Sari la continut

Iisus Hristos
Dumnezeul nostru a daruit celor din ceruri nemurirea; celor de pe pamant le-a dat prefacerea; si in toate a randuit viata si miscare. Iar toate acestea pentru om. Sa nu te amageasca asadar nalucirea lumeasca a diavolului, care iti strecoara ganduri rele in suflet. Ci, aducandu-ti indata aminte de bunatatile ceresti, zi intru tine: daca vreau, de mine atarna sa biruiesc si acest razboi al patimei; dar nu voi birui daca vreau sa-mi fac pofta mea. Nevoieste-te dar cu ceea ce poate sa-ti mantuiasca sufletul. (Sf.Antonie Cel Mare -- Filocalia vol.1)

Traficul site-ului nostru este monitorizat si promovat de:

Despre iubirea de aproape si de vrajmasi

iubirea de aproape iubirea de vrajmasi

21 postari la acest topic

#11 | pid:4703 | tid:1543
emil

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 884 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti
  • Preocupari:cunoasterea credintei in care m-am nascut
  • Confesiune:crestin ortodox
Legatura si cu tema Despre blesteme
Suferinta ne smereste si ne īnvată a striga la ajutorul lui Dumnezeu.(Pr.Paisie de la Sihla)

#12 | pid:4726 | tid:1543
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1564 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Vezi si cuvintele de folos ale sf.parinti la Duminica a XIX-a dupa Rusalii ( Predica de pe Munte - Iubirea de vrajmasi )

#13 | pid:6240 | tid:1543
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1564 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Despre dragostea de aproape si rabdarea raului - Petru Damaschin

„Mai mare este facerea de bine pe seama unui suflet prin cuvânt sau rugăciune, precum mai mare lucru este când cineva rabdă pe aproapele, ca să nu fie necăjit cel care-1 nedreptăţeşte, ci să i se liniştească voia în vremea tulburării sale, cum zice Sfântul Dorotei. Prin aceasta face milă cu sufletul lui, purtându-i povara, şi se roagă pentru el, dorindu-i mântuirea şi orice alt bine trupesc şi sufletesc. Aceasta este răbdarea cea curată a răului, care ne curăţă sufletul şi-l ridică spre Dumnezeu. Fiindcă slujirea omului e mai mare decât orice lucrare și virtute. Căci nu este ceva mai mare între virtuţi şi mai desăvârșit ca dragostea aproapelui. Iar semnul acesteia e nu numai să ții un lucru de care are lipsă altul, ci să rabzi moartea pentru el cu bucurie, după porunca Domnului, şi să socoteşti aceasta ca o datorie. Şi pe drept cuvânt. Căci suntem datori să iubim pe aproapele până la moarte nu numai pentru dreptul firii, ci şi pentru preacinstitul sânge vărsat pentru noi al lui Hristos, care ne-a poruncit aceasta.”

(Petru Damaschin, Învățături duhovnicești, în Filocalia V, Editura Humanitas, Bucureşti, 2001, p. 130)

#14 | pid:6561 | tid:1543
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1564 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Despre iubirea de aproapele - Sf.Ignatie Briancianinov

Ce poate fi mai minunat, mai desfatator decat iubirea de aproapele ?

A iubi este o fericire, a ura este un chin.

Toata Legea si prooroci, stau in iubirea catre Dumnezeu si catre aproapele (Mt. 22, 40).

Iubirea catre aproapele este calea care duce la iubirea catre Dumnezeu, caci Hristos a binevoit a se imbraca tainic in fiecare aproape al nostru, iar in Hristos este Dumnezeu ( 1 Ioan).

Sa nu crezi, preaiubite frate, ca porunca iubirii de aproapele a fost prea apropiata inimii noastre cazute: porunca este duhovniceasca, iar pe inima noastra au pus stapanire trupul si sangele; porunca este noua, iar inima noastra - veche.

Iubirea noastra fireasca a fost vatamata de cadere; ea trebuie omorata - Hristos o porunceste - pentru a putea agonisi din Evanghelie iubire sfanta catre aproapele, iubire in Hristos.

Insusirile omului nou trebuie sa fie toate noi; nici o insusire veche nu i se potriveste.

Inaintea Evangheliei nu are nici un pret iubirea aparuta din miscarea sangelui si din simtirile trupesti. Si ce pret poate sa aiba aceasta, atunci cand ea jura, cu sangele aprins, sa-si puna sufletul pentru Domnul, iar peste cateva ceasuri, atunci cand sangele s-a racit, se jura ca nu-L cunoaste ? (Mt. 26, 33, 35, 74).

Evanghelia leapada iubirea ce atarna de miscarea sangelui, de simtirile inimii trupesti. Ea spune: "Nu socotiti ca am venit sa aduc pace pe pamant; n-am venit sa aduc pace, ci sabie. Caci am venit sa despart pe fiu de tatal sau, pe fiica de mama sa si pe nora de soacra sa. Si dusmanii omului vor fi casnicii lui". (Mt. 10, 34, 35, 36).

Caderea a supus inima stapanirii sangelui si, prin mijlocirea sangelui, stapanirii stapanitorului acestui veac. Evanghelia slobozeste inima din aceasta robie, din aceasta silnicie, si o aduce sub calauzirea Sfantu­lui Duh.

Sfantul Duh ne invata sa iubim pe aproapele in chip sfant.

Iubirea aprinsa, hranita de Sfantul Duh este foc. Prin acest foc se stinge focul iubirii firesti, trupesti, stricate de caderea in pacat. (Scara. Cuvantul 15, cap. 3)."Cel ce spune ca poate avea amandoua aceste iubiri se amageste pe sine insusi", a spus Sfantul Ioan Sca­rarul (Cuvantul 3, cap.l6).

In ce cadere se afla firea noastra ! Cel care prin fire e in stare de a-si iubi cu aprindere aproapele, trebuie sa-si dea o silinta neobisnuita sa-l iubeasca asa cum porunceste Evanghelia.

Cea mai inflacarata iubire fireasca se preface cu usurinta in dezgust, in ura neimpacata. (2 Imp. 13,15). Oamenii si-au aratat dragostea fireasca si cu pum­nalul. Ce plina de rani e iubirea noastra cea fireasca ! Ce rana adanca e pe trupul ei - impatimirea ! Inima stapanita de impatimire e gata de orice nedreptate, de orice nelegiuire, numai de si-ar indestula iubirea ei bolnavicioasa.

"Cantarul stramb este uraciune inaintea Domnului, iar cantarirea dreapta este placuta Lui" (Pilde 1 1, 1 ). Iubirea fireasca aduce doar cele pamantesti celui iubit al sau; la cele ceresti ea nici nu se gandeste.

Ea se razvrateste impotriva Cerului si a Duhului Sfant: pentru ca Duhul cere rastignirea trupului. Ea se razvrateste impotriva Cerului si a Duhului Sfant: pen­tru ca se gaseste sub carmuirea duhului viclean, duhu­lui necurat si pierdut.

Sa ne apropiem de Evanghelie, preaiubite frate, sa ne privim in aceasta oglinda ! Privindu-ne in ea, sa lepadam hainele cele vechi in care ne-a imbracat caderea si sa ne impodobim cu vesmantul cel nou pe care ni l-a pregatit Dumnezeu.

Vesmantul cel nou este Hristos. "Cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati si imbracat". (Gal. 3, 27). "Va veti imbraca cu putere de sus" ( Lc. 24, 49), a spus Domnul despre acest vesmant. Crestinii se imbraca in insusirile lui Hristos, prin lucrarea Atotbunului Duh.

Pentru crestin este cu putinta sa imbrace acest vesmant. "Imbracati-va in Domnul nostru Iisus Hristos si grija de trup sa nu o faceti spre pofte" (Rom. 13, 14), spune Apostolul.

Mai intai, lasandu-se calauzit de Evanghelie, lea­pada vrajba, mania, osandirea si toate cele ce lucreaza de-a dreptul impotriva iubirii.

Evanghelia porunceste sa ne rugam pentru vraj­masi, sa binecuvantam pe cei ce ne blesteama, sa fa­cem bine celor ce ne urasc, sa iertam aproapelui orice ar face impotriva noastra.

Tu, cela ce vrei sa urmezi lui Hristos, straduieste-te sa plinesti cu fapta toate aceste porunci. Nu e defel deajuns sa citim doar, cu multumire, poruncile evanghelice, si sa ne minunam de inalta du­hovnicie pe care acestea o cuprind in sine. Din pacate, multi se multumesc cu asta. Atunci cand vei purcede la plinirea poruncilor Evangheliei, cu indaratnicie se vor impotrivi la aceas­ta stapanii inimii tale. Acesti stapani sunt starea ta tru­peasca, in care te afli supus trupului si sangelui, si duhurile cazute, a caror tara supusa este starea tru­peasca a omului.

Cugetarea trupeasca, dreptatea ei si dreptatea duhu­rilor cazute iti pretind sa nu te lepezi de cinstea in care te afli si de celelalte foloase pamantesti, iti pretind sa le aperi. Tu, insa, poarta cu barbatie razboiul cel neva­zut dus de Evanghelie, dus de Domnul Insusi.

Jertfeste tot pentru plinirea poruncilor evanghelice. Fara acesta jertfa nu vei putea fi plinitor al lor. Dom­nul a zis ucenicilor Sai: "Daca cineva voieste sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine". (Mt. 16, 34).

Atunci cand Domnul este cu tine - sa crezi in iz­banda: Domnul nu poate sa nu fie biruitor. Cere biruinta de la Domnul, cere-o cu rugaciune si plans statornic. Si va veni pe neasteptate lucrarea ha­rului in inima ta: deodata vei simti prea desfatata incantare a iubirii duhovnicesti fata de vrajmasi. Inca mai ai de luptat ! Inca trebuie sa faci dovada de barbatie ! Uita-te la lucrurile pe care le iubesti: iti plac foarte mult ? S-a legat foarte tare de ele inima ta Leapada-te de ele.

Domnul cere de la tine aceasta lepadare, El, Care a asezat legea iubirii nu ca sa te lipseasca pe tine de iu­bire si de cele iubite, ci ca tu, lepadand iubirea tru­peasca, sa primesti iubirea duhovniceasca, nepriha­nita, sfanta, care este cea mai mare fericire.

Cela ce a simtit iubirea duhovniceasca va cauta cu scarba la dragostea trupeasca, va privi la ea ca la o schimonosire hada a iubirii. Intrebi cum sa te lepezi de cele ce le iubesti, caci ele au prins, parca, radacini in inima ta ? Spune despre ele lui Dumnezeu: "Aces­tea, Doamne, sunt ale Tale, iar eu cine sunt ? Zidire neputincioasa, care nu are nici o insemnatate".

"Astazi, inca mai calatoresc pe pamant, inca mai pot fi de folos cu ceva celor iubiti ai mei; maine, poate, voi pieri de pe fata pamantului, si nu voi mai fi nimic pentru ei !".

"Voiesc sau nu voiesc, va veni moartea, vor veni alte cumpene, smulgandu-ma in chip silnic de cei pe care ii socoteam ai mei, iar ei deja nu vor mai fi ai mei. De fapt, nici nu erau ai mei; intre mine si ei era o oarecare legatura; amagindu-ma cu aceasta legatura, eu ii numeam, ii socoteam ai mei. Daca ar fi fost cu adevarat ai mei, ar fi ramas ai mei pentru totdeauna". "Zidirile sunt numai ale Ziditorului: El este Dumne­zeul si Stapanul lor. Ceea ce este al Tau Iti dau, Doamne al meu: acestea mi le-am insusit pe nedrept si in zadar".

Pentru ei este lucru mai de nadejde sa fie ai lui Dumnezeu. Dumnezeu este Vesnic, Pretutindenea­Fiitor, Atotputernic, cu nemarginire Bun. Pentru cel care este al Sau, El este Cel mai credincios, Cel mai de nadejde Ajutator si Acoperitor.

Dumnezeu da omului cele ale Sale: si pentru om oamenii devin "ai sai", vremelnic dupa trup, vesnic dupa duh, atunci cand Dumnezeu binevoieste sa dea omului acest dar.

Adevarata iubire de aproapele se intemeiaza pe credinta in Dumnezeu, "Ca toti sa fie una", a strigat Mantuitorul lumii catre Parintele Sau, "dupa cum Tu, Parinte, intru Mine si Eu intru Tine, asa si acestia in Noi sa fie una" (In. 17, 21 ).

Smerenia si incredintarea in voia lui Dumnezeu omoara implinirea trupeasca. Aceasta inseamna ca cea din urma traieste prin parerea de sine si necredinta.

Fa pentru cei pe care ii iubesti ceea ce poti sa faci folositor si ceea ce este legiuit; dar totdeauna sa ii incredintezi lui Dumnezeu - si iubirea ta oarba, trupeasca, nesocotita se va preface, incetul cu incetul, intr-o iubire duhovniceasca, intelegatoare, sfanta.

Iar daca iubirea ta este o impatimire ce se impotriveste legii, atunci s-o lepezi ca pe o uraciune. Atunci cand inima ta nu este libera, acesta este un semn al impatimirii. Atunci cand inima ta este inro­bita, acesta este semnul patimii nebunesti, pacatoase. Iubirea sfanta este curata, libera, intreaga in Dumne­zeu. Ea este o lucrare a Sfantului Duh, care lucreaza in inima in masura curatirii acesteia.

Lepadand vrajba, lepadand patimirea, lepadandu-te de iubirea trupeasca, afla iubirea duhovniceasca; "fe­reste-te de rau si fa bine" (Ps. 33, 13).

Da cinstire aproapelui ca unui chip al lui Dum­nezeu - cinstire care sa fie in sufletul tau, nevazuta pentru ceilalti, descoperita doar constiintei tale. Fap­tele pe care le savarsesti sa fie, in chip tainic, pe potriva starii tale sufletesti.

Da cinstire aproapelui, fara sa iei seama la varsta, fara sa faci deosebire intre barbat si femeie, fara sa te uiti la rangul pe care-l are in lume - si iubirea sfanta va incepe, treptat, sa se faca aratata in inima ta. Pricina acestei iubiri nu sunt trupul si sangele, nu inrau­rirea simturilor, ci Dumnezeu.

Cei lipsiti de slava numelui de crestin nu sunt lipsiti de cealalta slava, pe care au primit-o cand au fost ziditi: ei sunt chipul lui Dumnezeu.

Daca chipul lui Dumnezeu va fi aruncat afara, in vapaia cea cumplita a iadului, si acolo sunt dator sa il cinstesc.

Ce treaba am eu cu vapaia, cu iadul ! Chipul lui Dumnezeu a fost aruncat acolo potrivit judecatii lui Dumnezeu: treaba mea este sa pazesc cinstirea fata de chipul lui Dumnezeu, si prin aceasta sa ma pazesc pe mine insumi de iad.

Da cinstire si orbului, si leprosului si celui bolnav la minte, si pruncului de tata, si raufacatorului, si pa­ganului - cum se cuvine chipului lui Dumnezeu. Ce ai tu cu neputintele si neajunsurile lor ! Ia seama la tine insuti, ca sa nu sufere un neajuns iubirea ta.

In crestin, sa dai cinstire lui Hristos, Care a spus spre povatuirea noastra, si inca va mai spune atunci cand se va hotara soarta noastra in vesnicie: "Ceea ce ati facut unuia dintre acesti frati ai Mei prea mici, Mie Mi-ati facut". (Mt. 25, 40).

Atunci cand ai de-a face cu aproapele sa ai in minte acest cuvant evanghelic si te vei face tainuitor al iubirii de aproapele. Tainuitorul iubirii de aproapele intra prin ea in iubirea de Dumnezeu.

Dar daca socoti ca il iubesti pe Dumnezeu, iar in inima ta traieste un simtamant de neplacere fie si fata de un singur om, sa stii ca te afli intr-o vesnica ama­gire de sine.

"Daca zice cineva:", graieste Sfantul Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu, "- iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele sau il uraste, mincinos este... Aceasta porunca avem de la El, ca cine iubeste pe Dumnezeu sa iu­beasca si pe fratele sau". ( 1 In. 4, 20, 21 ).

A arata iubire duhovniceasca fata de aproapele este semnul innoirii sufletului prin Sfantul Duh. "Noi stim ca am trecut din moarte la viata", graieste iarasi Cu­vantatorul de Dumnezeu, "pentru ca iubim pe frati; cine nu iubeste pe fratele sau ramane in moarte". ( 1 In. 3, 14).

Desavarsirea crestina sta in desavarsita iubire de aproapele. Desavarsita iubire de aproapele sta in iubi­rea de Dumnezeu, care nu cunoaste desavarsire, intru care nu este sfarsit sporirii. Cresterea in iubirea de Dumnezeu este nesfarsita, pentru ca iubirea este Ne­sfarsitul Dumnezeu. ( 1 In. 4, 16). Iubirea de aproapele este temelia zidirii iubirii. Iubite frate ! Cauta sa spo­resti in tine iubirea duhovniceasca de aproapele: intrand in ea, vei intra in iubirea de Dumnezeu, pe portile invierii, pe portile Imparatiei Cerurilor. Amin.

(sursa: Sfantul Ignatie Briancianinov - Experiente ascetice)

#15 | pid:6562 | tid:1543
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1564 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Cum trebuie iubit aproapele

Un alt frate a întrebat pe acelaşi Bătrân (Ioan, n.r.): E o poruncă a Domnului să iubesc pe aproapele ca pe mine însumi (Lev. 19, 18), să mă bucur şi să mă întristez împreună cu el, ca cu mădularul meu (I Cor. 12, 26). Deci, dacă-l văd în sărăcie şi-l trec cu vederea, nesocotesc iubirea, chiar dacă eu însumi n-am decât cele de trebuinţă şi nu-mi ajunge să-i dau şi lui cele de trebuinţă. Spune-mi deci, Părinte, cum îmi arăt în acest caz iubirea?

Răspunsul lui Ioan: Dragostea faţă de aproapele se arată în multe feluri, nu numai în a-i da. De pildă: când mergi vreodată cu aproapele tău undeva şi afli în tine gândul de a te bucura de mai multă cinste decât el, şi nu vrei mai degrabă să se bucure şi el de aceeaşi cinste cu tine, nu-l socoteşti ca pe tine însuţi. Căci Apostolul a zis: „În cinste unii altora dându-vă întâietate” (Rom. 12, 10). De ai ceva de mâncare şi vezi gândul tău îndemnându-te să mănânci singur şi după pofta ta, contrar trebuinţei, nu-l socoteşti ca pe tine însuţi. Sau dacă, având numai cât îţi este pentru tine, nu dai şi altuia, nu-l iubeşti ca pe tine însuţi. Dar dacă voim să împlinim numai în acest fel cuvântul Scripturii, el nu ne susţine în aceasta. Căci nu ni s-a spus numai pentru un om, ci tot omul, înfăţişat prin el ca aproapele nostru. Dar cum poţi să împlineşti cu toţi oamenii aceasta, neavând ce să le dai tuturor?

Dar a iubi pe aproapele ca pe tine însuţi mai înseamnă şi aceasta: Dacă vine vreo nenorocire de obşte şi vezi gândul tău bucurându-se că celălalt s-a păgubit mai mult, arăţi şi în aceasta că nu-l socoteşti ca pe tine însuţi. Şi iarăşi, dacă vezi pe altul lăudat şi nu te bucuri împreună cu el, din motivul că nu eşti lăudat şi tu împreună cu el, şi nu spui „lauda fratelui se întinde şi la mine, căci e mădularul meu”, nici în acest caz nu-l iubeşti pe el ca pe tine însuţi. Şi aşa în toate cazurile asemănătoare.

A iubi pe fratele ca pe tine însuţi mai înseamnă şi aceasta: Dacă ai aflat de la Părinţi calea lui Dumnezeu şi te întreabă fratele, să nu-l lipseşti cu pizmă de folosul ei, ci, ca unul ce ştii că este fratele tău, spune-i ceea ce ai aflat cu frica lui Dumnezeu; dar să nu te socoteşti ca un învăţător. Căci aceasta nu-ţi este de folos.

(Sfinţii Varsanufie şi Ioan, Scrisori duhovniceşti (339), în Filocalia XI, traducere din greceşte, introducere şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2009, p. 313-314),preluare

#16 | pid:6595 | tid:1543
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1564 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Sfantul Isaac Sirul
„Sileşte-te, dacă te întâlneşti cu aproapele tău, să-l cinsteşti mai presus de măsura lui. Sărută-i mâinile şi picioarele şi ţine-i-le adeseori cu multă cinstire, şi pune-le pe ochii tăi, şi laudă-l chiar şi pentru cele ce nu le are. Iar când se desparte de tine, spune-i tot binele şi tot ce e spre cinstirea lui. Căci prin acestea şi prin unele ca acestea îl atragi pe el la bine şi-l sileşti să se ruşineze de numirea cu care l-ai numit pe el. Şi vei semăna în el seminţele virtuţii. Iar prin această obişnuinţă pe care ţi-ai însuşit-o, se întipăreşte în tine chipul bunătăţii şi vei dobândi multă smerenie, şi împlineşti fără osteneală lucrurile cele mari. Ba nu numai aceasta, ci şi de are acela niscai scăderi, fiind cinstit de tine, primeşte de la tine cu uşurinţă vindecarea, ruşinându-se de cinstirea ce i-ai arătat-o. Acesta să-ţi fie pururea chipul purtării: grăirea frumoasă şi cinstitoare către toţi. Să nu mânii pe cineva, să nu cerţi nici pentru credinţă, nici pentru faptele sale rele. Şi păzeşte-te pe tine ca să nu te defăimezi şi să nu osândeşti pe cineva pentru ceva. Căci avem judecător nepărtinitor în ceruri. Iar de voieşti să-l întorci pe el la adevăr, întristează-te pentru el cu lacrimi şi spune-i cu dragoste un cuvânt sau două, şi să nu te aprinzi de mânie împotriva lui. Căci, de vei face aşa, va vedea în tine semnul duşmăniei. Că dragostea nu ştie să se iuţească sau să se mânie, sau să învinovăţească pe cineva cu patimă. Semnul iubirii şi al cunoaşterii este smerenia, care se naşte dintr-o bună conştiinţă în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia I se cuvine stăpânirea, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.”

(Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, în Filocalia IX, traducere din greceşte, introducere şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008, p. 55)

#17 | pid:6985 | tid:1543
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1564 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Ca mult poate rugaciunea si dragostea pentru aproapele,despre cum a fost iertat un calugar de la pacatul curviei

#18 | pid:7124 | tid:1543
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1564 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Sf. Serafim de Virita – O PILDA DESPRE PUTEREA RUGACIUNII PENTRU APROAPELE

“Un barbat tanar a ajuns alcoolic si a inceput sa dea pe bautura totul din casa. Sotia nu a mai rezistat sa duca o astfel de viata si a plecat impreuna cu copilul. Un prieten de-al lui a aflat in Virita traieste un monah batran care ii tamaduieste pe alcoolici si a inceput sa-l convinga sa mearga la el, poate il va ajuta sa se vindece.

Mult timp acela nu a vrut sa mearga, dar mai pe urma s-a lasat convins. Au luat bilete si au ajuns pana la Leningrad. Cand au sosit la gara Vitebsk, prietenul acestui betiv s-a dus la casa sa cumpere bilete si, cat a stat la rand, alcoolicul s-a dus la toaleta si i-a propus cuiva pentru un sfert de litru de alcool sa-i dea hainele: si-a dat de pe el cizmele si lenjeria de corp si a ramas numai in flanela si pantaloni, iar sfertul l-a baut pe loc. Prietenul l-a cautat, dar nicicum nu putea intelege cand si unde a reusit sa bea. S-a urcat in tren si au plecat. Sosind la casa staretului, au pasit in hol, iar parintele in acest timp explica pilda despre oaia pe care pastorul merge sa o caute. Betivul a spus prietenului sau:

- Unde m-ai adus tu, aici oameni nu sunt, ci numai oarecare oi.

Cei beti adeseori devin slobozi la gura si vrajmasul ii impinge sa ia in ras si sa batjocoreasca cele sfinte:

- Pentru nimic nu voi intra aici, nu am ce face aici.

Si indata a auzit glasul staretului:

- Serghei, vino incoace!

Indata i-a sarit betia si l-a intrebat pe prietenul sau, sa intre.

- De unde ma stie el?

Dar staretul a repetat cu glas tare:

- Serghei care a venit la mine cu prietenul sau, sa intre.

Serghei a intrat si a vazut o multime de oameni, iar staretul a spus:

- Iata, scumpii mei frati si surori, pe acest om l-au parasit mama si sotia. El a ajuns intr-o situatie groaznica, abia a dat in gara pe o sticla de votca lenjeria si camasa si a venit aici numai cu o flanela. Oamenii l-au parasit, dar nu l-a parasit Dumnezeu. El l-a trimis pe prietenul acestui om care l-a adus aici cu nadejdea in ajutorul nostru. Domnul i-a ajutat fiindca pentru el au facut rugaciune. In aceste clipe inlauntrul acestui om se da o lupta infricosata – duhul cel rau care a intrat in el il indeamna si vrea ca el sa ma loveasca pe mine si pe prietenul sau, iar apoi sa fuga de aici, si este greu sa-l putem tine pe acest om. Duhului rau nu-i prieste aici si nu poate sa sufere, fiindca aici oamenii se roaga. Si iata, dragii mei, acum numai de noi depinde unde se va duce si ce va ajunge acest om nefericit! Haideti toti impreuna sa ne rugam lui Dumnezeu si Maicii Domnului ca sa-i ajute acestui om.

Toti cati se aflau in chilie au inceput sa se roage, iar unii au inceput chiar sa planga. Si indata acest betiv a cazut la pamant si a inceput sa se loveasca cuprins de tanguire. Mult timp a stat astfel si a plans, iar oamenii se rugau.

La sfarsit, staretul a spus:

- El nu va mai bea de acum inainte, el a voit sa se sinucida, dar nu a facut-o fiindca pentru el se facea rugaciune. Rugaciunea ingradeste si respinge cumplitele indemnuri ale puterii intunecate. Si mai cu deosebire este puternica rugaciunea celor apropiati. Rugaciunea mamei, rugaciunea prietenului – ea are o mare putere.

Pana la sfarsitul vietii, Serghei nu a mai pus alcool in gura, a devenit profund credincios si fiu duhovnicesc al staretului”.


(sursa: Alexandru Trofimov, “Sfantul Serafim de Virita. Patericul Viritei“, Editura Biserica Ortodoxa, Galati, 2003)

#19 | pid:7125 | tid:1543
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1564 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Despre rugaciunea pentru aproapele - Pr.Dumitru Staniloae

#20 | pid:7365 | tid:1543
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1564 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Iubirea - Parintele Arsenie Papacioc
  • Iubiti mult! Hristos va porunceste!
  • Bagati de seama, iubirea e criteriul de judecata!
  • Dumnezeu poruncindu-ne sa iu­bim, ne-a dat si putinta sa iubim.
  • Sa iubim rana si pe cel care ne-a facut rana.
  • Esti liber si ai posibilitatea de a urca, daca nu urasti.
  • Inima noastra trebuie sa fie mereu libera pentru Hristos.
  • Lumea aceasta nu e vinovata, sun­tem vinovati noi ca nu stim sa iu­bim.
  • E foarte draceasca lucrare, ura asta a aproapelui.
  • Daca veti incerca sa iubiti oamenii ca pe Hristos, atunci nu veti mai vedea pe aproapele ca greseste.
  • Sa stiti ca a iubi pe vrajmasi este o porunca. Trebuie sa-i fericesti in inima ta.
  • Intrebarea e justificata; sa ne-o punem toti: „iubesc sau nu iubesc?”- ca e porunca, draga! Sa nu credeti ca Mantuitorul a vorbit numai pentru veacul respectiv, pentru Apostoli. Nu. A vorbit pentru toate timpurile.






1 User(i) citesc acest topic

0 memberi, 1 vizitatori, 0 useri anonimi