Sari la continut

Iisus Hristos
De ce a fost facut omul? Ca intelegand fapturile lui Dumnezeu, sa-L vaza dintr-insele si sa preamareasca pe Cel ce le-a zidit pentru om. Iar mintea cea placuta lui Dumnezeu este un bun nevazut, daruit de Dumnezeu celor vrednici, in urma purtarii celei bune (Sf.Antonie Cel Mare -- Filocalia vol.1)

Traficul site-ului nostru este monitorizat si promovat de:

Despre iubirea de aproape si de vrajmasi

iubirea de aproape iubirea de vrajmasi

21 postari la acest topic

#1 | pid:2421 | tid:1543
BogdanO

    Avansat

  • cruce Operator
  • 1251 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Cu gandul in iad
  • Preocupari:invatatura ortodoxa a sfintilor parinti
  • Confesiune:crestin-ortodox
Nu vă gândiţi la viaţa voastră, ci vă jertfiţi pentru celălalt. - Parintele Tadei de la Vitovnita
Noi trebuie să ne ocrotim unul pe celălalt, pentru că suntem fraţi, mai cu seamă acei care sunt de aceeaşi credinţă. Avem aici şi un exemplu din viaţă. Când o delegaţie a puterii imperiale de la Constantinopol a fost trimisă la sarazini (arabi) să poarte convorbiri de pace, aceia le-au spus, că noi ,creştinii, nu împlinim poruncile lui Dumnezeu. Din delegaţie făcea parte şi Kiril. Aceştia spun: de ce voi, creştinii nu împliniţi poruncile lui Hristos, că trebuie să iubiţi şi pe vrăjmaşii voştri, ci voi ne prigoniţi şi ne ucideţi, neîmplinind astfel poruncile.
Acesta ca răspuns le zise:”Dacă într-o lege există două porunci, care dintre ele trebuie împlinită; cine va fi drept, acela care le va împlini pe amândouă, sau acela care le va împlini pe amândouă?” Aceştia au răspuns:”Este de la sine înţeles că înţelept va fi acela care va împlini ambele porunci.” Atunci el le-a răspuns:” ca persoane, noi iertăm vrăjmaşilor noştri, dar ca şi comunitate, noi ne punem viaţa unul pentru celălalt, căci Domnul a spus că nu există iubire mai mare decât să-ţi dai viaţa pentru aproapele tău. Noi ca şi comunitate, ne apărăm unii pe alţii şi ne dăm viaţa, căci voi nu doriţi numai să ne înrobiţi fizic, ci voiţi să ne înrobiţi şi duhovniceşte, şi de aceea ne apărăm.” Astfel, aceasta este îndreptăţit.
Avem şi pilda Sfântului Ioanichie cel Mare. El a fost ostaş vreme de 20 de ani. A săvârşit multe minuni şi în toate războaiele a biruit, nefiind niciodată învins. Nu s-a gândit niciodată la viaţa sa, ci şi-a pus întotdeauna viaţa pentru aproapele său. Şi Dumnezeu l-a ocrotit, iar mai târziu ca monah, a fost mare luminător şi făcător de minuni. Astfel de ostaşi au fost mulţi. Regele David, spune:”Bine este celui ce nu se sălăşluieşte în păcat!” Dreptul nu va acţiona în interesul său, ci pentru viaţa aproapelui său.
Cum ne sunt gândurile care ne preocupă, astfel ne este şi viaţa. Dacă gândurile noastre sunt paşnice, liniştite, virtuoase şi blânde, şi viaţa ne va fi astfel. Dacă acordăm atenţie mediului în care trăim, intrăm întrun cerc al gândurilor şi ne pierdem pacea şi liniştea.
† ....Nu stii că, de ti-ai vărsa sângele tău pentru El, nici asa n-ai făcut ce erai dator să faci că altul e sângele Stăpânului, si altul sângele robului! Pocăieste-te si întoarce-te înainte de iesirea sufletului, ca nu cumva să vină moartea si tot leacul pocăintei să fie fără de folos. Că aici, pe pământ, are putere pocăinta;si numai aici; în iad n-are nici o putere. Să căutăm pe Domnul, cât avem timp! ...† (Sf.Ioan Gura de Aur)
"Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui" (Sfantul Siluan Athonitul)
"învatarea de vorbe nu foloseste nimic, daca lipseste purtarea sufletului cea placuta lui Dumnezeu. Dar pricina tuturor relelor este amagirea si ratacirea si necunostinta lui Dumnezeu † (Sf.Antonie Cel Mare)
"Credinţa dreaptă nu ne foloseşte cu nimic, atunci când avem o viaţă stricată"(Sf.Ioan Gura de Aur)
"283. Cunostinta fara lucrare, nu va mîntui pe nimeni în ziua mortii si a dreptei judecati a lui Dumnezeu.
284. Vai de noi, cei de azi, care ne silim sa învatam teorie multa si nu luam aminte la sudoarea cea din lucrare si la filosof ia cea din traire."

#2 | pid:2841 | tid:1543
vasile.g

    Preot

  • cruce Membru Deplin
  • 15 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Neamt
  • Preocupari:religie, credinţă, muzica bisericească, studiu duhovnicesc
  • Confesiune:ortodox
Despre dragostea pentru aproapele - Sf. Ioan Gură de Aur

Multe sunt lucrurile care îi caracterizează pe creştini, dar mai presus de toate sunt pacea şi iubirea. De aceea a spus Hristos: Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii, şi Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă. Nimic nu umple mai mult sufletul de desfătare decât faptul de a iubi şi de a fi iubit. Iubirea noastră trebuie să-i cuprindă pe toţi oamenii. Dacă pe unii îi iubim, iar pe alţii nu, niciodată dragostea noastră nu va fi mai presus decât a oamenilor necredincioşi. Creştinii nu trebuie să iubească aşa cum iubesc necredincioşii. Să ne doară sufletul pentru cei care ne fac rău, mai mult decât ne doare pentru noi înşine; căci rana pe care vor să ne-o facă nouă, o primesc, de fapt, ei. Aşa cum cei care dau cu piciorul în cuie şi se laudă cu aceasta sunt vrednici de plâns, la fel şi cei care îi nedreptăţesc pe alţii sunt vrednici de mila noastră, deoarece îşi rănesc propriile lor suflete. Să facem bine celor care ne fac rău, chiar dacă aceştia rămân neîndreptaţi. Astfel, păcatele noastre vor fi iertate şi vom dobândi smerenie. Atunci când alungăm din sufletul nostru orice duşmănie, avem multă îndrăzneală în rugăciunea noastră către Dumnezeu. Hristos spune: „Eu sunt părintele tău, Eu sunt fratele tău, Eu sunt mirele sufletului tău, Eu sunt scăparea ta, eu sunt hrana Ta, Eu sunt îmbrăcămintea ta, eu sunt rădăcina ta, Eu sunt sprijinul tău, Eu sunt tot ce-ţi doreşti tu. Când Mă ai pe Mine, nu-ţi lipseşte nimic. Eu sunt slujitorul tău, pentru că am venit să slujesc, nu să fiu slujit. Eu sunt prietenul tău şi mădular al trupului tău şi capul tău şi fratele tău şi sora ta şi mama ta. Eu sunt toate pentru tine. Nu trebuie decât să stai lângă Mine. Pentru tine, Eu M-am făcut sărac şi pribeag, pentru tine am ridicat crucea şi am coborât în mormânt, am venit pe pământ pentru tine, trimis de Tatăl, iar în cer Mă rog pentru tine Părintelui Meu. Tu eşti totul pentru Mine, şi frate şi împreună-moştenitor şi prieten şi mădular al Trupului Meu. Ce vrei mai mult decât atât? De ce Îl dispreţuieşti pe Cel care te iubeşte atât de mult?" Tu, care în fiecare zi te lupţi cu valurile mării acestei vieţi cuprinse de furtună şi eşti încărcat cu atâtea păcate, ai nevoie în permanenţă de mângâierea Sfintelor Scripturi. Te afli în prima linie a luptei pentru supravieţuire şi eşti rănit în permanenţă. Femeia ta te mânie, fiul tău te supără, angajatul tău te enervează, duşmanul tău îţi face necazuri, prietenul te invidiază, vecinul te înjură, asociatul te sapă, iar judecătorul te ameninţă. La acestea se adaugă multe situaţii şi împrejurări care te tulbură, te neliniştesc, te mâhnesc şi te întristează, ducându-te până în pragul deznădejdii. Săgeţile vrăşmaşilor văzuţi şi nevăzuţi te lovesc fără încetare de peste tot. De aceea ai nevoie de armele Sfintelor Scripturi. Te rog să le citeşti, fie că ştii, fie că nu ştii puterea cuvintelor lor. Dacă le citim de multe ori, cele ce învăţăm acolo nu se mai şterg din mintea noastră. Şi adesea, ce nu putem înţelege astăzi, dacă citim şi mâine, înţelegem imediat, pentru că bunul Dumnezeu ne luminează mintea în chip nevăzut. Pentru înţelegerea Sfintelor Scripturi nu este nevoie de înţelepciune omenească, ci de descoperirea Duhului Sfânt. Dacă cercetăm Scriptura cu atenţie şi nu în fugă, vom dobândi mântuirea propovăduită în ea. Căci dacă ne umplem sufletele de învăţăturile sale, vom afla adevărurile dogmatice şi vom păşi spre viaţa desăvârşită. Nimeni nu poate spori în virtute dacă nu este plin de harul Duhului Sfânt. Dar Duhul Sfânt nu locuieşte în suflete căldicele. Ca să dobândim har, trebuie ca sufletul nostru să aibă râvnă spre orice lucrare a lui Dumnezeu. Viaţa noastră este plină de tulburare şi nelinişte. Cu toţii suntem îngrijoraţi, cu toţii suntem nemulţumiţi, cu toţii ne plângem, fie că suntem bogaţi sau săraci, stăpânitori sau oameni simpli. Dar tulburarea şi grija nu se datorează atât situaţiilor exterioare şi condiţiilor de viaţă, cât neorânduirii şi bolii noastre sufleteşti. Aşa cum ochiul bolnav vede întuneric şi în cea mai puternică lumină, la fel şi sufletul bolnav este tulburat chiar şi când este linişte. Să-I încredinţăm toate problemele noastre lui Dumnezeu şi să credem că nimic nu este al nostru, să rămânem indiferenţi la slava oamenilor şi să dorim să-I plăcem numai Domnului, şi astfel vom fi liniştiţi chiar şi când asupra noastră se va abate cea mai îngrozitoare vijelie.
UN PĂCĂTOS

#3 | pid:3686 | tid:1543
sergiu.c

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 521 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti
  • Preocupari:credinta stramoseasca crestin-ortodoxa
  • Confesiune:ortodox
Cuvant din Pandoc, ca sa nu scarbim pe nimeni.

Daca cineva ar zice ca iubeste pe Dumnezeu, dar pe fratele sau il uraste, mincinos este. Ca cel ce iubeste pe Dumnezeu, acela si pe fratele sau il iubeste. Iar cel ce nu iubeste pe fratele sau, nici pe Dumnezeu nu-L iubeste, dupa cum zice Apostolul Ioan. Cel ce scarbeste pe fratele sau, pe Dumnezeu Il scarbeste. Ca zice: "Nu scarbiti pe Duhul Sfant cu Care sunteti pecetluiti". Si iarasi, pentru dragoste, zice: "Ceea ce ati facut unuia dintre acestia mai mici frati ai Mei, Mie ati facut". Deci, s-a aratat, in cele mai sus - zise, ca cel ce face spre bucuria fratelui sau, lui Dumnezeu ii face spre bucurie.

Aceasta, dar, stiindu-o, fratilor, ca prin acestea suntem placuti lui Dumnezeu, daca nu dispretuim pe aproapele nostru, apoi si noi cu toata puterea sa ne silim sa facem spre placere fratilor si sa nu le dam pricini din care ei sa fie scarbiti, ca primita la Dumnezeu sa fie rugaciunea noastra, ca o jertfa fara prihana.

Ca daca unul se roaga pentru tine, iar altul te blestema, precum si la Intelepciune este scris: "Daca unul zideste, iar altul risipeste, apoi ce spor este, fara numai osteneala?" Asa si omul cel ce posteste si se paraseste de pacatul sau, dar, iarasi, la acelasi pacat intra, rugaciunea lui cine o va asculta si cu ce spor se va alege? Si iarasi graieste, zicand: "Sa nu mestesugesti asupra prietenului tau rele, cand nadajduieste el la tine, ca numai gura nebunilor se preface in stalp de batjocura, dar buzele dreptilor sunt cu paza." Deci, "cel ce umbla intru dreptate se teme de Dumnezeu, iar cel ce-si stramba cararile, osandit va fi." Si proorocul Miheia, suspinand, graieste pentru Israel: "Spre rau indeamna fiecare pe aproapele sau si impotriva lui minile-si gateste." Iar Apostolul zice: "Daca fratele tau se scarbeste imptriva ta, iata ca nu cu dragoste umbli." Iar Domnul a zis: "Tot cel ce se manie asupra fratelui sau, in zadar, vinovat este judecatii, iar cel ce va zice fratelui sau, raca (prostule), vinovat va fi de judecata soborului, iar cel ce-i zice nebunule, vinovat va fi de gheena focului." Si inca mai zice: "Daca-ti aduci darul tau la altar si acolo iti aduci aminte ca fratele tau are ceva impotriva ta, lasa-ti acolo darul tau inaintea altarului si mergi mai intai de te impaca cu fratele tau si vino apoi sa-ti aduci darul tau inaintea lui Dumnezeu."
Caci toate le poate Dumnezeu fara tine, dar ca sa te mantuiască din lumea aceasta nu poate fara tine. Nici tu nu te mântuiesti fara mana lui Dumnezeu si nici Dumnezeu nu te ridica daca nu-I întinzi si tu mana. Destul este ca te cercetează mereu si atat de mult te roaga (Pr.Arsenie Boca)

#4 | pid:4357 | tid:1543
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1578 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Cuvânt la Duminica a IV-a după Pogorârea Sfântului Duh (Despre împăcare şi despre iubirea vrăjmaşilor) - Sf.Ioan Gura de Aur
“Nu vă răzbunaţi voi singuri, iubiţilor. Căci scris este: „A mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti, zice Domnul”. Drept aceea de flămânzeşte vrăjmaşul tău, dă-i lui pâine, de însetează, adapă-l; căci aceasta făcând, cărbuni de foc grămădeşti pe capul lui” . (Rom. 12, 19- 20).

#5 | pid:4396 | tid:1543
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1578 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
A ne ruga impotriva vrajmasilor nostri este o nedreptate - Sfantul Ioan Gura de Aur

„Nu tot cel ce zice mie: Doamne, Doamne va intra întru Împărăţia cerurilor” (Mat. 7, 21)

Despre rugăciunea cea nedemnă şi păcătoasă

Nu de mult eu am vorbit despre aceea, că mulţi la rugăciune, arată răceală şi trândăvie, se arată somnoroşi, cască şi se întind, sau îndeobşte cată încoace şi încolo, şi vădesc un adevărat dispreţ pentru rugăciune.

Astăzi voi vorbi despre o altă greşală, care încă se săvârşeşte între altele, şi care este încă mai pierzătoare şi mai primejdioasă, decât cea dinainte.

Mulţi adică arată la rugăciune multă râvnă, se pleacă adânc, chiar se aruncă cu faţa la pământ, varsă călduroase lacrimi, suspină cu amar, întind mâinile, şi vădesc multă ardoare; dar întrebuinţează rău această căldură şi sârguinţă spre dauna sufletului lor. Adică ei strigă la Dumnezeu nu pentru păcatele lor şi-l roagă nu pentru iertarea greşelilor lor, ci îndreptează această râvnă a lor împotriva vrăjmaşilor lor, plâng la Dumnezeu pentru pedepsirea şi smerirea lor.

Ei fac asemenea aceluia, care ascuţeşte sabia sa, nu pentru ca să o întrebuinţeze împotriva vrăjmaşilor, ci pentru ca să lovească cu ea propriul său trup. De asemenea se folosesc aceşti oameni de rugăciune, nu pentru a dobândi iertarea păcatelor lor, ci pentru a cere de la Dumnezeu pedepsirea vrăjmaşilor lor. Acesta înseamnă tot la fel ca şi când cineva s-ar arunca în propria sa sabie, încă şi aceasta a născocit-o vrăjmaşul cel rău, Satana, pentru ca în toate chipurile putincioase să ne piardă atât prin râvna întru rugăciune, cât şi prin trândăvie şi răceală.

Unii jignesc pe Dumnezeu prin dispreţul lor pentru rugăciune, şi vădesc prin răceala lor nesocotinţa lor pentru Dumnezeu, alţii, măcar că arată râvnă, dar arată această râvnă spre nimicirea mântuirii lor celei sufleteşti. Acela, gândeşte Satana, este uşor de minte şi trândav, şi aceasta este de ajuns, ca el să nu tragă nici un folos de la rugăciunea sa. Celălalt, zice Satana mai departe, este râvnitor şi învăpăiat. Aşadar ce este de făcut? Eu nu pot slăbi râvna lui, de aceea trebuie să caut altă cale, spre a-l pierde.

Cum însă? Eu voi face, ca el să întrebuinţeze rău râvna sa, şi să o aplice nedrept. A se ruga împotriva vrăjmaşilor săi este o nedreptate. Dacă el face aceasta, atunci de la rugăciunea lui cea râvnitoare nu numai nu va avea nici un folos, ci prin aceea încă mai mult se va vătăma, decât prin răceală şi prin trândăvie. Atât de viclene sunt planurile acestui rău vrăjmaş! Pe unii îi răstoarnă în pierzare prin trândăvie, pe alţii prin râvnă, când această râvnă a lor nu corespunde legii lui Dumnezeu.

Dar noi trebuie să auzim încă, cum sună rugăciunea lor, şi din aceea să cunoaştem nebunia sufletului lor. Eu mă ruşinez, când voiesc să aduc cuvintele nebunilor, dar trebuie să le aduc, trebuie să repet sunetele limbii lor cele fără de minte. Cum sună deci rugăciunea lor? „Răzbună-mă, Doamne, se roagă ei, de vrăjmaşii mei, şi arată-le, că tu eşti Dumnezeul meu”. O nebune, omule! Nu dintru aceea că noi ne mâniem, ne necăjim şi ne înfuriem, vede cineva, că noi avem un Dumnezeu, ci din aceea că noi suntem blânzi, liniştiţi şi prietenoşi, şi întru toate ne purtăm cuminte şi cu fapte bune: „Aşa zice Dumnezeu, să strălucească lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre cele bune, şi să proslăvească pe Tatăl vostru cel din cer”. (Mat. 5, 16).

Nu vezi tu oare, că este împotriva lui Dumnezeu, când cerem de la Dânsul, ca să pedepsească pe vrăjmaşii noştri? Poate vei întreba: pentru ce acesta este împotriva lui Dumnezeu? Pentru că, îţi voi răspunde eu, Însuşi Dumnezeu a zis „rugaţi-vă pentru vrăjmaşii voştri”. (Mat. 5, 44).

Pentru că El Însuşi a pus legea aceasta. Deci dacă tu ceri de la legiuitor, ca să calce legea sa proprie, şi ceri, ca el să dea o poruncă potrivnică; dacă tu rogi pe acela, care te-a oprit a te ruga împotriva vrăjmaşilor tăi, ca să audă rugăciunea ta cea duşmănească, atunci când faci aceasta, nu săvârşeşti rugăciune, ci batjocoreşti pe dătătorul legii şi înfrunţi pe acela, care altminteri ţi-ar fi dat, pentru rugăciunea ta, toate bunurile.

Şi spune mie, cum ar fi cu putinţă, ca Dumnezeu să audă rugăciunea ta, când tu înfrunţi pe acela, care trebuie să o audă? Când tu faci aceasta, zădărniceşti mântuirea ta cea sufletească şi te arunci în prăpastie, când tu necinsteşti pe potrivnicul tău în faţa Domnului şi împăratului tău. Deşi nu-l loveşti cu mâinile, dar îl loveşti cu cuvintele. Aşa ceva nu ai cuteza tu în ochii stăpânirii celei pământeşti, împotriva celui împreună cu tine rob, de frica unei pedepse aspre. Şi cu dreptate.

Dacă tu nu cutezi înaintea stăpânirii celei pământeşti a necinsti pe cel împreună cu tine rob; apoi cum poţi tu cuteza a face aceasta înaintea ochilor lui Dumnezeu? Spune, nu te înfiori, nu te cutremuri, când în mijlocul rugăciunii te mânii, te înfurii, te turbezi, şi te arăţi mai grozav şi mai nemilostiv, decât acel rob din Evanghelie, care pretinde de la alt rob cei o sută de dinari? Ca să vezi, că eşti încă mai cutezător, decât acel rob, nu ai decât să-ţi aminteşti povestirea evanghelică. (Mat. 18, 24 urm.).

El era dator Domnului său cu zece mii de talanţi, dar fiindcă nu-i putea plăti, s-a rugat Domnului său, ca să aştepte (şi să-l păsuiască) până ce va vinde toate ale sale, că aşa să poată plăti toată datoria Domnului său. Când Domnul l-a văzut atât de trist, s-a milostivit asupra-i, şi i-a iertat cei zece mii de talanţi. Deci după ce acest rob s-a dus, a aflat pe alt rob, tovarăşul său, care ii era dator cu o sută de dinari, l-a apucat si cu toată asprimea şi nemilostivirea a cerut de la dânsul plata, însă Domnul când a auzit aceata, a poruncit să-l arunce în temniţă.

Cumpăneşte acum, cât de mult covârşeşti tu la cruzime, pe acest rob, când te rogi pentru pedepsirea vrăjmaşilor tăi! Acela n-a cerut de la Domnul său, ca el să-i scoată cei o sută de dinari, ci i-a cerut el însuşi. Iar tu ceri de la Domnul, adică de la Dumnezeu, o lucrare aşa de batjocoritoare şi neieretată.

Aşa tu voieşti, ca Însuşi Domnul să pedepsească pe robul, tovarăşul tău. Acela a apucat pe tovarăşul său nu în faţa Domnului, ci afară de casă, iar tu faci aceeaşi faptă, pe când stai la rugăciune, înaintea ochilor împăratului tău. Deci, dacă acel rob, care n-a cerut de la Insuşi Domnul executarea datoriei, şi tocmai după ce ieşise dinaintea Domnului său, a apucat pe tovarăşul său, dacă acesta, zic n-a dobândit iertarea de la Domnul, apoi cât de mult vei fi pedepsit tu, care ceri la Domnul tău aceeaşi lucrare rea, şi sugrumi pe tovarăşul tău înaintea ochilor lui?

Ce faci tu, neînţelegătorul? Pe când stai înaintea lui Dumnezeu, spre a dobândi de la el iertarea păcatelor tale, umpli inima ta de ură şi de mânie!

Într-un timp, când noi trebuie să fim cei mai blânzi, când vorbim cum Domnul când plângem, cerând iertarea păcatelor noastre, aşteptăm îndurare, har şi iertare, cum, în acelaşi moment putem a ne mânia, a trece în furia cea de afară, şi a umplea gura noastră cu otravă şi cu amărăciune?

Spune-mi deci, cum putem noi nădăjdui, că vom dobândi de la Dumnezeu, har şi mântuire, când noi punem numai masca unei rugăciuni smerite, dar îndată ne aruncăm în cuvinte semeţe şi fără de judecată şi aşa amaram pe Domnul asupra noastră înşine?

Ai venit în Biserică, spre a vindeca rănile tale, iar nu spre a zgândări mai tare pe ale aproapelui tău. Timpul rugăciunii este timpul îndurării şi al suspinului, iar nu al mânierii şi al urii; timpul lacrimilor, iar nu al necazului şi al duşmăniei. Pentru ce amesteci unele cu altele nişte lucruri atât de contradictorii? Pentru ce te combaţi pe tine însuţi? Pentru ce dărâmi propria ta zidire?

Cel ce se roagă trebuie mai mult decat oricine a avea o minte linistita, un duh smerit şi o inimă înfrântă. Dar cine strigă asupra vrăjmaşilor săi totdeauna va fi lipsit de asemenea însuşiri. El este plin de mânie şi pentru aceea nu poate avea simţul cel liniştit al smereniei.

Dar poate îmi vei răspunde, că duhul tău se înflăcărează prin amintirea de vrăjmaşii tăi; inima ta se învăpăiază, şi când gândeşti la nedreptatea ce ai suferit, nu poţi înfrâna învăluirea ta. Bine, dar tu trebuie să pui împotriva acestei porniri amintirea de păcatele tale şi frica de judecata cea viitoare. Adă-ţi aminte numai, cât de mare este vinovăţia ta către Domnul, şi că tu pentru toate păcatele tale eşti vrednic de osândă, şi frica de aceasta va birui acea mânie asupra aproapelui tău, căci această frică trebuie să fie mai mare şi mai puternică, decât patimile tale. Când te rogi, adă-ţi aminte de iad, de pedepsele şi de chinurile cele veşnice, atunci desigur vrăjmaşul tău nu-ţi va mai putea veni în minte.

Înfrânge duhul tău şi smereşte sufletul tău prin amintirea de propriile tale păcate, atunci nu va putea mânia să învăluie inima ta.

Dar tocmai aceasta este pricina tuturor relelor, că noi călcările de lege ale altora le urmărim cu cea mai mare amănunţime, iar pe ale noastre le trecem cu vederea cu un pogorământ foarte mare.

Şi totuşi noi trebuie să urmăm dimpotrivă. Noi pururea trebuie să ţinem în minte păcatele noastre, iar nelegiuirile altora niciodată să nu le pomenim. Când noi vom face aceasta, atunci şi Dumnezeu va fi milostiv şi îndurat către noi, şi noi vom înceta de a mai purta veşnice duşmănii şi veşnice vrăjmăşii către cei de aproape ai noştri. Şi dacă cândva ne-ar mai veni vreuna, noi vom lăsa ura repede iarăşi să se ducă şi prin acesta tot aşa repede vom dobândi şi iertarea păcatelor noastre.

Adică precum acela, care de-a pururea pomeneşte greşelile aproapelui său, opreşte prin aceasta pe Dumnezeu, de a ierta pe ale lui însuşi, aşa dimpotrivă, acela care este curat de ură, curând este curat şi de pacate.

Căci dacă noi, care suntem păcătoşi şi din fire mânioşi iertăm, din ascultare către porunca cea dumnezeiască atacurile cele suferite, cu cât mai vârtos Dumnezeu cel iubitor de oameni, cel plin de dragoste şi blând, va ierta păcatele noastre, şi tocmai prin iertarea acelora va răsplăti omenia noastră către cei de aproape ai noştri? Fie ca noi toţi să fim părtaşi iertării păcatelor noastre, prin harul şi prin iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, căruia se cuvine cinstea şi slava în vecii vecilor! Amin.
(din “Predici la duminici şi sărbători”(Cuvant la Duminica a cincea dupa Rusalii))

#6 | pid:4429 | tid:1543
BogdanO

    Avansat

  • cruce Operator
  • 1251 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Cu gandul in iad
  • Preocupari:invatatura ortodoxa a sfintilor parinti
  • Confesiune:crestin-ortodox
Dragostea faţă de vrăjmaşi

Nu te iubesc oamenii - iubeşte-i tu pe ei; faptul că ei nu te iubesc, nu depinde de tine, dar să-i iubeşti tu pe ei, ţine de voinţa ta şi este datoria ta, căci Domnul a poruncit: să-i iubim nu pe cei ce ne iubesc pe noi, ci pe vrăjmaşi (Matei 5: 44), iar dacă în noi nu există acest lucru, cu atât mai mult trebuie să ne smerim şi să alungăm mândria şi să ne rugăm pentru aceasta Domnului. (Cuviosul Macarie, 24, Voi. 3, p. 133)

O persoană a spus: „Nu înţeleg, batiuşka, cum de nu numai că nu vă mâniaţi pe cei care vă vorbesc de rău, dar mai şi continuaţi să-i iubiţi". Stareţul a zâmbit mult şi a spus: „Tu ai un băieţel, te superi pe el dacă face şi vorbeşte ce nu trebuie? Nu te străduieşti, dimpotrivă, să acoperi cumva defectele lui?" (Cuviosul Ambrozie, 1, Partea I, p. 100)

îmi scrii că nu ai pace cu N.; mi se pare că poţi învăţa acest alfabet, că această stare a ta nu este pricinuită de acea persoană, ci este dovada inimii tale nedrepte. Noi suntem ucenicii lui Hristos, iar El porunceşte să-i iubim pe vrăjmaşi. Unde este, aşadar, această dragoste? Cum cunoaştem dacă o avem? Desigur, atunci când suntem ocărâţi şi ponegriţi; şi Dumnezeu le îngăduie celorlalţi să facă acest lucru spre încercarea noastră. Iar când nu numai că nu răbdăm, dar nici nu avem dragoste, atunci trebuie să ne căim pentru acest lucru şi să ne mustrăm pe noi înşine, căci altfel necazurile trimise spre învăţătura noastră nu numai că nu ne aduc folos, dar ne mai şi vatămă; primim arma spre lovirea vrăjmaşului, dar în locul acestuia ne rănim pe noi cu ea. (Cuviosul Macarie, 24, Voi. 3, pp. 150-151)

Nu căuta în ceilalţi dragoste faţă de tine, ci caută în tine dragoste nu numai faţă de aproapele, dar şi faţă de vrăjmaşi. (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 3, p. 388)
† ....Nu stii că, de ti-ai vărsa sângele tău pentru El, nici asa n-ai făcut ce erai dator să faci că altul e sângele Stăpânului, si altul sângele robului! Pocăieste-te si întoarce-te înainte de iesirea sufletului, ca nu cumva să vină moartea si tot leacul pocăintei să fie fără de folos. Că aici, pe pământ, are putere pocăinta;si numai aici; în iad n-are nici o putere. Să căutăm pe Domnul, cât avem timp! ...† (Sf.Ioan Gura de Aur)
"Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui" (Sfantul Siluan Athonitul)
"învatarea de vorbe nu foloseste nimic, daca lipseste purtarea sufletului cea placuta lui Dumnezeu. Dar pricina tuturor relelor este amagirea si ratacirea si necunostinta lui Dumnezeu † (Sf.Antonie Cel Mare)
"Credinţa dreaptă nu ne foloseşte cu nimic, atunci când avem o viaţă stricată"(Sf.Ioan Gura de Aur)
"283. Cunostinta fara lucrare, nu va mîntui pe nimeni în ziua mortii si a dreptei judecati a lui Dumnezeu.
284. Vai de noi, cei de azi, care ne silim sa învatam teorie multa si nu luam aminte la sudoarea cea din lucrare si la filosof ia cea din traire."

#7 | pid:4430 | tid:1543
BogdanO

    Avansat

  • cruce Operator
  • 1251 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Cu gandul in iad
  • Preocupari:invatatura ortodoxa a sfintilor parinti
  • Confesiune:crestin-ortodox
Dragostea faţă de aproapele

Primii creştini îl iubeau pe Dumnezeu şi îl iubeau pe fiecare om, pentru că, dacă îl iubeşti pe Cel ce dă naştere, îl iubeşti şi pe cel născut din El şi fiecare creştin este născut din Dumnezeu în Taina Botezului. Sfântul Apostol a spus: Iubiţilor, să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu (I Ioan 4: 7). Fiii mei, să nu iubim cu vorba, numai din gură, ci cu fapta şi cu adevărul. în aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr şi în faţa lui Dumnezeu vom afla odihnă inimii noastre (I Ioan 3: 18-19). Smeriţi-vă, smeriţi-vă! Pentru că, dacă iubeşti pe cineva (şi trebuie să-1 iubeşti pe fiecare, căci fiecare om este chipul lui Dumnezeu şi, chiar dacă el, adică chipul lui Dumnezeu, este întinat în om, se poate spăla şi poate fi iarăşi curat), te şi smereşti înaintea lui. Unde este dragoste, acolo este şi smerenie, iar unde este răutate, acolo este mândrie. Mă rog şi îmi doresc să fie dragoste între voi. (Cuviosul Nicon, 6, pp. 268-269)

Amintiţi-vă a doua poruncă a Domnului (...) în care se porunceşte să-1 iubim pe aproapele ca pe noi înşine. Cum, aşadar, să-1 iubim? Nicidecum nu este cu putinţă să excludem acest lucru, ca să-1 ajutăm pe aproapele cu ce putem şi să ne străduim din toate puterile să-1 mângâiem în duh de iertare şi compătimire, dar numai după putere - şi atunci când, cu ajutorul lui Dumnezeu, nu ne vătămăm pe noi înşine, dar când cineva, zidindu-1 pe celălalt, se vatămă pe sine, Sfinţii Părinţi sfătuiesc să urmeze calea cea mai bună, adică să ia aminte şi să se păzească pe sine... (Cuviosul Lev, 12, p. 337)

în cinste, unii altora daţi-vă întâietate (Rom. 12:10). Fără dragostea de aproapele este greu să ne mântuim. Trebuie să dobândim prin toate mijloacele această virtute, căci altfel nu ne mântuim. (Cuviosul Anatolie, 7, p. 162)

Dragostea nu numai că întrece rugăciunea noastră, dar este mai presus şi decât toate jertfele. (Cuviosul Antonie, 22, p. 196)

îmi doresc şi mă rog să vă dea Domnul înţelepciunea şi priceperea de a vă purta cu maica Viaceslava. Ce putem face? Fiecare are caracterul său, în faţa căruia uneori trebuie să ne plecăm. îmi scrieţi că aţi vrea să zidiţi duhovniceşte firea ei. în acest caz primul mijloc din partea sfinţiei voastre este să vă rugaţi cu mai multă râvnă lui Dumnezeu. Căci Domnul a spus: fără Mine nu puteţi face nimic (Ioan 15: 5). La Domnul cel Atotputernic totul este cu putinţă, iar omul neputincios ce poate face? (Cuviosul Iosif, 80)

Slujeşte-i acum Saşei, care este bolnavă, iar principala slujire este să-i duci neputinţele sufleteşti, apoi şi cu fapta trebuie să slujim unul altuia: în cinste, unii altora daţi-vă întâietate (Rom. 12:10). (Cuviosul Anatolie, 7, p. 261)

A-l iubi pe aproapele şi a satisface nevoile surorilor şi a fi îngăduitoare cu neputinţele lor - sunt lucruri bune şi mântuitoare. Dar, dacă egumena se opune acestora, să faceţi bine mai mult în taină şi să mulţumiţi pe fiecare cu ce puteţi, iar în discuţii să vorbiţi puţin, căci discuţia mai degrabă vatămă ambele părţi decât să le aducă folos. (Cuviosul Anatolie, 7, p. 307)

Trebuie să-1 iubim pe fiecare om, văzând în el chipul lui Dumnezeu, neţinând cont de patimile lui. Nu trebuie să-i îndepărtăm cu răceală pe oameni de noi. (Cuviosul Nicon, 8, p. 313)

Cel ce doreşte să dobândească dragostea trebuie să se lepede de orice gând rău şi duşmănos, nemaivorbind de fapte şi cuvinte, trebuie să le ierte tuturor jignirile — şi pe cele drepte, şi pe cele nedrepte. (Cuviosul Nicon, 20, p. 4)

Pentru faptul că A.I. nu este binevoitoare faţă de dumneavoastră, fiţi liniştită; să vă străduiţi numai să nu-i daţi ocazie sau motiv de supărare şi să vă rugaţi Domnului Dumnezeu pentru ea şi să cereţi ca Dumnezeu, în iubirea Lui de oameni, să-i dea minte sănătoasă şi judecată dreaptă pentru cunoaşterea regulilor creştineşti şi, când după sfatul meu veţi face aşa, A.I. va fi cu totul alta faţă de dumneavoastră şi va fi plină de dragoste. (Cuviosul Lev, 163)

Vorba dulce mult aduce. (Cuviosul Ambrozie, 1, Partea l, p. 6)

Dragostea acoperă totul. Şi, dacă cineva îi face aproapelui un bine din dragoste, nu mânat numai de datorie, pe acela diavolul nu-1 poate împiedica, iar unde binele este săvârşit numai din simţul datoriei, acolo se străduieşte prin toate mijloacele să pună piedici. (Cuviosul Ambrozie, 1, Partea I, p. 101)

Celui ce se osteneşte, Dumnezeu îi trimite milă, iar celui ce iubeşte, îi trimite mângâiere. (Cuviosul Ambrozie, 1, Partea I, p. 101)

Dacă îi veţi primi pe oameni pentru Dumnezeu, fiţi încredinţaţi că toţi vă vor fi de folos. (Cuviosul Ambrozie, 1, Partea I, p. 101)

Dragostea, cu siguranţă, este mai presus de orice. Dacă tu găseşti că în tine nu este dragoste, dar doreşti să o ai, fă fapte de dragoste, chiar dacă la început le faci fără dragoste. Domnul va vedea dorinţa şi strădania ta şi va pune în inima ta dragoste. Şi, principalul, când observi că ai greşit împotriva dragostei, îndată să spovedeşti acest lucru stareţului. Aceasta se poate întâmpla uneori din pricina inimii rele, iar alteori şi din pricina vrăjmaşului. Singur nu poţi lămuri acest lucru, dar, dacă îl spovedeşti, vrăjmaşul va pleca. (Cuviosul Ambrozie, 1, Partea I, p. 101)

Nu există virtute mai înaltă ca dragostea şi nu există patimă mai rea ca ura, care, celor ce nu veghează asupra lor, li se pare neînsemnată, iar ca importanţă duhovnicească se aseamănă uciderii (I Ioan 3:15). Mila şi îngăduinţa faţă de aproapele şi iertarea greşelilor lui sunt cea mai scurtă cale către mântuire. (Cuviosul Ambrozie, 23, Partea a II-a, p. 18)

Grija ta pentru liniştirea lui M.N. este peste măsură şi sentimentul acesta în tine este amestecat cu o înşelare fină - de a-ţi propune să ai grijă de aproapele atunci când nu ţi se cere şi, poate, nici nu este nevoie. Iar, când în realitate trebuie să arătăm dragoste faţă de aproapele, atunci apar în noi cu totul alte sentimente şi limba noastră grăieşte cu totul altceva decât ceea ce ne propuseserăm înainte pentru liniştirea aproapelui, pe care nu ne-o ceruse nimeni. Atunci se va vedea mai bine ce va trebui să faci pentru M.N. (Cuviosul Ambrozie, 23, Partea a II-a, p. 78)

Singură vezi că pentru dragoste ar fi mai bine să întrerupi moţăiala şi să o asculţi pe N., pentru că dragostea este mai presus nu numai de odihna noastră, ci şi de rugăciune, de aceea ai şi fost pedepsită degrabă prin atacul diavolesc. (Cuviosul Ambrozie, 23, Partea a III-a, p. 32)

Trebuie să înţelegi cu privire la ceilalţi că nu toţi fac acest lucru din răutate, ci mai mult din insuflarea şi îndemnul vrăjmaşului, care vrea să te despartă de rugăciunea atentă şi, odată cu aceasta, de dragostea către aproapele. Iar această dragoste, după cuvântul Apostolului, îndelung rabdă; este binevoitoare (I Cor. 13: 4) şi nicidecum nu cade din bunăvoinţa către fraţi, care sunt ispitiţi de vrăjmaşul nostru, în general, iar în parte şi de neputinţele lor. Dacă vei ţine minte aceasta cu tărie, nu te vei tulbura inutil. Acum câţiva ani a fost la noi un cneaz care învăţase rugăciunea de la o rugătoare cu experienţă. Ea îi spusese aşa: când eşti împăcat şi liniştit, roagă-te, zicând: „Doamne, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!", iar când gândurile îţi vin împotriva celorlalţi dintr-un anumit motiv, roagă-te aşa: „Doamne, miluieşte-ne pe noi!", şi te vei linişti. Fă şi tu aşa. Atunci te vei frământa mai puţin şi vei înţelege că toţi suntem supuşi greşelii şi rătăcirii şi nu rareori sub nişte pretexte plauzibile, cum se spune în Evanghelie: Vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu (Ioan 16: 2). Nu-i de mirare că şi cei ce te supără gândesc aşa. De aceea şi trebuie să fim îngăduitori cu aproapele nostru, după porunca evanghelică referitoare la dragoste. Dacă iubim pe cineva, suntem foarte îngăduitori cu el şi îi iertăm multe. Pe de altă parte, îl iertăm şi din alt motiv, cum adevereşte Avva Dorotei, că se întâmplă să avem bună dispoziţie... (Cuviosul Ambrozie, 23, Partea a III-a, pp. 49-50)

Exprimarea - „Mă dezgustă când văd plecăciunile adânci ale vrăjmaşelor mele, amestecate cu grimasele şi ura lor" - arată cât de săracă este în noi dragostea duhovnicească, cea care acoperă totul şi arată tuturor milă şi îngăduinţă faţă de defectele lor. (Cuviosul Ambrozie, 23, Partea a III-a, pp. 59-60)

Iar despre purtarea uneia cu cealaltă, v-am scris mult şi vă amintesc şi acum: dacă vă veţi socoti ultima şi cea mai rea dintre surori şi că liniştea celeilalte este a sfinţiei voastre, îşi va găsi loc în inimile voastre dragostea, care niciodată nu cade şi nu încetează şi este sprijinită de smerenie. O, să ne învrednicească Domnul să dobândim această comoară! Ea este mai preţioasă decât toate bunurile lumii. (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 4, p. 154)

în ultima scrisoare (...) îmi vorbiţi iarăşi de dragostea pentru Dumnezeu... V-am scris deja cât de înaltă este această virtute - dragostea pentru Dumnezeu; la rândul ei, nu poate exista fără dragostea de aproapele, după cuvântul Sfântului Apostol: Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! (I Ioan 4: 20) Trebuie să ajungem la dragoste prin păzirea poruncilor lui Dumnezeu şi prin frica de Dumnezeu, nu prin înălţarea minţii la El. (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 6, p. 206)

Să ne străduim mai mult decât orice să-1 iubim pe aproapele, căci în dragostea faţă de el se află şi dragostea faţă de Dumnezeu... (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 4, p. 315)

Singura noastră datorie este să ne iubim unul pe altul şi faţă de aceasta suntem foarte îndatoraţi. Căci cel ce împlineşte porunca dragostei împlineşte toată legea. (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 1, p. 630)

Dragostea de Dumnezeu se dovedeşte prin dragostea şi mila faţă de aproapele, iar mila şi îngăduinţa faţă de aproapele şi iertarea greşelilor lui se dobândesc prin smerenie şi mustrare de sine, când în toate situaţiile triste şi neplăcute dăm vina numai pe noi, nu pe ceilalţi, zicând că nu am ştiut să procedăm cum trebuie şi de aceea au venit durerea şi necazul şi, dacă vom gândi aşa, mai puţin ne vom supăra şi ne vom deda mâniei, care nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu. (Cuviosul Ambrozie, 23, Partea a II-a, p. 57)
† ....Nu stii că, de ti-ai vărsa sângele tău pentru El, nici asa n-ai făcut ce erai dator să faci că altul e sângele Stăpânului, si altul sângele robului! Pocăieste-te si întoarce-te înainte de iesirea sufletului, ca nu cumva să vină moartea si tot leacul pocăintei să fie fără de folos. Că aici, pe pământ, are putere pocăinta;si numai aici; în iad n-are nici o putere. Să căutăm pe Domnul, cât avem timp! ...† (Sf.Ioan Gura de Aur)
"Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui" (Sfantul Siluan Athonitul)
"învatarea de vorbe nu foloseste nimic, daca lipseste purtarea sufletului cea placuta lui Dumnezeu. Dar pricina tuturor relelor este amagirea si ratacirea si necunostinta lui Dumnezeu † (Sf.Antonie Cel Mare)
"Credinţa dreaptă nu ne foloseşte cu nimic, atunci când avem o viaţă stricată"(Sf.Ioan Gura de Aur)
"283. Cunostinta fara lucrare, nu va mîntui pe nimeni în ziua mortii si a dreptei judecati a lui Dumnezeu.
284. Vai de noi, cei de azi, care ne silim sa învatam teorie multa si nu luam aminte la sudoarea cea din lucrare si la filosof ia cea din traire."

#8 | pid:4445 | tid:1543
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1578 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Parintele Serghiei Sevici
  • De ştii că fratele tău are necazuri, roagă-te pentru el, că-i datorie creştinească, şi-ai să dai seama de n-o săvârşeşti.
  • La inima omului se-ajunge prin rugăciune. Şi ce să-i spunem şi cum să-i vorbim tot rugăciunea ne învaţă.
  • Nu-i om pe lume să n-aibă nevoie de ajutorul tău. Ia seama mai întâi la suferinţa sufletelor. Cum să-l ajuţi, nu-i carte să te înveţe. Fă-o cu gingăşie. Şi cu mare umilinţă. Mândria otrăveşte roadele iubirii. Şi uneori e bine iubirea să lucreze, alteori mai bine e să aştepte până ce inima-i vesteşte. Că iubirea pururi cată la celălalt, gata în orice clipă să-i sară în ajutor. Şi rugăciunea o luminează cînd şi cum să ajute. Şi tot ea ne face în chip minunat văzători ai tainei celui de lângă noi... Iubirea nu cere mari isprăvi şi planuri mari; face mult bine doar cu o vorbă bună, cu o privire, cu o mică rugăciune…


#9 | pid:4492 | tid:1543
Luca.O

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 1578 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Confesiune:ortodox
Sf.Maxim Marturisitorul
  • «Iar Eu zic voua, spune Domnul, iubiti pe vrajmasii vostri, faceti bine celor ce va urasc pe voi, rugati-va pentru cei ce va blestema».De ce a poruncit atunci acestea? Ca sa te slobozeasca pe tine: de ura, de intristare, de manie si de tinerea minte a raului, si sa te invredniceasca de cea mai mare avutie, care este dragostea desavarsita. Caci e cu neputinta sa o aiba pe aceasta cel ce nu iubeste pe toti oamenii la fel asemenea lui Dumnezeu,care iubeste pe toti oamenii la fel si «vrea ca toti sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vie».
  • «Iar Eu zic voua: sa nu stati impotriva celui rau, ci celui ce te va lovi peste obrazul drept, intoarce-i si pe celalalt; si celui ce vrea sa se judece cu tine ca sa-ti ia haina, lasa-i lui si camasa; si celui ce te sileste sa mergi cu el o stadie, mergi cu el doua». De ce? Ca pe tine sa te pazeasca nemanios, netulburat si neintristat, iar pe acela sa-l indrepteze prin rabdarea ta, si pe amandoi sa va aduca, ca un Bun, sub jugul dragostei.
( Sf.Maxim Marturisitorul ''Despre Dragoste -- Filocalia vol.2)

#10 | pid:4700 | tid:1543
emil

    Avansat

  • cruce Membru Deplin
  • 884 Posturi:
  • Parte:Barbateasca
  • Locatie:Bucuresti
  • Preocupari:cunoasterea credintei in care m-am nascut
  • Confesiune:crestin ortodox
Limbile invidioase sunt mai rele decât gurile însângerate - Sf.Ioan Gura de Aur

45. Din nefericire, sunt unii care bat câmpii într-o asemenea măsură încât îi blestemă nu doar pe vrăjmaşii lor, ci şi pe copiii vrăjmaşilor lor şi, dacă ar fi cu putinţă, le-ar mânca şi trupurile, dacă nu le-au mâncat cumva. Să nu-mi spui că nu ţi-ai înfipt dinţii în trupul celui care ţi-a produs tristeţe! Ai făcut ceva mult mai rău decât ai fi putut, cerând să cadă asupra lui mânie din cer, dorind să fie dat pedepsei veşnice,şi să piară împreună cu toată familia lui. Deci acest lucru nu este mai rău decât toate muşcăturile? Nu este mai dureros decât toate săgeţile? Hristos nu te-a învăţat aceste lucruri! Nu ţi-a poruncit să-ţi umpli gura de sânge în acest fel. Limbile acestea sunt mai rele decât gurile însângerate de trupuri omeneşti. Cum îl vei saluta pe fratele tău? Cum te vei apropia să aduci jertfă? Cum vei gusta din sângele împărătesc, având atâta otravă în sufletul tău, când te rogi şi spui: zdrobeşte-1, spulberă-i casa, pierde-i toate, Doamne? Şi rugându-te să-1 găsească orice fel de nenorocire, nu te deosebeşti cu nimic de un ucigaş sau de o fiară care mănâncă trupul! Deci să oprim această boală şi această nebunie şi să le arătăm celor care ne-au întristat iubirea care ne-a fost poruncită, ca să ne asemănăm Părintelui nostru Cel din ceruri.

(din "Două sute cincizeci de parabole” Sf Ioan Gură de Aur, Ed. Egumenița 2011)

Acest post a fost editat de emil: 27 September 2011 - 08:21 AM

Suferinta ne smereste si ne învată a striga la ajutorul lui Dumnezeu.(Pr.Paisie de la Sihla)





1 User(i) citesc acest topic

0 memberi, 1 vizitatori, 0 useri anonimi