Sari la continut

Iisus Hristos
Nu se cuvine ca sufletul rational si luptator sa se sperie si sa se infricoseze indata de patimile care vin asupra lui, ca nu cumva sa fie batjocorit de draci, ca fricos. Caci tulburat de nalucirile lumesti sufletul iese din ogasa lui. Sa stim ca virtutile noastre sufletesti ni se fac inaintemergatoare ale bunurilor vesnice, iar pacatele de buna voie pricini ale muncilor (Sf.Antonie Cel Mare -- Filocalia vol.1)

Traficul site-ului nostru este monitorizat si promovat de:

Despre credinta,necredinta

credinta necredinta

30 postari la acest topic

#1 | pid:2549 | tid:1631
Mihaitza77

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 593 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti
  • Preocupari:literatura duhovniceasca a sfintilor parinti
  • Confesiune:ortodox
Fara voia lui Dumnezeu nici nu ne imbolnavim nici nu murim
(extras din Marturii din Viata Monahala - Gheron Iosif)
" Frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii " - spune inteleptul Solomon si cu el sunt de acord Parintii. Iar eu spun: " Fericit, de trei ori fericit este barbatul care se teme de Domnul ".
" Din aceasta frica dumnezeiasca se naste credinta in Dumnezeu. Aceasta il face sa creada din tot sufletul ca daca el s-a dedicat intru totul lui Dumnezeu, atunci si Dumnezeu va avea grija de el intru toate. Si in afara de hrana si acoperis - spre care iarasi Acesta il determina - alta grija nu are. Ci se supune in toata simplitatea voii Domnului, caruia Ii urmeaza.
Cand se va inradacina aceasta credinta in suflet se va desfiinta deplin cunoasterea aceea care da nastere la indoiala in toate si face sa se micsoreze credinta, iar uneori o face chiar sa dispara, intrucat are puterea firii din care se hraneste. Daca insa va invinge credinta in urma multor incercari, atunci se naste - sau, mai curand, i se daruieste cunoasterea duhovniceasca, care nu sta impotriva credintei, ci cu aripile sale zboara si cerceteaza adancurile tainelor. Si vor fi acestea doua, credinta si cunoasterea, cunoasterea si credinta, surori nedespartite.
Sa cercetam noi, cei care ne-am dedicat lui Dumnezeu, daca este credinta cea care ne stapaneste sau este cunoastere. Daca lasi totul in seama lui Dumnezeu, ai inteles ceea ce este credinta si vei afla fara indoiala ajutor la Acesta. Atunci, de mii de ori daca vei fi incercat si ispitit de Satana, pentru a-ti lua credinta, tu sa preferi de mii de ori sa mori decat sa dai ascultare cunoasterii. Astfel ti se va dechide poarta tainelor. Si te vei minuna intelegand ca mai inainte erai legat cu lanturile cunoasterii iar acum zbori cu aripi dumnezeiesti deasupra pamantului. Si respiri alt aer, al libertatii, de cate ceilalti sunt lipsiti.
Iar daca vezi cunoasterea ca te stapaneste si te pierzi la cel mai mic pericol si deznadajduiesti, atunci sa stii ca nu ai inca credinta, ca nu ai inca nadejde deplina in Dumnezeu, care poate sa te scape de la orice rau. Ingrijeste-te sa te indrepti ca sa nu fii lipsit de un astfel de lucru bun.
Ia aminte acum la ceea ce iti voi spune:
A venit la noi odata un calugar care fusese in Elvetia pentru ca suferea de trei boli groaznice nevindecabile. Cheltuise multi bani si multe medicamente. Era bogat. Cineva i-a spus sa vina la mine si sa-mi spuna gandurile sale. Mi-a fost mila de el. I-am spus ca o sa se faca de indata bine, numai sa creada ca Dumnezeu poate sa-l vindece. Daca ar fi sa va scriu toata istoria, cat m-am chinuit sa-l conving, ar trebui sa va scriu patru coli cel putin. Nici nu voia sa plece, nici nu se lasa convins. Pana cand Dumnezeu a lucrat si a auzit acela o voce in chip omenesc : " De ce nu asculti, ca sa te faci bine? " Si asa s-a vindecat. Eu ii ceream sa manance ceea ce medicii spuneau ca daca mananca va muri si sa-si pun toata nadejdea in Dumnezeu. In felul acesta ii ceream sa paraseasca cunoasterea si sa urmeze credintei. In loc sa manance de zece ori pe zi, cum i se spunea, i-am spus sa manance o singura data si sa-si puna nadejdea in Dumnezeu. Numai trei zile l-a incercat Dumnezeu si a fost de ajuns. Iar eu ma rugam pentru el cat puteam. Noaptea, am vazut in somn doi serpi infricosatori care il cuprisesera sa-l omoare. Unul i se incolacise in jurul gatului iar el striga cu tipete salbatice sa-l scap. M-am luptat cu salbaticiunile si le-am omorat, apoi m-am trezit. Atunci a venit la mine si mi-a zis: " M-am facut bine. Sunt ca un nou nascut !" Si intradevar, trupul lui se refacuse ca trupul unui prunc. Medicamentele, pastilele si injectiile le-a aruncat intr-o prapastie. Si a trait deplin sanatos, mancand numai o singura data pe zi.
Vedeti, dar, cate lucreaza credinta ? Sa nu credeti ca eu am facut ceva. Nu. Nu am o astfel de putere. Credinta este aceea care are putere sa savarseasca astfel de minuni. Ascultati iarasi: O calugarita mi-a scris ca este suferinda si ca daca nu va face operatie va muri. Eu ii scriu si ii spun contrariul. Aceea iarasi imi scrie ca doctorul i-a spus ca daca nu se va opera in nu stiu cate zile va muri. Eu iar ii scriu: " Ai credinta ! Lasa totul in grija lui Dumnezeu ! Prefera mai curand moartea ". Mi-a raspuns dupa un timp ca s-a facut bine.
[..]
Acum ia aminte la spusele profetului: " Am vazut pe Domnul meu inaintea mea pentru totdeauna ". Ochii sufletului tau sunt oare totdeauna deschisi, sau crezi ca, deoarece nu vezi tu aproape pe Dumnezeu, nu te vede nici Acela ? Sau crezi ca poti face ceva pe ascuns de Dumnezeu, intrucat mintea ta este inchisa ? Acela Se intristeaza si Se face ca nu vede, insa te vede, iti reproseaza putinatatea credintei si intunecimea mintii. Nu stii oare ca Hristos devine in fiecare vindecarea oricarei nevoi? Adica hrana duhului, apa celui insetat, sanatate celui bolnav, imbracaminte celui gol, voce celor care canta, cercetare celui care se roaga, tuturor toate spre mantuire.
Crede, fiule, in toate case patimim, in toate Hristos este cel mai bun doctor al sufletului si al trupului. Este suficient numai sa te lepezi deplin de tine insuli, sa ai credinta desavarsita si daruire fara nici o ezitare. Daca dulcele Iisus este atat de bun, milostiv, de ce sa deznadajduiesti ? Noi ii cerem atat de putin iar Acesta ne da atat de mult ! O raza de lumina numai daca cerem, Acesta ne daruieste Lumina intreaga, Adevarul, Iubirea. Smereste-te si orice nadejde a ta sa o ai in Acesta. Crede-ma ca spun adevarul: de cand am devenit monah, ori de cate ori m-am imbolnavit nu m-am ingrijit in nici un fel de mine. Nici nu a lasat pe cineva sa se ingrijeasca de sanatatea mea trupeasca, ci toata nadejdea mea mi-am pus-o in doctorui cel fara de plata. Si cat de mult am fost incercat la inceput ! Tot spatele meu pana jos se umpluse de bube cat lamaia. Ma luptam cu patima, fara sa-mi schimb nici camasa de piele, nici haina. M-am pus in spate un rucsac si am dat ocol intregului Munte Sfant. Toate acele bube s-au spart singure si supurau pana la picioare. Si nu m-am schimbat, cum am spus, luptandu-ma din rasputeri si indurand totul. Camasa mea de piele se imbibase de materia care curgea. In gaurile ranilor puteai introduce degetul. Si nu am patit nimic. Pana astazi orice boala vine asupra mea o primesc cu multa bucurie si cu speranta cami poate aduce somnut cel vesnic, sa ma aflu alaturi de Domnul meu Iisus Hristos. Dar nu a venit inca ceasul. Va veni insa curand. Moartea, care pentru multi este un lucru mare si infricosator, pentru mine este odihna, este un lucru dulce care va pune capat necazurilor lumii. Si o astept clipa de clipa. Este mare moartea, cu adevarat. Dar mare este si lupta de a ridica toate sarcinile lumii de astazi, cand toti cer de la celalalt sa implineasca toate poruncile.
[..]
Iarasi va scriu sa nu va temeti de boli, chiar daca le veti purta viata intreaga. Daca Dumnezeu este in permanenta prezent, de ce sa ne nelinistim? In El traim si ne miscam. In bratele Lui suntem tinuti. Respiram intru Dumnezeu. Suntem inconjurati de Dumnezeu. Il simtim pe Dumnezeu. Ne hranim cu Dumnezeu in Sfintele Taine. Oriunde te intorci, oriunde privesti, peste tot este Dumnezeu: in cer, pe pamant, in adancuri, in pomi si in pietre, in mintea ta, in inima ta. Prin urmare, sa te vada oare Dumnezeu ca suferi ? Spune-i Lui durerile tale si vei vedea cata mangaiere o sa ai, vei vedea vindecare nu numai a trupului, ci si a patimilor sufletului. Imi scrii ca nu ai scapat inca de omul cel vechi. Iar eu iti spun ca nici picatura nu ai din omul cel nou, esti in intregime cel vechi. Cand va incepe noul Adam sa ia chip in tine, atunci eu insumi iti voi scrie despre semnele formarii omului nou, daca voi mai fi in viata.
Oricat am invata, e cu neputinta sa cunoastem pe Domnul daca nu vom vietui dupa poruncile Lui, pentru ca nu prin stiinta, ci prin Duhul Sfant se face cunoscut Dumnezeu.A crede ca Dumnezeu exista e un lucru si a-L cunoaste e altceva(Sf.Siluan Athonitu

#2 | pid:2559 | tid:1631
Mihaitza77

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 593 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti
  • Preocupari:literatura duhovniceasca a sfintilor parinti
  • Confesiune:ortodox
Parintele Gheorghe Calciu

- Părinte, vorbiţi-ne despre cum îşi poate recăpăta credinţa cineva care şi-a pierdut-o.
- Prin rugăciune şi răbdare. Este în Pateric o întâmplare. Un ucenic vine la Părintele său şi-i spune: „Avva, urăsc lumea. Simt cum în sufletul meu creşte ura împotriva lumii”. Şi Avva i-a zis: „Du-te în lume şi trăieşte un an de zile acolo!“. S-a dus în lume, s-a întors şi i-a spus: „Urăsc lumea mai mult, pentru că am văzut în ce desfrâu şi păcate trăieşte“. Şi Avva i-a zis: „Du-te în peşteră şi trăieşte un an de zile acolo!“. S-a dus în peşteră, a stat un an de zile şi întorcându-se, i-a spus Avvei: „Şi mai mult urăsc lumea, pentru că stând în peşteră, toate lucrurile mi s-au limpezit şi cugetând la ce se întâmplă în lume, am început să cred că lumea trebuie cu adevărat dispreţuită şi urâtă”. Şi l-a întrebat Avva: „Dar tu de când eşti în mănăstire?“. „De şapte ani“, a răspuns tânărul. Şi Avva a zis: „Uite la el, eu sunt de treizeci de ani monah şi el vrea să ajungă desăvârşirea în şapte ani!”.

Aşadar, nu vă temeţi de faptul că simţiţi că vă pierdeţi credinţa, pentru că acesta e asaltul diavolului. O rugăciune, chiar şi cu buzele, este o rugăciune! Ea este măcar atitudinea trupului, dacă sufletul nu este implicat, dar prin atitudinea trupului să ştiţi că şi sufletul se implică. Aşa cum, să zicem, într-un dans, ritmul şi muzica te fac să intri într-o anumită trepidaţie, tot aşa poziţia trupului şi rugăciunea buzelor trezesc treptat-treptat duhul nostru. Iar Dumnezeu o să dea la un moment dat şi ploaia binefăcătoare a lacrimilor şi o să fiţi fericiţi.
(fragment din cartea Parintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii. “A sluji lui Hristos inseamna suferinta”, Editura Bonifaciu, 2009)

Acest post a fost editat de Mihaitza77: 20 November 2009 - 10:52 AM

Oricat am invata, e cu neputinta sa cunoastem pe Domnul daca nu vom vietui dupa poruncile Lui, pentru ca nu prin stiinta, ci prin Duhul Sfant se face cunoscut Dumnezeu.A crede ca Dumnezeu exista e un lucru si a-L cunoaste e altceva(Sf.Siluan Athonitu

#3 | pid:2567 | tid:1631
Mihaitza77

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 593 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti
  • Preocupari:literatura duhovniceasca a sfintilor parinti
  • Confesiune:ortodox
Parintele Gheorghe Calciu
(extras din cartea Parintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii. “A sluji lui Hristos inseamna suferinta”)
[..]
Tot ceea ce făcea Iisus era ca să întărească în inima celor care erau de faţă credinţa în Dumnezeu. Se folosea adeseori de minune tocmai pentru slăbiciunea noastră omenească însetată de miracol. Şi noi astăzi suntem însetaţi de miracol, dar miracolul nu substituie credinţa. Credinţa, cum spune Apostolul Pavel, este încredinţarea lucrurilor nevăzute. Această credinţă ne face să vedem – dacă instrumentele sunt duhovniceşti, spirituale – ceea ce cu ochii trupului sau cu raţiunea nu putem vedea. Dumnezeu ni Se descoperă în împrejurări cu totul independente de voinţa şi de calităţile noastre. S-a milostivit Dumnezeu de cei însetaţi şi flămânzi atunci când Apostolii I-au spus să dea drumul mulţimii să plece, că vine noaptea şi pot să cadă pe drum. Mântuitorul le-a înmulţit pâinea, a binecuvântat, le-a împărţit şi i-a săturat pe toţi.
Oricat am invata, e cu neputinta sa cunoastem pe Domnul daca nu vom vietui dupa poruncile Lui, pentru ca nu prin stiinta, ci prin Duhul Sfant se face cunoscut Dumnezeu.A crede ca Dumnezeu exista e un lucru si a-L cunoaste e altceva(Sf.Siluan Athonitu

#4 | pid:2575 | tid:1631
sergiu.c

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 521 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti
  • Preocupari:credinta stramoseasca crestin-ortodoxa
  • Confesiune:ortodox
Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut (Ioan 20, 29)
Caci toate le poate Dumnezeu fara tine, dar ca sa te mantuiască din lumea aceasta nu poate fara tine. Nici tu nu te mântuiesti fara mana lui Dumnezeu si nici Dumnezeu nu te ridica daca nu-I întinzi si tu mana. Destul este ca te cercetează mereu si atat de mult te roaga (Pr.Arsenie Boca)

#5 | pid:2996 | tid:1631
sergiu.c

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 521 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti
  • Preocupari:credinta stramoseasca crestin-ortodoxa
  • Confesiune:ortodox
Predici ale Sfintilor Parinti la Duminica Tomei, Evanghelia despre indoiala si credinta a Sf.Apostol Toma, fi credincios si nu necredincios.
Caci toate le poate Dumnezeu fara tine, dar ca sa te mantuiască din lumea aceasta nu poate fara tine. Nici tu nu te mântuiesti fara mana lui Dumnezeu si nici Dumnezeu nu te ridica daca nu-I întinzi si tu mana. Destul este ca te cercetează mereu si atat de mult te roaga (Pr.Arsenie Boca)

#6 | pid:3308 | tid:1631
sergiu.c

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 521 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti
  • Preocupari:credinta stramoseasca crestin-ortodoxa
  • Confesiune:ortodox
Predică la Duminica a X-a după Rusalii ( Despre puterea credinţei, a postului şi a rugăciunii ) - PR.CLEOPA ILIE
Adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă cît un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă (Matei 17, 20)
Caci toate le poate Dumnezeu fara tine, dar ca sa te mantuiască din lumea aceasta nu poate fara tine. Nici tu nu te mântuiesti fara mana lui Dumnezeu si nici Dumnezeu nu te ridica daca nu-I întinzi si tu mana. Destul este ca te cercetează mereu si atat de mult te roaga (Pr.Arsenie Boca)

#7 | pid:3311 | tid:1631
sergiu.c

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 521 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti
  • Preocupari:credinta stramoseasca crestin-ortodoxa
  • Confesiune:ortodox
UN GRĂUNTE DE CREDINŢĂ - PR.ARSENIE BOCA

Religia se întemeiază pe grăuntele de credinţă. Credinţa e factorul sau datul pe care am clădit sau nu mântuirea. Cu credinţă cât un grăunte de muştar se dau ca posibile fapte mai presus de obişnuit. Dar de vreme ce faptele acestea nu se văd, se poate deduce slaba noastră religie, - căci „religie" înseamnă legătura omului cu Dumnezeu.
Noi, necredincioşii, aşteptăm să avem o religie raţională; aşteptăm să-L cunoaştem cu măsurile noastre, ca apoi să-i acordăm creditul sau credinţa. Raţiunea - s-a văzut - nu poate conferi omului certitudinea aceasta, - deşi la obârşiile încercărilor ei, tot o credinţă o determină. De aceea scade credinţa.
Iisus, - răspunzând odată ucenicilor Săi, care-I „cereau mai multă credinţă" -, le-a spus: să înceapă prin a crede că o au şi vor sfârşi prin a o avea de fapt. Atunci şi lemnele „v-ar asculta".
E drept că nu e în natura omului - aşa cum a mai rămas - ca să mute munţii numai cu cuvântul (îi mută uneori cu munca), dar extraordinarul e cu putinţă lui Dumnezeu. „Aveţi credinţă în Dumnezeu ! că oricine nu se va îndoi în inima sa, ci va crede că ce va zice se va face, fi-va orice lucru va zice. De aceea, zic vouă: orice cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi şi luat, şi le veţi avea" (Marcu 11,21-24).
Aceasta e credinţa cât un grăunte de muştar. Aceasta ne-ar da să bănuim că, la temperaturile la care se alege aurul fiinţei noastre de zgura acestei fiinţe, în firea noastră apare modul divin de a fi, de-a voi şi de-a gândi. Se ştie că gândirea lui Dumnezeu şi voinţa Lui e creatoare a realităţii. Credinciosul în Dumnezeu depăşeşte limitele omului de rând, care e creator numai în ordinea conceptelor şi a fanteziei, şi intervine, ca Dumnezeu, în ordinea realului.
Grăuntele de credinţă e de fapt grăuntele de comuniune în care suntem cu Dumnezeu. E acelaşi grăunte numit pe alocuri de Iisus: comoară îngropată în ţarină, mărgăritar de mult preţ, sămânţa căzută în pământ bun, aluatul care dospeşte toată frământătura, împărăţia Cerurilor ascunsă înlăuntrul nostru, etc. - cu un cuvânt, e locuire mai presus de cuvânt a lui Dumnezeu în firea omenească. Această locuire în om a Sfintei Treimi, într-o nevăzută Chenoză, e vădită de semnele inevitabile ale botezului şi ale credinţei: ...„Propoveduiţi Evanghelia la toată făptura. Cine va crede şi se va boteza se va mântui; cine nu va crede, se va osândi. Iar celor ce vor crede, le vor urma aceste semne: în numele Meu demoni vor scoate, în limbi nouă vor grăi, şerpi vor lua în mână, şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea, nu-i va vătăma; peste cei bolnavi mâinile-şi vor pune şi se vor face sănătoşi" (Marcu 16,15-18).
Prin urmare, o credinţă în numele Evangheliei propoveduite, în numele Botezului primit, credinţă din credinţă, credinţă din Duhul Sfânt, credinţă din Iisus, credinţă în Dumnezeu !
Credinţa la măsura de fapte nu creşte decât din fapte la măsura credinţei. Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El. Dumnezeu ne cere viaţa şi conducerea ei potrivit Evangheliei. Aceasta-i minunea care se cere de la noi. Celelalte le face El.
Deci, dacă e aşa, de ce aşa de puţină credinţă se vede pe pământ ?
- Mai întâi nu ştim sigur dacă e chiar puţină. Provocările o vor arăta-o. Din înmulţirea necredinţei se poate deduce provocarea credinţei.
O explicaţie ar fi că puţine vieţi i se predau lui Dumnezeu; puţini oameni îi acordă lui Iisus stăpânirea absolută peste viaţa lor; - şi nu opriţi de frica opreliştilor, ci opriţi de înşelăciunea amăgitoare a iubirii de sine, care creşte ca o pălămidă în aria vieţii.
Credinţa e un risc: „împotriva" raţiunii, „împotriva" vieţii, „împotriva" limitelor omeneşti. Câteodată şi împotriva „normalului". De aceea sfinţii se şi fereau de a face minuni, deşi în multe cazuri erau doar dovada iubirii de oameni şi alinarea suferinţei omeneşti. Suferinţa, până la un loc, e normală naturii omeneşti. E un factor de purificare.
Dar, ca unii ce trăiau în credinţă (nu numai vorbeau despre credinţă - ca noi), sfinţii, ne-au dezvelit taina grăuntelui de muştar:
Cât asculţi tu de Dumnezeu, atâta ascultă şi Dumnezeu de tine.
De cine ascultă de Dumnezeu, ascultă şi munţii şi fiarele şi ascultă şi toată natura.
[Prislop, 29.XII.49. Marţi XXXII, Marcu 11,11-23]
Caci toate le poate Dumnezeu fara tine, dar ca sa te mantuiască din lumea aceasta nu poate fara tine. Nici tu nu te mântuiesti fara mana lui Dumnezeu si nici Dumnezeu nu te ridica daca nu-I întinzi si tu mana. Destul este ca te cercetează mereu si atat de mult te roaga (Pr.Arsenie Boca)

#8 | pid:3349 | tid:1631
emil

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 884 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti
  • Preocupari:cunoasterea credintei in care m-am nascut
  • Confesiune:crestin ortodox
[I Cor. 1, 26-29; Mt. 20, 29-34]. Doi orbi din Ierihon striga, si Domnul le da inapoi vederea. Dar oare numai acesti orbi erau in locurile acelea? Fireste ca nu. Dar de ce numai acestia au primit vederea, iar ceilalti nu? Fiindca n-au strigat; si n-au strigat fiindca n-aveau nadejde; iar nadejde n-aveau fiindca nu placeau lui Dumnezeu, iar lui Dumnezeu nu-I placeau fiindca erau putin credinciosi. Omul la care vine credinta adevarata incepe din aceeasi clipa sa placa lui Dumnezeu; placand lui Dumnezeu, incepe sa capete nadejde; iar din toate acestea se zamisleste rugaciunea, care atrage tot ajutorul de sus. Unora ca acestora li se implinesc intotdeauna cererile; insa si ei stiu cum sa ceara si stiu ce se cuvine sa ceara, pricep masura cuviincioasa si pastreaza statornicia rabdatoare in rugaciune. Toate acestea sunt neaparat trebuincioase pentru reusita; altminteri, rugaciunea in sine are aripile slabe.(Sf.Teofan Zavoratul)

Acest post a fost editat de emil: 14 August 2010 - 07:50 AM

Suferinta ne smereste si ne învată a striga la ajutorul lui Dumnezeu.(Pr.Paisie de la Sihla)

#9 | pid:3350 | tid:1631
emil

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 884 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti
  • Preocupari:cunoasterea credintei in care m-am nascut
  • Confesiune:crestin ortodox
Sf.Scriptura
Caci umblam prin credinta, nu prin vedere,(Corinteni II,7)
Suferinta ne smereste si ne învată a striga la ajutorul lui Dumnezeu.(Pr.Paisie de la Sihla)

#10 | pid:5063 | tid:1631
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1564 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Sf.Teofan Zavoratul
Mantuitorul da un copil ca pilda de credinta si viata. Simplitatea credintei naste simplitatea vietii, iar din amandoua ia nastere o stare duhovniceasca pilduitoare. Lasati rationalismul sa intre in suflet; el va pricinui acolo dezbinare si indreptatindu-se cum ca vrea sa randuiasca mai bine lucrurile, va da peste cap totul. Filozofarea desarta striga intotdeauna: ''Asta nu-i buna, cealalta nu-i buna; lasati-ma pe mine si o sa fac eu altfel totul; cele vechi nu mai sunt bune, m-am plictisit de ele''. Dar ea nu face nicicand vreun lucru bun, ci numai strica. Mintea trebuie sa asculte de ceea ce a poruncit Domnul. Drept este ca ea a fost numita imparatul trupului; dar acestui imparat nu i s-a dat puterea de a legiui, ci numai cea de a implini, indata ce se apuca sa legiuiasca, nascoceste aiureli ingrozitoare, strica si randuielile morale, si pe cele religioase, si pe cele lumesti, si pe cele politice; totul se intoarce pe dos. Mare nefericire e pentru societate atunci cand i se da mintii libertatea de a se inalta, fara a o infrana cu adevarul dumnezeiesc! Asta atrage mania lui Dumnezeu. Despre aceasta s-a zis: ''Ascunde-ti-va putin, pana ce va trece''. Atunci cand clocoteste samavolnicia mintii, cel mai bine este sa te ascunzi in simplitatea credintei, in vreme de furtuna este mai bine sa stai acasa si sa nu iesi, nadajduind in tine insuti, sa te lupti cu ea; iar in vremea furtunii ratacirii mintii nu este bine sa te lupti cu ea si sa pui mana pe arma filozofarii ca sa-i stai impotriva. Simplitatea credintei este mai buna decat filozofarea; imbraca-te in ea ca intr-o platosa, si nu vei fi biruit.





1 User(i) citesc acest topic

0 memberi, 1 vizitatori, 0 useri anonimi