndeam¬nă pe cel ce observă zborul vulturilor, să-şi lege nădejdea de anumite fâlfâiri mai deosebite sau de palpitările anumite ale ficatului, bâlbâială care reiese din mflamaţiuni ale ganglionilor, ca şi clipirile din ochi, toate acestea vădesc tot atâtea moduri de înşelare a omului de către viclenia aceluiaşi diavol şi aceasta cu scopul ca, depărtându-se oamenii de Dumnezeu, să caute vindecare prin diavol, de la care şi cred că o dobândesc."
"Una din aceste felurite înşelări este deci şi vorbirea din stomac, sau pitonia, prin care s-a crezut că s-ar putea evoca sau readuce la viaţă sufletele celor morţi. Disperat în privinţa mântuirii sale, atunci când împotrivă-i se răsculaseră străinii cu toate armatele lor, şi venin-du-i atunci în minte că Samuil i-ar putea veni oarecum în ajutor, Saul s-a dus la vrăjitoare care-şi credea singură şi-i credeau şi alţi oameni că i se arată diavolul sub diferite contururi, pe care de altfel Saul nu le-a văzut, ci numai ea. Când deci s-a apucat să oficieze acel act magic şi au apărut în ochii femeii fantasmele acelea, atunci diavolul 1-a făcut pe Saul să creadă că acele arătări ar fi însuşi realitatea lor, mai ales că însăşi îmbrăcămintea sub care i s-a spus că s-a arătat acea figură (a lui Samuil), - îmbrăcăminte care nu era deloc necunoscută femeii, se potri¬vea cu aceea pe care o cunoscuse Saul, fapt care a făcut pe acesta şi mai mult să se mire, crezând acum cu tărie că de fapt nu s-a înşelat prin viziunea femeii. După ce ea a zis că vede nişte zei înălţându-se şi un bărbat în picioare îmbrăcat în două haine, atunci ce să zică la aceasta adevăratele slugi ale textului Scripturii? Că s-ar fi arătat însuşi Samuil şi că într-adevăr vrăjitoarea a văzut nişte zei ridicându-se în sus? Cunoaşte şi Scriptura pe diavol, atunci când zice: "Toţi dumne¬zeii păgânilor sunt idoli" (Ps.95, 5). Ori sufletul lui Samuil să fi petre¬cut împreună cu idolii? Să nu fie! Ci spiritul de care vrăjitoarea era continuu stăpânită, el a fost acela care împreună a luat şi pe alte spirite spre a înşela pe acea femeie şi prin ea şi pe Saul. în acea vorbire din stomac acele spirite diavoleşti au făcut pe femeie să spună că sunt zei, Ie-a descris şi haina în care ar fi îmbrăcaţi şi le-a învăţat şi glasul lor şi vorbirea în chip profetic, anunţând, printr-o conjunctură verosimilă, pe care o indicau aparenţele, viitorul, ca pe ceva ce reieşea logic din fap¬tele ce se întâmplaseră. De altfel acel spirit diabolic s-a dat de gol fără să vrea, spunând adevărul atunci când a zis: "Mâine tu şi fiii tăi veţi fi cu mine" (I Regi 28, 19). Dar dacă ar fi fost însuşi Samuil, atunci cum ar fi fost posibil să stea împreună cu el un om vinovat de atâtea crime (Saul)?"
In vremea noastră circulă multe cărţi care cuprind comunicări de dincolo. Aceste comunicări, mai ales cele care se dau pe sine a fi din partea sfinţilor sau chiar ale Mântuitorului însuşi, fără voie ne conduc la comparaţia lor cu Sfintele Evanghelii. La o atare confruntare se dau de gol. Puse pe două coloane, aceste splendide platitudini şi mărunţi¬şuri, cu o pagină din Evanghelii, sublimul şi ridicolul sunt şi mai evi¬dente. Calitatea literară, fondul, înălţimea gândirii, totul dau de gol un fals neruşinat şi nemaipomenit de îndrăzneţ, pe care nu cred să-l poată face sufletele celor mutaţi de la noi, ci numai tatăl minciunii[5] şi hristoşii mincinoşi[6].
Biserica e datoare să-şi cruţe fiii de ispita căderii între tâlharii cei de duh; de aceea opreşte lucrul acesta şi-şi previne credincioşii cu sfa¬tul Sfântului Pavel, dat Tesalonicenilor, iscoditori şi ei de taine:
2 Tesaloniceni 2:
7. ... Taina fărădelegii se înfiripează...
9. ...Ivirea "aceluia" va fi prin lucrarea lui Sa-
tan, însoţită prin tot felul de puteri şi de semne şi
de minuni mincinoase,
10. Şi de amăgiri nelegiuite, pentru fiii pierză¬
rii, fiindcă n-au primit iubirea adevărului, ca să se
mântuiască.
11. Pentru aceea Dumnezeu le trimite amăgiri
puternice, ca să dea (dar) crezământ minciunii,
12. Şi să cadă sub osândă toţi cei ce n-au cre¬
zut adevărul, ci au îndrăgit nedreptatea.
Căci cale nedreaptă îndrăgesc toţi cei ce iscodesc lăturalnic tai¬nele lui Dumnezeu, cele închise în zile viitoare.

___________
[1] Luca 16,31.
[2] Dr. Philippe Encausse, Sciences occultes et desequilibre mental, Paris, Payot, 1944, ed. II, 314p.
[3] Sf. Ciril al Ierusalimului, op. cit., p. 133.
[4] Sf Grigorie de Nissa, Epistola către Teodosie, Migue, P.G. 45, col. 407-
[5] Ioan 8, 44.
[6] Matei 24, 5.

#8 | pid:7914 | tid:1692
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1578 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Despre invataturile eretice, ecumenism,yoga, reincarnare, spiritism - Parintele staret Efrem de la Manastirea Vatopedu, Muntele Athos





1 User(i) citesc acest topic

0 memberi, 1 vizitatori, 0 useri anonimi