Sari la continut

Iisus Hristos
Nu trebuie sa urim pe cei ce au uitat de vietuirea cea buna si placuta lui Dumnezeu si care nu recunosc dogmele drepte si iubite de Dumnezeu'. Ci mai vartos sa ne fie mila de ei, ca fiind slabi in puterea de-a deosebi lucrurile si orbi cu inima si cu intelegerea. Caci primind raul ca bine, se pierd din pricina nestiintei, si nu cunosc pe Dumnezeu, sarmanii si nechibzuitii de ei. (Sf.Antonie Cel Mare -- Filocalia vol.1)

Traficul site-ului nostru este monitorizat si promovat de:

Events for January 01, 2018

in Calendar Resurse Ortodoxe

  • No permission to add events

----- Anul Nou
By BogdanO

Permalink
Anul Nou


----- Sf.Ierarh Vasile cel Mare
By BogdanO

Permalink
Viaţa celui īntre Sfinţi Părintelui nostru Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei (1 ianuarie)
Cel īntre ierarhi preaales, īntre dascăli preaīnţelept şi īntre toţi sfinţii preamult plăcut lui Dumnezeu, Sfīntul părintele nostru Vasile cel Mare, a avut ca patrie Pontul, ce este īn Capadocia, şi s-a născut din părinţi binecredincioşi şi de Dumnezeu cinstitori. Tatăl său se numea Vasile, iar mama sa Emilia, care a născut patru fii de parte bărbătească: pe Petru şi pe Sfīntul Vasile, pentru care ne stă īnainte cuvīntul, pe Grigorie şi pe Navcratie, şi o fiică, al cărei nume era Macrina.

Pentru aceştia, cu adevărat s-a īmplinit cuvīntul lui David, care zice: Neamul drepţilor se va binecuvīnta. Şi nu numai sfīntul acesta a fost īmbunătăţit şi mare luminător al lumii, ci şi ceilalţi trei fraţi ai lui s-au făcut minunaţi şi purtători de semne. Căci Petru, fratele lui cel mai mare, a fost episcop al Sevastiei, Grigorie a fost episcop al Nissei, iar Navcratie a fost pustnic şi făcător de minuni. S-a sfinţit şi sora lor Macrina, dupa cum arată sinaxarul la 19 ale lunii iulie. Īnsă pe toţi fraţii i-a covīrşit Sfīntul Vasile īntru fapta bună şi īntru īnvăţătură; căci la īnvăţăturile cele dintīi chiar pe tatăl său l-a avut dascăl şi povăţuitor, pe care de obşte īl avea Pontul ca dascăl al īnvăţăturilor şi al faptelor bune, īn acea vreme.

Deci, dīnsul a adus īn lume o astfel de plăsmuire bună şi curată, pe care dumnezeiescul David o numeşte plăsmuire de ziuă, iar nu de noapte. De la acesta dar, a primit nu numai toată īnvăţătura, ce se numeşte enciclică, adică īnconjurătoare, dar şi toată buna credinţă; şi, īn scurt să zic, prin īnvăţăturile vīrstei celei dintīi s-a făcut īncepător al desăvīrşirii care avea să fie mai pe urmă.

După ce din destul a fost deprins de tatăl său īn astfel de īnvăţături, īncīt dorea ca de nimic din cele bune să nu se lipsească, şi, pornit fiind prin iubirea de osteneală a albinei, care din tot felul de flori īşi adună cele trebuincioase, ca să nu rămīnă mai prejos, s-a dus la cetatea Cezareei Capadociei, ca să se deprindă şi cu īnvăţăturile ce se dădeau acolo. Zic despre Cezareea cea preavestită, care a fost leagăn de īnvăţături şi al Sfīntului Grigorie, Cuvīntătorul de Dumnezeu; unde primind toate īnvăţăturile, se asemăna cu unii din dascăli, iar pe alţii īi covīrşea īn tot felul de īnvăţătură, īncīt īn puţină vreme s-a făcut slăvit şi vestit tuturor celor mai mari ai cetăţii şi la tot poporul, fiind mai mare īn īnvăţătură decīt īn vīrstă şi avīnd statornicia cea mai mare; apoi s-a arătat a fi retor īntre retori, chiar mai īnainte de a se sui pe scaunele sofiştilor, filosof īntre filosofi, mai īnainte de a īnvăţa dogmele şi rīnduielile ce se află īn filosofie; īn sfīrşit, lucrul cel mai mare a fost că toţi īl aveau ca pe un preot al creştinilor, mai īnainte de preoţie; şi atīt de slăvit se făcuse el prin īnvăţătură şi prin fapta bună, īncīt era cinstit, cucernic şi vrednic īnaintea tuturor.

După ce a ajuns īn acest fel, s-a dus la Bizanţ, care era cetatea cea mai mare din tot Răsăritul, pentru că era īmpodobită cu cei mai desăvīrşiţi dintre retori şi filosofi, de la care a adunat, prin ascuţimea minţii sale, cele mai īnalte dintre īnvăţături şi cu ele şi-a īmpodobit sufletul său. De acolo, fiind nesăţios de īnvăţătură şi de temelia cuvintelor bune, a fost trimis de Dumnezeu la Atena, unde a aflat pe Sfīntul Grigorie, Cuvīntătorul de Dumnezeu, sīrguindu-se la īnvăţături, precum şi pe Iulian Apostatul, care mai pe urmă a fost īmpărat (361-363), vrăjmaş şi chinuitor al creştinilor, pe Libaniu, sofistul, şi pe mulţi alţii.

Deci, acolo, aflīnd Sfīntul Vasile pe Sfīntul Grigorie, apoi īntrecīndu-se unul pe altul īn fapta bună şi īn rīvna cea dumnezeiască, atīt de mult s-au iubit, īncīt nu puteau să se despartă nicidecum, şi şedeau amīndoi īntr-o casă, amīndoi mīncau şi amīndoi aveau o voie.

Pe scurt, se afla un suflet īn acele două trupuri şi unul de la altul primea mare folos, nu numai īntru fapta bună, ci şi īntru īnvăţături. Căci ca doi lucrători de pămīnt, sīrguitori şi iscusiţi, cu aceeaşi sīrguinţă lucrīnd ţarina filosofiei şi semănīnd cu multă osteneală sămīnţa īnvăţăturilor, au secerat rodul sīrguinţei lor, prin care au īntrecut pe cei de o vīrstă cu dīnşii, şi atīt de mult se īnfrīnau, īncīt mīncau numai ca să trăiască, pīine şi apă, mulţumind Domnului, ca Proorocul Ilie şi ca Ioan Īnainte-mergătorul, care se hrănea cu muguri de copaci; iar pe celelalte, care momesc pīntecele şi-i aduc dulceaţă, le defăimau, şi cu totul se depărtau de ele.

Cu acest fel de īnţelepciune, pe care au păzit-o pīnă la sfīrşitul vieţii lor, atīt de curaţi s-au ţinut, īncīt au īntrecut pe vestitul Xenocrat, căruia, deşi dormea cu o femeie desfrīnată, nu-i venea nicidecum īn minte că era o femeie aproape de dīnsul; apoi au fugit de lăcomie şi de īmpuţinare şi numai măsura cea dreaptă o păzeau. Iar necīştigarea atīt de mult au iubit-o, īncīt au covīrşit pe Antistene, pe Pitagora şi pe Cratis, īncīt pe cele cinstite şi lăudate ale acelora le socoteau ca pe nişte jucării de copil; căci foarte mult au defăimat cīştigarea de bani şi de alte lucruri deşarte.

Trufia şi īnălţarea cu totul le-au urīt, iar mīndria au pierdut-o prin cuvioşie. Cīt despre īnţelepciunea pe care o aveau, nu este de trebuinţă să mai scriem, căci toată viaţa lor era o cugetare şi dorire necontenită, ziua şi noaptea, ca să cīştige filosofia cea cerească şi adevărată, mai mult decīt pe cea pămīntească. Īnsă se sīrguiau a o cīştiga şi pe aceasta, ca să ajute Bisericii noastre, să dezrădăcineze neghina din grīu, să cureţe şi să lămurească dogmele sfintei credinţe, şi să apere pe credincioşi de năvălirile ereticilor.

Se sīrguiau mai mult ca să īntreacă pe filosofii cei vechi, şi s-a şi făcut astfel prin multa lor osteneală şi prin dumnezeiescul ajutor, după cum se arată din scrierile lor. Īntru meşteşugul gramaticii erau neīntrecuţi, ca şi īn măsurile ştiinţei, poeziei, īn mulţimea istoriilor şi frumoasa grăire de cele politice. Iar buna rīnduială a retoricii şi frumuseţea vorbirii au ales-o mai mult, şi minciuna au lepădat-o. Filosofia cea adevărată din dogme atīt de mult au deprins-o, īncīt i-au īntrecut pe toţi. Tot astfel şi īn celelalte ştiinţe s-au deprins, īncīt au īntrecut pe toţi din destul, īn aritmetică, īn geometrie, īn muzică şi īn astronomie; īncīt s-au făcut dascăli şi filosofi desăvīrşiţi.

O īnfrīnare ca aceasta şi īntreaga lor īnţelepciune văzīnd-o dascălul Sfīntului Vasile, anume Eubul, om preaīnţelept şi mai bun decīt toţi filosofii cei din Atena, se minuna; iar Vasile vrīnd să-l vīneze şi să-l aducă la cunoştinţa de Dumnezeu, apoi un dar nepreţuit ca acesta să-i dăruiască, pentru osteneala lui, l-a aflat odată īnaintea cetăţii, vorbind cu ceilalţi filosofi şi īntrebīndu-se despre filosofie, căci astfel de obicei aveau īntre ei, ca ori să grăiască, ori să audă ceva nou. Īntrebīndu-se Eubul cu filosofii, pentru un cuvīnt, a venit Vasile şi īndată a dezlegat acel sofism şi l-a desluşit. Apoi ziceau ceilalţi: "Cine este cel care a desluşit cuvīntul filosofului?". Răspuns-a Eubul, zicīnd: "Ori Dumnezeu, ori Vasile".

Văzīnd Eubul pe Vasile, a lăsat pe prietenii şi pe ucenicii săi, iar el a şezut cu Vasile, şi au petrecut trei zile īn vorbă, īntrebīndu-se de filosofie. Drept aceea, a īntrebat Eubul pe Vasile: "Care este firea filosofiei?" Iar el a răspuns: "Firea filosofiei este pomenirea morţii". După aceasta a grăit şi despre lume, zicīnd: "Deşi sīnt dulci cuvintele cele lumeşti, amară este lumea pentru cel ce se ţine de ea cu iubire şi patimă; căci alta este slava cea trupească şi alta a firii celei fără de trup. Nu este cu putinţă ca cineva să se īndulcească de amīndouă, pentru că nimeni nu poate să slujească la doi stăpīni. Īnsă, pe cīt ne arată puterea bunătăţii, să īmpărţim la cei flămīnzi pīinea īnţelegerii; şi pe cei ce s-au lipsit, pentru răutatea lor, de acoperămīntul faptei bune, pe aceia să-i aducem sub acoperămīntul lucrurilor celor bune; căci pe care-l vedem gol, īl īmbrăcăm şi nu defăimăm trupul nostru.

Sīnt la noi, o! Eubule, nu chipuri, nici ghicituri, ci singur adevărul povăţuindu-ne spre mīntuire; pentru că vom īnvia toţi, unii spre viaţa veşnică, iar alţii spre munca şi ruşinarea veşnică, şi vom sta toţi īnaintea judecăţii lui Hristos, precum ne īnvaţă marii glăsuitori Prooroci: Isaia, Ieremia, Daniil, David şi dumnezeiescul Apostol Pavel; după aceştia, chiar dătătorul pocăinţei şi răsplătitorul nostru, Domnul, Care a căutat oaia cea pierdută, iar pe fiul cel risipitor, care cu pocăinţă s-a īntors, cuprinzīndu-l cu dragoste, l-a sărutat, cu haină luminată şi cu inel l-a īmpodobit şi l-a ospătat. Acela dă asemenea răsplătire celor ce vin īn ceasul al unsprezecelea, ca şi celor ce au purtat greutatea şi zăduful zilei. Acela, pocăindu-ne şi născīndu-ne din apă şi din Duh, ne dă cele ce ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-a suit, precum şi pe toate care le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc".

Vasile grăind acestea, Eubul a strigat: "O! Vasile, arătătorule de cele cereşti, prin tine cred īntr-unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul a toate, aştept īnvierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie, Amin! Acesta este semnul credinţei mele īn Dumnezeu: toată averea ce o am, īn mīinile tale o dau şi cealaltă vreme a vieţii mele cu tine o voi petrece, căci doresc naşterea din apă şi din Duh".

Vasile i-a zis: "Bine este cuvīntat Dumnezeul nostru, de acum şi pīnă-n veac, Cel ce a luminat mintea ta cu lumina adevărului, Eubule, şi din rătăcirea cea mare te-a adus la cunoştinţa milostivirii Sale. Iar de vei voi, precum zici, ca să petreci cu mine, īţi voi spune īn ce chip să ne īngrijim de mīntuirea noastră şi să ne izbăvim din cursele vieţii celei de aici; să vindem toate averile şi să le īmpărţim săracilor. După aceea să mergem īn sfīnta cetate, ca să vedem minunile ce sīnt acolo şi vom cīştiga īndrăznire către Dumnezeu".

Astfel, toate bine īmpărţindu-le celor ce aveau trebuinţă, şi cumpărīndu-şi hainele cele albe pentru Sfīntul Botez, s-au dus la Ierusalim şi īi īntorceau īn cale pe mulţi la adevărata credinţă. Mergīnd īn Antiohia, au intrat la o gazdă, iar fiul gazdei, Filoxen, şedea īnaintea uşii, fiind supărat; acela era ucenic al lui Libaniu sofistul, de la care luīnd nişte stihuri de ale lui Homer, ca să le prefacă īn vorbă retoricească, nu putea, şi īn nepricepere fiind, se necăjea foarte. Pe acesta, văzīndu-l Vasile necăjit, l-a īntrebat: "Pentru ce eşti necăjit, tinere?" Iar Filoxen a zis: "Oare dacă-ţi voi arăta pricina mīhnirii mele, ce folos īmi va fi de la tine, īntru aceasta?". Iar Vasile, făgăduindu-i că nu īn zadar īi va fi aceea ce va arăta lui, tīnărul i-a spus despre sofist şi despre stihurile acelea şi că aceea este pricina īntristării lui, de vreme ce nu se pricepe ca să alcătuiască stihurile. Vasile, luīnd stihurile, a īnceput a i le tīlcui, alcătuindu-le īn vorbă simplă, īn trei feluri. Atunci tīnărul, mirīndu-se şi īnveselindu-se, l-a rugat să-i scrie tălmăcirea. Drept aceea, Vasile a scris tīlcuirea acelor stihuri ale lui Homer īn trei feluri, pe care luīndu-le tīnărul, cu bucurie a mers dimineaţa la Libaniu, dascălul său, ducīndu-i acea alcătuire a stihurilor; iar el citind-o, s-a mirat şi a zis: "Vă jur pe dumnezeiasca rīnduială, că nu se află cineva din īnţelepţii de acum care să-ţi spună o asemenea tīlcuire. Deci cine ţi-a scris aceasta, Filoxene?"

Iar tīnărul i-a spus: "Este un străin īn casa mea, care, fără osteneală, degrabă a tīlcuit aceasta". Libaniu īndată a alergat cu sīrguinţă la gazdă, ca să vadă pe străinul acela. Văzīnd pe Vasile şi pe Eubul, s-a mirat de venirea lor neaşteptată şi s-a bucurat de dīnşii. Deci, i-a rugat să vină şi să găzduiască īn casa lui; iar ei venind, Libaniu le-a pus īnainte masă cu multe feluri de bucate.

După obiceiul lor īnsă gustīnd puţină pīine şi apă cu măsură, au mulţumit lui Dumnezeu dătătorul de toate bunătăţile. Apoi a īnceput Libaniu a le pune īntrebări sofiste, iar ei īmpotrivă īi aduceau cuvīntul credinţei; Libaniu, cunoscīnd puterea cuvintelor, zicea că n-a venit īncă vremea de a se boteza, iar dacă rīnduiala lui Dumnezeu va porunci, apoi cine poate să se īmpotrivească? "Mult mă vei sluji, o! Vasile, dacă unele ca acestea vei binevoi a le grăi, spre folosul ucenicilor care sīnt la mine".

Degrabă ucenicii lui Libaniu fiind adunaţi, a īnceput Vasile a-i īnvăţa: "Să aveţi curăţie sufletească, nepătimire trupească, purtare blīndă, grai cumpănit, cuvīnt cu bună rīnduială, hrană şi băutură măsurată, īnaintea celor mai mari tăcere, īnaintea celor mai īnţelepţi luare-aminte, la cei mai bătrīni supunere, să aveţi spre cei asemenea cu voi şi spre cei mai mici dragoste nefăţarnică, de cei răi, pătimaşi şi iubitori de trup să vă depărtaţi şi puţin să grăiţi, dar mai mult să īnţelegeţi, să nu fiţi fără de socoteală īn cuvīnt, să nu prisosiţi cu vorba, să nu fiţi īndrăzneţi la rīs, cu sfiala să vă īmpodobiţi şi cu femeile cele necurate să nu vorbiţi, să aveţi īn jos căutarea, iar sufletul sus, să fugiţi de cuvintele cele īmpotrivă; dregătorie dăscălească să nu doriţi, cinstea acestei lumi īntru nimic s-o socotiţi.

Iar de ar face cineva vreun bine spre folosul altora, de la Dumnezeu plata s-o aştepte şi veşnica răsplătire de la Iisus Hristos, Domnul nostru". Acestea zicīndu-le Vasile către ucenicii lui Libaniu şi ei ascultīnd nu fără de mirare, iarăşi a plecat cu Eubul īn cale.

După ce au sosit īn Ierusalim, toate Sfintele Locuri cu credinţă şi cu dragoste īnconjurīndu-le şi īntr-īnsele īnchinīndu-se lui Dumnezeu, Care este peste tot, ei s-au arătat episcopului acelei cetăţi, cu numele Maxim, şi l-au rugat ca să-i boteze īn Iordan. Episcopul, văzīndu-i plini de credinţă, a făcut după credinţa lor şi luīnd clerul său a mers cu Vasile şi cu Eubul la Iordan, iar cīnd era pe mal, Vasile a căzut la pămīnt şi, cu lacrimi şi glas, s-a rugat la Dumnezeu ca să-i arate vreun semn al credinţei lui.

Deci, tremurīnd, s-a sculat şi s-a dezbrăcat de hainele sale, odată cu care şi pe omul cel vechi l-a lepădat şi, intrīnd īn apă, se ruga. Cīnd s-a apropiat arhiereul să-l boteze, iată s-a pogorīt un fulger de foc spre ei, şi ieşind un porumbel din fulgerul acela, s-a pogorīt īn Iordan, şi, tulburīnd apa, a zburat la cer; iar cei ce stăteau pe mal, văzīnd aceea, s-au cutremurat şi au preamărit pe Dumnezeu.

Vasile, fiind botezat, a ieşit din apă, şi mirīndu-se episcopul de dragostea ce avea către Dumnezeu, l-a īmbrăcat īn haina Īnvierii lui Hristos, rugīndu-se. Apoi a botezat şi pe Eubul, i-a uns pe ei cu mir şi i-a īmpărtăşit cu dumnezeieştile Taine. Īntorcīndu-se īn sfīnta cetate, au petrecut īntr-īnsa un an; după aceasta s-au dus īn Antiohia, unde Meletie arhiepiscopul a hirotonit pe Vasile diacon şi acolo a tīlcuit Pildele lui Solomon.

Nu după multă vreme, s-a dus cu Eubul īn patria sa, Capadocia, apropiindu-se de cetatea Cezareei. Apoi s-a descoperit īntr-o vedenie de noapte lui Leontie, arhiepiscopul Cezareei, despre venirea lor şi că Vasile o să fie īn vremea sa arhiepiscop al acelei cetăţi. Deci, dimineaţa, chemīnd arhiepiscopul pe arhidiaconul său şi pe unii din clericii cei cinstiţi, i-a trimis la porţile cetăţii dinspre răsărit, poruncindu-le ca pe cei doi străini ce-i vor īntīmpina, să-i aducă la dīnsul cu cinste. Iar ei ducīndu-se şi īntīmpinīnd pe Vasile şi Eubul, pe cīnd intrau īn cetate, i-au adus la arhiepiscop.

El, văzīndu-i pe dīnşii, s-a mirat, că pe unii ca aceştia īi văzuse īn vedenie, şi a preamărit pe Dumnezeu. Apoi i-a īntrebat arhiepiscopul de unde vin şi cum se numesc. Īnştiinţīndu-se despre numele lor, a poruncit să-i aducă la masă şi să-i ospăteze. După aceea, chemīnd clerul său şi bărbaţi aleşi din cetate, le-a spus toate cele ce i s-au vestit lui despre Vasile īn vedenie, de la Dumnezeu. Atunci clerul cu un glas a zis: "De vreme ce pentru cinstita ta viaţă ţi-a arătat Dumnezeu pe moştenitorul scaunului tău, se cade să faci cu dīnsul precum īţi este plăcerea; căci cu adevărat vrednic este omul pe care judecăţile lui Dumnezeu īl descoperă".

Apoi a chemat arhiepiscopul pe Vasile şi pe Eubul şi a īnceput a vorbi cu ei din Scripturi, vrīnd ca să afle priceperea lor; şi auzindu-i, s-a mirat de noianul īnţelepciunii ce se afla īntr-īnşii, apoi ţinīndu-i la sine, īi cinstea după vrednicie. Vasile, petrecīnd īn Cezareea, avea acelaşi fel de viaţă precum a văzut mai īnainte la mulţi cuvioşi, pe cīnd a īnconjurat Egiptul, Palestina, Siria şi Mesopotamia, căutīnd pe Eustatie filosoful şi cercetīnd īntr-acele părţi pe părinţii cei nevoitori; deci, le urma bine cu chipul şi cu viaţa monahicească.

După aceea a fost hirotonit prezbiter de Ermoghen, episcopul Cezareei, care a fost după Leontie, şi era povăţuitorul monahilor. Murind Ermoghen arhiepiscopul, era cerut īn scaun Sfīntul Vasile, ca un vrednic şi de Dumnezeu mai īnainte īnsemnat; dar, fugind de cinste, s-a ascuns, şi a fost ridicat la arhiepiscopie Eusebiu, bărbat bun la obiceiuri cu adevărat, dar puţin īnvăţat şi īntru īnţelepciunea cărţii neiscusit; deci, acela ştiind pe Vasile că era de toţi foarte cinstit şi lăudat ca un mai īnţelept filosof şi cu viaţa sfīntă, a īnceput ca un om neputincios a fi biruit de zavistie şi se arăta rău-voitor lui Vasile.

Acest lucru īnţelegīndu-l Sfīntul Vasile, nevrīnd să fie pricinuitor de zavistie, s-a dus īn pustia Pontului, unde a chemat prin scrisori şi pe prietenul său, pe Sfīntul Grigorie de Nazianz; acolo, adunīnd cu dīnsul mulţime de monahi, a făcut rīnduială de viaţă monahală, fiind luminat de Duhul Sfīnt, şi petrecea viaţa īngerească pe pămīnt. Le ajuta lor la o viaţă ca aceea şi fericita Emilia, maica lui Vasile, petrecīnd nu departe de ei, de cealaltă parte de rīu, īn sat, şi de hrana lor īngrijindu-se; apoi, rămīnīnd văduvă, toată sīrguinţa o avea ca să placă lui Dumnezeu.

Fiind vremea, Vasile şi Grigorie au ieşit din pustie, siliţi de trebuinţele Sfintei Biserici, care atunci era tulburată de eretici. Pentru că pe Grigorie, tatăl său, l-a luat la sine spre ajutorul drept-credincioşilor īn cetatea Nazianzului, fiind bătrīn şi neputīnd să se lupte acum cu lupii; iar Vasile, īmpăcīndu-se cu Eusebiu, arhiepiscopul Cezareii, acesta, prin scrisoare, l-a rugat să se īntoarcă la dīnsul şi să ajute Bisericii care lupta contra arienilor.

Văzīnd fericitul Vasile o primejdie ca aceea a Sfintei Biserici, şi cinstind mai mult trebuinţa cea de obşte, decīt viaţa pustnicească, a lăsat singurătatea şi a venit īn Cezareea, unde foarte mult a lucrat cu cuvīntul şi cu scrisul, curăţind credinţa cea dreaptă de eresuri. Apoi arhiepiscopul Eusebiu şi-a dat sfīrşitul pe braţele lui Vasile, dīndu-şi sufletul său lui Dumnezeu; iar după dīnsul, lucrīnd Sfīntul Duh, marele Vasile, chiar nevrīnd a fi ridicat īn scaun, a fost sfinţit de mulţi episcopi, īntre care era şi bătrīnul Grigorie, tatăl lui Grigorie de Nazianz; căci acela, fiind neputincios şi obosit de bătrīneţe, a poruncit să-l ducă īn Cezareea, să silească pe Vasile a veni la arhiepiscopie, ca nu cumva arienii să ridice pe vreunul dintre ai lor īn scaunul acela.

Deci, Vasile ocīrmuia Biserica lui Hristos; iar pe Petru, fratele său cel după trup, l-a sfinţit prezbiter, ca să-i ajute la ostenelile bisericeşti, iar mai tīrziu l-a pus episcop īn cetatea Sevastiei. Īn acelaşi timp şi mama sa, fericita Emilia, după o viaţă de mai bine de 90 de ani, şi-a dat sufletul Domnului. Ea a mai avut īncă un fiu, pe Grigorie, episcopul Nissei, şi pe Petru, pe care l-am pomenit, precum şi o fiică, Macrina fecioara, īntīia născută, şi ceilalţi fii, crescuţi īntru mari fapte bune.

După un timp oarecare, fericitul Vasile a cerut de la Dumnezeu să i se dea darul īnţelepciunii, aşa īncīt, cu ale sale cuvinte curate, să poată săvīrşi slujba cea fără de sīnge şi să vie spre el Duhul Sfīnt. După şase zile, adică īn ziua a şaptea, pogorīndu-se Duhul Sfīnt, a īnceput a liturghisi şi săvīrşi īn toate zilele jertfa cea fără de sīnge. După ce a trecut cītăva vreme, cu credinţă şi cu rugăciune a īnceput a scrie cu propria sa mīnă tainele sfintei slujbe. Şi īn acea noapte i s-a arătat Domnul īn vedenie, cu apostolii, făcīnd īnainte punere a pīinii şi a paharului, la Sfīntul Jertfelnic; apoi, sculīnd pe Vasile, i-a zis: "După a ta cerere, să se umple gura ta de laudă, ca adică, cu ale tale curate cuvinte, să aduci slujba cea fără de sīnge". Iar el s-a sculat tremurīnd, neputīnd să privească cu ochii la arătarea Domnului cea luminoasă.

După această arătare luminoasă a mers īn biserică şi, apropiindu-se de Sfīntul Altar, a īnceput a grăi şi a scrie pe hīrtie, īn limba grecească, astfel: Să se umple gura mea de laudă, ca să cīnt slava Ta, Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ne-ai zidit pe noi şi ne-ai adus īn viaţa aceasta, rostind apoi şi celelalte rugăciuni ale Sfintei Biserici.

Iar după sfīrşitul rugăciunilor a ridicat pīinea, rugīndu-se cu dinadinsul şi zicīnd: "Ia aminte, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, din sfīnt lăcaşul Tău şi de pe scaunul măririi īmpărăţiei Tale, şi vino ca să ne sfinţeşti pe noi; Cel ce şezi sus, īmpreună cu Tatăl, şi aici cu noi eşti nevăzut, īnvredniceşte-ne, cu puternică mīna Ta, ca să ni se dea preacuratul Tău trup şi cinstitul Tău sīnge nouă, tuturor popoarelor".

Arhiereul săvīrşindu-le pe acestea, Eubul, cu cei mai īntīi clerici, au văzut o lumină cerească luminīnd altarul şi pe arhiereu şi nişte bărbaţi prealuminaţi īn veşminte albe, īnconjurīnd pe acel mare arhiereu. Văzīnd aceasta, s-au īnspăimīntat foarte mult şi au vărsat lacrimi, lăudīnd pe Dumnezeu.

Īn vremea aceea, marele Vasile chemīnd un argintar, i-a poruncit ca din aur curat să facă o pasăre, īn chipul porumbelului ce s-a arătat deasupra Iordanului, spre păzirea dumnezeieştilor Taine, şi l-a aşezat deasupra Sfintei Mese.

Altă dată, sfīntul, săvīrşind dumnezeiasca slujbă, un evreu, prefăcīndu-se creştin, vrīnd să iscodească despre Sfintele Taine, s-a lipit de cei credincioşi şi a intrat īn biserică; acolo a văzut pe Sfīntul Vasile că avea īn mīinile sale un prunc, pe care-l sfărīma. Īmpărtăşindu-se credincioşii din mīinile sfīntului, a venit şi evreul; şi i-a dat arhiereul, ca şi celorlalţi creştini, o parte din Sfintele Daruri, pe care luīnd-o evreul īn mīini, a văzut că era adevărată carne. După aceea, apropiindu-se de pahar, a văzut că era sīnge adevărat īn el.

Deci a păstrat rămăşiţele Sfintei Īmpărtăşanii şi, mergīnd acasă, le-a arătat femeii sale, şi i-a spus despre tot ce a văzut cu ochii săi; apoi crezīnd cu adevărat că īnfricoşată şi preaīnaltă este taina creştinească, a doua zi a mers la Fericitul Vasile, rugīndu-l să-i dea Sfīntul Botez. Iar Vasile, dīnd mulţumire lui Dumnezeu, nu a īntīrziat a boteza pe evreu, īmpreună cu toată casa lui.

Altă dată, mergīnd undeva sfīntul, o femeie săracă, fiind nedreptăţită de eparhul cetăţii, a căzut īn cale la picioarele fericitului, rugīndu-l ca să scrie despre dīnsa la acel boier, ca unul care avea multă trecere către dīnsul. Sfīntul, luīnd o hīrtie, a scris către boier astfel: "S-a apropiat de mine această săracă femeie, care īţi aduce scrisoarea mea, nădăjduind că mă iubeşti şi are trecere cuvīntul meu la tine; deci m-a rugat ca să-ţi scriu, să n-o mai superi. De este adevărată nădăjduirea ei, arată cu lucrul, şi fă milă cu femeia aceasta".

Scriind sfīntul hīrtia, a dat-o femeii celei sărace, iar ea luīnd-o, a dus-o şi a dat-o boierului, care, citind-o, a scris īnapoi sfīntului: "După scrisoarea ta, părinte sfinte, aş fi voit să fac milă acestei femei sărace, dar nu pot, de vreme ce se află sub dajdie". Iar sfīntul iarăşi a scris către dīnsul: "Dacă ai voit şi n-ai putut, bine; iar de ai putut şi n-ai voit, atunci te va aduce Dumnezeu īn starea celor ce au trebuinţă ca, atunci cīnd vei voi să fii miluit, să nu poţi fi". Acest lucru s-a şi īntīmplat, pentru că, nu după multă vreme, supărīndu-se īmpăratul pe acest eparh, căci auzea că face multe năpăstuiri, l-a aruncat īn īnchisoare, ca să despăgubească pe cei pe care īi năpăstuise. Eparhul a trimis din īnchisoare rugăminte la Sfīntul Vasile ca să-l miluiască şi să īnduplece pe īmpărat, prin mijlocirea sa.

Vasile grăbindu-se, a rugat pe īmpărat pentru dīnsul şi, după şase zile, a venit poruncă pentru liberarea boierului de la īnchisoare. Eparhul văzīnd milostivirea sfīntului către dīnsul, a alergat la el spre a-i mulţumi, iar femeii sărace i-a dat īndoit din averile sale.

Altă dată, era foamete atīta de mare īn eparhia sfīntului, īncīt mulţi oameni au murit, din lipsă de hrană. Sfīntul, văzīnd pe boieri că ţin grīul īn hambare şi nu-l dau săracilor, se mīhnea de īnvīrtoşarea inimii acestora; căci o altă neomenie mai mare decīt aceasta nu este, ca īntr-o vreme ca aceea cei bogaţi să nu voiască a vinde grīul, ci să aştepte ca, vīnzīndu-l mai scump, să adune mai mulţi bani. Dar nu ştiu ticăloşii că, cu cīt aşteaptă vreme mai multă să adune bani mai mulţi şi să strīmtoreze pe cei săraci, cu atīt īşi īnmulţesc asupra lor mīnia lui Dumnezeu; căci ce altceva este mai rău decīt să păstreze grīul şi să negustorească strīmtorarea săracilor, să se lipsească şi să moară de foame? Cum să-i numească cineva pe aceştia creştini? Cum să-i numească oameni pe ei care sīnt mai sălbatici decīt fiarele, că fiarele iubesc pe cele asemenea lor, iar aceştia nu se milostivesc spre cei de o seminţie cu dīnşii. Unii ca aceştia erau, īn vremea aceea, boierii Cezareei.

Sfīntul īi īnvăţa īn fiecare zi despre milostenie, īi sfătuia, īi ruga, le scria, le aducea aminte de iubirea de străini a lui Avraam, de primirea de străini a lui Lot, de istoria lui Iosif cel preafrumos, cum a hrănit pe egipteni, şi mai ales cuvintele acestea: Surpa-voi hambarele mele şi mai mari le voi zidi. Acestea făcīndu-le şi zicīndu-le sfīntul, de-abia i-a īnduplecat să-şi deschidă hambarele. Atunci, urmīnd lui Hristos, care a spălat picioarele ucenicilor, slujea singur la īmpărţirea grīului, singur fierbea seminţe, singur le īmpărţea săracilor hrana; şi aşa făcīnd multe zile, a potolit primejdia foametei.

Īn acea vreme, īmpăratul Iulian (361-363), necuratul şi păgīnul, vrīnd să ducă război asupra perşilor, a venit īn părţile Cezareei Capadociei; iar Sfīntul Vasile cunoscīndu-l de la Atena, căci īnvăţase acolo īmpreună cu dīnsul, a luat poporul său şi l-a īntīmpinat, cinstindu-l ca pe un īmpărat, şi fiindcă nu avea alt dar să-i ducă, i-a dus trei pīini de orz, dintr-acelea care mīnca sfīntul; căci aşa ceruse īmpăratul, să-i ducă dintr-acelea din care mănīncă el. Deci, primind īmpăratul darul, a zis slujitorilor să-i răsplătească lui şi să-i dea iarbă din livadă.

Sfīntul, văzīnd o necinste ca aceasta, a zis īmpăratului: "Noi, īmpărate, ţi-am adus dintr-acelea care mīncăm, precum ai cerut, iar īmpărăţia ta, precum se vede, ne-ai răsplătit darul, dīndu-ne dintre acelea pe care le mănīnci īnsuţi". Auzind acestea īmpăratul, s-a mīniat foarte şi a zis sfīntului: "Acum primeşte darul acesta, şi cīnd mă voi īntoarce din Persia biruitor, voi arde cetatea ta de tot şi pe nebunul popor cel amăgit de tine īl voi robi, căci necinsteşte pe zeii cărora mă īnchin eu, şi atunci vei lua şi tu cuviincioasa răsplătire". Astfel īnfricoşīndu-l păgīnul īmpărat, s-a dus īn Persia.

Sfīntul īntorcīndu-se īn cetate şi chemīnd toată mulţimea poporului, le-a spus īngrozirile īmpăratului, iar după aceea i-a sfătuit, zicīnd: "Să nu vă mīhniţi, fraţii mei creştini, de banii voştri, ci numai de viaţa voastră să vă īngrijiţi; duceţi-vă şi aduceţi banii voştri, să-i adunăm īntr-un loc, şi cīnd vom auzi că se īntoarce īmpăratul, să-i punem grămezi īn calea lui, căci văzīndu-i, ca un iubitor de bani ce este, se va īmblīnzi şi nu va face asupra noastră precum vorbeşte". Ducīndu-se creştinii, au făcut precum le-a poruncit sfīntul, au adus avuţii nenumărate, aur, argint şi pietre scumpe.

Sfīntul primindu-le, le-a pus īn casa de vase, scriind deasupra numele fiecăruia, ca să se păstreze pīnă cīnd vor auzi despre īntoarcerea īmpăratului. Cīnd a īnţeles sfīntul că se īntoarce īmpăratul, a adunat mulţimea creştinilor, īmpreună cu femeile şi cu copiii, şi le-a poruncit să postească trei zile; apoi i-a suit īn muntele Cezareei, care acum se numeşte Didim, adică geamăn, căci are două vīrfuri, īn care era şi o biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Rugīndu-se creştinii īn biserica aceea, cu inima zdrobită, milostivului Dumnezeu şi Preasfintei Maicii Lui, ca să risipească sfatul păgīnului īmpărat, sfīntul a văzut stīnd īmpreună cu poporul la rugăciune mulţime de oaste cerească īmprejurul muntelui, şi īn mijlocul lor a văzut o femeie şezīnd pe un scaun cu multă slavă, şi a zis către īngerii care stăteau īmprejur: "Chemaţi la mine pe Mercurie, ca să se ducă să ucidă pe Iulian, vrăjmaşul Fiului meu". Deci, s-a arătat Sfīntului Vasile Mucenicul Mercurie, īmbrăcat cu armele lui, şi luīnd voie de la femeia aceea, care era Preasfīnta Născătoare de Dumnezeu, s-a dus degrabă.

După ce sfīntul a văzut această vedenie, a luat īndată pe unii din clerici şi s-a pogorīt īn cetate; şi era acolo o biserică a Sfīntului Mercurie, īn care se aflau moaştele lui, cinstindu-se de creştini; căci Sfīntul Mercurie a murit acolo īn Cezareea, mai īnainte cu 100 de ani, īn vremea īmpărăţiei lui Deciu (249-251) şi Valerian (253-259).

Deci, īn biserica aceasta intrīnd sfīntul, se ruga īnaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, līngă care era şi chipul Sfīntului marelui Mucenic Mercurie, cu suliţă ca un ostaş. Vasile se ruga ca acel păgīn īmpărat, pierzătorul creştinilor, să nu se īntoarcă viu de la război. Şi a văzut chipul Sfīntului Mercurie, cel de līngă Preacurata Născătoare de Dumnezeu, schimbīndu-se, şi s-a făcut nevăzut cītăva vreme; iar după puţin, s-a arătat cu suliţa sīngerată; pentru că īn vremea aceea Iulian a fost īnsuliţat la război de Sfīntul Mucenic Mercurie, cel trimis de Preacurata Fecioară Născătoare de Dumnezeu, spre pierzarea vrăjmaşului lui Dumnezeu. Atunci a cunoscut sfīntul că acea vedenie a fost adevărată; apoi īndată s-a suit īn munte şi a zis creştinilor: "Bucuraţi-vă şi vă veseliţi astăzi, fraţilor, căci s-a auzit rugăciunea noastră şi īmpăratul şi-a luat cuviincioasa pedeapsă; pentru aceasta, mulţumind lui Dumnezeu, să mergem īn cetate, ca să-şi ia fiecare din voi banii săi".

Creştinii auzind acestea, cu un cuget au strigat toţi: "Dacă am voit să-i dăm īmpăratului celui păgīn, acum, oare, să nu-i dăruim Īmpăratului cerului şi al pămīntului, Cel ce ne-a dăruit viaţa noastră?" Iar sfīntul lăudīndu-le sīrguinţa lor, a poruncit să-şi ia fiecare a treia parte din cele ce a dat, iar cu cealaltă avuţie să zidească o casă de săraci şi de străini, spital, casă de bătrīni şi de sărmani.

Sfīntul Vasile avea şi acest dar: pe cīnd slujea şi īnălţa Sfintele Daruri, cunoştea că vine darul Sfīntului Duh, printr-un semn ca acesta: Porumbelul acela de aur, care era deasupra dumnezeieştii Mese, cea cu Sfintele Daruri, mişcīndu-se de dumnezeiasca putere, de trei ori se clătina.

Odată, slujind fericitul şi īnălţīnd Sfintele, nu s-a făcut obişnuitul semn al porumbelului, care, prin cea de trei ori mişcare, īnsemna pogorīrea Duhului Sfīnt. Drept aceea, Vasile gīndind la aceasta, a văzut un diacon din cei ce ţineau ripidele făcīnd semn spre o femeie ce sta īnaintea altarului. Deci, a poruncit ca să se depărteze diaconul acela de la Sfīnta Masă, şi şapte zile i-a dat canon ca să postească şi să se roage, şi fără somn toată noaptea la rugăciune să petreacă; iar din averile lui să le dea la săraci.

Deci, dintr-acea vreme Sfīntul Vasile a poruncit ca să fie īn biserică īnaintea altarului perdele şi īngrădire pentru femei, ca să nu īndrăznească vreuna a privi īn altar īn vremea dumnezeieştii slujbe; iar aceea care ar īndrăzni, să fie gonită din biserică şi de Sfīnta Īmpărtăşire să se despartă.

Īntr-acea vreme tulbura Biserica lui Hristos Valens (364-378), īmpăratul cel orbit cu eresul arian, care pe mulţi episcopi drept- credincioşi izgonindu-i din scaunele lor, a ridicat pe arieni īn locurile acelora; iar pe alţii mici la suflet şi fricoşi i-a silit ca să se īnvoiască cu eresul lui. Deci, se mīnia şi se tulbura văzīnd pe Sfīntul Vasile pe scaunul său, fiind fără temere şi īn credinţa sa fiind nemişcat ca un stīlp, şi pe alţii sprijinindu-i şi sfătuindu-i să se depărteze de eresul arian ca de un lucru urīt de Dumnezeu. Īmpăratul, străbătīnd stăpīnirea sa, şi pe cei dreptcredincioşi pretutindeni chinuindu-i mult, a mers la Antiohia şi īn Cezareea Capadociei, īngrijindu-se cu dinadinsul să aducă pe Vasile la unirea ariană. Deci a īndemnat pe voievozii săi, pe boieri şi pe sfetnici cu rugăminte, cu făgăduinţe şi cu īngroziri să sfătuiască pe Vasile spre a face voia lui.

De aceea, supărau foarte mult pe sfīntul cei de un gīnd cu īmpăratul; dar īncă şi femeile cele de neam mare şi care aveau cunoştinţă cu īmpăratul, trimiteau pe eunucii lor la sfīntul, sfătuindu-l şi īndemnīndu-l să vină la unirea gīndului īmpărătesc; dar nimic n-au sporit, pentru că n-au găsit un om slab la inimă, ci un om hotărīt.

După aceea, Modest, eparhul, cu mai multă īndīrjire s-a sculat asupra lui; deoarece chemīndu-l la sine şi neputīnd să-l plece cu momeli la credinţa īmpărătească, īl īngrozea cu mīnie. Iar sfīntul, la īngrozirile lui, cu īndrăzneală a răspuns: "Averile mele voieşti să le iei? Pe tine nu te vei īmbogăţi, iar pe mine nu mă vei sărăci. Dar, socotesc că aceste haine vechi ale mele şi aceste puţine cărţi, īn care este toată bogăţia mea, nu-ţi trebuiesc; de izgonire nu mă tem, pentru că al meu este tot pămīntul, sau mai bine să zic, al lui Dumnezeu. De chinuri nu mă īngrijesc, care mă vor duce la doritul sfīrşit, şi cu acestea bine īmi vei face, căci mai degrabă mă vei trimite la Dumnezeul meu".

Modest a zis: "Nimeni n-a vorbit cu mine cu aşa īndrăzneală". Iar sfīntul i-a răspuns: "Căci nu ţi s-a īntīmplat să vorbeşti cu vreun episcop. Noi īntru celelalte arătăm smerenie şi blīndeţe, īnsă cīnd cineva voieşte să ia de la noi pe Dumnezeu şi dreptatea Lui, apoi nu ne īngrijim de nici unul". La sfīrşit Modest a zis: "Să te gīndeşti pīnă dimineaţă, căci la pierzare te voi da". Iar el a răspuns: "Eu dimineaţă acelaşi voi fi; īnsă voiesc ca şi tu să fii neschimbat īn cuvīntul tău". Nişte cuvinte īndrăzneţe ca acestea, ale Sfīntului Vasile, le-a spus Modest īmpăratului, iar el i-a poruncit să nu-l supere mai mult.

Sosind praznicul Arătării Domnului (Botezul), īmpăratul, ca şi cum vrīnd să placă puţin lui Vasile, a intrat īn biserica lui şi, privind la buna podoabă şi la rīnduiala bisericii, la cīntarea şi la rugăciunea credincioşilor luīnd aminte, se uimea; căci n-a văzut niciodată īntr-ale sale biserici ariene o rīnduială şi bună podoabă ca aceea. Acolo, Sfīntul Vasile, apropiindu-se de īmpărat, grăia către el cuvinte dumnezeieşti, iar nu omeneşti, pe care le-a auzit şi Grigorie de Nazianz - fiindcă se īntīmplase atunci acolo, care a şi scris despre aceea. De atunci īmpăratul a īnceput a fi mai bun către Vasile.

Īnsă, ducīndu-se īn Antiohia, iarăşi s-a schimbat spre mīnie īmpotriva lui Vasile, fiind īnvăţat de oamenii cei răi; la clevetirea acestora plecīndu-se, a judecat să izgonească pe Vasile. Cīnd voia să iscălească hotărīrea, scaunul pe care şedea īmpăratul s-a mişcat, iar condeiul cu care voia să scrie i s-a stricat. A luat al doilea condei, dar şi acela s-a stricat, la fel şi al treilea, apoi mīna i-a tremurat şi frica a căzut peste dīnsul; iar el cunoscīnd puterea lui Dumnezeu, a rupt hīrtia.

Atunci vrăjmaşii dreptei credinţe, arienii, stăruiau la īmpărat ca să-i facă rău lui Vasile. Deci s-a trimis de īmpărat un senator, Anastasie, ca să aducă pe Vasile īn Antiohia. Ajungīnd īn cetatea Cezareea şi spunīnd lui Vasile porunca īmpăratului, sfīntul a răspuns: "Eu, fiule, mai īnainte cu puţine zile m-am īnştiinţat că īmpăratul, supunīndu-se sfatului nepricepuţilor oameni, trei condeie a sfărīmat, vrīnd să iscălească hotărīrea mea pentru surghiun şi să īntunece adevărul. Dar condeiele cele nesimţitoare au oprit pornirea lui, preferīnd să se strice, decīt să slujească la nedreapta lui judecată".

Fiind adus īn Antiohia, a stat īnaintea judecăţii eparhului, care l-a īntrebat de ce nu se ţine de credinţa īmpăratului. Sfīntul Vasile a răspuns: "Să nu fie aceea ca, abătīndu-mă de la dreapta credinţă creştinească, să urmez necuratei īnvăţături ariene; căci credinţa īn Unul Dumnezeu am primit-o de la părinţi, spre a o slăvi". Judecătorul īl īngrozea cu moartea. Īnsă el a răspuns: "Să-mi fie mie ca pentru adevăr să pătimesc şi din legăturile trupeşti să mă dezleg; pentru că aceasta de multă vreme o doresc, dar voi să nu vă schimbaţi făgăduinţa voastră". Eparhul a vestit despre aceasta īmpăratului, spunīndu-i că bărbatul acela este mai presus de īngrozire, căci este neschimbată credinţa lui, nemişcată şi neslăbită inima lui. Iar īmpăratul, umplīndu-se de mīnie, se gīndea cum ar putea să piardă pe Vasile.

Īntr-acea vreme, Galatie, fiul īmpăratului, s-a īmbolnăvit de o durere mare şi deznădăjduindu-se, era aproape de moarte. Maica aceluia, venind la īmpăratul, se certa cu dīnsul, zicīnd: "Pentru că ai nedreaptă credinţă īn Dumnezeu şi faci rău arhiereului lui Dumnezeu, pentru aceea moare fiul meu".

Auzind acestea Valens, a chemat pe Vasile şi i-a zis: "Dacă sīnt plăcute lui Dumnezeu dogmele credinţei tale, să faci sănătos pe fiul meu cu rugăciunile tale". Răspuns-a sfīntul: "De te vei uni, īmpărate, cu credinţa cea dreaptă şi vei dărui pace Bisericilor, apoi fiul tău va fi viu".

Īmpăratul, făgăduind să īmplinească aceasta, īndată Sfīntul Vasile, rugīndu-se lui Dumnezeu pentru viaţa fiului īmpăratului, l-a făcut sănătos. Apoi a liberat pe Vasile cu cinste la scaunul său. Arienii auzind şi văzīnd acestea, cīrteau īn inimile lor pline de zavistie şi de răutate şi ziceau īmpăratului: "Şi noi putem să facem aceasta". După aceea au īnşelat pe īmpăratul, īncīt a īngăduit a se boteza fiul său.

După ce arienii l-au botezat, īndată a murit īn mīinile lor. Aceasta văzīnd-o cu ochii săi, cel mai sus pomenit Anastasie, a spus-o īmpăratului Valentinian (364-375), adică fratelui lui Valens, care īmpărăţea īn Apus, īmpăratul Răsăritului. El, mirīndu-se de o minune ca aceea, a preamărit pe Dumnezeu. Apoi Sfīntului Vasile i-a trimis multă avere, prin mīinile lui Anastasie, pe care Vasile luīnd-o, a zidit prin cetăţi spitale, īn eparhia sa, şi a miluit mulţime de săraci şi de neputincioşi.

Sfīntul Grigorie de Nazianz povesteşte că Sfīntul Vasile a tămăduit şi pe Modest eparhul, acel care era vrăjmaş sfīntului, pe cīnd acela se īmbolnăvise foarte rău şi căuta ajutor cu smerenie īn boala sa, la sfintele lui rugăciuni. Apoi multă vreme trecīnd, a venit după Modest alt eparh īn ţara aceea, anume Eusebiu, rudenia īmpăratului.

Era īn zilele acelea, īn Cezareea, o văduvă tīnără, bogată şi foarte frumoasă, anume Vestiana, fiica lui Arax, care era senator al mai marelui sfat; pe acea văduvă, Eusebiu eparhul voia s-o dea cu sila īn īnsoţirea unui om cu boierie. Dar ea, fiind cu mintea īntreagă şi vrīnd să păzească curăţia văduviei sale neprihănită, nu voia să se mărite după bărbat. Cīnd a īnţeles că vor s-o dea cu sila, a fugit la biserică şi a alergat la Sfīntul Vasile, arhiereul lui Dumnezeu.

El, primind-o spre apărare, nu voia s-o dea oamenilor care veniseră după dīnsa. Apoi a trimis-o īn taină īn mănăstirea de fecioare, la sora sa, Cuvioasa Macrina. Drept aceea, eparhul, supărīndu-se pe Sfīntul Vasile, a trimis pe ostaşii săi să ia cu sila din biserică pe acea văduvă. Dar, negăsind-o, a poruncit s-o caute īn camera sfīntului, unde īngerii petreceau; iar eparhul fiind necurat, credea că Vasile o ţine la dīnsul pentru păcat. Negăsind-o nicăieri, a chemat pe Vasile la dīnsul şi l-a certat foarte aspru, voind a-l pune la grele chinuri ca să-i dea pe acea văduvă. Sfīntul Vasile era gata la toate chinurile, zicīnd: "De vei porunci să se strivească cu fiare corpul meu, īmi vei tămădui pīntecele meu, căci mă vezi că sīnt bolnav".

Īn acel timp s-au īnştiinţat cetăţenii despre cele ce se făceau, şi ridicīndu-se cu toţii, nu numai bărbaţii, ci şi femeile, alergară cu arme şi ciomege la curtea eparhului, voind a-l ucide pentru sfīntul părinte, păstorul lor. Dacă Sfīntul Vasile n-ar fi potolit poporul, l-ar fi ucis pe eparh, care, văzīnd atīta tulburare īn popor, s-a temut foarte mult şi a eliberat pe sfīnt, fără a-l supune la vreo pedeapsă.

Eladie, fostul ucenic al marelui Vasile, īnsuşi văzător şi urmaş al minunilor lui la moştenirea scaunului său, bărbat īmbunătăţit şi sfīnt, a spus un lucru nemincinos ca acesta: "Un boier drept- credincios, anume Proterie, cercetīnd Locurile Sfinte, a gīndit să dea pe fiica sa īntr-una din mănăstiri, să slujească lui Dumnezeu. Dar diavolul, care de la īnceput urăşte binele, a īmpins pe o slugă a lui Proterie spre dorirea fiicei stăpīnului său. Văzīnd sluga că acest lucru este greu, spre care nici nu īndrăznea, simţindu-se ne-vrednic, a mers la un vrăjitor care locuia īn acea cetate, căruia i-a spus toată dorinţa sa, şi i-a făgăduit să-i dea mult aur dacă va face cu farmecele sale să ia de soţie pe fiica stăpīnului său.

La īnceput vrăjitorul n-a voit, apoi mai pe urmă a zis: "De vei voi, te voi trimite la stăpīnul meu, diavolul, şi el īţi va ajuta la aceasta, dacă vei face şi tu voia lui"; iar acel ticălos rob a zis: "Făgăduiesc că voi face tot ce-mi va porunci". Fermecătorul a zis: "Te vei lepăda de Hristos al tău şi vei da scrisoare pentru aceasta?". Iar el a zis: "Gata sīnt, numai să-mi cīştig dorinţa mea". Vrăjitorul a răspuns: "De făgăduieşti aşa, apoi şi eu īţi voi fi de ajutor".

Luīnd o hīrtie, a scris diavolului astfel: "De vreme ce mi se cade a mă sīrgui, stăpīne al meu, ca să mă lepăd de creştineasca credinţă şi să vin spre a ta stăpīnire, īntru īnmulţirea părţii tale, iată trimit la tine acum pe tīnărul care va aduce scrisoarea mea, fiindcă este aprins de dor către o fecioară; şi te rog să-i dai ajutor să-şi cīştige dorinţa sa, ca şi eu īntru aceasta să mă preamăresc şi cu mai mare sīrguinţă să cīştig pe mulţi care īţi vor fi plăcuţi".

O scrisoare ca aceasta scriind către diavol, a dat-o acelui tīnăr şi l-a trimis, zicīndu-i: "Să mergi īn această oră a nopţii şi să stai la mormintele păgīne, să ridici hīrtia īn văzduh şi-ţi vor sta de faţă cei ce te vor duce la diavolul". Iar el, ticălosul, degrabă s-a dus şi ajungīnd la morminte, a īnceput a chema pe diavoli īn ajutor. De īndată duhurile viclene s-au arătat īn faţa lui şi cu bucurie au dus pe cel īnşelat la stăpīnul lor; apoi văzīndu-l că şedea pe scaun īnalt şi īnconjurat de duhuri viclene, i-a dat scrisoarea de la vrăjitor şi, luīnd-o, diavolul a zis către tīnăr: "Crezi īn mine?". Iar el a zis: "Cred". Şi diavolul i-a zis: "Te lepezi de Hristos al tău?".

Iar ticălosul a zis: "Mă lepăd". Satana i-a zis: "De multe ori mă īnşelaţi voi creştinii; cīnd vă trebuie ajutorul meu, veniţi la mine, iar după ce vă īmpliniţi dorinţa voastră, iarăşi vă lepădaţi de mine şi vă apropiaţi de Hristos al vostru; iar El, ca un bun şi iubitor de oameni, vă primeşte. Voiesc să-mi faci zapis, cum că te lepezi de bunăvoie de Hristos şi de Botez şi făgăduieşti ca să fii al meu īn veci, să rabzi cu mine veşnica muncă īn ziua judecăţii; şi aşa eu īndată voi īmplini dorinţa ta". Iar tīnărul a scris precum diavolul a voit.

Atunci balaurul pierzător de suflete a trimis pe diavolul desfrīnării şi a aprins pe fecioara aceea de nesăţioasa dragoste către acest tīnăr, īncīt neputīnd răbda patima trupească, a căzut la pămīnt, rugīndu-se de tatăl său: "Miluieşte-mă, miluieşte-mă pe mine, fiica ta, şi mă dă ca soţie acelui tīnăr al nostru, pe care l-am iubit foarte mult; iar de nu vei face aceasta unicei tale fiice, īn scurt timp mă voi omorī şi vei da seamă pentru mine īn ziua judecăţii".

Auzind aceasta tatăl, s-a īnspăimīntat şi se tīnguia, zicīnd: "Vai mie păcătosul, cum s-a īntīmplat aceasta fiicei mele? Cine mi-a furat comoara? Cine a amăgit pe fiica mea? Cine mi-a īntunecat lumina ochilor mei? Eu pe tine, fiica mea, voiam să te logodesc cu Mirele ceresc, ca să fii vieţuitoare īmpreună cu īngerii, şi ca totdeauna să preamăreşti pe Dumnezeu īn psalmi şi īn cīntări duhovniceşti, şi prin tine nădăjduiam ca şi eu să fiu mīntuit. Iar tu fără ruşine īmi vorbeşti pentru unirea nunţii. Să nu mă pogori cu mīhnire īn iad, să nu-ţi ruşinezi neamul tău cel bun, īnsoţindu-te cu o slugă". Iar ea īntru nimic nu socotea cuvintele tatălui său, zicīnd īntr-una: "De nu vei face după dorinţa mea, atunci singură mă voi ucide".

Tatăl ei, nepricepīnd ce să facă, după sfatul rudelor şi al prietenilor săi, a lăsat ca mai bine să fie voia ei, decīt să o piardă; deci chemīnd pe sluga lui, i-a dat de soţie pe fiica sa şi avere multă; apoi a zis către dīnsa: "Mergi, fiică ticăloasă şi pătimaşă după bărbat; īnsă mi se pare că mult te vei căi pe urmă şi nu-ţi va fi de nici un folos".

Săvīrşindu-se nedreapta īnsoţire şi diavoleasca lucrare īmplinindu-se, după cītăva vreme au observat şi alţii că acel tīnăr nu intră īn Biserică şi cu Sfintele Taine nu se īmpărtăşeşte. De aceea, au spus ticăloasei sale soţii, zicīndu-i: "Nu ştii că bărbatul tău, pe care l-ai ales, nu este creştin, ci străin de credinţa lui Hristos?". Ea, auzind aceasta s-a umplut de mīhnire şi, aruncīndu-se la pămīnt, a īnceput să-şi lovească obrazul şi să-şi bată pieptul cu pumnii, strigīnd: "Nimeni neascultīnd de părinţii săi, nu s-a mīntuit vreodată. Cine va spune ruşinea tatălui meu, vai mie, ticăloasa, īn cītă pieire am căzut astăzi; de ce m-am născut? Şi născīndu-mă de ce n-am pierit?"

Astfel tīnguindu-se ea, a auzit bărbatul ei şi a alergat la dīnsa, īntrebīnd-o despre pricina tīnguirii. Cunoscīnd lucrul, dīnsul a īnceput a o mīngīia, zicīnd că nu sīnt adevărate cele despre dīnsul, şi īi spunea că este creştin. La cuvintele lui puţin mīngīietoare, dīnsa a zis: "De vei voi ca să mă īncredinţezi cu adevărat, iar ticălosul meu de suflet să fie fără grijă, să mergi dimineaţă cu mine īn Biserică şi īnaintea mea să te īmpărtăşeşti cu Sfintele Taine şi atunci te voi crede".

Ticălosul ei bărbat, văzīnd că nu poate tăinui acel lucru, a fost nevoit a-i spune toate cele petrecute şi cum s-a dat diavolului. Ea, căpătīnd curaj şi scuturīndu-se de slăbiciunea femeiască, a alergat la Sfīntul Vasile şi a strigat: "Miluieşte-mă, ucenice al lui Hristos, miluieşte-mă pe mine, care n-am ascultat pe părintele meu şi diavolescului sfat m-am supus".

Povestindu-i toate cele petrecute cu bărbatul său, iar sfīntul chemīndu-l, l-a īntrebat dacă sīnt adevărate toate cele spuse despre dīnsul de femeia sa. El cu lacrimi īn ochi a răspuns: "Adevărat, sfinte al lui Dumnezeu, aşa este; de voi tăcea, faptele mele vor striga". Şi i-a povestit cum s-a dat diavolilor, iar sfīntul a zis: "Voieşti să te īntorci iarăşi la Dumnezeul nostru, Iisus Hristos?". Tīnărul a răspuns: "Da, voiesc, dar nu pot". Vasile l-a īntrebat pentru ce nu poate, iar tīnărul i-a răspuns: "Pentru că m-am lepădat de Hristos şi diavolului m-am īncredinţat cu zapis". Iar Vasile a zis: "Nu te mīhni de aceasta; căci Dumnezeu este iubitor de oameni şi primeşte pe cei ce se pocăiesc".

Atunci femeia lui, aruncīndu-se la picioarele sfīntului, īl ruga, zicīndu-i: "Ucenice al lui Hristos, cīt poţi, ajută-ne nouă!"; iar sfīntul a grăit către tīnăr: "Dar crezi că te vei mīntui?" Iar el a zis: "Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!". Luīndu-l sfīntul de mīnă, a făcut pe dīnsul semnul Sfintei Cruci şi l-a īnchis la un loc, īnăuntrul sfintelor ogrăzi; apoi a poruncit ca neīncetat să se roage lui Dumnezeu.

Singur a petrecut acolo trei zile, rugīndu-se lui Dumnezeu; după care sfīntul, cercetīndu-l, l-a īntrebat: "Cum te afli, fiule?". Tīnărul a răspuns: "Īntr-o mare primejdie mă aflu, stăpīne; nu pot răbda chiotul diavolesc, īnfricoşările, săgetăturile şi lovirea pietrelor, pentru că, ţinīndu-mi zapisul, mă ocărăsc, zicīndu-mi: "Tu ai venit la noi, iar nu noi la tine"". Sfīntul i-a zis: "Nu te teme, fiule, şi numai să crezi". Dīndu-i puţină hrană, l-a īnsemnat cu semnul Crucii şi iarăşi l-a īnchis. După puţine zile, cercetīndu-l din nou, i-a zis: "Cum te afli, fiule?". Iar tīnărul a răspuns: "De departe aud īngrozirile şi chiotul, iar pe dīnşii nu-i văd". Apoi, dīndu-i puţină mīncare şi rugīndu-se pentru dīnsul, l-a īnchis din nou şi s-a dus.

După patru zile, a venit din nou la dīnsul şi l-a īntrebat: "Cum te afli, fiule?". Iar el a răspuns: "Acum sīnt bine, sfinte părinte; pentru că te-am văzut pe tine īn vis, luptīndu-te pentru mine şi biruind pe diavolul". Deci, sfīntul, făcīnd rugăciuni, l-a scos din īnchisoare şi l-a dus īn chilia sa. A doua zi a chemat tot clerul bisericesc, pe monahi şi tot poporul cel iubitor de Hristos, şi le-a zis: "Să preamărim, fraţilor, pe iubitorul de oameni Dumnezeu, că iată, Bunul Păstor voieşte să ia pe umeri oaia cea pierdută şi s-o aducă īn Biserică. Deci se cade să ne rugăm īn această noapte bunătăţii Lui, ca să biruiască şi să ruşineze pe vrăjmaşul sufletelor noastre". Atunci s-a adunat poporul īn Biserică şi a făcut rugăciuni de toată noaptea pentru tīnărul ce se pocăia, strigīnd: "Doamne miluieşte!".

Făcīndu-se ziuă, Vasile a luat pe tīnăr de mīnă şi l-a dus cu tot poporul īn biserică, cīntīnd psalmi şi laude. Şi iată diavolul, fără ruşine, a venit pe nevăzute cu toată puterea sa pierzătoare, vrīnd să răpească pe tīnăr din mīinile sfīntului. Iar tīnărul a īnceput a striga: "Sfinte al lui Dumnezeu, ajută-mă!". Diavolul tăbărīse asupra tīnărului cu atīta īndrăzneală şi neruşinare, īncīt pe Sfīntul Vasile īl zgīria, trăgīnd la dīnsul pe tīnăr. Īntorcīndu-se fericitul, a zis către diavol: "Neruşinat pierzător de suflete, īncepător al īntunericului şi al pierzării, oare nu-ţi ajunge ţie a ta pierzare, pe care ai adus-o ţie şi celor ai tăi?

Nu īncetezi a prigoni zidirea Dumnezeului meu?" Iar diavolul a strigat către dīnsul: "Mă nedreptăţeşti, Vasile!". Şi acest glas diavolesc l-au auzit mulţi. Iar arhiereul a zis: "Să te certe pe tine Domnul, diavole!". Iar diavolul iarăşi a zis către dīnsul: "Vasile, mă nedreptăţeşti, că nu eu am mers la dīnsul, ci el la mine şi s-a lepădat de Hristos al tău, dīndu-mi zapisul pe care īl am īn mīinile mele, iar īn ziua judecăţii īl voi aduce īnaintea Celui de obşte Judecător".

Vasile a zis: "Bine este cuvīntat Domnul Dumnezeul meu, că nu-şi va lăsa poporul mīinile īn jos, rugīndu-se, pīnă nu vei da zapisul!". Īntorcīndu-se sfīntul către popor, a zis: "Īnălţaţi mīinile voastre īn sus şi strigaţi: Doamne miluieşte!". Poporul, īnălţīnd mīinile spre cer, a strigat cu lacrimi: "Doamne miluieşte!", multă vreme, şi iată a venit zapisul tīnărului acela, purtat prin văzduh, văzīndu-l toţi, şi s-a dat Fericitului Vasile īn mīini. Sfīntul, luīnd zapisul, s-a bucurat şi a dat mulţumire lui Dumnezeu; apoi īnaintea tuturor a zis către tīnăr: "Cunoşti, frate, zapisul acesta?" Tīnărul a răspuns: "Da, sfinte al lui Dumnezeu, este al meu, că l-am scris singur cu mīna mea". Marele Vasile l-a rupt īndată bucăţi, īnaintea tuturor şi l-a ars; apoi, ducīnd pe tīnăr īn biserică, l-a īmpărtăşit cu dumnezeieştile Taine şi pe popor l-a ospătat din belşug. Pe tīnăr, mult īnvăţīndu-l şi dīndu-i canonul cel cuviincios, l-a dat femeii lui, care cu negrăit glas slăvea şi mulţumea lui Dumnezeu.

Acelaşi bărbat vrednic de credinţă, Eladie, povestea şi aceasta despre Sfīntul Vasile: Īntr-una din zile, Cuviosul nostru părinte Vasile, fiind luminat de darul lui Dumnezeu, a zis către clerul său: "Veniţi fiilor după mine, să vedem īmpreună slava lui Dumnezeu şi să preamărim pe Stăpīnul nostru". Şi a ieşit afară din cetate, neştiind nimeni unde voieşte să meargă. Un prezbiter, cu numele Anastasie, care vieţuia īntr-un sat, avea de soţie o femeie cu numele Teognia, cu care a trăit patruzeci de ani īn feciorie; şi se socotea Teognia de către mulţi că este neroditoare, pentru că nimeni nu ştia curăţia fecioriei lor, cea păzită īn taină. Anastasie avea duhul lui Dumnezeu, pentru sfīnta sa viaţă, şi era bărbat īnainte-văzător; căci īntr-acea vreme, văzīnd mai īnainte cu duhul, că Vasile are să-l cerceteze, a zis către femeia sa, Teognia: "Eu mă voi duce la cīmp să lucrez pămīntul, iar tu doamnă, sora mea, să īmpodobeşti casa şi la nouă ceasuri din zi să aprinzi lumīnări şi să ieşi īn īntīmpinarea Sfīntului Vasile, arhiepiscopul, pentru că vine să ne cerceteze pe noi păcătoşii". Ea, mirīndu-se de cuvintele bărbatului său, a īndeplinit porunca. Sfīntul Vasile, fiind nu departe de casa lui Anastasie, l-a īntīmpinat Teognia şi i s-a īnchinat. Vasile a zis: "Cum te afli doamnă Teognia?". Ea, auzind că o cheamă pe nume, s-a īnspăimīntat şi a răspuns: "Sīnt sănătoasă, stăpīne sfinte".

Fericitul i-a zis: "Unde este domnul Anastasie, fratele tău?". Ea a răspuns: "Nu-mi este frate, ci bărbat, şi s-a dus la cīmp să lucreze pămīntul". Vasile a zis: "A venit şi este īn casă, nu te īndoi". Auzind aceste cuvinte, s-a umplut de mai multă spaimă că sfīntul a ştiut mai īnainte toată taina lor; şi tremurīnd, a căzut la picioarele sfīntului şi i-a zis: "Roagă-te pentru mine păcătoasa, sfinte al lui Dumnezeu, că mari şi minunate lucruri văd īn tine!". Sfīntul s-a rugat pentru dīnsa īnaintea tuturor, şi a intrat īn casă.

Intrīnd el īn casa prezbiterului, l-a īntīmpinat singur Anastasie şi, sărutīnd picioarele sfīntului, a zis: "De unde mie aceasta, că a venit arhiereul Domnului meu la mine?". Arhiereul a răspuns: "Bine că te-am aflat, ucenice al lui Hristos, să mergem īn biserică şi să facem dumnezeiasca slujbă". Căci se obişnuise prezbiterul acela ca īn toate zilele să postească, afară de sīmbăta şi duminica, şi nu gusta nimic decīt numai pīine şi apă. Cīnd au ajuns īn biserică, Sfīntul Vasile a poruncit lui Anastasie să slujească Liturghia, dar el se lepăda zicīnd: "Ştii, stăpīne, Scriptura care zice: Cel mai mic de către cel mai mare se binecuvīntează". Vasile a zis către dīnsul: "Pe līngă toate lucrurile tale cele bune, să ai şi ascultare". Cīnd slujea Anastasie, īn vremea īnălţării īnfricoşatelor Taine, a văzut Sfīntul Vasile şi ceilalţi care erau vrednici pe Preasfīntul Duh pogorīndu-se īn chip de foc şi īnconjurīnd pe Anastasie.

După săvīrşirea dumnezeieştii slujbe, au intrat īn casă, iar prezbiterul a pus la masă pe sfīnt şi clerul său. Cīnd mīncau, sfīntul a īntrebat pe preot: "De unde īţi este averea şi ce fel este viaţa ta?". Preotul răspunse: "Eu, arhiereule al lui Dumnezeu, sīnt om păcătos şi mă aflu supus la dajdia poporului; am două perechi de boi, cu una lucrez singur, iar cu alta sluga mea. Dintr-aceste averi, o parte este pentru odihnirea străinilor, iar alta pentru plata dajdiilor; apoi se osteneşte cu mine şi femeia mea, slujind străinilor şi mie".

Vasile a zis către dīnsul: "S-o numeşti sora ta, precum şi este; apoi spune-mi şi bunătăţile tale". Anastasie răspunse: "Eu n-am făcut nimic bun pe pămīnt". Atunci Vasile a zis: "Să ne sculăm şi să mergem īmpreună". Deci, sculīndu-se, s-au dus la un bordei şi Vasile a zis: "Să-mi deschideţi uşa aceasta". Anastasie a răspuns: "Nu, sfinte al lui Dumnezeu, să nu voieşti a intra, că nu este nimic acolo, decīt numai trebuinţele de casă." Vasile a zis: "Eu pentru trebuinţele acestea am şi venit". Prezbiterul nevoind să deschidă uşa, sfīntul a deschis-o cu cuvīntul, şi intrīnd, a găsit acolo un om foarte bolnav de lepră, căruia īi căzuseră mai multe mădulare trupeşti şi nu ştia de dīnsul nimeni, decīt numai prezbiterul şi sora sa. Deci Vasile a zis către preot: "Pentru ce ai voit să tăinuieşti de mine această comoară a ta?". Preotul răspunse: "Stăpīne, omul acesta este mīnios, pentru aceea m-am temut să ţi-l arăt, să nu greşească cu vreun cuvīnt īmpotriva Sfinţiei Tale".

Vasile a zis atunci: "Cu bună voinţă alergi; dar să mă laşi şi pe mine să-i slujesc īn această noapte, ca să fiu şi eu părtaş la plata ta". Drept aceea, a rămas fericitul Vasile singur cu cel bolnav şi, īnchinīndu-se, a petrecut īn rugăciune toată noaptea, iar dimineaţa l-a scos cu totul sănătos. Preotul cu sora sa şi toţi cei ce erau acolo, văzīnd o minune ca aceea, au mărit pe Dumnezeu. Apoi Sfīntul Vasile, după plăcuta vorbă cu preotul şi după duhovnicescul ospăţ, s-a īntors la casa sa.

Auzind despre Sfīntul Vasile, Cuviosul Efrem Sirul, care vieţuia īn pustie, s-a rugat lui Dumnezeu să-i arate cum este Vasile. Fiind īn vedenie, a văzut un stīlp de foc, al cărui capăt ajungea la cer şi a auzit un glas de sus, zicīndu-i: "Efreme, Efreme, īn ce chip vezi acest stīlp de foc, astfel este Vasile". Deci, īndată Cuviosul Efrem, luīnd cu sine tălmaciul, de vreme ce el nu ştia elineşte, a mers īn Cezareea, la praznicul Arătării Domnului (Botezul). Privind īn taină de departe, a văzut pe Sfīntul Vasile mergīnd la biserică cu multă slavă, īmbrăcat īn haine luminoase; ca de altfel şi clerul care era īmprejurul lui. Īntorcīndu-se Efrem către tălmaci, care mergea după dīnsul, i-a zis: "Mi se pare că īn deşert m-am ostenit, frate, pentru că acesta fiind īntr-o rīnduială ca aceasta, nu este precum l-am văzut". Intrīnd īn biserică Efrem, a stat īntr-un colţ, la loc ascuns, şi gīndind, zicea īn sine: "Noi, suferind greutatea şi zăduful zilei, nimic n-am sporit, iar acesta fiind īntr-atīta slavă şi cinste omenească, este stīlp de foc. Mă minunez!". Astfel gīndind despre Marele Vasile, acesta s-a īnştiinţat despre Efrem prin Duhul Sfīnt, şi a trimis la dīnsul pe arhidiaconul său, zicīnd: "Să mergi la uşa bisericii cea dinspre apus, şi vei afla acolo un monah īn colţul bisericii, cu barba scurtă şi mic la stat, stīnd cu altul, şi īi vei zice lui: "Vino, şi să intri īn altar, căci te cheamă arhiepiscopul". Iar arhidiaconul, cu multă osteneală īmpingīnd poporul, a ajuns unde stătea Cuviosul Efrem şi i-a zis: "Binecuvintează, părinte, să intrăm īn altar, căci te cheamă arhiepiscopul".

Efrem, prin tălmaci īnţelegīnd cuvīntul arhidiaconului, a răspuns celui ce-l chema: "Ai greşit, frate, pentru că noi sīntem oameni străini şi nu ne ştie arhiepiscopul". Arhidiaconul s-a dus să spună aceasta lui Vasile. Īn acea vreme Sfīntul Vasile citea sfintele cărţi la popor. Apoi a văzut Cuviosul Efrem o limbă de foc, grăind cu gura lui Vasile. După aceea, Vasile iarăşi a zis arhidiaconului: "Mergi şi spune acelui străin monah: Părinte Efreme, vino şi intră īn Sfīntul Altar, căci te cheamă arhiepiscopul".

Mergīnd arhidiaconul, i-a spus precum i s-a poruncit; apoi s-a mirat de aceasta Cuviosul Efrem şi a preamărit pe Dumnezeu. După aceea, făcīnd metanie, a zis: "Cu adevărat mare este Vasile, cu adevărat stīlp de foc este Vasile, cu adevărat Duhul Sfīnt grăieşte prin gura lui". Deci, a rugat pe arhidiacon ca să vestească arhiepiscopului că după săvīrşirea sfintei slujbe are să i se īnchine la un loc şi să-l sărute mai deoparte. Săvīrşindu-se dumnezeiasca slujbă, a intrat Sfīntul Vasile īn camera de vase şi, chemīnd pe Cuviosul Efrem, i-a dat īntru Domnul sărutare şi i-a zis: "Bine ai venit, părinte, care ai īnmulţit ucenicii lui Hristos īn pustie, şi ai izgonit pe diavoli dintr-īnsa, cu puterea lui Hristos. Pentru ce ai suferit atīta osteneală, părinte, venind ca să vezi un păcătos? Domnul să-ţi dea plată pentru osteneala ta". Efrem, prin tălmaci, răspunzīnd lui Vasile, a spus cuvintele cele ce erau gătite īn inima lui, şi s-a īmpărtăşit cu fratele său cu preacuratele Taine din sfintele mīini ale lui Vasile.

După aceasta, ospătīndu-se, Cuviosul Efrem a zis către Sfīntul Vasile: "Preasfinţite Părinte, un dar cer de la tine, pe care voiesc a mi-l da". Marele Vasile i-a zis: "Cere cele ce-ţi sīnt trebuincioase, pentru că mult īţi sīnt dator pentru osteneala ta; căci atīta cale ai suferit pentru mine". Cinstitul Efrem i-a zis: "Ştiu, părinte, că toate cīte vei cere de la Dumnezeu, īţi dă; deci, voiesc ca să te rogi bunătăţii Lui ca să-mi dea ştiinţa să grăiesc elineşte". Iar el a răspuns: "Este mai presus de puterea mea să-ţi īmplinesc cererea; dar de vreme ce cu multă nădăjde ceri, să mergem īn biserică, cinstite părinte şi povăţuitorule al pustiei, şi să ne rugăm către Domnul, Care este puternic să asculte rugăciunea ta. Pentru că scris este: Voia celor ce se tem de El va face şi rugăciunea lor va auzi şi īi va mīntui pe ei". Fiind atunci bună vreme, au făcut rugăciune īn biserică, apoi marele Vasile a zis: "Pentru ce părinte Efrem nu primeşti sfinţire de prezbiter, fiind vrednic?"

Efrem a răspuns prin tălmaci: "Fiindcă sīnt păcătos, stăpīne". Vasile i-a zis: "O! de-aş avea eu păcatele tale!". Şi i-a zis lui: "Să facem īnchinăciune". Apoi, fiind el la pămīnt, Sfīntul Vasile şi-a pus mīna sa pe capul Cuviosului Efrem şi a zis cu mare glas rugăciunea de hirotonie diaconească. Apoi a zis către cuviosul: "Grăieşte acum ca să ne ridicăm de la pămīnt". Deci s-a limpezit limba lui Efrem şi a zis īn limba elinească: "Mīntuieşte, milueşte, apără şi ne păzeşte pe noi, Dumnezeule, cu darul Tău". Şi s-a īmplinit Scriptura: Atunci va sări şchiopul ca cerbul şi limpede va fi limba gīngavilor. Deci au preamărit toţi pe Dumnezeu, care a făcut limba lui Efrem să vorbească elineşte. Apoi Cuviosul Efrem a petrecut trei zile cu Sfīntul Vasile, veselindu-se duhovniceşte. După aceea Vasile a făcut pe Efrem preot, iar pe tălmaciul lui l-a făcut diacon şi i-a liberat cu pace.

Odată, s-au apropiat de dīnsul, nelegiuitul īmpărat Valens, fiind īn cetatea Niceea, īncepătorii eresului arian, cerīnd ca să gonească din soborniceasca Biserică, din cetatea aceea, pe poporul cel dreptcredincios, iar biserica s-o dea adunării lor celei ariene. Şi a făcut astfel īmpăratul cel rău, īnsuşi fiind eretic; căci a luat cu sila biserica de la cei dreptcredincioşi şi a dat-o arienilor, apoi s-a dus la Constantinopol. Drept aceea, fiind īn mare mīhnire toată mulţimea dreptcredincioşilor, a sosit acolo marele Vasile, părtinitorul şi apărătorul cel de obşte al Bisericilor; la el venind toată mulţimea celor dreptcredincioşi, cu tīnguire i-au spus nedreptatea ce li s-a făcut lor de īmpăratul. Sfīntul, mīngīindu-i cu cuvintele sale, īndată s-a dus la īmpăratul īn Constantinopol şi, stīnd īnaintea lui, i-a zis: "Cinstea īmpăratului iubeşte judecata". Şi īnţelepciunea zice: "Dreptatea īmpăratului īntru judecată". Deci pentru ce, īmpărate, ai făcut judecată nedreaptă, izgonind pe credincioşi din Sfīnta Biserică şi dīnd-o pe ea rău-credincioşilor?

Zis-a lui īmpăratul: "Iarăşi spre mustrarea mea ai venit Vasile? Nu ţi se cuvine să fii astfel". Vasile răspunse: "Se cuvine mie a muri pentru dreptate". Acolo stătea de faţă mai marele bucătar de la curtea īmpăratului, cu numele Demostene. Acela vrīnd să ajute arienilor, a vorbit ceva, ocărīnd pe sfīntul. Sfīntul a zis: "Vedem şi pe necărturarul Demostene", iar acela, neruşinīndu-se, iarăşi a grăit ceva īmpotrivă. Apoi sfīntul i-a zis: "Lucrul tău este ca pentru mīncări să te īngrijeşti, iar nu dogmele bisericeşti să le tulburi". Atunci a tăcut Demostene ruşinat.

Īmpăratul, pe de o parte mīniindu-se şi pe de alta ruşinīndu-se, a zis lui Vasile: "Să mergi tu īntre ei, īnsă astfel să judeci, īncīt să nu te afli ajutīnd pe poporul credinţei tale". Sfīntul a răspuns: "De voi judeca cu nedreptate, să mă trimiţi şi pe mine īn surghiun şi pe cei de o credinţă cu mine să-i izgoneşti, iar biserica s-o dai arienilor". Apoi sfīntul, luīnd de la īmpărat scrisoare, s-a īntors īn Niceea şi chemīnd pe arieni, le-a zis: "Iată, īmpăratul mi-a dat putere, ca să fac judecată īntre voi şi īntre credincioşi, pentru biserica pe care cu sila aţi luat-o". Iar ei i-au răspuns: "Deci judecă după judecata īmpăratului".

Sfīntul a zis: "Să mergeţi şi voi arienii şi voi credincioşii să īnchideţi biserica şi, īncuind-o, s-o pecetluiţi cu peceţile, voi cu ale voastre şi aceştia cu ale lor; apoi să puneţi pe amīndouă părţile străjeri tari. Mergīnd mai īntīi voi, arienii, să vă rugaţi trei zile şi trei nopţi şi după aceea să vă apropiaţi de biserică. Dacă se vor deschide singure uşile bisericii cu rugăciunea voastră, apoi să fie biserica a voastră īn veci; iar de nu, atunci ne vom ruga noi o noapte şi vom merge spre biserică cīntīnd şi dacă se va deschide nouă, apoi s-o avem noi pe ea īn veci. De nu se vor deschide nici nouă, apoi iarăşi a voastră să fie biserica". Şi a fost plăcut cuvīntul acesta īnaintea arienilor. Īnsă credincioşii se mīhneau asupra sfīntului, zicīnd că nu după dreptate, ci de frica īmpăratului a făcut judecata. Făcīndu-se īnţelegere de amīndouă părţile, a fost străjuită cu tot dinadinsul sfīnta Biserică, pecetluită şi īntărită.

Rugīndu-se arienii trei zile şi trei nopţi şi apropiindu-se de biserică, nu s-a făcut nici un semn, şi s-au rugat de dimineaţă pīnă la al şaselea ceas (adică 12, după noi), stīnd şi strigīnd: "Doamne, miluieşte!", dar nu li s-au deschis uşile bisericii şi s-au īntors cu ruşine. Atunci, marele Vasile adunīnd pe toţi credincioşii, cu femeile şi cu copiii, au ieşit din cetate la biserica Sfīntului Mucenic Diomid; acolo făcīnd priveghere de toată noaptea, au mers cu toţii la soborniceasca biserică cea pecetluită, cīntīnd: "Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi!". Apoi, stīnd īnaintea uşii bisericii, a zis către popor: "Ridicaţi mīinile voastre spre īnălţimea cerului şi strigaţi cu dinadinsul: Doamne, miluieşte!". Astfel făcīndu-se, sfīntul a poruncit ca să fie tăcere şi, apropiindu-se de uşă, a īnsemnat-o cu semnul Sfintei Cruci de trei ori şi a zis: "Bine este cuvīntat Dumnezeul creştinilor, totdeauna, acum şi pururea şi īn vecii vecilor".

Glăsuind poporul: "Amin", īndată s-a făcut cutremur şi au īnceput a se sfărīma zăvoarele, au căzut īntăririle, s-au dezlegat peceţile, şi s-au deschis uşile ca de un vīnt şi furtună mare şi s-au lovit de zid. Sfīntul Vasile a īnceput a cīnta: Ridicaţi boieri porţile voastre, ridicaţi porţile veşnice şi va intra Īmpăratul slavei.

Vasile, intrīnd īn biserică cu toată mulţimea credincioşilor şi săvīrşind dumnezeiasca slujbă, a liberat pe popor cu veselie. Acea mulţime mare de arieni, văzīnd minunea, s-au lepădat de credinţa lor cea rea şi s-au adăugat la cei dreptcredincioşi. Īnştiinţīndu-se īmpăratul de dreapta judecată a lui Vasile şi de acea minune preamărită, s-a mirat foarte şi defăima urīciunea relei credinţe ariene. Īnsă orbindu-se de răutate, nu s-a īntors la dreapta credinţă şi după aceea a pierit ticălosul. Pentru că el, fiind biruit la război īn părţile Traciei, a fugit şi s-a ascuns īntr-o şură de paie, iar prigonitorii lui, īnconjurīnd claia, cu foc au aprins-o şi acolo īmpăratul arzīnd, s-a dus īn focul cel nestins. Deci a fost moartea īmpăratului īn acelaşi an, după plecarea la Domnul a Sfīntului părintelui nostru Vasile.

Odată Petru, episcopul Sevastiei, fratele sfīntului, a fost defăimat că trăieşte cu femeia sa, pe care mai īnainte de episcopie o lăsase, că nu se cade episcopului să fie cu femeie. Iar Vasile, auzind, a zis: "Bine că mi-aţi spus aceasta, că iată voi merge eu cu voi şi-l voi mustra". Apropiindu-se sfīntul de cetatea Sevastiei, Petru a ştiut cu duhul de venirea fericitului; pentru că era şi Petru plin de Duhul lui Dumnezeu, şi locuia cu femeia sa cum locuieşte un frate cu sora sa, īn curăţie. Deci, a ieşit din cetate īn īntīmpinarea lui Vasile, ca la opt stadii şi, văzīnd pe fericitul mergīnd cu mulţi, a zīmbit şi a spus: "Ca la un tīlhar ai venit la mine, stăpīne şi frate". Apoi, dīndu-şi sărutare unul altuia īntru Domnul, au intrat īn cetate şi rugīndu-se la biserica Sfinţilor patruzeci de mucenici, au mers īn episcopie. Apoi văzīnd Vasile pe cumnata sa, i-a zis: "Bucură-te, buna mea, iar mai bine-zis mireasa Domnului, căci pentru tine m-am ostenit a veni aici".

Iar ea a zis către dīnsul: "Bucură-te şi tu, preacinstite părinte, căci multă vreme am dorit, ca să sărut picioarele tale cele cinstite". Apoi a zis Vasile lui Petru: "Rogu-mă ţie, frate, ca īn această noapte să te odihneşti īn biserică, cu doamna ta". Iar Petru a zis: "Pe toate cīte vei porunci, le voi face". Făcīndu-se noapte, iar Petru odihnindu-se īn biserică cu doamna sa, era acolo şi Sfīntul Vasile cu cinci bărbaţi drepţi şi le-a zis lor: "Ce vedeţi deasupra fratelui meu şi deasupra cumnatei mele?" Iar ei au zis: "Vedem pe īngerii lui Dumnezeu, adumbrindu-i şi ungīnd cu aromate patul lor cel neprihănit". Vasile a zis: "Tăceţi acum, nimănui să nu spuneţi ce-aţi văzut."

A doua zi, Vasile a poruncit ca să se adune poporul, şi, īnaintea tuturor, să se aducă un vas de fier, plin de cărbuni foarte aprinşi, apoi a zis: "Cinstita mea soră, să-ţi īntinzi rochia ta". Ea īntinzīnd-o, sfīntul a zis către cei ce ţineau cărbunii: "Puneţi īn rochia ei cărbunii cei aprinşi". Şi i-au pus; apoi a zis către dīnsa: "Să ţii acei cărbuni īn haina ta, pīnă cīnd īţi voi zice ţie". Şi a poruncit iarăşi ca să mai aducă alţi cărbuni aprinşi. Apoi a zis către fratele său: "Īntinde-ţi, frate, felonul tău!". El l-a īntins. După aceea a zis către slujitori: "Turnaţi cărbunii din vas īn felon!" Ţinīnd ei multă vreme cărbunii cei aprinşi īn hainele lor şi rămīnīnd nevătămaţi, s-a īnspăimīntat poporul, văzīnd aceasta, şi zicea: "Domnul păzeşte pe cuvioşii săi şi īi va ferici pe pămīnt". Cīnd Petru şi soţia sa au aruncat cărbunii pe pămīnt, nu era īntr-īnşii miros de fum, pentru că nu li s-au ars hainele lor. Apoi Vasile a poruncit celor cinci bărbaţi drepţi să spună īnaintea tuturor ceea ce au văzut. Şi au spus poporului cum au văzut pe īngerii lui Dumnezeu īn biserică, adumbrind pe Fericitul Petru şi pe sora lui şi ungīnd cu aromate neprihănitul lor pat. Atunci toţi au preamărit pe Dumnezeu, Care curăţeşte pe plăcuţii Săi de clevetirile omeneşti cele nedrepte.

Īn zilele Cuviosului nostru Vasile era īn Cezareea o văduvă dintr-o familie nobilă şi foarte bogată, care petrecea īn desfătări şi se tăvălea īn necurăţenia desfrīnării de mulţi ani. Dumnezeu, Care vrea pocăinţa tuturor, s-a atins de inima ei cu darul Său şi s-a īndreptat femeia pe calea cea bună. Aflīndu-se singură, se gīndea la numeroasele sale păcate şi a īnceput a se tīngui, zicīnd: "Vai mie păcătoasei, cum voi răspunde dreptului Judecător, pentru atītea păcate ce am făcut? Casa trupului mi-am stricat-o şi sufletul mi l-am īntinat. Vai mie, cea mai păcătoasă decīt toţi, cui m-am asemănat cu păcatele, desfrīnatei sau vameşului? Căci nimeni n-a greşit ca mine, mai ales că după Botez am făcut atītea răutăţi; şi de unde voi avea ştire că mă va primi Dumnezeu, pocăindu-mă?".

Astfel, tīnguindu-se, şi-a adus aminte de toate faptele ce a făcut, din tinereţe pīnă la bătrīneţe şi pe care le-a scris pe o bucată de hīrtie. Mai pe urmă a scris unul din păcatele cele mai grele şi cu plumb a pecetluit hīrtia. Apoi, aşteptīnd vremea cīnd Sfīntul Vasile mergea la biserică, a alergat la dīnsul şi aruncīndu-se īnaintea picioarelor lui, cu hīrtia, zicea: "Miluieşte-mă, sfinte al lui Dumnezeu, pe mine care am greşit mai mult decīt toţi!". Sfīntul a īntrebat-o ce voieşte de la dīnsul, iar ea, dīndu-i hīrtia cea pecetluită, i-a zis: "Iată, stăpīne, toate păcatele şi fărădelegile mele le-am scris pe hīrtia aceasta şi le-am pecetluit; iar tu, ca un plăcut al lui Dumnezeu să nu le citeşti, nici să dezlegi pecetea, ci numai cu rugăciunea ta să le curăţeşti, căci cred că Cel ce mi-a dat gīndul acesta te va auzi cīnd te vei ruga pentru mine".

Vasile, luīnd hīrtia, a căutat spre cer şi a zis: "Doamne, al tău este lucrul acesta, că dacă păcatele a toată lumea le-ai ridicat, cu atīt mai vīrtos poţi să curăţeşti păcatele unui asemenea suflet; pentru că toate păcatele noastre sīnt numărate la tine, iar milostivirea Ta este mare şi neurmată". Acestea zicīnd, sfīntul a intrat īn biserică, ţinīnd hīrtia īn mīnă şi aruncīndu-se īnaintea jertfelnicului, a petrecut toată noaptea rugīndu-se pentru acea femeie. A doua zi, săvīrşind dumnezeiasca slujbă, a chemat pe femeie, i-a dat hīrtia pecetluită precum o primise, zicīnd către dīnsa: "Ai auzit femeie că nimeni nu poate să ierte păcatele decīt numai Bunul Dumnezeu?". Iar ea a zis: "Am auzit, cinstite părinte, şi pentru aceasta te-am īndemnat la rugăciune, spre īndurările Lui".

Acestea zicīndu-le femeia, şi-a dezlegat hīrtia şi a aflat şterse toate păcatele sale, afară de unul, care era cel mai greu păcat, scris pe urmă. Văzīnd aceasta femeia, s-a spăimīntat şi bătīndu-şi pieptul, a căzut la picioarele sfīntului, strigīnd: "Miluieşte-mă, robule al lui Dumnezeu, precum pentru toate fărădelegile mele ai voit şi ai rugat pe Dumnezeu, aşa şi pentru aceasta te roagă ca să fiu cu totul curăţită!". Iar arhiereul, curgīndu-i lacrimi şi făcīndu-i-se milă de dīnsa, i-a zis: "Scoală-te femeie, că şi eu sīnt om păcătos şi-mi trebuie şi mie milostivire şi iertare! Acela Care a curăţit păcatele tale este puternic să curăţească şi acest păcat neşters, dacă te vei feri de acum īnainte de păcat şi de vei īncepe a umbla pe calea Domnului. Apoi nu numai iertată vei fi, ci şi slavei celei cereşti te vei īnvrednici. Īnsă te sfătuiesc să mergi īn pustie şi vei afla un bărbat sfīnt, anume Efrem; aceluia să-i dai această hīrtie şi să-l rogi, ca să milostivească pentru tine pe Iubitorul de oameni, Dumnezeu".

Femeia, după cuvīntul sfīntului, s-a dus īn pustie, şi, după o cale īndelungată, a aflat chilia Fericitului Efrem şi bătīnd la dīnsul, a zis: "Cuvioase părinte, miluieşte-mă pe mine, păcătoasa!". Iar Efrem, ştiind cu duhul pricina venirii ei, i-a zis: "Du-te de la mine, femeie, căci şi eu sīnt un păcătos, trebuindu-mi şi mie de la alţii ajutor!". Atunci ea, aruncīndu-i hīrtia, i-a zis: "Arhiepiscopul Vasile m-a trimis la tine, ca, rugīndu-te lui Dumnezeu, să-mi curăţească păcatul meu, cel scris īn hīrtia aceasta, pentru că pe celelalte păcate el le-a curăţit; iar tu pentru un păcat să nu te leneveşti a te ruga, pentru că la tine sīnt trimisă".

Cuviosul Efrem i-a zis: "Nu, fiindcă cel ce a putut milostivi pe Dumnezeu pentru păcatele tale cele multe, cu atīt mai vīrtos Īl poate ruga pentru un singur păcat. Deci du-te şi nu sta, ca să-l afli īntre cei vii, mai īnainte pīnă a nu se duce la Domnul". Ea, īnchinīndu-se cuviosului, s-a īntors īn oraş. Apoi, intrīnd īn cetate, a sosit la īngroparea Sfīntului Vasile, pentru că acum murise şi se ducea sfīntul lui trup la mormīnt. Dar femeia īntīmpinīndu-l, a īnceput a striga cu multă tīnguire, aruncīndu-se la pămīnt şi zicīnd către dīnsul, ca şi cīnd ar fi fost viu: "Vai mie, sfinte al lui Dumnezeu, vai mie ticăloasei, pentru aceasta m-ai trimis īn pustie, ca fără a mea supărare să ieşi din corp! Iată m-am īntors īn zadar, suferind atīta osteneală īn pustie. Dumnezeu să vadă şi să judece īntre mine şi īntre tine, căci ai putut singur să-mi dai ajutor şi la altul m-ai trimis".

Zicīnd acestea, a aruncat hīrtia deasupra patului sfīntului, spunīnd la tot poporul despre osteneala sa. Unul din clerici, vrīnd să vadă ce este scris pe hīrtie, a luat-o şi, dezlegīnd-o, n-a aflat īntr-īnsa nimic, căci toată hīrtia era curată şi a zis femeii: "Nimic nu este scris aici, dar pentru ce te osteneşti, neştiind iubirea de oameni cea negrăită a lui Dumnezeu, care s-a făcut către tine?". Văzīnd poporul această minune, a preamărit pe Dumnezeu, Care a dat o asemenea putere robilor săi, şi după mutarea lor din viaţă.

Un evreu, anume Iosif, locuia īn Cezareea şi era doctor atīt de iscusit, īncīt cunoştea pe omul care era să moară cu patru sau cinci zile mai īnainte. Purtătorul de Dumnezeu, Părintele nostru Vasile, mai īnainte văzīnd cu duhul īntoarcerea lui către Hristos, care avea să fie, īl iubea foarte mult şi adeseori īl chema la dīnsul şi īl povăţuia să se lase de legea lui şi să primească Sfīntul Botez; iar Iosif se ferea, zicīnd: "Īn credinţa īn care m-am născut, īn aceea voiesc să mor". Sfīntul i-a zis: "Să mă crezi pe mine, că nici eu, nici tu nu vei muri, pīnă ce nu te vei naşte din apă şi din Duh; căci fără de acest dar nu-ţi este cu putinţă să intri īn īmpărăţia lui Dumnezeu. Oare părinţii tăi nu s-au botezat īn nor şi īn mare? Ei au băut din piatra care era preīnchipuire a lui Hristos, piatra duhovnicească, Care S-a născut din Fecioara pentru mīntuirea noastră şi pe care părinţii tăi L-au răstignit; dar fiind īngropat, a īnviat a treia zi, apoi īnălţīndu-Se la ceruri, a şezut de-a dreapta Tatălui şi de acolo va veni să judece viii şi morţii".

Sfīntul īi spunea multe şi folositoare cuvinte, dar evreul rămīnea īn necredinţa sa. Cīnd a sosit vremea ducerii sfīntului la Dumnezeu, s-a īmbolnăvit şi a chemat pe evreu, trebuindu-i ajutor doctoricesc de la dīnsul, şi i-a zis: "Ce ţi se pare de mine, Iosife?" El, pipăind vinele sfīntului, a zis către paznici: "Să gătiţi toate cele de īngropare, că va muri īndată." Iar Vasile i-a zis: "Nu ştii ce grăieşti". Evreul răspunse: "Să mă crezi stăpīne, că astăzi pīnă a nu apune soarele, vei muri". Vasile i-a zis: "De voi rămīne pīnă dimineaţă la ceasul al şaselea, atunci ce vei zice?" Iosif răspunse: "Să mor eu". Sfīntul i-a zis: "Cu adevărat să mori păcatului şi să viezi Domnului". Evreul a zis: "Ştiu ce grăieşti, stăpīne; iată mă jur ţie că de vei fi viu pīnă mīine, apoi voi face voia ta".

Deci, Sfīntul Vasile s-a rugat lui Dumnezeu ca să-i prelungească viaţa pīnă a doua zi pentru mīntuirea evreului; şi a dobīndit cererea. A doua zi a trimis să-l cheme şi Iosif nu credea pe sluga care-l chema, că, adică Vasile să fie viu; īnsă s-a dus, vrīnd să-l vadă mort. Dar, văzīndu-l că este viu, a căzut la picioarele lui cu inimă curată şi a spus: "Mare este Dumnezeul creştinilor şi nu este alt Dumnezeu afară de El; deci mă lepăd de evreimea cea urītă de Dumnezeu şi mă apropii de adevărata credinţă creştinească; porunceşte, sfinte părinte, să-mi dea Sfīntul Botez, mie şi la toată casa mea".

Sfīntul Vasile i-a răspuns: "Te voi boteza eu singur cu mīinile mele". Apropiindu-se, evreul a pipăit mīna cea dreaptă a sfīntului şi i-a zis: "Neputincioase sīnt puterile tale, stăpīne, şi firea a slăbit desăvīrşit; drept aceea nu vei putea singur să mă botezi". Vasile răspunse: "Avem pe Ziditorul Care ne īntăreşte". Sculīndu-se, a intrat īn biserică şi a botezat īnaintea tuturor pe evreu şi toată casa lui, numindu-l Ioan, şi l-a īmpărtăşit cu dumnezeieştile Taine, slujind singur īn acea zi şi īnvăţīnd multe pe cel botezat, despre veşnica viaţă. Dīnd cuvīnt de īnvăţătură cuvīntătoarelor sale oi, a vieţuit pīnă la ceasul al nouălea; apoi, dīnd tuturor cea mai de pe urmă sărutare şi iertare, a īnălţat mulţumire lui Dumnezeu pentru toate negrăitele Lui daruri; şi, fiind īncă rugăciunea īn gura lui, şi-a dat sufletul īn mīinile lui Dumnezeu. Deci, s-a dus arhiereul şi marele cuvīntător īn viaţa de veci, īn ziua dintīi a lunii ianuarie, īn al cinsprezecilea şi cel mai de pe urmă an al īmpărăţiei lui Valens şi īn al patrulea an al īmpărăţiei lui Graţian (375-379), care a īmpărăţit după Valentinian, tatăl său.

Marele Sfīnt Vasile a păstorit Biserica lui Dumnezeu 8 ani, 6 luni şi 16 zile; deci a vieţuit toţi anii de la naşterea sa patruzeci şi cinci (333-378). Evreul cel nou botezat, văzīnd pe sfīntul răposat, a căzut īn faţa lui şi a zis cu lacrimi: "Cu adevărat, robule al lui Dumnezeu, Vasile, nici acum n-ai fi murit, dacă n-ai fi voit singur".

Adunīndu-se mulţi arhierei, au cīntat psalmii cei deasupra gropii şi au īngropat cinstitele moaşte ale marelui plăcut al lui Dumnezeu, Vasile, īn biserica Sfīntului Mucenic Eupsihie. Īnştiinţīndu-se de aceasta Grigorie, Cuvīntătorul de Dumnezeu, fiind pe atunci episcop al cetăţii Sasima, a scris cuvīntul de īngropare, şi venind după cīteva zile, l-a citit deasupra mormīntului cu multe lacrimi, lăudīnd pe Unul Dumnezeu īn Treime, Căruia I se cuvine slavă īn veci. Amin.

RESURSE SI SLOVA ORTODOXA PENTRU ACEASTA ZI


----- Taierea imprejur cea dupa Trup a Domnului
By Luca.O

Permalink
În această lună, în ziua întâia, Tăierea împrejur cea după trup a Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

De la Sfinţii Părinţi am luat obiceiul să sărbătorim, după încheierea anului calendaristic, Tăierea împrejur cea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos. Domnul a primit aceasta, ca să înlăture rânduiala Legii Vechi şi să pună în loc tăierea împrejur cea după Duh cea nefăcută de mână. Deci, sărbătorim această zi ca pe un praznic împărătesc.

Căci Domnul, după cum ne-a cinstit pe noi, luând trup omenesc, întru totul asemenea nouă, afară de păcat, tot aşa a binevoit să primească şi tăierea împrejur. Întâi, ca să astupe gurile ereticilor care îndrăznesc a zice că Domnul n-a luat trup, ci că S-a născut ca o nălucire. Dar dacă n-ar fi luat trup, cum S-ar fi tăiat împrejur? Şi al doilea ca să astupe gurile iudeilor celor neînţelegători, care îl cleveteau că nu păzeşte sâmbăta şi că strică Legea.

Pentru aceasta, după opt zile de la naşterea Lui cea sfântă din Fecioară, a binevoit să fie adus de Maica Sa şi de Iosif, în locul unde, după obicei, iudeii se tăiau împrejur. Şi a fost tăiat împrejur; şi I s-a dat numele Iisus, nume adus din cer de îngerul Gavriil, mai înainte de zămislirea Lui în pântecele Fecioarei. Şi iarăşi întorcându-Se Domnul cu părinţii Săi acasă, a vieţuit omeneşte, crescând cu anii, cu Înţelepciunea şi cu harul, pentru mântuirea noastră.


1
January 2018