Sari la continut

Iisus Hristos
Cei umpluti de rautate si ametiti de nestiinta nu cunosc pe Dumnezeu si n-au trezvia sufletului. Caci Dumnezeu nu poate fi vazut, ci numai inteles cu mintea, fiind cat se poate de invederat in cele vazute, asa ca sufletul in trup. Pentru ca precum trupul nu poate fiinta fara suflet, asa toate cele ce se vad si sunt nu pot fiinta fara Dumnezeu. (Sf.Antonie Cel Mare -- Filocalia vol.1)

Traficul site-ului nostru este monitorizat si promovat de:

Sfanta Lumina de la Ierusalim


17 postari la acest topic

#11 | pid:2537 | tid:1589
BogdanO

    Avansat

  • cruce Operator
  • 1251 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Cu gandul in iad
  • Preocupari:invatatura ortodoxa a sfintilor parinti
  • Confesiune:crestin-ortodox
Pentru cei sceptici care contesta ca sfanta lumina ar fi imateriala si nu ar arde in primele minute(atentie!! doar in primele minute, dupa care ea devine foc material),in special negand imaginile cu mana tinuta in foc, ca ar sta cu ea prea putin in flacara, neffind exemplificatoare.
Am gasit un frgament video in care focul este trecut pe fata, la flama care o are parul acelui baiat ar fi fost o torta vie.


Un alt site interesant de unde va puteti informa cu privire la aceasta minune si unde veti gasi marturii video este http://www.holyfire.org/eng/video.htm



De asemenea puteti descarca mai jos un filmulet in care se vede si mai clar ca Sfanta Lumina este imateriala in primele minute ea fiind trecuta prin barba nu arde.

Fisier(e) Atasate


† ....Nu stii că, de ti-ai vărsa sângele tău pentru El, nici asa n-ai făcut ce erai dator să faci că altul e sângele Stăpânului, si altul sângele robului! Pocăieste-te si întoarce-te înainte de iesirea sufletului, ca nu cumva să vină moartea si tot leacul pocăintei să fie fără de folos. Că aici, pe pământ, are putere pocăinta;si numai aici; în iad n-are nici o putere. Să căutăm pe Domnul, cât avem timp! ...† (Sf.Ioan Gura de Aur)
"Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui" (Sfantul Siluan Athonitul)
"învatarea de vorbe nu foloseste nimic, daca lipseste purtarea sufletului cea placuta lui Dumnezeu. Dar pricina tuturor relelor este amagirea si ratacirea si necunostinta lui Dumnezeu † (Sf.Antonie Cel Mare)
"Credinţa dreaptă nu ne foloseşte cu nimic, atunci când avem o viaţă stricată"(Sf.Ioan Gura de Aur)
"283. Cunostinta fara lucrare, nu va mîntui pe nimeni în ziua mortii si a dreptei judecati a lui Dumnezeu.
284. Vai de noi, cei de azi, care ne silim sa învatam teorie multa si nu luam aminte la sudoarea cea din lucrare si la filosof ia cea din traire."

#12 | pid:2969 | tid:1589
emil

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 884 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti
  • Preocupari:cunoasterea credintei in care m-am nascut
  • Confesiune:crestin ortodox
In 2007 Sfânta Lumină de la Ierusalim - a venit mai repede decât în alţi ani
Interviu cu Părintele Eftimie MITRA de la Schitul Huta, Bihor de Prof. Cristian MARC

- Aţi fost anul acesta de Paşti la Ierusalim. Ce ne puteţi spune despre Sfânta Lumină şi alte lucruri deosebite care v-au impresionat?

- Am fost cu un grup de pelerini din România. Un pelerinaj organizat de Mitropolia Banatului în colaborare cu aşezământul românesc de la Ierihon. Totul a fost impresionant, locul unde S-a născut Mântuitorul, unde a copilărit, unde a fost botezat, unde a fost ispitit, unde S-a rugat cu ucenicii Săi, activitatea Sa de propovăduire, minunile, locul unde a fost judecat şi răstignit şi multe altele. Când treci prin aceste locuri încerci să retrăieşti clipe care s-au petrecut în urmă cu aproximativ două mii de ani şi e firesc ca acestea să te impresioneze. Ceea ce am citit în Evanghelie, am văzut acum cu ochii. Am mai văzut şi două mari minuni ce se petrec doar în Ortodoxie şi anume venirea Sfintei Lumini şi întoarcerea Iordanului.

- Cum a venit anul acesta Sfânta Lumină?

- Anul acesta a venit sub formă de raze. Nu vine la fel în fiecare an. Altădată a venit în formă de fulgere sau spirală, sau ploaie de lumină etc.

- Cum au fost aceste raze?

- Raza pe care am văzut-o s-a perindat pe la mai multe persoane. A venit de sus, a ricoşat în lumânarea unui arab ortodox, din lumânarea acestuia s-a îndreptat sus la etaj în lumânarea unui călugăr. După ce s-a aprins şi lumânarea acestuia, raza de lumină a mers direct în mănunchiul de lumânări ce le ţinea în mână un copil după care am pierdut-o din ochi. Se deplasa de la o lumânare la alta cu multă repeziciune. O altă rază a mers direct spre Altarul grecesc. Am fost foarte atent la candelele de la intrarea în Sfântul Mormânt. Nu am reuşit să văd momentul aprinderii acestora căci am urmărit raza despre care v-am povestit dar după ce am pierdut din ochi acea rază, m-am uitat spre candele şi erau deja aprinse. Totul s-a întâmplat în mai puţin de jumătate de minut. În acest interval de timp cei cărora li s-au aprins singure lumânările au dat şi celor din jur şi astfel foarte repede Sfânta Lumină a ajuns la o mare parte a celor prezenţi în Biserică. Un alt arab ortodox a aprins o făclie de la arabul căreia i-a venit Lumina şi a fugit repede cu ea afară să le-o dea şi celor ce erau în curte.

- Sfânta Lumină a venit doar la persoanele despre care ne-aţi povestit?

- Eram în partea stângă a Sfântului Mormânt cam la 8-9 metri şi doar pe acestea le-am văzut. Se poate să fi venit şi la alte persoane din cealaltă parte a baldachinului în care se află Sfântul Mormânt. În fiecare an vine la Patriarhul Ortodox al Ierusalimului. Uneori, cum a fost şi în cazul de faţă, vine şi la unele persoane din biserică. Şi anul acesta simultan cu venirea Luminii la patriarh, a venit şi la alţii.

- Ce se întâmplă practic în Sfântul Mormânt?

- La ora 13:00 la Altarul grecesc se săvârşeşte Vecernia care durează până la aproximativ orele 14:00. După terminarea vecerniei, patriarhul înconjoară de 3 ori Sfântul Mormânt iar apoi se dezbracă de veşmintele arhiereşti, rămânând doar în stihar. Este controlat riguros de către poliţiştii evrei ca nu cumva să deţină vreo sursă de foc, brichetă, chibrit etc. La această percheziţie asistă şi reprezentanţi din partea musulmanilor, catolicilor, iudeilor, copţi, armeni şi alţii. După ce este controlat se rupe sigilul de pe uşă, iar patriarhul intră înăuntru cu un musulman, care îl supraveghează neîntrerupt. Pe Sfântul Mormânt se află presărată vată din Vinerea de după Prohod. Pe această vată se lasă de la sine o umezeală, ca un fel de rouă, şi partiarhul sub supravegherea musulmanului se aşează în genunchi şi se roagă lui Dumnezeu să trimită din Cer Lumina. Sfânta Lumină vine, după cum s-a mai spus, diferit de la an la an, şi aprinde vata umezită de pe Mormânt. După ce vata s-a aprins, patriarhul o ia cu mâinile şi o pune în două cupe pe care le dă diaconilor să le ducă în Sfântul Altar, iar el aprinde, din acea vată, două mănunchiuri mari de lumânări şi iese împreună cu musulmanul afară din Sfântul Mormânt, dându-le Lumina celor prezenţi acolo. Aceasta se face sub supravegherea continuă a musulmanului, care îl însoţeşte.

- Spuneaţi de un sigil pe uşă...

- Autorităţile locale controlează încăperea în care se află Sfântul Mormânt de vineri după slujba prohodului, când se presară vata ca nu cumva să existe înăuntru vreo sursă de foc. După ce se termină de controlat fiecare colţişor, uşa se sigilează şi nimeni nu mai are acces înăuntru până după Vecernia din Sâmbăta Mare, când intră patriarhul împreună cu musulmanul care-l supraveghează. În comparaţie cu alţi ani, anul acesta Sfânta Lumină a venit mai repede. La aproximativ 2-3 minute după ce a intrat la Sfântul Mormânt patriarhul a ieşit cu făcliile aprinse.

- Altădată a aşteptat mai mult?

- Au fost cazuri când a aşteptat şi jumătate de oră sau chiar o oră.

- Patriarhul a luat vata aprinsă în mână?! Nu l-a ars?

- Sfânta Lumină nu e o lumină oarecare. Timp de aproximativ 3 minute nu arde deloc astfel încât poţi ţine mâna în ea şi nu te arde. După 3 minute începe să se încălzească şi treptat îşi intră în cursul firesc de flacără normală şi arde. Am pus-o pe barbă, pe haine am ţinut-o sub palmă nici măcar nu mi s-a înroşit locul unde m-a atins flacăra. Am şi fotografiat acest lucru.[…]

- Ca unul care a văzut cum vine Sfânta Lumină, ce ne puteţi spune despre aceasta?

- E o minune ce, practic, te copleşeşte, oricât ai fi de împietrit la minte şi la inimă, când o vezi nu se poate să nu îţi pui câteva semne de întrebare.

- Totuşi sunt unii care o contestă?

- O contestă pentru că nu o pot primi, asemenea cum contestă şi sfintele moaşte, care deşi se pot vedea în unele biserici şi mănăstiri, le neagă cu înverşunare venind cu fel de fel de explicaţii de-a dreptul puerile. Faptul că le contestă, nu înseamnă că nu îşi pun semne de întrebare. Dacă ar accepta că această minune Dumnezeu o săvârşeşte doar în ortodoxie, ar însemna să se nege pe ei înşişi, căci nu există două sau mai multe Adevăruri. Surprinderea cea mare e că şi dintre creştini o contestă. Anul acesta Paştile au căzut în aceaşi dată în toată creştinătatea. Catolicii au săvârşit Drumul Crucii odată cu ortodocşii, iar în timpul vecerniei din Sâmbăta Mare, când vine Sfânta Lumină, au organizat procesiuni şi slujbe cu fast în altă parte. Firesc, pelerinii catolici au participat la acestea neputând fi în acelaşi timp şi la Mormântul Mântuitorului, pentru a vedea minunea. Au fost şi câteva grupuri de protestanţi din ţările africane care au participat la Drumul Crucii, iar pe o parte dintre aceştia i-am văzut şi la venirea Sfintei Lumini. Nu ne miră că unii contestă această minune atâta timp cât unii dintre ei Îl contestă pe Cel ce o săvârşeşte, Hristos se bucură de mântuirea noastră dar nu ne obligă la aceasta, alegerea îi aparţine fiecăruia în mod individual.

- Cum explicaţi faptul că această minune se petrece doar la ortodocşi?

- Această minune, la început, a venit pentru toată creştinătatea, dar pe măsură ce unii au introdus fel de fel de inovaţii doctrinare şi s-au depărtat de Biserica primară şi învăţăturile ei de credinţă, au pierdut şi comuniunea cu Capul Bisericii care, după cum spune Sfântul Apostol Pavel, este Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos. Apusenii au primit şi ei Sfânta Lumină până la Schisma din 1054 dar după aceea nu au mai primit-o. În „Istoria Sfântului Mormânt” e relatată o istorioară din anul 1112 când, în timpul cuceririi Ierusalimului de către cruciaţi, i-au scos pe ortodocşi afară din Sfântul Mormânt iar slujba a fost făcută de cardinali şi preoţi catolici. Văzând că Sfânta Lumină nu vine, după lungi aşteptări, împăratul a poruncit să vină patriarhul ortodox. Imediat după sosirea patriarhului ortodox, Sfânta Lumină a venit în făcliile acestuia. Răspunsul Mântuitorului a fost categoric, El nu poate fi influenţat de bani şi putere politică. Dacă sub presiunile politicii mondialiste ni se spune că „toţi se mântuiesc” şi „toţi avem acelaşi Dumnezeu”, masoneria încearcă o uniformizare a credinţei, răspunsul pe care ni-l oferă Mântuitorul Iisus Hristos e la fel de prompt şi categoric şi în zilele noastre, la fel ca şi în urmă cu sute de ani. Dacă s-a dezvoltat civilizaţia şi a progresat ştiinţa, asta nu înseamnă că trebuie să schimbăm dogmele, învăţătura de credinţă pe care Hristos ne-a lăsat-o prin ucenicii Săi, Sfinţii Apostoli. Adevărata ştiinţă nu a fost niciodată împotriva lui Dumnezeu. Acceleraţia gravitaţională, forţele de atracţie între două sau mai multe corpuri, şi alte legi ale fizicii şi chimiei au fost rânduite tot de Dumnezeu, altfel întregul Univers ar fi un haos. Au încercat unii ca, sub numele ştiinţei, să schimbe legile biologiei, să cloneze legea divină, cei care de-a lungul timpului au introdus inovaţii au căzut în erezii şi hule. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea într-o omilie de-a sa că, dacă ai schimbat un cuvânt sau o literă din învăţătura de credinţă, ai falsificat întreaga credinţă. Ortodoxia a păstrat această credinţă neschimbată şi, ca răspuns, Dumnezeu îi oferă an de an Lumina Sa. De aceea Sfânta Lumină vine doar la Paştile ortodox. Unii au schimbat chiar şi data serbării paştilor.
- Ca încheiere, ce ne puteţi spune despre Sfânta Lumină?

- Firesc, nu toţi avem posibilitatea să ajungem acolo pentru a o vedea cu ochii trupului, dar nimic nu ne împiedică să o primim în sufletele noastre. Să ne mai rupem de multe dintre preocupările şi frământările inutile, care de multe ori, ne îngreuiază mintea şi sufletul şi să ne gândim la scopul vieţii noastre, căci Dumnezeu nu l-a făcut pe om ca el să mănânce şi să bea şi să se desfăteze în luxuri şi pofte, ci pentru ca el să trăiască în comuniune cu Creatorul lui. Când eşti lângă Mormântul Mântuitorului, nu mai poţi invidia, nu mai ai puterea să fii ranchiunos şi nu-ţi mai stă gândul la mâncat şi băut. Atunci te cuprinde o dragoste nemărginită faţă de semeni, iar pe Dumnezeu ai vrea să-L poţi cuprinde în braţe, uiţi de duşmani şi de cei ce te-au supărat iar dragostea îţi inundă toate mădularele. E ceva ce nu se poate exprima în cuvinte. La fel e şi cu venirea Sfintei Lumini, aceasta produce schimbarea lăuntrică a celor ce o văd şi o simt în inima lor. Atunci te simţi împlinit sufleteşte. Am întâlnit persoane care au plâns de bucurie. Îţi vine să-l îmbrăţişezi pe cel de lângă tine, chiar dacă nu l-ai mai întâlnit niciodată, te simţi ca în Ceruri. Când am venit acasă, am dus fotografii şi un film cu Sfânta Lumină pe care îl voi da celor ce nu s-au putut deplasa acolo. Sunt minuni pe care Dumnezeu le săvârşeşte în zilele noastre din dragoste faţă de creatura Sa. Noi trebuie doar să vrem să le vedem. Şi noi suntem datori a răspunde dragostei Lui prin dragoste. A iubi pe aproapele e o „minune” pe care şi noi o putem săvârşi. Hristos a Înviat!
Suferinta ne smereste si ne învată a striga la ajutorul lui Dumnezeu.(Pr.Paisie de la Sihla)

#13 | pid:4833 | tid:1589
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1568 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Marturia unei rusoaice despre Sfanta Lumina de la Ierusalim

Varvara Briun Sent-Ipolit, o pelerină din Rusia, a fost martora venirii Sfintei Lumini în anul 1859. Despre acest eveniment ea îi scrie o scrisoare duhovnicului ei, egumenul Antonie, astfel: În Sâmbăta Mare în Mănăstirea Feodorovsk, dis-de-dimineaţă toate pelerinele legau în mănunchiuri lumânări pestriţe mici astfel încât fiecare mănunchi să fie alcătuit din 33 de lumânări – în amintirea anilor Mântuitorului Hristos. La ora zece după Sfânta Liturghie, ortodocşii noştri au stins toate candelele de la Mormântul Mântuitorului, iar în biserică au stins toate lumânările. În tot oraşul şi chiar în împrejurimi nu a rămas nici o scânteie de foc. Doar în casele catolicilor, evreilor şi protestanţilor ardea focul.

Chiar şi turcii urmează obiceiul ortodocşilor şi în această zi vin în Biserica Mormântului Domnului. Eu am văzut cum copiii lor ţineau în mâini mănunchiuri de lumânări şi am vorbit cu ei prin traducător. Copiii erau însoţiţi de maturi.

La ora 12 de zi uşile bisericii erau deschise şi catedrala era plină de lume. Toţi, fără excepţie – mic şi mare – se duc la biserică. Din cauza mulţimii am ajuns cu mare greu în biserică. Nu numai toate cele cinci etaje al cafastrelor erau pline de mulţimea pelerinilor, ci şi pereţii, unde era posibil să te ţii cât de cât; peste tot şedeau arabi. Unul dintre ei m-a impresionat mult: s-a aşezat pe mânerul candelabrului din faţa icoanei ţinând-o pe genunchi pe fiică-sa, o fetiţă de vreo şapte ani, şi tot timpul a stat acolo. În biserică au dat buzna din munţi beduini cu capetele rase, femei cu bani înşiruiţi pe cap şi pe nas şi acoperite cu văl. Cu dânşii erau şi copii de toate vârstele.

Toată lumea aceasta se îmbulzea şi se agita şi aştepta cu nerăbdare Focul Sfânt. Oamenii erau supravegheaţi de ostaşii turci, care cu armele îi potoleau pe arabii agitaţi. Acest tablou pestriţ era privit cu curiozitate de călugării catolici iezuiţi, printre ei era şi principele nostru (al ruşilor – n.n.) Gagarin, care 18 ani în urmă a trecut la catolicism.

Uşile împărăteşti ale Catedralei Învierii erau deschise şi se vedea clerul de frunte al tuturor confesiunilor creştine…

Fiecare din cei prezenţi ţinea în mâini câte un mănunchi mare de lumânări, iar alţii, care erau în cafastre, au coborât frânghii cu câteva mănunchiuri şi ele atârnau pe pereţi în aşteptarea Focului Ceresc. Toate candelele au fost umplute cu ulei proaspăt, iar în candelabre s-au înfipt lumânări noi, cu fitilurile neatinse de foc.

Eterodocşii neîncrezători şterg minuţios toate colţurile Cuvucliei (Baldachinului sub care se află Sfântul Mormânt al Mântuitorului – n.n.) şi personal pun vată pe lespedea de marmură a Mormântului Domnului…

Se apropie clipa solemnă, nevrând fiecăruia îi tresaltă inima… Aşa cum toate gândurile sunt concentrate asupra fenomenului supranatural, unii în aceste momente sunt încolţiţi de o îndoială puternică, alţii, care sunt mai evlavioşi, se roagă din tot sufletul cu o convingere fierbinte şi speranţă în mila lui Dumnezeu, iar ceilalţi, indiferenţi, aşteaptă doar din curiozitate să vadă ce se va întâmpla…

Iată în sfârşit o rază de soare a strălucit în deschizătura de deasupra Cuvucliei şi a luminat acest tablou… Ziua e clară, în aer e fierbinţeala zilei de primăvară orientală! Deodată, as apărut un nor care a acoperit acea deschizătură în care cădea raza soarelui. Eu m-am speriat că nu va mai fi Focul Sfânt şi lumea indignată îl va sugruma pe preasfinţitul mitropolit (Petru Meletie care, în Săptămâna Patimilor n-a mâncat decât prescură, nici măcar apă nu a băut – n.n.).

Îndoiala mi-a întunecat inima, am început să-mi reproşez, de ce am rămas, oare nu-mi este de ajuns că m-am închinat Mormântului Mântuitorului? De ce să aştept fenomenul ireal? Şi meditând astfel, eu tot mai mult mă îngrijoram. Deodată, în biserică s-a întunecat. M-am întristat până la lacrimi… mă rugam cu sârguinţă… Arabii au început să strige, să cânte, să se bată în piept, se rugau în glas, ridicau mâinile spre cer; soldaţii turci începură să-i liniştească. Tabloul era îngrozitor, larma – generală!... Între timp în altar încep să-l îmbrace pe locţiitorul-mitropolitului – nu fără de participarea la aceasta a eterodocşilor. Clerul îl ajută să îmbrace stiharul din argint, îl încinge cu un cordon de argint, îl încalţă; toate acestea se săvârşesc în prezenţa clerului armean, romano-catolic şi protestant.

Îmbrăcându-l astfel, îl duc de subsuori cu capul descoperit printre două rânduri de soldaţi împodobiţi până la uşa Cuvucliei şi închid uşa după el. Şi iată-l singur la Mormântul Domnului. Iarăşi linişte. Asupra poporului coboară un nor de rouă. Mi-a revenit şi mie, pe rochia mea albă de batist.

În aşteptarea minunii din cer totul înmărmureşte, însă nu pentru mult timp… Din nou agitaţie: strigă, freamătă, se roagă; pe cei agitaţi iarăşi îi calmează. Misiunea noastră se afla pe catedra de deasupra uşilor împărăteşti; văd aşteptarea pioasă a preasfinţitului Kiril. Am aruncat o privire şi spre cneazul Gagarin, care se afla în mulţime.

Vedeam bine faţa lui; ea exprima tristeţe, Gagarin privea cu insistenţă spre Cuvuclie…

În prima cameră din ambele părţi ale Cuvucliei sunt în pereţi două deschizături rotunde prin care egumenii şi stareţii mănăstirilor din preajmă îi dau preasfinţitului mitropolit lumânările.

Deodată, din deschizătura laterală apare un mănunchi de lumânări aprinse… Într-o clipită arhimandritul Serafim transmite lumânările poporului… Deasupra Cuvucliei totul se aprinde: candelele, candelabrele… Toţi strigă, se bucură, îşi fac cruce, plâng de bucurie; sute, mii de lumânări transmit Lumina una alteia. Forfotă… Arabii îşi dau cu Focul Sfânt pe bărbi, femeile apropie Focul de gâtul dezgolit. În această strâmtorare Focul pătrunde înăuntrul mulţimii, însă niciodată nu s-a înregistrat vreun caz de incendiu. Entuziasmul general e de nedescris, să redai acest tablou este imposibil: aceasta e o minune nespusă.

După soare a urmat norul, apoi roua şi după rouă – Focul. Roua cade pe vata de pe Mormântul Domnului şi, deodată, vata udă se aprinde cu o flacără albastră.

Mitropolitul apropie lumânările de vată şi ele se aprind cu o flacără slabă albăstruie. E remarcabil că la început în biserică de la atâta mulţime de lumânări domneşte semiobscurul; nu se văd feţele; tot poporul se află parcă într-o ceaţă albăstruie; iar apoi totul se luminează şi Focul arde foarte viu.

Transmiţând tuturor Focul, mitropolitul iese din Cuvuclie cu două mănunchiuri mari de lumânări aprinse ca nişte torţe. Arabii au vrut, ca de obicei, să-l ducă pe mâini, însă vlădica s-a eschivat şi a mers singur ca prin ceaţă cu paşi rapizi din Cuvuclie spre altarul Învierii Domnului. Fiecare se străduia să-şi aprindă lumânarea de la lumânările lui. Eu eram în calea lui şi mi-am aprins lumânarea. El părea străveziu; părul alb îi flutura pe umeri; fruntea-i lată era netedă, fără riduri, faţa-i avea o paloare neobişnuită; era îmbrăcat în alb; în mâini avea două torţe; ochii îi erau îndreptaţi spre cer; privirea – plină de inspiraţie; poporul vedea în el un mesager ceresc. Toţi plângeau de bucurie.. Dar, iată că din mijlocul poporului s-a auzit un sunet neclar…

Involuntar am privit spre kneazul Gagarin: faţa-i scăldată în lacrimi, strălucea de bucurie… Cum ai putea să uneşti în acelaşi om această expresie a feţei cu discursul de ieri de pe Golgota rostit în franceză, pe care l-a încheiat cu cuvintele: „îmi rămâne doar să doresc un singur lucru – noi toţi să ne facem catolici şi să ne supunem papei!” Ieri el ridica în slăvi priorităţile credinţei romano-catolice, iar astăzi, impresionat de vederea harului ceresc, dăruit doar ortodoxiei, varsă lacrimi. Oare acesta nu este elanul credinţei trădate de el, trezit de entuziasmul general? Oare acesta nu este cumva rodul căinţei întârziate şi o rezonanţă a sufletului oarecând ortodox, care s-a lepădat cu uşurinţă de Una adevărată şi mântuitoare Biserică a lui Hristos? Unde se află el, acest reprezentant al convingerii sale sincere? Acolo unde de la înălţimea catedrei se prezintă drept un partizan al papei sau aici, în mijlocul poporului, cu lacrimile ce-i şiroiesc pe faţă, ca un prinos involuntar adus sentimentului profund care-l îndeamnă să-i dea „lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu”.

Mi-am amintit un caz din Vieţile Sfinţilor. Oarecând pe părintele egumen Antonie l-au vizitat doi curteni, unul dintre care se abătea spre voltaireanism şi în timpul discuţiei cu stareţul şi-a exprimat îndoiala cu privire la povestirea despre călătoria Sf. Ioan, arhiepiscopul Novgorodului, care s-a dus călare pe drac la Ierusalim. „Aceste lucruri sunt de necrezut”, zâmbind ironic a spus acest domn. „Da!, i-a răspuns stareţul, pe timpuri erau sfinţi şi printre curteni… şi călătoreau călare pe drac, iar acum dracul călătoreşte călare pe unii dintre ei”.

Acest cuvânt stareţul l-a rostit cu semnificaţie şi cu o tristeţe dojenitoare.

Dar să revenim iarăşi la alesul de Dumnezeu străjer al Mormântului Domnului. Trebuia să vezi cu câtă solemnitate Patriarhul l-a primit în braţele sale pe acest vestitor al Harului lui Dumnezeu, dar şi toţi ai noştri îl îmbrăţişau pe mitropolitul-locţiitor şi primeau din mâinile lui sfinte lumânări aprinse. După aceasta a urmat Liturghia pe care a slujit-o însuşi Patriarhul cu tot clerul îmbrăcat în veşminte strălucitoare de aur… După Liturghie toţi aleargă să aprindă candelele: unii acasă, alţii la Ilie proorocul, în Mănăstirea Sf. Cruci, unii la Bethleem, alţii la Ghetsimani. Toată ziua pe străzile oraşului, în lumina soarelui vezi luminiţe – un tablou uluitor! Această prezenţă palpabilă a lui Dumnezeu Însuşi la Mormântul Fiului Său Unul - Născut trezeşte o dragoste puternică faţă de Biserica Ortodoxă şi rămâne o amintire vie a inimii.

Preasfinţia sa, mitropolitul Petru Meletie spunea că deja pe parcursul a treizeci de ani Dumnezeu îl învredniceşte să primească Focul Ceresc. Şi, cunoscând absoluta mea convingere în sensul Harului dumnezeiesc, a spus: „De data aceasta când am intrat în Cuvuclie, Harul deja pogorâse pe Mormântul Mântuitorului: după cum se vede, toţi v-aţi rugat cu sârguinţă şi Dumnezeu a auzit rugăciunile voastre. Se întâmpla uneori să mă rog îndelung cu lacrimi şi Focul lui Dumnezeu nu venea chiar şi două ore, iar de data aceasta l-am văzut imediat după ce s-a închis uşa după mine! Peste tine a căzut roua harică?”

Eu am răspuns că şi acum sunt vizibile urmele de pe rochia mea, de parcă ar fi nişte pete de ceară. „Vor rămâne pentru totdeauna”, mi-a sus vlădica. Aşa şi a fost: de 12 ori mi-am dat rochia la spălat, însă petele au rămas. Apoi l-am întrebat pe preasfinţitul ce simţea el în momentul când ieşea din Cuvuclie şi de ce mergea atât de grăbit? „Parcă eram orb, nu vedeam nimic, a răspuns el, şi , dacă nu eram susţinut, aş fi căzut!” Acest lucru s-a şi observat: ochii lui parcă nu vedeau, cu toate că erau deschişi.
(din cartea „Pogorârea Focului Haric la Mormântul Domnului” , ed. Lavrei Poceaev, pg. 61-67), preluare

#14 | pid:6400 | tid:1589
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1568 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Inca un fragment video in care este surprinsa Sf.Lumina (1994) care apare in afara mormantului sub forma unui glob luminos si care se deplaseaza prin multime cam pe la nivelul capetelor oamenilor.



#15 | pid:7213 | tid:1589
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1568 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
[VIDEO]Sfanta Lumina de la Ierusalim - Dovezi si Marturii - emisiune de la un post TV grecesc

#16 | pid:8090 | tid:1589
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1568 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Marturia Patriarhului Irineu I despre Sfanta Lumina

Patriarhul Irineu I a fost hirotonit diacon în Ierusalim în anul 1969 şi a deţinut vrednicia patriarhală în perioada 2001-2005. Într-o discuţie pe care am avut-o în iunie 2009, a descris foarte limpede cele pe care le-a trăit pe durata ce­remoniei în perioada în care a fost patriarh. Cea mai importantă parte a dialogului pe care l-am avut este următorul:

- Preafericite, minunea se săvârşeşte după ce mai întâi terminaţi de citit rugăciunea specială sau în timpul ei?

- Uneori şi în timpul ei.

- Ce se întâmplă în acea clipă?

- Dintr-odată, tot Mormântul se umple de Sfânta Lumină. Este o Lumină albastru-deschis. Te cutremuri. Ieşi din sine. Este o flacără mare albastru-deschis care zboară. De la această flacără se umple tot Mor­mântul... Nu este uşor să se exprime cineva.

- Cum se aprind mănunchiurile de lumânări ce le ţineţi în mâini?

- În clipa în care înalţ cele patru mănunchiuri cu 33 de lumânări fiecare, ele se aprind îndată de la flacăra albastru-deschis care zboară şi se răspândeşte prin văzduh. După puţin timp, flacăra ia culoarea galbenă a flăcării obişnu­ite.

- Este adevărat că în acele clipe Sfânta Lumină nu arde?

- Desigur. Sfânta Lumină nu arde deloc în acele prime clipe. De fiecare dată când am participat la ceremonie, ca patriarh, nu a ars niciun fir de păr din barba mea. Din păcate, există unii care iau în râs minunea. Printre ei sunt şi purtători de rasă. Aşa cum au existat cândva iconomahii, tot astfel şi astăzi există aghiofotomahii (luptători impotriva Sfintei Lumini). Dumnezeu să-i învrednicească să se pocăiască şi să înceteze să mai hulească. Sfânta Lumină nu este în mod simplu o mi­nune. Este minunea minunilor.


Acest post a fost editat de Luca.O: 14 April 2015 - 01:47 PM


#17 | pid:8091 | tid:1589
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1568 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Marturia Patriarhului Teofil III despre minunea Sfintei Lumini de la Ierusalim

Actualul patriarh al Ierusalimului, Teofil III, a fost hirotonit diacon în Ierusalim în anul 1970 şi a fost ales urmaş al Patriarhului Irineu I în august 2005. Într-o discuţie pe care am avut-o în septembrie 2009, a vorbit despre ceremonie, ca despre un fapt minunat, pe care a trăit-o ca pe o expe­rienţă nemaiîntâlnită. Mai mult, compară minunea Sfintei Lumini cu minunea Dumnezeieştii Euhuristii (Liturghii).

Patriarhul Teofil spune: „Ceea ce vă pot spune referitor la ceremonia Sfintei Lumini este că puterea credinţei este cea care provoacă minunea. Este o experienţă cutremurătoare cea pe care o trăieşte cineva în acea clipă. Iar această experienţă este aseme­nea experienţei Tainei Dumnezeieştii Euharistii, în cadrul căreia pâinea şi vinul se prefac în Trupul şi Sângele lui Hristos. Experienţa Sfintei Lumini nu este uşor de descris sau de explicat în cuvinte omeneşti. În acea clipă conştientizezi micimea şi nimicnicia ta.”



#18 | pid:8092 | tid:1589
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1568 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Mărturia monahului Mitrofan, cel care s-a ascuns în podul Sfântului Mormânt ca sa vadă Sfânta Lumină

Monahul grec Mitrofan s-a născut în anul 1900 în localitatea Kerasunda din Pont. În 1921, în perioada genocidului locuitorilor din Pont de către turci, a fost omorâtă toată familia lui. El însuşi, la vârsta de 21 de ani, a fost prins şi trimis la închisoarea din Ntigiampakir, unde prizonierii lucrau la minele de cupru. Cei mai mulţi dintre ei erau condamnaţi la moarte din pricina mâncării infectate şi a condiţiilor mizerabile de trai.

După câteva luni de şedere în temniţă, Părintele Mitrofan a reuşit să evadeze. Fără patrie şi familie, singurul scop al vieţii sale era să reuşească să ajungă viu la Ierusalim, ca să se închine la Mormân­tul lui Hristos.

Timp de mai multe săptămâni, a călătorit descult prin munţi, ca o sălbăticiune, ascunzându-se de oameni. Îndreptându-se spre sud, a ajuns la localitatea Alep din Siria, de acolo a mers la Beirut, în Liban, după care, mergând zile întregi paralel cu ţărmul, a ajuns la portul Haifa din Palestina. Peregrinarea lui s-a încheiat la 1 noiembrie 1923, când a ajuns la Ierusalim, unde şi-a împlinit făgăduinţa sa la Sfântul Mormânt.

Doi ani mai târziu, în 1925, a fost tuns în monahism şi a fost rânduit păzitor al Sfântului Mormânt de către Patriarhul Damian I. În această calitate, a participat la ceremonia Sfin­tei Lumini de la Paştile anului 1925. Vreme de multe luni l-a chinuit nedumerirea şi îndoiala cu privire la natura minunii. Credinţa lui se clătinase şi se întreba dacă într-adevăr este vorba despre o minune adevărată. Răspunsul la întrebarea sa a venit câteva luni mai târziu, în Sâmbăta Mare a anului 1926, când a reuşit să se ascundă în podul Sfântului Mormânt, de unde putea să urmărească tot ceea ce se petrecea în interiorul lui.

Cele pe care le-a trăit în acea zi, le-a povestit după 55 de ani, la Paştile anului 1980, preotului cipriot Sava Ahilleos, care le-a consemnat în scrierea sa: Am văzut Sfânta Lumină. În acel an, părintele Mitrofan avea 80 de ani şi număra deja 56 de ani neîntrerupţi de păzitor al Sfântului Mormânt.

Aşa cum el însuşi a mărturisit, când era tânăr de 25 de ani, fusese stăpânit de o dorinţă nestăpânită de a vedea cu ochii săi cele ce se petreceau în înteriorul Mormântului în clipa când cobora Sfânta Lumină.

„Trebuia să văd, ca un alt Toma necredincios”, spunea el, „cu ochii mei ceea ce se întâmplă în interiorul Mormântului ca să cred”.

De multă vreme, căuta modul de a da răspuns la întrebările lui. Într-o zi, pe când curăţa cupola în podul Mormântului, a descoperit o mică ascunză­toare în care, cu greutate, putea intra trupul unui bărbat. Era singurul loc în care putea să se ascundă şi să urmărească nevăzut de nimeni venirea Sfintei Lumini.

În Vinerea Mare a anului 1926, la miezul noptii, Părintele Mitrofan pune în aplicare planul său îndrăzneţ. La ora 00:30 a cerut de la un ajutor de al său să-i aducă o scară ca să controleze candelele ce erau atârnate sus. După ce a urcat în podul Mormântului, a spus ajutorului să ia scara, motivând că va coborî de acolo printr-o săritură atunci când va termina controlul.

Însă Părintele Mitrofan a rămas în ascunzătoare toată noaptea. Ceasurile care au urmat au fost martirice, aşa cum povesteşte el însuşi, deoarece a în­ceput să fie stăpânit de o frică nemaicunoscută. Învinovăţiri şi mustrări de conştiinţă îl chinuiau pentru ceea ce a îndrăznit să facă.

„Am început să mă prihănesc pe mine însumi”, spunea el, „pentru ceea ce am făcut şi pentru hotărârea mea lipsită de maturitate... Toată lumea crede, numai tu, Mitrofane, nu crezi.”

Vreme de 12 ceasuri a rămas nemişcat şi tăcut. Avea cu el numai puţină apă şi o mică lanternă, pe care a folosit-o la ora 11 dimineaţa, când Mormântul a fost pecetluit şi el a rămas singur în întuneric.

După o oră, potrivit tipicului, la ceasul al doisprezecelea din zi, uşa Mor­mântului a fost despecetluită şi, mai târziu, a intrat patriarhul grec.

Fragmentul care urmează descrie cele care se săvârşesc după intrarea patriarhului, exact asa cum le descrie Părintele Mitrofan:

„Atunci am desluşit chipul patriarhului, care s-a plecat să intre în Mor­mântul dătător de viaţă. Exact în acea clipă, când agonia mea ajunsese la o înfricoşătoare încordare nervoasă în mijlocul tăcerii mormântale, în care îmi auzeam şi răsuflarea, am auzit deodată un şuierat uşor. Semăna cu suflare uşoară de vânt. Şi îndată am văzut o privelişte de neuitat: o Lumină al­băstruie a umplut tot sfinţitul loc al dătătorului de viaţă Mormânt... Câtă frică şi cutremur nu mi-a pricinuit acea Lumină albăstruie, în care Îl vedeam clar pe patriarh, de pe faţa căruia curgea transpiraţia… Şi, ca şi cum ar fi fost luminat de acea Lumină, a început să citească rugăciunile… Şi îndată Lumina albăstruie a început să se preschimbe într-o Lumină albă, ca aceea a Schimbării la Faţă a lui Hristos. În continuare acea Lumină albă s-a preschimbat într-o sferă luminoasă ca soarele, care a rămas nemişcată deasupra capului patriarhului. Apoi l-am văzut pe patriarh ţinând mă­nunchiurile cu 33 de lumânări. Şi ridicându-şi încet mâinile în sus, s-au aprins dintr-odată sfânta candelă şi cele patru mănunchiuri de lu­mânări. În acea clipă a dispărut sfera luminoasă. Ochii mi s-au umplut de lacrimi şi trupul îmi ardea în întregime.”

Aceasta este istorisirea Părintelui Mitrofan referitoare la fapta îndrăzneaţă pe care a întreprins-o în acea Sâmbătă Mare a anului 1926. Este singurul martor ocular care, fără să aibă dreptul, a trăit coborârea Sfintei Lumini în interi­orul Mormântului lui Iisus Hristos.


Acest post a fost editat de Luca.O: 14 April 2015 - 01:59 PM






1 User(i) citesc acest topic

0 memberi, 1 vizitatori, 0 useri anonimi